şpagă sau legalitate

Aseară, pe Antena3 despre TVA, un nene zicea că afaceriştii au de ales între a fi legali şi a da şpagă.
Tatăl meu e „afacerist”.
În 2001, mă trimite la administraţia nu-ştiu-care să îi ridic autorizaţia sanitară. Ajung acolo, întreb de unde, ajung în birou la dna doctor Zurini (Zuchini, ceva de genul ăsta), care era şef pe acolo, aştept jumătate de oră, apare tanti doctor într-un final.

– saru-mâna, numele meu este…, am venit după autorizaţia sanitară a firmei X.
– a, da, o am pe aici.
(se apucă şi scotoceşte prin hârtii)
– tu cu ce te ocupi în firmă?
– cu nimic, este firma tatălui meu.
– aha
(continuă să scotocească prin hârtii)
– patronii sunt arabi?
– nu doamnă, sunt români, părinţii mei.
– aha
ajunge la autorizaţie, o ia în mână, se uită la mine, se uită la ea.
– să îi spui patronului că nu ţi-o dau, pentru că nu am fost în locaţie, să vină să stabilim o dată când să mă ducă acolo!
– pardon? pai, asta nu e treaba dvs? de ce se plăteşte juma de milion pentru această autorizaţie?
– aşa se procedează.

Am iesit prost din birou. Să recapitulăm. Autorizaţia era gata, cucoana nu se deplasase în locaţie să vadă condiţiile igienice, dar dăduse aprobarea şi voia să o ducă patronul în locaţie, eventual să o şi fută şi să îi dea şi o şpagă. După ce am spumegat 10 minute la telefon, am cumpărat de la un chioşc un plic, am pus 3 hârtii de 100.000 în el, am intrat în birou, i-am dat cu mare scârbă plicul şi am obţinut autorizaţia. Ä‚ştia sunt conţopiştii care se plâng că legile sunt făcute de aşa natură încât nu ajută poplaţia. Şi nu e prima oara sau un caz singular de nesimţire.
Tata mi-a spus o chestie: „nu poţi fi legalitate complet”. Orice ai face, trebuie să înşeli statul cumva, pentru că altfel profiturile ar fi atât de mici încât nu s-ar mai justifica deranjul. Orice ar fi, dacă vine un control, vor găsi ei ceva de care să se lege. Ţin minte că o dată a luat amendă că extinctorul nu era într-un loc vizibil (era pus după uşa şi nu l-au vazut). În astfel de condiţii, ce rost mai are să plăteşti dări la stat sau să fii în legalitate, când ştii că la 3 luni vine Garda Financiară şi trebuie să cotizezi? E ca în Sopranos, „Tot ce trebuie să faci e să îmi dai mie 10%. Singura mea grija este să îi dau şefului partea lui. Alte griji nu avem pe lume.” Şi politicienii vorbesc de corupţie, de economie subterană, de afacerişti rău-voitori. Nu vorbesc de birocraţie, de nesimţire, de şpăgi. Afaceriştii sunt de vină că vor să facă afaceri.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

19 comentarii

  1. da-o dracu de spaga, suntem balcanici, mentalitatea asta nu avem cum sa o schimbam. important e ca ai rezolvat:)

    00
  2. singura solutie e sa cumparam 4 rachete tomahawk de la „prietenii” nostri americani si sa le detonam la noi in tara, astfel vom eradica coruptia

    PS: la urmatoarele alegeri sa nu uitati sa votati cu cei care vor eradicarea coruptiei =))

    00
  3. Cum sa nu te oftici ma cand are autorizatia in mana da si zice ca nu ti-o da ca nush ce.
    Sau mai vezi faze dalea pe fatza „bani ai? da? cati?”

    Frumos ar fi fost sa i-o iei direct din mana ;)

    00
  4. Romania tara de vis, nu vad ce te mira sau ce te deranjeaza atat. Ei trebuie sa traiasca si tu trebuie sa`ti rezolvi problemele.

    00
  5. Mama unei amice avea o terasa la mare. Cand a venit controlul stia ca este perfect in regula cu toate „chestiile” sanitare/veterinare.
    La mare, pentru cine nu stie, se procedeaza astfel: se vine cu amenda scrisa, se inmaneaza proprietarului/patronului si ti se spune pe fata: 10 milioane, 5 milioane amenda minima si 5 milioane spaga.

    Revenind la terasa, femeia a refuzat sa plateasca amenda, oamenii s-au apucat de control si n-au gasit nimic, in final unu’ mai „destept” se uita in cosu’ de gunoi si a gasit un ou stricat aruncat. I-a dat amenda pe motivul ala.

    E corect? Binenteles ca nu.

  6. si ce poate sa faca patroana terasei?? o contestatie la procesul verbal de amenda =)) adica sa se duca la instanta si sa se judece cu aia 1 an de zile, sa plateasca avocat etc, deci sa dea mai multi bani decat o costa amenda

    00
  7. zoso stiu exact despre ce vb …… am patit-o acum un an cand au venit „bashtanii” de la Garda Financiara(pe vremea aia locuiam la bloc) cu un control…..bine bine ii invita tatal meu inauntru …normal ii serveste cu cafea si incep sa ii ceara tatalui meu diferite acte … el le cauta si le da actele cerute si la un moment dat unul din ei zice „domnu da avetzi ?” …. ma uit la tatal meu si vad dupa mutra de pe fata ca habar n-avea ce document e ala da` se pune totusi sa caute…. si tot cauta el si cauta si din fericire intre timp vine mama mea (care este btw sefa de servici la finante ;) ..nu ca m-as lauda da asta e :D) si intreaba pe domni inspectori care e problema si dupa cateva cuvinte o recunosc pe mama mea „aaa dvs sunteti doamna X nu v-am recunoscut..” si am primti amenda minima de 5 milioane……ma intreb cat am fi primit daca n-ar fi aparut mama…..

    00
  8. NOU
    #8

    e plin de nesimtiti ma in romania :|
    toti sunt asa … cel mai grav e la medici care mi se par ultimii oameni cand nu se uita la un om bolnav pana nu iau banu.

    acuma inteleg ca nu au nici ei salarii destule dar nene nici restu’ nu au.

    oricum a zis cineva mai sus … la alegeri in nici un caz sa nu votati cu aia care zic de eradicarea coruptiei :)) aia fura cel mai mult :P

    00
  9. @mnz | psihopatu?? din ????96 | aka SlimR : sa stii ca nu toti doctorii sunt asa… am avut de-aface cu niste doctori acum cateva saptamani si nu au cerut nici un leu, iar de tratat au tratat cum trebuie :)

    00
  10. agre are dreptate … te trateaza , dar daca le dai ceva logic ca nu refuza . mai nasol e daca esti internat ca trebuie sa dai spagi pe la ingrijitori , asistente

    00
  11. Cine da spaga macar o data renunta la dreptul de a fi tratat cum trebuie. Cei care dau spaga alimenteaza fenomenul.

    Iar in cazuri extreme, de exemplu la medic, unde nu poti sa ii zici ca nu ii dai fiindca e in stare sa te lase sa mori, ii dai bani, iar dupa ce isi face treaba ii multumesti si il reclami. Simplu.

    00
  12. andrei, gandeste=te la reversul medaliei.
    nu dai spaga, nu iti rezolvi problemele.

  13. „Tata mi-a spus o chestie: ????nu po?i fi legalitate complet????.”

    Acelasi lucru mi l-a spus si tata, care are o afacere. In prima instanta am fost revoltat, spunandu-i ca asa ceva nu e posibil. Dar am ajuns acum, dupa cativa ani sa-i dau dreptate.

    00
  14. Majoritatea se pot rezolva si altfel. Poate cu un pic mai multa bataie de cap, dar e vorba de un principiu. Si este vorba despre ce ziceam si mai sus: toata lumea se plange de spaga si de coruptie cand ei o alimenteaza. Ei nu se pot abtine cand e vorba sa dea 1 leu portarului de la spital sau 5 lei spaga controlorilor RATB dar se asteapta ca politicienii sa se abtina cand e vorba de milioane de euro. Gandhi spunea „You must be the change you want to see in the world”. Cu alte cuvinte daca vrei sa schimbi lumea poate ar fi o idee buna sa incepi cu cel din oglinda.

    00
  15. De geaba va stresati toti cu amenzile minime sau maxime…dak nu stiati, in romania kiar dak se scrie o amenda de 100mulioane, se plateste jumatate din MINIM. exact asa cum este si la politia rutiera….

    so think….

    00
  16. NOU
    #16

    e vina mea ca ala nu vrea sa faca ce-mi trebuie si ca intinde mana din prima ? in majoritatea cazurilor este mai costisitoare, nu numai din punct de vedere material, ocolirea spagii. ce sa faci in cazul asta ?

    problema e ala care intinde mana. nu eu ca ii dau.

    rezolvarea ar fi sa ne luam camere de filmat si sa ii dam la stiri. mortii lor!

    00
  17. mnz : Corect. Solutia cu camerele ar fi cea mai buna :)

    00
  18. „problema e ala care intinde mana. nu eu ca ii dau.”
    ba nu e chiar asa. Andrei zice mai bine ceva mai sus.

    Iti spun din proprie experienta. de cite ori vreau sau cumpar ceva la firma respectivii furnizori se ofera sa-mi dea comision. Am ramas blocat cind mi s-a intimplat prima data, am crezut ca nu inteleg bine. Am chemat un electrician – m-a luat de la inceput cu „mai mult de 10 % nu pot sa-ti dau” inainte macar de a afla ce vreau de la el sau de a afla eu cit cere, si stiind de la inceput ca nu concureaza cu nimeni.
    Vreau un circuit de citiva mega, privat, pina intr-o alta tara – nu acces internet, nimic altceva, mai avem o gramada pe la alte firme si nu prea suntem multumiti de servicii – cica „ce buget am? eu voi lua decizia? hai mai bine sa ne intilnim… sa discutam…” ce mortii masii sa discutam ce nu putem discuta pe mail si ce importanta are bugetul meu?

    asa ca sa nu ne mai miram: ne-am obisnuit sa dam, de multe ori si fara sa ni se ceara. Probabil daca va fi necesar o sa dau si eu acolo unde trebuie dar macar am sa evit pe cit posibil asta. Din fericire pot sa spun ca in ultimii trei ani nu am dat nici macar o spaga. sper sa mai rezist.

    00
  19. Dare de mita: 10 ani inchisoare
    Luare de mita: 10 ani inchisoare
    Denuntatorul scutit de pedeapsa.

    3 randuri trebuie scrise in codul penal pt o Rromanie mai buna

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)