Situația la zi, 21 iunie

Vânzările la autobiografia aia în 3 volume a lui Octavian Radu merg atât de prost încât Diverta e în faliment. Asta în condițiile în care vânzările de cărți au crescut în ultimii ani.

Abia aștept noile interviuri de spălare ale ziarelor economice, să ne spună Tavi cum va renaște iar, din cenușă, ca un antreprenor adevărat ce este, fără ajutor de la părinți, doar cu mintea lui. Și să mai bage un volum la autobiografie.

Dacă presa ar avea un pic de discernământ, ar realiza cât rău face împingând în față un asemenea om de succes.


China rămâne o sursă de mână de muncă ieftină și atât. Toate inovațiile cu care se laudă cad în nas de obicei, atunci când nu sunt împrumutate de la vestici.

Asta cu vaccinul e absolut adorabilă. Toate planurile lor de dominație mondială se năruiesc la piedici din astea. Mentalitatea asta comunistă e mișto când ai protecția statului, nu e mișto când ieși dincolo de granițe.


Stresul la locul la muncă? Salariul nu vine la timp, programul de lucru nu e niciodată de 8 ore, igiena inexistentă, proceduri relaxate, exerciții de incendiu zero, promovări pe favoruri sexuale, imposibilitatea de a da afară incompetenți, dar nu, la muncă nu e stres.


Am mâncat o brioșă de 7 lei. Benzinăriile fac mai mulți bani din magazinele alea decât din vânzarea de combustibili, de aia nu vor să introducă pompe cu plata cu cardul.

 

briosa

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

38 comentarii

  1. Plecat din tara de 15 ani, am si eu o intrebare, daca nu-i cu suparare.
    „Emiteti” ala e scris corect pe bon, in situatia cand se adreseaza la persoana a ll-a singular?

    00
  2. Brioșa ca brioșa, că mai are și niște fructe de pădure, dar cola la jumate – 5.29Lei, mai scumpă decât 1l de benzină

    00
  3. „generează-ți“ se poate dar „emite-ți“ se pare că nu…

    00
  4. Vazand bonul asta fiscal mi-am adus aminte de loteria bonurilor. Am cautat ca sa nu fiti si voi nevoiti s-o facteti si am aflat ca s-a suspendat. In august anul trecut a fost ultima extragere.

    00
  5. Asta cu benzinariile asa e, sunt in top retail, peste multe lanturi de magazine.

    00
  6. NOU
    #16

    @Zoso: hai sa iti explic un pic care e treaba cu benzinariile, ca am lucrat cu segmentul asta de piata.
    Combustibilul e al companiei, marfa din magazin e a francizorului.
    Toate cheltuielile magazinului sunt suportate de francizor.
    Daca pui plata cu cardul la pompa, magazinul da faliment.
    Din ce stiu eu 99% din statiile peco sunt sub franciza.

    00
    • Și atunci de ce se mai vinde combustibil dacă francizorul suportă totul?
      (n-am putut să mă abțin)

      00
    • NOU
      #18

      Atunci de unde vin diferentele de pret intre statii daca e al companiei ?

      00
    • @ciocolatiulverde pretul difera in functie de statie, pentru ca fiecare punct de lucru are un cost operational diferit, cerere si oferta etc.

      00
  7. Din perspectiva asta, mi se pare contraproductiv pentru profitul companiei sa oferi abonament cu inel, asa cum face Rompetrol. (vs cel cu card Routex, al lui OMV-Petrom).

    00
  8. Interesante cifrele astea la Diverta, proportionalitatea se duce in cap cand nu te astepti

    „…anul trecut de la afaceri de 64,3 milioane lei și un profit net de 63.474 lei, cu 214 angajați, la afaceri de 38,9 milioane lei și pierderi de 10,7 milioane lei, cu 156 de angajați. În cazul acestei firme, datoriile totale au urcat de la 33,2 milioane lei la 33,9 milioane”

    00
    • NU MAI POT CUMPĂRA 5.0 TDI?!

    • Pacat … cei din showroom mi s-au parut cei mai faini dar majoritatea masinilor Audi sunt un VW cu sigla mai scumpa

      00
    • E vrajeala, pana in 2026 se va sparge bula electricelor si vor rascoli prin magazii dupa vechile motoare pe benzina. Producatorii auto au intrat in febra electricelor pentru ca au vazut ca Tesla a deschis o nisa cu potential si vor si ei o bucata cat mai mare din placinta asta premium.
      Insa placinta electricelor e mica si cu mari probleme. Dupa 100 de ani de construit infrastructura si servicii pentru motoare termice nu poti veni si schimba totul in 10 ani, practic nu e loc pentru toti producatorii pe nisa electricelor.
      Majoritatea companiilor se caca pe ele cu scheme gen – carbon neutral – fara sa zica nimic de productia mutata in China care e un dezastru ecologic la nivel planetar.
      Electricele nu rezolva problema poluarii doar o muta in alta parte si chiar o agraveaza. Reduc emisiile de carbon in Europa dar le dubleaza in China de parca China e pe alta planeta. Curentul asta ecologist va ajunge sa polueze mai mult decat industria clasica.

      00
    • @Valeriu, salvează comentariul ăsta undeva, că vreau să ne amuzăm împreună peste ceva ani. Viitorul e tehnologia hibrid, nu rahaturile astea hipsterești.

      00
    • Da, Paco, asa facem. Vali e aici si peste 10 ani, asa ca nu imi fac griji.

      00
    • @Valeriu nu e vorba numai de plăcinta premium de la clienți, ci și de subvențiile din partea guvernelor. Unde e loc de bani moca…

      00
    • In articolul original din Süddeutsche Zeitung zice ca in 2026 Audi renunta doar la modelele A3 si A4 pe combustibili fosili, iar la celelalte modele „peste vreo 10 ani”. Nu prea le-a iesit celor de la G4 Media / Agerpres / whaever traducerea, si articolul original are 3 paragrafe, deci n-ar fi fost asa de greu.

      00
  9. Asta cu benzinariile este 100% corect. Nu poti face un lucru banal in 2021? Eh, nu vrei defapt.

    00
  10. aha, ca profilul cumparatorului roman nu il iei in calcul, nu?
    costurile pentru implementare nu prea conteaza nici alea

    in plus, ai vazut treaba aia prin cateva tari, deci e buna, deci roamanii sunt ticalosi ca nu o suporta.
    sa vezi ce misto e sa ai „plata cu cardu” in germania, dar cardul sa fie numa d-ala nemtesc :D

    00
    • Am patit si in Austria de vreo 2 ori sa nu pot alimenta/plati la o benzinarie din asta fara angajati. E posibil sa fi fost eu prost dar de atunci caut sa alimentez doar de la alea cu oameni.

      00
    • Băi, nu ştiu cum sunt alţii dar io când plec la un drum mai lung am şi cashcaval pentru că nu se ştie. Am văzut destule situaţii cu flowerpower de ăştia obişnuiţi să folosească carduri şi aplicaţii pe telefon prin oraşe mari şi ajunşi prin zone unde sunt magazine săteşti care nu au pos şi plângeau lângă unicul bancomatul care era scos „temporar” din funcţiune.

      00
  11. NOU
    #34

    Faliment plăcut, Diverta!
    Niste mizerabili care te sună după o săptămână după ce ai făcut comanda să îți spună că nu mai au produsul pe stoc, dar că îl pot înlocui cu altceva.

    00
  12. Parca mai e o librarie in mall-uri. Oare si aia o sa dea faliment? /s

    00
  13. NOU
    #36

    Diverta e prezenta pe platforms Benefits de ~2 ani. Falimentul ar putea fi cauzat si de banii (multi?) pe care ii are de recuperat de la diferite companii.

    Sa spuna cine/daca stie mai multe.

    00
  14. [OffTopic] Te rog zi si mie o masina de tuns iarba electrica autopropulsata sub 1500 ron. Da-mi linku de pe emag si de-acolo cumpar :)

    00
  15. benzinariile fac bani doar din magazin.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube