Ce spunea TIRistul dacă nu exista filmarea?

Probabil ați văzut accidentul ăsta deja: un TIR merge la șmecherie, cu o roată peste linia continuă, pentru că are de ajuns la timp și condusul de tir e greu și în România nu sunt autostrăzi (și restul de scuze pe care oameni fără creier le aduc), și izbește o Fabia care circula regulamentar. Comentariile sunt un festival de românism și ilustrează foarte bine de ce suntem campioni la accidente rutiere.

Întrebarea mea este ce spunea TIRistul dacă nu exista filmarea. Ar fi recunoscut că circula un pic peste linia continuă? Motiva că se grăbea? Făcea pe nevinovatul?

Pentru că, vedeți voi, de aia circulă așa. Că dacă nu te dai din calea lui mori cu dreptatea în mână. Tu o știi, el o știe. Ce o să faci, o să îi dai o lecție unui prost, punându-ți viața în pericol? Așa că îl eviți, cu riscurile de rigoare.

Unii dintre voi știți de ce zic „cu riscurile de rigoare”, că în 2010 am evitat un TIR amuzant care circula la fel și am ajuns în șanț, că era ud pe jos și mașina nu avea ESP. Credeți că a oprit? Polițistul căruia îi relatam întâmplarea (pe vremea aia nu existau camere video de bord) m-a crezut sau m-a întrebat ce număr avea TIRul? Nu. A scris în raport că am ajuns în șanț pentru că nu am adaptat viteza la condițiile de drum, de aia mi-am distrus mașina. După care, la câțiva ani după, a murit în aceeași curbă în aceleași condiții, dimpreună cu colega cu care era în mașină. El probabil adaptase viteza la condițiile de drum. Colegii lor au pus acolo limită de 30 și stăteau cu radarul când aveau chef. Când nu, alt accident cu morți, până au pus separatoare de beton. 3.000€ în 2010, atât m-a costat să aflu că „it’s not what you know, it’s what you can prove”.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

79 comentarii

  1. Dupa 3 replay pare ca si ala cu Fabia avea tendinta sa nu vireze… Dar impactul e pe banda celui cu Fabia si vinovat e cel cu camionul…
    Fara filmare sigur ar fi zis ca e nevinovat. Vad ca nu a iesit din masina, dar nici aia nu au dat primul ajutor. Oare era constient?

    Comentariu apreciat.9560
    • Cred ca s-a speriat si ori n-a frânat ori nu are ABS

      189
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1571
    • Dacă te uiți la 0:28, șoferul camionului alunecă pe șosea, cam pe unde era Fabia în curbă.

      Comentariu apreciat.661
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 4174
    • BREAKING NEWS: Soferii s-au inteles pe cale amiabila comunica domnii politisti de la Gorj -stirile de azi-

      103
    • s-au inteles amiabil dupa ce i–au amenintat pe amandoi cu suspendarea permisului pentru incalcarea unor articole obscure de lege si care pot fi aplicate practic oriunde (e.g. neadaptarea vitezei la conditiile de drum sau condus agresiv) ca sa nu se mai chinuie ei sa cerceteze speta. se intampla practic de fiecare data cand ajungi la accidente „usoare”. reparatia mai scumpa o fac pe asigurarea celuilalt, aia mai ieftina o puna pe din doua. toata lumea este fericita. sau nu?

      161
  2. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 333
  3. Cel cu Fabia s-a trezit cu TIR-ul în curbă pe sensul lui, s-a speriat, a pus frâna brusc și a alunecat și mai mult spre TIR. Poc! Vina e clar a șoferului de TIR.

    Comentariu apreciat.17911
  4. Si ala cu skoda se duce cam ciudat de drept, sa nu fi fost alunecos, cauciucuri proaste.

    Am patit pe mazga, cauciucuri de iarna cu profil bun dar vechi de 6ani, franez usor sa ma incetinesc, sa zic 20% din pedala apasata, trag de volan sa iau curba, masina drept inainte spre sant. Am scapat ca am eliberat frana si am apasat acceleratia blana (cat de blana poate fi la 75CP in a4-a la 40 kmh)

    Indecis. Tu ce zici?3823
    • Soferul tirului aluneca si cade inainte sa ajunga la Skoda, deci era alunecos

      Comentariu apreciat.342
    • Pai da…pe filmarea originala s-ar vedea daca skoda are rotile virate, ca asa pare. Rotile sunt virate inainte de impact dar masina o cam ia mai drept.
      Daca lua curba ca mai toti, mai spre zid, nu se intampla nimic.

      Indecis. Tu ce zici?298
    • Poate sunt care nu stiu, pe POD tot timpul cand e frig aveti 3X grija pentru ca e primul loc unde apare polei/gheata etc…

      Comentariu apreciat.330
    • Coaie, ce asteptari ai de la cauciucuri de 6 ani?

      72
  5. O gramada taie curbele ca atat ii duce capul.

    Comentariu apreciat.734
    • Cam 80% din cei pe care ii intalnesc eu pe sosele sunt pe sau peste axul median al soselei in absolut toate curbele indiferent de unghiul acesteia…. Conduceti preventiv, e plin de „soferi” pe ulitele tarii

      Comentariu apreciat.1030
    • Am observat și eu că e o tendință generală de a tăia puțin curbele. Eu încerc, pe cât posibil, să stau cât mai spre dreapta. Na, in romania trebuie să te păzești singur, altfel mori cu dreptatea în mână.

      Comentariu apreciat.550
    • Pai la formula 1 tot asa se taie curbele..ce eu sunt mai fraier

      Comentariu apreciat.250
  6. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 61158
    • Ca sa explic minusul pe care ti l-am dat: Skoda nu „mergea pe mijlocul drumului, cu roata pe linia continua”, ci a ajuns acolo cand s-a speriat de camionul ce era putin pe banda lui si a bruscat comenzile masinii. Dupa parerea mea, daca acel camion nu era acolo, Skoda nu punea frana blana si sa ajunga masina sanie, ci frana putin si lua virajul normal.

      Comentariu apreciat.6730
    • Na, domnu’ Vali, dovada fara dubii ca skoda era deja facuta terci înainte de finalul filmării. Tirul e nevinovat, trăiască și înflorească Grindeanu.

      134
    • 😂😂😂 spiridușii spun că MDfuckingLN bate câmpii!

      53
  7. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1662
    • Neadaptarea vitezei la condițiile de drum reprezintă una dintre principalele – modalități de a justifica lipsa de acțiune, infrastructură, infrastructura defectă, design greșit sau chiar ticălos, etc. O groapă de 20cm adâncime sau borduri pe mijlocul șoselei reprezintă „neadaptarea vitezei la condițiile de drum”.
      Ții minte omul care noaptea pe mijlocul drumului neluminat a lovit un balot de borduri nesemnalizat și a murit? Și era nesemnalizat pentru că mai lovise unu semnalele in urma cu două ore și poliția curățase drumul de resturi, inclusiv de semnalizare? Eh, tot neadaptarea vitezei a fost.

      Comentariu apreciat.763
    • Băi, nu știu dar acum serios. Se întâmplă căcaturi iarna pe care oricât de șofer bun ai fi sau de bun simț nu ai cum să le eviți.
      Pe la noi este un drum în curbă și rampă și exact în vf rampei este o termocentrală care are niște turnuri de răcire și care acele turnuri emit niște vapori de apă care în condiții atmosferice ”perfecte” se depun pe porțiunea aia de drum și îngheață. Adică mergi pe un drum perfect uscat și la un moment dat, în curbă, dai de gheață pe drum. Deși este zonă cu restricție de 30 toți mergem cu 70. Pișcăm umpic frăna și aia a fost.

      Comentariu apreciat.4214
  8. Nici comentariile tale de aici nu sunt departe de alea « dupa » facebook.

    Comentariu apreciat.6421
    • Ti se pare ca daca ala a fost pocnit cat inca era marginal pe banda lui ne face sa nu observam ca se indrepta destoinic spre contrasens?

      Indecis. Tu ce zici?2543
    • romanu cu destu in nas: da ba da si ala…
      whataboutism.. boala secolului.

      Indecis. Tu ce zici?1915
    • Ce whataboutism prostea? Ati auzit si voi cateva sintagme si le folositi pe blogul asta: aia cu analfabetismu functional, asta cu whatabout si inca cateva idiotenii. Tu nu observi cu ochisorii tai ca ala ori ca s a speriat ori ca se duce sanie din proprie initiativa? Iti place aiurea sa arati o falsa empatie catre victime ce au participatie directa la un incident. Si daca doar s-a speriat, e clar ca a reactionat clar gresit si nu are ce sa caute la volan ever; plus de asta, ori avea viteza prea mare pentru un viraj ca ala, ori gume proaste, ori ambele.

      Indecis. Tu ce zici?2236
    • Ce whataboutism prostea? Ati auzit si voi cateva sintagme si le folositi pe blogul asta: aia cu analfabetismu functional, asta cu whatabout si inca cateva idiotenii. Tu nu observi cu ochisorii tai ca ala ori ca s a speriat ori ca se duce sanie din proprie initiativa?

      Blob, mananci cacat:
      1. da, e exact whataboutism ce faci tu. Ala cu TIR pe contrasens, accidentul s-a intamplat pe banda Skodei, dar tu o dai inainte cu „da, dar si ala cu Skoda….”. Bai, strict, s-a intamplat accidentul pe banda Skodei? A calcat linia continua ala cu TIR? Vinovat e ala cu TIR, nu mai cauta sa sugi pula cu „vai, dar si ala cu Skoda”.
      2. deci tu zici ca s-a speriat ala cu Skoda si a mers sanie. Pai, ok, ia explica tu puisor de ce s-a speriat ala cu Skoda si a mers sanie, nu cumva de ditamai TIR-ul care era pe banda lui? Deci, nu cumva asta inseamna tocmai ca jegosul ala imputit de sofer de TIR a provocat accidentul intrand pe contrasens?

      Indecis. Tu ce zici?328
    • Amuzant Sabotor pt ca altadata te dai sugaci care despici firu in 4 in mod inutil ca sa iti argumentezi tu un cacat cu iz userist, dar aici nu te intereseaza deloc contextul; ce e in schimb indubitabil e ca ala cu Tirul e un imbecil, dar si ca ala cu Skoda e un agarici care nu are ce sa caute pe sosele pt ca modul in care a gestionat o situatie minimal periculoasa este mizerabil.

      420
    • Sabotor pt ca altadata te dai sugaci care despici firu in 4 in mod inutil ca sa iti argumentezi tu un cacat cu iz userist, dar aici nu te intereseaza deloc contextul;

      Cois, esti prost? TIR-ul era PESTE linia continua cand s-a intamplat accidentul, e de vina, scurt. Nu e nici un context, TIR-ul n-a ajuns pe contrasens ca urmare a vreunei actiuni a aluia cu Skoda, asa ca nu e nici un context. Ah, sa fi facut o manevra sa evite ceva, orice, da, luam in calcul si contextul in care s-a intamplat accidentul. Dar in situatia de fata contextul e ca TIRistul e un muist jegos care taie curba.

      Daca ala cu Skoda o fi fost neatent si ar fi ajuns sub TIR, pai ce sa zic, ar fi trebuit ca TIRistul sa fi ramas in mm pe banda lui si atunci ar fi fost nevinovat. Dar in situatia de fata, TIRistul nefortat de nimeni s-a dus pe contrasens.

      152
  9. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 738
  10. Și ăla cu mașina mică e de vină, s-au întâlnit doi proști.

    Indecis. Tu ce zici?3353
    • Da, n-avea șăpcuță.

      22
    • tu fiind unul dintre ei?
      fac zilnic un drum cu curbe si in FIECARE nenorocita de zi am cel putin 2 care imi vin din fata cu rotile peste linia continua. Stiu drumul pe de rost, la fiecare curba intru cu jumatate de roata pe acostament si cu piciorul drept deasupra pedalei de frana. Dar om sunt si eu si intr-o zi ma tem ca voi uita de una din curbe.
      Plm, cat de idiot sa fii, intra tirul pe banda ta si tu o dai ca eu am fost prost? Prost ca ce? Ca nu am plecat la timp din tara asta plina de specialisti care vad ei cum Skoda nu s-a lipit regulamentar de zid cand trece al mai mare si mai tare din parcare?

      42
  11. Soferul de tir aluneca cand iese, e polei. Nu vad tirul sa fi depasit mult, cam 20 cm cred, ala cu fabia daca nu era tirul, sigur iesea si el pe banda cealata, pozitia lui este spre centru.Tirul e mare e greu de tinut langa parapet, ala cu fabia trebuia sa o tina mai pe dreapta lui. S-au intalnit 2 pe polei ce muscau din banda.

    Indecis. Tu ce zici?4741
    • NOU
      #39

      Da

      139
    • Cred ca toti trei au avut de fapt noroc.

      Ala cu TIRul ca nu l-a omorat pe ala si doar se alege cu permisul suspendat si amenda.

      Ala cu Skoda, ca nu a murit si ca impactul la viteza medie dar a fost pe coltul masinii. Mare parte din forta impactului s-a dus in deformarea coltului si rotirea masinii, care e mai apoi oprita de zid.

      Ala din spate ca daca nu era ala cu TIRul sa il acroseze aproape razant, cel cu Skoda, dupa felul in care era pozitionat pe drum si dupa poleiul de pe jos e destul de posibil sa fi ajuns pe contrasens, aproape frontal.

      Comentariu apreciat.528
  12. peste 1000 de morti in accidente auto in 2023 si cel mai mare numar de accidente auto per capita din Europa. De ce se intampla asta? Pentru ca nu avem politie rutiera sau nu e suficienta. La orice drum faci cu masina e imposibil sa nu vezi infractiuni care ar trebui sa lase pietoni pe unii soferi, dar din pacate nu e nimeni pe drum sa aplica legea.

    Indecis. Tu ce zici?3921
    • Ca sofer cu permis, ar cam trebui sa stii care e diferenta intre infractiuni si contraventii. Eu personal, nu prea vad infractiuni, ca nu ai cum sa le constati doar uitându-te pe strada.

      Indecis. Tu ce zici?2213
    • Educația rutieră contra pupătorii de moaște cu cruci atîrnînd de parbriz.

      Indecis. Tu ce zici?249
    • ”Eu personal, nu prea vad infractiuni, ca nu ai cum sa le constati doar uitându-te pe strada.”

      oare ce a vrut sa spuna autorul?

      1514
    • Autorul a vrut sa spuna ca daca mi se pare ca unu e baut, el poate nu e, sau nu e atat de baut incat sa fie infractiune. Sau poate mi se pare drogat, dar nu e. Sau poate circula cu o masina furata, ai tu access la baza de date cu masini furate ca sa stii ca e furata?

      Daca intorci pe linie continua, mergi cu viteza, intri pe rosu, pe interzis, etc e contraventie nu infractiune.

      Daca nici atat nu stiti nu stiu cum dracu ati luat permisul. Ca sa inteleaga si prostii: contraventia e cu amenda, infractiunea cu parnaia.

      Indecis. Tu ce zici?3212
    • @Alex dpmdv cand intorci cu camionu pe linie dubla continua sau depasesti linia dubla continua ambele in curba atunci meriti incadrarea la ‘tentativa de omor’ nu la o amarata de contraventie.

      63
  13. Azi am condus, provincie – capitală și retur. Încerc să-mi fac timp să copiez/tai mai multe filmări de pe traseu și să ți le trimit.

    Cel puțin 5 ieșiri în decor pe porțiunea Rm. Vâlcea – București, doar șoferi profesioniști.

    Abia se crăpase de ziuă, viscolea abundent, mers prudent cu 80-90 pe loc drept, îmi iau flash-uri din spate de la TIR-uri.

    Pe drumul de întoarcere am ales să merg prin Brașov. Stau în spatele unui TIR cu ACC setat la 106km/h. Pe Waze aveam 98-100 km/h. Cum vine asta?

    Dacă îi întrebi de ce nu protestează și pentru respectarea timpilor de odihnă/condus, respectarea vitezei maxime, te înjură.

    Comentariu apreciat.569
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1168
    • Mdln ești cretin cu acte în regulă. Daca se urca unu cu tirul pe maya pe trecere e ok că se grăbea la profit? Sau pe familia ta când ești în mașină mică. Cum dracu untori cretinii permis pe categ grea?

      Comentariu apreciat.357
  14. Intr-o faza similara, pe Valea Oltului, dar curba la dreapta pentru tirist. S-a trezit sa-si arunce sticla goala de apa pe geam fix in curba, iar ca sa-si faca avant a tras de volan stanga cand s-a extins pe geam la proiectat pet-ul nenorocit. Tot cam asa a ajuns deja pe contrasens a ajuns, cu mentiunea ca s-a redresat in ultima clipa si eu am franat de la 70 la 0 numai eu stiu cum. Noroc ca nu aveam pe altii in spate in momentul ala. Cand am ajuns la hotel instant am comandat camera de bord, ca altfel in caz de impact nu ma credea nimeni, ca si aici. Deci da…

    Comentariu apreciat.564
  15. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 2160
  16. Am condus camioane vreo patru ani pe șosele din aproape toată UE. Șoferul de camion e vinovat dincolo de orice dubiu, intră pe contrasens în curbă fără vizibilitate. Nu înțeleg nici reacția (sau mai bine zis lipsa de reacție) a șoferului autoturismului dar e posibil să fi fost speriat de camionul care venea pe contrasens plus drumul foarte îngust (drum care, apropo, a fost modernizat de curând dar sincer au ieșit niște curbe mai nasoale și zone mai periculoase decât avea inițial). Foarte mulți șoferi de camion nu înțeleg că drumurile sunt locurile lor de muncă și ei trebuie să concure activ la siguranța drumurilor. Din contră, cred că li se cuvine să se dea sărakii din calea lor să ajungă ei primii unde au treabă.

    Comentariu apreciat.868
    • NOU
      #54

      Esti sofer de septica, de camion cu remorca sau de autotractor cu sa? Ca difera astea trei ca de la pamant la cer.

      120
  17. NOU
    #55

    Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1564
    • Cît timp nu a ieșit de pe banda lui putea să meargă și transversal cu mașina.

      Comentariu apreciat.4611
    • onorata instanta, nu e fiu de beizadea, mortu oricum murea in viitor!

      Comentariu apreciat.458
    • Reducere la absurd cu Marinel; pt ca de aia oamenii o ard cu meritocratie, rationalism si alte alea pe aici, ca sa zica Marinus ca ala nu are nici o participatie directa si ca ce, putea sa mearga si la 90 grade fata de axul drumului, ca el tot e absolvit de orice vina pt ca asa e daca esti inca la 5cm pe banda ta, chiar daca ai 40-50kmh.

      325
  18. Jocul hazardului, dacă masina mică venea 15 secunde mai repede poate mașina mică ar fi fost afara din banda (era clar alunecos pe alocuri și probabil tirul taie curbele ca sa reducă riscul de a derapa) Zeii nu l-au avantajat pe tirist de data asta

    620
  19. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 2668
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1044
    • @Dan – Daca tirul nu taia curba, Fabia nu trebuia sa franeze ca sa incerce sa evite si toata lumea ajungea teafara acasa.

      145
  20. Nu putem sa nu admitem ca s-au intalnit 2 boi ai drumurilor noastre. Boul care taie curba si boul care ia curba larg, ambii taind linia. A rezultat ce se vede in imagini. Foarte interesant ar fi care a fost decizia politie, pentru ca in momentul impactului ambele masini erau cu rotile pe banda celuilalt.

    Indecis. Tu ce zici?1827
  21. Vara trecuta pe serpentine pe Paraul Rece un TIR care urca taie banda grav de tot si acroseaza o Fiesta care era la o masina in fata mea. La volan era o doamna in varsta care mergea regulamentar dar pe mijlocul benzii, noi ne dam mai pe dreapta in curba ca stim ca pot aparea meseriasi care taie banda dar nah mai sunt si civili cinstiti si nevinovati. Fiesta facuta vraiste, coboara tiristul in slapi sa verifice dauna la remorca pentru ca lui de aia ii pasa, noi am coborat la femeie care era nevatamata dar in stare de soc. Il aud pe tirist cum ii zice unuia (deja se facuse coloana) asa sictirit „mi-a intrat sub remorca, ce sa fac” si mai ca imi pusca o vena. Soferul din fata mea a inceput sa-l injure ca „omoara femeia”, altul a sunat la Politie, eu am vazut ca pe Waze putin mai incolo sta politia la panda ca lumea ii da tare dupa ce se termina serpentinele. Ma duc la ei sa le zic de accident si se uitau la mine ca la poarta noua, se uitau unul la altul si apoi la mine si imi zice unul asa „pai si ce sa facem?”. Incredibil. I-am zis ca e blocata curba aia si sa se duca acolo ca cineva deja a sunat sunat a politie, „ah pai daca a sunat…” si le-am zis iar ca e o femeie mai in vasta plm m-au intrebat de vreo 3 ori unde si le-am zis sa vina dupa mine ca ma duc oricum sa ii dau femeii nr meu pt filmarea de pe dashcam. Au venit dupa mine fara girofar, nimic, am pus avariile si am depasit eu 5 masini care erau in coloana ca era blocaj de la accident si la 10m au pornit girofarul si mi-au zis sa trag pe dreapta :) I-am dat doamnei nr meu pentru filmare, politistii n-au fost deloc interesati sa vada filmarea si mi-au zis sa plec.
    Nu mai stiu ce au rezolvat, am vorbit cu fiul doamnei si i-am trimis filmearea pe care din pacate nu se vedea atat de bine cum am vazut eu cu ochiul liber cum a taiat tiristul banda, sper ca macar cel din fata mea a dat o declaratie ceva ca lui ii si sarise ceva din Fiesta in parbriz.

    Comentariu apreciat.464
  22. Cunosc bine Defileul Jiului.
    Curba respectiva e foarte pericoloasa, drumul trece pe cub calea ferata si se ingusteaza mult.

    101
  23. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1042
  24. ”După care, la câțiva ani după, a murit în aceeași curbă în aceleași condiții, dimpreună cu colega cu care era în mașină. ” – chestia asta e pe bune? Dacă da, unde?

    Mx

    141
  25. Simptomatice pentru `„românism„ comentariile….si ăștia de aici sunt
    ăia deștepți și nebugetari, care „știu” cu cine să voteze ca să fie bine! Ehe…

    83
  26. majoritatea celor care conduc masini in romania sunt piloti de formula 1 ignorati cu nemernicie de bernie ecclestone. asa ca fac tot posibilul pentru a fi remarcati, viteza mult peste limita si peste ce permite drumul, mers la aspiratie, slalom, toate curbele luate la coarda.
    in acest caz nici unul dintre soferi nu este vinovat, ei fiind doar niste idealisti carora li s-au retezat miseleste aripile in plin zborul lor in urmarirea visului.

    singurul vinovat este nicusor dan ca nu a schimbat termoficarea si de asta era gheata pe drum in mijlocul lui ianuarie.

    234
  27. Ăla cu skoda a făcut exact ca în banc: „soseaua la dreapta, eu înainte”.

    88
    • o batranica opreste in dreptul unui politist si intreaba.. „care e cel mai scurt drum catre cimitir?”

      „mergeti inainte pana drumul face la dreapta”
      „si dupa ce drumul face la dreapta?”
      „dumneavoastra mergeti inainte”.

      60
  28. NOU
    #76

    Ala cu Fabia e un prost. Cand vezi ca in fata ta vine un bou cu remorca (remorca nu merge exact pe urmele vehicului tragator) te dai si tu in dreapta, chiar cu riscul sa-ti julesti oglinda dreapta, sau sa-ti murdaresti cauciucurile cu noroi. Intr-adevar vina legala e a aluia cu camionul pentru ca in calitate de sofer categoria E era obligat sa-si pozitioneze camionul tractor in asa fel incat remorca sa nu depaseasca linia continua si sa patrunda pe contrasens, chiar si 20 de centimetri. Vorbesc in calitate de sofer cat. E permis luat pe bune in 1982 si lucrat pe cat.E pana la pensie.

    1312
  29. Ala cu TIR-ul taie banda, e prost si da, asa fac (aproape) toti.

    Ala cu Fabia nu are ABS, e cu piciorul pe frana si rotile blocate spre dreapta (sensul lui de mers). Se duce sanie spre TIR.

    Pe jos e gheata, vezi secunda 0:28 cand soferul camionului aproape isi rupe gatul.

    Nu stiu cine e vinovat, ca nu sunt politist, dar din moment ce TIR-ul a taiat linia, el e raspunzator. Dar si Skoda ORICUM intra in camion sau in parapet pentru ca era sanie, volanul maxim dreapta si el merge tot drept, practic.

    82
  30. Tirul este vinovat 100%, a depasit axul drumului ce sa ne mai justificam?
    Si eu cand iau curba la dreapta, stau din instinct cat mai departe de axul drumului tocmai pentru a evita taierile precum cea a tiristului. Probabil as fi zis ca 95% dintre soferii pusi in situatia celui cu Skoda nu ar fi intrat in tir, dar cred ca a fost si ceva polei + sperietura.

    60
  31. Soferul camionului taie elegant curba si se bazeaza ca cel de pe contrasens o sa inteleaga si ii face loc.
    Intamplare a facut sa fie iarna, polei pe jos (cand a iesit sa mearga la masina lovita, soferul camionului a alunecat destul de bine), ala cu Fabia sa fie surprins de curba, subvireaza, se vede cum Fabia chiar nu ia curba si merge mai mult drept spre axul drumului unde da peste camion. Daca asculti la casti, auzi si cum franeaza. Se vad si rotile bracate mult peste cat i-ar fi trebuit pt a lua curba.
    Chiar ar fi fost interesant de vazut, daca nu era camionul ala acolo, oare Fabia se oprea in parapetul de pe contrasens?!
    Daca ala cu caionului nu taia curba, nu patea nimic, intra Fabia in el oricum.

    01

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile