Situația la zi, 19januar

Un turist român, cu copil de 6 luni acasă, a plecat în Venezuela să se plimbe. Dacă nu era agent SIE în misiune, era ori foarte prost, ori prost și inconștient.


Palantir știe unde se găsesc imigranții. Nu, mă, Peter Thiel a investit în tot ce se poate fără legătură cu asta, sunt chestii diferite. E ca atunci când Tiktok spune ca nu trimite datele acasă sau Revolut că nu are servere în Rusia.


Uite așa se creează un bulgăre frumos: după Australia, și Anglia vrea să scoată copiii de pe rețelele sociale. Intrați acum pe tiktok, e plin de copii care fac live la ore.


Accident feroviar nasol în Spania. Puneți asta în comparație cu câți mor în România pe șosele și spuneți câte avioane pline trebuie să pice ca să egalăm.


Să nu mai construim autostrăzi, zic, că plâng horecarii de pe marginea drumului. Iată o idee nouă: mutați-vă pe marginea autostrăzilor.

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

82 comentarii

  1. Mai dueaza ceva dar sa vezi lacrimi la dughenarii de la Dedulesti.

    • La Dedulesti niciodata nu am reusit sa gasesc mici proaspat facuti pe gratar. Mereu sunt prajiti pe jumatate si apoi ii mai incalzesc/gatesc putin. Daca le spui sa-ti faca unii proaspeti, ca esti dispus sa astepti, stramba din nas.

    • Să-ți cadă micul că n-ai găsit NICIODATĂ mici proaspeți la Dedulești? Dar unde ai fost, nene, că eu numai de pe grătar și proaspeți, i-am luat?! În 2025 am ajuns pe acolo (Sibiceanu, localul nou – pe dreapta când vii spre Rm. Vâlcea) de vreo 8 ori. N-am avut niciodată probleme. Nu vreau să zic că sunt cei mai buni mici din RO, dar sunt corecți și proaspeți de fiecare dată.
      Nu știu ce să zic… ai avut tu ghinion sau eu noroc, habar n-am, nu-mi explic ce zici.

    • Exceptand oamenii care stau la bloc efectiv nu au pe nimeni la tara / curte (bunici, parinti, prieteni etc) sa poata face un gratar din joi in paste, de ce ai opri la Dedulesti pe marginea drumului sa mananci mici?
      Sau piept de pui ? Ca meniul e diversificat.

    • Nu prea mai dureaza, de cand s-a dat in trafic sectiunea 5, aproape toata lumea, inclusiv tiristii o iau pe Curtea de Arges, si apoi pe DN73C pana inainte de Ramnicu Valcea.

      Pe serpentinele de pe Dealul Negru vor ramane doar riveranii.

      Oricum, trebuie sa fii extraordinar de obsedat de mici, ca daca doar ti-e foame, mai rabzi 30 de minute pana la Dada, unde mananci ca un rege.

    • @dny cred ca e mai mult o chestie de marketing ca si micii de la Obor.

    • Stai linistit ca nu or sa duca lipsa de clienti nici cand se deschide autostrada, cat despre mici sunt proaspeti dar nu mai sunt asa grozavi ca in vremurile bune

    • Nu am oprit niciodata la Dedulesti, nici atunci cand foamea care ma prinsese pe drumuri ar fi justificat-o.
      Fumul gros, gretos, fosgaiala de oameni, dezordinea de masini, tarabe, ma rog, intreaga tiganie asociata cu zona aia m-au facut de fiecare data sa pun aerul pe recirculare si sa-i dau talpa ca sa ma departez cat mai rapid.

      Dedulesti, R.I.P..

    • @motanes, poate ca am avut eu ghinion si nimerit in perioade cand nu era vanzare prea mare.
      Cu toate astea nu pot sa spun ca au fost rai micii. Sunt bunicei la gust.

    • @dny, de ce a-i opri la Dedulești ca să mănânci mici sau pulpe de pui la grătar? De foame e bine?! Tu îți închipui că lumea pleacă de la București până la Dedulești ca să mănânce mici?! Ești pe drum și îți e foame, te oprești și mănânci 3 mici și aia e… Nu cred că-ți trebuie motive mai întemeiate.

    • @Andrei G. Micii nu se prăjesc, poate de aia nu ți-au plăcut.

    • Mici, lol… Mănânc doar vara și doar făcuți de noi. Ce să mănânci printre manele sau populară, fum gros, hărmălaie, dezordine și carne mai mult sau mai puțin proaspătă. Nici pe mine nu m-a prins la vreun drum foamea în așa hal, încât să poftesc la 2-3 mici cu muștar. Dacă ar fi cazul, zău că-i prefer pe ăia de la Kaufland grill. Da, știu, sunt anti-român și nu țin cu micii comercianți, dacă asta se poate spune.

  2. Dunno man dar nu stiu sa fi zis vreodata Thiel ceva de ce face sau nu face Palantir.

    Scrie mare pe site la ei „Our software powers real-time, AI-driven decisions in critical government and commercial enterprises in the West, from the factory floors to the front lines”. „front lines” in ziua de azi inseamna Ucraina dar si Minnesota, n-ai cum sa te superi ca ei fac ceea ce zic ca fac.

  3. Deci toți naziștii ăia care adună oamenii din Minnesota de fapt merg la pont și sunt autorizați să-i culeagă. În așa hal au colectat până acum încât au redus populația statului suficient cât să-i reducă și numărul alocat de electori în alegerile ce urmează.

    • Hai ma nene, mai taie din ele. E un stat de 6 milioane de oameni, nu e Militari Residence sa-i injumatateasca ICE populatia in 2 saptamani. Au si nazistii limitarile lor.

    • Intreb si eu ca un ignorant in aceasta problema: daca ICE ridica imigranti ilegali, aia cum ar fi putut sa voteze?

    • Care merg la pont? Se duc pe probabilitati si aresteaza tot ce vad.

      Hai sa iti dau un exemplu de la noi, sa spunem ca vrei sa arestezi mici gainari, cum faci asta? Pai te duci pe strada si vezi unde sunt stransi la o samanta in fata blocului, te duci in baruri cu pacanele, te duci prin zone mai ieftine, rau famate, eventual niste meciuri de fotbal.

      Nimic din tot ce am enumerat nu implica nici un pont, nu?

    • @kilroy, tu chiar pui intrebari logice? Nu ai aflat pana acum ca pe internet se prezinta teorii spectaculoase, dar fara nici o baza reala?

    • Ceva cu nazisti si 6 milioane de oameni parca am mai auzit pe undeva, nu mai stiu exact in ce context…

    • Cred ca problema cu deportarile e modul in care procedeaza.
      Am gasit articolul asta din 2017, care sper ca nu e pompat de fake news trumpist unde sunt niste cifre despre cine si cat a deportat: https://www.migrationpolicy.org/article/obama-record-deportations-deporter-chief-or-not
      Aparent, in 2025 trump a deportat vreo 620k. Deci e in linie, nu a facut ceva triplu si doar cum a facut-o. S-a dus targetat in anumite state, alea neprietenoase si ii vaneaza p-aia ca pe caprioare prin magazine si crasme.

    • Problema e ca-i vaneaza dupa culoarea pielii, de au ajuns sa aresteze nativi americani (indieni mai pe limba nostra), adica pe aia care sunt cam singurii care nu sunt emigranti in america. Aia e problema, ca s-a ajuns suficient de aproape de nazism pentru ca arestarile se fac la bunul plac al cretinoizilor pe care i-a inarmat trumpetele pana-n dinti si le-a dat drumul pe strada cu puteri nelimitate. Si din ce inteleg iCE-ul ala e locul de adunare al alora refuzati de alte institutii federale mai cu staif. Ceva in genul SA-ului lui Rohm. Mai trebuie doar sa-i asmuta impotriva rivalilor in alegeri si gata al patru-lea reich.

  4. Daca era agent SIE o ardea pe la mikonos cu vreo influencerizda.
    Efectiv e plin netu de romani care au fost in ultimii 3-4 ani in venezuela. Si astia sunt doar aia care scapa….asta scriu.

    • Ba eu nu prea cred ca e posibil sa-ti lasi sotia si copilul de 6 luni acasa si tu sa pleci in vacanta. Ceva informatii lipsesc aici.

    • cei care merg in siria si afganistan sunt mai introvertiti si nu posteaza prea mult despre asta

    • Era un antrepenor care cauta o noua fabrica pentru business-ul lui

    • Scribus, probabil n-ai copii, si d-aia.

    • Ce să faci în Venezuela, e o țară eșuată… Infrastructura și economia praf, prețurile sunt cum sunt, accesul la internet greoi și limitat, fabrici nu prea sunt conform unor vlogeri care au spus că dacă au văzut 1-2 pe o distanță de mulți kilometri. Dacă-ți plac senzațiile astea tip Cuba, atunci da, dar nu e de locuit acolo, decât dacă ai pus ochii pe o venezueleană pe aplicațiile de dating și o aduci în Europa.

    • Cum ce sa faci acolo? Faci dragoste ieftin, vinzi euro-dolari, bișniță cu diverse, cumperi praf de copt. Sunt multe activitati recreative disponibile.

  5. Multi nebuni. Stiu pe cineva care a plecat in Rusia sa stea acolo peste vara ca e frumos si ieftin si mult de vizitat.
    Mai stiu pe altcineva care s-a dus in Ucraina pt 500 de euro sa aduca o masina in tara.
    Atat ii duce capul.

  6. Iată o idee nouă: mutați-vă pe marginea autostrăzilor.

    Bosmang, aia e domeniul benzinăriilor cărora li se concesionează spațiile de servicii ca să-ți vândă ție senvișuri ofilite, nu poți intra cu orice restaurant acolo.

    • Deci de asta abia dacă avem câteva spații de servicii pe autostrăzi și alea maxim cu o benzinărie? Se fac cât și unde consideră ele că e oportun (bineînțeles, în cârdășie cu autoritățile)?

    • E cu licitatie, sunt sigur ca Nicu Gratargiu’ poate oricand sa faca mia aia de pagini de documentatie si sa se se bata la pret cu OMV

    • Rost de big business: peco + shop + restaurant + dusuri + spalatorie auto + vulcanizare (?) + ambele sensuri. A0 poate fi ideal pentru astfel de amplasament multifunctional.

    • Ai uitat bordelul

    • A zis restaurant + dusuri deci a inclus si bordelul.
      Totusi cine spala masina la mijlocul autrostrazii?!

    • Corect, si asta e doar o parte a problemei, cealalta fiind ca o calatorie cu masina dureaza mai putin acum, deci opririle sunt mai rare.
      Am citit o teorie mai demult cum ca statul roman insusi vrea sa tina traficul international cat mai mult pe teritoriul Ro ca soferii sa fie nevoiti sa consume de nevoie produse si servicii la noi (ei vb atunci de podul de la Giurgiu care era complet distrus pe jumatea romaneasca si se traversa in ritm de melc). Am zis ca e teorie a conspiratiei pana cand au facut bulgarii pod si la Calafat. Si romanii numai nu il deschideau, ca sa vezi, ca nu stim cat sa taxam trecerea, ca punctul de vama nu e gata bla bla. De fapt orasul Calafat traia de pe urma bacului si podul ii omora economia complet.
      Nu e exclus ca interese locale sa fi tinut in loc pana acum constructia de autostrazi.

      In alta ordine de idei am trei idei de filme horror romanesti despre subiect:
      1. Un proprietar de restaurant de la marginea drumului nu mai are clienti din cauza autostrazii. Hotaraste sa vanda tot si sa se mute la sora-sa. Nevasta, mult mai tanara se combina cu un angajat si il omoara pe sot (remake dupa „Postasul suna intotdeauna de 2 ori”).
      2. O secretara de la o primarie sateasca fura banii de la buget si fuge cu ei. Iese de pe autostrada ca sa nu o vada cumva politia. Ii ia prea mult sa iasa din tara, o prinde noaptea si trage la o pensiune din asta ramasa fara clienti. Proprietarul, fiind un psihopat pervers o omoara si ii ia banii (remake dupa Psycho).
      3. Un grup de tineri face un road trip. Un tip cam dubios de la o benzinarie de pe autostrada le zice ca vechiul drum pe nationala e mai scurt, mai putin aglomerat si mai pitoresc. Ies ca fraierii de pe autostrada si sunt prinsi de o banda de fosti proprietari de restaurante de la marginea drimului ramasi fara clienti, care acum s-au reprofilat in traficanti de carne vie (loose remake dupa The Hills Have Eyes).

    • 3 are potențial. îi dau mail lu bromania acum.

  7. Hai ca s-a lamurit de unde e neintelegerile astea ” având în vedere că țara dumneavoastră a decis să nu-mi acorde Premiul Nobel pentru Pace pentru că am oprit 8 războaie PLUS, nu mai simt obligația să mă gândesc doar la pace,” al treilea razboi mondial va porni pentru ca un mos cretin nu a primit o tinichea.

  8. Palantir se foloseste de datele Medicaid ca ICE sa mearga la sigur.

    Diabolic.

    • NOU
      #42

      Eu nu înțeleg de ce sinteti suparati pe ICE. Ca romani. Chiar nu inteleg, vreau sa mi se explice cumva pentru ca din pinctul meu de vedere fac ceea ce rrebuie sa faca si in Europa.
      Adica: sa se trimita migrantii ilegali la casele lor. Nu inteleg ce rau este in asta. De ce trebuie sa plateasca controbuabilii tratamente pentru cei care nu contribuie? Voi stiti cat de scumpe sunt serviciile medicale pentru americanii de rand?
      Multi care muncesc nu is permit interventii de cand cu obamacare si acordarea de servicii gratuite pentru ilegali. Cineva plateste asta: migrantii legali si cetatenii americani.
      Alt lucru: Ilan Omar politician intr-un an ajunge de la 100 000 la 30 milioane avere. Politician, somaleza, musulmana. Este anchetata. Asta ar trebui sa fie de bine in contextul fraudei de miliarde facute de somalezi tot pe spatele americanilor ca cineva plateste!
      Efectiv nu inteleg. Anchetarea politicienilor corupti ar trebui sa fie de bine, la fel deportarea ilegalilor.

    • @Și eu pe aici:
      Este o problema de logica in ceea ce spui tu. Daca cineva este ilegal intr-o tara sau munceste ilegal, inseamna ca CPN-ul lui (sau ID echivalent din aceea tara) nu apare in „bazele” lor de date. Deci cand se duce sa beneficieze de asistenta medicala sau sociala, ID-ul nu este gasit, nu i se da nimic.
      Explica tu cum poate beneficia cineva de ajutoare sociale daca „nu exista” oficial in tara respectiva?
      Ca munceste ilegal, la negru, asta poate fi. Dar nu beneficiaza de tratamente medicale decontate.

    • @TicTac

      destul de simplu. Conducta functioneaza asa:
      1 merge la urgente, unde este rezolvat in regim de urgenta
      2 abia dupa rezolvare se fac formalitatile, unde se constata ca nu are date deci este ilegal
      3 democratii au oprit din functionare bugetul tarii pe cateva luni printre altele pentru ca platile neacoperite (adica pentru ilegali) sa fie achitate de stat.

      Logica lor era, „sa nu falimenteze unitatile de urgente”. Dar in ultima instanta se traduce „pentru ilegali sa plateasca bugetul”.

    • @TicTac – exemplu concret, om pe care-l cunoșteam personal, nu din zvonuri, pe la mijlocul anilor 2000, în Canada. E drept ca nu era în state, dar era un tip, ungur, care venise pe viza de turist pe la sfârșitul anilor 90 și pur și simplu nu mai plecase.

      Pas cu pas își clădise o viață în Toronto, cont în banca, job, permis de conducere, chirie, mașină, doar ca el era de fapt acolo foarte ilegal. Singura chestie pe care nu o putea face era să părăsească țara din motive obiective. Am pierdut legătura cu el prin 2010 deci nu știu ce mai face, dar ideea e ca se poate (sau se putea?) trăi cvasi-normal complet ilegal peste ocean.

      Să vezi ce s-au umplut orașele mari canadiene de minorități conlocuitoare după ce s-au scos vizele pentru români. Garantat fără forme legale.

    • Urgentele spitalicesti sunt gandite pentru a salva viata in primul rand. Orice altceva urmeaza dupa. Din fericire chiar si in state functioneaza obligatia asta. De fapt, functioneaza mai bine decat in Romania unde poti muri pe scarile spitalului daca nu ai CI-ul la tine.

      Costul suportat de stat pentru urgentele astea e chiar infim (cei cu asigurare platesc din asigurari – de stat sau nu– , cei fara platesc din buzunar, doar o mica parte sunt fara acte si pierderea e a spitalului) …

      Restul serviciilor nu le primesti daca nu e de acord asiguratorul (deci ai asigurare si acte sa iti faci asigurare, chiar si una decondata de stat). Sau daca nu mergi la „free clinics”, unde costul e suportat de spitale si donatii.

      Asa ca ideea ca Medicaid plateste pentru imigranti ilegali e absurda. Altfel am avea clar o suma ce ni s-ar arata in fata.

      –-

      Asta nu inseamna ca cei de la ICE nu se pot folosi de datele Medicaid. Actuala administratie nu-i mai cauta doar pe cei ilegali, ii si declara ilegali pe unii. De exemplu pe cei ce asteapta sa primeasca azil sau rezidenta. Cei ce si-au depasit viza… Toti astia au drept de munca legal sau l-au avut la un moment dat, au acte suficiente pentru asigurari (de stat sau private).. Unii au si permise de conducere din SUA..

      Practic actuala administratie nu ii cauta pe cei ce fura, dau in cap, vand droguri. Ii cauta pe cei ce incearca sa fie cetateni responsabili in limita birocratiei intentionat stufoasa..

    • @Si eu pe aici: ICE trimite înapoi în România oameni pe care nu îi vrem aici. Sunt, așadar, răi.

    • Problema cu ICE e felul în care fac chestiile astea. Aici e problema.

      O fac din ideologie, o fac cu violență și barbarism.

      Eu știu de exemplu român care a fost expulzat de ICE pe vremea lui Bush: au venit frumos acasă la el, i-au spus să-și împacheteze bagajele că va merge la aeroport și acasă. Dacă nu are pașaport valabil, le-au dat ei ceva act cu care poate călători.

      Fără să iei bătaie random pe stradă.
      Fără să te ducă să stai 3 luni în centru de detenție, ca să poată factura băieții cu închisorile private guvernul federal pentru cazare (aici e marele business de fapt, căutați să vedeți).
      N-au umblat pe străzi la intimidare, cu cagule, cu scandal, cu oprit random mașini pe stradă, cu scuipat oameni pe stradă, copilării din astea.

      Obama a fost unul dintre cei care a deportat cel mai mult, fox news ignora asta cu desăvârșire. De fapt, Trump, în primul mandat, a deportat mai puțini decât Obama în al doilea mandat din câte știu.

      Ultima schemă, s-a îmbrăcat ăla de e șeful ICE, în uniformă nazistă, ca să ce? Ce a vrut să transmită cu asta? Ce a vrut să genereze cu asta dacă nu scandal și show?

    • @Manu
      Chiar zilele trecute era pe fox un reportaj mai vechi facut de CNN pe vremea lui Obama, unde o ziarista participa cu bucurie alaturi de ICE la vanarea migrantilor ilegali pe strada.

    • Si ICE mai umbla cu masini blindate antimina si camuflaj si tot felul de echipamente tactice.
      In the fucking city.

    • @Și eu pe aici, ICE a existat si pana acum si functioneaza de ani de zile. Lumea nu se plange de faptul ca imigrantii ilegali sunt scosi din tara. Majoritatea se plang de modul in care se procedeaza, de faptul ca unii care aveau acte in curs de aprobare au fost expulzati fara sa li se permita sa isi prezinte cauza.

    • Manu eu personal sunt ok cu deportare + amenda si bataie. Sa stie sa nu mai vina a doua oara.

    • Uitati-va bine la ICE si cum s-a transformat intr-o institutie legala si functionand in limitele legii intr-un instrument politic care e folosit acum si pentru intimidare prin agresiuni impotriva protestatarilor. Suveranistii au reteta gata cum sa vaneze „sorosisti” pe strada dupa listele pregatite deja si „tradatori” la pont de la ce aplicatie de „securitate” vor avea bani sa cumpere.

    • @Cosmin

      de acord ca intentia la urgente e nobila. Dar socotelile se incurca rapid cand vin cateva milioane in plus sa isi rezolve problemele medicale prin portita asta.

      Nu cred ca suma e „nimic”, nu cred ca e neglijabila, si nu cred ca democratii au dus tara pana aproape de faliment pentru ca suma era acceptabila.

      Intentile astea nobile sunt foarte ok cand sunt la nivel de societate, Cand vrei sa le extinzi la nivel de „toata lumea care poate ajunge pana la noi cu autobuzul”, te trezesti cu toate sistemele de protectie sociala pe rosu, indiferent cat de mare si de tare te crezi.

    • @mac: ti-am mai spus. Stai doua luni fara internet si sa vezi cum o sa gandesti altfel.

      Tu esti cu „aia rai”.. democratii, leftistii, etc.. in gura. Pur si simplu nu esti in stare sa vezi nuantat lucrurile care ti-au fost indoctrinate. Eu nu zic ca republicanii sau democratii. Tara aia s-a distrus treptat de ambele parti. Acum vedem doar rezultatul.

      Urgentele daca s-ar plati din buget am avea acum o suma fixa pe care sa discutam. Dar nu se plateste din buget. Daca interventia pe care spitalul o face nu e platita dupa, e pierderea spitalului. Care mereu acolo e privat, nu e de stat. Nu e ca la noi. Sigur ca toate spitalele incearca sa obtina si granturi sau diverse scutiri de la stat (in general din bugete locale – oras, county, stat), la fel cum toate incearca sa obtina si donatii pentru asa ceva.

      Doar ca idee sa vezi cat te prostesc unii si tu repeti dupa ei.

      Medicaid NU are legatura cu urgentele si trebuie sa ai acte pentru a face parte din program. Pur si simplu nu poti altfel, ca Medicaid e un fel de asigurare de stat disponibila pentru saraci.

    • NOU
      #56

      @Tic Tac; in SUA cei fara documente pot accesa anumite servicii de baza plus costurile pentru nastere (pentru americanul de rand este intre 18000-30000 fara asigurare și intre 2000 – 4000$ cu asigurare asta daca nu este nicio complicație și pleata și mama și copilul a doua zi acasă).
      În plus au parte și de servicii de urgență. În unele state au parte de toate serviciile și sunt decontate din fondurile de stat. A fost un mare scandal când a-a descoperit cât a plătit California pentru undocumented, deși mințiseră ca nu o fac.
      Deci da, de ce ilegalii nasc gratuit și americanii care plătesc asigurări (apropos sume foarte mari lunar) plătesc de se usucă?
      În altă ordine de idei, există acum un proiect de lege prin care să se stipuleze clar ca la următoarele alegeri vor vota numai cetățenii americani. Și este mare scandal pe faza asta. De ce este oare nevoie de așa o lege explicită și de ce există ceartă pe acest lucru?
      Se întâmplă multe lucruri dubioase pe acolo și americanii s-au săturat să plătească pentru ilegali. Care nu plătesc taxe, asigurări și pe deasupra lucrează la negru pentru salarii mult mai mici ceea ce îi scoate din pâine pe mulți americani.
      Și oamenii de culoare sunt supărați pe ilegali – majoritatea lor – pentru ca și ei suferă la fel ca toți ceilalți cetățeni americani din cauza faptului ca ilegalii primesc prea multe. Și din cauza a ceea ce primeau somalezii care în proporție de 88% sunt pe beneficii. Am văzut mai multe clipuri cu oameni de culoare care atrăgeau atenția ca la protestele recente nu mai sunt negri doar albi pentru ca negrii s-au basic at rău să vadă ca beneficiile merg la alții, care sunt și arogați.
      Deci de ce ar trebui să fie de rău ca se dau afară ilegalii adică cei care au încălcat legea?
      Ca la asta nu mi s-a răspuns.

    • NOU
      #57

      @ Cosmin: pretul asigurarilor creste si pentru ca spitalele si statul trebuie sa isi acopere costurile in crestere din cauza ilegalilor.
      Spitalul suporta o pierdere. Creste pretul. Asigurarile cresc, preturile pentru cetateni cresc.
      Rinse and repeat.
      Da statul plateste spitalelor – in California de exemplu – pentru undocumented. Dar pentru ca s-a dat strigare sa fie tratat fiecare la urgenta si nasteri de exemplu, plus alte interventii și medicamente pentru anumite afectiuni, preturile pentru tot au crescut. Cimenplateste? Contribuabilul american.

  9. „că plâng horecarii de pe marginea drumului”
    Apai, asta este unu dintre efectele mai putin placute ale autostrazilor. Mor restaurante care se bazau pe faptul ca pierzi timpu pe drum
    Ghinion

    • Pai eu stiam ca romanii fac 1000km fara oprire ca de aia nu e bune electrica, acum deodata avem nevoie de optiuni gastronomice diverse pe marginea drumului :D

    • la alea opreau gheii care isi iau electrice, dar inca nu au bani de una. Sau nu existau electrice
      Romanii adevarati nu opreau la alea. Exceptand ca sa bage niste mici sa ragaie! Dar aia nu se pune la oprire.

    • Ba, mi-e dor sa fac 1600km cu un plin ;))

    • mie singura data cand „mi-a fost dor” a fost cand se facuse benzina 22sek si imi era dor sa fac un plin sub 1000sek :D

      Altfel, nu prea inteleg, la ce imi trebuie un plin de 1600? Dupa 300km deja vad oricum stele verzi. Trebuie sa ma opresc

  10. Din pacate, Spania are un istoric destul de nasol cu trenurile, fie cu accidente, fie cu atentate teroriste.

  11. Marfa marcă Botezatu e la raftul cu termenul de expirare la limită ? Nu știam că se vând costume de baie pe bucăți. S-ar putea implementa și la șosete, de cele mai multe ori se găuresc pe rând, nu ambele deodată.

    • Se vede ca nu ai o femeie pe langa tine. Si la case mai mari se vand separat chilotii de sutien, pentru ca o femeie poate avea marimi diferite la chiloti si sutien, sau poate alege/combina din mai multe modele chiloti/sutien.

    • Ca se vand separat, se vand separat, dar de ce o femeie ar cumpara chiloti si sutien cand pe cutie apare figura unui barbat??? Asa de mult s-au schimbat ingerii lui Charlie?

  12. Omul meu era la troznit bunăcioase, în țările astea dubioase cu un salariu de IT-ist dacă iți prinzi mintea bați recordurile lui Cristi Borcea.

  13. Daca horecarii spun ca functioneaza (facand profit) si cu 20%, ne putem numai imagina cam ce profit aveau cand functionau la 100%.

  14. Pentru horecarii aia de pe marginea drumui acum e momentul sa o arda Michelin, sa faca ceva sa merite sa ocolesti pe acolo. Dar daca ei iti vand tot zeama chioara facuta de 2 ani si carne cumparata acum 5 ani. It is what it is.

    • Noi inca nu vindem bere rece cand afara sunt 40 de grade. Cica e scump curentul si lumea nu prea cumpara.

      Ce sa vorbim de mancare calumea, de curatenie, de WC-uri din care nu sar microbii pe tine.

    • @Cosmin, nu doar asta, dar daca indraznesti sa spui aici pe blog ca vrei bere rece, apar niste connaisseuri de tastatura care iti explica ei cum noi suntem prosti si ca berea in Belgia sau Anglia se bea calda. Sau cel mult pe la 16 grade.

      Cand le atragi atentia ca este vorba de alte sortimente de bere si ca cea care se bea la noi trebuie consumata rece (de preferat la 4 grade) te indeamna sa bei si tu ceva mai sofisticat.

    • Eu sunt connaisseur de tastatura si de bere si o prefer pe aia belgiana quadrupel, daca nu imperial stout si daca e vara – IPA. Si, din postura mea de expert in bere si tastaturi, iti zic ca berea se bea rece. In majoritatea cazurilor.

  15. Am avut o perioada de jumatate de an in care am mers foarte des Iasi – Bucuresti, si datorita frecventei curselor, preferam autocar. Deci opreau aia intr-o spelunca pe marginea E85, care traia doar datorita autocarelor care opreau acolo. Ca baia e cu plata, inteleg, ca lumea mergea acolo fara sa cumpere ceva din restaurant. Dar efectiv iarna te lua pisarea doar cand intrai acolo, atat de frig era, iar curatenia lasa mult de dorit (adica ma astept daca tot platesc, sa am macar cel mai ieftin sapun din Metro sa ma spal pe maini). Iar despre restaurant, o singura data mi-am luat un sandwitch, dupa nu mi-a mai trebuit. Deci unii meritau sa inchida afacerea de multi ani, ca inca supravietuiau era din cauza monopolului.

  16. Toate astea s-au intamplat azi pentru ca e Blue Monday.
    Opusul lui Mosh Craciun care aduce facturile cadourilor facute in Decembrie.

  17. Poza aia cu Italia si Grecia ar trebui dezvoltata.
    Hai sa vedem ce guverne a avut Italia si Grecia de au ajuns asa!? Hai ca de Grecia cam stim..

    Dar de Italia si guvernele ei de suveranisti, ne facem ca uitam?? Si Ungaria unde e in poza??

    Dar nuu, liberalismul e problema… Brusselul, altii, oricine altcineva decat proprii cetateni. Exact ca-n Romania, sa nu cumva sa ne asumam responsabilitati.

  18. https://www.g4media.ro/trump-tocmai-i-a-oferit-lui-putin-cadoul-pe-care-il-visa-de-40-de-ani-the-telegraph.html

    repede, citiți părerea asta originală până nu o vedeți la Cadar sau Buhnici sau Măruță.

    • „De nenumărate ori, el a denunțat NATO pentru că ar fi încercat să „încercuiască” sau să „terorizeze” Rusia, de parcă însăși existența Alianței Atlantice ar reprezenta o amenințare la adresa păcii mondiale și de parcă faptul că țări suverane aleg să se alăture unei alianțe ar justifica cumva agresiunea sa”

      Ideea de la baza crearii NATO a fost Doctrina Truman, mai precis crearea unei perdele de protectie in jurul URSS (si ulterior China), care sa previna expansiunea comunismului in lume, inclusiv prin mijloace militare, NATO fiind dupa toate definitiile un bloc militar direct si diametral opus URSS.

      Kissinger explica foarte bine conceptul de „containment” in Diplomatia.

      Acuma ca NATO ar constitui o „amenintare la adresa pacii mondiale”, cum spune Marinescu ca ar fi declarat Putin „de nenumarate ori”, nu mai stiu, dar conceptul sferelor de influenta si de securitate este binecunoscut si acceptat, atat de catre europeni, rusi, sau chinezi, cat si de catre americani.

  19. Întrebarea mea e cum de naiba fac plozii live pe TikToace, fără ca profesorii să nu-și de-a seama?

  20. Astept sa vad stiri bombastice cu tarabele de cacaturi chinezesti de pe DN1, cum or sa se inchida ele si nu se mai vand prostiile din Dragonul Rosu la suprapret, cu ifose de produse traditionale. Da, da, stiu, au si niste ii atarnate pe acolo, pur traditionale. Tot china :)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la PCGarage.