Situația la zi, vineri, 26 august

Știri care ne dor: băncile au făcut profit record cu riscuri minime. OK, mint, a duduit România de câte IMMuri și afaceri au finanțat băncile, se vede din ZF, e plin peste tot de cafenele, prăjitorii și alte afaceri începute cu bani de la bănci.

Aia e, creșterea economică se bazează pe creșterea imobiliară, dacă oamenii nu mai pot veni la oraș că nu au unde să cheltuiască scade consumul, scade consumul scad importurile, nu mai place la vecinii ăia buni de noi, ne ia tata Putin sub aripa lui, program de mină 6 ore pe zi.

Dedeman a avut vânzări record. Cred că după iarna asta autoritățile vor începe un program de izolare bazată pe relaxarea normelor de construcții. Gen, să nu mai îmi ceară 12 proiecte și autorizația să dureze 3 luni să iasă, o să fie mai rapid.


Altfel, aș vrea o derogare de la UE să putem importa petrol din Iran, cu condiția să se ducă Băsescu să negocieze detaliile.

Cine pune pariu că se întoarce cu juma de porc în portbagaj, plocon de la ayatolah?


Apropo de asta, carnea de porc s-a scumpit cu 50% la poarta fermei.


Șocant, facultățile sunt deconectate de la piața muncii și oamenii de acolo țin cu dinții să nu se schimbe nimic, că lor le e bine așa. În alte știri, apa e udă.


Vom folosi mai puțin mașinile și vom polua mai puțin când vom avea apă potabilă la robinet la oraș. 

Mi-a plăcut mult știrea asta și umblă vorba că vom vedea în curând un interviu cu șeful PNL Brașov, Veștea Zâmbet, luat de un influencer român interesat de starea județului.

apa-potabila

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

28 comentarii

  1. „Șocant, facultățile sunt deconectate de la piața muncii”
    Nu si Hustler University, singura facultate care te plateste daca te inscrii la cursurile sale.

    00
  2. Legat de Iran, ce înseamnă să ai președinte american slab, administrație slabă. Și când zic asta nu mă refer doar la Biden, ci și la Trump și la Obama.

    Păi în secunda când prințul saudit s-a pișat cu boltă pe Biden zicându-i că nu, nu va crește producția că lui îi place petrolul scump, nu-l interesează de nimeni și nimic, trebuia să facă următorul zbor direct la Teheran să vadă ce și cum e cu centralele alea nucleare și cu ridicatul de sancțiuni. În secunda 2 dispera prințișorul că Iranienii sunt cam singurii capabili să vină peste iei să le ia Mecca.

    Iar pe Rusia nu se poate baza nimeni dpdv militar, au ajuns cam de râsul lumii, acuma stă și așteaptă iarna sperând că europenii le vor da totul pe tavă pentru gaz, deși la cât gaz este în Donbas și Marea Neagră în platoul atribuit Ucrainei…s-ar merita scoși rușii de-acolo definitiv, și s-ar rezolva 2 probleme dintr-un șut.

    Dar la fel și la noi, nu avem în UE un leadership hotărât, clar, care să își asume niște decizii, toți sunt regii compromisului care nu duce nicăieri cu rușii.

    00
    • @manu144x tu te citesti scriind???
      Ce dracu sa „vezi ce si cum e cu centralele” unei tari (Iran) care neaga dreptul la existenta a altei tari (Israel) si se jura ca singura lor misiune este distrugerea alora.
      Tu personal ai dormi linistit stiind ce stii despre comportamentul intern al Iranului daca ei ar avea capacitati nucleare civile, de unde mai este un pas nu atat de mare spre focoase nucleare, in conditiile in care au deja ICBM-uri???
      Apoi sincer tu ai vrea sa traiesti intr-o lume unde POTUS ii spune altuia din alta tara „desfa robinetu ca asa iti zic eu” si ala gata sefu’?
      Daca da, atunci ce ai simtit cand unii lideri din UE sugerau asa voalat, ca sa ia pulsul, ca Ucraina mai bine ar ceda ce trebuie cedat si negociem o pace ca sa fie bine sa nu fie rau la matele europenilor? Mie mi-a fost rusine ca sunt european la faza asta.
      Echilibrul in lumea asta fomista trebuie sa se mentina numai prin negocieri si compromisuri.
      La geopolitica toti sunt specialisti si toti precum Trump daca erau ei, toti stateau drepti si inclusiv incalzirea globala isi cerea scuze

      00
    • @manu mai lipsea sa spui ca UE sunt prosti ca nu ridica sanctiunile Rusiei si rezolvai toate problemele mondiale actuale dintr-un foc.

      00
  3. Marele ghinion al SUA este ca nu esti cetatean american ca sa candidezi la presedentie. Le aratai cum se face treaba!
    Poate ajungi presedintele UE. Este timp.

    00
    • Nu e vorba de arătat cum e treaba, dar nici nu poți să nu iei nici o decizie, mereu să faci compromisuri și să lași lucrurile să degenereze în timp. Și la invazia cu Ucraina s-a ajuns după 20 de ani de compromisuri cu Rusia.

      Lasă că-s băieți buni și rușii, lasă că se-nvață cu McDonalds și apoi le trece lor mentalitățile astea de oligarhi stăpâni pe europa de est, se fac băieți buni și o să înceteze și cu asasinatele, și cu șantajele, e băiat bun Putin doar că nu-l înțelege lumea.

      Și da, avem mare noroc că nu e Trump președinte că ăla ne servea pe tavă lui Putin în secunda când galonul de benzină trecea de 3 dolari la ei.

      00
    • „Nu e vorba de arătat cum e treaba, dar nici nu poți să nu iei nici o decizie, mereu să faci compromisuri și să lași lucrurile să degenereze în timp.”

      Teoretic și practic, nu e o greșeală in it of itself.
      Democrația asta înseamnă: negociere și compromis. Că așa vrea ‘boborul’ cu proporționalitatea reprezentativă.
      Ei nu greșesc că merg pe școala asta de gândire, întrucât așa au fost învățați, instruiți, normativizați.

      Unde se greșește? Serviciile secrete, cadrelele sunt leneșe să mai exerseze cu pistoalele, puștile cu lunetă, antrax, etc., în loc să termine cu jocurile demente obscure în politică, justiție, piața liberă ș.a.

      Dar, deh, puțini vorbesc și mai puțini ascultă…

      00
    • @Boros

      Corect, 100% de-acord, nu zic că să ne apucăm să facem hai hui chestii, zic doar că în orice negociere trebuie stabilite niște limite, o linie roșie peste care nu se trece.

      De exemplu anexarea Crimeei. A fost o lălăială tristă cu sancțiunile alea. Apoi cu Siria. În Siria toată lumea știe că miza a fost un gazoduct din Qatar care ar fi eliminat poziția de forță a Rusiei și monopolul ei de gaz spre europa. Am fi avut o alternativă.

      Nu știu ce nu i-au putut oferi lui Assad ca să accepte acel tranzit. Dacă i-a fost frică de Putin pentru că noi n-avem cu ce-l apăra, atunci da, e problemă de leadership că n-avem credibilitate.

      Pentru că și asta e o problemă, gen, eu vă dau vouă una alta, dar voi UE n-aveți armată nu sunteți nimic, dacă americanii nu-mi dau garanții de apărare, ce pot face, voi luați gazul eu stau și mă lupt cu cine vine peste mine?

      Iar la faza cu serviciile secrete, sunt parțial de-acord, nu zic să transformăm europa în câmp de luptă cu FSB, dar sunt de-acord cu ideea că nici n-ar trebui lăsați să-și facă de cap ca și cum ar fi pe tarlaua lor. Efectiv n-au nici o frică de nimic, în cel mai rău caz îi expulzează acasă unde sunt eroi.

      Da, negociezi cât negociezi, dar când vezi că n-ai cu cine, asta e. Și cu negociatul ăsta, altfel negociezi când ai 12 portavioane în spate cum e US, și altfel negociezi când ai bani și atât (nu că ăia n-ar conta, dar nu așa mult).

      Cum e acuma faza cu China, US și Taiwan. Dacă americanii nu făceau demonstrația asta de forță, și Taiwan putea zice știți ce băieți, voi nu-mi dați nici o garanție de securitate, n-am de ales decât să mă aliniez la Beijing și aia e, vă luați voi chipuri de altundeva. Nu poți duce o economie și o apărare doar pe vorbe și fără să fie ceva în spate.

      00
    • Boros, una e cum se obtine si alta e ce inseamna democratia.

      00
  4. Reply la comentariu lui manu144x

    00
  5. Ce vrei să spui, că facultățile de comunicare și relații publice, management, relații internaționale, sociologie ori științe politice, nu sunt bune?

    00
    • Cum adică nu sunt bune? Toate cosmeticienele și coafezele la care am fost în ultimii ani au fost absolvente de Studii Politice (nici măcar nu glumesc).

      00
    • #Bea, hai că nu te cred! Chiar nu era nici una dântre ele pă partea dă comunicare?

      00
  6. În secunda după secunda in care Biden promitea ceva ayatolahului , cineva de la TLV începea să se pishe in cap la amândoi.

    00
  7. Să vezi dureri în piață cînd or incepe falimentele la dughenele de ace brice și carice, cafenele și baruri cu zemuri proaste și scumpe.

    00
  8. uitați-vă numai la creațiile lorenei lupu pe youtube și o să vă convingeți de calitatea unui „actor” român, ar trebui să aibă views peste mucoșii ăia care nu-s în domeniul actoriei.

    00
  9. Băsescu de la Teheran s-ar întoarce mai degrabă ca/cu un bou, că porcii sunt cam greu de găsit prin Iran și în marea parte a zonei ăleia din lume…

    00
    • după ce ai trecut de primul impuls de a-mi da peste bot, și ai făcut-o, poți să apreciezi gluma?

    • “Umor: Înclinare spre glume și ironii, ascunse sub o aparență de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinații.”

      00
  10. Apropo de faptul că duduie economia. Aveam in plan să aplic la un program de dezvoltare pe agricultură în România cu fonduri de la americani. Doar că după ultimele cifre România nu se mai încadrează la programele alea pentru că guvernul României a anunțat că duduie economia și suntem șmecheri. Deci nu ne mai putem considera săraci să pot cere fondurile pe care le voiam. Să vezi când ne-om duce în cap într-un an. Fmm, cifre învârtite ca să dea bine la TV!!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.