MApN a dat un comunicat că una minte pe net, dar să facă ceva pe tema asta? Ah, nu se poate, nu știm, nu avem cadru legal, nu avem cerneală, nu ne merge faxul, nu nimic.
Dacă zic eu acum ceva de rău de vreun șefuleț de acolo, în două ore zdrăngăne cătușele.
Polițiștii protestează pentru eliminarea pensiilor speciale, mărirea vârstei de pensionare, proceduri mai clare, legi mai bune și alte prostii.
Cred. Eu pentru asta aș protesta, ca patriot ce mă aflu.
Polițiștii au stat la pândă și în două ore au dat 88 amenzi, majoritatea pentru viteză. Pentru că se apropie finalul de lună și trebuie să-și facă planul.
Mai ies și mâine un pic și gata luna, să intre salariul.
PNL l-a numit în Guvern pe Daniel Constantin, pentru că era prea bun și nu putea fi lăsat pe dinafară. Guvernul are nevoie de profesioniști și Bolojan nu a putut să nu-l numească pe undeva.
Urmează Mara Mareș.
Ponta vrea să candideze din partea PSD și încearcă să forțeze asta, dar securiștii din spatele lui Marcel sunt hotărâți.
Toni Greblă are 71 de ani, poate e cazul să plece dracului și să nu mai auzim de el.


Cred că nici icoana Iohannis nu s-a scorojit așa repede cum o face Bolojan. Băi, și e ok, să zicem că așa e politica, compromisuri, broaște râioase, mai faci niște favoruri. Dar pentru susținerea lui Crin Antonescu nu are nici o scuză.
Abia aștept să se dezumfle și mitul ăsta al lui Bolojan, că prea au unii impresia că ar fi altceva decât același gen de politruc din aceeași gașcă.
Asa a fost si primul mandat de primar. L-as accepta lejer sa il injur un mandat de premier cu compromisurile lui dar la sfarsit sa pot trage linie si sa imi dau seama ca s-a facut si altceva decat gargara ieftina.
Pînă să ajungă între politruci Bolojan este administrator.
Punctul de pornire pentru a performa pentru Bolojan înseamnă să aibă echipă, ori el acum are doar echipă/e adverse.
Nu va sta mai mult de un an în zona de politruci, se va scîrbi.
Pe mine ma amuza faptul ca desi e abia o luna de cand Bolojan a ajuns presedintele PNL, mai putin de o luna de cand e presedintele senatului, exista oameni ca adyzah sau flat, nemultumiti ca nu a facut minuni.
De asemenea, Flat puisorule, esti la curent cu ce s-a facut prin Oradea si mai apoi prin judetul Bihor cand a fost Bolojan la conducere, sau vorbesti aiurea ca sa te afli in treaba? Ca eu am vazut schimbari notabile – au disparut gunoaiele de pe marginea drumurilor, s-au reparat aproape toate drumurile (mai e de lucru inca), au disparut balariile de pe marginea drumurilor, au aparut ca prim minune niste centuri in unele sate/comune au aparut parcuri frumoase, scoli intretinute, centre medicale de permanenta, strai asfaltate, canalizare, retele de gaz si multe multe alte chestii dinastea de-ti vine sa crezi ca esti mai degraba intr-o comuna din Germania.
N-ați citit cu atenție domnu’ @Sabotor. Eu nu comentez abilitățile administrative, n-am cum să mă pronunț, nu stau în Oradea, lumea de acolo pare mulțumită, foarte bine. Eu vorbeam de partea de politică. Aici m-a lămurit repede, mulțumesc, nu!
Din volumul „Nu avem, nu ținem, încercați peste drum!”
După ce am luat plasă de la DragonStar cu un PC returnat de parcă a fost călcat de tractor, reclamația mi-a fost plimbată între ANPC și ANCOM (?!) cu încheierea unanimă că „nu avem competențe legale, încercați la tribunal”
DragonStar e ieftin pt colete mari, dar e jale cu reteaua de colaboratori.
Mi-a venit niste ulei de masina de la ei si cutia era praf, curgeau sticlele din colet.
Si dureaza enorm pana vin coletele.
La ANCOM a ajuns deoarece aceștia autorizează entitățile care oferă servicii poștale.
Mara Mareș nu e de la Voiculescu.
Chiar așa, oare ce lucrează doamna Mareș acum? Întreb pentru că nu a reușit să obțină încă 4 ani de legiferat în parlament și sigur are nevoie de niște venituri decente pentru întreținerea imaginii. Din milă, ar putea să o ia dl scripcaru pe la primărie, să colecteze mai bine șpăgile rechinilor imobiliari.
Toni Grebla trebuie sa plece de 10 ani, nu cred ca a avut contributie pozitiva la Romania nici din intamplare.
Daca astea sunt alegeri impecabile la el, multumim, preferam mai altfel.
vorba aia, nica nu e mai impecabil decat niste alegeri anulate
Deci la omul ăla numele i se potrivește perfect. Omul nu e nimic altceva decât o unealtă, îl pui unde vrei să faci treabă și el face face treaba.
Problema e cine-i la butoane.
typo… ‘nici din greseala’.
Te invită golanul din imagine la niște „poale-n brâu”, ce îi spui?!
Să plimbe ursul calare pe cal?
ii torni niste tzuica cacacioc, din pacate nu bea dar exista oricand posibilitatea unui scaun ca in capra cu 3 iezi
Îl servesc cu un ceai
a chemat imaginea facuta cu AI botii sa dea manute rosii? sau ce se intampla?
S-au activat Georgienii la articolul asta
nice, nice, deci sunt la kurent omuletii rosii
M*e la botii cu manutele rosii
să mi-o sugă.
Repede, sa scriu un coment despre AI, ca nu puteti sa-mi dati manute rosii
@Vali, ai scos manutele ? Daca da, foarte bine. Tare activi botii pizdii.
Ponta e cel mai ticăloasă ființă pe care am văzut-o.
Lui greblă și altor speciali le doresc să trăiască atâția ani de pensie cât trăiesc cei pensionați la 65.
Bine, greblă a depășit. Să moară ieri.
Hmmm…io stiu daca e chiar asa cel mai jegos? Cred ca dl. Calin Anton Cacat Tariceanu merita macar o clasare la egalitate, acelasi aer de broasca umflata cu mers de curcan, aceleasi glumite de toata jena, aceeasi incompetenta crasa plus coterii si trafic de influenta
Severin s-a zis ? Nati Meir ?
mai baieti, iar jucati la ligile inferioare?
iliescu?
Calin Popescu Tariceanu presedinte si Toni „mustacioaraluipanacorbului“ Grebla priiiiiministruuu. Ca sa fie zircus… zircus.
Si Puie Monta la senat. Calin Gehorgesco ceva primar prin Husi, asa il vad.
Chiar, Daciana ce-o mai face?
Sa intreb chatgpdul de chestiile astea sa vad ce zice.
Mai nou să vedeți ce propagandă penibilă face marius tucă cu fosila cealaltă din fundul căruia nu-și poate scoate limba:
Au făcut o scrisoare formală și își îndeamnă audiența să o trimită la trump ca să se trimită cât de multe.
În scrisoarea aia se lamentează cum că săracul de Georgescu i-au fost anulate alegerile, și că democrația în România e o glumă și nu știu ce.
Așa penibilitate mai rar am văzut, nu înțeleg cum SRI nu îi ia pe toți ăștia și-i expediază în Rusia, măcar să știm o treabă.
si ce-o fi greu ca unul mai rapid de mana sa o trimita pe prima, dar si cu un pic de ceva, faina, gainat, o aspirina….
le arunca aia pe restul direct din avion…
Voi aveți impresia ca SRI cumva va apară sau ceva. Uitati-va cine sunt unii dintre susținătorii președintelui ales (pe model american), mulți din sistem, inclusiv sri.
Eu zic sa nu mai puneți botu ca SRI e miez când de fapt ăștia ne țin cu capul la cutie și fac ce vor ei.
Cel mai mare regret al meu e ca nu am avut părinți securisti, acum eram și eu un prosper om de afaceri.
In servicii și structuri, minim un sfert din personal sunt pro ruși, sau nostalgici ceaușiști, sau idioți utili sau pur și simplu trădători cumpărați de Kremlin. Cum credeți că a apărut AUR? Cum credeți că a luat Georgescu 23%?
Iar a căzut o dronă peste noi. Ciolacu se jură, evident, că România nu e în pericol… Dacă data viitoare cade peste o casă și omoară niște oameni? Întreb și eu…
Drona aia a căzut în Tulcea, parcă, și Tulcea nu este București. Nu a provocat daune în zone de interes pentru politicieni sau prietenii politicienilor așa că nu este niciun stres.
Este cum zice @zoso: Nu se va schimba un lucru rău în România până când acel lucru rău va afecta direct un politician. Pe el sau familia lui.
Putem duce asta la baza piramidei și este cam același lucru.
@Vali ”dar să facă ceva pe tema asta?”. Nu poate face fix nimic, atâta timp cât acea biografie falsă nu este folosită direct, direct-direct, pentru a obține foloase materiale în (și prin) acea calitate. Știu foarte bine cazul persoanei, dinainte de 2016. Dacă vrei, de mâine poți semna pe blog, Vali, mareșal. (Legal) nu-ți poate face nimeni nimic.
Polițiștii au stat la pândă și în două ore au dat 88 amenzi,
Cand suntem in 15 dar se arpopie sfarsitul de lună.