Soluţii pentru România?

baniRomânia are nevoie de câteva lucruri. Scăderea taxelor, stimularea sectorului privat, eliminarea birocraţiei, refacerea infrastrucţurii, aplicarea legii. Să le luam pe rând.

Scaderea taxelor

Nu e posibilă, pentru că ar însemna mai puţini bani la buget. Mai puţini bani la buget ar însemna ca statul să nu îşi mai plătească obligaţiile (deja amână asta unde poate). Dar scăderea taxelor e necesară pentru a atrage mai mulţi oameni în economia supraterană, plătitoare de taxe. Totul începe de la salariul de pe cartea de muncă şi se termină cu bonul fiscal pe care nimeni nu îl cere.

Stimularea sectorului privat

Toate ţările vestice au eliberat bani pentru asta, mai puţin noi. Noi am plătit pensiile şi salariile cu banii de la FMI. Sectorul privat e împiedicat de statul român şi de opinca sa în demersul de a produce bani şi locuri de muncă. Totul începe cu numărul mare şi stupid de autorizaţii şi se termină cu sictirul bugetarului de la ghişeu, care nu poate lucra fără un stimulent. Şi e păcat că se întâmplă aşa, pentru că locurile de muncă create astfel ar putea fi ocupate de bugetarii rămaşi fără serviciu în urma eliminării birocraţiei.

Eliminarea birocraţiei

Ştiţi că oamenii care intabulează locuinţe au program cu publicul 3 zile pe săptămână 2 ore pe zi? Sau că Electrica are program de încasat 10-19, fix când oamenii normali sunt la serviciu? De aici începe totul. În România s-a creat un munte de hârţoage, pentru a putea fi plimbat de marea de bugetari. Şi muntele şi marea trăiau fericiţi împreună, fără griji şi fără nevoi. România are nevoie de informatizare şi de eliminare a hârţogăriei. Ştiţi că puteţi plăti o amendă de circulaţie la orice CEC, dar nu aveţi garanţia că amenda va figura ca plătită în scriptele Administraţiilor Financiare?

Refacerea infrastructurii

România are nevoie urgentă de o autostradă care să lege Nădlacul de Constanţa şi Borşul de Giurgiu. Nu pentru hipsterii care se duc la ski în Austria sau în Bulgaria, ci pentru tiruri. Degeaba produci ceva ieftin, bun, rapid şi eficient dacă durează două zile să îl scoţi din ţară.

Aplicarea legii

Toate cele de mai sus se pot face odată cu aplicarea legii. Aplicată, legea ar opri scurgerile de bani în buzunarele fără fund ale politicienilor şi acoliţilor lor, bani cu care se pot construi şi face multe multe lucruri.

Cam atât. Ne ajung oare 20 de ani să facem asta?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

35 comentarii

  1. Toti cand sunt in opozitie vin cu solutii bune. Problema e atunci cand vin la putere ca uita sa puna in aplicatie promisiunile.

    00
  2. la chestia cu intabulatel caselor pot sa te contrazic: programul lor e de la 8-16 (vin la 9 si la 16 rup usa). iti dau un termen de 14 zile pentru solutionarea problemei. In a 14-a zi se uita peste documentatie cauta nod in papura si iti face referat de completare. Termen de solutionare tot 14 zile…

    00
  3. Daca sintem inca aici inseamna ca nu ne e suficient de rau, ca n-am pierdut suficient de multe, ca sintem suficient de naivi sa mai facem pronosticuri. Aruncam cu zecile de ani de parca am fi dumnezeu si-am fi nemuritori. Sintem precum gindacii de bucatarie: supravietuim in orice conditii. Bine ca macar avem bloguri si degete inversunate sa ne dam cu fundul de pamint. De parca asta foloseste cuiva…

    00
  4. Silviu Brucan a fost generos..

    ”Ne ajung oare 20 de ani să facem asta?” – Categoric nu. Intai trebuie sa moara generatia post-comunista infiltrata in Casa Poporului si sa speram ca plozii lor nu vor veni la putere. Dupaia poti sa speri..

    00
  5. Aplicarea legii in primul rand…dar cateodata e asa de proasta incat de dor mintile…restul sunt toate necesare evident cu o singura mentiune.

    Scaderea taxelor nu implica neaparat mai putini bani la buget. O economie sanatoasa este sinonima cu puterea de cumparare a consumatorului. Puterea de cumparare a consumatorului este oarecum legata de micsorarea taxelor.

    Ce vreau sa zic cu alte cuvinte. Daca impozitezi 2 acte de comert (vanzari) cu 8 % fiecare, aceiasi bani la buget se duc decat daca impozitezi 1 act cu 16% => impozite mai mici, acte de comert mai multe dar bineinteles, e o solutie pe termen lung. Noi cautam rezultate IMEDIATE.

    Am si scris un articol destul de relevant la subiect AICI.

    00
  6. Buna asta cu „ne ajung 20 de ani?”
    Iata sa suntem tara lui Brucan pentru totdeauna. Mereu avem nevoie de 20 de ani, inca putin, un mic efort, o generatie de sacrificiu si gata, romani!
    Inca 20 de ani. Dar peste 20 de ani vom fi deja batrani, la ritmul nostru de viata va fi greu sa atingem 75. Si atunci ne vom incuraja nepotii: puiule, cand tu o sa fii mare, lumea o sa fie altfel, tara asta in sfarsit o sa fie pusa pe picioare, pregateste-te de pe acum. Nu te uita in prezent, cum e azi, ci in viitor, peste 20 de ani.

    00
  7. Aia cu refacerea infrastructurii ar trebui sa intre sub mai larga umbrela a regionalizarii. Ne plangem ca e totul aglomerat in groapa de gunoi bucuresteana dar e normal, cat timp faci X ore dintr-un oarecare oras al provinciei pana in ”capitala”.

    00
  8. Adica 20 de ani de la 1989 dati de Brucan + 20 de ani acordati de zoso = 40 de ani ? Cat i-a dus Moise pe evrei prin desert ca aia sa uite de metehnele rele ? Nu. Luam istoria de la capat ?!

    00
  9. Legea mi se pare cel mai important lucru de pus la punct, poate ar trebui adusi altii din afara sa faca treaba. Cat timp nu se vor impune, respecta si solutiona procesele, majoritatea lucrurilor vor fi conditionate de inabilitatea de a aplica legile.

    00
  10. Si eu cred ca ne-ar ajunge doar un an sa facem toate chestiile astea, bine punctate de tine. Problema este de a gasi oamenii potriviti dispusi sa faca asta pentru bine comun al cetatenilor si nu pentru grupurile lor de interese. Referitor la Electrica, cel putin in Brasov, poti plati online prin Direct Debit.

    00
  11. mai bine nu citeam acest articol pentru ca deja ma si vedeam in aceasta Romania imaginata de tine insa cand deschid televizorul sau fac primul pas pe strada primesc un sut in fund si o palma dupa ceafa si realizez ca asa ceva nu se va intampla nici in 20 de ani.
    Appo, dupa 20 de ani Zoso va mai scrie pe blog insa va fi sictirit si suparat ca nu i-a iesit premonitia.

    00
  12. una dintre câteva motive pentru care stimez. observi câteva chestii și o faci bine.

    tot ceea ce ai scris se poate face și într-un an, unele puncte mult mai repede, dar la noi cam niciodată ;)

    00
  13. Romania are nevoie de un președinte KOYOS.

    00
  14. NOU
    #14

    Care legi ? Alea realizate intr-un mod cat se poate de interpretabil (cu scopuri evidente) ?

    00
  15. @ asteris

    nu! Zoso n-are rabdarea lui Moise sa se roage cu mainile ridicate ani de zile si sa lamurasca sulimea mereu ba de una, ba de alta. Ne phoote doua toiege in cap si pleaca in alte deserturi. :D

    00
  16. 20 de ani ajung, problema e de cand incepem sa numaram :)

    00
  17. Mai degraba ne-ar lua 50 de ani sa facem asta, iar asta tot depinde daca ne tinem de plan sau il aruncam pe geam dupa cativa ani…

    00
  18. nu stiu de ce am impresia, da’ tu nu vorbesti aici de romania. :) Noi nu stim sa facem asta decat cu pusca de la ceafa.

    00
  19. „Ne ajung oare 20 de ani să facem asta?”

    Nu.
    Cam ce-am facut in ultimii 20 de ani vom face si in urmatorii. +/- 10% functie de diversi factori. Nu exista de maine ne trezim, de maine vin altii si se apuca de treaba, da maine sunt harnic, de maine nu mai furam.

    00
  20. La facturi cel putin nu mai am treaba. Le platesc prin internet banking. N-am mai dat pe la ghisee de mai bine de un an.
    In ceea ce priveste restul de birocratie: ce ar face cei care au cite un birou de acte linga militie, primarie etc. De obicei patronii acestor gherete sunt chiar militieni, juristi, angajatii primariilor sau altor institutii ale statului.
    Problema e ca statul roman incurajeaza nemunca. In afara de asistatii sociali am devenit o natiune de comis voiajori care nu mai produc nimic. Vedeti cite anunturi de job pentru agenti comerciali sunt si cite de lacatusi, sudori, ingineri etc. Ar trebui diferentiat impozitul pe profit. Unul ca Becali, care se ocupa de vinzare de terenuri sa plateasca un impozit mult mai mare decit cel care produce ceva. Din pacate cei cu specula stau in spatele politicienilor iar cei care produc ceva sunt ignorati.

    00
  21. NOU
    #21

    Chiar mai are cineva sentimentul ca nivelul de trai se va ridica in viitorul apropiat ? Daca da, atunci inseamna ca anii dupa 90 au trecut pe langa ei, fara nici un semn de exclamare. …..So „don’t worry, be happy”

    00
  22. @gunnarson: asa e! din cauza celor care s-au pensionat anticipat este Romania in criza. Sa scapam de ei…

    00
  23. Pai peste 20 de ani vor ramane la carma tarii pushtii analfabeti care azi trec prin scoli datorita banilor parintilor. Aia mai destepti pleaca oricum din RO, si vom ramane cu „analfabetii” care preiau „afacerile” lui taticu si mamica si vor duce mai departe birocratia si spaga politica. Deci „… peste 20 de ani” vom putea numara doar daca un meteorit cade fix peste RO. Dupa, putem incepe numaratoare.

    00
  24. ai uitat o solutie si de asta iti da cu virgula, ai uitat SOLUTIA FINALA aplicata pensionarilor. Ai idee cate doamne Costea – socare ale unui Geoana, si domni Costica s-au pensionat anticipat fie ca erau presupusi revolutionari sau presupusi bolnavi?

    00
  25. Treaba cu birocratia e criminala, daca stai cu chirie la stat si vrei sa inoiesti contractul iti ia cel putin o luna de umblat dupa tot felul de chitante si porcarii.

    00
  26. Nu ne ajung nici 100. Ne confruntam cu aceleasi dileme de care vorbea Nicolae Iorga acum 100 de ani in cartile sale. Fix aceleasi. Avem taxe prea mari dar prea putin colectate, avem micii intreprinzatori total sugrumati de controale, taxe si birocratie, avem o birocratie nu doar exagerat de mare, dar si exagerat de ineficienta, infrastructura este ca in legenda lui Manole iar aplicarea legii e facultativa si arbitrara.

    Culmea e ca si in cartile care erau scrise in si despre Romania in urma cu 200 de ani aveam aceleasi metehne.

    Deci, nu ne ajung 20 de ani. Nici 100. Asta e.

    00
  27. Foarte bine spus! Insa n-or sa ne ajunga nici 80 de ani sa facem toate astea, daramite 20…

    00
  28. Cel mai bine cred ca cunosc lucrurile astea chiar politicienii. Numai ca nu e in interesul lor sa rezolve problemele astea, e o mare familie si o duce bine. Cine sa destrame aceasta familie ?

    Si ce este mai grav e ca aceasta familie are si copii. Ce este mai grav : un Nastase ( care totusi este un intelectual, nu poti sa zici ca-i un analfabet ) care fura, sau un Honorius Prigoana care fura? Mie mi-e mai frica de cel din urma.

    00
  29. Primele trei chestii s-ar putea face relativ usor daca s-ar taia in carne vie si s-ar da afara toti bugetarii inutili (aia care plimba hartoage de colo-colo prin administratii). Din banii economisiti s-ar putea face foarte multe lucruri.

    Dar nah, pentru toate astea trebuie cap, si cei care ne conduc sunt toti prosti gramada. Aici e de fapt problema.

    00
  30. Voi face referire doar la aplicarea legii. Nici nu are rost să mai dezbatem dacă este bună sau rea, deoarece în modul în care se pune în practică nu mai contează asemenea amănunte. Cunosc mai multe cazuri asemănătoare, în special din orăşele mai mici, dar voi poveşti doar de două din Reşiţa, deoarece bag mâna în foc pentru veridicitatea datelor deţinute.

    1. Sunt la mare vogă izolaţiile termice. 50-70 lei/mp pentru anveloparea zidurilor cu polistiren. După câteva blocuri făcute îţi iei maşină nouă. Prin urmare tot prostul îşi face firmă de izolaţii termice, la fel cum acum câţiva ani îşi făceau firme de montat centrale termice. De exemplu un barman. Habar nu are de construcţii, dar vede că se fac uşor şi repede mulţi bani. Începe să cumpere cele necesare, inclusiv echipamente de protecţia muncii. Vine un inspector de la forţele de muncă, unul care trebuia să verifice legalitatea funcţionării şi îi spune următorul lucru: „Bă, nu fii fraier să dai bani pe echipamente (căşti, hamuri etc) ci ia-l pe cel mai prostovan dintre muncitori şi fă-l şef de echipă. Dacă se întâmplă ceva, el răspunde.” Asta se întâmplă în contextul în care barmanul nu are pile nicăieri. Imaginează-ţi ce protecţie îţi asigură asemenea funcţionari când ai probleme cu o pilă de-a lor…

    2. În aceeaşi localitate sunt câţiva mari deţinători de spaţii comerciale. Cel mai mare de departe, un mafiot local pe nume Barbălată (soţia fiind notar public). O mulţime de spaţii sunt baruri şi restaurante. Alt proprietar de bar/restaurant/discotecă este Pepino, cunoscut ca „italianul” (el chiar fiind italian). Şi mai sunt şi alţii cu mai multe spaţii de acest gen. Punctul lor comun este următorul: toţi, dar absolut toţi angajaţii de pe sală (barman, ospătar ş.a.) sunt în şomaj. Patronul le dă 200 de lei pe lună bani în mână şi le spune să restul iau de la şomaj, aşa că să tacă din gură. Sistemul nu-i de ieri de azi, are deja ani de zile. Când expiră somajul pe o firmă, trec angajaţii pe altă firmă şi o iau de la capăt. Totul cu deplin ajutor din partea funcţionarilor publici de la AJOM, cei care ar trebui să vegheze la respectarea drepturilor angajaţilor. Să nu ne imaginăm că acestea sunt cazuri izolate şi/sau necunoscute la Minister. Nu pot să cred că vine un inspector din Bucureşti şi să i se pară normal că un lanţ de zeci de localuri publice funcţionând non-stop să nu aibe nici un angajat în afară de o contabilă şi poate mai 2-3 persoane.

    Concluzia este clară: funcţionarii publici sunt un cancer al societăţii, de la cei mai de jos până în vârf.

    00
  31. Prima si cea mai importanta solutie pentru Romania este depolitizarea institutiilor publice si restul vor veni de la sine…. bafta

    00
  32. pai nemtilor le-au ajuns 35 de ani sa se refaca dupa al 2-lea WW.

    00
  33. În ultimii 20 de ani a cam fost război. Şi dacă nu război atunci a fost prăpăd. Trebuie reconstruit totul. Dar asta nu ar fi o problemă, cu ceva iniţiativă şi puţină hotărîre din partea noastră e posibil să refacem totul chiar în 10 ani.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube