Situația politică la zi: Rusia versus NATO

Întâi de toate, gafele lui Nicușor Dan nu înseamnă nimic. Accentul pe ele este pus de o parte a societății care nu are ce comenta și ăsta este un subiect facil, în realitate nu-i pasă nimănui și nu afectează pe nimeni cu nimic. Credibilitatea lui sau României nu este afectată, este prea bine văzut, intern și extern, ca România să fie afectată de așa ceva.

Al doilea incident cu drone din ultimele zile, la Munchen.

Aeroportul din München a anunțat vineri dimineața că apariția unor drone joi seara a obligat controlul traficului aerian să suspende operațiunile de zbor, ceea ce a dus la anularea a 17 zboruri, informează Reuters. Aproximativ 3.000 de călători au fost nevoiți să petreacă noaptea în paturi de campanie la aeroport (sursa)

Trei, dacă le socotim și pe cele din Londra de anul trecut. Deja nu mai este cazul că credem că un civil credul s-a jucat el cu drona pe lângă aeroport din greșeală, că nu și-a dat seama ce face. Nu, pur și simplu “cineva” testează reacții și cred că aeroporturile au nevoie de ceva soi de apărare care să le doboare instant fără prea multe comentarii și analize. Shoot first, ask questions later. Dacă e un civil prost, să sune la poliție să plângă că cineva i-a doborât drona, să ia amenda și să nu mai facă asta. Dar nu e un civil, nu?

Problema pe care o am este cu dronele de război care intră în spațiul aerian al României și Poloniei. Că nu sunt doborâte este un semn de slăbiciune, raportat ca atare. Cum credeți că vede populația rusă relatarea asta? Sunt niște fricoși, nu au curajul să se atingă de dronele noastre, suntem prea puternici pentru ei, am zburat 50km în spațiul lor aerian și n-au avut curajul sau tehnologia să facă ceva. Încă inspirăm frică. Ce guvern este ăla de nu are curaj să facă ceva când li se încalcă teritoriul și suveranitatea? Avem nevoie să fim suverani! Votați un guvern suveran! Wink wink.

 

 

 

razboi-soldat-13

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

88 comentarii

  1. Misto lopata!!

    Comentariu apreciat.348
    • Death Korps of Krieg.

      74
    • Da, da lopata calibrul 45 ACP.

      111
    • Kriss Vector 9mm. Din ce vad, are 5 incarcatoare de tip Glock pe vesta antiglont (Glock gen 5 extended sau Promag Taurus G2). Pentru 45 ACP, incarcatoarele sunt diferite, nu sunt rotunjite, si au gauri pentru numararea munitiei pe ambele parti, si nu au nevoie de placa aditionala de la baza, pentru ca munitia e mai grea si incarcatorul poate sta in picioare fara ea.

      182
    • NOU
      #5

      Hmm, nu vad dar presupun ca dupa o zi de instructie e toată opărită…

      Plus cureaua de la casca ii duce mandibula in clasa a doua de ocluzie

      25
  2. Si cand spuneam mai deunazi de ce nu s-au doborat dronele ce au intrat in spatiul aerian al Roamniei mi-au sarit in cap cititorii ca sunt rachete scumpe, ca sunt bot rus. Nu domnule, ai cadru legal, 1 rafala scurta si e jos.

    Indecis. Tu ce zici?3926
  3. Deci dronele dela aeroporturi nu sunt rusesti pentru ca nu le-a dat nimeni jos sa vada daca au pe coada numar de inregistrare , petrolierul nu este rusesc chiar daca Putin stie si spune ca nu are drone , deci totul este rusofobie. Si atunci de ce se agita Putin?

    Comentariu apreciat.619
  4. O drona din astea care au intrat in spatiul aerian sa tot coste vreo maxim 50k USD. Pentru doborarea ei se ridica cum se spune vreo 3-4 avioane si folosesc niste rachete care depasesc niste milioane de dolari. Daca punem costurile de combustibil si deranju aferent, omoram o musca cu tunul literalmente.

    Indecis. Tu ce zici?2399
    • Mai baiete, iar incepi? Si ce propui sa stam pozitia ghiocel cand tu ai un conflict la granita? Propune tu o solutie mai simpla si mai ieftina pentru a dobori dronele astea. Ce solutie ai, cu subiect si predicat. A, nu ai alta in afara de a le lasa sa isi faca de cap prin spatiul aerian NATO?? Atunci nu mai comenta de pe margine degeaba.

      Comentariu apreciat.6422
    • O dobori cu o dronă de 45k.
      https://www.youtube.com/watch?v=0GRaAHexsVk

      Comentariu apreciat.402
    • Cum zicea Marinaru’ avem Ghepard le puști cu alea ușor si ieftin

      Indecis. Tu ce zici?284
    • @Pixel
      Aici vorbim de drone Shahed cu motor de motoreta nu de drone de jucarie.

      615
    • 1. Avioanele oricum s-au ridicat de la sol si au urmarit drona.
      Si daca tot o aveau in raza vizuala, poate nu era nevoie de o racheta de milioane de dolari, poate erau suficiente 10 proiectile din mitraliera/tunul de la bordul avioanelor. Si alea cat pot costa? 10-15 dolari pe bucata?

      2. Este clar ca in cazul unor interventii zilnice ale dronelor in spatiul aerian, ridicarea avioanelor de interceptie de la sol poate deveni costisitoare. Dar oare amanarea a 17 zboruri de pe un aeroport civil nu este costisitoare?

      Comentariu apreciat.6910
    • problema care se pune zic eu , fiind in spatiu urbal (civil) – ce collateral damage ai ?
      Unde cad proiectilele – daca lovesc persoane, proprietati ?
      Cum se trateaza procesele intentate, avand in vedere ca nu-i stare de razboi ?
      Cine plateste despagubirile ?

      Indecis. Tu ce zici?2232
    • @ValiN
      Eu nu propun nimic, doar prezint situatia curenta. Faptul ca NATO/UE nu are o solutie la aceste drone arata foarte bine situatia in care ne aflam. Maine, poimaine se fac 4 ani de la inceperii operatiunii speciale in Ucraina, timp in care am aflat ca noul razboi se joaca pe drone. Ce-a facut NATO/UE in tot acest timp? Sa mai spun ca anumite companii specializate pe drone si tot ce vine pe langa au incercat o colaborare cu MApN si aia i-au trimis la plimbare, oamenii fiind primiti cu bratele deschise in Polonia?!
      Pur si simplu Rusia stie foarte bine ca in acest moment NATO/UE nu are o strategie clara prin care sa contracareze aceste drone si prin urmare le foloseste pe unde si cum poate. Este echivalentul atentatelor teroriste de acum niste ani, in care unu intra cu masina intr-o multime in nu stiu ce targ de craciun, sau un alt ratacit incepea sa verifice ascutimea cutitului pe oamenii din jur.
      Asa ca fara sa te supar, pozitia ghiocelului pe care unii o practica este singura solutie in acest moment. Si asta se intampla pentru ca nimeni nu si-a facut temele pe subiectul asta.
      @AndreiG
      Strict financiar o drona este mult mai ieftina fata de acele avioane. Este contra-productiv ca tu sa ridici avioane de fiecare data cand o drona iti intra spatiul aerian. Ar fi fost productiv daca in loc de bagat banii in diverse echipamente vechi militare, i-am fi investit in R&D pe drone si cum poti face o aparare anti-drone eficienta.
      In acest tip de confruntari totul se joaca din cheie economica si de modul in care aloci si folosesti resursele in mod eficient. Momentan cheltuim niste sume maricele pentru distrugerea unor echipamente ce costa maxim 50k USD. Iar treaba asta nu se poate sustine pe termen lung.

      Indecis. Tu ce zici?2127
    • @Notnowm25: unde bagi tu Ghepard in Delta Dunarii?

      716
    • @Alin – poliția din Tokyo prindea drone cu alte drone acum nouă ani.
      Pentru aeroporturi de oriunde ar putea fi cea mai ieftină soluție și cred că au mai avansat tehnologic.
      Nu suntem în Starcraft să avem drone carrier, dar fibra optică e ieftină, cât bate radarul pus pe o dronă, cât costă să creezi o rețea de radare pentru drone de mică altitudine?

      Până și ChatGPT știe că există alternative la a te așeza în fund și a te plânge că pică drobul de sare:
      Costul unei rețele de radare pentru drone de joasă altitudine
      România a achiziționat recent 4 radare Sentinel AN/MPQ-64 F1 pentru detectarea dronelor, într-un program de până la 90 milioane USD.
      Aceste radare sunt capabile să detecteze UAV-uri cu amprentă radar redusă și viteză mică.
      Costul include:
      Radarele propriu-zise
      Echipamente de comunicații
      Suport logistic și instruire
      Transport și integrare în sistemele existente

      Pentru o rețea națională sau regională, costurile pot depăși cu ușurință 100–200 milioane USD, în funcție de densitatea acoperirii și tipul de radare folosite.
      🔄 Alternativă: Rețele radar distribuite pe drone
      Se pot crea rețele „mesh” de drone echipate cu senzori radar, dar:
      Necesită coordonare în timp real
      Sunt vulnerabile la condiții meteo și interferențe
      Costul per dronă cu radar performant poate fi 10.000–100.000 USD

      Hai să dăm 6,5 mld pe 200 de tancuri

      224
    • @punkreas

      Il plimbi cu bacu’ …basca daca prinzi vreun turist il prostesti sa faca poze cu Ghepardu’, colorata maine’i gata sa le iasa si lor bani de tigari

      75
    • @Asdad2005, sunt convins ca este scump sa ridici avioane pentru fiecare drona care intra in spatiul tau aerian. Dar discutia nu era daca trebuie sau nu sa ridici avioane, pentru ca asta oricum se face si acum.
      Discutia era ce trebuie facut mai departe. Avionul ala sta doar sa urmareasca drona timp de 1-2 ore sau o doboara si se intoarce la baza?

      @brosky, dar daca urmatoarea drona este echipata cu explozibil si se prabuseste intr-un mall, cine plateste daunele colaterale? Sau cine explica familiile celor decedati ca armata doar a urmarit traseul dronei fara sa faca nimic de frica sa nu se prabuseasca pentru vreun hambar? Ca pana la urma in 2-300 de km cat au zburat unele drone, mai sunt si spatii virane, nu doar asezari urbane.

      66
    • @ brosky Marea majoritatea a dronelor au fost reperate in camp deschis sau in zone nu foarte umblate pana acum. Vezi drona gasita in zona Sontea. Nu e nimeni pe o raza de mai multi km. Despre ce vorbim??? tipic romanului verde inventam motive numai sa nu facem ce trebuie.

      194
    • Pixel: „Hai să dăm 6,5 mld pe 200 de tancuri”
      Nici eu nu am inteles miscarea asta. Si polonezii au bagat multi bani in tancuri si artilerie auto-propulsata. E bine sa le ai si pe astea dar nici la ei nu am vazut ceva achizitii pe partea de drone/ sisteme anti-drone – a se vedea si cat de adanc au patruns cateva din cele 19 drone rusesti.
      Si sisteme relativ ieftine (per foc) exista:
      – Ghepardurile care din ce inteleg inca pot face treaba buna, range 3-4km parca.
      – Skyranger 30/35 ,~500-1500$ per proiectil ‘programabil’ – cifre gasite cu GPT, range pana in 4-5km
      – TRIDON Mk2 calibru putin mai mare(40mm) decat la Skyranger dar range pana la 10-12km. Costul per proiectil il estimez ceva mai mare decat la Sky.
      – armele laser – toti lucreaza la diferite variante dar tehnologia nu e matura

      83
    • @Pixel: ideea e ca in preajma aeroporturilor nu prea e ok niciun fel de drona, nici macar d-aia buna interceptoare.

      67
    • Shahid in araba inseamna martir. (Fauda)

      30
    • @Asdad2005

      Faptul ca NATO/UE nu are o solutie la aceste drone arata foarte bine situatia in care ne aflam.

      Daca incepe razboi direct NATO vs Rusia, cate atacuri de 500 de drone pe noapte crezi ca apuca sa trimita rusii inainte sa ramana fara fabricile de drone, depozite si locuri de lansare?

      161
    • @Alex: tancurile K2 au mai nou echipamente anti drone, gen sisteme de bruiaj, radar, sistem automat de control al focului, asta in timp ce tancul ruleaza. Daca vin 1 sau 2 drone le pune jos imediat. La fel si Ghepardul.

      10
    • @Danyzus nu știam că tancurile k2 au sisteme de bruiaj. Dar și sistemele astea au diferite limitări mă gândesc. Eg.: Bruiaj doar pe un Nr limitat de frecvențe. Plus mai sunt și dronele prin fibra optică.

      01
  5. Te cam contrazici. ND, comandantul suprem al armatei ăleia care este incapabilă politic să dea jos dronele (legislația era și este) „este prea bine văzut, intern și extern, ca România să fie afectată de așa ceva.”
    Încă nu s-a apropiat nici de portarul de la Casa Albă, ce să mai zic de Trump, ăla care este practic cel care te apără efectiv de Rusia, dar „este bine văzut”. Poate bine văzut în sensul că râdem de el ne doare burta. Așa da.

    Indecis. Tu ce zici?5497
  6. Propaganda rusa poata sa spuna ce vrea ca aia oricum cred orice le vinde KGB-ul!

    Daca nu se doboara => Occidentul e slab si mictionam pe el
    Daca le doboara => Occidentul e cel care ne ataca si suntem niste victime si avem dreptul sa atacam si mai mult pe cine vrem noi, cand vrem noi si bla bla bla

    So, abordarea trebuie sa fie un pic mai inteligenta.

    Majoritatea dronelor care zboara peste Ro si Pl sunt „goale”, se misca destul de greoi si o ard „la misto” peste campuri, vai, dealuri si apa
    Este suficient pentru moment sa le vedem cand vin, sa le interceptam si sa le „acompaniem” cu un avion ca sa nu se simta singure si nebagate in seama.

    Daca drona are insa tendinte sinucigase abia atunci o ajuti sa moara mai repede …

    Asa ca asta cu dronele e cam apa de ploaie. trebuie doar sa comunici tare si apasat atunci cand se intampla pe principiul: „cuaie” va vedem!

    Parerea mea e ca intrebarea este alta: ce te faci daca ajung niste avioane? Abia acolo ar trebui sa o ardem pe modul Shoot to kill! Direct! Fara drept de apel!
    Una e sa pierzi un avion de niste zeci de milioane cu tot cu pilot si alta e sa pierzi o jucarie inofensiva luata din Jumbo

    Comentariu apreciat.415
    • Cand intra un avion in spatiul nostru aerian, aplicam metoda turceasca: il dobori dupa ce il somezi si nu raspunde.
      Cand Turcia a facut asta, a avut suportul NATO si tin minte ca Putin a inghitit galusca fara prea multe de spus.
      Una este o drona si alta un avion.

      Comentariu apreciat.352
    • Turcia nu avea acordul/suportul NATO pentru a da jos celoveku’, dar avea cu ce si cu cine sa o puna parte in parte cu putinica, la o adica.

      171
    • „Turcia nu avea acordul/suportul NATO pentru a da jos celoveku’, dar avea cu ce si cu cine sa o puna parte in parte cu putinica, la o adica.”

      Cand s-a intamplat asta, Rusia era considerata a 2-a putere militara a lumii, cu un arsenal urias, inclusiv nuclear. Ca noi vedem acum ca tigrul e de hartie, asta e alta treaba, dar atunci turcii chiar au avut cohones, pentru ca stiau ca se vor baza pe NATO, ca nu ar face fata singuri in fata Rusiei.

      21
  7. „Europa nu a avut nicodata lideri mai slabi decat acum” spunea un jurnalist acu’ cativa ani. Pare ca inca este valabil acest lucru

    Indecis. Tu ce zici?4532
    • Analistul era rusofil?

      Indecis. Tu ce zici?1734
    • @TicTac

      „Anal- istul” era Putin.

      168
    • @Dacian: da si nu. Inainte de 2022, cam asa era, dar s-au mai schimbat lucrurile multumita lui Putin.

      1113
    • NOU
      #40

      Da, decat ca nu. Domnu Gerhard si doamna Angela au fost asa de puternici ca au rezolvat independenta Germaniei de energie in 2-3 mutari cheie. Primu nu stia ce sa mai ia de la rusi, iar a doua a inchis toate centralele nucleare sa-i iasa pasenta cu niste aiuriti din alianta. Hai ca a fost bine. Greit sucses.

      Comentariu apreciat.313
    • In Europa e greu sa ai lideri puternici, bunastarea economica si lipsa conflictelor genereaza indolenta si panselute. Apoi vin absolutistii libertatii de exprimare si social media. Kanietz filma.

      32
  8. Am impresia ca Vestul (din care facem si noi parte, va rog nu defecati pe voi) merge pe principiul „fa, stai sa te bata barbatu-tu ca sa nu-ti omoare copiii”. Suntem speriati de cum ar putea reactiona si escalada rusia, si politicienii nu vor sa fie acuzati ca i-au zgandarit pe rusi.

    215
  9. Totusi, noi si polonezii stim macar ale cui erau dronele. E evident.

    Dar Germania e in mijlocul Europei. Erau niste DJI vai mortii lor, sau erau cum au zis cei din Danemarca, ceva mai mari? Nici cei din Danemarca nu prea au scuze ca nu au reusit sa le urmareasca, dar sa zicem, sunt aproape inconjurati de mare. Revenind la Munchen, e in sudul Germaniei, pana la mare spre Venetia sunt ~400km + Alpii, pana in nord sunt ~700km. Ridici avioane, elicoptere si le urmaresti, vezi unde pleaca. Momentan nu stim nimic.

    144
    • Sunt ridicate de persoane din zona, persoane platite de KGB, reteta clasica. SI da, posibil cetateni germani

      Indecis. Tu ce zici?3111
    • Daca ucrainienii au reusit sa duca prin rusia un trailer plin cu drone ascunse in cabane de vacanta atunci in Europa nu e mare lucru sa duci in containere drone dezasamblate si montate apoi pe coclauri si puse intentionat sa zboare cu lumini si sa se pișe pe autoritatile neputincioase. Cateodata te intrebi unde plm au crescut liderii europeni, unui agresor nu ii raspunzi proportional ci ii dai un baston in cap pana ramane lat altfel iti ia taxa de fraier in fiecare zi

      Indecis. Tu ce zici?264
    • Ce-mi pare mie ciudat e că dronele astea și în Danemarca și în Germania sunt pe lângă aeroporturi civile și perturbă traficul …
      Și la noi deunăzi la Otopeni o dronă a perturbat traficul aerian.
      Quid prodest?

      10
  10. Întâi de toate, gafele Vioricai Dancila nu înseamnă nimic. Accentul pe ele este pus de o parte a societății care nu are ce comenta și ăsta este un subiect facil, în realitate nu-i pasă nimănui și nu afectează pe nimeni cu nimic. Credibilitatea ei sau României nu este afectată, este prea bine văzuta, intern și extern, ca România să fie afectată de așa ceva.

    Indecis. Tu ce zici?3240
  11. In SUA de ce nu zboara drone ? :) Nu am auzit sa se apropie de aeroportul JFK nimic.
    Populatia Rusiei ar trebui sa vada ca rusii nu se iau de SUA, cei care livreaza 90% din armament Ucrainei. Urata natie.
    Bonus: Putin mai nou da lectii de democratie pt noi si restul Europei si lui i-a expirat mandatul acum 20 de ani.

    226
    • noroc cu Putin ca ne-a confirmat cu ocazia asta ca intr-adevar el era in spatele lui CG11, ca altfel trebuia sa stam sa-i ascultam pe ai nostri cu dovezile lor penibile si subtiri. a trecut aproape 1 an de atunci si tot cu aia 900k euro ne aburesc. acolo era campanie de zeci de milioane si noi trebuie sa suportam incompetenta astora care n-au depasit momentul cu aia 900k.

      126
  12. Sunt curios ce s-ar fi intamplat daca ucrainienii ar fi doborat dronele unguresti, acum doua saptamani.

    Muistii aia de unguri si-o tot sug, tot insista, au fix aceeasi retorica precum rusii, cum ca isi protejeaza minoritatile.

    E timpul ca cineva sa-i puna la punct, si sa le dea jet din EU si din NATO.

    Sa se duca la dracu sa ii ia, sa isi cumpere gaz si petrol, la fel cum ar trebui sa faca si slovacii.

    227
    • Orban poate ca e util pentru UE si NATO, e o scuza plauzibila pentru sprijinul insuficient acordat Ucrainei (se opune Ungaria, domne’) si o cale de comunicare la nivel inalt cu Putin.

      717
    • Umbla zvon ca dronele unguresti ar fi asigurat spotting pentru dronele de atac rusesti.
      Orban: si ce daca am trimis drone? ca UA nu e tara suverana….

      171
  13. „Accentul” ala nu e „pus” de o parte a societatii, este o exploatare profesionista (de catre un grup organizat ) a unor oportunitati reale (Nicusor si Bolojan sunt amandoi incepatori in politica mare si pare ca nici consilieri cu experienta nu au sau au dar nu ii asculta) prin care o parte a societatii e tinuta in priza in perspectiva unor oportunitati exploatabile -prozelitism, proteste, alegeri (anticipate sau nu).
    E o continuare naturala a exploatarii esecurilor institutiilor statului inceputa de pe vremea cand Kremlinescu isi cauta echipa.

    64
  14. Stai asa, ce gafa a facut Nicusor?

    Nu e doar al treilea incident, au fost o gramada saptamanile astea in Norvegia si Danemarca. Astea si dronele din Polonia, plus restul tentativelor de a baga batul prin gard din partea Rusiei, sunt niste chestii atat de stupide incat, daca nu stiam cum a inceput razboiul, m-as fi gandit ca nu sunt facute de Rusia.

    Cum ma, cand ai un „inamic” care are o baza industriala enorma si o istorie de mii de ani de violenta dar in momentul asta s-a obisnuit cu viata buna si linistita, tu sa ii bati in teava de calorifer din ora in ora, fara sa faci macar niste damage acolo? Rusia in momentul asta obisnuieste populatia europeana cu conflictul, pregatind-o pentru inevitabilul razboi, plus ca impinge Europa catre pregatiri inainte sa inceapa distractia.

    Asta e, bagam bani in radare si sisteme antidrona. Se pare ca Rusia nu vrea sa dea faliment companiile de fiare.

    910
    • N-a respectat protocolul la nu stiu ce intrunire. Nu stia cand sa plece la prezentarea onorului, ce sa faca, pleca capul la drapel ca la rugaciuni. Ori nu i-a spus nimeni ori s-a bazat ca i-au explicat mai demult si a uitat.
      Pe mine aia m-a lasat rece, m-a enervat mai mult faza cu poza cu Fritz de acum cateva zile, in care Nicusor parea inghesuit de doi handralai, unul din ei fiind Fritz asezat bineinteles in centru, sa arate cine e seful, zero respect pt presedintele tarii. Ce fel de respect inspira in conditiile astea?

      143
    • Omg scoateti furcile.

      70
    • @N Nicusor stie cui ii este dator pentru ca a ajuns la Cotroceni.

      26
  15. Întâi de toate, gafele lui Nicușor Dan nu înseamnă nimic, doar ale lui Simion inseamna.

    Indecis. Tu ce zici?3231
    • Simion este el însuși o gafă.

      Indecis. Tu ce zici?3916
    • simion n-a făcut nimic până acum, nici măcar un pulan pe spate nu și-a luat de 15 ani de când face scandal.
      nicușor are 3 alegeri câștigate.

    • @Vali, a facut totusi un partid de la zero in 10 ani, asa prost cum este acest partid si a iesit pe locul doi la cele mai mari alegeri din Romania.

      Iar Nicusor, ar trebui criticat cand greseste, la fel cum sunt criticati si alti politicieni, nu putem avea o dubla masura.

      Indecis. Tu ce zici?1521
    • a facut totusi un partid de la zero in 10 ani,

      lol, nu. partidul l-a făcut Târziu cu MAI-ul.

    • 6, mă uit și mă crucesc pe activitatea (mult spus activitate, interpelări demagogice fără sens) limbricului de Dan Tănasă, fii atent cât de prost e, nici nu înțelege ce citește

      de ex., pe legea reducerii salariilor și organigramei autorităților autonome, îi cere lui Bolojan să zică de ce primesc o amânare de o lună ca să taie cu 30% salariile și indemnizațiile, respectiv posturile. Când în lege se specifică clar că aceste modificări intră în vigoare la 1 ianuarie 2026. Amânarea de care zice el era doar pt ca să nu treacă termenul înainte de soluționarea contestației la CCR, pe care tot ei au depus-o.

      Deci cum ar veni, ei cauzează o problemă și tot ei întreabă de ce amânare (care nici nu e amânare). Și piperea îi apără pe cei pe care tot ei, AUR, susțin că sunt sinecuriști și au salarii nesimțite. Cum vine asta?

      121
    • Gafele lui Simion au insemnat ceva cat timp au putut fi folosite impotriva lui in campanie. Gafele lui Nicusor la fel.

      Acum nu mai e campanie deci nu mai conteaza gafele, decat daca au vreo consecinta practica. Daca ne da afara EU ca s-a impiedicat Nicusor si i-a pus mana pe cur Ursulei, votant AUR ma fac.

      146
    • ” s-a impiedicat Nicusor si i-a pus mana pe cur Ursulei”
      poate nu e el insurat dar tot isi ia macel acasa =)

      81
  16. Daca Hitler nu ataca direct Franta si Anglia aia erau preteni cu el in continuare. Cind Polonia a fost atacata respectivii aliati nu au facut nimic. Sintagma e „razboiul ciudat”, 09.1939 – 05.1940, in care aliatii occidentali au frecat menta pe frontul de
    vest. In conditiile in care in 1939 aproape toata armata germana era prin Polonia. Aveau vreo 3 divizii pe granita cu Franta. Idem, daca magraonii soarelui rasare nu atacau direct SUA, aia nu intrau in nici un razboi niciodata. Nu exista conceptul de aliat. Numai interese. Evident ca SUA nu mai e aliat nici macar teoretic,.de altfel. Din istorie invatam ca oamenii nu invata nimic din istorie.

    Indecis. Tu ce zici?277
    • Aliatii occidentali erau vai mama lor in 1939, pentru ca au crezut in peace in our time si l-au lasat pe Hitler sa faca ce vrea fara sa isi creasca productia militara. Armata Frantei plus corpul expeditionar britanic au fost rezolvate ceva mai tarziu, in cateva saptamani. Pur si simplu nu erau pregatiti, nici ca echipament nici pentru forma aia noua de razboi.

      De acord insa ca ar trebui sa invatam ceva din istorie.

      143
    • NOU
      #72

      Franta avea o armata mai mare decit Germania inclusiv la tancuri. Englezii aveau la fel de multe avioane ca nemtii. Evident ca doctrina franceza era defensiva si din alta epoca, si evident ca au trebuit 3 ani pina ce lumea sa invete ideile lui Guderian, care era din alta epoca, si evident ca Anglia nu avea planuri sa apere pe nimeni, ca nu le sta in caracter, dar macar de ochii lumii ar fi putut face ceva daca se numeau aliati. Ceva, adica orice altceva decit sa astepte sa vada cum
      merge treaba. Daca nu se putea sa atace nimic, macar sa parasuteze niste conserve de fasole si carti de caricaturi in Polonia. N-au facut fix nimic pina ce au fost obligati sa faca de tov. cu mustata. La fel de evident e ca Hitler putea fi oprit in 36 sau 38 sau oricind, dar nu era interesu nimanui sa faca asta. Unde e Cehoslovacia pe harta, ce e aia?

      196
    • De acord ca separat Franta si Anglia aveau echipament mai mult si uneori mai competent decat Germania, dar Germania avea masina de productie turata si intr-un razboi de durata s-ar putea sa fie mai important asta. Iar Anglia, daca nu avea planuri sa apere pe nimeni, ce cauta in Franta de a trebuit sa fuga pe la Dunkirk? Era la cumparat brie?

      Acum nu zice nimeni ca au reactionat perfect, ca da, puteau sa-l opreasca pe Hitler mult mai devreme, dar si atunci tarile alea erau conduse de incompetenti. Nu cred ca era vorba de interes ci de frica sau de aversiune fata de inca un razboi.

      62
    • Huh?

      Englezii si francezii au trimis un ultimatum in urma invaziei din Polonia, apoi au declarat razboi a doua zi.

      Anglia a atacat Germania prima, nu invers. Ei au fost cei care au inceput bombardamentele. Hitler in viata lui nu a vrut razboi cu englezii, el visa sa existe doi poli de putere in Europa, Germania si Marea Britanie.

      Normal ca in primele luni s-au concentrat pe sanctiuni economice si actiuni militare timide, ce voiai, sa dea cu bombe a doua zi? Un razboi mondial nu e ceva in care te arunci ca vita.

      Ma fascineaza mereu cum nu au trecut nici 100 de ani si habar nu mai avem ce s-a intamplat in World War 2, e asa o imagine generala gen Axis Bad Allies good, dar habar nu avem ce s-a intamplat de fapt pe acolo.

      77
    • NOU
      #75

      Pe frontul de vest nu au avut loc ostilitati intre 9.39 si 5.40. Ceea ce se numeste prin cartile de istorie „razboiul.ciudat”. Declaratia de razboi a Angliei spre Germania pe 3 septembrie 39 a fost binevenita si pur formala, deoarece, pina ce Hitler nu a atacat Europa de Vest prin 40, Danemarca, Belgia, etcetera, aliatii occidentali n au facut nimic in aceasta privinta. Ma mir ca unii nu stiu asta la 100 de ani dupa razboi.

      21
    • NOU
      #76

      Da, frica de razboi a fost decisiva la francezi, dar asta se poate denumi tot interes personal, cind speri ca ala se va opri in Polonia si te va lasa in pace pe tine.
      Despre masina de razboi germana, nu neaparat, nemtii au atins apogeul productiei industriale in 44 si 45, gratie lui Albert Speer si in 39 erau in majoritate pe cai si carutze, aveau doar citeva divizii complet blindate, 6 initial, si restu se deplasau clasic.. Diferenta era in ideile lu Guderian, nu in tancuri.

      02
  17. Man, ce inseamna „aparitia unor drone”? Cum sa dai astfel de comunicate si sa ii lasi pe oameni sa creada orice, de la drone rusesti la dronele de jucarie cu 100 lei. Ca asta inseamna „drone”. Pai fii dracului autoritate compententa si zi: banuim ca am vazut drone DJI si colabaoram cu priducatorul ca sa aflam posesorul si traiectoria aparatului. Cine a zburat intra la parnaie. Sau daca sunt drone militare, spune si aia. Daca nu stii, afla! Esti ditai aeroportul unde daca te besesti pe pista sare unul la tine imediat. dar vezi doamne, „drone”!

    180
  18. Din ciclul sunt incomod de prost dar semnalizez.

    211
  19. MApN a inceput programul de recrutari voluntare. Sunt curios cati ”analisti militari” care combat aici pe blog se vor inscrie: manute rosii-Da ma inscriu, manute verzi-Nu pot am avut oreion cand am fost mic, sunt obez cu platfus si stau rau cu nervii

    https://www.youtube.com/watch?v=ft0oHqedVJM

    33
  20. Gafele domnului Dan referitoare la protocol înseamnă că oamenii din Administrația Prezitențială nu muncesc pentru Președinte.
    Putem să îi reproșăm președintelui faptul că echipa lui este formată dintr-un singur consilier, domnul Burnete, care dădea sfaturi despre moralul societății.
    Parcă a zis ceva de nosocomiale, nu a desecretizat nimic, așteaptă să facă alticneva curățenie la servicii, iar justiția pare că e un subiect care îl deranjează.

    Putem să ne amuzăm și de gafe și de oamenii simpli care doar asta văd, altfel imaginea e prea tristă.

    152
  21. Nu inteleg de ce credeti ca a avea bun simt si a nu vrea sa te bagi ca musca-n… poza.. credeti ca inseamna gafa.

    Da, stiu, protocol.. in teorie. In practica omul nu a refuzat, a fost timid si nu a vrut sa-si dea prea mare importanta. S-a dus cand s-a simtit invitat. Asta, venind din partea unui roman, nu e o gafa. E un semn de modestie ce e foarte apreciat de multi oameni.

    1010
    • E prostie mah, nu incerca sa o dregi ca e modestie – pici in penibil.

      37
    • @Om bun: Oricat ai musca din tastatura, pentru un alt om modest ce a facut Nicusor Dan e foarte familiar. Macar daca-mi scria altul si nu un pula ce alta data mi-a aparat in comentarii politicienii corupti.

      Inteleg ca fanii chiciurilor si cei carora le place sa creada despre ei ca sunt inteligenti in timp ce copiaza ce spun altii vad in ce a facut Nicusor o greseala de protocol. Pentru mine, in schimb, e prima oara cand ma simt apropiat de un presedinte.

      Tu si majoritatea celor ce comentati habar n-aveati ca a fost greseala de protocol daca nu ati fi vazut altii de pe net (nici macar site-urile de stiri nu aveau habar). Nici eu habar nu aveam si nici ca-mi pasa prea tare. Care dintre voi stiti protocolul atat de bine ca sa stii cand trebuie sau nu facuta o poza? Care dintre voi a verificat ca intr-adevar a incalcat ceva, nu e doar o alta nonstire!?

      Da-mi si mie un link cu protocolul asta. Aha, muie mah copiator de pareri de pe internet.

      42
  22. Cum credeți că vede populația rusă relatarea asta? Sunt niște fricoși, nu au curajul să se atingă de dronele noastre, suntem prea puternici pentru ei, am zburat 50km în spațiul lor aerian și n-au avut curajul sau tehnologia să facă ceva.

    Nu cred ca functioneaza asa, cand drone ucrainene au lovit azi noapte un combinat chimic rusesc aflat la 1700 km de teritoriul ucrainean.

    72
  23. pălăvrăgim toți degeaba :))

    Fix despre asta a fost alaltăieri discuția la nivel de UE, și se va implementa probabil în cel mai scurt timp fix soluția de care discutăm noi aici: drone ieftine care să contracareze drone ieftine.

    Se va plusa un pic la monitorizare ca să fie detectate și cam atât. Ucraina a rezolvat problema deja, au o grămadă de drone de toate categoriile de preț și capabilități.

    Nu mai ridici ditamai F16 pentru 2 tarboanțe cu elice.

    61
  24. „credibilitatea lui sau României nu este afectată, este prea bine văzut, intern și extern, ca România să fie afectată de așa ceva. ” – e bine ca marchezi subtil articolele care sunt satira. Bine, partial sunt de acord cu tine ca credibilitatea nu e afectata, ca nu are unde sa se duca mai jos. Ne-au scos americanii din waiver inainte sa ne bage? dar de pe lista aia de singura tara din UE in care nu se exporta nush ce tehnologie? Se pisa pulifriciul/licuriciul american pe ro si pe idiotii lor utili din ro, exact cum fac si rusii cu idiotii lor.

    55
  25. ca fin cunoscator al situatiei din teren si ca expert in geopolitica militara regionala, cu privire la nedoborarea butaforiei trimise de catre rusi pe deasupra Romaniei relatez urmatoarele: rusii au trimis o drona, romanii au ridicat niste avioane, au vazut ca-i din carton, au lasat-o sa plece. Acu pe partea financiara: ora de zbor, cu pilot, kerosen, amortisment si toate cele, la un F16 e 25.000 de coco, ora de zbor. Pentru drona aia de hartie au fost ridicate de la sol doua bucati. deci 50.000 pentru o singura bucata drona ruseasca. Ce faci daca rusii iti trimit 10 bucati. Pai tre sa le dai jos, ca te faci de cacat altfel. Ce faci daca-ti trimis 10 bucati din doua in doua in doua ore?! Tre sa le dai jos pe toate, da? Ce faci faci daca-ti trimit 10 bucati din doua in doua ore, in fiecare zi. Tot eu iti spun: in 3 luni de zile, cauti prin hangare paraselile alea de Mig21 Lancer, pentru ca din F16-urile alea noi, n-a mai ramas nimic, sunt toate pe elevator. Pentru ce?! pentru o baterie, o elice si ceva traforas trimisa la misto de alti incapabili. Da bre, a fost decizia corecta sa nu pice drona aia. Ca altfel, daca o picau, se faceau si mai tare de cacat alalong.

    41
    • Adica in traducere este ceva de genul:
      „Daca te scuipa unul in fata, iei un servetel si te stergi.
      Dar ce te faci daca te scuipa de 10 ori sau de 100 de ori pe zi?
      Ar trebui sa dai prea multi bani pe servetele, asa ca stai cu scuipatul pe fata ca pana la urma tot se usuca singur.”

      10

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Decathlon.