Sighisoara 2008

N-am mai fost la Sighişoara din 2004 sau 2003, de când am zis că nu mai calc pe acolo, din cauza mizeriei umane denumite "rocker venit la festivalul medieval", înrudit cu "rockerul cocalar de vamă" şi subspecie a "rockerului cerşetor". Devenise obositor să nu mai poţi bea o bere în linişte fără să fii nevoit să auzi grohăituri şi urlete fără motiv, să refuzi oameni care voiau o gură, doar o gură din berea ta, sau măcar cinj mii, sau să îţi facă un masaj sau să pozeze mândri cu afişele lor penibile…

Oraşul e în schimbare, se lucrează pe străzile cetăţii, se schimbă, se renovează.

Un localnic mi-a confirmat că de anul trecut nu mai sunt concerte, ci este un festival de teatru şi manifestări stradale medievale.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

29 comentarii

  1. NOU
    #1

    Eu inca n-am ajuns vreodata la Sighisoara si slabe sanse sa mai ajung de acum incolo.
    Sper totusi ca Sighisoara sa ia drumul Sibiului, in privinta centrului istoric.

    00
  2. Anul trecut am ajuns pe la Sighișoara, dar nu la festival, ci cu o altă ocazie. Mi-a plăcut mult, e foarte fain și cred ca odată ce vor termina lucrările o să arate chiar bine. Și apoi, nu sunt multe cetăți medievale încă locuite în Europa și păstrate atât de bine, nu?

    00
  3. NOU
    #3

    white balance de kkt?

    00
  4. nu, s-a futut ceva la uploadul pe flickr si mi-i lene sa vad ce. take it or leave it.

  5. bun, dar de ce ai numit toate pozele „bistrita”?

    00
  6. ca probabil aici a avut el treaba de fapt, si la sighisoara doar in trecere :) aici a fost „nunta zamfirei” urmata imediat de zilele bistritei, or smth.

    00
  7. sa inteleg ca esthi anti-rock…adevaru ca era orasul roackerilor…:|:| si sibiul la fel…

    00
  8. @geom: era o pla. era orasul rockerilor beti pla, care venisera „sa se distreze”.

  9. @Zburix: zilele bistritei au inceput azi, parca. da pe Favorit, sunt in direct :P

  10. superb oras sighisoara asta

    00
  11. astia nu stiu decat sa bea bere :)))

    00
  12. NOU
    #12

    Am notat evenimentul. O sa incerc sa merg anul acesta acolo.
    Tinand cont ca nu se mai suprapune nici cu Liberty Parade cum a fost in anii precedenti… sunt chiar sanse. :)

    00
  13. Dupa Sibiu care m-a impresionat anul acesta, la vara vreau sa merg la Sighisoara unde se aude ca este mult mai frumos.

    00
  14. yupii, prin toamna chiar aveam de gand sa merg prin sighisoara, sper doar sa numai fie petreceri campenesti cu mici, bere si manele…

    00
  15. Exact în stadiul ăsta era şi-n toamna anului trecut. Apropo, ce-ai făcut cu white balance-ul ăla de au ieşit aşa albastre pozele? Tungsten?

    00
  16. Nu suntem chiar asa de rai mah … uite, unii dintre noi chiar au auzit de net :O Serios acuma, Sighi era un fel de Second Life … stiu oameni care nu pun gura pe o bere tot anu si merg la costum mai peste tot, dar cand ajungeau la Sighi pentru 3 zile se transformau in ce incerci tu sa descrii, se „relaxau” si ei un pic :D

    00
  17. @Mynsc: si io sunt rocker si nu prea imi placea sa ma duc la sighi cu tricoul negru si cu pleata si sa se uite aia urat la mine si sa se astepte sa borasc in camera sau mai stiu eu ce.

  18. @zoso: bre, ca sa le vad in direct tre sa ies din casa :p

    00
  19. Daca simti ca trebe sa spui asta e cam nasol…

    PS: vreun review la priest, queensryche, whitesnake, etc? Ca p-ala de la purple l-am vazut… :(

    00
  20. Da, adevarul e ca Sighisoara s-a schimbat mult. Si eu am fost prin 2003 sau 2004 si am plecat cu primul tren inapoi acasa dezgustata de tot felul de idioti. M-am reintors in 2006 si 2007 ca sa fiu foarte placut surprinsa de ceea ce am gasit. Cat am stat la Sibiu, aproape in fiecare weekend insorit m-am plimbat prin Sighisoara. E foarte frumoasa cetatea, imi plac magazinele de antichitati…Insa se mai poate lucra la infrastructura si la disparitia tarabelor cu chinezarii.

    00
  21. festivalul medieval de la sighisoara 2008, in ultimul weekend din iulie

    00
  22. Am mers si eu in 2005 si in 2006 la festivalul medieval.Dar de fapt era mai mult un festival de rockeri.Imi placea ca acolo ma simteam libera.Dar nu atat de libera incat sa dorm sus in cetate pe iarba cu sticla de Burger la nas.Dar daca spui tu ca acum nu mai sunt concerte … poate nu mai sunt nici asa multi ciudati :)

    00
  23. cei cu afisele cu cinj mii au farmecul lor :) intotdeaua mi-a placut sa citesc ce scrie pe ele. pe mine ca deranjeaza toate tarabele alea cu suedejii din timpul festivalului.

    00
  24. Ma gandeam sa merg si eu anul asta. Dar ma cam sperie gandul ca trebuie sa merg cu cortul. Am mai fost in 2005 si am prins o vreme caniculara, care m-a facut sa zic ca n-o sa mai fac asta niciodata :)

    Cat despre faza cu rockerii morti de beti, unul era sa cada peste cortul meu, chiar e aiurea ca nu se pot controla.

    00
  25. Din pacate, cetatea Sighisoarei a fost lasata in paragina in ultimii ani, ba chiar degradata de asa-numitele lucrari de canalizare. Mai concret, baietii au sapat santurile pt. canalizare, dar nu au luat mai intai pavajul (piatra de rau) sa-l puna deoparte, ci au amestecat pietrele cu pamatul scos din groapa. Dupa care au astupat santurile cu amestecul rezultat. Asa ca, sa nu va mirati daca in locul pavajului cu piatra de rau veti gasi pamant si praf. Se aude acuma ca niste firme prietene cu primaria stau deja pe varfuri cu pavajul din piscoturi de beton pregatit pt. „instalare” prin Cetate. Si asta nu ar fi nimic… Daca ajungeti prin Sighisoara, uitati-va cum arata fatada Turnului cu Ceas. Nu mai vorbesc ca, din cauza ploilor, Zidul Cetatii a inceput s-o ia la vale. Nu s-a reparat decat in momentul in care ameninta sa se surpe si cladirea Primariei… pe alte portiuni a ramas asa. Mi se rupe inima numai cand ma gandesc… Cred ca ar fi nevoie de o campanie gen „Salvati Delta” si pentru Cetatea din Sighisoara. Pt. ca fondurile pt. restaurare (Cetatea e inscrisa in patrimoniul UNESCO si se primesc fonduri europene) se pare ca vor fi dirijate catre firmele cu pavaje din piscoturi de beton.

    00
  26. da, sunt de aceeasi parere ca si tine.toti rocarasii se duc acum in vama sau la sighi. si din pacate, din cauza lor, se cam duc naibii multe chestii. din vama care era hipioata si linistita, si unde mergeai ca sa te relaxezi, acum o ocolesti…ca e mizerie, zgomot, agitatie… cam aiurea.. la sighi la fel…mergi sa vezi chestii medievale, si incepe unu si isi baga si isi scoate in gura mare, dupa care vomita pe unde apuca. nu multumesc, prefer sa ma duc cand se termina festivalu. atunci ies si poze bune :D

    00
  27. NOU
    #27

    Sunt unul dintre cei ce isi duc veacul prin scumpul nostru oras, Sighisoara, si trebuie sa recunosc ca suntem intr-o adevarata miscare de „suflete” , se dezvolta si se renoveaza strazile si cartierele orasului.
    Festivaluri am avut HAR DOMNULUI: de la festivaluri de blues, la cel de folc, medieval si mai urmeraza in luna august, cel al etniilor.
    Quote : ” Un localnic mi-a confirmat că de anul trecut nu mai sunt concerte, ci este un festival de teatru şi manifestări stradale medievale. ”
    Concerte avem dar nu mai sunt cele de rock de acum cativa ani…, incercam totusi sa facem un Fesetival Medieval.

    00
  28. Se pare ca anul acesta au fost si concerte.

    00
  29. NOU
    #29

    N-ai cum sa intelegi o „specie” de oameni pana n-ai fost unul dintre ei sau macar sa fi impartit ceva timp cu ei. Ca sa-i judeci iti trebuie chiar mai mult de-atat. Daca vrei „Sighisoara”, du-te in afara festivalului.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile