Șoferi: noi introduceri în Codul Rutier

Aș vrea o abordare diferită a soluționării accidentelor de pe șoselele românești: legea infracțiunii mai mari. Dacă infracțiunea de care te faci tu vinovat e mai gravă decât a ăluia care te accidentează, tu ești vinovat. Cu exemple:

  • Lovitul din spate să aibă amendamentul “dacă eu am pus frână ca boul, deși în fața mea drumul era liber și am fost lovit din spate și există un martor, eu sunt de vină”.
  • Legea telefonului: vorbeai la telefon și te-a lovit altul? ești vinovat!
  • Legea prietenei din mașină: mergi cu 50 la oră în afara localității și ții în spate 30 de mașini că ai o discuție interesantă cu prietena ta cea mai bună? Ești de vină dacă te lovește cineva din spate să te facă atentă că nu e drumul lu’ mă-ta.
  • Legea mersului în paralel: mergi în paralel cu ăla de pe cealaltă bandă, deși ești pe banda din dreapta, deci teoretic ar trebui să mergi mai repede? Și se bagă unul printre voi și vă răjghină pe amândoi? Sunteți vinovați!
  • Legea alcoolemiei: erai băut la volan și mergeai cu 30 și a intra în tine unul care făcea liniuțe cu gioarsa lui înmatriculată în Bulgaria. Pune parul pe el!

Așteptăm propuneri…

sofer-nervos

“road rage” via shutterstock

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

36 comentarii

  1. Toate propunerile tale sunt (aproape) imposibil de amplicat si mai ales de demonstrat. S-ar rezolva partial daca ai camera montata, dar si asa lasa loc la multe abuzuri si interpretari.

    00
  2. Daca era vreo gluma prin textul asta probabil ca n-am prins-o. Daca nu, e o insiruire de tampenii.

    00
  3. Legea elicopterului: daca ai impresia ca toti ceilalti de pe sosea sint prea prosti ca sa mearga pe ea si simti nevoia ca ei sa dispara, ia-ti unul.

    00
  4. dacă mergeai cu farurile stinse noaptea sau când plouă sau ninge, ești vinovat. și nu, pozițiile sau proiectoarele de ceață nu sunt faruri.

    00
  5. Daca esti implicat intr-un accident, cel nevinovat ramana fara permis 2 saptamani iar cel vinovat ramane fara permis cat prevede legea. Stiu ca pare ciudat, insa va taia din elanul bizonilor care se infig ca idiotii doar pentru legea este de partea lor.

    00
  6. 1. Femeile nu au voie sa circule decat pe prima banda
    2. Masinile inmatriculate in Bulgaria nu vor avea voie sa circule decat duminica si atunci cu sot sau fara sot, ca pe timpul lui Ceausescu
    3. Cine face drepta/stanga in zone interzise, cum e zona Mihai Bravu unde se lucreaza si daca un dobitoc vine dinspre Muncii si face stanga. blocheaza tot sirul, pe langa permisul suspendat, sa fie batut cu propriile stergatoare
    4. As mai avea cateva propuneri, dar fie sunt prea violente, fie profund discriminatorii.

    00
  7. Legea romanului: Daca ai impresia ca esti cel mai sofer, tu conduci mereu regulamentar, tu le stii pe toate si numai ceilalti gresesc, ceilalti sunt de vina.

    00
  8. Daca te dai jos din masina pentru orice motiv si vii la mine la geam, sunt absolvit de orice vina pentru leziuni care nu depasesc 30 de zile de ingrijiri medicale

    00
  9. Daca propui dezbaterii publicului numai prostii, inseamna ca esti sofer roman
    Si daca propui amendamente referitoare la infractiunea cea mai grava si totusi nu dai exemple corecte, esti sofer roman frustrat grav

    – Lovitul din spate: este mai grav decat a pune frana (poate vezi un canal, caine, copil, ti s-a facut rau, samd)
    – Legea telefonului: Lovitul este mai grav decat vorbitul la telefon (poate l-a sunat vecinul sa ii spuna ca l-a inundat, sau orice altceva care necesita vorbitul la telefon)
    – Legea prietenei din masina: poate atata poate masina, doar 50/h, poate are o avarie, poate prietena spune chiar ceva interesant, iarasi lovitul este mai grav decat vorbitul
    – Legea mersului în paralel: aici poate chiar esti de doua ori mai grav, propui sa il lovesti pe unul nevinovat (ala de mergea pe dreapta) si pe unul vag nevinovat (ala de mergea pe stanga, care poate face stanga in 200m) pentru ca a trecut zorro si se grabea
    – Legea alcoolemiei: iarasi, a intrat unul in tine desi mergeai regulamentar (chiar daca baut, aici sunt de acord sa fie pedepsit FOARTE RAU cel cu liniuta si RAU ala cu sticla la nas)

    Mda, tipic zoso… yay!

    00
  10. Legea „eu stiu sa conduc, da”: Mergi ca descreieratul cu 180 pe drum virajat si cu o singura banda pe sens si depasesti pe linie continua si te-a lovit unu care facea stanga si nu s-a asigurat din spate (ca el il stia mort pe Sena deci nu avea cine sa vina)? Esti vinovat!

    00
  11. @Adrian
    In 2 cazuri gresesti.
    1.Daca atunci cand conduci nu e voie sa vorbesti la telefon, punct.
    De aia acum sunt tot felul de dispozitive care fac sa nu mai fie nevoie sa stai cu telefonul in mana. Daca totusi o faci – platesti.
    2. In lumea asta, sunt drumuri unde nu ai voie sa mergi sub o anumita viteza. Chiar si in Romania, poate ai intalnit soferi de camioane cu bun simt, care conducand o haraboaie incarcata cu lemne si tinand in spate un ditamai sirul, mai trag pe dreapta sau incetinesc in zone depasibile, astfel incat sa mai treaca lumea de ei.

    00
  12. @Adrian Cunosti semnificatia cuvantului: frustrat ? Eu as zice ca n-ai prins ironia.

    00
  13. Sa – mi trag palme unii nu stiu de gluma !

    00
  14. @Jerome
    Stiu, nu ai voie sa vorbesti la telefon, platesc amenda ca vorbesc la telefon
    Dar sa platesc pentru ca m-a lovit cineva in timp ce eu vorbeam la telefon si nu sunt vinovat de producerea accidentului (neacordare de prioritate, trecut pe rosu, etc)…

    In al doilea caz, zoso propune sa te loveasca cineva din spate ca sa te atentioneze ca mergi prost. Bun, nu sunt avocat, dar asta miroase a tentativa de omor, cu premeditare

    @ady
    Eu comentez ideile de aici intr-un context mai larg, de fiecare data cand zoso are ceva de impartasit pe tema auto… iese in parapet cu logica… de asta am folosit acest termen

    Nota: Daca articolul original este un pamflet, atunci si toate raspunsurile mele rog sa fie tratate la fel :)

    00
  15. Legea meduzei: Daca mergi autostrada cu 80 la ora ca sa te scoti la consum, oricine iti va recunoaste masina in parcare are dreptul la o mostra pe parbriz.

    00
  16. Legea BMW: toti posesorii de BMW nu au voie sa circule decat noaptea, de la 00:00 la 06:00. Si numai de luni pana vineri.

    00
  17. În lege nu există conceptul de „vină pentru producerea accidentului”.

    00
  18. Legea… invatarii legislatiei auto: primul punct este prevazut de lege. De tare mult timp.

    00
  19. In Ungaria o tuta slovaca,milionara in euro, a primit 6 ani pentru un accident cu 4 morti. Pentru austriacul care a trecut cu Hummerul peste un militian, omorindu-l, se cere inchisoare pe viata.
    Cind si pe la noi?

    00
  20. In US au rezolvat loviturile din spate , tot timpul e vinovat cel care lovete nu cel lovit in spate , apoi amenda pentu tailgate , adica sta lipit de bara ta din spate . Apoi amenda ca circuli prea incet si se face trafic dupa tine.

    00
  21. m’ai lovit în spate pentru că ai mers nervos în curul meu și mi’ai dat flash’uri iar eu am frânat brusc pentru că am „văzut” un câine? 10 ani în siberia!

    00
  22. punctul 1: ”pus frînă ca boul” nu există. Chiar și ”boii” vor spune: mi s-a părut că un animal mic (șobolan, cățel, copil, furnică, irelevant ce) traversează strada. Am pus frînă pentru că eu nu vreau să omor așa ceva (religia nu-mi permite, la o adică).
    punctul 2: corect, mult prea corect! Am început să citesc codul rutier re-actualizat și m-am crucit cîte cazuri există în care pedeapsa este mult disproporționată în raport cu fapta. Cînd nu ți-ai pus centura, pui în pericol cel mult viața ta; cînd vorbești la telefon, pui în pericol nu numai viețile celor din mașina ta, dar și a celorlalți participanți la trafic.
    punctul 3: inaplicabil de motiv de punct 1.
    punctul 4: cel din dreapta n-are de ce fi vinovat (merge încet din motiv de dar are bunul simț de a circula pe marginea drumului. Cel din dreapta e mîrlea dacă merge în paralel în cazul poate evita această situație. Oricum, a te băga printre cei doi e o atitudine greșită.
    punctul 5: n-ar trebui să conduci alcoolizat. Dar, dacă totuși ajungi s-o faci, trebuie s-o faci ca și cum n-ai fi. Cine poate, poate. Cine nu, plătește oale sau ia un taxi sau se abține.

    00
  23. Rectificare la punct 4: Cel din STÎNGA e mîrlea…

    00
  24. Cei care depasesc coloana pe linia de tramvai, prin dreapta, pe trotuar, prin sant sa stea la coada respectiva de 10 ori, impreuna cu cei care ii lasa sa se bage in fata.

    00
  25. Care e problema cu inmatricularea in Bulgaria?
    Nu toate sunt gioarse cum zici tu.
    Doar pentru ca nu am chef sa platesc impozit statului roman, nu inseamna ca masina e gioarsa. E din 2010, e inca in garantie, e cat se poate de functionala si sigura.
    Si, btw, am gasit un calculator online pentru impozit, cica as avea de plata 100 de milioane lei vechi pe an la masina mea. LOL. Stiam ca ar trebui sa fie mult, dar 100 de mil e exagerat avand in vedere ce conditii mi se ofera.

    00
  26. @Po – Nu cumva si banii din impozitul tau ar trebui sa contribuie la „conditiile care ti se ofera”? (si preventiv, nu vorbim de faptul ca statul/politicienii/etc/ fura)
    Sau tu cand iti iei un TV de ex, mai bine furi semnal de la vecinu’, ca oricum n-o sa dai bani de abonament la ce mizerii sunt la TV

    00
  27. @Po: daca-ti permiti masina din 2010, ar trebui sa-ti permiti si taxa, altfel te-ai intins mai mult decat te tine plapuma.

    00
  28. Vezi că a doua propoziție din articolul ăsta este fără predicat. Mai precis, nu e propoziție. Corect este: „Aș vrea o abordare diferită a soluționării accidentelor de pe șoselele românești: Legea infracțiunii mai mari.”

    00
  29. De asemenea, si suspendarea permisului la retarzii care inca au impresia ca benzile multiple in oras sunt facute pentru depasire si nu pentru selectarea directiei de mers.

    Asta apropo de „Legea mersului în paralel: mergi în paralel cu ăla de pe cealaltă bandă, deși ești pe banda din dreapta, deci teoretic ar trebui să mergi mai repede? Și se bagă unul printre voi și vă răjghină pe amândoi? Sunteți vinovați!”

    E limita 50 in oras ? Da! Atunci merg asa si ma doare-n fund ca te grabesti tu cu caruta ta.

    00
  30. ca să nu ai belele în trafic consideră că toţi ceilalţi şoferi şi pietoni sunt idioţi. functioneaza!

    00
  31. @ Eu consider ca trebuie interzise camerele de bord, sau imaginea de pe ele sa fie accesibila numai prin hotarare de judecata in cazuri penale.

    De ce? Au aparut multi justitiari cu camera de bord, care mor cu legea de gat.

    O vorba din batrani zica ca un accident se intampla cand sunt multi prosti pe drum…

    Era sa spulber pe DN2 un regulamentar, depaseam, depaseam, stii ca acolo pe DN2 au loc 3 masini lejer… cei pe care-i depaseam mergeau pe marginea din dreapta…

    Si de pe contrasens unul aproape de ax… imi face flashuri, ii fac, nimic…
    Si ne apropiem pana franam reciproc oprind aproape bot in bot pe DN2.
    Ala era decis sa moara cu dreptatea in mana, ca el avea megane, eu un animal cu bullbar, de 2 ori mai greu. Daca s-ar fi dat pe margine, nu pe acostament, pe margine, treceam unu pe langa altul lejer!

    Unui coleg i s-a intamplat, sa se bate in fata unuia, cand coloana stationa retine. Si ala in fata caruia s-a bagat colegul pune intentionat in miscare masina direct in colegul meu. Culmea tot colegul e dat vinovat.

    Decizia Militiei a fost contestata in intanta, avem inregistrarea si declaratia ca ala a plecat intentionat, un dobitoc, si am depus plangere pt distrugere la Parchet…

    Oricum, RCAul nu despagubeste cazurile flagrante, cand mori cu dreptatea in mana si pare ca intri intentionat.

    00
  32. @highlander: aha, tu când te bagi într’o depășire te bazezi că ăla cu care triplezi nu vrea să moară cu dreptatea în mână! dacă în loc de megane ar fi fost vreun tir stăteai cumințel, doar se știe că tiriștii ăstia din ziua de azi nu se mai uită la bullbaru’ tău.
    probabil așa a zis și huidu: mă, ăștia par oameni serioși, nu vor să moară cu dreptatea’n mână!

    00
  33. @Dorel ai fost genial.Felicitari
    @Po desi unii or sa ma injure (treaba lor) eu sunt de acord cu tine. Si pt cei care injura am o intrebare: Cum se poate ca la cateva sute de km sud de noi pentru aceiasi masina costurile de inmatriculare si impozitele sa fie atat de diferite. Da stiu replica aia care spune ca daca nu ti-o permiti nu o iei. Dar tot nu inteleg cata minte a avut cel care a pus impozitul unei masini pe capacitatea cilindrica si nu pe valoarea ei de piata. Sau pe caii putere.
    @Highlander nu vreau sa te supar dar inteleg ca esti genul care se baga in depasire bazandu-se pe bullbar si pe instinctul de conservare al celorlalti participanti. Despre bullbar ce pot sa spun e ca in majoritatea cazurilor (cu exceptia celor gen ARB) au mai mult un rol decorativ. Si orice bullbar ai avea sa nu crezi ca te va apara ca un scut.Despre instinctul de supravietuire afla ca unii il au dar poate ca in momentul in care tu te bazezi pe el s-ar putea sa sufere de o temporara lispa de atentie , oboseala sau tupeu generat de acelasi mod de gandire ca al tau combinat cu un bullbar mai fioros.
    @vali despre ce ai spus tu:
    la partea cu lovitul din spate partea cu” pus frana ca boul ‘ e interpretabila in functie de in care din masini erai in momentul accidentului.
    Legea telefonului e simpla.Unii ii spun handsfree.
    La legea prietenei =simt in tonul tau o dorinta ascunsa. Tu vrei o masina cu bullbar.
    Legea mersului in paralel e chiar amuzanta.Adica incerci sa te bagi printre 2 masini. Fizica iti arata ca nu era loc. Si conducatori celor 2 masini poarta vina faptei tale. Poate ar fi bine sa pui un extra bullbar la bulbar.
    Legea alcolemiei. Erai baut la volan.Nu intra nimeni in tine dar te opreste politia.Pune parul pe tine.Trece unu care face liniute cu gioarta inmatriculata pe BG. Se opreste sa dea o mana de ajutor politistului.

    00
  34. Doua intamplari cu persoane lovite de masini inmatriculate in Bulgaria. Cu asigurari de Bulgaria. Vb cu firma de asigurare la telefon (si da vb romana) ne-a zis care este firma de asigurare cu care au accord in Romania. Ajutat cu programarea desi ei erau in Bulgaria(SOC!). Sugerat prieteneste sa ne reparam in regim propriu ca dureaza mai putin. Facut constatarea. Reparat dauna cu 800 lei( service ok, nu reprezentanta). Ne-au sunat din Bulgaria sa ne anunte ca despagubirea dureaza pana in 3 luni:( Saptamana doi banii erau deja in cont 1100 lei:D(in ambele cazuri au platit promt si in plus fata de reparatie) Ei au spus ca la atat au calculat ei dauna. Deci asiguratorii din Bulgaria Jos Palaria!:)

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube