Spitale şi dispensare

Închiderea spitalelor este o decizie necesară şi nu cred ca a fost luată cu uşurinţă, dat fiind implicaţiile pe care le ridică. Nu e nici uman, nici civilizat să închizi un spital, e pur şi simplu o decizie administrativă care încearcă să adune nişte bani într-un loc pentru a dota spitalele rămase cu lucruri utile, gen electricitate, siringi şi spirt.

Există o serie de proceduri care se pot face în afara spitalelor, în dispensare.

DISPENSAR, dispensare, s. n. Unitate medico-sanitară care asigură asistența poplației dintr-o anumită zonă teritorială, de obicei fără spitalizare. – Din fr. dispensaire.

Spre exemplu, sâmbătă s-au făcut patru transplanturi de rinichi la spitalul Fundeni (o acoladă pentru a-i felicita pe donatori, fie ca spiritul lor să dăinuiască veşnic în Walhalla). În cate spitale se mai pot face asemenea proceduri? În destul de puţine, în mod sigur, dar toate spitalele vor bani pentru a trata bolnavi pe care cele mai multe dintre ele nu îi pot trata.

spital

Şi, în loc să existe un spital judeţean unde totul este pus la punct şi toate cazurile grave ajung acolo, există 10 spitale, fiecare cu câte o bucată de puzzle şi nimeni nu poate face o treabă ca lumea.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

68 comentarii

  1. cam cu aceleasi argumente incercam ieri sa conving un prieten caruia i se parea strigator la cer ce se intampla cu spitalele… in final a inteles ca e mai ieftin asa, insa tot rau e. Orice s-ar intampla in tara asta, oricum e rau. E o boala grea in Romania.

    00
  2. Zoso, multa lume stie ca exista spitale care sunt inutile. Problema este cum se inchid spitalele astea. Procedeul nu este gandit. Totul e facut la repezeala fara sa verifice bine toate aspectele. De unele chiar este nevoie, de aia sunt revoltati unii oameni. Se incearca reducerea costurilor, organizare mai buna si mai eficienta, dar nu se face cu cap.

    00
  3. @zoso, Need4Sticker – voi intelegeti ca exista cazuri in care spitalul judetean e prea departe, da? Mai mult, exista 0 spitale judetene capabile sa preia un numar atat de mare de bolnavi, probabil cam o zecime din nr de ambulante necesare si exact trei drumuri bune in cacatul asta de tara pe care sa poti transporta bolnavii. Nici nu vad de ce dracu’ ai face un megaspital la care ar putea ajunge 15% din cei care au nevoie sa ajunga acolo.

    SUA aloca 16% din PIB catre sanatate. Media in UE e 8,3%, cu tarile civilizate alocand 10%. Noi speram la 5%. Nu e o chestie de bani, e o chestie de prioritati. Pe noi, ca popor, ne doare-n cur de sanatate.

    In continuare consider ca decizia de a inchide spitale e cretina. Aveam nevoie de ele acum 25 de ani (la o poplatie mai mica) si acum nu mai avem nevoie, ca doar suntem mai multi…

    00
  4. se pare ca nu ai fost la Codlea….asa ptr. informarea ta acolo s-a investit peste 1mil euroi..bloc operator nou la sectia de chirurgie…si da se puteau face acolo si transplanturi…CE BOI OAMENII AIA CARE AU IESIT IN STRADA…

    00
  5. Cum poti spune ca exista spitale inutile ?! Arata-mi spital in tara asta care are paturi libere in mod constant ? Intr-o tara normala, in care lichelele de la guvernare n-ar fura tot ce prind dupa care dau vina pe greaua mostenire, s-ar construi spitale pe timp de criza, nu s-ar desfiinta!

    Da, exista spitale care-s vai de capu lor, insa asta nu inseamna ca trebe sterse de pe fata pamantului.

    Oricum, ideea e ca indiferent daca era necesara sau nu o asemenea triere, modul in care e facuta e ridicol, barbar si anti-popor.

    Cum naiba poti sa vii si sa minti lumea in fata ca e foarte buna reforma cand stii ca ai inchis
    – spital cu 97% rata de rezolvare a cazurilor
    – spitale care odata eliminate lasa lumea fara spital pe o raza de 50-60km
    – comasezi spitale care si-au facut un renume pe cont propriu datorita unui management eficient
    – spital construit in 2007
    – spital ce avea deja obtinute fonduri europene pentru renovare.

    Nu le mai stiu la toate numele, da cautati ca s-au scris pagini si pagini despre ele. E bataie de joc. Tot rahatu asta s-a facut pe criterii politice, pe interese ale unor pdlisti si nimic altceva.

    Si tu zoso… daca un spital nu poate sa faca transplanturi, atunci trebe inchis ? Parca v-a furat portocaliul mintea la toti.

    Da trebe reforma, da idiotii astia de la guvernare nu stiu decat sa aleaga tinta usoara si anume sa loveasca in omu de rand ( ca nah, ala nu prea are ce le face, nu le sponsorizeaza campania). Au facut vreo incercare reala de diminuare a evaziunii fiscale ? Au facut vreo ancheta legata de ce se intampal cu banii dati la CAS ?

    Normal ca nu, ca-s sugative de-a lor pe-acolo care se ingrasa cu bani in timp ce tipa la televizor ca asta-i reforma mult asteptata. Si unii idioti ii cred.

    00
    • @Mynsc:

      Cum poti spune ca exista spitale inutile ?! Arata-mi spital in tara asta care are paturi libere in mod constant ? Intr-o tara normala, in care lichelele de la guvernare n-ar fura tot ce prind dupa care dau vina pe greaua mostenire, s-ar construi spitale pe timp de criza, nu s-ar desfiinta!
      Da, exista spitale care-s vai de capu lor, insa asta nu inseamna ca trebe sterse de pe fata pamantului.

      te-ai uitat prea mult la antena3. când am avut accidentul am ajuns la spitalul buşteni. maxilar deplasat, nasul spart. ştii ce diagnostic mi-au pus? ah, v-ati lovit un pic la nas. haideţi să vă coasem arcada. pe viu, că n-avem calmant. care e logica păstrării unui astfel de spital? de ce să nu fie transformat in dispensar, unde poti acorda primul ajutor?

  6. Lumea e proasta! si unii pe asta se bazeaza cand spun ca inchiderea spitalelor nu e o decizie buna. Toti prostii si cocalarii cred ca se duc la spital la Codlea sa le monteze un stent pe arterele coronariene. Prostii din Codlea nu stiu decat sa faca o injectie si cam atat. Prostii care urlau ca turbatii sa nu se inchida mananca o paine de la spital dar o mananca pe spinarea mea care platesc impozite. Ba prostilor care urlati pe la TV ca nu e buna reforma, in tara asta sunt 40 de medici capabili sa monteze un stent si ii numeri pe degete pe aia care fac un transplant de maduva. Deci prostilor, spitalul vostru de cacat trebuie inchis ca toaca bani degeaba. Daca ai o problema serioasa vii la Cluj, Timisoara, Tg Mures, Iasi sau in cel mai rau caz la Bucuresti nu la spitalul din Codlea.

    00
  7. @Jordan: Sunt de acord cu tine la partea cu PIB-ul. E catastrofă! Dar, partea pe care n-o înțeleg e aia cu poplația în creștere. Nu știu de unde ai scos-o, dar poplația României de acum 25 de ani era mult mai mare decât cea de acum. Din 1992 până în prezent rata mortalității e mult peste cea a natalității. După date oficiale, în 2002 eram 21,5- 21,6 milioane (la același nivel cu 1977), iar în 1992 eram 22,8 milioane. În ultimii 8 ani rata natalității continuă să fie sub cea a mortalității. Chiar sunt curios unde suntem acum.

    00
  8. Jordan: din cate stiu eu, poplatia Romaniei a scazut in ultimii 25 de ani. Sau nu stiu eu bine?
    Don: chiar se puteau face transplanturi la Codlea? Cu ce medici?

    00
  9. romania se imparte mai nou in doua categorii: oameni care gandesc cu propriul creier si oameni care gandesc cu televizorul. cea de-a doua categorie are avantajul de a fi ceva mai spalata (in partea de sus doar).
    vad tot felul de gargaristi aberand din ce in ce mai crunt in ultima vreme si constat ca cei trei neuroni pe care i-au avut la nastere s-au mutat in coada antenei.
    aceste spitale au avut un preaviz pentru a se reorganiza. puteau sa se transforme in dispensare dar ce este foarte important PUTEAU TRECE IN SUBORDINEA AUTORITII LOCALE. ce s-a intamplat in toate perioada asta de preaviz? pai ce sa se intample. directorul de spital a stat bine mersi pe scaun ferm convins ca in ultima clipa va veni guvernul si va da o hotarare care va amana inchiderea cu vreun an-doi cat sa mai dea si el niste tunulete macar. primarul si consiliul local ce au facut? pai ce e problema lor? pai sa il injuram pe boc fir-ar al naibii de nenorocit. oamenii astia nu au inteles ca rolul lor este sa gaseasca solutii. ok, am inteles, guvernul e prost dar tu, ca primar, nu te-a interesat sase luni de zile ca se inchide spitalul din localitea pe care o ‘stapanesti’? raspunsul il stim cu totii.
    asta cu paturile libere prin spitale e o mare si crunta aberatie. stiu cazuri (chiar din fundeni) cu oameni care fara a fi intr-o stare de pericol iminent au stat o luna in spital asteptand sa fie operati. nu conteaza cat a costat sa stea ala o luna de zile in spital (in loc sa stea acasa). doctorii sunt doctori, ei nu trebuie sa se gandeasca decat la sanatatea pacientului. pai sa punem manageri de spital oameni care nu sunt doctori. pai nu, nici asa nu e bine ca managerul nu intelege problemele doctorilor.
    dar cui pm ii pasa ca, desi eu platesc sute de lei pe luna pentru sanatate, in ultimii zece ani de cate ori am avut nevoie a trebuit sa ma duc la spitalul particular? a trebuit sa merg de doua ori la urgenta la colentina si dupa ce am asteptat trei ore pe hol am plecat. nu aveam loc de ciori bete si puse pe scandal, de oameni ai strazii, de pilosi si de oameni care au bagat in ei o suta de mici de la gratarul facut in fata blocului.
    de ce ar trebui mentinute spitalele din toate catunele tarii cata vreme toate cazurile grave se trateaza la bucuresti, tg mures, iasi sau cluj? cei din respectivele catune daca tin neaparat sa aiba spital sa gaseasca solutii pe plan local. nu sa stea cu mana intinsa asteptand o solutie de la bucuresti. sau mai pe romaneste, la munca nu la intins mana!
    ia sa se privatizeze sistemul medical sa vedem atunci cum o sa mearga treaba. doctorii or sa aiba salarii mari, cine plateste o sa fie tratat iar cine sta si suge din sticla asteptand sa i se dea o sa moara. ia sa vezi tristete, o sa aiba ponta mai putine voturi!

    00
  10. De acord. Problema este insa ca ministerul nu a gindit suficient inainte de a inchide spitalele respective. Adica, era chiar asa de greu sa faci INTAI dispensarul iar abia apoi sa inchizi spitalul, astfel incat sa existe o continuitate a asistentei medicale in acea zona?

    00
  11. Fiecare are partea lui de adevar in treaba asta cu spitalele.
    Dupa mine un spital care nu functioneaza cum trebuie, adica nu are aparatura, medicamente, personal adecvat trebuie inchis. E totusi vorba de viata oamenilor….
    E foarte trist cand ( caz real si personal) cand pacientul ajuns la urgenta trebuie sa mearga sa isi cumpere un plic de ceai de la chioscul de vis-a-vis ca sa isi bea medicamentele, aduse si cumparate tot de el.
    Si pe de alta parte, trebuia facuta o analiza clara si in detaliu a spitalelor ce trebuie/ce ne permitem sa fie inchise. Dar, traim in Romania si la noi mai intai se face si dupa aia se gandeste.

    00
  12. +1 la georgel pentru sinceritate

    BTW, opozitia unde e cand inchid portocalii spitalele ?!?! Ca tot abera crunt cineva mai sus.

    Puterea face si drege, opozitia ? Sa imi dau cu parerea si sa zic ca opozitia se afla sub forma primarilor care nu au facut nimic dupa ce a venit instiintarea de la minister ?

    00
  13. Pai lasa-ma sa te intreb georgel007… la ce plm mai avem noi nevoie de stat ? Statul dupa viziunea lu Boc e sugativa de bani care serveste interesele conducatorilor. Ca daca vine vorba de facut ceva, totdeauna e vina poplatiei sau a autoritatilor locale.

    Normal ca toate cazurile mai grave se trateaza in centrele universitare din tara, insa lasa-ma sa te intreb tu ce crezi ca s-ar intampla daca nu ar exista o triere in prealabil in spitalele locale ?

    In plus, cum zici si tu, platim o gramada de bani pt asigurari si totusi spitalele is intr-o stare infecta si se mai si inchid din ele. Pai tu nu ai vrea sa vezi ce se intampla cu banii nostri ? De ce nu verifica asta Boc in loc sa taie ca idiotu de unde stie ca n-o sa primeasca prea multa rezistenta.

    Odata in viata asta as vrea sa-i vad pe astia din Guvern ca recunosc o greseala, ca fac si ei un pas inapoi, ca asculta macar o data de-o cerinta a sindicatelor / patronatelor / opozitiei / oamenilor. O data!

    Insa nu, absolut totdeauna ce fac ei e perfectiunea intruchipata si altii sunt de vina. Aroganta asta nu doar ca te scoate din minti, da ar trebui, daca ai juma de creier, sa iti dea un indiciu despre ce fel de guvernare duc si ce interese au.

    Pai logic ca o sa cred antenele in locul lui Boc. As crede si un betivan drogat suferind de schizofrenie in locul lui Boc. Am vazut de 1000 de ori cum s-a dat de gol de minciuna si nesimtire prin propriile declaratii, cum pot sa-l mai cred ? In martie 2010, cu o luna inainte sa inceapa sa taie salarii, alocatii, ajutoare sociale, sa creasca tva-ul si sa atenteze la pensii, omu asta ne zicea ca am iesit din criza si ca totul merge struna. Cum poti sa mai crezi o iota din ce zice ?!

    00
  14. da mai bond ,georgel bond…tu gandesti cu propria minte..,,de ce ar trebui mentinute spitalele din toate catunele tarii cata vreme toate cazurile grave se trateaza la bucuresti, tg mures, iasi sau cluj? ,,….
    se vede…
    Ce stii tu mai bond mic ce cazuri se trateza la Codlea de ex. ? Cati bani si suflet s-au investit …cate cazuri rezolvate ??
    @andra D doctori sunt..nu sunt rinichi…

    00
  15. Da Zoso, e mult mai usor sa inchizi spitale in speranta ca multi banii din mai multe locuri in mai putine (cica eficientizare) dar, din pacate, e doar calea cea mai usoara si mai „usturatoare”.

    Nu e mai bine sa se modernizeze toate spitalele?
    Eu degeaba cotizez de la primul salariu pana la utimul?

    00
    • @GExGE: da, cotizezi degeaba. partea ta se duce la cele 20 de spitale săteşti intuile, pentru că acolo nu plăteşte nimeni impozite.

  16. marea problema este la medicii de familie( dispensarele), care ar trebui sa trateze din cazurile ce vin la ei nu sa-i trimita la spitale ptr niste rahaturi pe care si ei le pot trata. Asa nu mai e nevoie de spitale din 10 in 10 km. Dar ei vor doar banii si nu fac altceva decat sa dea trimiteri in ora in care stau pe la servici.Sunt si din cei care-si fac treaba dar sunt sub 10%.

    00
  17. vali, las-o moarta cu posturile astea. sint la fel de penibile ca si reclamele lui naumovici pro-cianuri la rosia montana. iar de crezut, le cred doar oranjgutanii

    00
  18. @mynsc esti cumva femeie ? Ca gandesti ca una.

    Nu e treaba guvernului sa-si dea seama ca a gresit. E treaba poplatiei, asociatiilor non-guvernamentale si a opozitiei sa organizeze manifestatii si proteste.

    Cum nimeni nu comenteaza, treaba merge inainte. Sakura a sintetizat mai bine felul in care se fac protestele la romani.

    In rest, spitalele astea inchise papau bani care nu se justificau. De astea sunt inchise acum.

    E de cacat ca s-au inchis spitale proaspat renovate, ca s-au cheltuit bani cu renovarea lor.

    Banii pe CAS in gura spitalelor astea se duceau. E adevarat ca inca se risipesc bani din cauza incompetentei si a clientelei dar hai sa nu aberam ca asta e singura problema.

    Cei care se uita pe realitatea si antene si chiar cred ce abereaza niste bufoni pe tub isi merita soarta de moluste obosite.

    Vedeti ca vin alegerile, avem nevoie de un presedinte bufon si incompetent. Se pare ca numai astia sunt placuti, ca ei maresc pensii si fac spitale in loc sa reformeze.

    00
  19. @Mynsc: am inteles, pana acum 3 ani spitalele erau parfum si de cand a venit boc s-au transformat in mizeriile din ziua de azi.
    trecand peste gargara cu guvernul fura si alte texte din astea bune in campanie sunt de acord ca in forma actuala guvernul e prost. dar sa te tii ce o sa mai radem cand o veni un guvern apolitic. sase luni daca ‘privatizam’ guvernul sa vezi ce distractie o sa iasa. o sa plangeti dupa boc in pumni.
    pai ai mai vazut undeva capitalism din asta ca in romania? pai voi vreti si sanatate gratis si scoli gratis si autostrazi gratis si daca se poate sa va dea boc si serviciu si salariu marit.
    in orice tara democrata din lume guvernul administreaza niste bani. guvernul asta bun sau prost cum o fi el zice ca avem bani pentru 350 de spitale in loc de 420. explicatia e una simpla, prea putini oameni contribuie si prea multi vor tratament. nu boc prescrie cele mai scumpe medicamente din lista ca sa mearga cu furnizorul la plaja, nu boc a facut contract de servicii cu spalatoria lu’ frac-su si tarifeaza cu 50 de lei curatatul unui halat, nu boc a deschis spitale in localitati cu 3-4000 de locuitori.
    cand vreti sa aflati cum a ajuns tara asta in halul asta uitati-va putin mai in urma. o sa il gasiti pe unul care cand toate tarile fost- socialiste privatizau industria el sustinea ca nu ne vindem tara. a asteptat pana am vandut-o pe un euro. uitati-va mai aproape ca o sa il gasiti pe unul care cu o crestere economica de 8% a avut deficit de 6%. uitati-va ca in alte tari din europa somajul a sarit de 20% si au datorie de doua ori pib-ul. pentru unii dintre voi ori va faceau la spital o clisma ori va spala astia pe creier la televizor e tot aia. tot aia o sa curga…

    00
  20. @ lecampeur esti Brasovean? ai vizitat spitalul municipal Codlea vreodata ? stii tu ca daca ai apendicita nu poti sa fi operat acolo?
    Crezi tu ca la dotarea actuala spitalul judetean bv poate sa primesca si bolnavii de ori ce fel din Codlea + Sacele ?
    …aaaaa sau zici si tu asa o parere pertinenta…

    00
  21. @Toma
    Cum nu comenteaza nimeni ???

    S-o aruncat un om de la balconu parlamentului, in fata lu Boc si slugilor care se intituleaza parlamentari PDL. Avea copii, avea sotie… a riscat totu si s-a aruncat ca sa protesteze contra lor.

    Si ei ce-au facut ? Pai au profitat de sacrificiul acelui om ca sa-si treaca mai repede si fara discutii legea. Exact legea impotriva caruia acel om protestatse.

    Pai astia nu au Dumnezeu mah. Nu au nimic… Cum sa te intelegi cu ei daca se intampla asa ceva si ei nu schiteaza nici o reactie ?

    E adevarat ca n-am avut proteste uriase, ca suntem ocupati sa ne certam intre noi in timp ce astia ne fura tot din jur, insa au fost proteste in absolut orice domeniu.

    Un guvern normal la cap nu tre sa fie somat de 1 milion de oameni ca sa dea inapoi. Chiar sunt toate sindicatele proaste, toata opozitia idioata, toti cei ce ies in strada retardati din moment ce absolut totdeauna guvernu ii ignora si face tot cum era planuit de la inceput ?
    Macar de s-ar mai discuta in parlament, da astia deja sunt la a 12a asumare de raspundere. Asta dupa ce o vazut ca nu le mai merge cu furatu votului cum o incercat domnisoara Anastase.

    Si totusi o reusit cumva sa va convina ca antenele si mogulii sunt de vina.

    Pe bune ca meritati tot ce se intampla si o sa se intample cu astia la putere, doar ca ma oftic ca-s prins si eu si altii la mijloc fara nicio vina.

    00
  22. @georgel007
    Nici n-o sa ma complic sa-ti explic care-i treaba cu discrepanta dintre crestere economica si deficit. Tu crede-l pe Boc in continuare, ca zice f bine. Intreaba si tu un economist daca ai prin preajma care-i treaba, poate totusi o sa te luminezi si o sa vezi cum profita Boc de nestiinta unora. Ahh si daca tot l-ai prins, intreaba-l si de ce o ajuns Spania la 20% somaj. Te asigur ca o sa fii surprins.

    Si da, nu Boc o facut tot ce-ai enumerat mai sus. Insa daca Boc ar dori cu adevarat reforma, el e omul care ar putea opri toate practicile amintite de tine. Insa el ce face ? Elimina spitale. La fel cum in loc sa taie din evaziune o taiat din salarii. La fel cum in loc sa usureze povara crizei si sa stimuleze economia el o ridicat TVAul (desi ulterior s-a dovedit pe numere ca asta doar o scazut incasarile). La fel cum o taiat de la mamici si copii ca sa poata Udrea sa mai construiasca o gondola prin vreun fief protocaliu. etc etc

    00
  23. @georgel007 – esti complet pe langa. Cine poola mea vrea sanatate gratis? Eu imi platesc contributiile. La fel plateste (sau a platit) toata lumea pe care o stiu.

    Guvernul zice ‘avem 100 RON, alocam 5 la sanatate’, cand ar trebui sa zica ‘avem 100 RON, alocam 15 la sanatate, pentru ca e clar pentru oricine ca restul de 10 RON nu produc nimic in cacatul asta de tara’.

    Invata si tu sa gandesti de capul tau – nu e ciudat ca nimeni din desteptii care acum sustin inchiderea spitalelor nu a avut ideea asta inainte sa le inchida Boc? Nimeni nu spune ca nu e o situatie dificila, dar pentru orice situatie sunt masuri bune si masuri mai putin bune, si asta e una dezastruoasa. Cine crezi ca adopta lista compensatelor? Spitalul Coltea?

    @Zoso – tot respectu’ daca citeam la tine pe blog acum 6 luni ca spitalele sunt de cacat si trebuie inchise, iti dadeam oarecum credit si puteam presupune ca na, e parerea ta – dar nu, tu astepti sa apara ceva cu care, din principiu, sa fi de acord, pentru ca tot ce e portocaliu e bun si toti cei care sunt impotriva unor masuri adoptate de PDL sunt cripto-comunisti. Cel putin asta e senzatia. Nu cred ca primesti bani pentru asta, dar sunt convins ca esti biased in favoarea oricarei initiative portocalii… cel putin asa se vede.

    @all care sustin ca se fura- bine ma, si de aia se inchid spitalele? E o logica de cacat – ar trebui sa sa inchida sectiile de politie si procuratura, ca aia nu-si fac treaba, nu spitalele. Hai sa inchidem toate societatile comerciale, ca majoritatea nu isi platesc toate impozitele…

    00
  24. Ai dreptate.
    Trebuie inchis tot, ce atatia oameni bolnavi, trebe dat bani la ziaristi si bloggeri propagandisti.

    00
  25. Sunt perfect de acord cu inchiderea spitalelor din orasele prafuite si comasara lor cu conditia sa se faca in locul lor dispensare sau policlinici.
    Spiatalul din Codlea, ca tot s-a urlat in strada, e la 15 km de Brasov, deci nu e departe. Daca in Codlea te duci acum la spital cu o boala mai grava de apendicita sau hepatita vei fi trimis la Brasov, iar daca e ceva grav de tot te trimit la Bucuresti. Daca acest spital unde se trateaza numai boli de 2 lei consuma bani este inutil pentru cei din Codlea. Mai bine doctorii din Codlea se duc la Brasov la Judetean si resurselede asemeni. Astfel vom avea un Spital Judetean in Brasov unde vor fi destui bani si doctori. La Codlea e suficient sa ramana o Policlinica si o statie de Ambulanta. Toate astea se rezolva cu mult mai putini doctori si bani.

    00
  26. Problema este destul de simpla – ar trebui vazut cata lume contribuie sau poate contribui la existenta unui spital intr-o regiune geografica din Romania. Ca daca nimeni nu contribuie la CAS, ca nu vor sau nu pot din ce sa se finanteze spitalul respectiv? Din pacate… asa este valid doar la altii…

    00
  27. Nu cred ca ideea de a avea mai putine spitale si mai bine dotate e de condamnat aici… Sunt alte chestii, colaterale , care deranjeaza:
    1- S-a facut prea repede, fara o pregatire, fara a infiinta eventual dispensare unde e cazul, fara informare in prealabil etc( din aceasta cauza mor oameni care sunt adusi la spitalele care au fost inchise de fapt etc)
    2- nu s-a creeat o alternativa ( gen dispensare cum zici tu, puncte de prim ajutor, de primire urgente whatever)
    3- toata treaba asta o face guvernul BOC – in care nu mai are incredere nimeni. Orice-ar face astia acum, e prost de la inceput, pentru ca au demonstrat in atatita ani ca nu-s in stare sa faca ceva coerent… ( nu ca alte guverne au fost cu mult mai breze… da astia sunt acum la putere si pe astia ii simtim pregnant in ficati)

    00
  28. @Mynsc: eu ti-am spus ca tu gandesti cu televizorul, dar vad ca insisti.
    hai sa o lamurim si pe asta cu evaziunea ca l-am vazut si pe ponta recitand aberatia asta crunta. evaziune mare se facea pana acum 6-7 ani si nu tariceanu a starpit evaziunea ci economia de piata. mai exact extinderea marilor lanturi (gen carrefour, auchan, kauflant, plus,etc) dar- si mai important -intrarea acestor lanturi in localitati mici si medii a taiat masiv din ‘cota de piata’ a evaziunii. comertul modern inseamna azi mai bine de 65% din total comert iar acolo nu se face evaziune. eu nu spun ca disparut evaziunea dar sumele evazionata sunt clar mult mai mici decat erau in trecut.
    am inteles nu e bine ca s-au taiat salariile, nu era bine daca s-ar fi taiat pensiile si nu e bine ca a crescut tva-ul. nu e bine ca s-au inchis spitale si ca s-au taiat alocatii sau ajutoare.
    e bine sa cheltuim mai mult decat producem si sa ne indatoram mai mult decat putem plati. e bine sa stam cu mana intinsa si sa asteptam sa ni se dea. e bine sa tinem fabrici si regii care produc pierderi si functionari publici care fac galagie doar cand li se taie din leafa. e bine sa fim capitalisti cand e de luat si comunisti cand e de dat.

    00
  29. Sigur ca NU ai dreptate, spitalele nu vor bani pt boli pe care nu le pot trata, din simplul fapt ca pt spitale cheltuielile se deconteaza DUPA externarea pacientilor, in urma unor raportari efectuate de catre spitale, etc. SI nimeni nu raporteaza transplant daca nu face transplant.
    Pe de alta parte accesul la asist med va fi mai dificil si apoi, sa nu uitam ca nu statul plateste drumul catre spit judetean. Si sigur ca spit jud oricum sunt prea poplate si nu fac fata, samd.
    De altfel tendinta in lume este de crestere a importantei asist primare (aka med de familie), nu a aglomerarii spitalelor care teoretic sunt centre mai specializate unde ar trebui sa ajunga cazuri selectionate.


    si nu in ult rand, pe lista spitalelor propuse pt reprofilare nu apar spitale din Harghita si Covasna.

    „Nu e nici uman, nici civilizat să închizi un spital, e pur şi simplu o decizie administrativă care încearcă să adune nişte bani într-un loc pentru a dota spitalele rămase cu lucruri utile, gen electricitate, siringi şi spirt. ” nu face sens ce spui, vezi mai sus de ce- nu se distribuie siringi (corect este „seringi” si ma indoiesc ca ar fi typo) si spirt si bani de electricitate a priori, ci in functie de activitate, practic iti bazezi rationamentul pe o premiza gresita – banii vin in functie de activitate- ai facut 10 injectii, ti se platesc 10 injectii.

    00
  30. +1 Georgel007, total de acord. Primarii știau care-i treaba, ministrul sănătății discutând cu majoritatea oamenilor implicați din localitățile respective. Numai că primarii au preferat să închidă spitalele decât să nu poată ei numi șefii, șefuții și fu*uții de la nivel local, pentru că li s-a propus o alternativă: comasarea unor spitale mai mici sub umbrela unor spitale mai mari, sub forma unor puncte de lucru.

    Dar, la pariu, primarii ăia vor ieși tot câștigători la alegeri, nici vorbă să plătească.

    00
  31. Problema nu e ca se desfiinteaza spitalele care merg in gol, ci ca odata cu ele se desfiinteaza si accesul unei comunitati la medicina primara, astfel incat urgentele nu-si vor mai gasi rezolvare in timp util.
    In cazurile disperate conteaza si minutele.
    Cu ce il ajuta pe un individ cu infarct faptul ca are un spital dotat la 100 de km?

    In locul unitatilor desfiintate ar fi trebuit lasat un punct in care sa fie asigurata asistenta medicala permanenta cu 1-2 paturi si aparatura de resuscitare.

    00
  32. Nu e problema ca se inchid. E o decizie administrativa necesara si care nu a fost luata cu usurinta, exact asa cum spui si tu. Dar inchiderea e doar o parte a planului, partea usoara.

    Sa vedem acum ce facem cu cealalta parte, cu cea in scopul careia au fost inchise spitalele. La pariu ca vreo 5-10 ani de acum inainte nu se vor face transplanturi de rinichi decat tot pe acolo pe unde se fac si acum, iar spitalele judetene din Vaslui, Botosani sau Salaj vor fi la fel de amarate ca si azi?

    00
  33. @Don…nu pot sa imi inchipuiesc ca in Codlea la spitalul acela fantastic sunt doctori cu pregatirea si experienta celor din Brasov. Da, poti sa fii tratat de orice in Codlea, chiar si de cancer limfatic sau de tumori pe creier, dar asta nu inseamna ca vei supravietui. Atat timp cat spitalele din Bucuresti, din Cluj, Tg Mures, Timisoara, Iasi, sunt pline de oameni care nu locuiesc in orasele respective, inseamna ca spitalele din orasele lor sunt cam degeaba si pot fi inlocuite usor si eficient cu niste policlinici sau dispensare pentru ca oricum tratamentul pe care il furnizeaza este la acest nivel. Intrebare: De ce nu se fac transplanturi de rinichi la Codlea si se fac la Fundeni? Pt ca la Codlea sunt doctorii trimisi cu repartitie de Ceausescu inainte de 89 si care terminau facultatea in a doua jumatate a listei in ordinea mediilor sau aia de prin marile spitale care o comiteau de un Malpraxis si erau detasati disciplinar. Aia buni se duceau la Bucuresti, Timisoara, Iasi, Cluj, Tg Mures.
    Eu sa fiu locuitor in Codlea si sa am bani de taxi pana in Brasov si sa am o boala mai complicata decat raceala m-as trata la Judetean.As avea in primul rand mai multa incredere in capacitatile medicilor de acolo, nu mai vorbesc de dotari si aparatura in spitalul respectiv.

    00
  34. Bai, e gresit de unde s-a inceput reforma medicala. Eu as fi inceput cu LIFTIERELE. In orice spital, dispensar, clinica (de stat) am fost, am vazut LIFTIERE. La ce plm folosesc LIFTIERELE in afara de a lua spaga cand nu vrei sa urci pe scari?

    500 de spitale * 3 LIFTIERE (ca astea lucreaza in trei schimburi) ori, sa zicem 1500 RON/luna (sigur au niste spor de crosetat, ceva) = peste 2 milioane de lei pe luna economie la bugetul de stat.

    00
  35. Vin si io si-ntreb, asistenta medicala inseamna doar transplanturi de organe? O banala operatie de apendicita, o banala operatie la o unghie incarnata, si multe alte chestii aparent banale, unde o sa le faci? Intr-un spital universitar unde o sa blochezi blocul operator pentru o operatie de apendicita cand acolo s-ar putea face un transplant? Banalele operatii cand unii isi rup picioarele sau mainile, si multe alte chestii banale, or sa le facem de acum incolo in centrele medicale universitate de prestigiu? Am impresia ca unii au pierdut cu totul legatura cu realitatea.

    P.s.: zoso, sper ca macar de data asta sa-mi publici comentariul. ar fi o premiera a ultimelor luni.

    00
  36. @georgel007 +1 la fiecare comentariu

    00
  37. Go Georgel! +1 si de la mine.

    In plus, ce o tot dati de gard cu „nu s-a anuntat dinainte”. De cine nu s-a anuntat? Din cate stiu eu, nu e o chestie hotarata peste noapte. Ca Boc nu le-a telefonat personal soferilor de pe salvari sa ii anunte ca respectivele spitale au fost inchise, recunosc totusi ca a fost o greseala. Ar trebui sa isi dea deci demisia.

    00
  38. zoso: Excelent post.
    @aia_care_plangeti_dupa_”spitale”_inchise.
    Deschideti-le voi inapoi. Luati gratis (doar o spaga mica) de la primarii peretii, luati gratis contracte de la CNAS (doar o alta spaga- si mai mica) dupa care cautati si platiti cu bani (fara spaga) medici, asistente si alti bagatori de seama CALIFICATI care sa lucreze la voi, cumparati – tot cu BANI (fara spaga) aparatura medicala si o sa vedeti ca merge treaba. Mai ales in catune cu 20 de mii de suflete.

    00
  39. Tu chiar pui botul la faza ca au inchis spitalele „ineficiente” ca sa distribuie banii catre spitalele mai eficiente?
    Sa iti spun o chestie, catre sanatate, din fiecare salariu, sa platesc aproape la fel de multi bani cati se platesc catre cota unica. Stii cat e bugetul case de asigurari? In jur 17 miliarde de RON, din care 1 miliard se duce pe asistenta sociala, chiar daca eu platesc separat ca angajat pentru asistenta sociala. Cheltuielile cu salariile sunt de 82 de milioane de RON din cate imi dau seama. Cam 5 miliarde se duc pe medicamente si dotari si 3 miliarde pt. compensate. Si acum vine una din partile intersante: ei afirma ca se chetuie cam 8 miliarde cu spitalele generale, fara a detalia ce inseamna acele cheltuieli. Salariile sunt acoperite banuiesc de rubrica cheltuieli cu personalul. Dotarile si medicamentele au fost deja detaliate, si imi vine greu sa cred ca sunt 8 miliarde cheltuielile cu intretinerea propriue zisa (curent, apa, spalat etc.).
    Bineinteles ca o parte din bani se mai duc si pentru macBuci pt. domnii de la casa de asigurare.
    Solutia o stim cu totii. Nu e inchiderea spitalelor, ci intrarea asigurarilor private in paralel cu cele de stat. Dar domnul Duţă fară de puţă nu e de acord cu asa ceva, probabil ca nu mai ar avea el de unde sa mai fure. Si nimeni din aparatul de stat nu ar fi de acord cu asa ceva, deoarece fondul de sanatate e o vaca prea buna de muls (sunt peste 3 miliarde de euro, aproape 4 totusi).
    In Germania functioneaza foarte bine acest sistem: ai salariu peste X, poti sa cotizezi la privat unde esti asigurat doar tu, ai sub X, atunci cotizezi obligatoriu la stat si ai toata familia asigurata. La noi, daca nu ai loc de munca, trebuie sa alergi la fiecare 3 luni sa aduci dovezi ca nu ai venit sa iti primeasca domnul Duţă fară de puţă banii de asigurare, iar o luna, pana ies actele, stai de fluieri, si daca o patesti nu ai asigurare, spre deosebire de asistatii sociali care sunt tratati „by defaut”, ba mai si primesc cate ceva.
    In concluzie, mizeria porneste de la sistemul de asigurari de sanatate, care e facut sa se fure din el, si nu de la cateva spitale. Surprinzator e ca a fost inchis si spitalul din Cernavoda. Si te intreb, ce se intampla acum in caz de incident nuclear? Ca in alte spitale nu sunt sectii de decontaminare. Ce se intampla daca intr-un incident se accidenteaza 30 de muncitori? Cat timp e necesar sa ii care pe toti cu ambulanta la Constanta.

    Pana acum nu m-a interesat de promisiunile guvernului de care se plangeau toti: ca de ce nu mareste salariile si nu da de pomana una si alta. Nu am auzit asemenea promisiuni si ma lasa rece. Dar la ultima dezbatre cu Gioana, Basescu a zis o chestie care mi s-a parut superba: sa incurajeze venirea in zonele rurale a medicilor si construirea de spitale acolo unde nu sunt. Si acum vad ca inchid si spitalel care erau, inclusiv din orase.

    Sa produc bani ma descurc, muncesc mai mult, castig mai mult, dar cand niste idioti isi baga pla in sistemul medical ma afecteaza. Ca degeaba muncesc si catig decent, daca ma accidentez, iar cel mai apropiat spital e la 60 de km si mor pe drum. Bine, daca am facut invarteli si sunt printre baietii destepti, ma ia elicopterul, si ma duce in Austria si nu ma intereseaza. Asa ca domnii care au decis asta nu sunt afectati, ei oricum nu se au treaba su sistemul sanitar romanesc.

    Si acum apropo de faza cu centralizare si cu transplantul. Presupunand ca aberatia cu economisirea e reala, si ca se vor salva vieti cu transplanturi de ultima generatie. Dar se vor salva cateva vieti, in timp ce mult mai multe se vor pierde deoarece spitalul era prea departe, si iar o sa ajungem de domeniul absurdului: se vor salva oamenii in situatii limita, aproape imposibil de salvat, iar altii vor muri de boli banale

    00
  40. Da georgele, eu raman cu televizoru, tu ramai cu Boc. Vezi ca tocmai si-a anuntat candidatura la PDL. La realizari a listat transformarea PDL intr-un adevarat partid de dreapta si legea DIALOGULUI SOCIAL. :))))) Iar in spatele sau, ca sustinatoare, se aflau simbolurile feminine lansate in politica de PDL: Anastase, Elena Basescu si Udrea. Ramai cu PDLul ca tot ce fac ei fac bine si pt tara.

    Chiar sper sa castige si alegerile din 2012 (a si zis Boc acuma ca stie el ce trebuie sa faca pentru asta… urmeaza asumarea raspunderii pe votu prin corespondenta cat de curand). Se pare ca astia ultimii ani nu au fost indeajuns pt unii, mai trebe 4. Bring it on! Eu la vara decolez din scuza asta oribila de tara, asa ca din partea mea sa ramana forever astia la putere, numa asa o sa se mai trezeasca unii. Altii din pacate-s fara scapare.

    Si ca sa-ti raspund direct la ce-ai zis mai sus, oare daca adunam toate licitatiile / achizitiile / contractele dubioase din ultimii ani raportate de presa (da stiu, presa = evil… asta v-a impregnat-o bine de tot Basescu in cap). Si daca presupunem ca doar 10% ar fi adevarate, oare nu cumva brusc cheltuielile s-ar diminua considerabil ?

    Nuuu, doamne fereste, vorbesc prostii de la televizor desigur. Tre sa munceasca lenesii mai mult… ca astea 6 milioane pe care le primesc acuma justifica o luna intreaga de munca. In Spania, unde ziceai tu ca au 20% somaj, si daca iti sufli mucii pe strada primesti mai mult de 6 milioane. Insa da, la noi is prea mari salariile, trebe taiate si pusa lumea la treaba. Asta-i raspunsul iesirii din criza: dai in aia care-s deja saraci si-ti ingrasi „baronii”.

    00
  41. „Nu e treaba guvernului sa-si dea seama ca a gresit”

    hahahahahahahahaha. plm.

    00
  42. @zoso
    Pai dupa logica ta si a lui Boc, tu trebuiai sa fii eutanasiat din moment ce erai stricat. Ce rost are sa te mai repare ? Te inchide, maxim te coboara la nivelul de leguma si gata, au rezolvat problema.

    Da, unele-s spitale sunt intr-o stare jalnica… I should know ca si in asta din orasu natal sunt sanse mari sa ies mai bolnav decat am intrat, insa raspunsul nu e gata, inchidem, las ca merg fraierii 30km in plus si mai si stau la coada acolo cand ajung.

    Raspunsul e verificarea traseului banilor, eliminarea „scurgerilor”, eficientizarea sistemului urmata de o crestere a fondurilor acordate. Dar cand nu te duce capul, sau ai interese ce nu te lasa sa faci asta, cel mai usor e sa tai. Si Boc e de departe cel mai priceput la asta… de 2 ani si ceva de cand e premier asta e singuru lucru pe care a stiu sa-l faca.

    Si macar de-ar fi cum zici tu zoso, cu dispensarele. Da unde-s alea ??? Aia 12 oameni cu boli incurabile carora li s-a luat si cearsafu de sub ei si au fost lasati in uitare au avut parte de vreun dispensar ? Exista asa ceva in Codlea sau in orice alt oras afectat de „reforma” asta ? Da stiu, e vina altora, guvernul n-are nicio treaba cu asta, ei doar trebuie sa taie.

    00
  43. @Mynsc: salariile nu sunt nici mari, nici mici. sunt direct proportionale cu importanta muncii prestate. cui nu ii convine, usa e deschisa. bai nene e chiar asa greu de inteles? atata poate statul sau patronul sa iti dea. iti convine bine, nu iti convine, iarasi bine. nu e nimeni obligat sa te tina, nu e nimeni obligat sa ramana. stiu ca pe voi cand va spala pe creier nu va explica nimeni asta asa ca ma simt dator sa iti explic eu. eu nu vreau ca romania sa ajunga ca spania cu somaj 20% si datorie externa 120% din pib. ce crezi ca e greu sa te imprumuti?
    stiu ca va place circul. am vazut mentalitate pe aia care in loc sa se gandeasca sase luni ce o sa faca cu spitalul si cu bolnavii s-au gandit al dracu’ de repede cand in cinci minute au scos bolnavii pe targa in fata spitalului. asta sunt medicii de la spitalele inchise, ce daca pentru circ au dat doi coltul? da-i dracu’, boc e vinovat! aia au fost sase luni incurabili si cand a inceput a saptea luna au tras cearceaful de sub ei? sau cum? trebuia sa se duca boc sa ii mute din spital?
    ce tot vorbesti tu de eficientizarea sistemului? daca tu ai o masina cu rezervorul putin cam spart ce faci? mergi cu a doua ca sa consumi mai putin? sau opresti motorul la semafor? stiu, o inmatriculezi in bulgaria :))
    ca sa revin putin la presa, o sa ii cred pe idolii tai cand or face jurnalism. deocamdata singura televiziune care a facut ceva in acest sens este protv-ul. au aratat clar cum se fura din spitale si de cati ani se intampla asta. au aratat cum doctorii prescriu retete dupa cum contribuie furnizorii. au aratat cum romanii au inceput sa mearga peste hotare sa se trateze pentru simplul motiv ca aici sunt pline spitalele de oameni care nu au dat un leu in viata lor. cand oi vedea reportaje la a3 sau la irealitatea despre aceste aspecte atunci o sa ii cred. deocamdata ce fac ei se cheama simplu: campanie electorala.

    00
  44. @georgel 007 Total de acord cu tine.Ma bucur ca ma sunt oameni in tara asta care gandesc normal.
    @Mynsc Cand ai salar 1000lei pe luna si cheltuielile lunare sunt 1200 lei ce faci?Reduci cheltuielile,iei bani imprumut sau iesi in strada?

    00
  45. E un subiect delicat… nu am citit comment-urile pentru ca sunt de la jumate de pagina in sus :D… eu zic ca e trist ca s-a ajuns aici… e o decizie absolut corecta… tara e aleasa gresit :D. In Romania s-au invatat oamenii sa primeasca totul gratuit si in exces… te doare gatul poc 3 cutii de medicamente (bine-nteles compensate), te doare degetul mic de la picior… poc analize de la A la Z(bine-nteles gratuit). Problema majora a sistemului sunt oamenii, e exact ca la scoala degeaba le iei calculatoare noi si ei le distrug in 2 sapt, degeaba vopsesti coridoarele si intr-o sapt sunt la fel… atat timp cat omul nu o sa fie constrans sa faca ceea ce e corect nu o sa realizam NIMIC!

    00
  46. Scuze pt al doilea post. … am citit 2 comment-uri : atat timp cat eu contribuabilul nu am nici o gratuitate… si altul care nu a contribuit in viata lui cu 10 bani primeste medicamete gratis, servicii gratis analize gratis… iar eu fiindca nu am timp de pierdut pe holurile spitalelor (laboratoarelor) platesc orice serviciu… nu mi se pare absolut corect cum puneti problema… esti bolnav si nu ai platit contributii la CAS… sa ti se ia casa scurt si la obiect… pana nu invatam sa respectam institutiile statului… platind taxe, degeaba plangem… nu cred ca vezi vreodata oameni care muncesc si isi vad de treaba strigand pe strazi pentru orice fleac… si sti dc? Pentru ca sunt la munca… nu au timp de pierdut pe strazi!!!!!!!!!!!!!

    00
  47. toti astia care abereaza aici:
    ganditi-va ce era mai simplu pentru guvern:sa lase totul asa cum era,sa mai ia 1-2 transe de la fmi, sa dea pensiile cum erau,si sa lase toate deciziile grele pentru guvernul urmator?!?
    in schimb ei nu au facaut asa:au taiat,au inchis,au dres si au facut ,stiind foarte bine ca la urmatoarele alegeri o sa ia nimic,poate doar o muie…
    apropo,parintii mei sunt doctori….si fratii:D..si toti sunt de acord cu inchiderea spitalelor…

    00
  48. Idem vlad, sotia e medic si de acord cu inchiderea spitalelor.
    Imi spunea de mai bine de jumate de ani ca ea asta ar face, cu transformarea unitatilor respective in institutii speciale pentru varsnici. Sunt pline spitalele de batrani care se interneaza 3 saptamani pe luna si in urmatoarea luna de la capat.

    00
  49. toate spitalele inchise oricum nu se puteau numi spitale la cat de infecte, prost dotate si pline de doctori incompetenti erau

    00
  50. Decizie administrativa ? Oare ce ai spune dumneata daca parintii s-ar trezi subit ca locuiesc intr-o zona cu nici un spital pe o raza de 150km ? Cred ca ti-ai schimba rapid opiniile. Sunt bani pentru partii de ski, pentru frunze verzi pe pereti si pentru blonde cu trecere la Cotroceni, dar nu pentru spitale. Boc ar trebui sa se bucure ca pedeapsa capitala nu se mai aplica in Romania…..

    00
  51. am mai zis si pe blogul altcuiva ca situatia e privita doar dintr-un singur unghi, fiindca asa e „soldatul romanesc” : parsiv si neinstruit.

    vad ca mai toata lumea de-aci priveste spitalul ca pe un receptacul al cazurilor acute si/sau urgente, si asta e ingrijorator, caci daca voi, cei educati -adica ma rog, uni stit sa scriti… :-) – credeti ca aveti nevoie de spital numai in cazuri cand doare, ce sa mai asteptam de la aia pentru care civilizatia s-a cam oprit la ceva curent electric si closet la capatul randurilor de ardei, colo-sa in fundul curtii…

    cred ca o parte din putinii bani pe care statul ii are -sau ii suge de pe la ue – ar trebui directionati catre campanii de instruire a poplatiei in a fi mai responsabili fata de propria lor sanatate. efectele pe tremen lung ar fi mult mai benefice, fiindca s-ar reduce cazurile acute sau cele fara de speranta, prin aceea ca este intotdeauna mai usor sa previi decat sa tratezi, dar si prin planificarea unor interventii si tratamente inainte ca ele sa devina conditii acute sau urgente.

    un lachet comenta -pe celalalt blog- ca ce pla lui, si in liceu le zicea ca alcoolul, tutunul si bolile venerice te distrug, iar el si tovarasii lui abia asteptau sa termine „proasta” de vorbit ca ei sa se intoarca la ale lor – presupun: tigari, alcool si curve. asta nu inseamna ca educatie e ineficienta, ci pune intrebari asupra modului in care se aplica ori se comunica, fiindca pana si unui caine ii vorbesti si executa, iar altuia pana nu-i „altoiesti” o cizma in coaste, nu ai liniste cu el.

    00
  52. Nu stiu de ce exista lume care spune ca spitalele arata jalnic pentru ca nu sunt bani.
    SE FURA!!!!!!!!! ASTA SE INTAMPLA, SE FURA!
    Pai eu platesc 10% la sanatate luna de luna si nu am calcat pe la spital (de stat) in ultimii 10-12 ani!
    Ce puii mei s-a intamplat cu banii mei?
    SE FURA! De asta nu exista nimic.
    Nu trebuiau sa inchida spitale, trebuiau sa introduca pedeapsa cu moartea pentru hotii bugetului de sanatate…

    00
  53. furt din bugetul de sanatate = atentat la siguranta nationala
    furt din bugetul de transporturi = atentat la siguranta nationala
    furt din bugetul ministerului Agriculturii = atentat la siguranta nationala

    Din unele bugete pur si simplu nu ai cum sa „deturnezi” bani pentru ca moare lumea la propriu… Papagalii de la guvern nu inteleg asta.

    00
  54. Ma fratilor inteleg ca exista altenative dar nu inteleg de ce nu le-au creat intai si apoi sa desfiinteze spitalele, pai oamenii aia nu trebuie sa aiba altceva in loc in intervalul asta de timp pana se construiesc solutii alternative???? astept raspuns..poate imi scapa mie ceva.

    00
  55. NOU
    #61

    O a măsură necesară este transformarea universităţilor de medicină în grupuri şcolare sanitare. Normal, date fiind implicaţiile pe care le ridică prima decizie.
    Cu siguranţă poporul maya nu a dispărut ci s-a mutat în Romayana. Plăcerea pentru sacrificii umane n-a dispărut!

    00
  56. NOU
    #62

    O a doua măsură necesară este transformarea universităţilor de medicină în grupuri şcolare sanitare. Normal, date fiind implicaţiile pe care le ridică prima decizie.
    Cu siguranţă poporul maya nu a dispărut ci s-a mutat în Romayana. Plăcerea pentru sacrificii umane n-a dispărut!

    00
  57. Spitalele acestea nu trebuiau desfiintate, ci transformate in spitale de reabilitare ca in Germania, unde bolnavii cronici se interneaza periodic pentru a se intari ca sa evite dezvoltarea de complicatii; aceste complicatii care de multe ori ar putea fi prevenite cauzeaza multe gauri in buget prin cheltuieli suplimentare inutile in mod repetat, mult mai mari decat cele facute de spitalele acestea neperformante.

    00
  58. @hypocrite:
    „Cu ce il ajuta pe un individ cu infarct faptul ca are un spital dotat la 100 de km?”
    Exemplu prost. Am trecut printr-un infarct si iti pot spune asa (poti intreba un cardiolog bun si-ti va spune la fel): nimeni, in nici o tara in care se pracica medicina altfel decit dupa ureche, nu iti va da vreo pastila macar la mai putin de patru ore dupa infarct. Da, ti se da niste nitroglicerina ca sa nu spui ca nu ti-au dat ceva, dar atit. in alea patru ore ori crapi ori scapi, iar daca scapi urmeaza sa vada ce e cu tine. pina atunci insa te privesc cu compasiune si atit, pentru ca nu au ce iti face punct. Asa se face.

    Asa ca spitalul ala poate fi si la 200km in cazul asta, pentru tine e tot aia ca e departe sau iti faci infarctul chiar pe hol in fata usii cardiologului.

    00
  59. NOU
    #65

    Am ramas impresionat de gestul medicilor si personalului de la spitalul din Balcesti, care continua sa ofere servicii medicale gratuite dupa inchiderea spitalului. Unii doctori au fost repartizati la alte spitale, cei care au mai ramas lucreaza acum pe gratis. Spitalul din Balcesti mai are provizii pentru o luna, insa cu donatii, pot supravietui. Ministerul stie ca daca spitalul primeste donatii va putea sa continue sa functioneze, mai ales ca Primaria Balcesti nu vrea sa inchida spitalul si a dat in judecata ministerul.
    Ajuta-i cu o donatie, sa poata mentine spitalul in functiune. Am contactat directorul financiar Marius Geica si directorul spitalului, Popescu Gabriel Mihai, si mi-au comunicat contul spitalului:
    SPITAL ORASENESC BALCESTI
    COD FISCAL:2541770
    COD IBAN RO11TREZ6795041XXX000050
    TREZORERIA OPERATIVA BALCESTI JUDETUL VALCEA

    00
  60. Mai puțin spitale = mai puține spitale din care se fură.
    Mai puține primării = mai puține primării din care se fură…

    00
  61. @Dominique: in ce zona locuiesc parintii dvs.? Ma uit la harta RO si nu vad regiuni neacoperite.

    00
  62. Ar trebui decat sa desfiinteze spitalele vechi sa dea o lege sa le modernizeze ori sa construiasca altele noi cum au deschis si la noi in Brasov , Clinicco Brasov foarte modern si fara hotie cum e peste tot , pacientii sunt respectacti plus ca e foarte ingrijit si nu sunt probleme de genu legat de nr de paturi disponibile. Dar si seriozitate fara spagi si chestii de genu asta nesimtite

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube