Situația la zi – Geoană, economie, droguri, Tazz

Tazz va fi cumpărat de DoorDash.

Tazz anunță încheierea unui contract privind achiziția părților sale sociale de către Wolt, o platformă de comerț local de origine finlandeză cu operațiuni în 28 de țări. Tranzacția este de așteptat să se finalizeze în următoarele luni, în urma îndeplinirii condiţiilor obișnuite de închidere și a obținerii aprobărilor legale din partea autorităților relevante. Cu o echipă de peste 12.000 de persoane, Wolt este deținută de compania DoorDash din Statele Unite ale Americii. 


Încălzirea globală nu este reală, nu știu ce tot aberează unii. Ce, faza asta? NU e mă, pozele sunt trucate.


Patru clujeni au fost filați doi ani și nu s-a putut aresta nimic în afara de ei. Doar ei. Șefii lor? Furnizorii? Nimic.

Muncește poliția de rupe.


A fost găsită și o poză cu Geoană și Rareș Mănescu.

Eu mă gândeam la ceva, că tot a zis Mirci că fundația care îl susține are un comitet de etică. De ce nu publică toți șefii de campanie din țară? Să îi ia presa la scărmănat un pic. Să vedem și noi cu cine vrea să schimbe România fiul generalului de armată.

Că noi știm de ce nu o face. Dar sunt curios de răspunsul lui.


 

 

bricolaj-20211206205

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

77 comentarii

  1. Astăzi nu,dar zilele următoare vine frigul, o să bag pe foc niște bucăți de lemn antic ținut prin pod. Cred că sunt și niște nuci din deceniul trecut pe acolo.

    Comentariu apreciat.522
    • Nucile ard foarte bine. Sunt pline de acid nucic.

      Comentariu apreciat.423
    • Acu cateva zile am facut un foc din ala pe terasa (in „Brasero” ?) cu lemne pe care le aveam de la un pom taiat de vreo 3 ani,
      Au facut un fum de mi-a zis vecina pe grupul de chat din cartier ca cheama politia daca nu il sting… :(
      Cred ca era chibritul ud, nu imi explic…

      50
  2. La aia cu drogurile oamenii legii s-au cam grabit .. trebuia sa ii mai supravegheze vreo 8 ani .. sigur mai aparea macar o persoana ..

    Comentariu apreciat.890
    • cel mai probabil politia s-a conformat dorintei poporului, exprimata atat de pregnant acum cateva zile, si s-a apucat sa ii penalizeze pe aia parcati pe trotuar, nemairamanand cadre si resurse pentru celelalte nimicuri.

      91
  3. Eu aveam doua pad-uri de cauciuc nefolosite care proveneau de la un miniPC. Cred ca le pastrez de vreo 10 ani, dar anul acesta chiar le-am folosit si au fost extrem de utile. M-au scutit de un drum la magazinele de bricolaj.

    Comentariu apreciat.452
  4. NOU
    #10

    Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 35124
    • Mă fascinează oamenii de genul ăsta. Ar trebui făcute studii despre ei.

      Comentariu apreciat.6235
    • NOU
      #12

      Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 3867
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 2887
    • Explica-mi te rog care ar motivele ne-votarii lui Lasconi.
      Pentru mine motivele pro ar fi:
      1. Macar nu este politician de cariera. Le pot da o palma astora care cred ca s-au nascut politicieni.
      2. Oamenii transferati in politica pentru ca situatia era urata nu performeaza rau deloc. Vezi Nicusor Dan, Zelenski
      3. Nici unul din foștii presedinti nu avea ADN de presedinte in sensul ca nu mancase politica externa pe paine inainte. Recunosc ca nu stiu care este nivelul la engleza al lui Lasconi, dar se poate invata
      4. Lasconi a spus cu subiect si predicat „biserica nu trebuie sa se amestece in treburile statului. Acum se amesteca”. Stiu ca ea prinde orice ocazie sa se ploconească, dar cu toate ca eu dispretuiesc biserica, respect alegerea altora ATATA TIMP CAT NU FAC PROPAGANDA CA ASTA E CALEA
      5. Pana acuma nu prea a fost bine cu barbati, poate ar trebui incercat si cu o femeie despre care nu exista nici o suspiciune de carieră politica pentru ca a prestat la saltea
      6. Dintre toti hotii, oligofrenii, unsurosii, as merge mai degraba pe cineva mai fraier care are potential de a fi corect. Avantajul cu acest gen de om ar fi ca neavand un sistem in spate, se afla mai usor porcariile, daca le face
      Poate mai sunt idei dar am scris in graba de pe mobil

      Comentariu apreciat.12332
    • @monciu: Nu ajungi președintele partidului de hoți, corupți ș ticăloși dacă nu ești și tu hoț, corupt și ticălos. Există și dovezi în sensul ăsta. Hai, cântați la altă masă, hawk tuah!

      Comentariu apreciat.7410
    • „Întrebat dacă a fost invitat pe insula lui Epstein, Mircea Geoană a spus că îi este un prieten apropiat și că d-abia așteaptă să îl revadă.”

      Devii subiect de bancuri și meme-uri după un mandat sau două, nu înainte.
      Nu, întrebarea nu i-a fost pusă, nu încă.

      Comentariu apreciat.471
    • NOU
      #17

      Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 2993
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 2686
    • @monciu: Mirciulică, hawk tuah!

      Indecis. Tu ce zici?1912
    • Votează cu cine vrei tu dar nu te ofensa când alții fac mișto de retorica ta deficitară.

      Comentariu apreciat.6118
    • monciu, avem de ales între o naivă și niște ticăloși. unii mai mari, alții mai mici.

    • Neuronul atomic a gasit cuvintele „flower power” si cam atat. Nici nu ai nevoie de altceva, doar niste epitete care nu evoca nimic nimanui.
      Pe de alta parte kudos, tot e mai mult decat pot Ciuca, Simion si Geoana daca s-ar screme simultan.

      Indecis. Tu ce zici?297
    • Solutia ar fi Nicusor Dan. Poate peste 5 ani , cine stie.
      Asa ca acum avem de ales intre niste ticalori corupti (inclusiv Geoana) , niste extremisti si Lasconi care este o visatoare naiva si care a zis cu subiect si predicat ca nu se pricepe la toate dar pentru asta exista consilieri. Deci avem o solutie si acum, dar nu vrem sa o acceptam pentru ca Geoana da mai bine din gura

      Comentariu apreciat.5613
    • Am aflat de la monciu ca a fi flower power e echivalent cu a fi securist si corupt.

      Comentariu apreciat.454
    • Mie-mi plac oamenii naivi. Ăștia sunt ăia care merg acolo unde toți zic că nu se poate, și încearcă, chiar dacă eșuează, dar măcar încearcă. Deseori le și iese, vezi fritz la timișoara.

      Da, Lasconi e o prompteriță, corect, dar proastă nu e neaparat. A schimbat rapid macazul, a pus cruciulița în piept, și-a făcut garderobă de cuvioasă, îmi pare că se mișcă bine. Aa, că nu e unsă cu toate alifiile ca politicienii clasici care au de 30 de ani exersat discursul public de lemn, asta e altceva, da.

      Din păcate nu văd nici o altă opțiune reală. Geoană e omul sistemului 100%. E extrem de frustrat că el a pierdut vremea la NATO atâția ani să-și spele imaginea, ca lumea să vină apoi să-i zică cum de fapt n-a uitat cine e. EL FIX de asta a mers acolo, vorbea de candidatura asta de ani de zile. Dacă nu o să-i iasă schema va înjura și nato și pe dăncilă și totată românia asta care nu-l acceptă că lui tati i-a zis că o să fie președinte :))

      Mai e o fază: nu-l pot înghiți pe geoană ca omul care își ia sfaturi de economie de la Sorin Ovidiu Vântu, omul care n-a câștigat un ban cinstit în viața lui. Măcar de lua de la frații Dedeman, sau măcar fie, de la Țiriac, tot om de-al lor, dar măcar ăla are niște businessuri reale, în țări reale, nu exclusiv scheme ponzi reciclate.

      Nu poți să îmi zici că ești om de NATO, nivel înalt, și cercurile tale sociale sunt Vanghelie și Vântu. Îmi pare rău.

      Comentariu apreciat.413
    • „Explica-mi te rog care ar motivele ne-votarii lui Lasconi”

      Incerc eu:
      – zero cultura generala
      – zero cunostinte despre drepturile si obligatiile unui reprezentant al poporului in legislativ sau executiv
      – aspect de mamaie necajita (asta aprope despre aparente, prestanta). Plus ochii aia goi, de peste congelat, cu care priveste interlocutorul inainte sa emita o imbecilitate.
      – o periculoasa separatie functionala intre creier si gura.
      – face parada de religiozitate si conceptii sociale ultra demodate, conservatoare.
      – imi cer scuze la cititoare, nu e cu rea intentie dar mi se pare ca descrie bine personajul: are alura, prestanta si intelectul unei gospodine, prostute, de la tara, al carei orizont nu depaseste gardul propriei ograzi.

      Nu convinge nici macar pentru sefia unei administratii de bloc din Bucuresti, darmite pentru presedintia unei tari, fie ea si amarata Romanie.

      Indecis. Tu ce zici?1939
    • Lasconia este de nevotat din simplul motiv că nici măcar partidul ei nu o susține. Ea a ajuns candidat pentru că USR a subperformat la europarlamentare și Drulă a făcut prostia să renunțe. Drulă era un candidat de 20x mai bun.

      Subiectiv, lasconi este cringe, antipatică, creștinopata, și are evidente traume psihice din tinerețea de mamă singură care nici măcar nu are respectul fiicei. A făcut-o aia albie de porci in public, ce dovada de disfuncționalitate mai vrei decât propriul tau copil care te urăște?

      Indecis. Tu ce zici?1330
    • @andreid

      1. „nu stiu care este nivelul la engleza al lui Lasconi, dar se poate invata”

      Dacă la ea ar fi ok să nu vorbească engleză, la ceilalți de ce nu se tolerează această carență? Asta e o problemă pe care o înțeleg, dar îmi displace la români (și la alții): defectele alor noștri nu sunt de tolerat la ceilalți. Parcă văd cum sar unii că… whataboutism, că nu știu ce. Nu, identificarea dublului standard nu este whataboutism. A, nici eu n-am auzit-o pe Lasconi vorbind engleza, poate se descurcă bine și ai un motiv în plus s-o votezi. Am auzit că ea știe franceza, ceea ce e ok și e ok și dacă nu știe nici o limbă. Nu asta e problema ei. Merkl vorbește mai bine rusa decât engleza. Macron vorbește engleza destul de prost.

      2. „Pana acuma nu prea a fost bine cu barbati, poate ar trebui incercat si cu o femeie” – Eu am încercat doar cu femei. Îți recomand și ție.
      Sper să îngădui gluma. Dincolo de ea, eu nu am nimic contra să fie o femeie președinte. Lasconi e cam la același nivel cu Dăncilă, iar Birchall e peste ele. La pregătire, la asta mă refer, că la țățism e sub ele. Dintre femeile care candidează acum, singura care se califică e Ana Birchall, chiar dacă mie nu-mi place de ea. Și să știi că România după 1990 a ieșit de sub influența nefastă a rușilor și s-a orientat spre Occident (UE, NATO) cu bărbați la conducere. Nu neapărat președinți. Și îmi amintesc că nu a fost deloc ușor să schimbăm direcția. Am fost la un pas să ratăm și să rămânem cam cum e Georgia și Armenia, cu o politică externă bipolară.

      73
  5. Aștept vremea aia când vor începe controalele pe segmentul asta. ITM-ul sa vadă cum e respectat codul muncii, politia rutiera sa mai rărească din livratorii care merg cu scutere pe trotuar, protecția consumatorului sa verifice modul în care este respectata igiena de livratori.

    Comentariu apreciat.473
    • Partea cu igiena cred ca este cea mai mare problema. Si nu doar la livratori (sau nu neaparat la livratori). Eu as vrea sa se verifice si toate „bucatariile fantoma” unde se produc o mare parte din alimentele livrate.

      Comentariu apreciat.563
    • Ar putea sa inceapa cu: Nu sunt angajatii nostri, ci ai unor flote partenere. Lucreaza cu genți pe care scrie Tazz/Bolt/Wolt/Glovo, dar noi nu avem nicio responsabilitate când vine vorba că ăia bagă 80 de ore pe săptămână.

      Comentariu apreciat.451
    • @Andrei, si ce ii impiedica pe cei de la ANAF/ITM/ANPC sa verifice flotele partenere? Ii iei pe toti la rand si verifici daca respecta normele de igiena plus regulile pentru angajati.

      Comentariu apreciat.340
    • @Andrei G
      Ha, tu chiar vrei ca autoritățile statului să pună osul la muncă? Nu vezi cum fiecare aruncă pisica moartă peste gard la altul și așteaptă doar să le intre salariul , eventual și ciubucul că nu-i ”calcă”?

      230
  6. Aia care negau incalzirea globala acum zic ca e buna, cu scuza ca ploua in desert si se poate face agricultura!

    Indecis. Tu ce zici?2310
    • Sunt mai multe variante:
      1. Încălzirea globală nu există, punct.
      2. Încălzirea globală e ceva, dar nu așa cum vor ăștia să ne sperie. Vor doar motive să mai fure.
      3. Încălzirea globală există și este ceva ciclic, a mai fost și în trecut, independent de activitate umană.
      4. Încălzirea globală există și este provocată exclusiv de activitatea umană.
      5. E vremea din urmă, apocalipsa lui Ioan, scrie la carte.

      Comentariu apreciat.642
    • 6. Toate de mai sus. Temperatura crește. Bărbații încep să poarte fuste(togi) ca în timpul Imperiul Roman fără scopul de a reface Imperiul Roman. End of times.

      Comentariu apreciat.324
    • 5 coloborat cu faptul ca se fute popa cu popa-n cur, maica=>Vine sfarsitul, tineti aproape.

      1214
    • coloborat fiind impreunarea incestuoasa a lu colaborat si coroborat intru conceperea unui cuvant nou pentru dex:)

      Comentariu apreciat.341
    • @Andrei

      Ciolacu si Geoana.
      Castiga Ciolacu. Detasat.
      N-am votat psd in viata mea si daca as putea i-as condamna la streang, ca pe nazisti, dar Ciolacu este azi candidatul cel mai „curat” si mai abil dintre politicienii activi ai Romaniei. O spun cu regret pentru ca mi-ar fi placut sa pot spune asta despre un politician de pe partea mea a „fileului”. Din pacate, de la Basescu (cel mai bun si performant politician roman de dupa revolutie incoace, afirmatie imposibil de combatut cu argumente logice de cineva cu toata tigla pe casa care a trait ca adult votant perioada post ’90) nu a mai existat un alt politician de calibru similar.
      Ciolacu pare sa tinteasca acel nivel, desi mai are muuuult pana acolo. Nu ma refer la partea cu performanta ci la partea cu abilitatile de politician care transforma crizele in avantaj personal, inlatura dusmanii cu manusi de catifea, cade in picioare la orice mizerie, pozeaza cu succes in good cop atoatestiutorul. Alunecos, evita sa faca parada sau sa cada in capcane impins de propria educatie deficitara si cultura inexistenta. Ascunde foarte bine atributele prostului pompos care este sub aparentele omului rational, care cumpaneste bine deciziile in beneficiul interesului national.

      Asa cum vad eu, nu are cum sa piarda cursa. Nu in fata lui „mihaela, dragostea mea” pe care nu-l prea plac nici dreapta, nici stanga dintr-un motiv simplu: romanului nu-i place sa fie condus de prosti Mai ales de aia cu repetitie. Pot fi hoti, inculti, marlani, incompetenti. Dar nu prosti. Parca opinia asta a scos-o chiar cel mai miliardar dintre rumani, unchiu’ Tiri.

      86
  7. Geoana e cumulat mai rau cat toti ceilalti candidatii la un loc. Ar trebui sa fie ultimu candidat la care se te gandesti cand mergi la vot.

    Comentariu apreciat.5818
    • Nu as spune ca este mai rau decat toti ceilalti. Cred ca per total, este la aceasi nivel ca si principalii candidati, Ciolacu si Ciuca.

      Indecis. Tu ce zici?248
    • NOU
      #42

      ciucă nu e principal nici la el acasă…

      Comentariu apreciat.331
    • @costicămusulmanu, dar care sunt, din punctul tau de vedere, candidatii cu cele mai multe sanse sa ajunga in turul 2?

      09
    • NOU
      #44

      nu știu cine-i al doilea, cu ciolacu; am mai zis și în altă parte, singurul prezidențiabil de acolo este Diaconescu (și nu cred că-i lepră-lepră), dar cum n-are nici o șansă, Lasconi cu duamne-ajută!

      206
    • Din pacate pentru toata, nu cred ca Lasconi va ajunge in turul 2. Desi mi-ar placea sa se intample asta, ca il faca sa tremure putin pe Ciolacu.

      69
    • Imi place ca am o multime de thumbs down, dar nimeni nu indrazneste sa faca un pronostic legat de turul doi al alegerilor.

      01
  8. Am tot auzit pareri de la oameni la care (probabil eronat) ai avea ceva pretentii telectuale, prin prisma studiilor si/sau domeniului in care activeaza: „gata, tura asta chiar nu am cu cine vota, deci o sa merg si o sa imi anulez votul.”

    Ok, e dreptul lor, asta in timp ce masinaria de furat voturi a PSD va merge la turatie maxima. Ce ar putea sa iasa rau?

    254
    • Sunt ciudati. Nici eu nu inteleg ce cred ei ca obtin facand asta.

      Stiu argumentul cu „sa nu imi fure votul”. E aberant. In primul rand nu asa se fura. In al doilea rand chiar daca ar fi asa, tot sunt suficienti care nu vin, deci tot s-ar putea fura. Adica rezultat 0.

      Alt argument e ca „le arat eu lor ce cred despre ei”, sau „un vot de blam la adresa clasei politice”. Exact asta il doare pe Ciolacu, ca Vasilica din Bucuresti si-a anulat votul. Rezultat 0.

      Singurii afectati sunt amaratii din sectii de votare, care trebuie sa munceasca in plus pentru niste indivizi care au impresia ca sunt destepti.

      Indecis. Tu ce zici?297
  9. Pentru presedentie, treaba e simpla:
    – sunt 5 candidati cu sanse la turul II: Ciolacu, Geoana, Simion, Lasconi, Ciuca
    – Ciolacu e aproape sigur in turul II
    – ceilalti 4 se bat pentru celalalt loc disponibil
    – Ciolacu castiga sigur cu Simion, pierde sigur cu Geoana, cu Lasconi se joaca strans meciul
    – La Ciolacu-Ciuca in turul II nici nu mai conteaza cine castiga, mai bine dau cu zarul

    Nah, cam astea sunt datele acuma. Toate miscarile din urmatoarele saptamani trebuie interpretate plecand de la aceste date.

    Comentariu apreciat.542
    • Ciucă și Simion n-au șanse. Iar dacă Ciolanu se duce s-o pupe pe Paraschiva peste rînd s-ar putea să se înmulțească fluierăturile. Și rămîne doar Lasconi și Geoană (care va pierde) pentru turul 2.

      215
    • Lasconi nu are cota mare pe demograficul nostru .. daca intra cu soferu’ in turul 2, nu cred ca ia nici 20%

      121
    • @Marinel: visezi frumos, din pacate
      Ciolacu are electoratul lui, are masina de partid in spate. Este fluierat la Iasi? Si ce daca, oricum stirile alea nu vor ajunge la electoratul lui. Si chiar daca ajung, sunt doar „elemente dusmanoase”, „tefelisti” sau mai stiu eu ce altceva
      Indiferent ce face, Ciolacu nu scade sub 25%. La el problema e in turul II. Pentru turul I, daca va fi nevoie, are si voturi de dat

      Comentariu apreciat.261
    • @florin
      Păi ăla este electoratul lui, pupătorii de moaște… și pensionarii umpluți de respect cu noile calcule.

      123
    • Am mai spus pe aici: finala e Ciucă vs. Ciolacu. Da, nu pare plauzibil acum. Dar veți vedea. Deja N.C. crește de la un sondaj la altul. Și întreb din nou, poate găsește cineva o explicație: De ce să cheltui câteva milioane de euro pentru publicitaea unei cărți pe care o oferi oricum gratis? După care cheltui (mă rog, partidul) alte milioane pentru campania electorală, ceea ce e normal, dar nu-s prea mulți bani pentru a nu fi măcar în turul 2? Că e ca la fotbal. Echipele cu buget mare câștigă campionate, cupe. Celelalte, alea sărace, retrogradează sau se zbat să nu retrogradeze ori să nu se desființeze.

      00
    • „Deja N.C. crește de la un sondaj la altul.” Si Burduja avea sondaje „facute de americani” in care avea 27% in Bucuresti, era umar la umar cu Nicusor.

      La N.C o sa fie cam ca in bancul ala cu Bula candidat, care primeste fix 3 voturi. Nevasta-sa sare la el, furioasa:
      – Stiam eu ca ai amanta!!!

      Ei, diferenta va fi ca NC va primi doar doua.

      00
  10. In acest moment oferta electorala prezidentiala este cea mai slaba din ultimii 35 de ani. Absolut nici un candidat nu este ceva care sa te faca sa te duci sa-l votezi sau sa stai in ploaie daca mai faci un city-break prin afara tarii.
    Revenind la Geoana omul nu poate sa treaca intr-o alta dimensiune. Poti sa aduci cei mai buni consultanti politici care sa explice in cel mai simplu mod ce sa faca, el nu poate sa treaca de un anumit nivel. Cariera lui este pur si simplu cea a unuia umflat de niste oameni si pus in fata(un Ionut mai elitist). Ce-i trist este ca oamenii care cred in el sau au ales sa se asocieze cu el nu realizeaza penibilul situatiei in care au ales sa se puna. Sa-l vezi pe profesorul Bortun cum ii ridica osanele deja mi-e rusine mie de intreaga situatie, basca de modul in care alege s-o faca. Pur si simplu nu am vazut niciodata atat de multa disperare din partea unor oameni altminteri onorabili pana la acest moment. Ceea ce ma face sa cred ca ori oamenii astia au niste tinichele nasoale prin dulap, ori sunt efectiv prosti. Timpul ne va spune.

    Comentariu apreciat.313
  11. Un lac din Sahara s-a reumplut dupa 50 ani. Dar acum 50 ani cum de a plouat la fel? Atunci a plouat tot din cauza poluarii? Nu sunt hater anti incalzire globala, dar mi se pare o orice eveniment meteo e pus in carca asteia. Daca ne uitam in istorie mereu au fost inundatii si catastrofe. Iar la anul 500i.Hr nu mai erau masini diesel si comenzi pe shein.

    Comentariu apreciat.419
    • „orice eveniment meteo e pus in carca asteia(schimbarea climatică). ”

      Thank you!
      Masajul asta se vrea si este împins acum.

      167
    • acum aproape o mie de ani a fost un val sch7mbari climatice si fenomene meteorologice extreme care au dus printre altele la disparitia coloniilor bikinge din Groenlanda, o foamete cumplita in europa si caderea imperiului khmer, probabil cei mai iscusiti 7ngineri hidrologi ai epocii lor, si egalati la amploarea, complexitatea si precizia lucrarilor hidro de abia in secolul 20.

      inca vreo 2000 de ani mai inainte, alte schimbari climatice si fenomene extreme au dus la niste migratii in masa (inca nu se stie exact ce s-a intamplat) care au dus la disparitia aproape completa a civilizatiei in estul marii mediterane. imperiul hitit, asirienii, cetatile grecesti, creta, au dispaut complet sau aproape complet. inclusiv egiptul a fost in pragul colapsului si doar puetrea militara si priceperea comandantilor i-au scapat.

      inca niste mii devani inainte, in plin avant sumerian si babilonian cetati prospere care se gaseau pe tarm in imediata apropiere, asta fiind se fapt si principala sursa de prosperitate au trebuit abandonate din cauza ca apele oceanului, golful persic asa cum e cunoscit acum, s-au retras vreo 50 de kilometri.

      alte mii de ani inainte, 7ntreaga mediterana a dispaut practic, ramand doar o depresiune acoperita de sare.

      factorul comun in toate astea sunt motoarele diesel euro 4 si basinile vacilor crescute pentru burgerii de 70 de lei.

      Indecis. Tu ce zici?273
    • a plouat in Lacul Iriqui. din nou. faza e ca un fenomen care chiar se intampla e dus in ridicol de cacaturi de genul asta care sunt asa tembele incat pur si simplu ajungi sa crezi ca e chiar o conspiratie. dar nu, e doar modul in care oamenii ajung sa super ventileze orice informatie, pentru ca doar asta conteaza.
      e cam ca fazele cand dupa ce se intampla o porcarie pe undeva, tembelii astia din media vaneaza efectiv chestii asemanatoare pe peste tot ca e in trend. cretinizarea oamenilor de catre oameni

      10
  12. Se desertifica Baraganul, se inverzeste Sahara. In medie, planeta e neschimbata. In loc sa va panicati aiurea mai bine o luati drept oportunitate de investitii.

    126
  13. Știu că nu e cea mai arzatoare dintre știrile de aici dar am o întrebare despre Tazz daca ai idee – va rămâne genius valabil?

    24
  14. Relativ la pe cine alegi, dupa mine cel mai potrivit ar fi Cristian Diaconescu; pare a fi cel mai cu stiinta la el, stiu n-are sanse, d-aia inca nu are lebede negre la activ, da’ nu-i târziu, :-) in fine din astia ramasii, sunt toti oameni mici fara prestanta, personalitate, ia imaginati-va pe Ciuca de la podcastul lu’ Maruta la un podcast la Casa Alba, ar trebui consilierii sa umble cu pampersii dupa el..
    intr-un moment de nebunie tot Lasconi ar fi, nush

    103
    • nu l-a căutat nimeni pe Diaconescu cu adevărat să afle cine e că e irelevant.

    • imi aduc aminte cu placere cand a invadat rusia in februarie 2022 si diaconescu tot tinea sus si tare ca ce fac ei este o operatiune speciala si ca nu trebuie spus ca e razboi etc
      I-a luat ceva timp pana si-a ajustat pozitia si asta doar atunci cand era clar ca toti se pozitionasera impotriva tipului asta de comunicare.

      10
  15. E cineva care în momentul de față așteaptă să ne invadeze rușii pentru ca alegerile să fie anulate, Iohannis să-și prelungească mandatul și în felul ăsta, scăpăm pentru încă câțiva ani de niște alegeri cringe cu candidați lame ?

    014
  16. Daca ar candida Sfanta Parascheva la presedentie ar lua din primul tur. Ce bine-ar fi sa gasim cate o sfanta din asta in fiecare oras mare, si sa fie scoase raclele langa sectiile de vot cand sunt alegerile. Am trece de 100%

    52
  17. Bai, io cred ca numa’ tanti parascheva raposata ne mai poate salva, crestinopatii aia nu-s complet cretinoizi.
    Ati vazut ce circoteca e la varful autoritatii locale din bucuresti, inclusiv la nivelul brigazilor militarizate personale ale diversilor primari (politiile locale S3, S4, municipala), sub atenta si galesa neimplicare a politiei nationale si a jandarmeriei.

    ND se bate (doar) cu legea in mana impotriva unor banditi la drumul mare care mizeaza pe protectia GIO care include partidul de guvernamant, instit primului ministru, a ministerului de interne, a instit prefectului (si a altor instit si ministere daca protejarea ilegalitatii o cere).

    Primariile de sector trebuie desfiintate. O masura, utila, eficienta, de bun simt.

    M**tii masii de romanistan. Impartim acelasi respect fata de lege, ordine si bun simt ca fratii nostri din bangladesh, malawi si alti esuati.

    32
    • „Primariile de sector trebuie desfiintate”

      Nu chiar. Dar Politia Locala, da. Primaria trebuie sa aiba cel mult servicii de paza, gen gardieni publici prin parcuri sau zone mai aglomerate si atat. Sa vada cine arunca tigari pe jos sau cine sparge seminte in parc.

      Ca acum te si sperii daca vezi cine conduce Politia Locala S4. Clanurile din Ilfov imbracate in uniforma.

      20
  18. Apropo de Tazz, ia uite aici ruta „scurta”: https://ibb.co/BZFx1KD

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)