Mă gândeam la două faze, apropo de sindromul ăsta, și sunt legate una de alta.
Prima e cea din poza de mai jos: oamenii se grăbesc mai repede să spună ce nu le place decât ce le place. Și eu fac asta destul de des, și nu doar eu.
Dar am mai observat ceva: oamenii nu prea știu cum să reacționeze când le lauzi munca. Bos, e bine ce faci, serios, e foarte tare!! Și se blochează. Nu știe dacă faci mișto, dacă ești pe bune sau dacă doar vrei ceva de la ei.
Și chiar dacă nu vrei, ei tot nu știu cum să reacționeze. În contrapartidă, în unele zone, toată lumea laudă pe toată lumea, pentru că toți vor să le fie lăudată și lor marfa. Și nu poți să lauzi marfa vecinului dacă și el ți-a lăudat-o ție, nu? Asta duce la multă mediocritate și la mulți oameni care nu sunt siguri pe ei și pe ce fac.
A doua: oamenii sunt foarte intimidați de impostori guralivi (ăia reali, fără fundament, fără realizări, de care e doar gura). Nu apucă să se uite, nu mai cer o părere, se demoralizează complet când au de-a face cu un tip care nu e tocmai deștept, nu face treabă bună, dar minte de rupe și poate convinge pe oricine că e cel mai tare om din univers.
NU. Când aveți de-a face cu așa ceva, dați niște mailuri pe la oameni din industrie, căutați un pic pe gugăl, s-ar putea să fiți surprinși plăcut. Nasol e că de obicei fac asta când sunt demoralizați de cât de bine îi merge impostorului și cât de nasol le e lor.
Explicația științifică a fenomenului e aici.
Nimeni nu o sa iti spuna ca te pricepi la bricolaj…nice try.
idk man, se pricepe mai mult ca mine, asta e sigur.
Zoso nu se pricepe asa bine la bricolaj, el este in schimb un sofer foarte bun.
In concluzie se pricepe la amândouă la fel de bine.
El este mai bun la o activitate, decat la cealalta. Pe rand
hai bine recunosc. faci treabă bună cu blogul ăsta.
legat de treaba cu oamenii care nu stiu cum sa reactioneze la lucruri pozitive, au romanii o vorba pe care o respecta cu sfintenie: sa iti pupi copilul doar in somn, sa nu stie ca il iubesti.
crezi ca eu nu ma simt aiurea cand imi spune colega ca-s barbat frumos?!
suntem ca niste caini batuti si infometati care se ghemuiesc intr-un colt atunci cand ii intinzi o troaca de mancare.
Pfff, mi-a luat-o cineva înainte.
articolul pare a fi inspirat din imobiliare. te-ai intalnit cu un agent?
Exista tipologii de oameni care au asteptari mari/ mici de la ei insisi, respectiv mici/ mari de la ceilalti oameni.
Mai exista oameni care au asteptari mari de la ei insisi si percep, in mod eronat, ca asteptarile celorlalti (sef, partener de viata, prieteni etc.) sunt cel putin la fel de mari. Acestia sunt cei care sufera de sindromul impostorului, si, paradoxal, sunt de obicei si cei mai competenti in ceea ce fac.
@vali, ori n-am înțeles eu ce spui aici, ori n-ai înțeles tu ce reprezintă ”sindromul impostorului”. Aștept să văd dacă și alții au aceeași impresie.
Idem
Cred ca el.
man, un blog nu e doar despre culoarea verde. mai pui culoarea verde in context. mai vorbești despre aplicațiile culorii verde în aeronautică și futut. mai revii peste doi ani și vezi cum a evoluat culoarea.
@vali, păi asta comentam, că am căutat nuanțele și nu le-am găsit. Am zis că poate nu mă prind eu. Cred că ai vrut să spui ceva dar nu ai ales sintagma potrivită care să se asocieze ideii tale.
De exemplu, în textul tău tu asociezi ideii de impostor ceva rău, genul șmecheraș descurcăreț. Sindromul se manifestă FIX la opusul spectrului, apare la oameni în general competenți și se combină perfect cu modestia. Combinația asta face ca cei în cauză să aibă un sentiment apropiat de cel de vină în legătură cu statutul lor profesional. Adică, li se pare că nu merită să fie acolo, să câștige așa mult, să fie considerați atât de buni, etc.
Sau, textul e prea cifrat și asta e, trecem mai departe.
ah, ok, acum am înțeles ce vrei să zici. da, ai dreptate, trebuie să fac niște precizări.
Stii sa dai cu toporul.
Inafara de faptul ca esti un barbat aratos, dai dovada de o gandire libera, pragmatica, sanatoasa cum rar mi-a fost sa intalnesc. Cateodata ma intreb daca ii fi avand vreun defect.
nu fi nasoală.
Momentul in care crezi ca ai vorbit cu Antonia si te-ai ales cu o intalnire cu Anton.
Dar daca esti incompetent si ai si Sindromul Impostorului?
Eu ma intreb ce se intâmpla când se intâlnesc „Principiul lui Peter” cu sindromul asta. Schizofrenie asigurata
Am experimentat sindromul ăsta când eram în liceu și mai apoi la facultate, nu știam atunci că există o bază științifică sau că are un nume.
Munceam pentru note bune la școală/facultate, nu lipseam de la ore/cursuri, eram atentă tot timpul și îmi doream să obțin note mari la examene. Apoi când vedeam rezultatele mele bune spuneam că am avut noroc, a picat ce învățasem pentru că eu nu mă simțisem deloc pregătită, înaintea examenului îmi spuneam că nu știu nimic și o să pic. Comparam rezultatele cu ale altor colegi și când vedeam că ei au note mai mici decât mine îmi spuneam că nu are cum, doar ei sunt mai deștepți și știu mai multe decât mine. Aproape că nu mă mai bucuram de rezultatele mele. Apoi în anul doi de facultate după ce s-au repartizat din nou locurile bugetare în funcție de notele din primul an, am ocupat un loc bugetar până am terminat facultatea. Nu îmi venea să cred, îmi spuneam cum s-a întâmplat ca eu, de la profil uman în liceu, să fiu printre primii la facultate cu profil economic.
Recunosc, nu aveam prea multă încredere în mine pe atunci.