Situation du jour, marți, 29octobr

A ajuns la presă filmarea aia cu copilul conducând mașina cu viteză. S-a rezolvat, se fac cercetări.

Mi-a fost lene să mut mașina să iau locul meseriașului cu amg, dar a făcut-o un citroen mic. Băiatul meu era la telefon in fața hotelului când am plecat la masă și nu terminase 2 ore mai târziu când ne-am intors. Cred că face noapte albă. Ce trebuie să ai in creieri să îți faci atâta nervi pentru că ai mers 100m pe jos?

Un grup de români au venit la masă, au rugat să se unească mese ca să poată sta 4 cupluri cu copii la un loc, după care au inceput să vorbească tare, foarte tare și cel mai tare din local. Social cues deloc.

Avem dublu câștigători la leșinat în saună. Băiat 30ish, a venit și a intrat direct in sauna cea mai puternică, fără pregătire, fără nimic. A intrat după mine, după 15 minute nu ieșise, aia a fost. La mențiuni speciale copilă de ~10 ani a intrat la sauna cu abur și a scos-o mă-sa-marea amețită.

Se citește intens. Și pe hârtie, și pe telefon.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

35 comentarii

  1. Cam pe saracie acolo daca sunt asa multi romani, data viitoare sa incerci ceva mai luxos gen Uzbekistan :)

    Comentariu apreciat.1862
  2. „să îți faci atâta nervi pentru că ai mers 100m pe jos?” de fapt e vorba ca i-a luat locul ala bun un sarac cu citroen, facea si mai urat daca avea logan.

    Comentariu apreciat.403
  3. Eu zic să-ti faci un pic de timp dimineața la mic dejun, să vezi ce naționalitate au ăia care fură plicurile cu ceai.

    Comentariu apreciat.9611
  4. Unitul meselor e o boala…

    Indecis. Tu ce zici?4146
    • Asa e, se numeste neam-prostie.

      Indecis. Tu ce zici?3546
    • Deci daca mergem mai mult de 4 oameni undeva, trebuie să stăm în liniște, separați ca mormonii?

      Dar dacă te duci la ceva intalnire de afaceri. Ăia sunt 3, voi sunteți 2. Dați cu banul să stabiliți cine se întoarce la muncă?

      Comentariu apreciat.11749
    • @Andrei, nu, ar fi politicos sa nu zbierati unii peste altii si sa va hahaiti cel mai tare din local.
      Problema nu e cand intru in local si va vad, ca de, fie ma car, fie ma asez cat mai departe posibil, ci cand veniti langa mine su la jumatatea ciorbei trebuie sa zbier la nevasta ca nu ne auzim din cauza voastra

      Comentariu apreciat.7512
    • @Cristi, ai fost la vreo întâlnire de afaceri cu mai mult de 4 persoane? Se țipa și „hăhăia”?

      Despre ce afaceri vorbim aici?

      Indecis. Tu ce zici?3713
    • A, deci unirea meselor nu e problema până la urmă…

      Comentariu apreciat.554
  5. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 48132
  6. Hai cu povesti de la micu dejun

    Comentariu apreciat.300
  7. Cum ma sa intri fara pregatire in sauna, eu beau fix 4 beri inainte ca sa nu ma deshidratez si nu am patit niciodata nimic!

    Comentariu apreciat.974
  8. Estetica uratului în concediu și oricând ai timp liber. Doar cu aceste amintiri te întorci ?!
    Sau prind mai bine astea la vitejii de tastatură?
    Pe când și lucruri frumoase povestite ?

    Comentariu apreciat.5717
  9. Nice 😀

    41
  10. am intalnit oameni ok in ultima calatorie in locuri unde ajung romanii, dar cam 100% din new money sunt de o taraneala si topaneala incredibila. De copii lor nu mai zic nimic.

    Comentariu apreciat.435
  11. Abia am venit din vacanta si deja imi pare rau ca n-am aruncat biletul de intors si n-am ramas acolo….
    BTW, gasesti romani unde nu te astepti, si in locuri unde nu ajunge ferry si avionu’. Insa astia sunt mai discreti si mai dusi prin lume. Gen o surpriza placuta.

    Comentariu apreciat.303
    • Cum faci sa ramai acolo fara sa platesti chirie, aia e adevarata schema.

      251
    • @hash:

      Fii atent schema:
      Olandez intalnit pe o insula din Grecia. Platea 400 eur/luna chirie pe o casuta de 80mp cu ceva gradina. Avea un apartamanet in Olanda pe care il dadea in chirie cu cca 1500 eur/luna. De restul trai pe vatrai.

      Simplu.

      Mai ramane sa vad cum fac rost de un apartament in Olanda…

      Comentariu apreciat.480
  12. pe urma toti din sauna au aplaudat.

    problema saunistilor casual e ca stau 5 minute si foiesc usa, nu ca stau 20 si lesina pe acolo.

    Comentariu apreciat.291
  13. noi anul asta in Grecia am cerut doua mese separate, una pentru copii, una pentru noi. sa vezi ce fun e cand NU urla si tipa si zbiara, ca sunt singuri la masa (la 1m de noi), si trebuie sa isi comande singuri in engleza totul, si normal ca le e rusine de rusinea noastra.

    am avut si noi in sfarsit pranzuri si cine linistiti….

    50
  14. Domnul Petreanu afirma ca este presat de un sofer agresiv, timp in care ramane lipit de banda a 3-a chiar daca ar fi avut posibilitatea sa se replieze pe o alta banda. Toata lumea ii spune asta, el isi continua victimizarea
    https://fb.watch/vy1emGv730/

    20
  15. Situatie de saptamana trecuta din Mauritius: in general cupluri 30+ (francezi, nemti predominant). 80% citeau linistiti la piscina. Toata lumea mega-relaxata. Preturi maricele (300 euro+ o camera cu mic-dejun / cina). Hotel intins pe un km, toate camerele dadeau spre mare… Daca spun sa incercati si alte destinatii sunt carnat.

    142

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.