Situația la zi, marți, 3 decembrie

Să nu ne facem griji, vom avea motive să ieșim în stradă în ianuarie. Nicăieri, nici o știre nu spune cât costă kw. Toți vorbesc de orice altceva. Nu-mi dau seama de ce.

Sebi, tot ești pe picior de plecare, lasă naibii tiktokurile scremute și zi-ne tu cum stă treaba. Defalcat. Cât costă. Cât e transport. Cât e restul. Așa, cadou de Crăciun.


Nici nu contează dacă ăla e contul real al lui Dughin. Avem sociopați distruși și aici. Fără legătură cu nimic, eu o urmăresc din când în când pe Dana Budeanu.

Also, câți dintre ăia care au dat știrea cu Dughin au făcut-o pentru afișări/trafic?


Cărtarescu a ieșit din pivnița unde stă 47 luni pe an ca să ne spună chestii. Da, mulțumim, hai, la loc, nu merge să ieși când ai chef să ne spui ce să facem și în rest să ne lași să ne luptăm cu prostia și corupția și tu doar să te miri că nu românii nu citesc. De ce oare nu citesc? Tu ai citi romane de 600 pagini dacă ar trebui să mergi 8-12 ore la muncă zilnic? Romane care pare că au fost scrise ca să iasă mai multe pagini.

Hai, fuga înapoi.


Al doilea om al americanilor, după Geoană, o ia peste bot de la americani. Nu e frumos. Acum ce o să facă bietul om? Cum o să mai mintă?

 


Explică-le tinerelor femei că trebuie să învețe și să aibă grijă de ele și de cum aleg. Că se ocupă presa și societatea de educația lor, cam așa.


O să avem un parlament ca la bulgari. Felicitări FSB pentru 3 prezențe. SRI, STS, SIE, nota 2.

parlament

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

105 comentarii

  1. Și 3 alegeri pe an.

    Comentariu apreciat.465
    • Chiar 4: locale, europarlamentare, prezidențiale si parlamentare. Dar se întâmpla doar o data la x ani.

      Indecis. Tu ce zici?1619
    • @MVP: Herr se referea ca o sa fim ca bulgarii, cu 3 alegeri parlamentare pe an

      263
    • @punKreas: ah, am înțeles acum, mulțumesc! Dar nu cred ca va fi asa (am elaborat chestia asta undeva, dar nu mai știu daca aici sau la Arhi): spre deosebire de bulgari, cate alegeri anticipate au fost in Romania dupa ’90? Din ce știu eu, nici una. Mai degrabă s-a procedat invers, si anume suspendarea președintelui.

      72
  2. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1561
    • Felicitări SRI și SIE pentru prezență. Rușine FSB!

      516
    • Deci aia 40+ cu mânuțe roșii, votul vostru e bun, pentru ca-i al vost, dar daca alții votează altfel decât voi, atunci hua sunt serviciile? Care SIE n-are nici o atribuție in Romania, si restul n-au văzut nimic din CG.

      1116
  3. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 45120
    • pardon, susțin un partid care s-a clasat pe locul 8.

    • ai picat in delirul faiarist?

      avea SENS daca aveai 18-21 de ani.
      SENS si SOS sunt acelasi delir in directii diferite, SENS doar e total pe langa cand e vorba sa isi gasesca electoratul.

      citesti despre startupim de ani buni, prespun ca iti este cunoscut conceptul de product market fit.

      Comentariu apreciat.4823
    • …sau asa :))
      Pentru mine, ca si pentru multi altii, dom calin oricum a fost o revelatie. Pebtru ca pana mai ieri nu stiam ce periculos propagandistic vorbind e tiktokul. Dar navigand 2 zile pe acolo m am lamurit. Si tind sa cred ca poate sa fie si mai rau.

      Indecis. Tu ce zici?2110
    • Susții minorități?

      Îs obrăznicătură dacă întreb ce fel de minorități?

      234
    • @Irod – nu, romanii nu au ales altceva. Au ales aceeasi ciorba spalacita de 35 de ani incoace, pentru ca tot PSD-ul ramane la butoane.

      Indecis. Tu ce zici?328
    • @Scribus, pai si eu ce am zis?
      @alxzen, tu cu mine te certi?

      65
    • Florinel, nu am sustinut nici o minoritate, daca eram de vreo minoritate, sustineam cu drag, dar nu ma identific.
      Dar ma bucur in general ca lumea ma trateaza intotdeauna ca pe cine stie ce prost care baga batul prin gard, un mic dughin de ieri, cand am specificat doar un fapt demonstrabil: usereul a luat locul 4 in alegeri.
      Altfel, ramane cum am stabilit, oamenii din bula lor nu ies și rar vezi pe cineva din sustinatori sa recunoasca greselile idiotilor din partid, o fac Vali si Cetin, pentru ca desi sunt de partea asta a baricadei, au obiectivitatea sa recunoasca evidentele.
      Cat despre lume in general, slabe sanse, uite e bine ca sunt considerat cu minoritatile, bine ca nu m-a facut lumea putinist inca, dar nimic nu e pierdut! Fingers crossed pana duminica :)))

      167
    • Scuze, Irod, mă adresam patronului, că el zicea ca a susținut al optulea partid de pe listă.

      (Relax, n-am nimic de împărțit cu nimeni, nici păreri ferme de susținut, nimic.)

      201
    • Hai ca va lamuresc eu, ca am votat tot Sens: sustin toate minoritatile, sustenabilitate, ecologie, ecologie, sanatate,politici de stanga pentru cetateni,.
      Dap, intreaga platforma. Si n-am 21 de ani, am 37. Am nevoie de un partid de stanga care sa nu fie extremist si corupt.

      Indecis. Tu ce zici?1733
    • Și care e problema în a observa cum deși pe de o parte tu ca electorat afirmi ca vrei mai bine, apoi te încolonezi disciplinat și votezi aceleași gunoaie suveraniste, cu PSD în frunte, după cum îți dictează propaganda securistă? De 35 de ani.

      36
    • O sa sune stupid, ca aia cu „eu nu am auzit de X/ Cine este X?” insa nu poate cineva sa faca un corolar de partide politice pentru aia care nu urmaresc musai scena politica? De genul partid/lider(i)/orientare/crez.

      Eu de exemplu stiu de partidele vechi gen PSD si PNL, stiu ca exista USR desi nu imi e clar cine sunt lideri pe acolo si nici musai care e directia partidului dincolo de faptul ca sunt impotriva PSD si putin mai elitisti, de AUR stiu ca e Simion si extremisti de coltul strazii insa habar nu am cine e SOS, POT, REPER, PSDU, Forta Dreptei si restul de miscari sau ce dracu sunt aia gen „Reinoim proiectul european al Romaniei”

      615
    • @Bigbear: fix, dar fix dupa modelul AUR (nu in sensul c-ar avea aceeași politica) (dar din AUR s-a desprins SOS si POT (cred)), tot asa dupa USB (chiar mai tine minte cineva precursorul USR?) a fost USR PLUS, apoi REPER, SENS si mai știu ce. Adică dincolo de discursuri, politica e făcută tot de oameni, si deja unde-s 2 sunt 2 păreri diferite, darmi-te când sunt atâți.

      26
    • Florinele, da, dupa aceea mi-am dat seama.
      Asa e, in felul lui, usereul e si el o minoritate. A propos de pareri si sustinut, perfect de acord, eu sunt la fel, poate mai critic si mai nesimtit, dar in principiu pe aceeasi lungime de unda. De aici si primul comentariu ca lumea a votat fix ce a dorit si eu sunt mega impacat cu treaba asta. De asta ma mir ca unii sunt inca in negare si insista cu alte treburi.

      Sper sa nu fie disperati si radicali idioti prin tara daca va castiga georgica scriitoru’ prezidentialele…adica sa nu intram ca in ala cu avatarul si oscarurile…
      Cu permisiunea lui Vali:
      https://www.youtube.com/watch?v=Ea94p7Y1irM

      35
    • Din ciclul „trei lupi si un miel voteaza ce sa manance la cina”. Si bonus: mielul n-avea nimic impotriva.
      Miorita reloaded.

      21
  4. Dar ce zice Dughin e destul de evident. Romania va deveni parte din Rusia, pentru ca romanii sunt genul de oameni care vor sa fie parte din Rusia.

    Partea interesanta e ca nici nu conteaza cine iese presedinte. Ca nu e ca si cand, dupa o potentiala victorie a lui Lasconi, dobitocii care il voteaza pe baiatul cu cipuri in Pepsi o sa isi dea seama de prostie si o vor lua pe o cale mai buna. Tot dobitoci vor ramane, iar sistemul care i-a facut dobitoci nu poate fi demontat.

    Votati si fugiti.

    Comentariu apreciat.9817
    • boss, s-au nascut dobitoci. sistemul poate, in cel mai fericit caz, sa te educe. si o sa scoata din tine un dobitoc educat. si oricat de educat ai fi, tot o sa te duci dupa vrajeli gen georgescu, sosoaca, simion, vadim (chiar sunt curios cat ar fi scos asta daca avea tiktok).

      ps:
      simion pare genul de needucat. dar nu cred ca-i prost.
      sosoaca nu-i proasta, stie exact ce face. fix la fel ca vadim. pe sosoaca o consider cea mai periculoasa dintre toti.
      nush de inteligenta georgescului, nu-mi pot da cu parerea. omul are probleme mari la cap.

      Comentariu apreciat.428
    • Mi-a ramas pe timpan vorbele lu mosu Biden in timp ce ostasii americani plecau din Kabul. Zicea asa

      „The assumption was that more than 300,000 Afghan National Security Forces that we had trained over the past two decades and equipped would be a strong adversary in their civil wars with the Taliban.

      That assumption — that the Afghan government would be able to hold on for a period of time beyond military drawdown — turned out not to be accurate.

      We talked about how Afghanistan should prepare to fight their civil wars after the U.S. military departed, to clean up the corruption in government so the government could function for the Afghan people. We talked extensively about the need for Afghan leaders to unite politically.

      They failed to do any of that. ”

      https://www.whitehouse.gov/briefing-room/speeches-remarks/2021/08/31/remarks-by-president-biden-on-the-end-of-the-war-in-afghanistan/

      Asa ca si-a luat boarfele si a plecat si i-a lasat p-aia si mai saraci decat i-a gasit, ca mai prosti era greu.

      „Fuck USA, Fuck NATO, Fuck Bill Clinton şi p’ăia de la Bucureşti. Asta e gara mea! Check point! You need custom papers; n-aveţi, nu treceţi!”

      Indecis. Tu ce zici?3921
    • Eu folosesc aici „dobitoc” intr-un sens larg, de om care, dintr-o vaga combinatie de prostie cu educatie gresita si mediu inconjurator plus ura, ia decizii proaste. Nu zic ca sunt prosti, ca multi nu sunt. Nu zic ca sunt prost educati, ca multi nu sunt. Zic ca e ceva care il face pe om sa se uite la Rusia din ultimii ani si sa zica „da ba, ce fac astia e bine si asa vreau si eu sa traiesc” si ca nu exista conditii sa-l schimbi pe omul ala.

      Pana la urma nu conteaza definitia, conteaza concluzia: mai mult decat in orice moment dupa revolutie, e clar ca nu exista posibilitatea de a intrepta ce se intampla acum in Romania si ca singura solutie e plecarea.

      94
    • @cd asta se numeste selectarea argumentelor sa iti iasa concluzia la care vrei sa ajungi.
      Americanii s-au facut din varii motive ca nu vedeau coruptia din guvernele afgane, guverne care mai degraba erau suportate de populatia civila ca aia erau baietii „agreati”. Plus ca au modificat si politica fata de populatie de la un punct incolo, daca la inceput armata americana avea politica „hai sa ii facem sa nu se simta ca si cand am fi invadatori” la „de ce kkt sa investim noi in tara lor”.
      Din intamplare am dat peste un podcast al lui Jocko Willink in care se vorbea de impactul politicienilor asupra masurilor luate in Afganistan, cum a afectat modificarea generalilor responsabili de teatrul ala de razboi, politica din teren. In fine discutia e prea ampla pt o tara de doi lei ca Afganistanul.
      Ce e similar insa e ca si americanii ca si clasa mijlocie din Romania s-a facut ca nu vad unele chestii ca le-a folosit la un moment dat, apoi se mira cum de a iesit situatia maronie.

      87
    • @semeketh: la CG nu vorbim despre inteligent sau nu, educat sau needucat. Vorbim despre un om dus cu pluta rau de tot sau caz de spitalizare pe caz de boala mintala momentan nerecunoscuta.

      140
    • @Cristian Pop: pana la CG o aveam pe madam Sosoaca.

      20
  5. Majorarea prețului la energie e doar pentru cei cu consum mic. Sub 100kWh pe luna. Care astăzi din cei 0.68 lei/kWh au componenta de energie electrică mai jos de 100 lei/MWh preț la care nu se mai poate cumpăra energia de mai bine de 15 ani.
    Prețul a fost masiv subvenționat pentru toate casele de vacanta și cei cu apartamente goale dar și pentru consumatorii vulnerabili. Singurii la care trebuie să rămână protectia sunt vulnerabili, nu casele de vacanta ale bogătanilor.

    Indecis. Tu ce zici?1730
    • Ca orice roman care le stie pe toate, si de fapt nu stie mai nimic, NU ai dreptate.

      In primul rand plafonul de 0.68 este cu toate taxele incluse. Asta inseamna si taxele de transport, care au fost marite de cateva ori in ultimii 5 ani. 0.5 lei sunt doar taxele de transport in medie (incl TVA). Daca ele nu erau marite, pretul (ponderea) energiei active in componenta plafonata era mai mare.

      Iar varianta cu 15 ani este din nou scoasa din joben, fara sustinere. Vrei sa iti arat factura din 2019 cu 0.48 lei / kwh cu toate taxele incluse? La Joasa tensiune, da… Sau poate vrei factura din 2021 cu 0.7 lei / kwh cu toate taxele incluse…

      Indecis. Tu ce zici?264
    • curentul nu se transporta asa singur, trebuie oameni, echipamente, care s-au scumpit. inflatia

      26
    • mai cade pe jos, se mai sparge, se mai strică, știi cum e…

  6. Ia uite ce guvern frumos o sa iasa din PSD, AUR si UDMR

    Indecis. Tu ce zici?2510
    • ia uite ce frumos traiesti in alta lume….. „Președintele PSD Marcel Ciolacu și candidata USR la prezidențiale Elena Lasconi urmează să se întâlnească marți pentru a discuta o eventuală colaborare prin care PSD să o susțină pe Lasconi în turul al doilea al prezidențialelor, au declarat pentru HotNews.ro surse din USR. Lucian Romașcanu (PSD) a confirmat că întâlnirea va avea loc, scrie Agerpres.”

      147
    • Inteleg ca si-a cerut Lasconi scuze de la covrigar si n-am vazut eu??

      410
    • Multumesc, shase, chiar nu stiam unde traiesc.

      Din ce ai postat tu, cuvantul cheie este „eventuala” si, avand in vedere istoricul PSD, da-mi voie sa ma indoiesc de sustinerea Elenei Lasconi de catre ei.

      Nu spun ca imi doresc sa fie un guvern PSD cu AUR si cu cine o mai fi, spun doar ca matematic ar avea majoritate. Nu-mi vine sa cred ca a trebuit sa explic asta :D

      73
    • Normal ca trebuie sa explici pentru ca discutii intre PSD si AUR nu au fost pana acum (spre deosebire de tatonarile USR PSD) si ambele partide au reiterat ca nu fac alianta unul cu celalalt.

      42
    • @vijan: asa dupa cum marcelica si-a recunoscut înfrângerea in turul I, aseară in discursul ei, când a fost intrebata cum vede o guvernare, Lasconi n-a început cu USR, ci cu PSD (deci a recunoscut majoritatea obținuta in parlament), apoi PNL, si-abia apoi USR si UDMR.

      Exista însă 2 curente in USR, din care unul zice sa intre la guvernare, si altul sa rămână in opoziție.

      42
  7. Prostituate bogate au existat dintotdeauna! Asta nu inseamna ca sunt un model pentru majoritatea femeilor!

    Comentariu apreciat.3712
  8. Asta cu curentul electric o sa usture al dracu de tare …. De pe site-ul SEN, acum la ora ~ 13.

    Consum: 8152 MW Productie: 5564 MW Sold schimb: 2588 MW

    Asta in contextul in care regenerabilele ne scoateau din rahat dar acum nici eolienele nici fotov nu prea au ce baga in sitem.

    Pentru ca nu avem cu ce umple golul trebuie sa importam, iar aici pretul variaza de la 40 E pe MW noaptea la ~ 100 E in varful de consum, bine au fost si mai mari preturile dar sa luam o medie, daca pui un 65 E MW cinstit x 2588 de exemplu x cateva ore de varf de consum seara in general ies 168.200 Euro per ora x 3 sa zicem ies cam jumatate de MELEON de Euro pe zi daca e sa nu avem curent.

    Cineva plateste banii astia si cineva trebuie sa-i si recupereze de undeva. Deocamdata plateste Burduja cu Ciolacu, la anul mai vedem.

    Nu lucrez in sistem, eram doar curios , cine e curios poate sa vada pe site-ul Transelectrica care e nivelul de consum si pe Bursa Romana de Marfuri valorile de pret.

    188
    • De unde plateste Burduja si Ciolacu?
      Din banii aia care ii ies din buzunar cand scoate batista de la piept?

      Comentariu apreciat.321
    • Ala e maruntisul ce i-a ramas dupa imprumuturile alea de miliarde de lei …

      101
    • Observatia ta e pertinenta, dar e gresit calculul matematic. De aici iei valorile:

      https://www.opcom.ro/rapoarte-pzu-raportMarketResults/ro

      La ora 8 azi dimineata se importau aproape de 3000 MW x 200 euro / ora (pentru ora 8 dimineata) = 600.000 euro pentru o ora de curent au platit romanii strainilor. Deci cam de vreo 4 ori suma calculata de tine. Cred ca suma calculata de tine e MINIM, eu nu vad pe graficul OPCOM pret sub 100 euro / MWh.

      82
    • Am zis sa nu ma hazardez, merci de site, nu stiam eu am luat de pe BRM la tranzactii piata spot de a doua zi, dar e o intreaga increngatura cu energia acolo, cu contracte spot, futures incat de aia e si o nebuloasa totala referitoare la modalitatea de calculare a pretului.

      Chiar mai rau daca e 600.000 pe ora .. si inca n-a venit frigul sa bage lumea AC, resouri si alte nebunii.

      Pe scrut, alt domeniu strategic ignorat de stat, au lasat doar privatul sa faca capacitati de productie cand si daca s-au facut. Astia credinciosi macar au lumanari de la biserica :))

      130
    • Privatul este capabil sa faca doar solare si aia chiar capabili din privat mai fac si eoliene.

      Daca pentru solar poti pe absolut orice teren sa il pui, la eolian se renteaza doar in anumite zone din tara.
      Vin firmele straine la noi sa faca eoliene pe zonele cele mai bune, bineinteles cu bani din tarile lor, luati la dobanzi de 3-4 ori mai mici decat in Romania. Si apoi ne vand tot noua curentul scump. Suna bine, nu?

      Centrala pe gaz si hidro este foarte greu sa faci, trebuie multe aprobari de mediu, doar proiectele dureaza 4-5 ani cel putin si mai ai si ONG-urile care te casapesc prin instante. In timpul in care incerci sa obtii avizele pentru 10 MW de hidro sa zicem, poti face cu aceeasi bani si mult mai repede 20-30 MW de solar. Capitalul trebuie sa se invarta, iar viteza de rotatie a capitalului da profitabilitatea afacerii in cazul afacerilor care au profitabilitate marginala, cum e cea a regenerabilelor. De aceea toti investesc in ordinea asta: solar, eolian, stocare, hidro, gaz. Nuclearul deja e SF in Romania.

      114
  9. Nu e vorba numai de servicii aici, presa a ratat complet subiectul condamnați și ofițeri ai securității pe listele PUT.

    236
  10. Uite ca in sfarsit se respecta referendumul cu 300 de parlamentari.
    Avem 300 de parlamentari (la calitatea noastra obisnuita, se lucreaza cu materialul clientului) si restul pana la 467 niste nevertebrate rusofile.

    Comentariu apreciat.369
  11. Cat despre Burduja, sa nu uitam al cui baiat de nadejde este. Pare cumva natural sa serveasca baietii din energie, cu bonusul adaugat de a lasa tara in haos pentru urmatorul guvern.
    Daca se potrivesc lucrurile cum trebuie da baiatu o ordonanta in ultima zi de activitate a guvernului actual, n-avea grija.

    142
  12. Pe băiatul ăsta îl doare la plus de romanika/rusia:

    https://evz.ro/radu-mazare-duce-o-vita-linistita-departe-de-romania-cu-ce-se-ocupa-fostul-primar.html

    Alo ‘justiția’, recuperare prejudiciu, ceva ? Sau a împărțit, și e toată lumea happy ?
    Păi atunci să nu mai fim oripilati că ies tot felul de dilimache care exploatează frustrări și prostie..

    163
    • A deci acu contează recuperarea prejudiciilor?!? Credeam ca doar „la pușcărie!” era important…

      319
    • „La cinci luni după ieșirea din penitenciar, a venit pe lume cel de-al doilea său fiu, Aris.”

      Stai, ce????

      105
    • @Octavian: oricât de greu iți vine a crede, au si aia condamnați drepturi, probabil o vizita conjugala.

      104
    • MVP – și nici Borcea n-a dispărut.

      Cică votează si polenizează chiar și prin corespondență, dacă e nevoie.

      120
    • @florinel⁶: ei Borcea e Borcea, chiar bratu’ Borcea! :D In cazu in care corporațiile cele rele de vor decima (cf. CG) eu cred ca putem sa-i încredințăm repopularea planetei! :D

      34
  13. primele 3 partide in parlament sunt in ordinea pe tricouri: the real psd, the dumb clown psd and the b1tch psd.

    199
  14. Mie, Australia imi pare o tara decenta unde sa emigrez…

    615
  15. Eu cred ca prima știre este fake news.
    Ca îmi amintesc cum domnul Virgil Popescu în costum gri cu sigla guvernului României în spate ne a spus ca liberalizarea este f bună la om.
    Ca deși nu au câștigat alegerile și se sacrifica într o alianță cu USR ul și prețurile nu vor creste.
    Apoi domnul Orban de bucurie a zis să închidă câteva exploatări miniere cu disponibilizări ca suntem poluatori.
    Și domnul Cațu (care a făcut școala în America) ne a zis ca nu înțelegem noi piața concurențiala și mecanismele de reglare și reglementare a pieței.
    Și dimpotrivă prețurile vor scădea.
    Și cum s a stabilit deja USR ul nici nu a fost la guvernare, chiar nu au reușit sa ajungă în clădirile ministerelor.
    De asta domnul Drula a fost nevoit sa plece la servici cu o ranga sa forteze ușile.
    Nu a reușit și a mers la metrou(era vinerea verde) și de nervi a demolat câteva chioșcuri.
    Totuși în apărarea lui ușile erau blocate de colegii din ministerul sanatatii(sa i dea D zeu sănătate domnului Voiculescu) care ne explicau alături de un doctor de la Sibiu cum ar trebui sa decontam mai mulți bani în sistemul privat pentru servicii de urgenta.

    Indecis. Tu ce zici?1825
    • Aici se discuta altceva. Nu de obsesiile obosite ale unora cu USR-ul care a facut si a dres si de aia ne merge rau.

      55
    • Nu doar din cauza asta..
      Din cauza ca te ai crezut deștept de careva ori și uiți ca nu ai fost.
      Johannis.. Drula.. Barna.. Ghinea.. Orban.. Coliban..niste lumini
      Poți greși dar sa perseverezi…

      14
    • Asa e mai Gabriel,USR-ul a distrus tarisoara…Ce bine ca nu doare.

      30
  16. Amuzanta aia cu explicata fetelor cum sa aiba grija de ele cand orice discutie despre sex cu copii e o chestie tabu in societatea romaneasca

    135
  17. Marirea preturilor la curent electric… ai de plm.
    De fapt dublarea lor… fereasca al de sus… inca o tura de inflatie.
    Asta peste faptul ca noul guvern va lua 3 piei de pe noi cu noi taxe.

    De aia zic: guvern PSD+AUR+SOS+POT.
    Sa se sature toata lumea de suveranism si izolationism.

    Guvern PSD+PNL+USR+UDMR o sa isi ia valuri de muie.
    Imbecilii din USR vor avea ei grija sa o ia toata.
    Atat ii duce mintea aia creata: sa dea din maini de parca ar avea dreptate.
    Au instinctul politic al unei molii care se da cu capul de becul aprins in intuneric.

    PSD va iesi ca Afrodita din spuma marii: puri si imaculati.
    PNL va iesi ca o curva stilata. Curva dar stilata.
    UDMR, curva-i curva pana moare, si nu moare pentru ca stie sa suga din interes.

    146
  18. Asa cum am mai spus si prin alte comentarii, situatia nasoala o sa inceapa din 2025 cand nota de plata va trebui platita. Acum ce se stie este ca s-ar fi cu agreat un plan cu CE cu privire la reducerea deficitului si tot ce tine pe langa. Partea cu adevarata trista este ca momentan nu exista clar ceva oficial pe tema care sa stipuleze ce o sa se intample ci sunt vehiculate diverse scenarii. Asa ca in functie de rezultatul la prezidentiale, diverse scenarii se vor aplica. Nu sunt de acord cu scenariile istericale in care daca Georgescu iese presidente o sa se evaporeze capitalul strain, din cateva motive simple:
    1. Profit maricel, facut fara prea mari batai de cap.
    2. Obisnuita multora cu „incertitudinea” din Romania care le aduce bani gratis fara prea mari batai de cap.
    Ce o sa fie trist este ca mai mult ca sigur impozitarea pe munca va creste caci sunt bani usor de obtinut si nu sunt sigur daca TVA-ul va intra in ecuatie. In mare noua clasa mijlocie din orasele mari va fi cea care plati o buna parte din nota de plata urmata apoi de restul. Aici o sa fie interesant care o sa fie raspunsul acestor oameni. Vor lichida tot si vor pleca, vor ramane aici si vor merge la gri cu totul? Timpul ne va spune, probabil ca Vali o sa observe cum numarul de ip-uri din afara Romaniei o sa creasca si o sa comenteze despre asta. Cam tot ce se stie acum este ca momentan lumea este in expectativa.
    Referitor la parlament nu stiu de ce esti mirat. Reprezinta destul de bine societatea romaneasca in ansamblul ei. Cand am putut sa ne punem noi vreodata de acord pe ceva?

    134
    • „1. Profit maricel, facut fara prea mari batai de cap.”

      Aia de la Enel sunt dobitoci, la curgeau banii in cap fara sa faca nimic, dar ei au preferat sa o taie. Serios vorbind, banuiesc ca acum directorii ENEL au facut parangehlie cu prostituate de lux, gandind ce decizie de miliarde au luat.

      „Ce o sa fie trist este ca mai mult ca sigur impozitarea pe munca va creste caci sunt bani usor de obtinut ”

      Fix o sula: va aparea somajul, se va restrange activitatea economica (de ce sa fac cu 4 ce pot face cu 3?) si se va trece la munca la negru. Din greu. Deja, taxarea la salariile mici spre medii nivelul e de nesuportat (40% impozitare pe salariul minim pe economie???).

      31
    • @silicon_v
      Este o linie foarte fina intre suntem oameni si imi iau jucariile si plec. Sunt destul de multe multi-nationale care au facut profituri frumusele pe aici, iar apoi au facut magie sa nu se plateasca prea mult impozite. Asa ca fiecare o sa-si puna problema cat de „suportabil” o sa fie noul regim, raportat la noile realitati.
      Ceea ce vedem acum este doar inceperea unei linii de negociere, pe care toti o iau in calcul. Daca noua oranduire o sa fie nerezonabila(ma indoiesc, intrucat foamea e prea mare pe noi veniti) atunci o sa fie un pic mai special si o sa se lase cu diverse iesiri de capital. Insa inertia lucrurilor este mare, sa nu uitam povestilea cu sanctiunile impotriva Rusiei. Cel mai nasol lucru nu o sa mai fie un bonus mare la sfarsit de an, ca trebuie sa mai imparta cu cineva, in rest va fi business as usual.

      22
    • Bai Asdad am vrut sa iti zic de ceva timp.Semnalizezi prea des.

      01
  19. Salut Vali.

    Un punct pe care nu l-am vazut discutat aproape deloc. Suverani am tot fost din anii 90 pana in 2007. Atunci au fost cele mai mari jafuri din Romania. Rezervistii din AUR si SOS sunt fix aia care erau smecheri in 90-2000 si acum isi vor oligarhia inapoi. Ii incurca putin UE la furat.

    226
  20. Vrem o tara ca afara (Germania)!
    Numai ca am gresit anul: 1930 …alegeri… 19% NSDAP
    La urmatorul ciclu de alegeri ori ne ducem full retard ori revenim pe linia de plutire…

    124
  21. Dar sa trecem la lucruri mai serioase. Ati vazut pozele cu Valentina Aldea de la POT ?
    Ea este in a doua poza ? Cred ca ar trebui sa le posteze Zoso aici sa ne dam toti cu parerea. Daca e adevarat cred ca ne putem reconsidera optiunile electorale, ne stresam ca vin nazistii si cand colo aia au cap de lista o videochatista.

    49
  22. Daca aveti curiozitatea sa vedeti din ce e format pretul la curentul electric, o sa vedeti ca cele mai mari componente subt taxele si tariful de distribuie (taxa de fir).
    Productia e eminamente de stat, de i oretul final in mare ajunge tot la stat.
    Tarifele actuale sunt nesustenabile, sa faci productie costa e enorm, de plouat nu ploua, jumatate de an nu ai vant ai soare.

    Deci vom importa pana o sa avem black-out sau poate terminam alea 2 reactoare de la Cernavoda si descopera astia fuziunea nucleara.

    Energia ieftina nu se intrevede.

    85
    • Deja în Dobrogea sînt parcuri de eoliene „în joc de glezne” și nu le pot cupla la rețea că nu au cu ce căra curentul peste Dunăre. Iar cu cisterna sau barja nu merge. Pen’ că banii de încă o linie de înaltă tensiune au fost ciordiți.

      01
    • Mai sint si oameni cre inteleg lucruri.Cam putini.

      01
  23. as adauga si felicitari SENS si REPER. Inteleg ca Pislaru il tine in lingurita pe Julien sa-l consoleze

    62
  24. Nu că ar schimba foarte mult situația, dar n-ar fi normal să avem și o dezbatere live înainte de turul 2? Să vadă lumea cu cine are de-a face fără să intre pe TikTok sau să locuiască în Câmpulung.

    Altfel, știe cineva bine de tot cu AI-ul, ca să îi organizeze lui CG o vizită de noapte la Vântu?

    91
    • @neaorin: absolut c-ar fi mai mult decât necesar, dar cu cine sa faci dezbatere, cu unu care nu răspunde la nici o întrebare, si face interviuri luate de nevasta-sa?!?

      101
    • CG refuza sa vina la vreo confruntare, Cica se teme sa iasa din casa, din motive de securitate. In fapt, stie ca va fi asaltat cu intrebari despre cele 1 miliard de declaratii demente din toate domeniile si risca sa iasa prost. Si pare si cam ciudat, nu suporta presiunea sociala sau contactul cu ceilalti.

      60
    • @ silicon V Omul are complexe de superioritate grave, el de deasupra gloatei. Voi l-ati vazut ce mimica si gestica are omul?? zici ca-i Ceașca bucatica taiata.

      41
  25. Steaua are tei piedei voi aveti tei pieidei credeti ca se echilibreaza jocul?

    33
  26. Nu va suparati, de fondurile din PNRR mai stim ceva?

    20
  27. În seara de 7 spre 8 decembrie, se inaugurează redeschiderea catedralei Notre Dame.

    Sper că n-au bifurcat alegerile (vara, cu acum) și modul cum le-au bifurcat, fiindcă i-a ros pe cei din servicii și pe unii din partide, respectiv lojă, să se dea mari prin lume & cu cei din Le Siecle, cu ezoterisme de nici doi bani de aramă…

    „Oooooo, am făcut prezidențialele să cadă odată cu redeschiderea Notre Dame”, ‘tu-vă-n pufuleții voștri de scrântiți perisabili, dacă ați făcut-o așa intenționat, jucându-vă în halul ăsta cu viitorul nostru și așa șterpelit cum e, de cum vă pasă, inutililor parveniți…

    01

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Alte linkuri (mostly NSFW)