Un sistem judiciar un pic diferit…

Mă uitam la clipul de mai jos și am observat diferențele dintre al lor și al nostru.

La ei suni la poliție, vine mașina, încep polițiștii să investigheze, dacă are deja informațiile de la dispecerat și te simte că minți sau că povestea ta nu e credibilă, te duce la carceră și acolo vede un specialist/detectiv sau un judecător dacă e sau nu e.

La noi, suni la dispecer, apar doi plictisiți care încep să te certe că de ce reclami, pe cine reclami, de ce i-ai deranjat. După care te pun sa faci reclamație, pe baza ei se face un dosar, ăla e cercetat în libertate, avocatul lui primește adresa ta de acasă, să nu cumva să te pierzi și după 2 ani ăla ia NUP. Timp în care își vede liniștit de schemele pentru care e investigat.

Sunt sute de interlopi cercetați pentru interlopie (cămătărie, trafic de droguri, trafic de carne vie, taxă de protecție, violențe, agresat cetățeni) care continuă să facă lucrurile pentru care sunt cercetați. Pentru că poliției îi ia 2 ani să nimic. Știu, pentru că au prea multe dosare, care se adună pentru că…nu le rezolvă pe alea pe care le au. Trag de el. Le lucrează în scârbă. Că doar nu e fiica lui traficata. Nu e mama lui bătută. Nu copiilor lui îi vând droguri la școală.

Luați două cazuri simple:

  1. muzica dată tare. vine poliția, ăla dă muzica mai încet, poliția ridică din umeri, dacă au chef dau o amendă, ei pleacă, ăla de muzica la loc, că știe că 15 sau 30 de zile nu mai poate lua o amendă pentru același lucru.
  2. câini agresivi. poliția vine, dar nu poate intra în imobili, că nu are voie. caz închis.

Ar fi frumos ca poliția să facă o listă cu problemele pe care le întâmpină la intervenție, poate le punem pe ordinea de zi a Parlamentului.

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

44 comentarii

  1. Sunt mai multe probleme inlantuite:

    – legile sunt scrise prost, in mod intentionat
    – daca ar fi scrise bine, tot e nevoie de cineva care sa verifice constant daca sunt implementate ca la carte
    – nu pot fi rescrise oricum pentru ca parlamentarii nu sunt obligati sa o faca, tot din cauza unei lacune legale
    – daca un parlamentar ar initia o astfel de schimbare, ar cadea la vot
    – cand cade la vot, cei care au votat impotriva nu pot fi trasi la raspundere decat democratic, la vot
    – iar la vot cei care pun stampila considera ca problemele respective sunt oricum minore si voteaza cu cei care le apara interesele

    Pe scurt, puterea e conferita de ticalosi unor alti ticalosi, si numim asta „democratie” scriptic, respectiv „stat mafiot” practic.

    Se poate rezolva ceva ? Nu, pentru ca ticalosii sunt majoritari, deci votul nu va fi diferit, nici vreo revolutie/protest/lovitura de stat nu ar avea succes, cei ce o sustin fiind minoritari.

    Comentariu apreciat.1513
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 2691
    • Hai sa lasam cuvintele mari si ideile frumoase si sa recunoastem ca este vorba de coruptie pura, ca asa este in Europa de Est.
      Daca vrei sa vezi ca romanii nu sunt speciali vezi faza cu presedinta Ungariei. Un director de centru pentru minori iubea minorii la modul propriu, cand au fost probleme l-a pus pe vice director sa musamalizeze cazul, sa ia declaratii de la copii ca de fapt nu le-a facut ce au declarat ei initial ca au facut.
      Pana la urma au ajuns la inchisoare, directorul 8 ani si vice directorul 3 ani.
      Insa vice directorul era prieten de familie cu un ministru, mare sef de biserica reformata la ei, ala s-a dus la presedinta Ungariei si a rugat-o sa il gratieze, tipa l-a inclus pe o lista de 25 de gratieri, ministra de justitie a contra semnat.
      Cand a ajuns rahatul in presa a fost asa urat ca presedinta tarii si-a dat demisia, plus cea de la justitie.

      Tu iti dai seama cat de special trebuie sa te simti (ma refer la ala din biserica/ministru) ca sa ii ceri unui presedinte de tara sa gratieze un tip inchis pentru complicitate pe pedofilie?

      Este doar coruptie cronica, de aia sunt toti liberi desi sub urmarire si cu mandate de arestare/aducere – exact cum se chinuie saracul Mario Iorgulescu in Italia.

      Comentariu apreciat.735
    • Tribunalele poporului. Dementa pura. Efectiv caz de tratamente psihiatrice. Mergi in Afghanistan, neica.

      Comentariu apreciat.8016
    • @IoanC Deci tu din textul meu ai inteles ca vreau tribunalele poporului. Cum sa zic asta fara sa fie atac la persoana… D’aia nu avem sistem juridic si proceduri, ca atentia ta a tinut doar 1 propositie.

      Indecis. Tu ce zici?2430
    • Ma lasă absolut rece să stau și să pricep ce zice un apologist al partidului de oligofreni, care stau capră la Secu și la ruși.

      Și afirmat cu subiect și predicat nisipurile mișcătoare ale minții, adică pt faptul ca romanii nu vor nu stiu ce sistem de justiție medieval pentru creiere netede și virgini la 40 de ani, de acolo rezulta ca românii nu vor justiție. Sunt nenumarate exemple de justiție funcțională, sau mai ok decât la noi, iar tu dai exemple cu cretinisme copiate din discursurile lui Vadim Tudor pe care orice om întreg la cap le respinge din motive absolut evidente. Asta nu e justiție.

      Du-te și cântă la altă masă.

      Indecis. Tu ce zici?3224
    • @Ioan C. Tu chiar nu ai inteles deloc ce am scris. Uite iti explic: Am aratat ca doar partidul de oligofreni a venit cu ceva, orice, pe subiectul asta. Folosirea „am dat cu pietre” in loc de „ati dat cu pietre” ar trebui sa clarifice opinia pe acest subiect. Restul partidelor nu vin cu nici o propunere de eficientizare, iar eu deplang acest lucru. In acelasi timp aratam ca pasivitatea si lipsa de atentie a electoratului sunt motivul pentru care restul partidelor ignora subiectul. Aceeasi lipsa de atentie pe care o manifesti tu ne intelegad un text mai complex cu referinte de politica actuala cu Prim ministru care i-a oferit lui Geoana candidatura din partea PSD in toiul noptii, si terminand cu referinte ca nu exista un cerc de proprietari de caini agresivi care sa impedice reforma legilor cainilor agresivi, ci doar lipsa de interes a publicului care provoaca lipsa de interes a legiferantilor.

      Indecis. Tu ce zici?1718
    • @Pasoptisul altă alternativă la VOT, nu ai. Din păcate ☹️.
      @Baliverne kkt-ul care l-ai scris… „AUR a venit și a zis că face tribunalele poporului și judecă orice într-o săptămână, și am aruncat cu pietre.” – așa ceva nici în glumă să nu mai scrii… faci la fel ca @Mihnea printre paragrafe strecori mesaje ale partidului jegos de extremă apoi discursul tău revine la chestii rele cu care toți ne confruntăm. Răul pe care îl faci e pervers, e grețos, unor oameni care mai citesc pe aici s-ar putea să le rămâne kkt-ul scris de tine în minte și nu e bine. Nu e bine deloc.

      Indecis. Tu ce zici?3613
    • daca dai liber la arme nu ar fi tot o varianta, chiar mai expeditiva, de tribunale ale poporului?

      ps pentru cei degraba de sange varsatorii (huh, see what i did there?), nu am argumentat nici pro nici contra uneia sau celeilalte. intreb, jumate retoric, ca poate o sa aflu ce le trece prin cap celor care sunt pro una si contra celeilalte.

      60
    • Sa-mi bag pula… reforme au promis doar partidul alora care daca sunt in Parlament mereu fac live-uri si urla, iar cand nu sunt in Parlament (deci nu sunt la munca) fac live-uri nervoase de prin alte colturi ale tarii.

      Bah da’ cred ca si spitale doar ei au promis. Eu nu am mai auzit pe nimeni sa propuna legi, sa voteze legi, sa propuna reforme ale justitiei…. Noroc cu partidul asta nou, singurii ce macar au propus ceva.

      1019
    • Sunt mai multe probleme înlănțuite:

      – legile sunt scrise prost, în mod intenționat;
      – dacă ar fi scrise bine, tot e nevoie de cineva care să verifice constant dacă sunt implementate ca la carte;
      – nu pot fi rescrise oricum pentru că parlamentarii nu sunt obligați să o facă, tot din cauza unei lacune legale;
      – daca un parlamentar ar iniția o astfel de schimbare, ar cădea la vot;
      – când cade la vot, cei care au votat împotrivă nu pot fi trași la răspundere, doar democratic la vot;
      – iar la vot cei care pun ștampila consideră că problemele respective sunt oricum minore și votează cu cei care le apără interesele.

      – șefii filialelor (de partide) hotărăsc cine ajunge pe listele de votare, efectiv devenind „kingmakers” pentru cei din parlament;
      – la nivel de UAT, toată lumea cunoaște pe toată lumea, deci orice schimbare te-ar face ostracizat de greucenii & oligarhii locali (asta dacă nu le promiți în scris că o faci să acaparezi voturi).

      Pe scurt, puterea e conferită de ticăloși unor alți ticăloși, și numim asta „democrație” scriptic, „stat mafiot” practic.

      Se poate rezolva ceva?
      Nu, pentru că ticăloșii sunt majoritari, deci votul nu va fi diferit, nici vreo revoluție/protest/lovitură de stat nu ar avea succes, cei ce o susțin fiind minoritari.

      Cei minoritari care vor schimbare nu știu să sară gardurile de vile, respectiv frică de dosare & închisoare.
      Cei minoritari nu au curaj de ucigaș împotriva ticăloșilor.

      20
  2. Ne-au plecat „valorile”, s-au mutat de pe Valea Oltului dincolo de Ocean?
    Se pare ca nu merg treburile cam ca aici. Sa ii tina cat mai mult pe acolo.

    Comentariu apreciat.960
    • Tin sa te dezamagesc: aia sunt tot pe Valea Oltului, de obicei la granita de judete, cu aceeasi manevra de ani de zile.
      Politia nu vede, nu aude.

      Comentariu apreciat.343
    • Sunt din alta regiunea istorica si nu am treaba pe acolo, dar cand am trecut i-am recunoscut si au trecut anii, dar daca tot stau inseamna ca mai gasesc fraieri si bineinteles sunt prea departe de bratul lung al legii. La fel cum sunt si cei cu „tigari, tigari, … tigari avem” si cei cu materiale pirotehnice.

      151
  3. Observati si voi ce frica are in oase umflatul ala din masina? Chiar la inceput.
    La noi in Romania ar fi facut pe durul cu politia…

    Comentariu apreciat.771
    • Sunt si la americani coiosi ce refuza legitimarea si se iau in gura cu militia. Cam cum sunt suveranii pe la noi. E plin internetul de filmulete cum isi apara eroic „drepturile” constitutionale, la final ajung in arest gen „imi pare rau la domni politisti”.
      Au si americanii problemele lor destul de mari cu abuzurile politiei.

      244
  4. Vrei sa candidezi, Vali?

    Daca incepi local, fa o cerere de acces la informatiile de interes public pentru toate studiile de fezabilitate facute de actuala aministratie (mod de atribuire, pret, castigator etc).

    220
  5. Cine este presedinta comisiei juridice de la Camera Deputatilor si cu ce s-a ocupat aceasta persoana pana acum ?
    Daca avem raspunsul la aceaste doua intrebari, am lamurit si problema lui Vali ( care din pacate este si a noastra)

    Comentariu apreciat.271
  6. Ete’ plua ‘sistem’…la noi, polutionistii sunt majoritar niste melteni spagari . Mai noi, pentru diversitate și egalitate între sexe, au si pitzi care nu au avut curaj să se combine cu interlopi așa că s-au făcut polițiste….
    Nici un sistem nu are cum să funcționeze cu astfel de specimene…

    194
  7. Am sunat eu la 112 in vara pentru o cisterna ce facea depasiri pe linie continua pe drumul Brasov – Ploiesti in zona Cheia. In Valeni au facu filtru si l-au oprit. Au facut si altii sesizare la 112. Camera neomologata nu avem nu putem. Norocul a fost ca soferul mergea fara card in tahograf si l-au belit asa. O scarba si o sila pe ei ca i-am deranjat ceva de necrezut. Desigur am stat si eu acolo cu ei si cu soferul in sectie. Am suflat in etilotest, manele si proceduri. Daca eram beat si am sunat la politie degeaba. Cand i-am intrebat de ce nu isi fac meseria mai cu viata au inceput sa intrebe de trusa si extinctor. Mizerii.

    Comentariu apreciat.1273
  8. Vom avea succes si anul asta cu programul Visa Waiver. 😃

    Comentariu apreciat.390
  9. Ciorumbeii ne fac reclama si in state

    Comentariu apreciat.281
  10. Sistemul judiciar din Romania își bat joc de oamenii care au o anumită înclinație spre a comite infracțiuni. Am un vecin de cartier, ciorditor prin Germania, care mereu când se întoarce în țară își cumpără câte o mașina. Problemele lui au început de la faptul că nu are carnet.
    1. L-au prins fără carnet, i-au făcut dosar si nimic.
    2. Peste doi ani l-au prins fără carnet și băut, i-au mai făcut un dosar și tot nimic.
    3. A mai trecut un an și iar l-au prins iar fără carnet și băut, de data asta după o urmărire destul de periculoasă, tot nimic.

    Trecuseră vreo 6-7 ani de când ăla era prins constant fără permis și baut la volan si el tot în libertate era (nu știu dacă a executat sau nu). S-a început de la o chestiune „minoră”, că-i analfabet și nu-i în stare să-și ia carnetul și s-a ajuns la o urmărire periculoasă a unui bețiv care putea să-i omoare și pe alții în cursa lui nebună.

    Acum sincer, dacă tu percepi că nu ți se întâmplă nimic, ce te constrânge să nu mai comiți infracțiuni?

    Comentariu apreciat.702
  11. Am chemat intr-o noapte la 1 Politia ca faceau unii petrecere la scara vecina. Dispecera m-a intrebat de nr de interfon sa le dau drumul in scara. I-am spus ca nu pot sa le dau drumul pt ca e in scara vecina galagia. M-a intrebat: Pai si npoi cum intram in scara?1 Bai, sa mor cat de idioti pot fi…

    Comentariu apreciat.473
    • Ah sa mi bag pla , trebuia sa i raspunzi „cum intra si postasu si mos craciun in pla mea de incompetenti”

      Comentariu apreciat.391
    • Am un vecin pe care-l cauta politia destul de des. De fiecare data cand vin, politistii suna la interfon la mine, inclusiv la 1 noaptea, desi de la o vreme nu ma mai ridic nici eu din pat ca sa le deschid. Probabil iau la rand toate apartamentele in afara de cel vizat, pana se indura cineva sa-i lase sa intre. Totusi, ma intreb ce pot sa faca daca nu le deschide nimeni? Sparg usa blocului pentru o reclamatie ca a dat cineva muzica mai tare?

      31
    • In Austria toate blocurile au yale speciale unde politia/pompieri/salvarea daca au nevoie sa intre folosesc o cheie care este universala pt astfel de yale, ca sa nu zica ca nu ai voie sa pui la intrarea unui bloc decat astfel de yale.

      60
  12. https://kyma.com/news/crime/2023/03/14/jewelry-scam-suspects-charged-with-assault/

    Nu stiu ce s a intamplat mai departe dar in Arizona inca e legala injectia si pedepsele sunt mari ;)

    165
  13. Ce-aveti bah cu ceoareli noastre valoroasi? Nu v-ar mai curje apa la robinet sa va curga, pacatosilor si sarakilor ce sunteti ! Hantiamericalilor nenorociti ce sunteti. Haia esti ambasadori nostri pesti ocian si voi va batiti joc di ei ?

    155
  14. Cum a ajuns boss-ul ala si pirandele in us, eu daca vreau sa merg in vacanta ma iau astia la puricat de nu ma vad si nu sunt bronzat ca ei?

    240
  15. Mai erau unii cu activitate în Hawaii 😎.

    10
  16. Vai dar ce subțire vorbesc la secție , zici că sunt privighetori…

    170
  17. Hauleu texanii nostrii, ‘ca-le-as glasul lor de sumerieni.
    Daca se intampla ceva similar in Romania am fi avut subiect de discutie la TedTalk pe Cluj, Buc sau pe la vreun festival de film. Nu stiu, presupun, nu sariti

    130
  18. „interlopi cercetați pentru interlopie”:)))))
    E vorba de cum vede legea prioritatea drepturilor. Prin alte părți, nu peste tot, se apără drepturile victimei în principal și în secundar drepturile făptuitorului, suspectului, inculpatului. La noi s-a stabilit că e mai important să fie protejate drepturile făptuitorului și doar subsidiar ale victimei, în esență din cauza prezumției de nevinovăție. Echilibrul perfect între ele nu s-a descoperit încă.

    51
  19. Did they throw puradei at the police?

    40
  20. Superb, asa ceva as urmari zilnic! No periculos :))))

    40

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.