Situația la zi, vineri, 14 ianuarie

Fostul primar al sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost reținut de DNA pentru un prejudiciu de 50 milioane de euro.

„Marian urma să iasă într-o serie de emisiuni televizate să dezvăluie informații cutremurătoare despre cei care încă conduc statul paralel în România”, a declarat Oana Mizil, soția lui Vanghelie

OK. Să le facă acum, că are voie să aibă contact cu avocatul. Să le scrie i le spună avocatului, că știm că nu știe să scrie, și acesta să le dea presei. Hai că se poate.

Apropo, doamna Oana, cum a ajuns un agramat primar de sector? Cum a ajuns să conducă o mașină de 100.000€ din salariul de primar? Ceva idei? Sau asta nu știți? Poate îl îndemnați să scrie o carte, cu Mazăre co-autor, despre cum să faci economii dintr-un salariu de primar, ar fi mai utilă decât prostiile lui Lorand.


Pâslaru de la ZF are păreri:

Săptămâna trecută, doi tineri antreprenori, Ioan Cocan şi Marius Hanganu, au vândut compania pe care au fondat-o în Bucureşti, Tremend, care ajunsese la 650 de angajaţi în 2021, către un gigant internaţional al publicităţii, Publicis. I-a sunat premierul Ciucă sau ministrul Muncii Marius Budăi pe cei doi să îi felicite şi să îi întrebe ce au nevoie să mai facă încă 10 firme la fel?  (sursa)

Hai să vedem. Tu ai sunat pe ăla care zice de vreo 10 ani că aveți un site varză și că nivelul la care faceți online e praf? Sau nu știi de mine? Nu știe nimeni de la ZF de cel mai mare blog din România?

Sau e prea greu să admiți că ești praf și că nu prea ai chef să-ți aduci produsul măcar la nivel de 2010? Cum ziceam, suntem cei mai buni la a le spune altora ce să facă, dar când e să facem și noi același lucru, suntem surzi și orbi.


Nici o reacție până acum de la ONGuri care iau bani de la Guvern pentru integrarea romilor pe tema crimei de la Bolintin. Și se miră că oamenii cred că doar sifonează fonduri și nu fac de fapt nimic util.

Nici o reacție a șefilor poliției despre cum o minoritate a ajuns sa terorizeze o localitate întreagă. Că, să nu ne facem iluzii, asta nu se întâmplă fără ajutorul poliției. Ajutorul plătit al poliției. Poliție care ia o dată salariul de la cetățeni și mai ia și șpagă de la romi ca să pretindă că nu vede și nu aude nimic. Arestări ceva?


Nici o reacție de la Europol despre cum prima grijă a polițiștilor sosiți la accidentul provocat de un polițist și soldat cu un mort și un rănit a fost să-și apere și ascundă colegul.

Poliția nu vrea nici măcar să spună dacă ăla era în misiune sau nu, dacă avea luminile aprinse sau nu, dacă avea semnalele aprinse sau nu. Secretoși rău.


După asta și aia de mai sus nu-mi dau seama de ce se întreabă poliția de ce nu e respectată de cetățeni. Chiar nu-mi dau seama.


Regina Angliei i-a retras lu’ fi-su niște titluri, ca o recunoaștere tacită a vinovăției. Să nu ne facem iluzii, practica asta de a face sex cu minori e veche, ăsta a fost doar destul de prost să se fotografieze cu victima.

 

20211205908133055

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

37 comentarii

  1. Aia de la ZF au ramas in epoca socialista. Orice chestie mai de amploare trebuie inaugurata / realizata cu surle si trambite prin prezenta gurvernului. Asa cum e cu inaugurarile de cioturi de autostrazi, centuri, spitale.
    OK. A fost vanduta o companie pe o suma mare. Sa fim seriosi, s-au vandut zeci de firme romanesti cu sute de milioane. De ce ar trebui sa sune un reprezentant al guvernului? Ca sa ce? Pentru nu stiu ce sfat? Oricum nu il va pune in practica.

    00
    • Tot articolul ăla e un gunoi ce-l putea scrie un elev de clasa a 8-a. Pe mine (disclaimer, sunt orădean) mă enervează faza asta:

      Salariul mediu net din Bihor şi prin asimilaţie, din Oradea, era de 2.894 de lei în octombrie 2021, faţă de 2.986 de lei în Botoşani, conform Institutului Naţional de Statistică.

      Însă iată că investiţiile străine nu reuşesc să imprime în economie suficientă ofertă de muncă astfel încât angajaţii să se ducă spre mult aşteptatul salariu mediu de 1.000 de euro net, adică 5.000 de lei.

      Deci omul face așa o medie din avion, fără absolut nici o nuanțare. Păi boss, normal că sunt mai mari salariile în Botoșani când majoritatea lucrează la stat sau firme de stat pentru că vorba lui, nu există investitori străini. Nu e ca și cum în Botoșani se află centru Microsoft sau Oracle care dau salariile astea. Sunt agențiile de stat și tot felul de instituții, că restul județului e plecat la muncă-n Italia de ceva ani buni. Nu degeaba are Wizzair curse săptămânale spre Italia. Pe ce eșantion s-au făcut mediile alea și unde lucrau?

      E enervant un pic cumva lipsa de nuanțare economică și pentru că fiind multe salarii la stat, știu că el de fapt laudă salariile plătite din taxele adunate de la ăștialalți din Cluj, Timișoara, București, etc, unde se exportă și se fac bani, se plătesc salarii babane la stat cu care vine ăsta și zice: uite bă că nu producția, serviciile și fabricile contează, ci ăștia care lucrează la agenția de ape, cu salarii de la 1000 euro în sus.

      În logica lui ar trebui abandonat totul și să ne angajăm la stat.

      Ca disclaimer: sunt salarii mici în Oradea pentru că sunt multe fabrici, nu neg asta deloc. Dar nici nu putem compara probabil 10x mai multe locuri de muncă care produc/exportă chestii cu 1x locuri de muncă la stat/primării/instituții/agenții subordonate pe salarii mișto.

      00
    • cred ca e dureros ca ardelean sa ti se zica ca moldovenii sunt mai tari ca tine :lol:

      00
    • Chiar n-are legătură cu ardelenismele. Dacă ar fi zis de exemplu de Iași, n-aș fi zis nimic. Iași e net superior în ceea ce privește mediul universitar, istorie, investitori străini de valoare. Avem centru Amazon de ex, și o grămadă altele.

      Dar când îmi zici de Botoșani e chiar aiurea. Aș putea zice așa că soluția e să facem ce a făcut Dragnea în Alexandria, că și acolo sunt salarii mari, pentru că sunt zero locuri de muncă, doar dacă lucrezi la stat și cam atât.

      Dacă avea mai mult de 8 clase, jurnalistul lui pește ar fi zis ce știm cu toții, soluția nu sunt fabricile low skill si lohn-ul (ceea ce avem în Oradea la greu) ci fabricile cu valoare adăugată mare (dacia la mioveni sau ford la craiova) în tandem cu universități puternice (cluj sau iași).

      Dar el nu, el ne zice că soluția sunt joburile la stat.

      00
  2. Politistii, politicienii, arbitrii corupti din sport, smecherii din sistemul medical, cu totii se apara furibund intre ei fiindca sunt constienti ca daca cade unul, cad foarte multi dupa .

    Daca iese vreunul in fata sa-si condamne colegul care a facut accidentul, poate colegul asta are prieteni care stiu mizerii si despre asta care a vorbit, si tot asa, se darama piramida. Nimeni nu risca, nimeni nu a vazut nimic si nu stie despre ce e vorba – ” lasati ancheta sa se desfasoare ” .

    Despre Bolintin, faimosul tau articol cu satele si orasele mici care trebuie sa moara te-au facut hulit de tot internetul, dar daca exista in tara asta anumite sate si orasele care ar trebui rase de pe fata pamantului, sunt astea de pe langa Bucuresti si Ilfov, tot ce inseamna mediu rural din Ialomita, Calarasi, Giurgiu, Teleorman . Niste asezari infecte care colcaie de suedeji ramasi cu 50 de ani in urma, de care care si verii lor de la orase se rusineaza, lipsa de infrastructura completa, de institutii de invatamant, de dezvoltare si investitii, de tot.

    Niste infectii de locuri care au ramas oprite in timp, sub domnia unor primari baroni locali pe care nu-i mai da nimeni jos .

    00
  3. Europol & altii se dau cu poponeata de pamant doar cand trebuie sa munceasca, in restul timpului sunt ocupati sa se victimizeze cum odata cu fluturasul nu vine si respectul cetateanului.

    00
  4. Domnu’ polițist a verificat semnele vitale ale fetiței cu bocancul. Un copil inocent, tratat precum un „road kill”. „We serve and protect”. Hai să urmărim mușamalizarea, va fi interesant.

    00
    • La pro dupa stirea cu accidentul a fost o stire cu un politist care a salvat un pui de delfin in sua. Politia e buna, politia salveaza vieti

      00
  5. sindicatul Europol, hai bă Coarnă, hai cu meme-urile hazlii cu pisicuțe și nervoase cu fluturași de salariu.

    00
  6. În continuare, vom prefera moartea copiilor, bătrânilor, apropiaților în locul amenzilor, radarelor fixe, legislației rutiere adecvate…
    Același lucru de zeci de ani și nimic nu s-a schimbat, nimic nu se va schimba.
    Asta e alegerea democratică a majorității românilor… trebuie respectată.

    00
  7. Despre polițistul care a călcat fetele pe zebră se va spune că a declanșat sirena și luminile după accident ca să-l poată localiza colegii mai ușor și să semnalizeze că acolo s-a întâmplat ceva și e stăpân pe situație. Și-a verificat cadavrul cu vârful bocancului pentru că respecta regulile pandemiei și – neavând mănușile regulamentare – n-a vrut să realizeze un contact neprotejat cu victima. În rest va fi aspru sancționat și mutat undeva la Circulație. Noroc cu dubele și cei 20 de mascați care s-au afișat acolo în timp record, că era pericol altfel să se încurce circulația pe-acolo. L-au și dus repede cu mașina de acolo, să nu i se facă rău și să contamineze scena. Un fel de ”s-au respectat regulile de intervenție rapidă, așa procedăm noi de obicei pentru siguranța publicului”. Și vor scoate la rampă o purtătoare de cuvânt a secției, de preferință una fără poze indecente în palmares, să rostească grav și apăsat ceva despre importanța stabilirii exacte a circumstanțelor și să ne liniștească despre cum organele vor trudi să analizeze în detaliu.
    Între timp, o fetiță de 13 ani se răcește undeva într-o morgă.

    00
  8. E ciudat cum de Vanghelie a fost dat jos de pe tron dar Florea inca e liber, mai arata Piedone prin filmuletele lui de propaganda mii de achizitii facute de distrusul ala de Florea. Si Nicusor dadea vina pe Firea dar vad ca puscarie nu a facut, justitia la noi e sub orice critica, d-asta au iesit aia din Bolintin in strada, pentru ca si ei sunt constienti de politia spagara si sustinuta de suedeji.

    Pe Laminorului sunt o droaie de camere montate de oameni, asteptam cu popcorn si cola cum vor pune cei de la Europol filmarile cu colegul lui care mergea in limita legala si cu semnalele acustice aprinse :)). M-am uitat pe gmaps si mi-a dat din prima o casa cu camere de supraveghere care bat stradal, in orice caz pe acolo nu se merge niciodata cu viteza legala.

    00
  9. Regina i-a luat titlurile și a zis ca ala se prezintă în fata justiției ca oricare alt simplu cetățean pentru a își proteja fundul. Deși probabil Andrew nu o sa se prezinte la tribunal ever, va fi condamnat la plata de despăgubiri, iar familial regala din UK are ceva proprietăți, în special pamant arabil care ar fi putut fi confiscate în solidar fostul print. Deci nu recunosc nimic, e vorba de bani.

    00
    • Andrew? nici măcar ”domnul Andrew”? Oricum, dezvoltă, e un subiect de importanță majoră pentru români, s-au oprit tramvaiele în depouri, stau vatmanii cu sufletul la gură să afle noile detalii despre Andrei (cum îi zic ei la un five o’clock cu pâine și muștar). Da’ regina, regina a făcut căcuț azi?

      00
    • @adyzah, nu stiu daca subiectul este important sau nu pentru romanii de rand, dar vad ca a fost destul de important pentru tine incat sa comentezi pe tema asta. Deci… articolul respectiv si-a atins scopul si a generat trafic.

      00
  10. Nu înțeleg
    Am fost surprins când am auzit că au ieșit în stradă să protesteze locuitorii unei comune…
    S-au dus la primărie și la poliție să le zică că nu se mai poate…
    Cum au făcut asta, cum s-au strâns, cum au comunicat și au luat decizia?
    Mă întreb pentru că e ceva care nu e o obișnuință la noi, nu e un răspuns clasic românesc.
    Eu știu că indiferent de câți mor, aprinzi o lumânare, dai un like, zici niste condimente ( condoleanțe) și bei o bere, bine că nu am fost eu.
    Ceva nu se leagă.
    Ia pornit cineva?, erau chiar și suedezi printre cei care protestau.
    Oamenii care nu sunt așa educați au protestat pașnic.
    Cel care a murit era șoferul de maxi, probabil îl cunoșteau toți și era apreciat.
    Nu știu ce să cred.

    00
    • Desi pare greu de crezut, dupa cum a mai spus cineva mai sus, in Romania chiar s-a facut in trecut mai mult de atat, am si fost condamnati la CEDO dupa ce s-a dat foc caselor unor suedeji care faceau d’ale lor prin sat, iar politia a lasat lucrurile asa. Apropo, suedejii cereau daune exorbitante pe motiv ca aveau nush cate chestii de valoare prin bordeiele lor :)))

      00
    • @Cht: sunt curios daca si italienii au fost condamnati la CEDO pentru ca au dat foc unor tabere de suedeji care incepusera sa faca nasoale acum ceva timp.

      00
    • @soldatu: nu poți condamna italienii pentru că au făcut o faptă bună. 😎

      00
  11. Sincer, in locul parintelui fetei. Daca ajungeam la timp pana sa ajung politia. Aplicam vechiul testament. Fugeam repede repede si aplicam vechiul testament. Dupa care ma duceam linistit la politie cu constiinta impacata.

    Acum e prea tarziu, nu prea mai ai ce sa-i faci. e scapat basma curata

    00
  12. Când am citit știrea cu Vanghelie am ras. Încă o victorie a justiției! Un expirat, fara mare sprijin, săltat cu alți purici pentru a da impresia că mai lucrează cineva.

    00
  13. https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/momentul-in-care-politistul-din-bucuresti-le-a-lovit-in-plin-pe-cele-doua-fetite-omorand-o-pe-una.html

    Din declararia asta am inteles ca politistul cand se urca in logan e in misiune deci nu conteaza ca merge sa dea o muie sau sa-si cumpere gogosi, misiunea e misiune.

    Faina filmarea cu blur pe girofare

    00
  14. Politistul care verifica cu bocancul daca mai traieste copila e roman?

    Ce facem, dam foc caselor romanilor? Cat mai rabdam cu natia asta de spagari care se descurca?

    00
    • Nu știu cât mai răbdăm. Nu pricep de ce nu închidem afacerile și ambasada și o întindem de aici? Nici refugiații nu vor să vină aici. Ne-am sacrificat suficient, las șantierul și vietnamezii aici și am plecat.

      00
  15. „Să nu ne facem iluzii, practica asta de a face sex cu minori e veche, ăsta a fost doar destul de prost să se fotografieze cu victima.”

    …la noi oare cati parlamentari sunt la mana interlopilor cu faze de genul? Adica ar trebui sa fim naivi sa credem ca in cazul Caracal s-au calmat atat de rapid spiritele de la sine… sau multe alte cazuri de pedofilie cu straini implicati… tristut cand te gandesti.

    00
  16. Deci sub domnia de un an al domnului Bode avem asa: cazul Onesti, cazul Buzau (cu activistul), cazul Arad, cazul Bolintin Vale, cazul cu fata omoarata si sunt sigur ca imi mai scapa 2-3 faze. Hai ca inca e putin, Arafat are de vreo 10 ori mai multe pe constiinta si cu mai multi morti.

    00
  17. Cu accidentul de la Agnita cu polițistul care a accidentat mortal pe trecerea de pietoni o fata de 19 ani ce se mai aude? A fost in 27 Decembrie, daca a fost in provincie cum zic bucureștenii contează mai puțin ?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Alte linkuri (mostly NSFW)