Încă un scuipat pe obrazul națiunii. Sunt curios de părerile celor doi candidați pe tema acestui infect.
George Simion a luat 10 la BAC la Franceză și abia poate sa lege două vorbe, dar se laudă că vorbește 4 limbi străine. Sunt curios care sunt celelalte și cât de bine le vorbește.
În timpul ăsta, Anamaria Gavrilă, da, chiar ea, îi cere lui Nicușor Dan chestii. Ea, care e o tută nediagnosticată.
BobbyD fiind prost pe canalul de telegram. Nici o instituție a statului să se sesizeze că prostul ăla produce panică.
Suveraniștii își cumpără afișări pe Tiktok, încercând să ajungă la cât mai mulți oameni. și bate la ochi foarte mult.
Ce soartă tristă, să stai pe net în timp ce tac-tu se judecă cu statul român pentru milioane de euro.




E puțin cam trist că el nefiind pe spectru nu e în stare să aibă niște argumente structurate corect din punct de vedere logic. Dar e pe spectrul întârzierii în dezvoltare a cortexului prefrontal.
Piedone ar trebui să dea el despăgubiri în dosarul colectiv.
I-as aduce la o masa pe judecatorul care l-a condamnat initial pe Piedone si pe cel care l-a gratiat si i-as ruga sa negocieze care dintre ei va plati aceste despagubiri.
Cale mai probabile variante sunt:
1. Judecatorul care l-a condamnat este un incapabil, care nu cunoaste legea si a dat o sentinta doar ca sa calmeze spiritele; SAU
2. Judecatorul care l-a gratiat este o japita ce a luat spaga pentru a-l elibera din inchisoare.
Cine a dat dislike e un AURist bășit care e limbă după Simion sau un Piedonist bășit care e limbă dupa Piedone!
Oricat de antipatic e piedone si ESTE, logic si pe fapte nu consider ca are vina directa pt colectiv. In justitia noastra pt verdict de vinovat trebuie dovedita legatura de cauzalitate directa intre acuzat si infractiune. Daca piedone e vinovat pt colectiv atunci orice primar din romania poate face parnaie pentru orice accident/tragedie care se intampla in localitatea unde e primar
Vad ca au pornit botii aici :))
Piedone a fost închis ca țap ispășitor, la cât de dubioase erau legile de funcționare a bodegilor, gen la Cluj e obligatoriu să ai autorizație de securitate la incendiu, în București nu era. O fi infect dar nu au aplicat legea. El e viitorul primar al Bucureștiului, mark my words.
Nu
Mark my word
‘El e viitorul primar al Bucureștiului’
Și, ce spune asta despre noi ? Că în ciuda retoricii ‘București nu e Romania’, poate 20% din populația țării stă aici și prin Ilfov , provincialii tot vin aici, banii multi sunt aici…
Sau tot pe Nicușor ne bazăm să îl strunească ? Dacă moare Daniel, îl punem și patriarh ?
Ii da Ciuciu direct prin gat boss si lui Piedone si lui fi-su, stai tu linistit
Dacă e ales de bucureșteni va fi primar. Dacă nu, nu.
Andrei și Mihai: habar n-am!
Mark my words.
Nu exclud nici varianta Băluță primar general si Piedone la S4.
Legat de BigM, nu stiu cine e sau mai degraba al cui e
dar imi infirma credinta ca daca ai fost ghinionist in viata si te-ai nascut cu fata aia de etern virgin, nu se uita nici dracu la tine pe interneti. Aparent m-am inselat si ma refer la alea 20-40k afisari pe care le face in mod normal.
O adunatura de lepre. Trebuie opriti prin votul de duminica!
Mai trist decat fiul multimilionarului care cerseste 100 euro e faptul ca sunt oameni care chiar ii doneaza.
Ala nu cred ca cerseste bani ca sa aiba bani, e ceva cu valoare si dusmani am senzatia, daca esti smecher intri pe live si faci donatii, ca asa fac smecherii.
Stie Simion 4 limbi straine precum cele 5 ale lui CG.
daca stie cum stiu eu germana si suedeza…mai bine lasa
Le știe la modul fizic, nu vorbit!
Una din ele e păsăreasca…
Trei din ele sunt: romana, franceza si pianul
@kilroy, Emil pian
O observatie corecta.
CG a stat mai mult de zece ani in afara tarii si sustine ca a fost in nspe organizatii internationale si in nu stiu ce negocieri. Si vorbeste o engleza de balta, de incepe sa iti fie dor de engleza lui Iliescu
A, sa nu uit, ca poate unii nu stiu: Calin Goergescu si-a perfectionat engleza din frageda tinerete: in 1986 (in cam cei mai negri ani ai dictaturii lui Ceausescu), Calin Georgescu a terminat Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu”si a fost trimis imediat la studii de perfectionare direct in state, sa invete agronomia de la americani.
Ciorineza, suveraneza, curlingheza si limbajul semnelor.
Ultimul ii va folosi maxim sa se inteleaga cu viitorii colegi de celula din partid, duminica seara cand se va uita la rezultate ca muta la pwla.
bigm are dinții galbeni spre verde. nu are timp de spălat zilnic si mers regulat la dentist. are timp de influențăreala. mă întreb cine urmărește un asemenea exemplar
Iti spun eu de ce a luat 10 la Bacalaureat Simion, a dat pe vremea cand erau 100 de variante iar la probele scrise se alegea una din variantele respective. Existau carti cu variantele rezolvate, pentru toate materiile obligatorii la Bac. Eu nu am mai prins variantele insa cei dinaintea mea luau doar 10 pe linie, cand s a terminat cu variantele, au picat si notele
speranta mea e ca zici ca invatau pe de rost cartea, dar stiu ca te referi ca se copia.
Si eu am dat in perioada cu variantele, si am maj auzit ca la unele licee se copia pe fata la BAC, cu cartea pe banca. La al meu nu a fost asa, chiar nu te lasau sa misti nimic, dar nici nu pica nimeni BAC-ul, doar ca in mod cert nu se lua doar 10.
Pe urma au bagat camere la un moment dat, mie mi s-a parut o idee buna la momentul respectiv. Intre timp am dat si eu destule examene supravegheate sau „proctored” si am vazut cum e, si raman convins ca e foarte bine asa.
Iti zic eu, care am dat bac-ul 2 ani mai tarziu decat Simion. Nu e vorba de variante, e vorba ca era examen oral care la liceele bune trebuia luat cu 10, sa nu scada cumva prestigiul liceului. Dupa ce au pus camere de supraveghere au scazut notele. Iti zice unu care si-a aranjat singur atat engleza cat si sportul in ziua examenului, ca nu eram nici la liceu de prestigiu si nici parinti cu pile nu aveam.
Îți zic și eu care-am dat BAC-ul cu 2 ani înaintea lui Simion – singurul an în care a fost grilă și singurul an în care probele orale au fost cu calificativ nu cu notă.
În rest toată lumea lua 10 la oral, chiar dacă la scris făcea o libelulă.
La oral dădeai româna, evident, și limba 2, pe aia intensivă o dădeai la scris.
Cu alte cuvinte orice jemapel, mondevoir, leloisir, lechien lua 10…
Evident, nicio relevanță în cunoașterea efectivă a respectivi limbi…
La aia de intensiv la scris era un pic altceva dar, oricum, până la camere s-a copiat și s-a ”protocolat” în asemenea hal încât mutau supraveghetorii foile și lucrările de pe care se copia ca să nu cumva să vină random vreun (alt) profesori și să vadă mișcare.
Deci pe 10-ele lui George de la francais poți să faire pipi
Am luat si eu 10 la franceza iar acum sincer nu mai stiu nimic. Inteleg cand se vorbeste, dar de vorbit is pamant. Simion s-a descurcat binisor overall, pe langa cele 2 perle. Asta nu schimba cu nimic faptul ca e un nemernic.
Si eu cred ca s-a descurcat binisor. Adica a vorbit franceza mai bine decat vorbeste engleza domnul Georgescu.
Boss, las-o-n chec, aia e franceza facuta cu Tzanca Uraganu.
https://www.youtube.com/watch?v=Xx8Hi9o74vw
Sper sa nu ajung să îl aud vorbind rusește.
Cumva am ajuns in punctul in care Dani Mocanu ii da clasa unui mostenitor de imperiu de miliarde, sute de milioane sau cat o valora. Not all heroes wear capes.
Not all heroes wear gold chains
Si ca sa parafrazam: anvelopa, chiar cu lanturi, nu canta
nu stiu cat de trista e viata lui Micula, sta la hotel, sparge intre 40-40k/luna. Nu a lucrat o zi in viata lui, inca nu stiu daca a luat Bac-ul :))
Absolut nu e nici o legatura intre faptul ca multa lume voteaza pseudo legionari si faptul ca un penal ca Piedone obtine 100000 euro daune dupa ce a facut parnaie si se pregateste de campanie pt primaria capitalei.
–
O sa le mormaim semidoct ca stim ca avem mucegai in casa si nu merita sa dam foc la casa dar cat o sa mai mearga retorica asta ? Cand ne dam cu reveneala ? Cum sa ai asemenea justitie ?
Imbecilul ăla de bobbyd mă irită mai mult ca alexandreasaca. cum plm nu e căutat acasa… nu înțeleg.
Eu cred și sper că vor fi săltați după alegeri. Acum statul stă și așteaptă să vadă cât de proști sunt românii, dacă aleg cum trebuie, trec la treabă – și aș da personal o primă consistentă procurorului care îl saltă pe porcul ăsta de BobbyD. Dacă românii aleg un fascist (da, Andrei, repet termenul care descrie cel mai bine ideologia lui Simion), atunci se repliază..
e sugaci psd, face treaba lor.
Asta a cantat la comanda toata viata lui pentru interesele mafiei locale constantene psdnl si mai nou aur. Faza cea mai tare e ca actualul primar evadat din izoleta nu a mai suportat sa dea in el pe pagina lui de fb pe vremea aia si i-a dat un post caldut la un SRL din subordinea CL.
*** comentariu total ne-legat de articol ***
In filmarea cu Mircea Sprianu eu vad un domn agresiv, care loveste un om care il filma – in spatiul public;
Dupa lovitura sa, si pasii intempestivi spre cel care filma (si caruia i-a distrus proprietatea – telefonul se poate observa pe jos in cadrele urmatoare) eu vad un om care isi apara integritatea fizica si proprietatea, lovind AGRESORUL. Cum se face ca stirea din Libertatea spune altceva?
Va rog sa ma lamuriti – atat de fulgisori de zapada suntem, incat nu ne mai protejam de oamenii violenti, nu ne mai aparam?
Inteleg si sunt perfect de acord ca agresivitatea si violenta nu sunt o solutie, insa ce ne facem cu cei care sunt agresivi si violenti cu noi? ii lasam sa ne loveasca si sa ne puna in pericol vietile, integritatea si proprietatea?
Daca gresesc si sunt eu ciudat, inapoiat sau invechit, cum vreti sa-mi spuneti, va rog sa ma corectati, insa eu consider ca un om care te loveste si continua sa vina spre tine cnad tu te retragi este un AGRESOR si asta nu anuleaza dreptul de a te apara in fata unui pericol iminent.
Ăla nu o să pățească nimic. Dacă are spate și bani îl jupoaie de bani pe „domnu vedetă”
Tuta nu ‘cere’. Sugereaza ca sa induca in capul oamenilor idea asta. Asteapta-te ca sa ai argumentele astea in viitoarele discutii cu auristii.
„Libra Bank a blocat în acest an conturile AUR și conturile a trei firme la care prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea e asociat, au declarat surse guvernamentale pentru Economedia. Banca a blocat conturile pentru că Marius Lulea nu a declarat sursa averii sale. În plus, Libra Bank a sesizat Oficiul Național de Prevenire a Spălării Banilor cu privire la ”tranzacții suspecte” ale AUR – donații primite de la persoane fără suficienți bani, dar și sume plătite de AUR către o firmă legată de Maricel Păcuraru, patronul postului Realitatea Plus, potrivit informațiilor Economedia.”
Doamnelor si domnilor care-i hramul lui bobitza d? stiu ca impinge propaganda rusa la greu , dar care-i sunt legaturile? care-i agentul de legatura la GRU? in ce cercuri se invarte? Scuzati necunostinta sincer si va multumesc pentru intelegere.
In primul rand…imi voi anula votul.
Simion nu pot vota pt ca…spion rus, iar Nicusor …e o cutra mai mare decat Ponta!
In al doilea rand Nicusor Dan foloseste exact aceleasi metode pe care le-a folosit cand „salva” el chestii: povesti lacrimogene de prin farmacii, carciumi si apeluri la coarda sensibila a poporului pt ca, nu, vine rusul peste noi, toate dublate de clupuri inspirationale de la vedete pt sustinerea „caii europene”!
Mark my words: we will regret this either way!
De ce mai pierzi timpul? Vot anulat zici tu că e vot? Stai relax acasă că tot aia e! Altcineva nu are cum să voteze în locul tău. Fiecare vot trebuie împerecheat cu un cod generat de sistemul informatic atunci când îți scanează cartea de identitate. Sau trebuie să arăți cuiva buletinul mândru că tu ai votat și n-ai stat acasă?
E foarte posibil sa scriem nasoale despre ND peste 4-5 ani, toti cei care ii votam acum.
Dar e aproape sigur ca ne vom permite sa facem asta fara frica ca ne cauta cineva la adresa IP. Si vom fi inca in perioada aia o tara cat de cat normala la cap, apropiata in continuare de UE si NATO, o tara care, de exemplu, va ajuta cat va putea Republica Moldova sa se integreze si ea in UE.
Cu Simion garantiile astea sunt subtiri spre inexistente.
kla2005, mark my words (azi e treaba cu mark some words, este?):
…
…
…
(mă tot screm să găsesc ceva de impact, memorabil)
…
…
(Cred că am găsit ceva, fi atent!)
… așa cum anulezi tu votul, tot așa o sa te anuleze și votul pe tine. Sau tu pe tine ceva, anume nul.
Exemplara logica, ce sa zic. Deci stii ca Simion e citez „spion rus”, dar nu votezi alternativa pentru ca insert cuvinte. Hai, bag-o pe-aia cu „m-am saturat sa tot votez raul cel mai mic”
@kla2005: Du-te înapoi la analfabeții din partid și spune-le că dacă Germania poate scoate AfD în afara legii, poate putem și noi. Mai spune-le că ȘTIM cât de speriați sunteți voi acum și că atâta vreme cât generațiile noastre trăiesc țara asta – așa cum e ea – comunism nu mai pupă, iar fascism nici atât. Le mai poți spune că toate rublele alea investite în online puteau ține de cald cuiva, că ar fi fost mai utile într-o sobă.
”We will regret this either way” – am râs. Și-au râs și francezii. Și-au râs și cultele minoritare. Și mamele cu copii cu autism, și ungurii, și moldovenii, și intelectualii, și evreii; și mai zi-le că am râs și noi.
Prin niște cercuri înalte, frica nu este de Nicușor. Ci de cineva mai al dreacu’! KOVESI! Se duce pe pula tot sistemul de supt bani de la stat. Vă dați seama? Nema licitație trucată, totul cu Meritocrație. Bă, voi sunteți nebuni? 😎
În loc să apreciați că Zoso mai lasă liber câte unul pe blog săriți repede pe el.
Totuși o rugăminte am și eu. Putem să dăm drumul și la alții, pentru varietate. E blocat în salvare, ceva de genul: dacă nu iese perfect de ce mai face?
Victoras asta pare conceput in timp ce testa ta-su sortimentele alea de pălincă de Rieni ce nu au vazut fructe in viata lor.
Soluția a fost achitare!!!! Așa că cineva trebuie să plătească pentru plimbatul cu cătușele prin fața camerelor! Cu zicea ăla ???? Ghinion!!!
În Oradea, în Parcul Traian, fix între Tribunal și Parchet stătea ieri pe la 12:00 un domn pe la 65 de ani. Bubuia maneaua electorală din telefon. Avea o sticlă Pet la 2 litri cu ceea ce presupun că putea fi doar vin. Trening roșu pe care scria mare „ITALIA” (I’m not joking). Se plimba tacticos și fuma uitându-se atent la trecători; avea o misiune acolo, venise vremea lui.
A fost așa – ca-n filmele lui David Lynch.
Mergeți la vot dacă nu-l vreți prin Parlament.
Sigur nu era training Abibas pe care scria “ITALEA”?
Se încearcă o manipulare cu boți dinspre Rusia. Unul din cei doi candidați și-a închis conturile iar votanții sunt informați eronat că i-ar fi fost închise de ”sistem”. O analiză a fenomenului boților rusești aici. Merită citit, mai ales dacă sunteți oameni tehnici. E halucinant la ce nivel s-a ajuns.
Cică invocă “ziua trecerii “ de aia și-ar fi închis, cel puțin așa zice el, contul pe tictoc.
Și mai nou e fiert pe Decathlon…