Situația la zi, miercuri, 21februar

Benzina a trecut de 7 lei, pentru că afară e cald.


Toată lumea râde de Godină pe bună dreptate, pentru că părerile lui de tată de fată vin din poliție, nu din realitatea înconjurătoare. Polițiștilor nu le sunt agresate fetele, nu le sunt răpite fetele, nu le sunt dus la produs. Niciodată. Cei care fac asta, și pe care polițiștii îi cunosc de obicei, sunt foarte atenți.

De aia Godină și toți polițiștii cred că femeile agresate, bătute și violate și-au căutat-o sau sunt într-un anume fel. Ei știu, din proprie experiență, că bărbații nu își bat prietenele și soțiile, dacă acestea au tată sau frate polițist. Niciodată. Pentru că, după ce își iau o bătaie soră cu moartea, li se face dosar și primesc pedeapsa maximă.

Ceea ce, din nou, nu se întâmplă în rest. În continuare polițiștii încearcă să convingă victimele bătăilor și violurilor să nu depună plângere, că le e lene să își facă munca de polițist. Aici putem să discutăm desigur și cum femeile depun plângere azi și mâine se împacă cu nenorocitul și vin cu el de mână și vor să fie retrasă plângerea. Dar nu-ți retragi plângerea când ești violată de un necunoscut, și aici interveneau polițiștii amuzanți.


Treaba din Ucraina e cotoioasă. De aia au ieșit mai mulți generali să spună săptămâna trecută că trebuie să ne pregătim.

Aș vrea ca toți idioții utili care lătrau “hai, mai zi ceva acum, nu era evident de la început că o să piardă, nu se pune nimeni cu rusul, rusul e cel mai tare, propaganda vestului că ucrainienii știu să lupte e inutilă” să pățească cele mai nasoale lucruri din lume.

Partea bună este că, în caz că ucrainienii pierd, peste noi nu vor veni mai devreme de 10 ani, că au nevoie să-și refacă forțele și armele. Partea proastă este că suntem neam de lași și trădători, deci o să le fie ușor. Pentru fiecare om care o să vrea să lupte o să fie doi care o să vrea să se facă preș și o să cedeze de bună voie ceasul și pe fiică-sa.

razboi-soldat-21

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

230 comentarii

  1. Pai boss, in zece ani Trump e oale si ulcele, iar americanii au orgoliul mult prea mare ca sa piarda Europa. Ar insemna practic desfiintarea NATO, poate si UE.
    Cat ddespre noi sa ne aparam tara, eu promit solemn ca o sa fiu in prima linie, chiar in spatele baietilor lui Adrian Nastase. Le dau la mana.

    Comentariu apreciat.24223
    • mă bag și eu să îi car muniția lui Ștefan Dragnea.

    • Eu vreau sa fiu in spatele lor ca sa fiu sigur ca nu se retrag, cum faceau rusii la Stalingrad.

      Comentariu apreciat.1575
    • n-ar face ei așa ceva, sunt patrioți, își apără țara, aud că tatăl unuia s-a luptat cu 6 asasini!!!

    • eu as vrea sa-i vad in prima linie pe alde dogaru si asociatia lor de ,,patrioti” care tot o dau cu pensiile ocupationale…

      Comentariu apreciat.696
    • In caz de o mobilizare, toate beizadelele primesc ponturi chiar inainte de a fi dat ordinul si se cara din tara.

      Comentariu apreciat.1200
    • In zece ani băieții de care vorbiți nu mai sunt apti pt armată. Deci sa vina rușii mai repede /s

      1511
    • Drone Op. MQ9 Reaper callsign MQVB984 reporting in.
      Sau orice are elice si pot sa le zbor.

      621
    • Beizadelele o să fie de mult plecate; dar eu sunt curios de toți gitanii ‘clanuri interlope’ care acum fac ce vor , își arată mușchii și cuțitele pe titltok, daca ar sta să ‘apere’ …sau ar fugi și ei împreună cu polutionistii pe care îi plătesc, că de aia au ajuns ‘clanuri interlope’ ?

      Comentariu apreciat.673
    • Si io ma bag in spatele lu vladutz pascu sa ii dau un topor
      …in cap

      40
  2. Indecis. Tu ce zici?2323
    • Yeah, Bulă zice că nu se poate așa ceva, doar doi din zece, femeile-s nașpa că le face capu’ ca girofaru’ noaptea, de frică, atunci cînd iese el să-și ia suc, moamă ce paranoice, sigur e paranoia, sigur nu-i experiența semnificativă cu gigei care le-au agresat la ore d-alea, sigur sigur nu, știe pitici mai bine. Adplm.

    • Alex e genul de om care se aruncă pe trecere când e verde 😂😂😂😂

      Comentariu apreciat.396
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1551
    • Omiteți un aspect fff important și anume acela că femeile s-ar fute, da’ pula e la noi

      Indecis. Tu ce zici?2313
    • NOU
      #22

      @mihai – nu toti au plua cu ei..unii o mai lasa acasa.

      180
  3. Vali, nu e despre lașitate ….câți să manevrăm drone ? Că de reprofilat in piloți de avioane militare, mai greu….
    La baioneta nu se mai luptă…te bombardează și apoi vin cu tancurile…
    Oricum, nu o sa fie cazul de vreo luptă, ne predau ăștia instant..Ciolacu o să înceapă să spună că trebuie să recunoaștem că până la urmă am conviețuit atâta timp in partea asta de lume cu rușii, că trebuie să ne acceptam cumva destinul…Ciucă nu o sa spune ceva, el o să fie fericit daca îl pun rușii șef la vreo popotă…
    Sosoaca, noua Ana Pauker !

    Comentariu apreciat.13126
    • Poate surprinzator pentru unii, dar in Ucraina au fost destule lupte de infanterie.

      Comentariu apreciat.1023
    • Vreo cateva sute pana la doua mii de oameni antrenati in a manevra drone si alte munitii zburatoare. care-i problema. si nici nu-ti trebuie mult antrenament.

      93
    • Paradoxal,pilotii militari de avioane vor merge din martie la cursuri de manevrare drone Bayractar.Se vor tine in Berlin.

      160
  4. S-a încercat și la noi introducerea timidă în spațiul public a ideii că ar fi necesară mărirea efectivelor armatei. Se vehicula stagiul militar voluntar. Mai toate reacțiile pe care le-am auzit offline și online au fost pe direcțiile „Da’ ce, sunt fraier să mă duc” sau „E degeaba”. În condițiile în care nu e lângă noi, dar cam umblă ursu cu p*** sculată prin pădure.

    Nu cred că e posibil (din păcate), dar mi se pare că acum cel mai util și bun lucru care s-ar putea face ar fi un serviciu militar sau civic obligatoriu pentru toată lumea între 18 și 45, pe modelul norvegian. Fi-su lu Ciolacu, fata lui Gușă, eu, Vali și mai toată lumea de pe aici mergem și timp de căteva luni ne pregătim să putem în caz de nasoleală măcar să putem trage o bășină corectă înspre est.

    Indecis. Tu ce zici?5375
    • Eu am facut armata pe vremuri, in ~ 6 luni am tras 2 x pusca (6 gloante fiecare tragere), 2 x pistol carpati (6 gloante fiecare tragere).
      In rest am invatat sa stau drepti, pas de defilare, sa-mi fac patul, dus cu apa rece, sa matur, sa imi pun masca pe fata, sa mananc laturi si ce e mai important sa urmez ordinele fara sa comentez.
      N-am iesit mai barbat dar cu mai multa ura si scarba fata de tot ce inseamna statul roman. Si eu am facut armata in cel mai bun loc posibil cu cele mai bune conditii la momentul acela (cu pile si relatii).

      Parerea mea e ca statul roman nu e in stare la momentul actual sa organizeze un stagiul militar voluntar si ca rezultatul final ar fi o mare prostie.

      Comentariu apreciat.18311
    • Seful Armatei romane: „În maximum un an, o să avem un alt bocanc, care va fi mult mai bun decât cel actual. Acesta e un bocanc de vară, dar este foarte bun. Bocancul de iarnă este cel care provoacă mai multe neplăceri militarilor români.”

      Cam asta e nivelul la noi.

      Comentariu apreciat.984
    • stefanb: Si eu am facut-o pe vremuri. Dar încă știu să folosesc o armă, să montez si sa folosesc un aruncător de mine. Băiatul meu e in armată de 6 luni si o face pe bune. Doar la prima ieșire in poligon a tras cât am tras eu si plutonul meu într-un an întreg.

      Comentariu apreciat.5416
    • Sebi: da, stii chestii care se invata in cateva minute, maxim cateva ore, problema e practica si obisnuinta de a le folosi in situatii de lupta.

      Si da, momentan stiu ca se face armata pe bune cel putin in anumite locuri, ce ma indoiesc eu e ca acest sistem performant se poate extinde sa acopere la un nivel decent un eventual stagiu militar voluntar.

      Comentariu apreciat.432
    • @stefanb: Ce ți s-a întâmplat ție acum mulți ani nu e neapărat relevant pentru situația actuală. Felul în care se face pregătirea militară s-a schimbat cât de cât și poate fi îmbunătățit și mai mult mai ales cu ajutorul statelor aliate (SUA, Franța, etc.). Dacă există dorință din partea noastră.

      @gogu: Citatul acela e răspuns la întrebare exact pe tema aia, a bocancilor. Omu a fost întrebat și a răspuns că se încearcă rezolvarea. Ce vrei mai mult? Și nu are nicio legătură cu „nivelul” armatei cum zici tu. Avem sisteme Patriot, F16, urmează să fie livrate Abrams, etc. Da’ ai stabilit tu că nivelul armatei e scăzut că s-au plâns unii de bocanci.

      Indecis. Tu ce zici?1934
    • Ok, deci sa inteleg ca stam bine. Rezistam cinci zile, nu trei.

      Indecis. Tu ce zici?3011
    • @Gogu: bocanci de vara si bocanci de iarna erau SF-uri cand am facut eu armata. Aveam o singura pereche de bocanci si aia erau desperecheati.

      Comentariu apreciat.380
  5. In Ucraina era oarecum de asteptat ca o data cu primăvara sa reinceapa ofensiva. Alegerile din SUA si lipsa de bani/munitii sunt un bonus pentru Putin.

    Comentariu apreciat.605
  6. „Partea bună este că, în caz că ucrainienii pierd, peste noi nu vor veni mai devreme de 10 ani, că au nevoie să-și refacă forțele și armele.”

    LOL stiu ca unii isi inchipuie ca avem o armata capabila (vezi si sondajele cu nivelul de incredere al romanilor), dar situatia in teren e alta: in afara de cateva companii amarate care s-au mai plimbat prin Afganistan dar stau la naftalina de ceva ani NU avem nimic capabil sa faca fata oricarui fel de conflict :)

    Cum zic za americans: „we have too many chiefs, but not enough indians”

    Comentariu apreciat.11010
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1151
    • @punKreas da man, am lucrat cu cei din armata si am destui APVisti in familie, unii care au fost in toate teatrele din 90 incoace. In afara de cateva companii, jandarmi si cate unu ici colo prin politie sau armata cea mai mare parte nu sunt capabili sa urce 10 etaje fara echipament sau sa nimeresca un autobuz de la 150 de metrii sau sa arunce ananasu’peste un zid. O divizie de tancuri sprijinita de cateva escadrile ajung rapid din nord pana in Silicon Valleyu romanesc.

      + La primul iz de Ivani pe pamant romanesc prevad ca va fi coada de masini de la Nadlac pana la Deva :))

      Comentariu apreciat.718
  7. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 72107
    • Ok, edgelord

      Indecis. Tu ce zici?3132
    • Comentariu apreciat.4214
    • Dobitocul a nimerit-o in schimb, comandatul dronelor din joystick e un skill necesar in stilul asta de razboi.

      Indecis. Tu ce zici?3434
    • NOU
      #43

      @Stanciu

      Stanciule, exact ca Godină la începutul războiului din 2022, nu pricepi sau (mai rău) te prefaci că nu pricepi: oamenii nu vor să moară pentru vilele și conturile offshore are Năstasilor, Isărescillor, Dan Ioan Popescilor, Mitresilor, Băsescilor, Udrelor, Mărginenilor, Cherecheșilor, Pahonților, Helvilor, Maiorilor, Oprișenilor etc. ??

      Exemplul cu „mori pentru familie” este probabil cel mai dement clișeu pe care l-am văzut invocat – nu de câteva ori – și repetat și folosit pe post de insultă ca bășcălie tipică românească, ca la manelica.
      Bă Stanciule, bă, tu și restul ca voi – chiar nu realizați, trăiți în filmele voastre cretine – cu fișă de lucru pe online, nu înțelegi că până și ultimul dobitoc cu ultima dobitoacă înțelege că nu le sunt de folos copiilor lor și soției/soțului dacă moare pe un front oarecare?

      Fii atent, am salvat și pozat un comentariu, scris de un anume domn Roșu, scris chiar la începutul invaziei ruzilor în Ucraina, din martie și citez:

      Daca as fi de acord sa lupt in razboi? Fireste! Cu mici conditii…
      *
      Am vazut ca exista numeroase discutii in social media privind “mobilizarea” barbatilor de 18-60 ani, pentru un eventual razboi.
      Incadrandu-ma in acest interval de varsta (mai aproape de partea superioara..) si fiind – teoretic – apt “de lupta”, imi pun si eu intrebarea fireasca “sa ma razboiesc sau sa nu ma razboiesc”?

      De indata ce am terminat armata (prin ‘99), ca “sublocotenent”, am arunca.. pierdut livretul militar, convins ca nu va fi nevoie de mine niciodata pentru a pleca “la arme”. Dar uite ca nu stim niciodata ce ne rezerva viitorul…
      Si, ca sa revin la primul rand al acestei postari, DA, m-as “mobiliza” si as lupta cu eventuali ‘dujmanii’ invadatori (rusi, ‘chineji’, orci, turci, tatari, extraterestri etc.) pentru a apara “glia” si “tara” (pe care nu stiu cum le-ar lua cineva de aici, pentru ca nu a mai ramas mare lucru…), DAR cu cateva conditii.

      De fapt, una singura. In linia intai sa fie urmatorii:

      1. Evazionistii fiscali (de la manelisti – experti in “sa moara toti dusmanii mei” – la “afaceristi” care traiesc bine, dar fara sa cotizeze catre ‘binele comun’, inclusiv catre bugetul de aparare al tarii).

      2. Persoanele care au obtinut certificat medical, dupa data de 24.02.2022, ca nu sunt apte de razboi.

      3. Toate ‘cadrele’ care s-au pensionat la 40 de ani.

      4. Persoanele care nu au donat in viata lor nimic catre un Ong / asociatie / fundatie. Acum au sansa extraordinara sa arate ca le pasa si de altii.

      5. Toti anagajatii de la stat care au la activ minim 12 ore pe saptamana de “mine sweeper” si “solitaire” (pentru gandirea lor strategica).

      6. Toti cei care au zis ca nu exista covid. Pentru ca vor zice si ca nu exista razboi, deci nu ii intereseaza daca pleaca pe front, pentru ca nu va exista nicio armata care sa traga in ei.

      7. Simionii si toti auristii lor, care se bat cu caramida in piept ca sunt ‘cei mai patrioti’.

      8. Toti “politicienii” care au condus tara in ultimii 30 de ani si neamurile lor.

      9. Toti infractorii din inchisori (ceilalti infractori sunt mentionati mai sus).

      10. Toti cei 285.321 (+/-1) de generali de la facultatile lu’ Oprea.

      11. Ghita si alti fugari care au trecut granita fluierand.

      12. Gadea, Badea, Ciuvica si alti trompetisti.

      13. Deputatul “mitraliera”, impreuna cu toti cei care au luat pe naspa cerificat de revolutionar.

      14. “Serviciile” si toti james bonzii mioritici securici care au contribuit cu succes la coruptia din ultimii 30 de ani.

      15. Membrii si simpatizantii partidelor care nu au protestat impotriva invaziei rusesti in Ucraina.

      16. Cei cu pensii “speciale”, indiferent de varsta.

      Bonus: Ion Iliescu, pe post de moaste sau stindard.
      *
      …Apoi noi, restul (incluzandu-ma, cu drag).
      Daca nu este indeplinita conditia… am familie, copii si lucruri mai importante de facut.

      Hai să o luăm altfel, mai ca la grădiniță…

      De ce s-a furat în ăștia 30 de ani?
      Pentru ca hoții să aibă pentru copiii lor.
      OK, ce înseamnă „să aibă pentru copiii lor”?
      Conturi offshore, vile/proprietăți offshore fiindcă aici totul e o vacă de muls dacă știi unde te lipești, Dubai-uri, Tenerife etc.

      Toți peceriștii feseniști au furat demolat fiindcă se plictiseau în birou? Normal că nu!!

      Au făcut-o pentru că au avut, în funcție după nevoie, dar similar, bani puși deoparte pentru 7 generații, respectiv bani pentru conturi străine/valute și proprietăți pentru când se hotărăsc să se retragă în liniște sau dacă sunt forțați s-o facă. Atât!

      Ce dracului mă aveți unii? Ăștia n-au furat, sabotat, chefuit în +30 de ani să-i apuce chef de vreun război în ceasul al unșpelea, sunteți retardați în moarte clinică dacă veți crede altă variantă.

      Comentariu apreciat.6118
    • Lazuli nu am love buton ca ți-as da

      136
    • Lapiduzi, ce propagi aici este una dintre liniile clasice de propaganda a Rusiei, pentru a obține demobilizarea populației în caz de conflict: „Nu aveți pentru cine sau pentru ce să luptați, exista profitori in societate, profitori care vor fi și în timp de război tot profitori”

      Cum tu o faci cu extrem de multa energie, cred că ești mai degrabă un idiot util cauzei.

      Pentru cei cu mințile la ei: credeți că o eventuală invazie rusească va va permite sa va extrageți din problema cu un simplu „nu e treabă mea, nu mă interesează”. Dacă un sat din nordul Moldovei e ras de pe fața pământului, iar orice persoane de sex feminin, de la 10 la 80 de ani, e violata, tot așa veți spune?;Nu e treabă mea, că eu stau in Oltenia?

      Singura ieșire realista din problema e părăsirea definitiva a țării, daca nu te mai leagă absolut nimic de ea. Dar, ce sa vezi, lapiduzi nu emigrează, nu pleacă în Spania. Sta pe online-ul românesc și scrie, scrie cu foc, sprijinind un narativ al Rusiei, in loc sa propage chestiile astea in spaniola, pe un site spaniol. Acolo ar fi inutil cauzei.

      Indecis. Tu ce zici?2323
  8. „Partea proastă este că suntem neam de lași și trădători, deci o să le fie ușor”

    Vreau să-mi dea cineva un motiv bun pentru care să mor în război pentru Ciucă, Ciolacu și pensionarii speciali. Serios

    Comentariu apreciat.12430
    • cine a zis că mori/lupți pentru ei?

    • Pai e singura varianta pentru care ai lupta, ca altfel poti sa-ti iei familia si sa o tai inspre vest. Sa stai pentru ce? 50m2? Si PSD/PNL?

      Comentariu apreciat.6022
    • Sin: Vestul te va primi cu brațele deschise, iti vor asigura toate condițiile, in timp ce ei își vor trimite proprii soldați la luptă ( căci asta se va întâmpla dacă dați bir cu fugiții, la un moment dat și țările respective vor fi nevoite să intre în război)

      Indecis. Tu ce zici?4026
    • Acu de ce platesti taxe lu Ciuca, Ciolacu si pensionarii speciali? Serios.

      Tu crezi ca in orice tara vestica „elitele” vor ajunge pe front?

      Dar sa trecem mai departe si sa spunem ca vei putea fugi. Ia uita-te la o harta a Romaniei, care sunt vecinii non-nato/ue ai nostri? Moldova si Serbia, super locuri unde sa fugi. Practic ai de ales intre a ajunge mai repede pe front(Moldova) sau sa ajungi pe front dar in partea ailalta(Serbia).

      Comentariu apreciat.359
    • Despre ce fac dumnealor intre timp, Monstruoasa Coalitie, nimic ?

      122
    • Cred ca treaba e mai simpla, te pun fata in fata cu invadatoru si atunci vrei nu vrei lupti. Nu o sa mai fie timp de filozofii si discutii, ca trage ala in tine. Pana atunci te duc cu zaharelu.

      183
    • Cum am zis și mai sus, daca nu te mai leagă absolut nimic da tara asta, încât ești gata să o vezi invadata de ruși fara să miști un deget, soluția onesta e să îți iei familia și să emigrezi acum.

      Dacă îți pasă macar de doi bani de tara asta, macar nu mai răspândi propaganda rusească. Că uite ce revărsare e pe aici cu „nu mor eu pentru politicianul X sau Y”. Evident, numai coincidente.

      146
  9. godina un alt piscotar fomist

    Indecis. Tu ce zici?4022
  10. Să mergi la luptă pentru ce? Asta e întrebarea esențială. Ai noștri strămoși au luptat pentru pământul și familia lor. Și pentru că aveau simțul datoriei și al sacrificiului pentru familia ta și apoi pentru țara ta.
    Cine să lupte acum și pentru ce?
    Niște răspunsuri oneste vă rog

    Comentariu apreciat.6924
    • pentru casa ta. dacă nu lupți pentru ea, mâine se mută Vlady în ea.

    • Ai nostri stramosi au luptat in al 2-lea razboi mondial pentru ca ulterior sa le confiste partidul comunist toate pamanturile, casele, animalele etc , iar ei sa se intoarca la statutul de „iobagi”

      Comentariu apreciat.1179
    • de partea cui a luptat România în al doilea război mondial, că am uitat…

    • de partea tuturor

      Comentariu apreciat.1550
    • Pentru apartamentul ala din Porumb Residence, la care mai ai de platit 23 de ani credit.

      Comentariu apreciat.933
    • Nu se muta nici un Vlady ;
      Nu o sa mai dam lemn, cereale, petrol, austriecilor ci o să le ia rușii.
      Nu o sa mai fie mascarada actuala cu vezi doamne mai multe partide, ci doar unul singur la butoane (PSD) ; deci nu se schimbă ceva;
      Doar cei agreați vor avea acces la banii publici sau vor putea face afaceri; nici aici nu prea se schimbă lucrurile fata de ce avem acum…’capitalism’ de cumetrie, de tip rusesc…
      Daca o sa se mai facă ceva lucrări de infrastructură, o să le facem cu firme chinezești .
      O să crească mult numărul bugetarilor, ca o să fie din ce in ce mai puține joburi in privat (o sa plece totuși ceva multinaționale). Nici aici nu e mare impact, oricum suntem pe trendul asta, coroborat cu natalitate scăzută și populație îmbătrânită.
      Salarii mici, pensii mici, supraviețuire primitivă.

      Indecis. Tu ce zici?4244
    • Nu-ti cere nimeni sa mergi la lupta. Nu e nevoie sa mergi la lupta.

      E nevoie sa sustii federalizarea EU. Sa o consideri singurul mod de a supravietui urmatorilor 10 ani. Sa iti dai seama ca daca nu se intampla, razboiul din Ucraina se va intinde aproape sigur in regiune.

      Indecis. Tu ce zici?3531
    • Destul de multi de pe aici ar trebui sa lupte pentru dreptul lor de a manca cacat pe net la orice ora fara teama de a fi aruncati in puscarie pe geam sau sa faca infarct la 30 de ani. E misto sa comentezi azi din Romania, Europa , America si nu China Rusia sau Iran?

      Comentariu apreciat.6017
    • Nicule, ok , faci ceva ? Iei câțiva prieteni așa că tine, și faceți un partid și atrageți alti oameni frumoși și câștigați alegeri și duceți tara spre un drum cu adevărat democratic, capitalist, care să asigure un nivel de trai bun, cu venituri suficiente pentru o armata dotată și antrenată ?
      Că daca nu, hai sa ne acceptam rolul de pitici, pe care nu o sa ii invadeze rușii pentru că și aia știu ce suedezi curve suntem . Nu e nevoie, se găsesc intern destui care să ne vândă, și chiar daca nu s-ar găsi, ne vând aia la care tot ne facem speranțe, ca o femeie proastă…nici mie nu îmi place asta, dar cam așa se prefigurează lucrurile…ar fi bine sa fiu doar un prost care se înșeală…

      Indecis. Tu ce zici?1828
    • Dacă românul are de ales între a muri pe front, pentru un apartament la care mai are de plătit rate încă 20 de ani) sau a fugi în vest în siguranță cu familia , ce credeți că va alege? 90% din ăia care au rămas?

      Pentru ce să mă întorc să lupt? Pentru „mie ce îmi iese la asta?”, „domn doctor e ocupat, dar e liber pentru 20 lei”, pentru un referendum cu maxim 300 de parlamentari încă nerespectat sau chiar uitat?
      Îmi aduc toate rudele ce mi-au rămas în țară, le întrețin pe banii mei și asta e….

      Când România I să fie o țară pentru care să merite să mor, o să o fac!

      Indecis. Tu ce zici?4029
    • Când România I să fie o țară pentru care să merite să mor, o să o fac!

      să se măture pe jos și dupa aia mă opresc eu din aruncat gunoaie!
      să se facă autostrăzi și după aia conduc eu civilizat!
      etc

    • P.S. O să se ducă donșoara Erika și o să cânte Macarena din tranșee, „în plua mea”

      Indecis. Tu ce zici?3414
    • Eu fac toate alea de mic, pentru că așa am fost educat. Să fiu curat, să vorbesc frumos, să îmi fac treaba cu simț de responsabilitate, să nu fiu nesimțit.
      De aia am și plecat. Când am văzut că nu pot schimba nimic, când bunul simț și logica sunt răsturnate de ” lasă că n-a murit nimeni dacă” x”, „ce te zbați și cauți perfecțiunea”, „de parcă tu nu ai făcut (deși chiar nu făcusem)”, „ce principii domle, hai că ne-nțelegem noi!”, atunci pa și la autogară!
      Când nu îți place într-un loc, ori încerci să schimbi locul în bine, ori pleci. Alternativele sunt proaste oricum ai lua-o.

      Comentariu apreciat.302
    • Pentru un trai de viata mai bun. Sub ocupatia rusilor o sa fie mult mai rau decat este acum. Desi acum nu este perfect e mult mai bine decat v-a fi vreodata sub ocupatia rusilor. Este incredibil ca in 2024 in Romania avem aceasta discutie. Statul roman in forma actuala cu bune si cu rele sau statul roman condus 100% de Rusia.

      Indecis. Tu ce zici?264
    • Nimeni70: sunt mulți care își imaginează că singura schimbare va fi limba. Că vor pleca puțin capul si va fi ok. Păpică, wifi etc. Când se vor trezi într-un șir, cu mâinile legate la spate, in drum spre un șanț adânc, va fi prea târziu.

      Indecis. Tu ce zici?257
    • Nu stiu ce sa zic de Vlady, dar daca se muta Natasha in casa mea, eu ma predau de pe acum.

      714
    • natasha o sa fii chiar tu!

      Comentariu apreciat.312
  11. Am citit recent un articol in care Danemarca spunea ca si-au trimis toata (100%) artileria in Ucraina si se mirau de ce nu fac si altii la fel.
    Asta este informatia pe baza careia ar trebui sa iasa lumea in strada si sa ceara ca toate tarile la vest de arcul Baltice-Polonia-Ungaria-Slovacia-Romania sa faca la fel: tot ce inseamna armament greu, in afara de un minim pentru instructia propriei armate, sa fie trimis in Ucraina.
    Nu flori si pancarte cu „we love you Navalny”. Astea sunt frectie, cum frectii gretoase sunt si toate mesaje liderilor lumii in care il deplang. Cat a stat in puscaria de extermirare nu si-a inceput nici unul discursul mentionandu-l.
    Am mai scris tot aici, rusii nu pot ajunge in vest terestru decat trecand peste acest arc. Aerian nu pot ameninta Europa pentru au cel putin o generatie in urma, in acest domeniu o generatie inseamna 25 ani. Rachetele sau sistemele anti-racheta inseamna atat de multa electronica incat nu au nici o sansa sa ameninte cu asta.
    Si atunci de ce tii arme grele in depozitele din Europa cand ucrainienii pot lupta cu ele si te apara mai bine decat orice ???
    Cititi acest articol pamflet serios din 2014, chiar daca poate nu va place autorul
    https://www.catavencii.ro/o-zi-din-viata-lui-vladimir-vladimirovici/
    Este absolut edificator si acolo este esenta: daca americanii au armament nuclear in Europa si sustin 69% din bugetul NATO si noi avem 5 feluri de cafelute la breakfast si brunch si plm totul e bine, fuck the rest of the world.

    Ca o parere personala eu nu prea cred ca rusii pot ataca tari NATO si EU.
    NATO ca NATO dupa declaratiile lui Trump si izolationismul american care se prefigureaza, mai ales pentru ca Europa are bani sa isi produca aparare, ramanand eventual doar cu umbrela nucleara americana dar eu nu vad cum ar putea justifica EU pasivitatea in cazul atacarii Romaniei (ca aici ne doare cel mai tare).

    Comentariu apreciat.5827
    • Încă n-am învățat să nu ne uităm la ce declară Trump ci la ce face Trump?
      Acum a returnat o muie primită acum 5 ani.

      Declarațiile lui Trump de acum 5 ani și reacția nemților.
      https://www.youtube.com/watch?v=FfJv9QYrlwg

      Fabrica de armament din Mizil produce saltele Dormeo. Dolce far niente.

      Comentariu apreciat.325
    • Aceleași gânduri le aveam și eu zilele trecute. Cine sa atace țările la vest de linia mentionata de tine? Ataca Spania Portugalia? Ataca Franța pe GB?
      Ok, nu trimiti muniție cu raza mare de acțiunie, dar măcar da-le din cele de care le-ai dat si pana acum.

      Că o completare am căutat ce stoc de artilerie are Danemarca și nimeni nu menționează (sau nu am găsit eu sursa aia bună). Mă aștept să aibă stocuri limitate, asemănător cu cantitatea de obuze trimise de Germania la fiecare 10-14 zile (9-10k or less).

      102
    • @andreid: problema principala e capacitatea de productie a europei. Europenii nu mai produc aproape nimic. Europa cumpara toate resursele dinspre est si de la arabi(gaz, petrol), cumpara toate bunurile de consum din asia(electronice, plastice, etc). Europenii traiesc din imobiliare, banci si comert. In caz de razboi, avem tehnica necesara, nu avem cunostintele, nu avem inginerii care sa faca productia, pentru ca un inginer nu creste singur, e crescut de alti ingineri in sistem de productie in zeci de ani. Nu avem tehnicienii care sa implementeze corect lucrurile… nu avem oamenii care sa produca in caz de razboi, pentru ca nu mai stim sa producem.

      Indecis. Tu ce zici?3210
    • @heto: e o prostie sa crezi ca Europa nu mai produce aproape nimic si ca nu isi poate creste capacitatea de productie.

      Europa e beton la tehnica militara si are capacitate de productie buna, plus posibilitatea de a creste rapid capacitatea aia de productie. Deja companiile reactioneaza la noua situatie si isi cresc capacitatea, ar creste-o si mai mult daca ar avea comenzi ferme pe termen lung.

      Europa are si ingineri si muncitori. Chiar in exces, daca te gandesti ca tranzitia la EV-uri va elimina niste furnizori traditionali de componente pentru ICE-uri.

      Europa are si bani. O gramada de bani, pe datorie sau nu.

      Singurul lucru care ii lipseste Europei e vointa politica. Iar aia lipseste pentru ca oamenii sunt inca cu capul in nisip.

      Comentariu apreciat.5213
  12. Dacă nu vom avea arme înainte de a fi atacați de ruși, vom pierde. Nu vom fi capabili să luptăm pe două fronturi: și cu rușii și cu cozile de topor.

    Și de ce să nu lăsăm arme la liber doar pentru femei? Ar fi de preferat.

    Indecis. Tu ce zici?1027
  13. N-o mai lalaiti ca trebuie sa facem si sa dregem. Ucraina pentru Rusia e cum a fost Cuba pentru America. Trebuia sa fii foarte naiv sa crezi ca Rusia va accepta forte NATO pe teritoriul Ucrainei. Si nici n-o incepeti pe aia cu fiecare tara face ce vrea, ca realitatea e diferita. Si daca nu esti din aia mari, faci cum ti se zice.

    Indecis. Tu ce zici?4459
    • da, dar realitatea este că Rusia nu mai face parte „din aia mari”, deci ceea ce zice nu prea mai contează pt nimeni.. Putin asta nu vrea să accepte, că țara lui de kkt a devenit irelevantă și acum paria pe plan mondial

      Indecis. Tu ce zici?3841
    • Ucraina are armata mai bine pregatita, economia este in dezvoltare, este democratie. Mie mi se pare ca Ucraina este cea mare fata de Rusia.

      Indecis. Tu ce zici?2237
    • IMO Rusia face oole mari strict datorita armelor nucleare pe care le deține. Vechi, fără mentenanță, expirate, dar din 100 tot sunt 20 funcționale. Și cred că are mii.

      Indecis. Tu ce zici?2016
    • @Flat: stii cine nu conteaza pentru nimeni? Romania. Rusia are forta militara, are resurse naturale si are resurse umane. Scoala sovietica a scos ingineri foarte buni. N-a scos oameni de marketing buni si nici economisti buni, dar ingineri a scos.

      Indecis. Tu ce zici?2622
    • @Alex: nu mai știu ce rus spunea că „puterea noastră constă în percepția celorlalți asupra puterii noastre”. Mai pe scurt, bombitele nucleare. Ăsta e marele bau bau folosit de ruși.
      Înainte de invazia din Ucraina, câți considerau Rusia o mare forță militară? Aproape toți. Acum cine o consideră mare forță militare? Nimeni. Bine, in afară de sin, Mihnea și alți câțiva de pe aici.

      Indecis. Tu ce zici?2620
    • Heto, majoritatea inginerilor cu adevărat buni din rîssia au plecat/fugit. Știu asta pentru că la un moment dat am avut de-a face cu o delegație din orcia. Unul singur era tehnic și înțelegea ce i se explica. Și era singurul care a întrebat de comunitatea rusă de aici. Unde și-a făcut legături și apoi a venit… Așa că noroc în a găsi un tehnician sau inginer competent în rîssia.

      Indecis. Tu ce zici?2610
    • @sin

      Păi uite că suntem în anno domini 2024 și Cuba e încă perfect comunistă. N-au atacat-o americanii ca s-o denazifice, sau mai corect termenul aici ar fi s-o decomunizeze?

      Da, le-au băgat sancțiuni de să le sară capacele, dar n-au intrat peste ei deși hai să fim realiști, ar fi treabă de 2-3 zile să curețe pe-acolo.

      62
  14. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 2967
    • Vali a scris ceva, tu ai inteles altceva. Problema Rusiei nu e refacerea echipamentului, ci refacerea fortelor, a oamenilor. Cu siguranta statisticile prezentate de Ucraina cu mortile rusilor sunt umflate, dar tot e o pierdere majora de personal.

      Legat de Trump, parerea mea e ca el doreste doar sa vanda armament in UE. Industria de armament a SUA e 3,5% din PIB-ul lor. Daca reuseste sa mareasca asta pentru el e un plus. De asemeni e imprevizibil, atat pentru aliati cat si pentru rusi, deci mai bine o lasi asa ca nu se stie niciodata cum reactioneaza.

      Indecis. Tu ce zici?2711
    • Eu tot nu pot sa inteleg de ce lumea s-a panicat atat de tare la ce a zis Trump. A zis ca nu va apara o tara NATO care nu aloca macar minimul de 2% pt aparare. Si in esenta chiar are dreptate. Sigur ca in realitate e doar unul care doreste sa faca bani de pe urma armamentului vandut de SUA in Europa, dar ideea de baza e corecta, sunt tari in NATO care au bani sa dea si in caini, dar nu aloca macar 2% la aparare. Si pe urma asteapta sa le apere americanii.

      Comentariu apreciat.539
    • Multa bafta baieti.

      oprește-te din kkturi din astea te rog.
      ok, nu mai ești în țară, dar nu fi în halul ăsta de muist.

    • Problema Rusiei e refacerea echipamentului. Rusia nu a avut niciodata problema sa gaseasca carne de tun.

      Trump vrea sa vanda armament, dar nu vrea sa cheltuie bani sa apere Europa in caz de ceva. Pentru ca Rusia a inteles asta, o sa puna presiune si Trump o sa se retraga.

      Sigur, tarile trebuie sa cheltuie 2% pe aparare. Daca Trump zicea asta in privat, era ok. Pentru ca a zis-o in public, slabeste deterrence factor.

      @vali, nu ma gandeam ca e ceva chiar atat de grav ce am zis. Problema mea e ca vad ca situatia e maro, imi dau seama ca exista o singura cale prin care s-ar rezolva si vad ca oamenii fac tot ce pot sa se indeparteze de calea aia. N-am zis-o neaparat pentru cei din Romania, ca pot sa plece oricand. Am zis-o pentru cei din Europa care inca mai spera ca lucrurile se vor rezolva de la sine.

      Indecis. Tu ce zici?1526
    • O armata nu are nevoie doar de carne de tun, mai are nevoie in primul rand si de niste oameni capabili sa produca ceva cu acea carne de tun. Pe acei oameni nu ii poti face peste noapte.

      Comentariu apreciat.340
    • @alex eu de la Panzer General stiu ca daca mai ramane 1 din 10 dintr-o unitate cu 5 stele experienta si cheltui prestigiu sa o aduci inapoi la 10, toti fac 5 stele.

      Lasand prostiile la o parte, Rusia lupta de 2 ani un razboi intens. Multi mor, multi sunt raniti, dar mai multi supravietuiesc si invata. Aia sunt capabili si pot usor sa educe carnea de tun.

      In orice caz, problema nu se pune daca Rusia poate sa castige intr-un razboi direct cu NATO. Problema se pune daca Rusia crede ca poate sa cucereasca niste teren al NATO fara ca puterile mari sa se implice. Iar Rusia a demonstrat ca crede chestii.

      Indecis. Tu ce zici?3017
    • Din ce mai spun altii mai informati decat mine treaba in acest moment in razboiul din Ucraina este cam asa:
      1. Razboiul este de uzura si strategia de baza a ucrainienilor este aceea de a toca cat mai mult armata rusa pe toate planurile. Daca cumva vor reusi sa miste un pic linia frontului cu atat mai bine.
      2. Rusia a pierdut 3000 de tancuri si ar mai dispune de 9000 de tancuri care ar necesita un pic de reconditionari. La nivel de resura umana ar mai dispune de 8 milioane de barbati apti sa intre in lupta. Asta s-ar traduce ca Rusia ar putea mentine acest razboi undeva intre 7 si 10 ani la estimari grosiere. Discutiile despre o revolta interna si alte povesti sunt fix discutii de adormit copii, dupa executia lui Navalniy.
      3. La nivel european problema este ca inca nu s-au pus mai marii de acord asupra faptului ca Rusia este o problema. Soc, dar inca mai exista elite occidentale care ar vrea ca razboiul sa se sfarseasca si cumva sa revina la afacerile de odinoara. In acelasi timp cei care sunt direct vizati sau se simt amenintati de rusi au inceput sa treaca la fapte. Scandinavii s-au pus de acord si au o strategie alaturi de baltici, polonezii isi vor mari divizia de tancuri in cativa ani de vor fi cea mai mare forta in zona din Europa. Romania mizeaza extrem de mult pe NATO si otravit fantanile.
      4. Scenariul in care Rusia ataca NATO este destul de discutat in ultima perioada si sunt destule videoclipuri pe youtube unde se explica diverse scenarii. Ideea de baza ramanand ca daca reusesc sa cucereasca o parte din Ucraina recte sa ajunga la gurile Dunarii, noi am urma la rand. Doar ca toate astea sa se intample trebuie intai sa treaca de ucrainieni si sa reuseasca sa tina acele teritorii. Nu imposibil, dar greu.
      Personal nu vad o confruntare Rusia-NATO in urmatoarea perioada de timp, asta daca nu Ucraina decide sa lasa cale libera Rusiei sa ajunga la gurile Dunarii. Este trist ca se moare atat de mult pentru un nebun precum Putin si istoria va consemna aceste lucruri. Cine stie, poate generatiile urmatoare vor invata ceva.

      192
  15. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1753
    • Bine, mai intai XI trebuie sa-si hraneasca populatia si vad ca are niste probleme in perioada asta :D

      Indecis. Tu ce zici?295
  16. Treaba e cam așa:
    O tabără de guguștiuci spuneau că Putin e terminat, că sancțiuni, că îi terminăm economic și dau ei singuri țarul jos,
    O altă tabără de guguștiuci spunea că Rusia e cea mai tare și în 2 ore ajunge la Budapesta.

    Doar că… Rusia e deja la al 2lea an de război, a doua invazie și dacă îi aruncă și pe ăștia în lupta vor fi cu efectivele înjumătățite (cele umane, că muniție și arme mai sofisticate iau de la Iran, lol, și de pe la China sau Coreea de Nord, ce își mai permit să dea și ăia)

    Nato încă nu a aruncat tot în lupta asta, iar să faci ca danemarca e sinucidere curată: eu nu aș da armele grele pe mâna unui stat mai corupt decât al nostru, oricât de carismatic ar fi Zelensky, ăla de e acum șeful armatei lor sau câinele Patron.

    Stați chill, Rusia nu are putere să cucerească complet Ucraina, d-apăi să pună bocancii la noi.
    Ah, să ne pregătim? TREBUIE SĂ NE PREGĂTIM DE ORICE, de aia plătim 3% din pib la armată

    Indecis. Tu ce zici?4331
  17. NOU
    #99

    Si cum facem cu toti aia care cantau prohodul Rusiei, care ba nu avea armament, ba tehnica lor era varza, ba Putin murea de cancer tot la 2-3 saptamani. Cei care lansau niste teorii absolut abracadabrante, fara nicio legatura cu realitatea? Ce facem cu cei care au subestimat Rusia si capacitatile lor militare, din cauza carora au murit mii, zeci de mii de Ucrainieri? Cum facem cu toti generalii care ne explicau superior cum Ucraina va elibera pana-n iarna, prin contra ofensiva, inclusiv Crimeea? Ce facem cu atitudinea aia prin care, daca aveai indoieli, daca ridicai pur si simplu niste intrebari logice, si de bun simt, erai facut putinist, ca tii cu rusii. De parca realitatea tine cont de cu cine tii sau nu. Cum facem cu toti astia? Cum facem cu toata retorica din acele luni, acea propaganda desantata? Nu facem nimic? Brusc o cotim la 180 de grade, si aia care mai deunazi ne explicau cat de varza e Rusia ne explica acum cum trebuie sa ne pregatim ca vin peste noi? A mai ramas cineva zdravan la cap printre toti liderii europeni?

    Indecis. Tu ce zici?4770
    • miile de ucraineni au murit din cauza rușilor invadatori, jegule! ce propuneai ca alternativă, să facă pace să cedeze teritoriile, nu? normal că te face lumea putinist, dacă asta ești și susții

      Indecis. Tu ce zici?5943
    • Stai linistit, ca noi nu ii vom subestima. Ne predam din prima. Cel mult vei muri ca Navalnai, desfundand o latrina prin Siberia.

      Indecis. Tu ce zici?1912
    • NOU
      #102

      @Flat, eu ma gandesc ca pentru aia de-au murit, era absolut in regula sa cedeze teritorii, viata lor nefiind foarte afectata de acest aspect. Iar peste 10-15 ani, pe care aia morti sigur i-ar fi prins, asa cum Ucraina a anexat Crimeea in urma unor tratate, pe timp de pace. Asa ca eu as fi fost pentru ca sute de mii de barbati de traiasca, considerand ca mortile lor au fost fix in van. Tu urli si faci ca toate cele, pari nitel destabilizat emotional, si probabil te-ncanta sute de mii de morti. Pe mine nu ma incanta, chiar daca printr-o minune Ucraina reuseste sa elibereze toate teritoriile ocupate, pretul platit, dincolo de distrugeri materiale, in vieti omenesti e absolut urias. Un pret care, din punctul meu de vedere, n-ar fi trebuit sa fie platit. Dar se prea poate ca eu sa gresesc. Dar doar pentru ca-mi permit o opinie, care poate fi foarte bine gresita, tu sari extrem de agresiv sa ma jignesti. Cumva inteleg de ce-ti place razboiul.

      Indecis. Tu ce zici?3858
    • altă mizerie, că viața lor nu ar fi fost afectată, ba da, orice ocupație rusească afectează în mod negativ și crunt viața locuitorilor, vezi 50 de ani de comunism în Ro ce au lăsat în urmă.. poate tu ești genul utilului care te adaptezi și pupi bocancul rusesc, ucrainenii merită aplaudați pentru că nu sunt râme ca tine să accepte asta

      Indecis. Tu ce zici?4428
    • @Mihnea: cum facem cu „cucerim Kiev in 3 zile”? :))

      Indecis. Tu ce zici?3620
    • NOU
      #105

      @Flat, inteleg ca esti viteaz, crezi in razboi, si e perfect in regula sa fie asa. Dar ce scuza ai sa nu fii inregimentat in fortele ucrainiene, astfel incat sa opresti Rusia din a avansa? Put your money where your mouth is. C-asa, e simplu sa vorbesti de moarte, razboi, din confortul casei tale.

      Indecis. Tu ce zici?3133
    • Mihnea, presupun că tu ești în Lugansk și organizezi pe acolo noua nomenclatură prin vreo primărie!? Sau cozile de topor nu trebuie să pună mouth where your money is?

      Indecis. Tu ce zici?2420
    • NOU
      #107

      @Flat, ma vezi pe mine sa venerez Rusia? Ma vezi pe mine sa ridic rusia-n slavi? Eu vreau pace, eu vreau ca basinosii aia de lideri politici, si de-o parte si de alta sa uzeze de diplomatie si sa faca pace. Asta-mi doresc. Ori pentru tine dorinta mea, logica si fireasca, e semn de putinism. Tu facand fix parte din acea propaganda de razboi care acum 6-7-8 luni ne explica cum rusia nu mai are de niciunele, cum ca or sa-i ia dracu, or sa se dezintegreze ca tara. Astia-s analistii vietii, astia sunt aia care nu vor negocieri de pace, astfel incat sa nu mai moara oameni. Iar tu, trigaruit de toti bizarii astia sari sa te certi cu mine, desi-n esenta noi ne dorim acelasi lucru. Imi doresc eu ca rusia sa elibereze ucraina si sa se duca-n treaba lor? Absolut! E fezabil un astfel de scenariu? Din punctul meu de vedere, in acest moment, nu. Care e urmatorul scenariu cel mai bun? Pai oprirea razboiului, oprirea varsarii de sange, si inceperea relatiilor diplomatice. Ori inteleg de la tine ca varianta asta e de neacceptat. Ok, ce sa zic atunci, doamne ajuta.

      Indecis. Tu ce zici?3236
    • @Mihnea îți iei minusuri (inclusiv de la mine) pt ca, imo, nu înțelegi contextul în care ‘toți ăia” au declarat una sau alta și cine sunt „ăia „.
      IMo (din nou)cred că ai pus botul la toate acele declarații (indiferent că erau pro sau contra la o tabără sau alta) și acum vii și regurgitezi tot fără să filtrezi informația sau privind înapoi, sa tragi niste concluzii.

      Indecis. Tu ce zici?1717
    • Mihnea, te vad că ești idiot util, ce pace? Cum poți să crezi că există pace cu un agresor, aceeași pace pe care o făceai în liceu, venea bully-ul și îți dădea un capac azi, îi dădeai sandwich-ul în loc să îi tragi un șpiț în tibie, gata ai făcut pace, nu? și mâine ce se întâmpla, era tot pace sau te lua la castane să te trimită după țigări? și poimâine? tu chiar nu pricepi că cu rusul nu există pace, există doar o falsă liniște până la următorul moment când se decide că mai vrea niște chestii..

      Pace cu alea trei județe? bine. Si in noiembrie zice Putin că Odessa. hai pace, ia-o. Și în februarie la anul zice că Kievul. sau Chisinaul. mmm bine pace să nu moară nimeni. și în 2026 galați, buzău, dobrogea. hai pace, să dăm omului ce vrea să nu cumva să moară cineva etc.

      Comentariu apreciat.4722
    • NOU
      #110

      @Flat, eu inteleg toate analogiile astea de gaga, cu tot soiul de bully, doar ca n-au nicio legatura cu realitatea. Realitatea e ca Rusia detine arme nucleare, iar a ajunge sa infrangi rusia, e cam complicat in acest context. Daca vrei sa analizezi lucrurile la rece, nu la cald, cu isterii de coana ofensata. Tocmai din acest motiv, singurul mod prin care se poate iesi din acest conflict e prin negocieri. Negocieri care nici macar nu se poarta.

      Sigur, e misto sa-l portretizezi pe Putin ca un nebun delegat. Doar ca daca faci asta, daca tu crezi asta cu adevarat, intreaga planeta are o problema uriasa, mult mai mare decat razboiul din Ucraina. Pentru ca, repet, Rusia are arme nuclare, iar acel nebun, acel descreierat batran, Putin, ar putea distruge nu doar Ucraina ci intregul glob, intreaga lume, asa cum o stim noi.

      Ori o solutie pentru a iesi din aceasta criza ar fi, dupa mine, dialogul, solutiile diplomatice, nu razboiul, nu declaratii belicoase de-o parte si alta. Asa vad eu lucrurile. Poate-s idiot util, se prea poate. Dar in timp ce unii imi explica ca Putin e vai de steaua lui, observ cum Biden, cel care ar trebui sa negocieze cu Putin pentru a gasi o solutie de-a iesi din aceasta criza, e cel care pare ca are mai mari probleme in a se exprima logic si coerent. Iar toata lumea pare sa ignore asta. Pare sa ignore ca un decident, care e de partea buna, nu e capabil sa vorbeasca 5 minute fara sa faca confuzii flagrante.

      Pare ca traim vremuri in care daca vorbesti despre lucruri evidente, clare, usor observabile pana si de pe luna, esti idiot util, tii cu rusii si cu putin. Iar daca crezi in fel si fel de bazaconii desprinse din basmele pentru copii, esti un brav cetatean occidental, care lupta cu putin si propaganda rusa.

      Indecis. Tu ce zici?2629
    • NOU
      #111

      @Alex, eu n-am pus botul la declaratiile lor, eu n-am put botul la declaratiile tuturor generalilor americani, am fost mereu sceptic. Iar acum nu regurgitez nimic, vin doar sa vorbesc despre niste fapte. S-au vandut iluzii, s-au propagat bazaconii, care nu aveau legatura cu realitate, doar pentru a hrani iluzia cetatenilor occidentali.

      Ca acum, fara nicio responsabilitate pentru declaratiile si prognozele complet eronate, aceiasi oameni sa schimbe registrul declaratiilor 180 de grade. De azi pe maine. Atat.

      Indecis. Tu ce zici?1818
    • Trebuie sa fii deosebit de prostovan ca sa pui botul la mai mult de 5% din aberatiile din propaganda vesticilor.

      Va lupta Zelenski pana la ultimul ucrainean, si-a decimat o generatie deja, vor intra in colaps economic in secunda in care nu mai primesc pomana de la prietenii lor de conjunctura care de abia asteapta sa ia din nou gaz ieftin de la rusi, in locul lichefiatului la pret de specula de la americani.

      Indecis. Tu ce zici?2431
    • NOU
      #113

      Ah, si-nca ceva @Flat. Tocmai occidentul incalca, fara nicio remuscare, toate acele sanctiuni impuse Rusiei. Pentru bani. Si pare ca nimeni n-are nicio problema cu asta, nici tu. Dar tu ai cu mine. Ma uitam la un vlogger de calatorie roman, care a fost acum 2 luni cu masina pana-n Siberia. Si pe drum povestea c-a ales sa-si schimbe ambreiajul la Duster la un prieten rus, din Rusia, ca e mai ieftin decat in Romania. Ai inteles? In contextul in care in Rusia n-are avea ce sa caute nicio componenta de masina Renaul, ca sunt sanctiuni! Dar exista, si nu doar ca exista, dar e si mai ieftina piesa decat in Romania. E indeajuns sa te uiti pe niste grafice, care-s publice, care arata cum tarile europene au crescut exporturile de sute, de mii de ori catre tarile vecine Rusiei. Ori asta nu explica decat ca acele marfuri ajung in Rusia, prin intermediari. Si nimeni n-are o problema cu asta. Si-n acest timp mor tineri, mii, sute de mii, intr-un razboi tembel, care dupa tine ar trebui sa continue. Bine, e minunat.

      Indecis. Tu ce zici?2524
    • Mai rasfirati, baieti :))

      718
    • da, am văzut și eu din vlogul ăluia, detestabil, dar cazuri izolate. ăștia sunt genul de oameni care pun ochelari de cal și zic pe mine nu mă interesează, eu nu fac politică, bla bla, așa cum sunt sutele de mii de români care merg în turcia allinclusive deși e un dictator sângeros la putere, cum merg în țările arabe unde femeile sunt tratate ca vitele, la fel și europenii de care zici tu, ar trebui acele business-uri prinse că vând așa confiscate și ownerii judecați pentru trădare

      deci pentru că tu refuzi cea mai validă explicatie, occam’s razor, aceea că Putin este un dement cu armă nucleară și lumea are o problemă, încerci să mă convingi pe mine că sunt manipulat… bravo man :) sigur, putin e un tip de treabă cu care te poți înțelege și semna tratate de pace.. ok.. și tot eu sunt ăla care crede bazaconii!?

      Indecis. Tu ce zici?2013
    • Apropo de tratate, acordurile de pace de la Minsk au fost incalcate de ucrainieni pentru ca pete tong. „Stai sa vezi, ca nu erau favorabile, ca ne-am gandit mai bine, ca plm”.

      Mars.

      Indecis. Tu ce zici?1421
    • @Pasoptistul: ai vreo dovada in acest sens sau iar vorbesti de pe Sputnik?

      1312
    • The parliament of Ukraine approved a law on „special status” for Donbas on 17 March, as specified by Minsk II.[61]

      Later, in 2019, Ukraine’s parliament voted to extend regulations giving limited self-rule to separatist-controlled eastern regions, a prerequisite for a deal to settle the five-year conflict there.[62]

      The law was immediately criticised by Ukrainian politicians, separatist leaders, and the Russian government.

      Radical Party leader Oleh Lyashko said that the law was „a vote for de facto recognition of the Russian occupation in Donbas”. Vice-parliamentary speaker Andriy Parubiy said that law was „not for Putin or the occupiers”, but to show Europe that Ukraine was willing to adhere to Minsk II.

      Russian foreign minister Sergei Lavrov said that the law was a „sharp departure from the Minsk agreements” because it demanded local elections under Ukrainian jurisdiction.

      On 27 December 2018, Ukrainian news agency UNIAN reported that not a single provision of the Minsk deal had been fully implemented.[7]

      In July 2020, Office of The President of Ukraine announced Leonid Kuchma will no longer take part in the work of the Trilateral Contact Group (TCG) on resolving the situation in Ukraine’s east.

      In January 2022, Oleksiy Danilov, the secretary of Ukraine’s National Security and Defense Council, said that „The fulfillment of the Minsk agreement means the country’s destruction. When they were signed under the Russian gun barrel — and the German and the French watched — it was already clear for all rational people that it’s impossible to implement those documents.”[111]

      In February 2022, Finnish President Sauli Niinistö said „the most possible solution (to the current situation) could be the Minsk agreement to be fulfilled or that there would be significant progress in its implementation.”[112]

      ====

      Pe scurt, s-au tras pe cur.

      1216
    • @Pasoptistul: pai stai putin, tu vorbesti de 2018? Ce s-a intamplat in 2014 ca nu mai stiu. Am imbatranit si nici goolge nu imi merge :(

      1312
    • In 2014 baietii cu ochi albastri din CIA au instrumentat o alta lovitura de stat din seria acelora pentru care sunt vestiti in toate sensurile negative la nivel global.

      Dupa ce parlamentul ucrainian a acceptat sa o elibereze pe Iulia Timosenco de la beci ca sa deblocheze tratatul de liber schimb cu EU, preturile la gaze au explodat si pulifricii au iesit in strada ca sa ceara si ei chestii.

      Cum Ucraina e un stat satelit al Rusiei din mosi-stramosi, era la mintea gainii ca nu isi vor permite sa aiba o Ucraina cu baze militare americane pe teritoriul ei, chiar icisha, in curtea din spate.

      Cu atat mai mult cu cat pe acolo prin sud-est acuzatiile de nazism si genocid nu erau tocmai apa de ploaie, mai ales tinand cont de istoria gunoiului aluia de tara compusa din teritorii ciordite de la altii, ca asa le e naravul, dupa modelul lui Bandera.

      Asa ca Putin si-a amintit ca Crimeea era cadou dat la betie de Hruschev, si l-a luat inapoi fara sa ceara permisiunea.

      Din moment ce doctrina Truman nu mai are nicio valoare practica de vreo 30 de ani, si pentru ca amerlocii nu mai au absolut niciun interes sa mai pazeasca pe banii lor ordinea globala stabilita la Bretton-Woods si isi vor baga picioarele cat de curand in tot si toate, ucrainienii sunt deja „pa”.

      Astept cu interes comentariile voastre imbecile cand vor incepe negocierile de pace in urma carora vor ramane fara un sfert din teritoriu, si cum le veti scuza orcilor alora corciti cu polonezi (ma refer la ucrainieni) comportamentul.

      Indecis. Tu ce zici?1724
    • NOU
      #121

      @Flat, ce anume e detestabil? Că un cetățean a ajuns în Rusia și-a arătat cât de bine funcționează sancțiunile vieții?

      Mi se pare mult mai grav cum un procent serios din societate a devenit o armată de drone, care achiesează juisând la retorica politicienilor, doar pentru că sanchi, acei politicieni se luptă cu putin. Așa cum mare parte din cetățeni l-ați ridicat în slăvi și preamărit pe Ioha, doar pentru că la vremea respectivă se lupta cu Dragnea, care era acest putin, acest rău absolut. Sigur, în momentul în care literalmente nu mai contează, aveți revelații legate de Ioha. La fel le veți avea, tot când nu va mai conta, legate de liderii din vest, acțiunile și retorica lor.

      1212
    • @pasoptistul: ahahahah, deci CIA a invadat Crimeaa? =)))))))))))))))))))))))))

      @Mihnea: da, s-a dus tucker si a mancat la mc Pashoi si a facut cumparaturi de 100 de coco :))))))) Ia sa se duca mai departe de Moscova si Leningrad :)()))))))))))

      1213
    • ahahhaha CIA
      da mă omul e conspiracy theory din ăla grav cu soylent green is people

      ce face propaganda din oameni, și ura față de americani – al dracu e sângele estic, de admirator rus

      1116
    • Lol, sunt documentate si recunoscute actiunile de destabilizare ale CIA, nu e nimic conspirationist aici.

      Inclusiv in Ucraina e binecunoscut faptul ca trupele ucrainiene au fost instruite si formate inca din 2014, aparent degeaba, ca au facut o pula pana acum cu toata instructia si banii americanilor.

      Mihnea, stai ca acum il pupa toti in pula pe psihopatul ala nationalist si rasist de Navalnyi, doar pentru ca nu era Putin. Nazist din ala bun practic :)))

      Nu, nu era, era de 2 ori mai nebun si mai periculos, plus ca era omul de paie al americanilor, platit regeste, ceea ce dealtfel i-a adus si multe probleme cu electoratul lui.

      Probabil ca puisorii astia au impresia ca daca ar fi ajuns la putere in Rusia, totul ar fi fost lapte si miere, cand in realitate probabil ca ala ar fi dat foc la tot Caucazul plus Ucraina.

      E incredibil cat de limitati si prosti is astia pe blogurile vietii. Si mai dau si mai departe cretinismul asta feroce.

      Indecis. Tu ce zici?1122
    • @Mihnea
      In primul rand tot ceea ce se prezinta acum are in spate extrem de multa propaganda si foarte putina informatie fiabila. In teorie Rusia a crezut ca treaba se rezolva rapid si operatiunea militara speciala se va incheia rapid. In practica am vazut cea mai temuta armata din lume cum efectiv se incurca in diverse cioturi. De 2 ani de cand a inceput razboiul, realizarile sunt prea putine pentru ceea ce s-a sperat. Mai mult Rusia vrea in continuare sa fie luata ca un colos, dar in realitate este doar un stat eminamente terorist. Atrocitatile de la Bucha, Mariupol si numai sunt marturii vii.
      In al doilea rand epoca in care se rezolva prin negociere ceva se pare ca s-a cam incheiat. Si nu este vorba ca nu s-ar dori sa se revina la situatia de dinainte de februarie 2022, ci este neincrederea pe care Rusia si-a castigat-o. Practic invazia Ucrainei a facut ca doua tari neutre, dar in coasta acesteia sa adere la NATO(Suedia si Finlanda). Asta arata gradul de incredere pe care tarile astea oarecum vecine il au in Rusia. Nu stiu cat este propaganda in aceasta neincredere, dar istoria, realitatile din ultimii ani ne arata ca Rusia in actuala ei forma nu poate fi privita cu incredere in vreun domeniu.
      Astea sunt motivele pentru care discutiile de razboi sunt mai actuale ca oricand. Sigur razboiul din Ucraina se poate incheia si maine daca una parti vrea asta. Insa cum am spus si mai sus, era diplomatiei, a negocierilor se pare ca s-a incheiat din pacate.

      169
    • NOU
      #126

      @asdad, tu ai prezentat percepția ta. Percepția mea e că Rusia a crezut într-adevăr că o va rezolva lejer, fără vărsare de sânge, dovadă la început filmările în care cetățenii ucrainieni se puneau în fața tancurilor și mașinilor rusești, fără ca armata rusă să atace, tocmai pentru că nu și-a imaginat că vestul și Zelensky vor alege calea războiului. Dovadă că la început au fost și negocieri de pace.

      Pe de altă parte tu spui că armata Rusiei nu a înaintat, deși a ocupat până acum vreo 30% din Ucraina, deși se luptă literalmente atât cu Europa cât și SUA, care au susținut Ucraina cu bani, armament, plus antrenarea militarilor. Să nu uităm că soldații ucrainieni pregătiți pentru contraofensiva de anul trecut s-au antrenat toți prin vestul Europei. Contraofensivă care n-a reușit, a eșuat.

      Pe de altă parte, economic pare că Rusia n-o duce deloc rău, n-a colapsat, deși ar cam fi trebuit, de la câte sancțiuni s-au luat împotriva lor. În schimb pare că Europa tocmai intră în recesiune. Germania arată mai nasol economic, pe cifre, decât Rusia. Iar prognozele sunt și mai sumbre.

      Tot ce-am spus eu mai sus, exceptând percepția mea legată de începutul războiului, de ce credea Putin, sunt literalmente fapte ușor verificabile. Fapte despre care dacă vorbești, apar dronele isterice să-ți explice că ești putinist și cu rușii.

      Indecis. Tu ce zici?1318
    • NOU
      #127

      @Flat, cât de nebun este Puțin, ne spune tocmai Bill Clinton, într-un interviu cu jurnalistul britanic Piers Morgan din 2013.

      Morgan: Cum era Putin în spatele ușilor închise?
      Clinton: Inteligent și remarcabil de direct.
      Morgan: Cât de direct?
      Clinton: Brutal de direct.
      Morgan: Cât de brutal?
      Clinton: Cred că în relațiile politice ar trebui să fii brutal de onest cu oamenii în privat, dar să încerci să nu le creezi disconfort în public.
      Morgan: S-a întâmplat vreodată ca Putin să nu-și respecte înțelegerea verbală făcută cu tine?
      Clinton: Nu. Niciodată.
      Morgan: Deci era de încredere în spatele ușilor închise?
      Clinton: Și-a respectat cuvântul în fiecare înțelegere făcută cu mine.

      711
    • @Mihnea: Greșit, Rusia nu a ocupat 30% din UKr. Mare parte din Donbass era dinainte. Ce au luat ei în primele săptămâni și au păstrat a fost partea de sud est Zaporozhe și Kherson. Care nu cred că e 10%. Deci hai să măsurăm corect.
      Apoi de unde și până unde luptă Rusia împotriva Europei și a SUA? Pentru că le-au trimis niște firimituri de arme? 😂
      Vreau să îți reamintesc că în primele săptămâni, ucrainienii aveau câteva drone turcești cu care au făcut prăpăd și multe arme portabile, celebrele Javelin și Nlaw. Si au făcut fata cu brio, au evitat capturarea Harkiv și a Kiev.

      Punctul 3, marea economie ruseasca care duduie. Oare cum s-o zice în rusa Tăriceanu?
      După ce te iei tu când zici că economie Rusiei e beton? După câteva filmulețe făcute de bloggeri în Moscova și Leningrad? După cifrele date de Putin? După vânzările la preț de dumping către China și India? După producția de război și lipsurile cauzate de ciolovecii înrolați și deveniți îngrășământ?

      Apoi

      164
    • NOU
      #129

      @punkreas

      „Greșit, Rusia nu a ocupat 30% din UKr. Mare parte din Donbass era dinainte. Ce au luat ei în primele săptămâni și au păstrat a fost partea de sud est Zaporozhe și Kherson. Care nu cred că e 10%. Deci hai să măsurăm corect.”

      Perfect, deci Rusia are o bucățică mică, mică din Ucraina. Așadar de unde toată tevatura asta, că vine Rusia peste întreaga Europă, dacă sunt atât de varză încât în 2 ani abia au ocupat, cât? 2-3% din Ucraina? Că sigur nu e vorba de 30%,nu?

      ” Apoi de unde și până unde luptă Rusia împotriva Europei și a SUA? Pentru că le-au trimis niște firimituri de arme? 😂
      Vreau să îți reamintesc că în primele săptămâni, ucrainienii aveau câteva drone turcești cu care au făcut prăpăd și multe arme portabile, celebrele Javelin și Nlaw. Si au făcut fata cu brio, au evitat capturarea Harkiv și a Kiev. ”

      Da, nu știu de unde ideea asta nebună a mea. Scuze, prost eu. Cumva aveam impresia că NATO a antrenat trupe în Ucraina cu mult înainte să înceapă invazia. Cumva aveam impresia că Ucraina rezistă financiar doar cu banii proveniți din SUA și UE, sute de miliarde de euro, și cu armele din UE. Cumva aveam impresia că soldații ucrainieni au fost antrenați în bazele NATO de prin Europa, pentru contraofensivă. La fel cum piloți ucrainieni se antrenează în baze din România pentru a pilota avioane primite moca de la țările din vest. Cumva aveam impresia că multe țări Europe și-au golit toate depozitele de muniție, toată fiind trimisă în Ucraina. Dar ai dreptate, Ucraina e pe picioarele ei, iar dacă sprijinul extern s-ar întrerupe mâine, complet, Ucraina ar continua să reziste, pentru că are armament și bani.

      „Punctul 3, marea economie ruseasca care duduie. Oare cum s-o zice în rusa Tăriceanu?
      După ce te iei tu când zici că economie Rusiei e beton? După câteva filmulețe făcute de bloggeri în Moscova și Leningrad? După cifrele date de Putin? După vânzările la preț de dumping către China și India? După producția de război și lipsurile cauzate de ciolovecii înrolați și deveniți îngrășământ? ”

      Nu mane, eu iau lumină de la media occidentală.

      Ia uite ce scrie FT” On Tuesday, the IMF appeared to concur with Russia’s president. The IMF revised its own GDP growth forecast for Russia to 2.6 per cent this year, a 1.5 percentage point rise over what it had predicted last October.

      The Russian economy’s resilience has stunned many economists who had believed the initial round of sanctions over the invasion of Ukraine nearly two years ago could cause a catastrophic contraction.

      Instead, they say, the Kremlin has spent its way out of a recession by evading western attempts to limit its revenues from energy sales and by ramping up defence spending.”

      Dar probabil sunt și ăștia putinisti. Articolul e de la începutul lui februarie.

      811
    • @Mihnea, esti scolit, recunosc

      „Rusia a crezut într-adevăr că o va rezolva lejer, fără vărsare de sânge, dovadă la început filmările în care cetățenii ucrainieni se puneau în fața tancurilor și mașinilor rusești, fără ca armata rusă să atace, tocmai pentru că nu și-a imaginat că vestul și Zelensky vor alege calea războiului.”

      Repet:
      cetățenii ucrainieni se puneau în fața tancurilor ….vestul și Zelensky vor alege calea războiului

      „… se luptă literalmente atât cu Europa cât și SUA, care au susținut Ucraina cu bani, armament …”
      Nimeni nu neaga ajutorul militar/financiar acordat Ukrainei, dar nu poti sa zici ca SUA, Europa au facut tot ce au putut in razboiul asta…

      „Cumva aveam impresia că multe țări Europe și-au golit toate depozitele de muniție”
      Depozitele de artilerie. Si asta pt ca in Ukraina s-au folosit cantitati enorme de obuze de artilerie. Oare de ce s-au folosit cantitati mari de artilerie? Poate ca sa suplineasca lipsa altor tipuri de munitie? Cred ca a durat un an pana sa ajunga in ukraina rachete cu raza medie de actiune.

      Ai niste rupturi in logica …

      65
    • @Mihnea, prost ești, băi, băiete. Efectiv regurcitezi toată propaganda pe care o vedem de 2 ani la toți idioții utili din România. Îți răspund doar la 2 chestii scurte. 1. Rusia se lupta cu tot NATO-ul, ai văzut cumva F16 în Ucraina? Ca sa nu mai vbesc de F22, F35, sau tomahawk-uri? Ai văzut cumva soldați NATO luptând acolo? Că, vezi, tu, eu dacă iau racheta lui Federer, nu o să joc ca Federer, la fel și ucrainieni, faptul ca primesc ciurucurile și resturile din Vest, nu îi transforma în NATO. 2.Rusia a luat 30% de când a început războiul, pai, bai, prostule, Crimeea si Donbasul sunt sub controlul orcilor încă din 2014, Crimeea fiind cedata fără luptă de trădătorul Yanukovych, iar tu vrei să ne minți așa pe față de „succesul” orcilor că au luat 30%, când mare parte din teritoriul ala era sub controlul oriculor încă din 2014?
      @Pasoptistul, alt prost, zici ca tot antrenamentul ala din 2014 a fost inutil. Pai, bai, prostule, „a doua putere” a lumii s-a chinuit 2 ani să cucerească un oraș mai mic decât Mediașul, Avdiivka. Ucrainienii le-au ținut piept 2 ani, chiar au fost egalii oricilor de multe ori și asta în condițiile în care nu au avut superioritate pe niciun plan.
      Fabulos cum vomitati propaganda, dar și cum mulți chiar cred în prostiile voastre.

      165
    • @Mihnea, nu am văzut ce a scris Punkreas, care a zis cam ce am scris și eu. Fabulos, bai, băiete, deci după ce ți-a demontat și te-a îngropat cu vrăjeala aia cu 30%, ai cotit-o spre nimic sau alte whataboutisme. Refuz să cred că ești atât de prost, sper și îmi doresc să fii doar un troll.

      56
    • De obicei ma abtin la a intra in vorba cu idioti pe internet, dar Mihnea, baiatule, vreau doar sa iti spun ca te uiti prea mult la Mircea Badea, foloseste-i mai putine expresii si incearca sa ai si tu pareri.
      Un exemplu in care te-as putea ajuta sa inveti ceva: daca tu spui ca PIB-ul rusiei ar creste cu 2%, iar al Germaniei ar scadea cu 2%, trebuie sa stii ca asta nu inseamna niciodata ca, brusc, orcii aia ramasi in evul mediu au o economie mai performanta decat una care e la un alt ordin de marime fata de ea. Nu asta inseamna PIB-ul si in niciun caz nu asa functioneaza matematica si economia.
      Legat de celelalte ineptii, cred ca unii oameni si-au pierdut degeaba timpul pe aici incercand sa aiba o conversatie. Eu sper ca esti doar prost, nu si rau intentionat.
      Du-te la scoala.

      66
  18. Recomand să citiți: Johnny has his gun, este și un film din 1971, pentru cei care nu au răbdare să citească. Cartea spune ce câștigă un soldat de pe urma unui război și cum este prostit să intre în el.

    189
  19. Ah, Doamne, fă-mă funcționar public la SPCLEP (evidența persoanelor) prin Botoșani, Iași, Vaslui sau Galați 🍽️

    223
  20. There is no ww3 the ai is cummin

    96
  21. Eu am sa îl urmez pe generalul ilie nastase in lupta

    Comentariu apreciat.353
  22. @ violenta domestica si nu numai:
    Sa se scoata plangerea prealabila (se poate retragere oricand chiar si in timpul procesului).

    Sa fie ca la furt sau ca la frauda bancara, bani luati de pe card etc. Odata depusa plangerea/sesizarea urmarirea penala nu se mai opreste daca este gasit inculpatu se merge pana la proces unde va fi judecat.

    181
  23. Nu stiu ce sa zic de aia 10 ani.. mie imi miroase asa a 1938..

    175
    • Încă nu a capturat Putin toată Ucraina și nici Rep.Moldova ca să zici ca suntem prim 1938, cand Hitler a anexat Austria și Cehoslovacia cu totul.

      Europa era mult mai varza la apărare în WW2 decât e acum. Putin nu ar avea nicio sansa sa ocupe Europa ca prin brânză nici prin Blizkrietz și nici cu milioanele de chinezi. Sigur , o sa provoace distrugeri printr-un război asimetric pe flancul estic al NATO.

      China încă nu a atacat Taiwan, deci nu avem încă momentul de invazie japoneza a Manciuriei.
      Atacul Hamas de pe 7 octombrie ar fi un Pearl Harbour la jumate.

      Greu de estimat.

      Dar în mod cert, momentul nostru de retardeala ala de olimpiadele de la 1936 au trecut demult – vezi Campionatul mondial de fotbal din Rusia, când Macron zambea frumos cu Putin sub umbrela.

      As risca sa spun ca undeva pe la 1931 și 1936, când Mussolini ataca Abisinia?

      Dar la cât de rapid se pot precipita lucrurile, e posibil sa ajungem la momentul 1939 in câteva zile.

      1611
  24. Trist și amuzant in același timp este faptul că încă mai ține faza „Trump omul lui Putin”… Câți se uită la ce spune si nu la ce a făcut. Să ne amintim, au depășit linia roșie in Siria, le-a trimis un val de Tomahawk, a început Iranul să miște cu grupările sale teroriste, l-a făcut carne de mici pe generalul Soleimani. A anulat imediat acordul cu Iranul si a reintrodus sancțiuni ( Biden a întors situația imediat) , a pus piciorul in prag in relația cu China, l-a cumințit pe piticul atomic. E detestat desigur, după ce le-a spus verde în față unora că stau capră in fața lui putin pe banii americanilor. De cand rebelii Houthi atacă navele comerciale? Cate săptămâni s-au rugat Biden si UE de ei să se cumințească? Apoi au anunțat dinainte când vor începe bombardamentele.
    Ca să nu o lungesc, durerosul adevăr pentru europeni este că SUA se pot descurca singure, pe când ei nu. Unii analiști chiar afirma că actuala întrerupere a ajutorului american pentru Ucraina este o modalitate crudă, dar pragmatică, de a-i obliga pe vestici să se apuce de reînarmare si de a se pune serios pe treabă.

    Indecis. Tu ce zici?3218
    • SUA e jandarmul lumii, era jobul lor să ne apere. nu se pot trage pe cur acuma că vrea maimuțoiul mai mulți bani

      Indecis. Tu ce zici?1333
    • @Flat

      „era jobul lor să ne apere”

      sigur, nu-i suficient că au scos Europa din rahat de două ori, John Doe din Anytown USA trebuie să vină și să moară pe aici pentru că realpolitik e bun chiar dacă Putin e puțin rău.

      Indecis. Tu ce zici?2811
    • Si totusi se vor trage pe cur. E inevitabil. Trump e doar expresia dorintei unei parti a populatiei. Daca nu se trage el pe cur acum, se vor trage altii in viitor.

      In ultimii ani a devenit din ce in ce mai evident ca Europa nu se poate baza pe US intr-un conflict. Acum e destul de sigur.

      137
    • Adyzah stai linistit ca n-au venit americanii din prea multa solidaritate. Vezi planul Marshall, vezi cum au la mână majoritatea tarilor pe care le-au reconstruit dupa ww2…

      SUA iti da cu o mână si te fute-n cur cu cealalta. Muie Rusia din principiu dar cine o suge americii se ineacă cu coaiele.

      Indecis. Tu ce zici?2432
    • @Sebi: pai stai asa ca propaganda trumpista se lauda ca nu a pornit niciun razboi in perioada cand era el presedinte, totul era miere. Va hotarati cum a fost? :))

      1210
  25. Am citi un zvon cum ca deja indivizi (adica politicieni) s-ar pune la dispozitia rusilor pentru functiile publice daca … chiar si la tradare e concurenta :(

    224
  26. din pacate nu avem nici un Paul Atreides printre noi sa ne salveze (ca tot bate Dune 2 la usa)

    29
    • Daca tu crezi ca Paul Atreides e ala care ne salveaza, ori n-ai vazut Dune 2 ori Villeneuve n-a reusit sa faca din Dune 2 ce si-a propus.

      165
  27. 10 ani ar fi parfum. Eu zic ca în 5 ani, dacă vor și occidentul reacționează cum a reacționat din 2014 (atunci a început războiu și WC 2018 a primit o Putin drept mulțumire de la apărătorii democrației) pana acum, se plimba rușii prin Praga liniștiți.
    Cred ca putini mai cred propaganda de început cum ca rusii sunt varza, armata de doi lei etc. Nu e chiar asa, se vede acum.
    Eu am zis de multa vreme ca Ucraina nu poate câștiga războiul, e imposibil la cum sunt ajutați de vest. Important cred ca e acum modul în care vor pierde, cum vor pierde.
    Ca sa câștige au nevoie de ajutor ca lumea, de avioane, de muniție. Coreea de Nord a livrat 1 Miliard de obuze Rusiei. Noi toți am dat Ucrainei 400 de milioane. Ucraina are 40 Milioane de locuitori, Rusia 140 de milioane. Ucraina are zero arme nucleare, Rusia vreo 6000.
    Economia Rusiei nu mai cade și nu o sa cada când ne zic specialiștii (care anunță de ani ca Rusia e în genunchi).
    Puțin n are cancer cum ne zic specialiștii.
    În concluzie, parerea mea, situația e albastru închis spre maro, trebuie sa terminam cu aberatiile eco, cu.migrația necontrolata și sa investim în apărare, cu rușii nu e de glumit, nu I a prea batut nimeni, știu doar de frica, iar cu propaganda de doi lei, minciuni triumfaliste vom ajunge iarăși sub cizma lor. La ce lideri avem în occident oricum cred ca avem șanse minime.

    Indecis. Tu ce zici?2530
    • „Coreea de Nord a livrat 1 Miliard de obuze Rusiei”

      babaiatule

      Comentariu apreciat.365
    • Ultima fraza e chitesenta propagandei ruse – voi aveti lideri slabi, la noi bate Putin cu pumnul in masa si se face imediat. Sunt unele dintre deciziile luate de liderii UE niste tampenii gandite de birocrati deconectati de realitate? Absolut! Dar per ansamblu prefer oricand „dictatura de la Bruxelles” uneia reale de la Moscova.

      Si apropo i-a intrebat cineva pe britanici cat de bine le este in afara UE? Sunt curios cat de multilateral dezvoltata e Marea Britania dupa succesul BREXIT.

      Indecis. Tu ce zici?2916
    • Economia Rusiei pare ca inca merge, pt ca produce pt razboi si exporta masiv (la pret de dumping) resurse catre China si India. DAR…cele mai mari banci din China tocmai au anuntat ca nu mai tranzactioneaza cu rusii. De ce oare? Pt ca de la Washington s-a dat un semnal: „baieti, daca vreti sa mai aveti ce manca in viitorul apropiat, ar fi bine sa o cam lasati moale cu rusii.” Sigur, China, mega putere, economia duduie, exportatorul planetei, atat doar ca bursele lor sunt in cadere libera si investitorii fug mancand pamantul.

      Indecis. Tu ce zici?3413
    • ca tot pomenesti de migratie, baietii ce au ajuns in Lampedusa si ceilalti ca ei care sunt pripasiti in Europa ar putea fi trimisi la apararea continentului.

      171
    • Bai mucea, bai baiatule, scriei ba baiatule lui Goșu ca el a zis o și a scris o. În rest mai citește ba baiatuleeee ba, nu mai manca propaganda maro pe pâine.

      516
    • Eugene tată, eu am restul intr un mediu antirus, nu mi da tu mie lecții de antirusism.
      Nu știu ce propaganda vezi tu acolo, eu vad în capul ăstora ca voi propaganda și de aia mi e frica ca în caz debrazboi vom pierde.
      Spune tu Eugene, antirusule ce lideri vezi tu in Europa și America? Unde vezi vreun Churchill, vreun Roosvelt, ca eu vad doar Chamberlaini mai prosti.
      Occidentul are lideri penibili, funcționari penibili, nu e propaganda, e adevăr.
      Dar dormi tu liniștit ca va lua Ursula masuri.

      168
    • Zedicus, migrația economica consuma enorm, bani care ar trebui investiți în apărare acum.
      Mai sunt eugeni care cred ca situația e roza, ca l apara Scholz, macron și Ursula.

      107
    • Nu stiu boss ce au zis altii, eu am citit la tine, fara ghilimele sau explicatii cum ca ar fi vreun citat.

      In rest nu stiu ce sa-ti zic, astept sa iti treaca efectul LSD-ului, poate devii mai coerent.

      310
    • Bogdane tata, s-a dus vremea tatucilor. Adevarul ca erau mari lideri in ww de numai numai. Poate Churchill avea ceva de demonstrat pentru a se mai spala putin dupa WWI, dar altcineva? Roosevelt lider? Mare parte si-a petrectu-o in scaunul cu rotile si a fost nevoie de Pearl Harbor pentru a intra in razboi.

      106
    • Bogdan, Churchill a fost un produs al circumstantelor. Nu a fost foarte inteligent, doar a avut PCR. Nici foarte bun ca militar – in WWI a facut rahatul praf la Gallipoli, in al doilea a tinut partea generalilor lui inutili si orgoliosi ca Montgomery. Fara americani si Eisenhower si-ar fi luat-o maxim de la nemti si ei si francezii pe frontul de vest.

      Churchill doar a avut o inspiratie de moment si a fost al dracului de orgolios. Nu uita sa ii multumesti pentru ca ne-a dat la rusi la Yalta, lui si debilului mintal de FDR.

      134
    • @Bogdan “fara americani si Eisenhower si-ar fi luat-o maxim de la nemti si ei si francezii pe frontul de vest.” Dacă mă gândesc la 1940, nu prea văd sensul condiționalului optativ, cred. Bine, atunci nu era Churchill la putere. El a fost printre puținii care au tras semnalul de alarmă la adresa lui Hitler. Cât despre Yalta, mai vinovat este Roosevelt, păcălit total de sovietici, Churchill dându-și seamă că fără americani nu mai poate face nimic, măcar a salvat ce mai putea. Că noi nu ne-am aflat de partea norocoasă, asta a fost cam nasol, dar nici nu prea puteam spera la așa ceva, atât din cauza poziției, cât și a ajutorului dat nemților. Plus participarea la holocaust.

      42
    • @anukoi: acum sincer, tu ai fi dat Romania pe Grecia?

      85
    • @punKreas asta zic și eu, din punctul lor de vedere alegerea a fost clară, nasol a fost pentru noi. Dar în politică nu există prietenie, totul e pe interese. Și e treaba noastră să devenim “interesanți”.

      31
  28. Eu dabia astept in 10 ani review-urile lui Buhnici si Cadar la dronele de razboi.

    Comentariu apreciat.374
  29. Nu inteleg rahatul asta cu „nu lupt eu pentru politicienii astia, sa se duca alde fi-su in prima linie!” Bai, nu pentru ei luptati ci sa nu va arunce rusul in aer singurul cotet de casa pe care l-aveti si sa nu va futa nevasta/fiica. Toti cretinii care cred ca ne-ar fi mai bine cu rusii ar trebui sa isi aminteasca ultimii 100 de ani. Poate americanii s-au lasat asteptati, dar rusul cand a venit nu mai vroia sa plece si cand in cele din urma a plecat, a luat tot.

    Nu sunt sigur la 40 de ani, cam supraponderal si fara antrenamet fizic mai deloc cat de util as mai fi armatei, dar nu as avea nicio problema sa ma inrolez daca s-ar considera necesar. Stiu sa trag cu pusca destul de bine, imi plac armele in general. Am o idee si ceva de electronica mai old school si am reparat/upgradat chestii de genul. Mai stiu din burlacie cum sa incropesc ceva de mancare din 2 cartofi si o ceapa. Si pana la urma, odata mori, prefer sa nu mor intr-un beci pe intuneric.

    Indecis. Tu ce zici?5332
    • De util, o sa fii. Te bagam la deminari.

      Indecis. Tu ce zici?2126
    • Bhai terminați, nu ne invadează nimeni . Doar suntem vânduți sau ne vindem singuri.
      Nu s-a închis niciun LUKOIL, băncile austriece și olandeze au profituri record la noi. Qed…
      Pentru cei angajați in privat, eventual o să se schimbe acționariatul companiei, o să intre niste ruși…
      Aia e, am frecat-o 35 de ani, vine scadenta la un moment dat. Doar noi suntem de vină. Orice altceva e gargară.

      Indecis. Tu ce zici?1420
    • Fck it, I will do it. Tu ce o sa faci, primul avion spre oriunde?

      1012
    • car, nu intelegi cum functioneaza mentalitatea rusului. dar sigur, poti sa ai pareri

      Indecis. Tu ce zici?2012
    • Eugen, câți bombardieri care au făcut nasoale in trafic sau la casa la Lidl, ai pus la punct ?
      Exact.
      Ne cunosc rușii și pe noi și pe vestici. De aia nu o sa ne invadeze. Nu e nevoie.

      Indecis. Tu ce zici?1714
    • eu am pus la punct destui. unuia i-am aruncat chiștocul înapoi pe el în range rover
      poate tu ești râmă și accepți mizerii , altii nu

      Indecis. Tu ce zici?1320
  30. Vedeți că dacă nu aveți vagin nu aveți dreptul la opinie

    1216
  31. Si Zoso e luptător de tastatura. Sunt sigur ca ar fugi imediat la arma, nu din tara.

    Indecis. Tu ce zici?3525
  32. 70% din veniturile mele au mers deja catre stat. Dacă tu crezi acum că eu o sa ies sa ma lupt in p* goala ca tu nu ai fost capabil sa te pregatesti deloc si sa iti apar inbuibatii – ei bine NU.
    Dar foarte multa lume priveste asta ca o ocazie buna de a regla niste socoteli iar politicienii sunt in top pe toate listele :))))

    Comentariu apreciat.396
  33. Rusia e asa o forță militară încât a adus în Uktaina „inclusiv Armata 1 de Gardă Tancuri, considerată una de elită a Rusiei, desemnată cu apărarea Moscovei în caz de război cu NATO, refăcută după ce a suferit pierderi grele în același sector al frontului în toamna anului 2022.”

    Deci armata aia care era trebui sa te apere in caz că vine bau bau, ultima șansă de salvare a Moscovei înseși e in prima linie a frontului. Și a fost deja distrusă o dată.

    Comentariu apreciat.4512
  34. Daca rusii cuceresc Ucraina, vor reusi sa o controleze?
    Vorbim de 300.000 morti si raniti in Ucraina, doar militarii, si de minim 10 milioane de refugiati.

    10 milioane de „capsunari” care trimit bani acasa pentru de la „haine noi la copii” si „ultimul aifon” la „residence”, „masina noua”, „vacanta in locuri exotice”, etc…
    Iar Vestul ideologic va ajuta ca ucrainieinii sa aibe „ultimul aifon”, „ultimul bamwe”, etc.

    „Jana nu e moarta, Jana se transforma”

    Cine intelege intelege, restul de babuini se mira de ce lumea le da banane.

    Despre Godina: Mirel Godina.

    Despre inarmarea noastra e ca la nunta.
    Daca toata lumea e in costum si rochii de seara, tu(mascul sau femela) cu sotia sau sotul mergeti ca la strand?
    Sigur va primesc sa le stricati pozele si seara.
    Asa si la armata, dragi babuini care nu aveti motive sa luptati, sa faceti serviciu voluntar, sa etc pentru Romania.
    Sa ne faca altii, asa-i?
    Neam de sclavi.

    918
  35. De ce ar invada rusii si de ce n-au facut-o in ultimii 80 de ani ?

    Ce anume, cu subiect si predicat, i-ar tenta pe rusi atat de mult incat sa riste un razboi nuclear ?

    Voi sunteti dusi la greu cu vrajeala din propaganda amerlocilor…

    Indecis. Tu ce zici?2138
    • In 80′ executai ce spune rusu. Poate mai bla bla dar de acolo venea ordinul si il executai. Si iti trimiteai birul catre tovarasi – exporturi pe ruble la preturi de tovarasie.
      Plus ca erau baze ruseti prin Bulgaria si restul tarilor „prietene” si nu prea aveai ce sa misti :)

      914
    • Ce baze rusesti visezi ? unde ? numeste macar una.

      Tot nu ai raspuns la intrebare, pentru simplul motiv ca nu exista un raspuns care sa nu te faca sa faci clabuci de frustrare.

      Fi-v-ar invaziile inchipuite sa va fie de trepanati…

      Indecis. Tu ce zici?1324
    • N-au invadat teritoriu NATO in ultimii 80 de ani pentru ca US era destul de ferm ancorata in Europa si era absolut clar ca va raspunde.

      Sunt sanse mari sa invadeze teritoriu NATO in urmatorii ani pentru ca ce am zis mai devreme nu mai e valabil.

      Ai si alte intrebari?

      515
    • Ba tampitule, raspunde ba la intrebare, nu abera cu raspunsuri tembele la intrebari pe care nu le-a pus nimeni.,

      Repet, „de ce ar invada rusii Romania, ce i-ar mana pe ei in lupta aici ?”

      Prosti gramada ba, PROSTI GRAMADA.

      Cat despre NATO, ba PROSTULE, Romania a intrat in NATO in 2004, PROSTULE DE PROST ce esti tu.

      Prosti in NATO.

      Indecis. Tu ce zici?1235
    • Ba pasoptistule, ia mai du-te-n pula noastra de trompeta ruseasca :D

      Indecis. Tu ce zici?2519
    • Intrebarea era “De ce ar invada rusii” nu “De ce ar invada rusii Romania”.

      Calmeaza-ti sanisorii si invata sa pui intrebari clare.

      Nu cred ca ar invada Romania la inceput. Probabil ar testa NATO inspre Kaliningrad. Daca NATO dispare, ar invada Romania dupa cativa ani.

      De ce? Pentru ca pot. Pentru sfera de influenta. Pentru ca Marea Neagra. De ce tarile invadeaza alte tari?

      1012
    • Pai nu despre invazia potentiala a Romaniei discutam ? Nu ca ar fi vreo diferenta relevanta pentru raspuns…

      „De ce invadeaza tarile alte tari ? pentru ca pot” – ce sa mai zic, nu mai zic nimic, asta e nivelul.

      Bine ca intre 1958, cand s-au retras trupele sovietice si 2004, cand am intrat in NATO, nu au mai „putut” sa invadeze, dar acuma cand avem si deterentul nuclear, cu sau fara SUA, brusc sunt fierti sa invadeze tot, pentru ca s-au certat cu ceilalti orci din cauza intereselor de securitate si buffer zone intre ei si NATO.

      Pe scurt, tocmai pentru ca nu vor absolut deloc sa fie vecini cu NATO, dar deloc-deloc, si voi o ardeti cu invadarea NATO.

      PunKreas, mars in mortii ma-tii de gunoi imbecil si spalat pe creierii aia mici si netezi.

      Indecis. Tu ce zici?1420
    • Fiecare discuta despre ce vrea. Dar daca pui o intrebare si apoi te enervezi ca nu ti s-a raspuns la alta intrebare, nu stiu ce sa-ti zic, s-ar putea sa ai probleme. Iar daca zici ca nu e nici o diferenta la raspuns dar nu ti-a convenit raspunsul meu initial, la intrebarea vaga initiala, s-ar putea sa ai si mai mari probleme.

      Daca tu compari 2004 cu 2024 ca situatie geopolitica, de intrebi de ce ar invada acum avand in vedere ca n-au invadat atunci, s-ar putea sa fii genul de prost care probabil si-ar da seama ca e prost daca ar incerca sa raspunda la intrebarea „de ce n-a invadat Hitler Polonia in 1930 si a invadat-o in 1939”.

      Daca tu zici ca avem deterentul nuclear fara US, eu zic ca ar trebui sa ne cautam toti de bombe nucleare prin buzunare sa le punem la gramada. Eu n-am decat 20 de euro si cheile de la casa, poate altcineva are. Daca te referi la UK si Franta, mult noroc sa le foloseasca aia pentru Estonia sau Romania intr-un context in care US se retrage. Bafta papusa, bazeaza-te pe UK, sunt fierti pe Europa baietii aia.

      Da, sigur, rusii nu vor absolut deloc sa fie vecini cu NATO, de-aia ii doare in pix ca Finlanda a devenit membra a NATO. Da ba, aia e.

      Bun, te-ai calmat. Acum doar incearca sa nu mai fii prost.

      710
    • @Giani Mucea – Din pacate nu poate sa existe un dialog normal in sfera asta, toti trebuie sa fie intr-o parte.

      Tarile nu invadeaza alte tari, tarile stabilesc zone de influenta. Uita-te la americani, de ce crezi tu ca au invadat Irakul, aveau baze in Afganistan si au fost in Coreea sau Vietnam? Pentru influenta.

      Uita-te la rusi – au fost in Cecenia si Georgia, au facut macel pe acolo, si-au stabilit influenta cu arma si apoi s-au retras. Daca logica celor ce spun ca o sa invadeze Romania s-ar fi aplicat atunci Rusia ar fi inglobat Cecenia si Georgia, nu le lasa independente, nu?

      In acelasi timp uita-te la Kosovo ca sa vezi ce inseamna sa fii mic – baietii buni le-au spus sarbilor ca asta e viata, Kosovo trebuie sa fie independent si sarbii nu au avut ce face.

      Poate ca dupa 80 de ani de la al doilea razboi mondial ar trebui sa trecem peste cele 2 credinte inradacinate in cultura:
      1. Rusii nu ne invadeaza. Suntem prea departe de ei si nu au nici un sens sa o faca
      2. Americanii nu vor veni niciodata sa ne ajute. Interesele lor sunt personale si nu sa civilizeze o tara din Balcani de dragul de facut bine in lume.

      124
    • @Bigbear: da, e posibil, daca Romania se accepta ca facand parte din sfera de influenta a Rusiei, ca Rusia sa nu invadeze.

      O sa invadeze tarile baltice? Da. Implica asta neaparat ca Romania e urmatoarea? Nu. Dar asta inseamna ca Romania se intoarce sub protectia Rusiei, iar majoritatea secolului anterior ne-a lasat cu impresia ca asta nu e un lucru neaparat bun.

      68
    • Nu vor invada nimic, nici balticele, nici romania, nici groenlanda, pentru simplul motiv ca nu au niciun interes sa o faca dar in schimb au o groaza de interese ca sa nu o faca.

      Daca nu sunteti capabili sa ganditi macar 10% liber fara grohaiala din media si sa folositi un minim de analiza critica si scepticism, aia e, si e trist, pentru ca pe baza emotiilor voastre se bazeaza toti policy makers cand va vor indesa galusca pe gat, indiferent de natura galustii.

      Lumea nu e impartita in buni si rai iar de multe ori bunii aia sunt mult mai rai ca raii acceptati universal in mica voastra bula.

      Indecis. Tu ce zici?1425
    • Tu, acum: Rusia nu va invada Balticele sau Romania pentru ca nu are nici un interes sa o faca.

      Tu, acum 2 ani: Rusia nu va invada Ucraina pentru ca nu are nici un interes sa o faca.

      Inamicul declarat al Rusiei e NATO. Nu pentru ca s-ar simti amenintata de NATO ci pentru ca NATO ii incurca socotelile cu sferele de influenta. Scopul declarat al Rusiei e distrugerea NATO ca entitate. Cel mai bun mod de a distruge NATO ca entitate e sa demonstrezi ca tarile membre nu ar sari in apararea unui membru atacat. Cel mai usor mod de a obtine asta e sa ataci un membru mic, sa iei putin teren si apoi sa ameninti cu bombe.

      Rusia are tot de castigat daca ataca Balticele. Si atata timp cat isi face calculele corect, nu are mare lucru de pierdut.

      Lasa prostiile.

      209
    • @Giani Mucea – hai sa fim obiectivi, cum definesti zona de influenta? Rusia are o problema militara cu Nato care vine prea aproape de granitele ei insa insa altfel nu au avut nici o intentie cu Romania dupa 89. Nu au venit sa ceara pamant si apa, nu au facut presiuni nu stiu de care, nu am auzit de nici un conflict politic sau diplomatic, in 30 de ani nu retin nici o dovada ca vor ceva de la noi.

      Fix la fel si in Finlanda, vecin direct, nu retin (sau nu stiu eu) sa ii fi atacat rusii sau sa ii streseze prea tare cu ceva, sa ii bage in „zona de influenta”.

      De Estonia, alt vecin direct, am auzit doar laude despre dezvoltare, democratie, digitalizare, etc. Pe aia de ce nu ii mai invadeaza rusii sau sa ii bage in zona de influenta?

      Retin insa ceva scandal sanatos cu Ucraina cu Insula Serpilor si retin cum lumea considera firesc contractul Bechtel ca plata pentru intrarea in Nato sau acele corvete antice ca plata pentru nu mai stiu ce, fata de UE sau UK (scandal de pe timpul lui Basescu parca).

      Pana ne invadeaza rusii „pentru ca pot” austriecii taie padurile linistiti si tot ce s-a privatizat in Romania a fost cumparat foarte ieftin de firme non rusesti.

      Eu cred ca e timpul sa trecem de ideea cu „ne ataca X pentru ca poate” si sa vedem ca azi totul este la nivel de interes economic iar dincolo de ce am fost invatati sa credem sau alegem noi sa credem Romania nu este o tara chiar asa atractiva pentru altii, poate ca exista o explicatie pentru care nu stau la coada firme straine sa investeasca la noi, nu?

      168
    • Giani, eu nimic acum 2 ani, ma doare pe mine in pula de ucraina sau de rusia, dar nu sufera niciun termen de comparatie ucraina si orice tara NATO.

      Scopul declarat al rusiei legat de NATO din ce carte de povesti l-ai scos ? Pana prin 2002 se discuta inclusiv de aderarea rusiei la NATO, daca iti vine sa crezi asa ceva, nu teorii a la Ciuca si Ciolacu de cimpanzei frezati care balbaie dume dictate prin Langley.

      Nu exista „atac un membru mic ca sunt curios daca ma ataca NATO dupa aia”.

      Nu exista membri mici sau mari.

      Nu exista nimic din ce aberezi, pare ca ai profunzimea unui copil de 12 ani.

      Frate voi chiar nu cititi istorie, nu aveti cultura generala deloc si singurele surse de informatii sunt gigi 24, hotnews si bula voastra plina de useristi aka imbecili ?

      1018
    • Bine, Dragose, am inteles. Nu ne comparam cu tine :))

      88
    • De ce nu au invadat rusii in ultimii…80 ani? Acum 80 ani era Feb 1944.
      Ia pune tu bai prostea mana pe o carte de istorie, chiar si de ciclul gimnazial, tiparita in Romania educata a fratelui tau la fel de prost, Iohannis, si vezi cate teritorii au intrat sub cizma ruseasca.
      Daca tot esti prins cu silabiseala, mai da 5 ani inapoi (acum 85 ani) si hai sa vedem daca stii sa citesti.
      De-aia au ba rusii noroc, ca intalnesc imbecili ca voi cu spume la gura si tarate in cap care au pretentia sa aiba ceva de spus.

      117
    • Taci ba dreq ca puti de prost cu ’44-le tau.

      Unde era istoricul pizdii sa ne explice ceva basina de episod de care nu-i pasa nimanui si care nu are nicio relevanta in subiectul discutat azi.

      „Cizma ruseasca” :))))))

      618
    • @pasoptistul: problema ta e ca esti prost si nu iti dai seama de asta.

      Sigur, acum 2 ani nu erai un propagandist rus mizerabil. Abia in ultima vreme ai vazut lumina.

      Scopul declarat al Rusiei legat de NATO il trambiteaza ei de cativa ani si, daca nu l-ar fi spus explicit intr-o multime de declaratii, l-ai fi putut dedus din toate actiunile clandestine executate pe teritoriul NATO. Plm, faci pe domnisoara virgina care n-a vazut mana de rus in viata ei. Banene, daca n-as sti ca ai un obiectiv m-as mira cum poti sa fii atat de selectiv orb.

      Nu s-a discutat niciodata la modul serios aderarea Rusiei la NATO. A batut campii Putin o data, sa judece reactiile. In alta ordine de idei, ce s-ar fi discutat in 2002 n-are relevanta in 2024.

      Exista „atac un membru mic pentru ca am analizat situatia si probabilitatea ca tarile nucleare membre ale NATO sa intervina e 0,1%”.

      Exista membri mici si mari. Exista un calcul facut de fiecare membru, in mod constant, daca sa intervina sau nu. Esti absolut dobitoc daca crezi altceva. Esti o vita lobotomizata daca crezi ca hartia aia semnata de membri are valoare absoluta si ca e la fel de certa ca o lege a fizicii.

      In rest, bati campii.

      55
    • @Bigbear: Rusia nu considera NATO o amenintare militara directa. Asta e o chestie destul de sigura. Nici o miscare facuta de Rusia nu poate fi justificata ca aparare de NATO, pentru ca nu considera NATO ca o amenintare.

      Rusia nu a avut nici o intentie cu Romania dupa 89 pentru ca dupa 89 Rusia era in colaps. A durat mult sa isi revina si cand si-a revenit, a inceput distractia prin cartier. Pana atunci Romania era deja in NATO.

      Finlanda a fost mereu apropiata NATO si a avut mereu o armata beton. Gen, nu e important sa fug mai repede decat ursul, e important sa fug mai repede decat tine. Dar uite, acum e in NATO, l-a adus la cateva sute de km de St. Petersburg, iar Rusiei nu-i pasa.

      De Estonia nu stiu ce ai auzit, dar aia sunt in NATO din 2004 si pana acum Rusiei i-a fost greu. Acum ii e mai putin greu si e probabil locul in care se va reorienta daca razboiul din Ucraina se termina bine pentru ei.

      Inca o data, Rusia vede NATO ca pe o amenintare la sfera ei de influenta si vede un moment bun sa isi rezolve problema. Momentul bun exista din cateva motive:

      1. Pentru ca US trece printr-o faza izolationista si/sau concentrata pe China.
      2. Pentru ca Putin are deja puterea absoluta, dupa valul de arestari si asasinari din Rusia.
      3. Pentru ca Rusia se reinarmeaza intr-un ritm mult mai alert decat vestul.
      4. Pentru ca EU tot mai crede ca lucrurile vor reveni la normal. Nu vor reveni la normal.
      5. Pentru ca Rusia si-a cultivat in interiorul vestului o livada de idioti utili care raspandesc ideea ca „lasa bos, nu se intampla nimic, ejnebun, nu le pasa alora de tine” si suficienti prosti pun botul.

      Pentru ei calculul e simplu: daca fac o miscare intr-o tara baltica si US cu cele cateva mii de bombe nucleare zice „nope, I’m out”, sansele sunt de aproape 100% ca Franta si UK, cu armate mici si putine bombe, sa zica „pai daca baiatu cu portavioane nu vine sa se joace, stam si noi acasa”. Si daca se intampla asta, NATO nu mai exista. Si daca se intampla asta, Rusia face ce vrea in Europa, cu exceptia UK si Frantei. Low risk, huge payoff.

      Singurul mod de a preveni lucrul asta e sa convingi Rusia ca vei respecta articolul 5 si ca vei castiga intr-un conflict. US nu va face asta, deci ramane in sarcina EU. EU e divizata (idioti utili dupa cum ziceam) si n-are armament. Deci singura metoda de a evita un conflict e ca EU sa nu mai fie divizata si sa aiba armament.

      93
    • Ungaria – https://en.wikipedia.org/wiki/Southern_Group_of_Forces
      Aparent in Bulgaria dupa 1947 nu mai existau trupe sovietice dar avem destula la granita de nord si est cu Ucraina.

      10
  36. deci ca netata de fata esti in asentimentul mesajului si iti place piesa?

    04
  37. Eu sunt curious cati dintre voi ati auzit de “Hard times create strong men. Strong men create good times. Good times create weak men. And, weak men create hard times.”
    Ce se intampla aici n-are legatura cu Rusia, are legatura cu imperiul occidental.
    Vestul e in declin de multi ani si multi nu l-au vazut sau nu au vrut sa il vada pentru ca acceptarea ar fi durut prea mult asa ca a fost mai bine sa il ignore. Iar cei care l-au vazut au fost etichetati imediat si facuti cu ou si cu otet.

    Noi suntem in perioada de hard times deja. De ce? Pentru ca vestul a avut lideri slabi si aroganti pentru ca au ajuns la puterea unui imperiu puternic si au crezut ca pot sa faca orice vor ei ca vor fi sustinuti de puterea imperiul. Numai ca imperiul nu a putut sa tina prostie dupa prostie dupa prostie si a cedat. N-au invatat nimic din istorie.
    Trezirea la realitate va fi dureroasa pentru multi.

    1312
    • cu toate astea orice om de pe planetă din afara EU face tot posibilul să ajungă în vestul ăla în declin, doarme prin bărci și prin camioane etc. , în același timp, deși Rusia e strong, am auzit că nici LGBT nu au e raiul pe pământ acolo. de aia fug toți pe unde apucă

      1414
    • flat, nu iti trebuie multi neuroni sa intelegi ca mai multe lucruri pot fi valabile simultan: nivelul de trai poate sa scada in vest SI IN ACELASI TIMP aia care stau in cocioabe si mananca turte de pamant in lumea a treia isi pot dori sa vina unde au macar apa calda si cutie de BCA.

      170
    • unde in EU a scăzut nivelul de trai? în afara de Ungaria, aliații criminalilor

      este mai bine ca niciodată, în Ro este cea mai mare creștere din ultimul timp

      1512
  38. Mi se pare amuzant ca majoritatea celor care isi dau cu parerea ce ar face ei in caz de razboi, au senzatia ca – in acea situatie – ar avea optiuni. Ca cineva o sa te intrebe: „Georgescu, tu vrei sa lupti? Ah, nu? Ok, atunci il intrebam pe Ionescu.” Mai sunt unii de isi imagineaza ca daca se lasa cu nasuleala, isi muta rapid banii la soare si se cara cu primul avion.

    Sa incepem de aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Stare_de_asediu

    Se inchid frontierele. Armata (si restul purtatorilor de arme) trec in stare de alerta. Se moblizeaza – intai rezervistii, apoi populatia apta. Economia se pune in stare de razboi (adica – daca nu esti apt de front, poti fi mobilizat la munca).

    So. Daca se nasuleste treaba, voi astia de vreti sa o taiati:
    a) trebuie sa aveti resurse (bani si pile) ca sa va scoateti banii din tara si pe voi insiva
    b) trebuie sa o faceti din timp, pentru ca altfel devine din ce in ce mai greu/scump.

    Bonus: in caz de nasuleala, e foarte probabil ca si prin restul Europei/NATO sa fie aceasi situatie. Iar in locurile unde nu e – va fi aglomeratie (Deci chiar va trebuie multi bani la voi).

    107
  39. Incerc sa gasesc logica in ce spui, dar imi e imposibil. Si da…sunt putinist, rusofil…toate aberatiile si stampilele ce pot fi puse in fruntea unuia ce are alta parere. Ma plateste putin sa scriu pe net…da, toate astea.

    Faci referire la cei care spuneau ca Ukrainenii nu au sanse in fata rusilor, ca ce prostii au vorbit si sa pateasca ce e mai rau. Situatia e altfel, din punctul tau de vedere? In primul rand ca nu existau lupte si povesti daca in ukraina nu se pompau trilioane de armament si oameni si etc. Deci da, ukraina nici nu exista intr-un razboi cu rusia. Ca nu aveau cu ce sa lupte. Acum ca in ukraina practic nu lupta ukraina ci nato si UE si toata lumea baga tot ce au acolo…tot nu s-a pus vreodata problema (cel putin pana acum) ca ofensiva ruseasca sa fie data inapoi. Inainteaza incet si sigur pe toate directiile. Tocmai au ocupat si avdiivka unde s-au depus toate eforturile posibile sa se reziste.

    Acum stau si ma intreb – pentru tine toate astea inseamna ca aia ce au zis la inceput ca ukraina nu are nici o sansa nu au avut dreptate? Care ar fi argumentele ca ar avea vreo sansa? Sau care ar fi perspectivele sa aiba vreo sansa, daca pana acum cu toate resursele vestice bagate in ei tot nu au reusit nimic? Inca sa mai speram ca rusia isi termina resursele? Adica ce se spunea de acum mai bine de 1 an? Nu e clar pentru orice om normal la cap ca rusia nu are cum sa piarda in conflictul asta? Pentru ca si prin absurdul total ca decid descreieratii din nato si UE sa ne bage efectiv in razboi oficial si sa trimitem trupe sa luptam cu rusii pe teritoriul ukrainei (aberatia totala, dar la modul cum se face propaganda nu ar mai fi nimic de mirare)…aia in ultima instanta au dat cu nucleare si au terminat discutia. Cam cat creier e nevoie sa ne dam seama de asta? Pentru ca fix asa ar face si america sau orice putere nucleara, daca unii s-ar duce in razboi la granitele lor. E ceva atat de evident si banal incat stau si ma intreb care e motivul pentru care sunt unii ce ignora senini realitatea asta evidenta. Adica sa ii vezi pe rusi ca diavoli, raul absolut de pe pamant…dar in caz de last resort totusi sa crezi ca nu ar da cu nucleare, ca ar fi baieti buni atunci in al 12 lea ceas si ar accepta sa le fie distrusa lor tara, dar sa ne protejeze pe noi.

    Apoi daca rusia intr-un final ar putea pune capat razboiului si sa ii convinga pe americani sa accepte demilitarizarea ukrainei, cam in ce fel ne putem pune problema ca peste X ani ar ajunge la granitele noastre? Ca nu se pune problema nici macar acum ca rusii sa ocupe ukraina. Si daca de maine ar ridica ukrainenii mainile sus, rusia si-ar lua partea de est unde oricum sunt rusi, ar stabili sa termine cu militarizarea si pomparea de arme nato la ei…si cu asta basta. In veci nu se va pune problema si rusia nu a pus vreodata problema sa ocupe intreaga ukraina. Deci din nou sunt curios care e urma de logica dupa care rusia ar ajunge pe la granitele noastre la terminarea razboiului. Aveti o harta sa va uitati la ea? Din nou, ukrainenii doar trebuie sa renunte la militarizarea dementa cu arme vestice, sa ii lase in pace pe aia din est sa nu ii bombardeze non stop si isi vad in continuare de tara lor. Ce le va mai ramane, bineinteles. Ca din moment ce au inceput din 2014 sa isi bombardeze singuri partea estica a tarii, cred ca din oficiu au cam renuntat la ideea ca aia e tara lor. Sau consideram ok sa iti bombardezi pe vreme de pace propriul teritoriu? Nu vorbesc de ce s-a intamplat dupa intrarea rusilor, ci din 2014 incoace.

    Dar sigur imi scapa mie ceva, ca sunt putinist si rusofil si etc. Daca astea sunt contra-argumentele la ce am scris, e suficient sa dati cu minusuri ca sunt stiute deja teoriile.

    Indecis. Tu ce zici?2030
    • @IOnut: unde s-au pompat trilioane de armament in Ukr? Au 2-3 Patriot, 200 de tancuri date cu taraite si 10 Himars :)))))))))))))))))

      Auzi si tu, trilioane de armament =))))

      1214
    • In primele saptamani ale razboiului, cu 2 drone Bayraktar au nimicit celebra coloana de 30 km. Aveau cateva sute de NLAW cu care au facut multe fraguri pe tancurile orcesti.

      Astea sunt trilioanele de armament? :)))))))))))
      Harkiv este la o adunatura de bat de rusia si nu l-au cucerit nici macar in primele zile cand totul era haos.
      Desant la Odessa? =))))))))))))))))) Au facut desant la Hostomel si le-au doborat ucrainienii avioanele pline cu elite Spetsnaz si VDV cu lansatoare de umar cand ei nu stiau daca mai exista Ucraina.

      Ba, sa va intre bine in cap. Perceptia asupra rusiei ca fiind mare putere militara a cazut. Da, a luat Avdivka cu 50 k KIA si cu ucrainienii fara armele blocate de republicani. 1 vs 1 fara niciun ajutor castiga rusia, aia e clar. Pentru ca au multi cioloveci si au resurse. Altfel, la capitolul tactica si militarie, cred ca si Ciuca e general capabil =)))
      Dar explicati-mi cum marea putere militara si economica, rossia, are nevoie de armament de la iran, cuba, nk (sa nu zic si de militari d-astia din state esuate)? Cum? :))

      Indecis. Tu ce zici?1916
    • Bai Ionut, tu si ailalti care tot pompati pe aici si pe aiurea sa fie pace sa fie bine ca sa nu fie rau, sa se inteleaga americanii cu rusii ca si cum ar vinde o vaca la targ, de ce ceapa masii o tara intinsa peste 9 fusuri orare mai vrea 10 sate prapadite din Ucraina? de ce mortii masii mai vor si cacatul ala de musca numit Transnistria? De ce tara aia de 400 de ani se tot intinde si se intinde ca un cancer si ia cu japca pamant de la absolut toti vecinii de la vest sud est de oriunde vede unul mai slab pe moment?

      Indecis. Tu ce zici?2613
    • „Nu vorbesc de ce s-a intamplat dupa intrarea rusilor, ci din 2014 incoace” sa mori tu =))))))
      Pai si in 2014 cine a intrat in Crimeea si a adus trupe in Donbass? Extraterestrii? =)))

      Isi bombardeaza ukrainienii populatia din Donbass? :)) Donetsk e langa linia frontului si arata a oras, nu ca Bakhmut sau Avdivka.
      Fix retorica folosita de putin, ca bombardeaza populatia de origine ruseasca :))

      Deeci, am gasit la „insert tara de invadat” masini de scris, valuta, populatie rusa greu incercata :)))))))))))))))

      1613
    • Chiar daca informatiile sunt publice pe net si inainte sa comentezi ar fi fost de bun simt sa te informezi, ai mai jos linkuri cu detalierea ajutoarelor.

      Doar cele trimise de statele unite:
      https://www.cfr.org/article/how-much-aid-has-us-sent-ukraine-here-are-six-charts

      Aici ar fi ajutorul UE:
      https://www.eeas.europa.eu/delegations/united-states-america/eu-assistance-ukraine-us-dollars_en?s=253

      Nu credeam ca mai sunt oameni care pot spune ca ukraina nu a fost ajutata cu miliarde peste miliarde in armament si nu numai. Dar nah…daca inca sunt oameni atat de neinformati poate ajuta linkurile de mai sus pentru clarificare.

      129
    • Nu e despre cat de coioasa mai e rusia, ci despre cat mai sunt dispuși germanii, francezii, englezoii sa dea bani. Că daca vine Dumb la americani, e clara treabă și cu ăia.
      Și uitandu-ne in istorie, pe noi ăștia de mai la est de Austria, ne-au cam sacrificat…
      Asta e problema…

      95
    • @car: stiu ce zici, dar nu prea mai suntem in 1945. Hai sa vedem ce profituri raporteaza multinationalele din Franta, Austria, Spania, Germania pe la noi prin tara si ai sa vezi ca nu mai suntem asa de lepadat.

      412
    • ce căutau mă la Kiev pe aeroport, celebrele 3 zile luăm kievul dacă nu voiau toată Ucraina?

      „in ukraina practic nu lupta ukraina ci nato si UE si toata lumea baga tot ce au acolo” tot ce au? abia se discută de pachete de sh-uri, de F16 și tu zici că trimite NATO tot ce au? tot ce au de aruncat poate, da.. alea le trimit

      1313
    • @boss, înainte sa fii putinist și rusofil, ești un mare prost. Mai schimbați drq discul, că reciti exact ce recita și ceilalti 2 prosti, unul e Dragos, aka Pasoptistul, de mai sus, exact aceeași propaganda.

      79
  40. Deci ne apucăm de trageri in poligon și de sala de forță pentru condiție fizică.
    Mai învățăm să facem mâncare și să supraviețuim în pădure.
    Adică chestii elementare să aprindem focul etc
    Avem 10 ani la dispoziție :))

    110
    • În vise erotice avem 10 ani la dispoziție.
      Putin poate sa ne atace imediat după alegeri….realegerea.. sau cum se numește simulacrul ala. Ca alegeri libere sigur nu sunt.

      Cum spuneam, s-ar putea sa ne atace fu drone kamikaze și rachete hispersonice, sa fie razboi asimetric.
      Probabil chiar la momentul când o sa pună ucrainenii avioanele F-16 pe rusi.
      O sa fie razboi asimetric și hibrid cu atacuri cibernetice la distanta care sa dureze 10 ani pana sa pregătească invazia cu trupe.

      35
  41. La momentul actual oricine crede ca Rusia castiga trebuie sa fie minim idiot.

    915
    • Cum nu castiga? Tocmai a cucerit un oras cat comuna Pantelimon cu pretul a vreo 50 k soldati deveniti plante :))))))))

      1115
    • @Goldy – cum definesti tu mai exact castigatorul acolo? Indiferent care este, cum stabilesti?

      Daca azi Rusia cedeaza si pleaca acasa, Ucraina ramane cu o tara distrusa si milioane de refugiati, o declari castigatoare?

      Daca aia fac pace si ceva acord, inseama ca a castigat Rusia?

      Daca Rusia ii invadeaza complet si ara tara, inseamna ca a castigat?

      Insa Rusia nu se opreste si daca anul asta iese Trump sau se schimba ceva in dorinta publica la americani si opresc alea 60 de miliarde promise sunt sanse f reduse ca Ucraina sa sustina razboiul.

      Exista o sansa decenta ca lumea sa se sature de razboi si sa isi doreasca un acord de pace cu rusii si sa il dea jos pe Zelenski, ca doar au mai facut asa ceva, nu?

      55
    • „Daca azi Rusia cedeaza si pleaca acasa, Ucraina ramane cu o tara distrusa si milioane de refugiati, o declari castigatoare?”

      Da. Daca isi recupereaza tot teritoriul, evident. Ce e distrus se poate repara, refugiatii se intorc, intre timp au sarit multe etape la integrarea EU, au o armata care stie sa se bata cu rusii, au o industrie militara in formare si au EU in spate care abia asteapta sa investeasca si sa isi asigure resurse.

      „Daca aia fac pace si ceva acord, inseama ca a castigat Rusia?”

      Depinde de conditii.

      „Daca Rusia ii invadeaza complet si ara tara, inseamna ca a castigat?”

      Nu s-ar intampla asta, dar nu.

      „Insa Rusia nu se opreste si daca anul asta iese Trump sau se schimba ceva in dorinta publica la americani si opresc alea 60 de miliarde promise sunt sanse f reduse ca Ucraina sa sustina razboiul.”

      Corect si daca EU nu isi da seama ca asta inseamna ca Rusia va continua dupa Ucraina imediat ce se regrupeaza, situatia se va repeta peste cativa ani cu certitudine.

      „Exista o sansa decenta ca lumea sa se sature de razboi si sa isi doreasca un acord de pace cu rusii si sa il dea jos pe Zelenski, ca doar au mai facut asa ceva, nu?”

      Si cum a mers asta? Si pe vremea aia nu existau dubii ca US va interveni in apararea aliatilor, pozitia lui Putin pe plan intern nu era atat de sigura ca acum si Rusia nu era in productie de razboi.

      Sa crezi ca un acord de pace cu Rusia va rezista mai mult decat timpul necesar ca Rusia sa se regrupeze, e de o naivitate incredibila.

      45
    • In Rusia se gasesc oricand milioane de oameni ce pot sa fie bagati in industria militara, sa lucreze 17 ore pe zi la un ritm triplu fata de un american care vrea work-life ballance.
      Numa sa te gandesti ca dupa al doilea razboi mondial, cu tara distrusa, in cativa ani au produs o suta de mii de tancuri. La ei orice e posibil, se pot destrama si sa cada in revolutii de sa dispara din istorie sau se pot pune pe picioare mai bine ca oricand si sa cucereasca Europa.

      42
    • Istețule, tancurile alea au fost făcute cu banii Europei de Est, cu tezaurul românesc și tot ce au putut fura înapoiații. Cu muncitori din teritoriile ocupate (Ucraina, Moldova, etc) și au fost multe…. Au murit milioane de oameni în tot timpul ăla…. Nu e aceeași situație azi.

      54
    • Ai avut tu pe persoana fizica tezaur, o lucrat ma-ta si tactu la fabrici sau o dat tactu bani rusilor sa faca fabrici?

      Pun pariu ca te tragi din tarani ce mai apoi au fost facuti cel mult birocrati si ai mostenit si tu un loc bugetar.

      Ce pula mea te intereseaza pe tine cine o lucrat si unde. asa discuti despre victime de parca faci parte dintre ele. pe cand colo, tu ai beneficiat de fictime si acum, asa ca un agresor, te dai victima si cum iti e tie mila de noi.

      06
  42. Sa lupta privilegiatii. aia al caror parinti au primit apartament si au avut voie la studii superioare in timpul comunismului. Eu am avut stramosi ce au luptat pe frontul din est, nu mai fac gresala asta a 2a oara. Va descurcati voi :))

    66
  43. Ăsta-i un studiu/sondaj pentru un client mai special apărut după declarația lui Robert Fico de ieri – „I will limit myself to say that these theses (in preparation for the Paris meeting) imply a number of NATO and EU member states are considering that they will send their troops to Ukraine on a bilateral basis,”?. Dacă e să-mi apăr țara, o voi face, dacă e să-mi apăr țara luptînd în Ucraina, dincolo de Nistru, apoi dragă domnule asta nu o să se întîmple niciodată. Las asta în seama celor cu steagul Ucrainei la profil, sunt niște oameni dedicați cauzei în care cred, sunt siguri din punct de vedere ideologic. Despre vila Împăratului nimic ???? Nu prezintă interes subiectul reportajului de la Recorder. poate apare prin reportajul ăla și Dusterul ăla alb.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile