Situația la zi – 16 iunie 2020

Jurnaliștii români se întrec la idei pentru banii pe care ar trebui să îi primim de la UE, în timp ce partidul de guvernare tace agresiv. Cum ar fi să se înceapă lucrul la 5-6 autostrăzi și vreo 10 centuri ocolitoare? Pus asfalt, gaz și apă prin satele din jurul marilor orașe, să le facă oamenilor viața mai ușoară? S-ar putea absorbi șomerii ăia apăruți peste noapte? Măcar o parte din ei?

Danemarca face ce trebuie, dă bani la populație:

Autorităţile daneze au anunţat luni un set de măsuri destinate stimulării economiei, inclusiv acordarea de bani gheaţă populaţiei şi un fond de sprijinire a companiilor cu probleme, pe măsură ce încep să fie eliminate pachetele generoase de ajutoare introduse la începutul crizei coronavirusului, transmite Reuters, citată de Agerpres.

De curiozitate, ce ați cumpăra diferit/mai mult dacă ați avea niște bani în plus picați din cer? V-ați orienta către produse românești?

Apropo de asta, ar fi o idee mare ca magazinele online să aibă un filtru “arată-mi doar produsele românești”. Mă rog, nu la electronice, ci acolo unde se poate.

Mark Manson (scriitorul ăła cu cartea aia roșie de se laudă toți că o citesc acum, după ce a fost tradusă în română, că dă bine) zice bine: bă, nu se schimbă nimic, asta e cel mai nasol. Degeaba statisticile spun că o ducem bine de tot, degeaba avem telefoane noi, degeaba am fost în concediu în Tenerice, lucrurile nu se schimbă în bine.

I am thirty-six years old. Despite crippling problems with health care, education, gun violence, immigration, climate change, stagnant wages, income inequality, and racial equality persisting for my entire adult life, I have never once seen my government help with or resolve any of these issues. For as long as I can remember, it has been: tax cuts, war, tax cuts, bailouts, tax cuts, bailouts. I have never seen things get better in this country. Only worse. I have never seen anything substantive from my leaders, Democrat or Republican, that makes me proud of voting for them. I wasn’t alive for the moon landing. I am too young to remember the Berlin Wall falling. I don’t give a flying fuck about Saddam Hussein. My introduction to my nation was 9/11, followed by hearing about friends and classmates being killed in Iraq and Afghanistan, followed by graduating into the worst economic collapse in 86 years, followed by thirteen more years of absolutely no fucking solutions. Forty-five years of no real wage growth for the middle and lower classes? Nothing. Kindergarteners being shot at school with assault rifles? Nothing. Eleven million bankruptcies due to a corrupt and dysfunctional health care system? Nothing. Black people being repeatedly murdered by police, live, on camera? Nothing. An entire generation of young people saddled with over a trillion dollars of debt just to go to school and then told to stay home and not work as soon as they get out?

 

Altfel, așteptăm cu interes ideile progresiștilor români pe tema rasismului românilor față de rromi. Oameni care i-au văzut doar în poze și statistici sunt de obicei cei mai informați. Ăia care se lovesc de ei nu ar trebui să aibă păreri, că tind să fie păreri nasoale.

 

animale-19

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

78 comentarii

  1. Daca pica bani din cer, imi trag un Golf 4 de mor toti vecinii!!!

    00
  2. Prima parte am citit-o cu ani în urmă pe moise. Da, Guran.

    00
  3. Îmi place cum toată lumea împarte niste bani care la ora asta nu exista – e doar o propunere care nu a fost votata nici în consiliu nici în parlamentul european iar cel.putin olanda, suedia, Austria și Danemarca au anunțat deja că se vor opune.
    Iar în cazul fericit in care se va vota pozitiv banii sunt alocați începând cu 2021 deci vor începe efectiv sa intre in tara cam din 2022 orice proiect pe fonduri europene durează cel putin 6-9 luni până vin efectiv banii, asta in cazul fericit in care nu sunt contestații la.lictatii altfel poate dura 2-3 ani.

    00
    • Am uitat sa spun că la.ultima negociere in 2014 a trecut extrem de greu bugetul UE și atunci încă era anglia in UE și nu se punea problema creșterii substanțiale a contribuției fiecărei țări, personal sunt sceptic că actuala propunere care prevede dublarea contribuției la bugetul UE de la aprox. 1% la 2% din PIB va trece de consiliu și parlament.

      00
  4. Îmi place cum toată lumea împarte niste bani care la ora asta nu exista – e doar o propunere care nu a fost votata nici în consiliu nici în parlamentul european iar cel.putin olanda, suedia, Austria și Danemarca au anunțat deja că se vor opune pt că acest proiect înseamnă și o dublare a contribuției la bugetul ur de la aprox 1% din PIB la 2% din PIB.

    Iar în cazul fericit in care se va vota banii sunt alocați începând cu 2021 deci vor începe efectiv sa intre in tara cam din 2022 orice proiect pe fonduri europene durează cel putin 6-9 luni până vin efectiv banii, asta in cazul fericit in care nu sunt contestații la.lictatii altfel poate dura 2-3 ani.

    00
  5. Danemarca o fi terminat de facut drumuri, cai ferate, spitale, scoli, si acum, daca are bani, ii da populatiei, dar nu este cazul la noi.
    Daca mi-ar da statul bani de cheltuiala i-as pune deoparte pentru ca vin vremuri grele. Si, mai ales, stiu ca in curind o sa ii vrea inapoi sub o forma sau alta. Cit despre cumparat produse romanesti, este o problema si cu seriozitatea producatorului roman atit de produse, cit si de servicii.

    00
    • Spania a introdus venitul universal – 462 de euro/luna pt cele mai sărace 850 de mii de gospodării care au în total 2.5 milioane de oameni.

      Iar în america se dau 1200 dolari pt cei care câștigă sub 99 000 de dolari/an.

      00
    • Danemarca a avut cam 23 de ani de crestere economica, asta ca un detaliu interesant

      00
    • Danemarca a avut o echipa de fotbal care a fost chemata de pe plaja direct la campionatul european si l-a castigat

      00
    • „Spania a introdus venitul universal – 462 de euro/luna pt cele mai sărace 850 de mii de gospodării care au în total 2.5 milioane de oameni.”

      Cum dracu’ e ala „venit universal”, dar se acorda doar catre 2.5 milioane de spanioli? Daca era universal, trebuia sa il primeasca absolut orice cetatean spaniol de peste 18 ani. Abia atunci incepea distractia.

      In fapt, discutam de un venit acordat familiilor sarace, fara surse de venituri. Asa cum exista si in Romania, avem 170.000 de beneficiari de Venit Minim Garantat in aprilie 2020, platiti in medie cu 260 de lei/luna, statistica e publica.

      Ce sa zic, au inventat spaniolii apa calda, foamea si mersul pe jos..

      00
    • @Vlad , începe de la 462 de euro și crește în funcție de diverse criterii, gen numărul de persoane care alcătuiesc o familie. Și ghici cine vor fi beneficiarii? Păi e simplu. Cei cu mulți prunci. Cine are mulți prunci ? Cine are timp să îi facă că nu e ocupat cu munca. (Nu te băga că nu e pentru tine și oricum nu ți-l aprobă. E pentru alții…Vorbele unei amice care lucrează la Serviciile Sociale.) Și stau și mă întreb atunci dacă îti intră 1200 de euroi stănd în casă, mai ai chef de mers la muncă ?
      Absolut de acord cu afirmația ta despre împărțitul banilor care nu există. Economia Spaniei e praf și pulbere fină. Cotizanții la bugetul de stat sunt puțini, trag toți și mănăresc să plătească căt mai puțin. Deci de unde lovele ?
      Precizare pentru cei care citesc în diagonală nu am nimic împotriva celor care fac mulți prunci. Să le deie Al de Sus sănătate maximă. Am ceva împotriva celor care sprijină gardurile și produc doar basura.

      00
    • @Paco – foarte simplu când nu mai sunt bani se împrumută, pe toti
      ii doare la bascheți de datoria externă, doar câteva exemple: Japonia 270% din PIB, Italia peste 130%, Portugalia peste 120%, america, Spania, anglia și Franța toate peste 100% din PIB, doar românașii se dau cu capul de pereți că datoria externă e vreo 40% din PIB.

      Iar când nu mai sunt bani dau drumul la tiparnița, în ciuda miturilor urbane, nu doar america procedează asa, UE între 2017-2019 a tipărit 3000 de miliarde de euro iar Japonia ultimii ani mii de trilioane de yeni.

      00
    • Sa fim înțeleși banii cash reprezintă doar aprox. 3% din masa monetara în america sau aprox. 5% din masa monetare a zonei euro, deci când america sau zona euro tipăresc mii de miliarde de dolari respectiv euro e nesemnificativ ponderea banilor cash creste doar cu câteva procente în masa monetara, asta e observația pt adepții teoriei conspiratiei care cred că america se finanțează doar din tipărirea de dolari.

      00
    • pana la ce varsta raman nou-nascutii prunci?!
      ca nu inteleg care este afacerea cu ”prunci”!

      00
  6. În America nu se vor schimba lucrurile, în America… si eventual la sclavii lor din UK si pe unde mai au “admiratori”. Eventual vor deveni mai rau pentru ca asa se comporta istoria cu imperiile si masele needucate.
    Cu banii extra eu încerc sa schimb locul de munca, unul dintre ele, în ceva mai remote

    00
  7. Pot sa zic ca politicienii nostri au fost vizionari cu galetile colorate si goale pe care le dadeau cadou alegatorilor tot din banii alegatorilor.

    00
  8. Nu as cumpara nimic diferit fata de ce cumpar acum, poate ceva mai mult (normal, dupa venituri reduse cu 25%) dar mai degraba as incerca sa mai fac o plata anticipata la credit.

    00
  9. „Cum ar fi să se înceapă lucrul la 5-6 autostrăzi și vreo 10 centuri ocolitoare? Pus asfalt, gaz și apă prin satele din jurul marilor orașe, să le facă oamenilor viața mai ușoară?”

    românia nu are capacitatea administrativă și profesională de a gestiona așa ceva în același timp.

    00
    • S-ar putea începe prin achiziționarea un flex pentru semafoarele din bucurești. Așa scăpăm ieftin de problema sincronizării

      00
  10. Peste cateva zile vor veni niste bani „din cer”, pentru ca s-au stabilit niste ajutoare pentru populatie, de la cele pentru familii, la cele pentru micile afaceri. Nu stiu despre ce este vorba, mai vedem. Oricum, ideea este ca stai pe curul tau, daca vin niste bani, ii economisesti sau investesti minimal in business. Cea mai mare prostie e sa spargi bani pe cacaturi, ca nu se stie ce vine si care mai are serviciu / firma in urmatoarele luni.

    • Ai dreptate cu minime cheltuieli în perioada asta.
      În schimb ce-am învățat și aplicat din criza din 2008 și acum cu pandemia:
      Ceva bani la ciorap pentru vremuri de rahat.
      Fără achiziții mari: terenuri, case, mașini, lucruri de valoare mare.
      Fără planuri excursii, plimbări, cumpărat chestii in avans de care se poate lipsi un om. Vacanța poate fi și o ieșire de weekend la mare, cu autorizație de chitros.
      Dacă încă sunt bani și sunt lucruri care stau să cadă sau scârțâie, repară/înlocuiește cât mai repede, că în criză doare să dai o sumă mai mare sau când nu se știe cu jobul: reparații la mașină, schimbat centrala, luat un frigider nou, cumpărat o saltea mai bună, chestii care sunt necesare dar au fost cârpite sau amânate.
      Un stoc de mâncare în casă, pentru 2 săptămâni ca să evităm panică de la începutul pandemiei, când oamenii cumpărau tot și fără limită.
      Aș mai adăuga niște bani lichizi în casă, nu sume mari, dar pentru orice eventualitate.
      E bine de învățat și reparat diferite chestii pe acasă: prize, robineți, balamale, chestii.de bricolat, o lavabilă, o mică reparație la un perete.
      E bine de investit și completat pentru un minim de scule pentru lucrări în casă: un set de chei, un ciocan, un bomfaier, niște șurubelnițe, un patent, un clește, un pistol de silicon, un vinclu, o cheie reglabila, un clește papagal pentru instalatori, dacă se poate și niște scule electrice gen flex, bormașină, filetantă cu acumulatori.
      Nu trebuie să fie Hilti sau Milwaikee, merg și de hobby.
      Au explodat prețurile la manoperă de nu-i adevărat.
      O alta bună de exersat și învățat e gătitul în casă, pentru că nu mai sunt banii de dinainte, plus că se poate face ceva bun la cuptor cu un minim efort.
      Pe termen lung merită 2 tigăi bune una din fontă, alta wok, niște crătiți zdravene, 2-3 cuțite decente, câteva ustensile din lemn, inox, pentru manevrat.
      Și ăstea spuse de un târlete neînsurat.
      Următoarea criză să ne prindă un pic mai vine pregătiți. Nu vorbim de zombie apocalipsă sau anarhie totală, dar niște lecții de supraviețuire în casă și oraș nu strică.

      00
  11. Nu cred in bani moca. De nicăieri, mai ales de la muncă sau de la stat! Pentru că ți se dă cu o mână pe față, dar asta doar că să dai înapoi măcar cu două prin tot felul de metode indirecte.

    00
  12. apropo de construit autostrăzi, fb-ul îmi amintește că fix acum doi ani, un ministru pesedist declara ceva în genul: „nu facem autostrăzi ca să păstrăm salariile mici și să fim atractivi astfel pentru corporații”.

    00
  13. Nu mai e nimic cu coronavirus, cu oroarea din spitale, cu morții care nu mai au loc la morgă? S-au calmat apele?

    00
    • nu s-a calmat nimic, doar că lumea începe să asimileze noile realități ca ceva obișnuit și merge mai departe. așa se întâmplă de fiecare dată, la fiecare grozăvie (cât despre decese, evoluția zilnică în ultimele zile a fost așa: 6 decese pe 10 iunie, apoi 9, 11, 14, 16 și 17 ieri.

      00
    • Nu stiu daca oamenii voiau asta sau media nu mai servea nimic altceva. Orice site, blog, vlog vorbea despre asta. Nu aveai cum sa scapi. Nu mai existau accidente rutiere violuri sau altceva, totul despre corona. Si vulpita.

      00
    • chiar nu existau accidente rutiere dacă lumea stătea în casă.

      00
    • Dincă ce mai face?

      00
  14. invadam si noi ceva prin Africa folosind banii UE sa cumparam martoage de nave de mana a 3-a de la francezi, punem de un razboi rece cu China prin Madagascar ca sa-l repatriem pe Mazare

    00
  15. Ar fi un moment bun ca sa reduca taxarea pe munca… lunar peste 40% din salariu il revin statului. Pot incepe de aici cu masurile de stimulare economica.

    00
    • Orice reforma /reasezare fiscala etc trebuie sa inceapa cu pensiile speciale. Doua miliarde de euro anual!

      00
    • Ai dreptate, măcar înjumătățite pensiile alea.

      Iar de miliardul de euro economisiți anul ăsta, plătit co-plățile la vreo 2-3 autostrăzi pe fonduri UE care să înceapă construcția cât de repede posibil. Sau câteva centuri ocolitoare pe DN-urile unde nu se vor construi autostrăzi în viitorul apropiat.

      00
    • @Nicu am citit zilele trecute că ar fi ~10000 de persoane care iau pensie specială(fara cei din MAI). Daca punem la un loc cifrele ar veni 16666 € /luna de persoană. Parca ceva nu pușcă, ori la cifrele tale ori la ale mele.

      00
  16. Directia in general este gresita. Solutiile nu sunt deloc umane. Suntem prea multe furnici care consuma resurse degeaba. Prea putin bani sse duc acolo unde trebuie, cercetare. Sunt atatea lucruri de rezolvat la nivel global: energie curata, sanatate, transport. Toate astea sunt tinute in loc pentru ca banii se duc pe prostii. Basca ar trebuii taiati banii pentru sustinerea membrilor daunatori societatii: criminali in serie, pedofili

    00
  17. dacă ați avea niște bani în plus picați din cer?

    As plati integral creditul de casa, doh!

    00
    • #metoo :) dacă ar pica suficienți

      00
    • Si ce te faci daca pica doar vreo 20-25% din cat mai ai de platit?
      Mai platesti creditul in avans, ii tii sau ii spargi la pacanele, pe bembeu 1995 vintage edition, pe toale, rujulete, starbucshi, lansete, bormasini, etc

      Chiar sunt curios de raspunsuri…

      00
  18. Tocmai ce-am băgat la Anaf meleoanele pe declaraţia unică. Primul lucru pe care mi l-aş dori este fix ăsta, să-i distribuie la oameni. Nu tată, să rămână la stat, măcar acolo nu se fură.

    00
  19. „bani din elicopter”= inflatie. Avem in romania exemplul anilor 90. Bani care nu valoreaza mai mult decat hartia pe care sunt tipariti pana la urma.
    Despre banii „de la ue”, cele 33 de miliarde ale doamnei von der leyen, nu putem spune decat ca presa romaneasca se ambaleaza inutil si pur si simplu produce fake-news. Vorbesti despre autostrazi in romania? In fiecare an auzim de master planuri, vedem harti dar in teren nimic. Lipsa de vointa politica. Si nu din cauza „exproprierilor” ( un cuvant pe care pur si simplu il urasc pentru ca implica un gest de forta din partea statului) ci din cauza conducatorilor.
    Ce e de facut? Cam nimic. Asa e romania, o data la 50 de ani apare o clasa conducatoare care are ceva vointa, imprima un anume mers al lucrurilor pentru cativa ani(vreo 10) dupa care cei care ajung la putere se chinuie sa distruga munca celor de dinainte. Paradoxal ultima generatie care „a facut ceva” e iliescu-nastase(1990-2005). Nasol

    00
  20. De câteva decenii, mai cu seamă din 1989, statele lumii și populațiile au devenit apatice, angrenați într-un sistem rigid cu schimbări lente spre inexistente. Serios, n-am mai văzut vreun proiect măreț pentru eradicarea problemelor, precum cel de înființare al CECO (precursorul U.E), precum reconstrucția post-comunistă (chiar dacă a eșuat). Problemele lumii au devenit suportabile. Mai vorbește cineva de Africa acum? Că spre sfârșitul secolul trecut statele dezvoltate erau entuziasmate să scoată din mizerie flămânzii Africii, cum și pe cele din fostul bloc comunist. Nu ne mai asumăm riscuri. Visez umed că într-o zi cineva va prelua România și o va scoate din mizerie. Cât de greu e în plm să înțeleagă vreun politician că ne trebuie o reformă a învățământului și un plan uriaș de dezvoltare economică. Astea două sunt cheile de boltă. In educație sub deviza “Niciun prost nu trece, repetă anul”, cu cadre didactice evaluate odată la 2 ani după standarde ridicate, cu dotări de ultimă generație și o nouă programă școlară.

    00
    • Nu poti reforma ceva cu milioane (de romani) spagari si corupti. Unii vor „sa dea ceva” sa li se rezolve X treaba, unii vor ” sa primeasca ceva” ca sa rezolve treaba X.

      „Nici un prost nu trece, repeta anul” – pai vine parintele si da ceva, si parintii chiar vor sa dea ceva, altii abia asteapta sa ia ceva….si sa-l treaca anu pe micut. Profesorii dau la randul lor ceva la „organele de control” sa nu-i deranjeze. si tot asa Mno, n-ai rezolvat nimic.

      00
    • uita-te la cnn si bbc news, numau emisiuni cu africa. si chinezii fac mai mult decat sa vorbeasca despre africa. unde nu prea mai sunt flamanzi, in afara de tarile/zonele alea de la coada cozii.

      00
  21. Apropo de filtru pe magazine online, Emag, care sta acceptabil de bine, are la combine frigorifice urmatoarea situatie la filtrele pentru latime:
    31-50 cm – 4 modele
    51-70 cm – 576
    71-90 cm – 12
    91-110 cm – 9
    111-130 cm – 1
    Adica intervalul 51-70 cm, cel mai uzual, si care e de fapt compus din 2 dimensiuni (60 si 70 cm) il lasi la gramada si efectiv devine inutil. Ce elimina filtrul respectiv, restul de 26 de modele? Am acum in bucatarie o combina de 60, nu incape una de 70 in loc, vreau sa o schimb. Cum procedez? Iau la mana 576 de modele?
    Plus ca nu exista filtru pentru inaltime.
    Emag, citesti aici?

    00
    • Ce probleme au unii oameni…

      00
    • @BogdanT: „Online va fi mereu simplu”.
      Offline văd instantaneu diferența între 60 și 70 cm lățime, între 190 și 200 cm înălțime. În online îți urez succes.

      00
    • de filtrele alea pare ca se ocupa un imbecil care locuieste cu ma-sa si nu intra in bucatarie, ii aduce a batrana pe tava si ii face pachet pentru la munca!

      00
  22. Dacă pică bani din cer, mare parte merg la bancă pentru rambursarea anticipată a creditului. O parte mai mică o pun la economii. În rest business as usual. Fără extravaganțe. Mașină de cateogire medie, brand ok, vacanțe care să nu necesite credit, haine corecte calitativ, fără branduri flashy.
    Și produse autohtone cumpăr doar dacă merită. Atâta timp, cât industria românească nu e în stare să fabrice ceva simplu cum sunt spaghetele, la un nivel calitativ acceptabil, rămân importurile. Acolo unde produsele autohtone sunt ok dpdv calitativ și preț, da cumpăr chestii autohtone. Altfel, importuri.

    00
    • Poate nu-i cel mai fericit exemplu spaghetele :) . E ca si cum Italienii nu-s in stare sa faca palinka… fac ei cv, se numeste Grapa… da nu-i ce trebe…

      In rest de acord.

      00
    • pastele Baneasa nu-s facute in Romania ?
      Decat daca nu cumva esti un fin cunoscator al pastelor sa faci diferenta intre ele; pastele baneasa sunt suficient de bune pentru mase (for the given price).

      00
    • Pastele Băneasa suck big time. Cumpăr doar când am rămas fără paste, e deschis doar la magazinul din colț și au doar așa ceva pe raft 🙂

      00
    • ai de plm, baneasa?!

      00
  23. Mark Manson, la fel si Ryan Holiday, au avut niste idei misto la inceput. Au scris o carte care a bubuit si aia a fost. Acum trag pe aceleasi idei. Sunt baieti faini si cu bun simt dar nu spun mai nimic nou comparativ cu ce au zis pana acum. De aia noile lor carti au cam scartait la vanzari(comparativ cu precedentele).

    Exagerand putin, nu sunt prea departe de Coelho. In sensul ca se repeta la fel de mult ca asta.

    00
  24. Ai fi uimit , dar au pornit 10 santiere de infrastructura rutiera (astia, noul guvern). Ei vor probabil sa taca malc , sa dea o lovitura de imagine ca uite ce au facut in X luni (daca le iese – mon chapeau) dar cu siguranta populimea nu va aprecia .

    Serios – urmareste pe yt pro infrastructura > au trasat / nivelat deja 16 km din primul tronson Pitesti – Sibiu (este de fapt ultimul tronson).

    Au dat drumul la 6 santiere pe DX Pitesti – Craiova . Eu sunt din Pitesti si m-am lovit intamplator de treaba asta . Autoritatile locale oricum nu fac nimic , ca-s pesediste si nu-i afecteaza pe ei . Ei nu fac bani din lucrari cu bani europeni , ca alea sunt monitorizate .

    Ei de fapt nici asfalt pe drumuri si sate nu pun (era o stire saptamana trecuta ca puneau asfalt pe iarba – tot in Arges), iar firma a zis ca din bunavointa ei , va mai asfalta inca 100mp in plus pentru boacana observata de reporteri / viceprimar.

    Eu nu inteleg de ce se dau autorizatii de case fara locuri de parcare . Toata lumea crede ca in regula sa-si parcheze troaca in strada , s-asa prea ingusta pentru 2 masini si fara posibilitate de trotuar . Nu exista dezvoltare durabila .

    00
    • Culmea, ca am observat si eu ca macar au fost pornite lucrarile (proiectarea macar) si pentru:
      – Autostrada Moldovei,
      – inelul nord al Autostrazii/Centurii Bucuresti

      Parca si Iasi-TgMures au pornit.

      Important ca incepe ceva. Ce e inceput, s-o termina peste 3-5-7 ani.

      00
  25. da, hai sa vorbim de #GLM, gypsies lives matter, daca influenzerizdele au aderat la #BLM rapid desi probabil in Romania sunt vreo 200 de africani atunci poate adera si la #GLM, sa mearga toate imbracate sexy sa le dea haur si hargint la bulibasa in sat acolo la Moroeni.

    daca as primi bani de la guvern mi-as lua micul Fiat 500L din 1970 ca un rasfat caci altfel n-am nevoie de ajutorul guvernelor pentru a trai, mi-am sacrificat tineretea si viata ca sa reusesc sa fac asta intr-un final fara ajutorul tertilor.

    00
  26. Cum adica ce faci daca iti pica niste bani gratis? Ai dai avans ca sa-ti iei un credit!

    00
  27. Nu s-ar putea absorbi someri peste noapte. Hai sa vedem de unde vin somerii. HORECA crezi ca se muta la drumuri si poduri ? Retail tusete rau: fete/femei de prin magazine muribunde din mall sau alte locatii ce vand carpe si nimicuri se muta la drumuri si poduri ? Automotive e pe paula, masinile nu se vand, din nou nu vor merge la drumuri si poduri ca sunt specializati pe altceva. Chiar si in constructii incepe somajul, multi dezvoltatori pun frana. Hai sa zicem ca din astia ai mai putea lua desi si aici e vorba de calificari, utilaje. Nu mai trebuie mii si zeci de mii de lopatari(convertiti din dulgheri) cand ai utilaje, esti mecanizat. Si aici va fi discutia: nu stiu cat ajuta sa pompezi bani in sectoare muribunde. Sunt foarte multe magazine de haine ce nu le mai cumpara nimeni, sunt multe restaurante si hoteluri goale ce nu o sa atraga clienti daca le tii in viata. Poti sa faci o cadere controlata dar in final asta este, unele afaceri trebuie inchise. Vine criza.

    00
  28. Din putina mea experienta am invatat urmatoarele:
    1. Sa nu-mi fac planuri/calcule cu banii care nu-i am acum. Considera ca nu exista banii aia.
    2. Daca vine cineva sa-ti dea ceva gratis, asteapta-te la ceva nasol dupa. La fel si cand te gandesti la avere fara efort. La fel si cu vanzatorii de vise. Asteapta-te ca in curand sa platesti mult peste valoarea produsului primit gratis.
    3. Daca n-am fost in stare sa fac chestii utile pana acum cu banii pe care ii aveam, sunt foarte mici sansele sa fac ceva util cu niste bani cazuti din cer.
    4. Interesant ar fi de gandit cum i-ai putea inmulti nu cum sa cheltui mai putin

    00
  29. si la noi o sa cada bani din cer pt o parte mare a populatiei. maririle de pensii. ok, nu chiar din cer, ci de la noi restul. dar pt cine primeste, e ca din cer.
    dar le-am spus alor mei ca la marire de 40% merita sa-mi dau demisia si sa stau pe banii lor. nu ca ar acoperi cat castig acum, dar ar fi un trai comod si fara munca.
    nu cred ca o sa fie 40%, insa am invatat sa nu subestimez Romania :)

    00
  30. Păcănele nu mai platesc taxe, probabil la asta se referea Romania educata a lui iohanis.

    00
  31. Îmi place cum visează lumea la închideri de credite, fiaturi 500, de parcă s-ar da lunar jdemii de euro. Şi ca în Spania să fie şi să dea 600eur pe lună, tot trebuie să vă domoliți visele umede.

    00
  32. Din pacate numai Romania nu stie cum sa cheltuie banii Europei. Se fapt, aici este alta problema. Nu se poate fura din banii europeni pentru ca indivizii astia controleaza unde s-au dus banii.

    00
  33. Pentru mine prea putin conteaza unde e facut un produs. Nu o sa cumpar niciodata un produs romanesc ca sa stimulez economia romaneasca. O sa cumpar un produs romanesc daca e bun, fiabil etc, si are un raport pret/calitate bun. Exemplu.. am cumparat recent masina de tuns iarba Ruris, facuta de o firma romaneasca din Craiova. Faptul ca e romaneasca l-am aflat ulterior, deci nu de aia am cumparat-o… dar masina e tanc, tot ce poate fi metalic e metalic, specificatiile sunt cele mai bune pe care le-am gasit pe piata la pretul respectiv.

    00
  34. Am mai vazut oarecum si la noi, dar implementat prost, dar in Finlanda e un program care se cheama Key Flag (Avainlippu) prin care se marcheaza produsele care au mai mult de 50% contributie locala. Majoritatea producatorilor participa in programul ala si pe produse se pune o cheie cu un steag finlandez foarte vizibile sa stie finlandezul ca e un produs local, mai multe informatii aici: https://suomalainentyo.fi/en/services/key-flag/#:~:text=The%20Key%20Flag%20Symbol%20(Avainlippu,is%20more%20than%2080%20percent. Si asta nu e o institutie bugetara, e un non-profit infiintata de producatori privati care are mai mult de 100 de ani, cu scopul de a promova industria locala.

    As vrea implementat asta ca lumea si la noi, sa inceapa cativa producatori locali foarte mari sa isi faca un non-profit din asta si sa marcheze clar ce e produs local.

    00
  35. M-a impresionat femeia aia din Bihor, victima tentativei de viol. Era în stare de șoc, săraca!

    00
  36. Daca pica doar 20-25% din cat mai am de platit, platesc anticipat in jur de 15-20%, restul inchid balconul si 5% pun deoparte.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile