Situația la zi, joi, 8iunie

Un șofer finlandez a fost amendat după ce venituri are. Asta se întâmplă pentru că acolo avem de-a face cu o țară civilizată, unde oamenii au venituri, nu ca la noi, plin de milionari care nu au nimic pe numele lor, și bombardieri care conduc mașini de 100.000€.

Cam asta ar fi diferența.


O polițistă de frontieră a picat.

Acasă la polițista de frontieră, oamenii legii au descoperit și o agendă cu 47 de file, în care femeia își nota „încasările” zilnice. Făcea calcule pe zile, pe luni și apoi pe an. Agenda cuprindea sume primite ca mită pe durata a 3 ani, în perioada august 2018 – august 2021.

Acum, orice om cu o urmă de creier se întreabă cine notează ce șpăgi ia și de ce. Pentru că explicația e simplă: notezi asta când ai de dat mai sus, să știi cât ai luat și cât ai de dat. Să îi arăți superiorului cât ai luat și cât ai de dat. Că ești un șpăgar cinstit.


Chiar sunt curios cum vor arăta campaniile Klarna la noi, dacă tot au intrat în România. Că intrarea lor se mulează foarte bine pe curentul ăsta de consumerism sălbatic, de cumpărat continuu haine și electronice, ca să compensăm pentru orice.

În caz că nu știți ce e Klarna, e o companie foarte mare care oferă servicii de “cumpără acum, plătește mai târziu”.


Munca de 52 de ani, casa. Nimic altceva.


Superbet mai corupe o chestie, că așa e viața, ai nevoie de bani și dacă doar ăștia dau, asta este, iei, ce să faci, doar nu o să aștepți să apară sponsori mai spălați.

De unde vin banii? Păi ce, e treaba ta? Vin de undeva, nu din prostituție sau dat în cap la oameni. Nu e ca și cum sunt bani de la țigări…


Tot din categoria foame, Andreea Marin a ajuns să lucreze pentru Lorand. De foame și de relevanță, nu din alte motive.

 

uprizers-andreea-marin

Image by Allexxandar on Freepik

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

87 comentarii

  1. Putem concluziona că doamna de la Frontieră a fiscalizat încasările.

    Cred că ăștia își doresc mai mult decât Austria și Suedia ca România să nu intre în Schengen.

    Comentariu apreciat.1971
    • Romania nu va intra in schengen nici de ar schimba toti vamesii cu unii importati din austria.

      Indecis. Tu ce zici?3033
    • Singura noastra sansa sa intram in Schengen e sa intre Ukraina (si eventual Moldova, dar acolo e complicat) in UE ca sa nu mai fim noi bufferul ptr zona.

      Indecis. Tu ce zici?2111
    • Rusia intra inaintea Romaniei in Schengen.

      Comentariu apreciat.6713
    • vrea cineva o barcă cu praf? vrea cineva un TIR cu țigarete? vrea cineva vre-un zbor transfrontalier la mică înălțime? nici Olanda nu ne vrea că sabotăm Rotterdam-ul.

      Indecis. Tu ce zici?1919
    • Nu e nevoie sa vina AUR sau Teodosie ca sa faca propaganda pro rusă. Romanii si rușii iricun sunt ca fratii: beau Redbull, merg la schi in Austria si isi tin banii in bancile austriece.

      244
    • bah baetzi, romania a indeplinit toate conditiile tehnice ca sa intre in senghen, da? da’ e austriecii nenorociti…

      185
    • Tehnic suntem în Schengen. Problema cu austriecii și olandezii mai trebuie rezolvată.

      71
    • laur, zic sa punem niste austrieci si olandezi in locul doamnei. s-o rezolva?

      30
    • Nu!! Noi trebuie să ne facem curat în curte. Ăștia de bagă boticul la smântână, duși pe câmp la prășit, la plivit ceapa, la săpat șanțuri este atât de muncă. Arbeit mach frei!

      32
  2. La retragerea din fotbal, Duckadam in loc sa accepte un post/functie/grad in MAPN, a cerut sa fie facut vames la Nădlac, unde a stat cca 2 ani

    Comentariu apreciat.1035
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 634
    • Vamesii sunt angajati MAI ?

      36
    • Șeful Poliției Române a fost pedepsit exemplar după cazul Caracal și mutat disciplinar Șef la Vamă.

      Comentariu apreciat.480
    • @leco
      „fac parte din MAI”

      Mi-am dat seama

      130
    • Adica Ducadam a tradat?

      30
    • @Jerome – MApN e o treabă, MAI este o alta. Frontiera este la MAI, adică la Interne, nu la MApN. Prin urmare Duckadam, angajat MApN, nu avea cum să ceară și obțină un post care aparține de MAI. Nici măcar prin detașare, că de demisionat și angajat dincolo nu cred că se pune problema, cine este pe viață în structuri rămâne strict în structura în care a crescut.
      Prin urmare zic eu că e bine ca uneori să știm despre ce vorbim…

      94
    • @BogDan

      Dumnezeule, de unde apareti ?
      Mai oameni buni, una este politia de frontiera si alta este serviciul vamal!
      Duckadam s-a facut vames, adica angajat la ANAF pe vremea aia, nu era angajat la MAI.
      Prin urmare, zic eu ca uneori, mai des in cazul vostru, e bine sa tacem din gura

      144
  3. Klarna va avea o misiune dificila la noi, in conditiile in care mai toate bancile au carduride credit cu dobanda zero pt cumparaturi in x rate si in afara de asta exista si o gramada de IFN uri care ofera fix acelasi produs.

    Indecis. Tu ce zici?2511
    • S-a strigat IFN?
      Prezent, DAE de doar 1847615,38% pe zi.

      106
    • @Alina, au si ei programe speciale de „rate fara dobanda”, de obicei in parteneriat cu magazinele, pentru cumparaturi. Mobexpert e doar un exemplu, sunt multi. Faptul ca nu ai auzit tu de ele nu inseamna ca nu exista.

      80
    • Eu folosesc Klarna de mai demult în ideea de a nu avea sume de bani blocați din cont/pe cardul de credit când comand ceva online și poate vreau sa returnez, ținând cont că de obicei durează niste zile până ajunge returul și este procesat și încă câteva zile până ajung banii înapoi în cont. Așa cu Klarna plătesc doar ce am păstrat din comandă după ce fac returul.

      69
    • Treaba e ca la Uber/Bolt: nu e taxi, e ridesharing. La Klarna nu e credit, e plata in rate ;)

      Si cum sunt cetateni “nebancabili” care nu pot obtine acele carduri de credit pt cumparaturi in rate cu dobanda zero, Klarna ar avea de unde sa manance.

      Si chiar daca nu e deloc un proces complicat sa obtii un astfel de card de cumparaturi, cu Klarna e si mai simplu sa cumperi acum ce nu-ti permiti. In fond “simplu” este traducerea cuvantului “klarna”.

      Exista beneficii dar overall BNPL e un sistem periculos pentru un popor tampit. :) youtu. be/UFJgnaASld8

      182
  4. Apropo de știrea cu Superbet, sunt antrenor la un club de robotică iar una din echipele clubului (formată din copii între 12 și 18 ani) a câștigat locul 1 la proba de proiect de cercetare la competiția First Lego League și dreptul de a participa la Asia Pacific Championship din Sydney, Australia, între 29 iunie și 2 iulie.

    Partea complicată e că echipa are nevoie de o sponsorizare de aproximativ 30.000 de euro și după 2 luni de demersuri (cu asociație și tot ce trebuie) pe unde am putut și ne-am priceput abia am reușit să adunăm 7.000 de euro și promisiuni de încă vreo 7.000. Copiii au câștigat și o bursă Henry Coandă de 100.000 lei (20.000 de euro) dar ce să vezi, banii vin după și vor trebui dați înapoi.

    Așa că variantele sunt ori iei bani de la cine îți oferă, ori niște copii excepționali ratează șansa vieții lor (de până acum, desigur). La cei din link chiar e vorba de viață, nu de o excursie.

    Comentariu apreciat.1115
    • NOU
      #25

      Revolut sau IBAN ?

      152
    • de aia zic, ar mai merge o campanie Banca Transilvania cu Alina Ceușan.
      sau niște activări pe la festivaluri.

    • Mi se pare o situație care sintetizează perfect concepția din România – ca principiu toți suntem de acord cu niste idei, concepte și lucruri atâta timp cât nu ne afectează personal – când ne afectează personal brusc situația se schimba.

      Sunt de acord ca aici sunt niște lucruri cu care oamenii rezonează- niște copii foarte buni nu au bani si nu pot ajunge sa-si dovedească priceperea la un concurs din străinătate și atunci na….. parca nu e asa mare chestie ca primesc sponsorizare de unde se poate.

      Dar pe fond situatia este asa :
      -dacă jocurile de noroc sunt rele atunci nu te asociezi cu ele INDIFERENT de situație
      -dacă sunt bune atunci este ok.

      ACELASI lucru nu poate fi bun sau rău în funcție de nevoia de moment.

      Comentariu apreciat.434
    • Dati-i un wahtsapp lui Iohannis, el e profesor si va poate ajuta.

      242
    • „Copiii au câștigat și o bursă Henry Coandă de 100.000 lei (20.000 de euro) dar ce să vezi, banii vin după și vor trebui dați înapoi.”

      Cum vine asta: dau banii cu o mana si ii iau cu alta cand nu mai aveti nevoie de ei? Ca sa ce? Sa zica ca s-au oferit burse, ca se sustine educatia?
      Orice ca guvernatii sa declare ca au facut ceva cand de fapt nu au facut nimic.

      110
    • D, ne-am fi împrumutat și apoi să rambursăm împrumutul când intrau banii, dar nu se acceptă deconturi pentru cheltuieli făcute înainte.

      50
    • Copii ratează o șansa pt ca asa e România si asa este lumea. Sunt nenumărați copii cu potențial care reușesc mai târziu decât alții sau nu reușesc niciodată nimic pt ca au fost extrem de săraci si nu i-a băgat nimeni in seama.

      Si tinerii care ajung dependenți de păcănele poate aveau un viitor presărat cu rusite. Cine decide viitorul cui trebuie ignorat pentru ca uite grupul asta are o șansa, si asta e, luam bani de unde putem, nu contează ca banii aia sunt storsi din vieți distruse?

      Nu sunt deloc de acord cu astfel de judecați arbitrare si compromise moral. Uneori nu se poate. Astea sunt limitele. Si nu se poate pt ca nu am reușit fie sa convingem pe nimeni, fie banii au o sursa îndoielnică, fie nu exista bani.

      213
    • Ioan, nu vreau să intru în polemică dar bugetul care finanțează școli și spitale este alimentat și de

      „Din cele mai mari 10 companii contributoare la bugetul public în perioada 2015–2020, cel mai mare aport este adus de o companie din industria tutunului (grupul British American Tobacco, care operează 3 entități în România).”

      Nu cred că nu-ți duci copiii la școală din cauza asta sau refuzi tratament medical.

      Indecis. Tu ce zici?296
    • Nu e nicio polemica. Si nici nu te judec.

      Încerc sa subliniez o problema destul de evidentă a unor astfel de raționamente si implicațiile lor. Una e impozit plătit de toată lumea, alta e sponsorizare directa, care asigura o platforma de promovare. Ca nu intri in școala sau spital si vezi un panou pe care sunt listate companiile care au contribuit la bugetul de stat.

      Una e Netbet a trimis acești copii la tabăra de Robotică, Qatar sprijină sportul tinerilor sub 21. Philip Morris salvează femeile de cancerul uterin. DACA uitati sa mai menționați porcăriile pe care le facem. Etc.

      Alta e contribuim toți la stat in schimbul unor servicii gen sănătate, educație.

      Pus in fata unei dileme precum cea menționata de tine, eu ca părinte îmi retrăgeam copilul si îl sprijineam in alte moduri. Ii plăteam cursuri de limba chineza, si îl înscriam la o bursa de studii in China. Sau ma dădeam peste cap sa plec intr-o tara din Nordul Europei. Încerc si fac altfel, daca ma duc balamalele, dar știu ca am făcut lucrurile cinstit, si nu am contribuit la chinul altor copii ca sa ii fie copilului meu mai bine.

      Azi iau sponsorizări de la case de pariuri, sau producători de tutun, mâine copilul meu ajunge dependent de păcănele si tutun. Ce am rezolvat?

      163
    • Dorel,
      Parintii nu au deloc posibilitati?E doar curiozitate,nicidecum rautate.

      33
  5. Prima Doamna e si ea pe foame? A ajuns influencarika ?
    „Prima Doamnă, Carmen Iohannis, promovează creatorii români cu ocazia evenimentelor publice la care participă, atât interne, cât și externe. La ceremoniile publice care au avut loc la finalul săptămânii trecute în Republica Federală Germania, Prima Doamnă a purtat bijuterii ale unui creator român, inspirate din opera lui Constantin Brâncuși, acesta fiind și motivul utilizării acestora. Bijuteriile au fost returnate creatorului la revenirea în țară, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată și cu ținutele vestimentare purtate de Prima Doamnă. Nu a existat niciun contract care să implice câștiguri financiare în urma promovării bijuteriilor respective”, a transmis Administrația Prezidențială, luni.

    146
    • Nu vad nimic in neregula cu faptul ca a promovat un brand romanesc. Trebuia sa se imbrace cu ceva, era mai bine daca isi lua ceva de la Channel sau poate de la chinezi?
      Inteleg ca in cazul ei erau doar imprumutate, dar chiar recomand oamenilor din „aparatul de stat” sa „poarte” cat mai multe produse romanesti.
      Cum ar fi ca toti oficialii romani sa aiba Dacia si sa poarte camasi Braiconf, chiloti de la Botezatu, etc ?

      Indecis. Tu ce zici?2413
    • @TicTac: dar contextul? O profesoara cu salariu de 3000 de lei, in plina greva a profesorilor…

      188
    • Adevarat ca in contextul actual e cam nasol ca a purtat bijuterii atat de scumpe, cu atat mai mult cu cat si ea este profesor.

      184
    • Nu vezi nimic in neregula pentru ca traiesti in romania iar romanii sunt neam de mocangii.
      Pentru mine nu este nici o diferenta intre prima duoamna si duoamna care a purtat sutien de 200k marca Vama Petea.
      Sunt convins ca nemtii au avut ample discutii pe subiect: vai ce frumos inel, cine l-a sculptat, Brancusi?

      179
    • #TicTac „nu vad nimic in neregula cu…”

      de regula povestile astea sunt legate de niste proceduri ca sa nu existe interpretari si sa nu fie nevoita Administratia pres sa intervina cu justificari. ca sunt tare curios cum sa fac ca afacerea mea sa fie promovata de doamna, ioha nu poate purta nitel un sacou cu un logo acolo in deplasari? ca cam la asta a ajuns administratia prezidentiala.

      113
    • @Lecter
      Ideea comentariului meu: „Femeia trebuia sa se imbrace cu ceva. Mai bine cu un brand romanesc decat frantuzesc.”
      De la asta, ai ajuns la „romanii sunt mocangii”. Vedelete de la Hollywood care participa la tot felul de festivaluri (Oscar, Cannes) si care sunt milionari primesc produse (haine, bijuterii) gratis, si pe care ulterior le returneaza. Si astia sunt mocangii?

      @zippo
      Trimite-i un email daca ai vreun brand romanesc. Poate vrea sa-l poarte, de ce nu? O intrebare nu strica, poate ai sa ai o surpriza frumoasa. :)

      35
    • #TicTac
      simplu spus – nu se face. din cauza asta avem o lege ce reglementeaza asa ceva, daca ar fi urmat pasii atunci admin prezid nu trebuia sa intervina post event cu explicatii. atat de simplu e.
      ca de aici poti sa te gandesti cat costa in startosfera aia (in care regulile sunt doar pentru muritori) sa sopteasca in urechea cui trebuie ca usr e cih si psd e parfum (ca umba un zvon ca asta a fost toata poveste) sau poate sa o lese mai moale cu ucraina ca stica bilciul unui potent.

      22
    • @TicTac oare de ce iti este greu sa faci diferenta intre o persoana vedeta la Hollywood sau Buftea si o persoana care reprezinta institutia prezidentiala a romaniei?

      11
  6. Orice ban donat de casele de pariuri unor cauze sociale reprezinta un castig indiferent de cat ne-am dat noi peste cap cu moralitatea. E valabil si pentru companiile de alcool si tutun (chiar, Glo ce campanii sociale are?)

    Indecis. Tu ce zici?2615
    • Sa dam deoparte cazul baiatului care si-a dat foc si toti cei ale caror vieti au fost distruse de casele de pariuri. Ca este mai convenabil asa

      1910
    • Punkreas, deci dependenta de jocuri de noroc este mai tolerabila decât dependenta de alcool sau de droguri ? Și mai ușor de tratat ? Un dependent de jocuri,pacanele,pariuri, nu va fura, tâlhari ,pentru a face rost de bani ?

      134
    • Revin, mai explicit: acceptand donatii din partea caselor de pariuri, companiilor producatoare de tutun se legitimeaza si se „spala” obiectul muncii respectivelor firme

      124
    • Nuțu Cămătaru și-a făcut IFN. A scos o carte cu un influencer.
      Clanul Sportivilor a intrat în legalitate PLS4.
      Faci bani, speli imaginea, te încuscrești cu un politican, dai în judecată pe oricine se întreabă cum ai făcut primul milion.

      251
    • Nu Mihaela dragostea mea era șefă la Crucea Roșie România?
      Acea Cruce Roșie care avea nevoie anul trecut de ultimele modele de iPhone și Samsung.
      A fost, a trecut, acum șefă e Camelia Șucu. Viorel Cataramă a fost înfrânt.
      Oare toți influencerii speră la un post d-ăsta de șef ONG susținut de stat, în adâncul sufletului?

      210
    • @kilroy: hai sa nu pomenim si de victimele accidentelor provocate de soferi beti, ok? Fiecare viciu are oile lui negre.

      44
    • @punKreas, casele de pariuri isi fac reclama prin aceste donatii. Pe orice banner al fundatiei respective va aparea si sigla Superbet. Donatiile, daca nu sunt anonime, pot fi considerate cheltuieli de marketing.

      Acum trebuie doar sa decidem daca reclamele la casele de pariuri sunt morale sau nu. Pana la urma si Pablo Escobar a donat sume uriase comunitatilor sarace din Medellin. Nu putem contesta ca asta era un lucru bun pentru locuitorii de acolo.

      90
    • @Andrei G: imi si imaginez cum o sa aiba asta efecte. Tatal unui copil bolnav de cancer vede ca superbet finanteaza un ong si pac, nu mai sta pe ganduri si se duce sa bage un bilet la agentie :)

      14
    • Intr-adevar, daca pui problema asa, nu prea conteaza cine finanteaza fundatia. Adica daca o persoana este bolnava si ar putea fi ajutata, nu ar trebui sa stam nici 2 secunde pe ganduri daca ar trebui sa ia sau nu banii, indiferent cine este „sponsorul”.

      30
  7. NOU
    #55

    Asta cu prinsa in flagrant e de domeniul sf-ului, cum a prins-o doar pe ea, ceilalti colegi erau curati ca lacrima si doar ea a picat in pacatul spagii. Mai bine sa spuna ca s-au saturat de ea si nu facea destui bani pentru sefii ei, era prea mica suma adunata si nu si-a atins targetul. Sunt sigur ca ceilalti colegi nu au stiut nimic si au respectat regulile cu strictete de cand a inceput flagrantul, ce au zis aia, hai ma s-o urmarim doar pe asta ca restul si-au atins targetul. Daca ea a strans doar 200k in 3 ani ceilalti au facut milioane, la cati vamesi avem lejer se atinge anual vreo 500 milioane de euro pe an din spagi.

    240
  8. La ultimele conferințe dilema veche am auzit cum sever voinescu mulțumește fundației superbet, partener strategic.

    172
  9. NOU
    #59

    „nu ca la noi, plin de milionari care nu au nimic pe numele lor”
    Sa vină finlandezul la noi pentru un curs de optimizare fiscală.

    Comentariu apreciat.300
  10. NOU
    #60

    Asta cu superbet care face campanii sociale si sponsorizare de intelectuali o sa ajunga ca in filmul Idiocracy, unde totul era sponsorizat de corporații, azi maine il vezi pe Ciociolacu cu fular superbet vorbind de valori si respect, sport si educatie, stai numa sa inceapa mizeria din campania electorală

    163
    • Daca ar fi sa aleg o imagine reprezentativa pentru nea Marcel as alege aia in care ii ieseau hartiile de 500 de la pieptu-i de harama

      40
  11. ce resturi? crengi? frunze, hartii? batea vantul?
    o fi turnat si un pic de benzina sau motorina ca sa arda mai repede?
    si „fractiunea” aia de secunda cat a lasat focul nesupravegheat o fi post pentru un toi de snaps si un paharel de zaibar?

    oare faptul ca si-a dat singur foc la casa o fi o explicatie pentru rezultatul celor 52 de ani de munca x2?

    74
  12. La situatia cu doamna de la vama lucrurile sunt simple. Atata timp cat vom avea oameni care vor pazi chestii riscul de spaga o sa existe. Si asta se intampla pentru ca indiferent de cat de corect esti tu fiecare om are un pret indiferent ca vorbim de bani sau de alte cele.
    In acelasi timp discutia despre Schengen este un non-sens, iar daca am avea un presedinte care sa-si doreasca ceva pentru tara plus un corp diplomatic cat de cat competent s-ar fi putut rezolva problema mai demult. Doar ca in acest moment nu avem si ratam diverse oportunitati.
    Hai sa incetam ca spaga a fost inventata in Romania sau ca la nivelul tarii noastre avem o coruptie iesita din comun. In acest moment tot ce inseamna trafic de droguri si alte chestii conexe este trecut prin niste tari care ne dau lectii.Porturile din Antwerpen, Rotterdam, Malmo, Helsinborg sunt in acest moment placa turnanta de tot ce inseamna contrabanda si trafic de droguri. Mai mult anumite autoritati(Helsinborg) recunosc ca sunt depasite de situatie si ca nu se asteptau ca situatia sa fie atat de grava. Absolut toate tarile astea au ca chestie comuna noi suntem speciali, noua nu ni se poate intampla, cetatenii nostri sunt speciali si toate rahaturile.

    Indecis. Tu ce zici?219
    • ești pe arătură rău… cu direcție spre Moscova

      212
    • Ce legătură are asta cu Moscova? Nu-nțeleg care-i legătura. E clar că există destulă corupție și acolo. Alta e problema noastră de fapt.

      Problema e în gândire geopolitică și maturitate ca societate. Dacă n-ați lucrat cu francezi, nemți, italieni și vedeți doar așa de pe autostradă și de la hotel, da, pare lux.

      Asta nu înseamnă că aș vrea vreodată să ieșim din UE sau porcării din astea, e cel mai mare bloc economic din lume, e ca și cum România ar fi acceptată să fie un stat în US printre cele 50 cu drepturi depline (încă n-avem, fiindcă n-avem schengen, dar înțelegeți ideea).

      Să vrei să ieși din așa ceva ar fi noaptea minții.

      Dacă înțelegi că și în vest există corupție și șpagă nu înseamnă că ești pro-rus. Mai pro-rus mi se pare Macron care timp de 1 ani după invazie tot încerca să-l pupe-n fund pe Putin, că să nu supărăm Rusia, că să fie pace, că nu știu ce, în timp ce ucrainienii erau bombardați în blocuri de locuințe.

      Am mai mare respect mai nou pentru britanici care deși spală bani pentru ruși la nivele inimaginabile, s-au poziționat imediat și au trimis armament, și trimit și azi. N-au stat să o lălăie ca nemții și francezii. Ceva de genul, râdem glumim, facem bani, dar să nu ne batem joc de anumite principii.

      Neamțul și austriacul n-are principii, pentru bani se rezolvă orice.

      121
    • @Laur
      Manu ti-a raspuns mai detaliat decat as putea eu s-o fac vreodata. Inteleg dorinta ta si a unora ca in Romania sa nu mai existe coruptie si alte rahaturi. Doar ca daca iesi din tara si stai si prin alte tari care iti dau lectii de civilizatie vei descoperi doua chestii simple:
      1. Coruptia de la noi este la nivel de liga judetean. Romania l-a avut poate pe Nastase care se putea apropia de ce prin vest, dar si asa nivelul la care se joaca e altul si nu prea se merge pe bani ci mai mult pe servicii/favoruri.
      2. Mica coruptie care este in floare la noi vezi cazul prin spitale unde nimeni nu se uita la tine fara un de 50 de ron, acolo nu exista. In schimb exista birocratia care pentru orice rahat o sa-ti manance peri albi. Aa si in anumite tari exista si birocratie online de tipul introduci datele si te contactam noi.
      Romania la modul in care arata acum isi merita locul in Schengen si daca ar fi fost o miza pentru clasa politica actuala s-ar fi facut ceva vezi situatia Croatiei. Asa suntem inca in jocul ala in care vai nu ne baga ca nu meritam, cand lucrurile sunt un pic diferite.

      35
    • Băi, nimeni dar absolut nimefuckingnimeni nu a zis că șpaga a fost inventată în România. Tu scrii negru pe alb – „Hai sa incetam ca spaga a fost inventata in Romania sau ca la nivelul tarii noastre avem o coruptie iesita din comun.” Ai noroc că azi am liber și plouă și nu pot să merg în curte sau în grădină, altfel nici măcar nu-ți răspundeam.

      52
    • „Hai sa incetam ca spaga a fost inventata in Romania sau ca la nivelul tarii noastre avem o coruptie iesita din comun.”

      Asta e calea sigura ca sa nu mai facem nimic. Ca e totul ok, suntem fix la fel cu nemtii si olandezii, din punct de vedere al coruptiei. De ce sa ne agitam?

      Ceea ce, dupa orice standarde ai aplica, este fals. Vezi dimensiunea economiei negre in Romania vs. media UE. Vezi care e TVA-ul necolectat in Romania vs. media UE. Vezi chiar cazurile de mai sus. Sau tu crezi sincer ca in Olanda sau Germania vamesii colecteaza zi de zi spaga, ani si ani de zile, fara sa ii deranjeze nimeni? Sau ca acolo ministru dupa ministru al sanatatii ajunge in instanta pentru fapte de coruptie, ca la noi? Sau ca primar dupa primar de oras mare ajunge la puscarie dupa fapte de coruptie efectuate in cele mai grosiere moduri (spaga luata in mana, acte de proprietate false, achizitii masluite pe fata)? Ma refer la prima strigare la primari din Bucuresti, Constanta, Craiova, Pitesti, sectorul 1 si asa mai departe.

      Am destule dubii cum ca in Olanda sau Germania ar fi la fel.

      71
  13. Deoarece ati mai amintit de tovarasii de la Superbet, ia uitati asa, en-passant, o descriere a unei „mici” gainarii actuale din sahul romanesc, descris de un fost mare antrenor, printre multe altele fost campion european la echipe feminin :
    (in postare se aminteste de ipochimenul Crisan, fostul vechil al federatiei, un escroc patentat ce si-a falsificat ELO-ul)
    „mutarile Superbet sunt in contradictie cu propriile principii de functionare! Astfel o casa de pariuri are cu atat mai multi pariori cu cat exista un oarecare echilibru, ce face posibile intr-o anume marja orice rezultate! Daca exista o superioritate absoluta intr-un domeniu, daca ai solisti siguri si echipe superbet-onate, nimeni nu mai pariaza! Acum, in opinia mea, transferul nu s-a facut din motive sportive, ci a fost pur si simplu o razbunare dedicata Iasi-ului daca nu chiar exclusiv lui Vladimir Danilov!

    Chiar daca multe masuri luate de Superbet vor fi benefice pentru sahul romanesc, existenta unei echipe a federatiei mi se pare cea mai abuziva si imorala decizie luata dupa epoca Crișan !
    Starea asta continua de propaganda, laudarosenie șI trufie ar putea avea si un nume Superbeție!”
    https://www.facebook.com/sergiu.grunberg.9/posts/pfbid02WMRSNpJDWP5oRS8KMqDftjP8UDYkCJtPU1skrwZCQhoM8WGAiFT8perFiJYAoJbWl

    41
  14. „Făcea calcule pe zile, pe luni și apoi pe an” avea educatie financiara cum ar veni :D I’ll see myself out.

    140
  15. Pentru vamesi adevarata provocare a carierei e sa nu arate cu adevarat cat de multi bani au. mai un x5 2010, mai o viluta fara prea mult fast, dar potentialul e cu muuult peste.
    mai iei cateva apartamente pe numele rudelor prin alte localitati, dar e trist sa nu poti sa ii arati vecinului de gard ca ai strans juma de milion in 2 ani :(

    200
    • Nu prea e stres cu vecinii, în marea majoritate în stânga e vecinul judecător și în dreapta ceva șef pe la Fisc.
      În momentul actual pentru vameșii aflați în câmpul muncii, provocarea e să mai ,,limpezească,, niște hârtii colorate.
      Un salon beauty la nevastă, o casă de amanet , un restaurant.
      Că ăștia știu dacă se dărâmă șandramaua, îi ia pe toți.
      Nu că pățesc ceva, dar le pătează imaginea.

      111
  16. „De unde vin banii? Păi ce, e treaba ta?”
    „-DE CE ESTI INVIDIOS/ FRUSTRAT ? ” semnat orice roman care ar face orice pentru bani multi picati din cer si nu are ***** sa se bage in combinatii, dar care in acelasi timp sustine ca isi doreste o tara ca afara

    140
    • de fapt majoritatea NU își doresc o țară ca afară, sau își doresc doar beneficiile unei societăți civilizatei de afară, nu și costurile sau eforturile pentru a o întreține

      dealtfel, sintagma ‘o țară ca afară’ a devenit o referință folosită de români în sens peiorativ pentru a-și exprima disprețul față de cei care au acest deziderat (de regulă votanți sau susținători USR), alături de alte epitete precum „reziști”, „trotinetiști”, „tineri frumoși și liberi” etc. ca atare, se subînțelege că în România ca să te integrezi bine trebuie să NU fie ca afară, să fie mizerie, jeg, corupție, să ne descurcăm, să nu rezistăm politicienilor, să rămânem umili, să poluăm, să nu folosim mijloace de transport altele în afară de cazanul diesel eventual BMW sh full fără piele, să parcăm pe trotuare, să nu plătim nimic și să ni se facă, să ni se dea.. și să fim bătrâni, urâți și captivi. deci urâcioși, infecți, cum zicea comentatorul ăla Gigi zilele trecute, să ne fie nouă bine călcând pe capete pe alții. sau cum zicea Olăroiu, să nu mai fie domne atâtea reguli de la UE, ce dreq.. să furăm și noi liniștiți

      106
  17. Banii acceptati de fundatie sunt facuti legali ai pentru o cauza buna. Poate nu inteleg eu. E vorba de sponsorizari. Alternativa e ca banii aia, care cel mai probabil reprezinta de fapt o parte din impozitele platite de Superbet, sa ajunga la buget, adica in buzunarul lui Ciolacu. E mai bine asa?

    47
  18. Referitor la amenda raportata la venituri din Finlanda.
    Prin anii ’90 era in Suedia o lege prin care amenda era raportata la valoarea masinii.
    Asta ar fi cea mai corecta, pt ca teroretic masina reflecta bunastarea proprietarului, chiar daca aceasta nu e reflectata in veniturile fiscalizate.

    82
    • bună idee. oare de ce s-a renunțat la ea?
      dacă îi arăt polițistului factura la mașina asta îmi dă amendă mai mică pentru 150 în localitate?
      https://www.autovit.ro/anunt/volkswagen-touareg-ID7Hajrp.html

    • @Vali
      Nu stiu cand sau daca s-a desfintat. In anii ’90 am auzit de lege de la cineva care locuia in Suedia.
      Cu grila de preturi e relativ simplu – inainte de a intra in UE, era pe net o lista cu taxele vamale pentru auto importate. Taxele erau in functie de marca/capacitate/vechime/pret initial. De aici se poate porni.

      10
    • Vad ca nimeni nu e mentionat o parte interesanta – soferul ala a mai primit amenzi uriase si in 2013 si in 2018 pentru acelasi lucru – se pare ca modul de amenda raportat la venit nu face nici o diferenta, omul continua sa incalce legea la fel ca ala care primeste amenda 50 de euro.

      22
    • o amenda la 5 ani nu cred ca e o problema totusi, si valoarea ei e evident mare pt om cum ar fi pt mine una de 800 de lei dar tot o platesc si tot o sa mai iau una peste 1-2-3 ani

      daca lua amenzi din alea saptamanal poate avea vreo mustrare de… „buget” macar :)

      30

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube