Sintagme imbecile: “a fost reținut” și “arestare preventivă”

Periodic, presa română folosește sintagmele astea imbecile, uneori împreună:

Bărbatul care şi-a omorât soţia şi cei doi copii ai săi a fost reţinut, în noaptea de marţi spre miercuri, şi va fi prezentat judecătorilor Tribunalului cu propunere de arestare preventivă, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, transmite Agerpres.

Să începem cu ce e mai ușor, definiția celor doi termeni:

REȚÍNE, rețín, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a împiedica de la ceva, a opri. ♦ A închide pe cineva temporar, a-l priva de libertate. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) înfrâna; a (se) abține. 2. A opri o parte din drepturile bănești (sau de altă natură) care se cuvin cuiva; a popri. 3. A rezerva un bilet, un loc, într-un vehicul, la un spectacol etc. 4. A ține asupra sa, a nu restitui; a păstra. 5. A ține minte, a-și aminti; a nu uita. – Pref. re- + ține (după fr. retenir).

PREVENTÍV, -Ă, preventivi, -e, adj. Care are ca scop preîntâmpinarea unui rău, împiedicarea apariției sau a răspândirii unei boli, a săvârșirii unei infracțiuni etc. ♦ (Jur.) Arest preventiv sau închisoare (ori detenție) preventivă = măsură privativă de libertate, luată în cursul soluționării unui proces penal, în scopul de a preveni fie dispariția infractorului, fie influențarea martorilor de către acesta; prevenție (1); p. ext. loc în care sunt deținuți acești inculpați. (În sintagma) Medicină preventivă = ramură a medicinei care se ocupă cu prevenirea bolilor; profilaxie. – Din fr. préventif.

Sunt nedumerit. Un tip care și-a omorât familia a fost reținut undeva. La un filtru. Într-o împrejurare. Reținut de sine stătător nu are nici un sens pentru nimeni. E evident că a fost reținut de poliție, că cetățenii nu îl pot reține. Deci reținut de poliție la mama reporterului, făcându-i un frate.

Arestare preventivă la fel. Nu e preventivă dacă se petrece după ce ăla a omorât pe cineva. E doar arestare.

Bărbatul a fost arestat și urmează să stea la bulău până la clarificarea situației. Nu a fost arestat ca să se prevină o crimă care s-a petrecut deja. Nu a fost reținut în a omorî pe cineva. Ar trebui oare poliția și presa să își dea un update la vocabular și să renunțe totuși la apucăturile din perioada comunismului?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

59 comentarii

  1. Se cheamă arestare preventivă pentru că previne fuga, nu un alt omor.

    00
    • Cred ca mai degraba e un pic din amandoua. De fapt, nu cred eu, ci o spune Codul de Procedura Penala:

      Art. 223

      Condiţiile şi cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive

      (1) Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune şi există una dintre următoarele situaţii:

      a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;

      b) inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;

      c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu aceasta;

      d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.

      00
    • plm, a zis-o chiar el în citatul dat

      ” Arest preventiv sau închisoare (ori detenție) preventivă = măsură privativă de libertate, luată în cursul soluționării unui proces penal, în scopul de a preveni fie dispariția infractorului, fie influențarea martorilor de către acesta”

      00
    • Poate previne si inca un omor.
      Cine stie ce indicatii a mai primit „de sus” ?

      00
    • @ParamPam, eu ma intreb doar care o fi cretinul care a dat minus atunci cand citezi un text de lege… sau nu o fi de acord cu legea si atunci, in loc sa iasa in piata cand votau aia noaptea, a zis ca face si el ceva dandu-ti tie minus.

      00
  2. Te-ai uitat toată ziua la Carlin?

    00
  3. Ar trebui să-i critici pe cei care au redactat codul de procedură penală, pentru că termenii sunt cei tehnici. Că să fie tacâmul complet, secțiunea la care găsești aceste 2 minunate instituții se cheamă…ai ghicit, „măsuri preventive”.

    00
  4. Sunt exact termenii juridici folosiți de legislație. Nu are nicio treabă cu dex-ul. Tot în codul penal și codul de procedură penală se precizează că termenii folosiți, dacă sunt definiți de lege, au înțelesul respectivei definiții legale si nu pe cel al dex-ului.

    00
  5. „A fost retinut… a precizat Inspectoratul de Politie…” E foarte clara treaba ca a fost retinut de politie.
    Cu arestarea preventiva au zis si altii mai sus ca e foarte corecta si logica.
    Aveam un profesor la scoala care ne zicea ca nu este necesar in toate locurile sa scriem adresa la modul:
    strada Brasov, cartierul Drumul Taberei, sectorul 6, Bucuresti, Romania, Europa, emisfera nordica, Terra, Calea Lactee, Univers.
    Dar probabil ca articolul e scris doar pentru trolling.

    00
    • De fapt, pentru infractiunea savarsita de nebun, retinerea este o masura dispusa de procurorul de la parchetul de pe langa tribunal. politia nu poate dispune retinerea in cazul unor infractiuni (cu exceptia celor flagrante) date in competenta exclusiva a procurorului.
      deci nu e asa clara treaba.

      00
    • Doar ca activitatile de urmarire penala sunt efectuate tot de catre politisti, prin delegarea data de procurorul de caz. E foarte clara treaba.

      00
  6. Dupa cum au spus si antevorbitorii mei, de data asta chiar nu e vina presei :)). Astia sunt termenii din Codul Penal.

    00
  7. Politia nu aresteaza, politia doar retine. politia are dreptul doar sa te retina 24 de ore. Procuratura propune arestarea catre un judecator care decide arestarea prevetiva sau punerea in liberatea/cautiune/control judiciar….
    asa se spune la noi” il aresteaza politia” cand de fapt politia are dreptul doar sa retina ….
    varianta in care politia aresteaza e doar atunci cand pune in aplicare o hotarare judecatoreasca, de exemplu cand esti judecat in libertate si se da verdictul atunci politia te cauta acasa dar doar pt a pune in aplicare o hotarare, nu pt ca vrea politia sa te aresteze. sau cand esti in urmarire internationala si te gasesc pe undeva atunci te aresteaza politia dar doar pt ca pun in aplicare un mandat international.
    Lumea mai confunda si arestul politiei judetului X cu puscaria. sunt lucruri diferite. criminalul o sa primeasca arest preventiv 30 de zile si o sa stea la arestul politiei brasov nu la puscarie. la puscarie esti cand executi o pedeapsa definintiva. mai sunt si cazuri in care din lipsa de locuri de cazare la arest esti dus la penitenciar…..
    nici drepturile nu sunt aceleasi,in arestul preventiv ai niste drepturi iar la puscarie ai alte drepturi..
    oricum asta poate sa stea linistit pt ca o sa primeasca parnaie pe viata !

    00
  8. preferatele mele sunt „bărbatulriscă 15 ani de inchisoare” si intrebarea „ce riscă bărbatul?”

    00
  9. arestarea preventivă e oricum un bullshit pentru ca pedepseste inculpatul inainte sa fi fost demonstrata vinovatia sa

    adică e contrara principiului prezumtiei de nevinovatie

    00
    • Ai lipsit și de la cursurile de CEDO

      00
    • Au americanii o vorba. Never go full retard

      00
    • „[…]adică e contrara principiului prezumtiei de nevinovatie[…]”

      Ecce homo PeSeDiscus!

      00
    • intai il *pedepsesc , dupa aia mai văd io daca e vinovat sau nu ;)

      *orice formă de arest e o pedeapsă

      00
    • Baros, referindu-ne strict la acest caz, omul A MARTURISIT! Avand sange pe haine!

      00
    • Omul intai este retinut!
      Apoi arestat preventiv pana la 30 zile.
      Intre timp incepe procesul si se hotaraste soarta sa in functie de dovezi.

      Daca e vinovat si e liber cum e?
      Cu mintile tulburi (se pare ca asa e in cazul asta) poate sa mai omoare si pe altii.
      Daca ti-ar rani pe cineva drag, ai mai fi asa de „aparator” al inculpatului?

      00
  10. Codu Penal – Europa romaneasca

    00
  11. Sunt noțiuni tehnice, care, luate literal, pot ridica o sprânceană. În contextul comunicatului de mai sus, nu se putea înțelege altceva decât că ”reținerea” privește măsura procesuală a reținerii, iar arestarea e ”preventivă” nu pentru vor jurnaliștii să se exprime pompos, ci pentru că așa se numește măsura.

    Și de ce nu ar fi preventivă ? Un nebun în libertate e un pericol actual, iar măcelărirea familiei poate fi doar începutul. Apoi, mai e preventivă deoarece ”previne” sustragerea nebunului de la urmărirea penală și judecată.

    00
  12. Una pe care o repetă toată media: vremea se va îmbunătăți sub aspectul precipitațiilor.
    Oare ce înțeleg ăia prin a îmbunătăți?
    https://dexonline.ro/definitie/a%20%C3%AEmbun%C4%83t%C4%83%C8%9Bi

    00
  13. Eu nu inteleg de ce au urmatoarea formulare: „Si-a ucis sotia ……. Daca va fi gasit vinovat ……”. Nu este de la sine inteles ca este vinovat?

    00
    • Nu,nu este.

      Imagineaza-ti ca vii acasa si iti gaseati sotia omorata.
      Cu o seara inainte v-ati certat de s-a auzit in tot blocul.

      Esti suspect nr1? Esti. Esti vinovat?nu esti.

      00
    • Sau un exemplu mai simplu poate fi un caz de autoaparare ,caz in care nu esti vinovat desi ai ucis-o

      00
    • Pt ca a spus presa ca si-a ucis sotia… inca nu a spus asta vreun judecator …
      In america exista celebrul caz O.J.Simpson in care desi a ucis 2 persoane printre care fosta sotie omul a scapat achitat dupa proces…..
      in cazul asta de la brasov, nu cred ca omul asta o sa mai aiba vreo zi in libertate pe planeta pamant

      00
    • Vinovăția este decisă doar de către judecător!

      00
  14. Asa-i ca ti-e dor de „Doar o vorbă săţ-i mai spun”?

    Si mie.

    00
  15. ce fac acum toate ziarele si televiziunile e o mizerie. oamenii sunt morti si peste tot poze neblurate cu ei de parca au castigat medalie la olimpiada. sunt morti in plm !!!!! toata mizeria asta pentru click-uri si rating, au ciordit niste poze de pe facebook si hai sa le imprastiem ca pe cine doare – 3 sunt morti si 1 e inchis. nici legal nu cred ca e mai ales ca unul din ei e minor si are 13 ani. se va rostogoli subiectul asta pe toate partile, toti psihologii lu peste isi dau cu parerea , a reaparut si fosila sorin ovidiu balan sa ne spuna el ce si cum ca el e specialist.
    O sa alerge astia dupa bunici, colegi de serviciu, colegi de scoala, dupa oricine care i-a cunoscut ….
    sper ca nevasta-sa lu asta nu avea un amant pt ca se va afla si o sa i futa viata si lu ala

    00
  16. Mai erau cateva, nu stiu daca mai apar acuma: bun al intregului popor, om al muncii ( cum plamea sa fii „al.muncii” bai, da’ tu al cui esti? Al Muncii, nene!). Chiar si „intelectuali”, clasificarile astea nu exista in SUA/Canada.

    00
    • om al muncii ( cum plamea sa fii “al.muncii” bai, da’ tu al cui esti? Al Muncii, nene!)

      Habar n-am dacă se mai folosește asta cu „om al muncii” dar, paradoxal, se potrivește 100% cu prezentul.

      Chiar si “intelectuali”, clasificarile astea nu exista in SUA/Canada.

      „Academics”, „inteligetsia”… există dar sunt sinonimii aproximative, nu sunt chiar ad litteram pe limbajul romenglezilor/xenofililor.

      00
    • Nu, bre. Ma refer la trambitatul claselor (tarani, muncitori, intelectuali) la noi is ramase de pe timpul propagandei marxist-comuniste. La astia care n-au avut de-a face cu un cancer de genul asta nu exista asa ceva.

      00
    • @DanC: Xenofilu-le!

      00
  17. Deci citezi definitia termenului unde spune clar care e scopul arestarii preventive, ce previne mai exact si dupa aceea te plangi ca nu previne nimic? WTF? Nu suntem inca in „Minority Report” totusi.

    00
  18. Si jandarmii, si politistii de frontiera te pot ”retine” o perioada de timp, pana la emiterea mandatului de arestare preventiva. Daca dai in cap unuia si politistul te opreste si-ti pune catusele, se cheama ca te-a retinut, nu arestat. Problema falsa, circulati.

    00
  19. ‘Iar daca va fi gasit vinovat barbatul risca pana la X ani de inchisoare” Mai scapa cumva fara sa faca inchisoare? Oh stai, traim in Romania..deci da, totul este posibil.

    00
  20. ma intreb ce topor folosteste vali la cioplit osia inainte sa dea cu ea in gard

    00
  21. Pe mine ma amuza abuzul de „risca sa”. „Procesul risca sa dureze 5 ani”. Cine, ma, procesul?

    Si acum toata lumea zice „prim ministrul”. Pana si Petreanu… Pe vremea mea era „primul ministru”. Err, well, o greseala facuta de toata lumea devine noua norma…

    00
    • da, băgatul ăsta de cap în pământ de tipul „ah, dar mie nu imi pasă că fură ca niște lepre, eu pe ei îi citesc” duce la moartea tuturor.

  22. Quality content, mon cher! Nu ca hotii aia de la x ziare ce fura pe branci… content, nu gluma.

    00
  23. Eu sunt tare curios care e rolul articolului asta. Nu stiu ce sa cred.
    Ori autorul e tampit pentru ca nu intelege chestiuni elementare, ori e tampit pentru ca le intelege dar are o forma autista de umor.
    Ori sunt eu tampit ca nu inteleg ceva ce ar trebui sa fie amuzant si evident.

    00
  24. Vând fân.

    00
  25. Imi vreau cele 5 minute inapoi. E varza articolul. Te credeam grammar nazi mai serios.
    Retinerea poate sa o faca oricine. Poate. Nu neaparat legal. Dar exista, din cate stiu cazuri in care si cetatenii pot retine/imobiliza pe cineva, pana la sosirea politiei. Mi se pare ca doar anumite tipuri de infractiuni, crima e sigur una din ele.

    Arestarea e cat de poate de preventiva. In cel mai direct sens. Previi recidiva(crima sau altceva ca de ex. fuga).

    00
  26. Chestia e ca dex da o definitia diferita de cea din codul penal.Nu stiu daca dex nu ar trebui sa se ghideze dupa definitia din codul penal.Nu este singurul exemplu.

    00
  27. Pe mine ma enerveaza maxim expresia „xulescu s-a prapadit”.

    00
  28. „Bărbatul care şi-a omorât soţia şi cei doi copii ai săi a fost reţinut” – Se poate intelege si ca a fost mai timid, n-a vorbit prea mult… Deci „retinut” de-sine-statator poate avea un sens, dar nu ala pe care si l-a dorit autorul.
    Mie mi se pare insa mult mai idioata formularea „si-a ucis sotia si cei doi copii ai sai”. Ce cauta „ai sai” acolo? Ca sa nu crezi cumva ca „si-a ucis cei doi copii” ai altcuiva, sau cum?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)