Mă gândesc uneori la placa repetată prea des cu “școala doar ne pune să memorăm chestii, e inutilă și trebuie să dispară”. E OK, fiecare generație tânără a repetat-o, crezând că cineva îi va asculta și că astfel vor participa la istoria desființării școlii. Această placă mă duce cu gândul la citatul atribuit lui Mark Twain: “Nu am lăsat niciodată școala să interfereze cu educația mea”. Un citat care mi-a plăcut dintotdeauna. L-am putea duce și mai departe la “Nu am lăsat niciodată serviciul să interfereze cu munca mea”.
Poate este de datoria noastră, a fiecăruia, să nu lăsăm educația sau munca să se termine o dată cu încheierea programului din ziua de școală, respectiv serviciu. Școala este necesară, dar nu suficientă pentru o educație completă.
Pentru ca suntem cu toții diferiți, dar 99% asemănători, nu pot da eu sfaturi dar pot povesti despre ce știu: despre drumul meu în anii de liceu și câte lucruri am învățat în afara școlii, dar cumva pe lângă ea. Poate dă câteva idei celor mai tineri care, neștiind ce drum vor să urmeze în viață (apropo, e absolut OK să nu știi asta nici la 25+ de ani), preferă să nu încerce nimic de teama eșecului și mai să se facă direct influensări / consultanți în nimic / experți în orice și mai ales în aitiști.
În discursul său celebru (https://youtu.be/UF8uR6Z6KLc ), Steve Jobs folosește sintagma “connecting the dots”. Cu timpul, lucrurile (chiar și din afara programei oficiale) pe care le învățăm în școală / liceu / facultate pot fi combinate cu rezultate surprinzătoare, dar numai timpul ne poate oferi perspectivă asupra utilității lor și a sinergiilor ce pot apărea.
Am să înșir mai jos o listă neordonată de “activități extracurriculare” din liceu, care simt că mi-au oferit valoare în viață și la 20 de ani după. Fie prin mai multe oportunități profesionale (de “făcut bani, gen”), fie pur și simplu ca amintiri plăcute cu oameni interesanți și experiențe din care mi-am dat seama la ce aș fi bun și la ce nu sau, în unele cazuri, preludiul pentru activități și interese continuate în formă avansată / diferită în facultate (care au dus la fie mai multe oportunități profes…. șamd).
Am încercat să redau faptele reale, fără înflorituri, însă vorbind din amintiri ceva selection bias tot o să fie. Grain of salt, YMMV etc. Ce aș dori să stârnesc este continuarea acestei liste deschise cu experiențele voastre similare, în comentarii.
Premise: anii școlari 2000- 2004, liceu din București, profil M1 (mate- info intensiv, cele mai multe ore săptămânale dintre toate profilurile, deci un program de școală foarte încărcat- 30+ ore pe săptămână prezență fizică), pretenții de la toți profesorii de materii irelevante față de profilul ales să excelăm la ele (proful de bio nu dădea mai mult de media 8 decât celor care mergeau și obțineau rezultate la olimpiadă, de exemplu), pentru că eram clasa “A” (ăi mai buni la toate, aparent). Elev nici prea-prea, nici foarte-foarte. Întreținut de un singur părinte, cu posibilități financiare reduse spre foarte reduse. N-am rămas corigent, deci am supraviețuit cu toate cele de mai jos pe lângă:
- urmat curs Cisco de rețelistică oferit de liceu, 4 semestre + examen CCNA într-un an în loc de doi;
- făcut taekwondo / aikido doi ani, de două ori pe săptămână;
- jucat în două piese de teatru (Visul unei nopți de iarnă de Tudor Mușatescu – Gogu Panait – comedie și o altă piesa scrisă și regizată de o colegă care a dat mai târziu la ATF – Regie);
- luat piese PC de la niște băieți din Regie, asamblat PC-uri și vândute ca sisteme complete: un bișnitz foarte profitabil încă pe vremea aia;
- citit toate cărțile din programa școlară de plăcere (cât de greu e să citești un Camil Petrescu?) dar și altă beletristică (Dune, Tolkien, Hesse) dar cel mai importante pentru viitor pare că au fost: “How to Win Friends and Influence People” – Carnegie, cărțile lui Kiyosaki și biografii; țin minte și acum dintr-o biografie de-a lui Bill Gheitz că omul a avut mereu o sete de cunoaștere indiferent de vârstă, când avea chef să învețe ceva (biologie marină de exemplu), dădea summon la niște experți și timp de 2 săptămâni îl învățau aia ce știau; aș face o glumă obosită legat de asta și cipuri dar deviem de la subiect și am zis deja ca e obosită;
- lucrat o vară la McDonald’s (o dată ca să văd “ce mă așteaptă” dacă nu învăț, urma clasa a 12-a și atat mă ducea capul la 17 ani, dar nu în ultimul rând fiindcă aveam mai multi prieteni / colegi care voiau și ei sa “facă bani” angajându-se acolo dar îmi ziceau ca e greu, că “se intră pe pile” și m-am dus la 17 ani cu scrisoarea de intenție în mână în restaurant și am întrebat dacă pot vorbi cu managerul, să văz și eu dacă e adevărat; m-a angajat imediat)
- tras niște cabluri UTP ca să facem o rețea in bloc sa jucăm și noi un BGH pe Brood War ca băieții;
- aflat că peste șosea sunt niște băieți mai protoși / avansați care nu doar că au făcut asta deja, dar s-au conectat la Internet prin fibră optică de la RDS;
- tras cablu UTP cu șoricei peste un cablu deja existent peste șosea (infrastructură, nu gluma- U vine de la unshielded și se folosește doar în interior în mod normal);
- în sfârșit Internet de mare viteză 24 / 24 (după doi ani de liceu pe dial-up, dacă nu știți ce durere era dial-up, look it up);
- învățat programare de pe Internet peste ce făceam la liceu (care era la un nivel eufemistic nesatisfăcător), am ajuns după doi ani la un fel de mini motor grafic 3D, pe care un american l-a integrat în softul lui de redare a datelor geospațiale, un fel de Google Earth. Americanul era fascinat de România și învăța româna for some reason. Dădusem de el pe Internet, pe site-ul lui când făceam research pentru proiect;
- mers acasă la abonați noi din rețea să trag cablu, sertizat mufat și apoi “fidelizare” la o devirusare, o instalare de Windows, chestii;
- învățat ceva bash, configurat un IP table acolo de la Linux guru din rețea, Mr. hash;
- pus muzică la stația liceului în pauze; “Ora de rock” pe un “radio” prin streaming MP3 în rețeaua de cartier;
- mIRCuială (un fel de chat bazat pe protocolul IRC) pe serverul rețelei de cartier, dat ban / kick ca operator de canal;
- cu atâta Internet de mare viteză și DC++, început să pun bazele unei culturi poprii cinematografice, căutat / selectat filme de văzut de pe iMDB; în cartier era un baiat care avea colecție de aproape 1000 CD-uri & DVD-uri cu filme, cerut recomandări;
- la fel cu muzica, găsisem un site care făcea diagrame bazate pe numele unei trupe și dispunea in formă de bloburi conectate în funcție de popularitate a trupelor asemănătoare;
- prin preajma 9/11 in 2001 am inceput sa urmaresc piața de capital din SUA pe finance.yahoo.com ; a fost începutul unei întregi povești de educație financiară și investiții care nu s-a terminat încă, ba abia simt că începe;
- Jucat mult șah ca hobby, în special cu bătrâni în Cișmigiu / Parcul Obor; nimic special, dar mai bine decat table / barbut; o continuare a lecțiilor de la clubul de șah din copilărie;
De menționat că părinții nu au oferit niciun fel de sprijin financiar, in afara cursurilor Cisco (70$ * 3 module, pe al 4-lea l-am făcut gratis că am terminat toate cursurile mai repede) și lecțiile de arte marțiale + kimono. În rest mă finanțam din bișnițul cu componente PC și serviciile menționate mai sus în rețeaua de cartier.
Mă opresc aici cu înșiruirea, cu mențiunea că toate aceste activități nu (prea) aveau legătură cu școala dar cu educația în mod sigur au avut. Educația nu începe și se termină la școală. Pe lângă educația formală, există și cea informală– primită de la părinți, de la societatea în care creștem, prin self-learning (autodidacticism?)– că de-aia avem Internet de mare viteză până și la WC acum, nu pentru fakebook.
Se tot repetă aici pe blog și nu numai că educația este principala problemă din România și cumva subscriu la această opinie. Însă mă întreb dacă cineva chiar dorește să schimbe ceva în educația din România fiindcă dacă dorește, poate începe pe sfera informală chiar cu el însuși sau cu copiii săi. Sau tot menționăm educația pentru ca este ceva comod și care cumva considerăm că nu ne privește, pasând vina integral pe profesori? După cum spunea George Carlin, oricine din țară când nu merge ceva zice ca e de la educație: https://youtu.be/sNXHSMmaq_s
Disclaimer & P.S.: Mama este profesor de școală generală și liceu, dupa 31 de ani de muncă am aflat că are salariul de 3800 RON (toate gradele și ce mai au ei deja date, matematică deci multe ore pe săptămână). În nemulțumirea ei, justificată sau nu asta nu pot eu judeca, ea compară de fiecare dată cu măririle acordate medicilor în ultimii ani. Nu știu dacă se poate compara, însă cu siguranță salariile profesorilor și atitudinea părinților (și, prin ei, a copiilor) reflectă cu exactitate calitatea educației dintr-o țară și viitorul acesteia.
Copiii care nu învață nimic în afara școlii vor crește și ar putea deveni adulți angajați care nu învață nimic în timpul liber după serviciu și nu au nicio preocupare reală să evolueze, dar în schimb au opinii despre orice deși abia pot înțelege un text scris. Unii au ajuns deja.
Voi ce ați învățat la școală din proprie inițiativă, fără să fiți obligați?
Citind articolul mi-am amintit de un banc cu unul care a pus un anunt la Matrimoniale – tanar frumos, destept, căstig 10.000 euro pe lună, inaltime 1,80, atletic, nu beau, nu fumez etc. etc. nu vreau nimic, doar mă laud
Revenind la articol ori esti un geniu, caz in care bravo tie, ori exagerezi mult, deoarece un simplu calcul matematic ne arata ca daca aveai cel putin 6 ore pe zi (30+ ore pe saptamana) iar profesorii aveau pretentii așa mari mai trebuia ca, in medie, macar un 3-4 ore pe zi sa iti faci temele, iar sambata sa mai recuperezi ce nu apucai sa faci in timpul saptamanii, vreo ora era drumul dus-intors de la scoală, vreo ora mancai, te spalai si deja ajungeai la vreo 12 ore ocupate pe zi, vreo 9 – 10 ore le dormeai și iti mai ramaneau vreo cateva ore libere pe zi și eventual, la nivelul saptamanii o zi intreaga libera, adica probabil duminica – cand nu prea aveai cum sa faci toata insiruirea aia de activitati de dureaza mult si sa o citesti.
Deci in concluzie :
-dacă într-adevăr ai făcut tot ce scrie in articol bravo tie, esti un geniu, doar ca majoritatea copiilor nu sunt așa, iar scopul școlii este sa pregatească în principal oameni obișnuiți, nu 0,1% genii și de restul nu ne interesează;
-dacă pentru un adult este unanim acceptat ca programul de munca este sau ar treebui sa fie de aproximativ 8 ore zilnic, cu 2 zile libere pe saptamana pentru un copil este normal să fie tot pe acolo, nu program 10 ore zilnic (6 scoală + 4 ore teme) 6 zile pe saptamana
Ce e asa socant? Cat eram in liceu, aveam 6 ore de curs pe zi (locuiam la 5 km de liceu, deci inca 2 ore pe drum). Veneam acasa, faceam lectii, proiecte didactice (scrise la mana, ca nu era calculator cu imprimanta), planse, copiat la indigo, ca nu erau bani de xerox, invatat si citit o carte la 2 zile, pe langa programa. In weekend mai ieseam cu prietenul la un film si cam asta era.
In primii ani de radio, cand facem si facultate „la zi”, ma trezeam la 6, la 7 plecam, sa fiu la radio pentru emisiunea de dimineata. La pranz plecam la facultate, la 8 seara aveam antrenament 2 ore. Ajungeam la 10 jumate acasa, mancam „pranzul” si o luam de la capat. si am facut faza asta ani buni, nu 2 luni.
Nu știu cum era la tine în liceu. Eu îl cred pe autorul articolului. Niciodată în timpul liceului nu am alocat mai mult de 5 ore pe săptămână pentru învățat. Ca era o ora zilnic, ca erau 4 ore sâmbăta și restul înainte de vreo lucrare, nu am alocat mai mult de 5 ore. Anii 90-94 în cel mai bun liceu din tara la vremea aia. Deci timp avea berechet sa facă tot ce scrie el mai sus.
Din păcate in România avem o problema cu elitismul și dorința de a arăta ca putem mai mult. Fără discuție există oameni care pot mai mult, pot să invețe mai mult decât ceilalți, pot să muncească mai mult etc.
Problema este că ceea ce contează este MEDIA – adica de ex. daca trebuie sa caram 100 pietre pe zi cu 10 oameni, asta inseamna că în medie fiecare va trebui sa care cate 10 pietre și degeaba unul poate sa care 20 de pietre daca restul de 9 pot sa care doar 5 – in total 9×5 + 20 = 65 de pietre. Deci scopul noostru este sa îi aducem și pe cei 9 sa poata sa care 9-10 pietre, ca sa putem face treaba respectivă.
Transpunând asta la invatamant și articolul de mai sus degeaba autorul articolului și @Septimiu (de ex.) sunt mai muncitori și mai destepti decat media oamenilor.
Scopul nostru ca societate ar fi ca sa fie cat mai multi oameni pregatiti, nu doar 0,1 % sa fie extraordinar de bine pregatiti și eventual să plece in străinătate iar de restul nu ne interesează.
In prezent la scoală pur si simplu materia este prea multa și cine are copil intr-o clasă mai mare de clasa a V – a, nu mai zic daca este la liceu, poate confirma, iar asta cu invatarea intr-o ora a materiei pentru a doua zi este pur si simplu o poveste, eu stiu copii de la liceu (in clase bune) carora li se dau 20 de probleme la informatică ca temă, plus la alte materii de se culca la 1-2 noaptea ca să își termine temele de pe o zi pe alta.
Nu mai zic ca sunt copii la liceu care invata suplimentar la Cambridge nivel B2 ( de ex.) si la scoală, in clasa a 10-a au luat și nota 7 la limba engleza, așa de mari sunt cerințele la clasele considerate bune (pentru cine nu știe la Cambridge sunt niște nivele, B2 este mai mare decat B1 iar dacă ai B1 este echivalentul probei de competența lingvistica la bac – deci un copil care in clasa a 10-a este la nivel B2 deja a trecut la Cambridge de nivelul necesar de cunoștințe pentru a lua bac-ul ori la clasă la școală este notat cu 7 – pai inseamna ca pana intr-a 12-a ramane repetent, dar el știe peste nivelul de bac )
Dacă ne vom uita in străinătate nu învață nimeni la liceu atata materie și totuși ei sunt inaintea noastră cu mult in multe domenii tocmai de asta, ca nu se concentrează doar pe cei 0,1 % genii ci se concentrează pe toți copii.
Așa că în final hai să nu mai încurajăm ideea asta de a munci/invata pana cadem lati ca nu asta este scopul in viață.
Salut si multumesc ca ati citit textuletul cam lung. Ideea lui este pentru a porni o conversatie pe tema „ce am fi putut invata la scoala pe langa materia din programa”, respectiv „ce i-am putea indruma pe copiii nostri sa faca in plus astfel incat sa aiba sanse mai mari de succes pe viitor”. Este doar o poveste subiectiva, din experienta personala pentru a da cateva idei de pornire.
Cred ca a pune sub semnul intrebarii cat de veridica e lista sau nu este din start un mod gresit de a demara conversatia. Recitind ce am scris, nu mi se pare deloc ca doar un „geniu” ar fi putut imbina toate aceste activitati de-a lungul a 4 ani de liceu, mai ales ca am mentionat si durata multora din ele (2 ani pentru unele, 2 ani pentru altele etc.). Aveam colegi care faceau si mai multe, dar majoritatea care nu faceau nimic, ii sunam pe unii dintre ei in week-end „hai ma sa iesim si noi la un suc” -„n-am chef ca-s obosit / ploua afara / o ajut pe mama sa perie cainele”. Lunea ii intrebam „si, ce ai facut in week-end pana la urma?” – „am dormit”. Mi se parea inca de atunci un pic trista apatia asta, mai ales pentru niste tineri de 15-16 ani.
Apropo, nu am „cazut lat” niciodata de la niste activitati care imi placeau, niste hobby-uri care imi dadeau energia tinereasca de a simti ca traiesc. Mai degraba as fi cazut lat de la 8 ore de televizor pe zi si de la o viata traita in apatie adolescentina si indiferenta pentru tot ce ma inconjoara.
Pentru Septimiu.Care era cel mai bun liceu din tara?
eu imi faceam temele in pauza si la mate citeam romane pe sub banca.
@Mirel, iti garantez ca nu e nici un geniu. citind articolul, mi-am citit anii de liceu. fix acelasi program l-am av si eu. si se putea mai rau: aveam un coleg care se pregatea de medicina, ambii parinti medici, nu dau nume dar ati auzit toti de ei, avea programul facut pe ore, practic ii ramaneau de somn noaptea cam 5h/zi si tot mai gaseam loc sa bagam cate un baschet.
@Caposu – in anii aia era considerat Sf Sava, fost Balcescu din Bucuresti.
Facut Liceu Pedagogic (1993-1998). Cum spui si tu, o carca de materii (aveam 24, cred, recordul), o groaza de „metodici” si porcarii irelevante. Am iubit engleza, am citit pana m-a luat dracu. Am picat in bot, cand m-a dus tata-miu la un TV local, unde avea ceva emisiune de filme si mi-am dorit sa fac radio (prea urata pentru TV).
Am facut 10 ani de radio, emisiune alea-alea.
Intre timp am dat de interneti, am facut un site de karate (incepusem in anul I sa merg la karate, ca inainte nu aveau ai mei bani nici sa treaca strada, necum sa dea 100 de marci pe un karategi). In 2 ani am inceput sa fac situri pentru altii, sa mai fac un ban.
Cand Guerrila Timisoara s-a dus dracului si, odata cu el, toate posturile de radio, am decis sa las munca prost platita (desi atat de misto) si sa fac web design full time.
A folosit si dupa emigrare, ca pot avea grija de copil si sa mai suplimentam veniturile.
Is in continuare un „soarece de biblioteca”, imi place sa invat tot felul de chestii noi si incerc sa indrum copilul sa citeasca si sa exploreze. Momentan ii pe calea cea buna, dar e mereu de lucru, pentru ca si atractia spre „electronice” este mare.
Chestia cu educatul este o activitate non-stop. Învățăm tot timpul.
@dojo și alții câțiva de pe aici — voi nu ar trebui să vă dați cu părerea pentru simplul fapt că nu vă putem vota comentariul.
Informatica. Din clasa a 4a, la casa pionierilor. Ma pregateam sa devin aitistul ala pe care il luati voi la misto.
Si karting. Din pacate Hamilton a dat spaga mai multa si mi-a luat locul.
Nu trebuia sa scrii despre Hamilton. Noi suntem romani. Noi stim deja
Eu am invatat sa beau o bere dintr-o inghititura din sticla, mi-am antrenat sorbul. Obsesia unora pt munca. Serios acum, nu mai discutam despre ce am facut distractiv in scoala ? Chiar asa, trebuie sa fie doar despre munca ampulea de la 16 ani ca asa e moda ? Eu sunt o minoritate, nu sunt de acord ca copiii sa munceasca. Sa se distreze si sa-si faca amintiri. De muncit o sa tot munceasca. Ce conteaza ca ai muncit ampulea inca 4-5 ani cand o sa mai muncesti inca 40-50. Dar sigur in aia 4-5 ani ai ratat chefuri, betii, femei, distractii si alte cele. Ai muncit si cu ce te-ai ales ? exact.
Aici e o prostie pe care am văzut-o aplicată constanta, atât de adolescenți, cât și de ăia mai bătrâni. Am tot auzit: nu te distra, nu face aia, nu face ailaltă, că îți neglijezi școala, bla bla.
Dar ce îl ține pe student/elev să fie cel mai mare barbugiu, bețiv, curvar, panaramă de om existentă? Să se distreze până vine pe jos de la Vama veche? Dar în același timp să fie ok cu partea academică? Dacă învață bine, trebuie automat să fie un lache flaușat? Se pot îmbina ambele fără probleme. Am tot auzit de la genii eminesciene că ei nu au dar bacul, că în liceu au fost șmecheri și nu au stat să învețe. A se înțelege că nu e niciunul Cristian Presură, că că le-a plăcut viața, că nu au pierdut ei timpul cu cartea, spunând asta superior de la nivelul așteptării autobuzului, ca să îi ducă la schimbul 3 la fabrica. Isteți foc.
@Ciocanul, in reteaua aia de cartier erau cam 100 de oameni, poate mai multi. Ce pomenesti tu acolo am facut impreuna cu ei si a fost super, multe amintiri frumoase. Plus majorate, baluri de boboci si iesiri cu trupa de teatru/ prietenii din generala si cate si mai cate matrapazlacuri.
M-am axat in text pe ce am invatat din scoala, tocmai deoarece cu asta am ramas si mi-a folosit pe viitor. Educatia (inclusiv cea informala, despre care e vorba in text) este ca un costum pe care il imbraci si il porti cu tine tot restul vietii. Uneori ai sanse mai mari in viata imbracat in costum decat intr-un maieu soios si o pereche jerpelita de pantaloni scurti, if you know what I mean.
Trebuie sa recunosc ca betii nu trageam la 16 ani, nu am fost asa de precoce si mai ales nu aveam bani de antrenat „sorbul”
In facultate am avut 5 ani pentru asta, si mai tarziu la fel o gramada de timp sa recuperez. Tu din „chefuri, betii, femei, distractii” in timpul liceului cu ce ai ramas?
@Ciocanul – pai fix moda e ceea ce spui tu. Nu inteleg de ce la 16 ani are sens sa faci ceva si la 30 sau 40 nu mai are sens sa faci acelasi lucru, daca e asa de grozav. De ce nu poti face chefuri, sa te imbeti si restul la 30 sau 40 de ani, daca aia te face fericit? La fel si chestia cu femeile, daca nu vrei o partenera de viata si vrei sa tot agati altceva de ce nu poti face asta si la 30-40? Ce e asa special de doar la 16 ani poti?
Invers iti spun eu – cu varsta e mai greu sa inveti ceva nou sau pierzi startul, daca tu schimbi cariera la 30 de ani si altul a inceput la 20 ala are 10 ani in plus pe peste tot – cunostinte, relatii, meserie, salariu.
@BigBear – Nu te mai poti imbata la 40de ani cum o faci la 16, ca nu mai tine corpul! Plus, femei singure la 18 ani sunt mai multe decat la 40de ani (Ma rog , e mai greu la 40 sa le agati pe cele de 18)
Stiti vorba cantecului ? „Poti sa faci de toate in viata/Dar fa-le la timpul lor !”. Exista o varsta pt toate. La 18-20+ e bine sa te distrezi/bei/manci/futi/calatoresti pt ca te tine sanatatea si ai timp liber oarecum. La 30+ casatorie si copii(nu obligatoriu). La 40+ esti in apogeul carierei, aduni bani si esti pe val. La 50+ cam te gandesti la un downsize, la sanatate, poate calatorii dar nu cu cortul, etc. Ce vedem acum ? La 18-20+ lucreaza ca idiotii, unii se si insoara ca nu ai timp de relatii si dai de o gaura sau o sula si altceva nu mai apuci. Apoi la 30-40 o dau pe chefuri, alcool, teambuilding si divorturi desi au copii si cacaturi ca nu sunt compatibili si … ei nu au stiut asta ca nu au avut timp ci doar hormoni la 20. La 40+ se mai insoara o data, mai fac alti copii sau nu, arata de 60+ pt ca sunt obositi, nedormiti, stresati, alcoolizati, deprimati si vai de pula lor. Se vaita ca nu o sa apuce pensia !
Nu se respecta o ordine fireasca din ambitie prost inteleasa in tinerete, cam asta vreau sa spun.
@Ciocanul – vezi ca amesteci persoanele putin. De regula smecherul clasei ajunge sofer sau muncitor necalificat si tocilarul ala timid ajunge sa aiba o cariera, casa si masina, nu invers.
Eu ma refeream la altceva cand spuneam de moda, exact ce spui tu – la 20 de ani trebuie sa te imbeti si sa futi mereu alta tipa, ca asa se face, esti prost daca ai o prietena si nu intelegi ce inseamna sa stai cu baietii, sa te hahaiesti si sa te imbeti pana nu stii de tine.
Nu mi-ai raspuns insa la intrebare – ce te opreste sa continui acel stil de viata daca e asa bun? Stiu oameni care fac chefuri si la 20 si la 30 si la 40 si la 50 de ani. Stiu oameni care au ramas singuri si fut tot ce prind si tot asa. De ce e un timp pentru ceva, de ce nu poti face exact ce vrei si cand vrei? Doar pentru ca asa spune grupul, turma?
Incepe sa fie o schimbare pe care eu o consider in rau si mama mea este profesoara de mate eu am dat bacul in 2012.
Am mai vorbit cu ea si mi-a spus ca incepe bacul la matematica, sa fie din ce in ce mai usor ca era promovabilitatea mica.
Acum intrebarea este faptul ca subiectele sunt mai usoare si notele mai mari aduce un beneficiu sau nu ?
da, ii ajuta pe viitori ghertoi ai patriei sa aiba pareri mult prea bune despre ei si scoala ce au facut-o.
Crede-ma, chiar daca scade nivelul, nu o sa creasca si rata. Mai degraba faci viata mai ușoară alora care oricum invatau sa ia nota ok.
Cu chiulitul cum ai stat? Prietena in liceu ai avut?Un fum de țigară in toaletă?
Ai băgat acolo o groază de activități care din punctul meu de vedere un tocilar/ o persoană supărată pe viață fără prieteni le-ar face,dar chestii normale/banale care și ele te pot ajuta în viața ai făcut?
@Siecs am avut si prietene, in clasa a 9-a am si fumat pana cand ajunsesem la 7 tigari pe zi si nu imi mai ajungeau banii asa ca le-am lasat.
De chiulit mai mult in generala, cand aveam un parc aproape in care sa mergem. In liceu chiulitul nu m-a pasionat pentru ca o consideram deja o activitate puerila, „de turma” si pentru ca nu aveam bani sa stau la cafea, iar liceul nu era nici macar langa un parc sau ceva frumos cat sa zic ca merita efortul. Plus ca ne-au pus gratii la geamul clasei de la parter, ca saream pe geam sa chiulim
Daca n-aveam chef la ore, stateam acasa si ma uitam la un film.
Sper ca ti-am satisfacut curiozitatea despre viata mea personala.
Vrem mai multe articole ca ale autorului. Daca mai ai mai posteaza, inspiri si tu si comentatorii lumea sa devina mai buna. Good job!
Am invatat mai mult de pe Youtube si Khan Academy decat 12 ani la scoala.
La scoala inveti cum sa inveti alte chestii mai eficient si atat.
In rest profesori naspa, ore naspa, program naspa, orele incepeau de la 7:00 dimineata, un chin pentru copii.
„instalare de Windows” – cu licență, banuiesc😊.
Ce vrea să ne spună un om de 35 de ani în acest interminabil potpuriu? Cum poți să amesteci în halul ăsta lucruri oarecum lăudabile cu banalități înfiorătoare?
Îmi pare rău, pricep care se vrea a fi ideea, dar livrarea e ceva cum rar am citit.
PS. Nu știu dacă tagurile articolului se pun automat sau le pune Vali la mână, dar varza tematică de acolo zice multe.
Salut @adytzah, multumesc ca mi-ai citit potpuriul
Lista este una neordonata, dupa cum am mentionat si imi cer scuze pentru lungimea neasteptata a textului. Cred ca reflecta destul de bine ce este in capul unui adolescent de liceu, nu? Un amalgam de idei si activitati intr-o perioada a vietii in care acesta isi gaseste si solidifica atat sinele, cat si identitatea in societate.
Intotdeauna sunt de ajutor sugestii de imbunatatire, cum ar fi putut fi formulat textul mai bine in opinia ta? Multumesc.
Scoala cu memorare care m-a ajutat in viata:
Geografia – m-a ajutat sa ma orientez usor in Romania sin in Europa
Istoria- M-a ajutat sa fac conexiuni si sa inteleg de ce anumite popoare iau anumite decizii si cum functioneaza lumea in general
Literatura universala – m-a facut sa pot purta o conversatie cu oameni care merg la teatru si nu la meci
Am fost in trupa de teatru si am excelat la nivel national – asta m-a pregatit pentru pitchuri si prezentari cu milioane de euro pe masa ca nimic altceva.
Am taiat orasul in lung si in lat pt ca aveam liceul in celalalt capat al orasului si stiu Bucurestiul ca in palma – nu pot detalia cat de acasa ma simt in orasul asta.
Am rupt pe engleza si lecturi istorice – in timp ce colegii de facultate abia treceau la engleza, eu am prins un job de traducator pt o echipa de avocati americani care au dat statul roman in judecata.
Foarte fain articol. Saru’mana.
În scoala pentru ca părinții aveau mari pretenții, am băgat de am rupt (premiul 1-2 lâna intr-a 8-a, fără chiulit deloc). Clasa mate + sport handbal, cu competiție and stuff. In plus făceam și dansuri populare (plimbat prin tari străine și prin țara, superba experiența, dansurile meh – nu eram fan) și pian (pe atunci obligat, au trecut 20 de ani de pauza pana mi am dat seama ce bou am fost și m-am apucat din nou.
Cel mai mult m-a ajutat in viața matematica și engleză. Pana la liceu nu am citit nimic, credeam ca’s prost ca nu-mi plăceau cartile alea recomandate. Apoi am ajuns l- o carte pe săptămâna și de atunci citesc zilnic. Noroc cu Harry Potter ca mi-a arat ca îmi place sa citesc. Refuzam sa citesc orice pentru ca credeam ce eu nu sunt din ‘acela care citește’.
Nu aveam bani de Mac, așa ca am pus OSX pe laptop. Greu, dar am învățat cu coding.
La liceu, in alt oraș, mate info. La biologie tot așa. Istorie. Geografie. In clasa mea erau olimpici naționali la jumătate dintre materii. Toți profesorii aveau cele mai mari așteptări. De la toți. Din fericire nu am mai avut așa presiune și am fost de cam 8. Dar greu de luat 8, mergem inclusiv la olimpiade, dara pana pe județ.
Și am învățat Counterstrike de am rupt. Apoi intr-a 12, la început, l-am dezinstalat, ca aveam admitere și simteam c-am cam ars-o aiurea.
Mi-am luat iPhone, 2G, când a apărut și am învățat sa fac jailbeeak și făceam la toți prietenii moca. Cea mai mare oportunitate de business ratata.
Cel mai mult m-a ajutat fizica (apoi am dat la constructii) și ca am început sa citesc materiale de agățat fete, adică multă psihologie de fapt. Am început cu cacaturi, dar in timp am ajuns sa citesc cele mai importante lucruri despre psihologie, despre adevăr, corectitudine, relații, despre cum sa fii un om intr-o societate. Plecând de la ceva super superficial :))
La facultate, Bucuresti, am început sa fac voluntariat in ONG și era atat de mișto și de multă munca ca am mers mai rar la facultate. Și am ocupat o gramada de roluri intr-o gramada de proiecte pana acum.
Și de generația mea se zicea ca suntem mai lenesi și cred ca așa era raportat la generațiile dinainte. Însă am avut un avantaj de Boost dat de tehnologie. Acum mi se pare ca generația noua, și mai leneșă ca a mea, are parte și de minusurile tehnologiei. Și așteaptă sa ii pice totul instant. Toate lucrurile mișto pe care le-am învățat au necesitat un efort le care majoritatea celor tineri pe care ii cunosc nu l-ar mai depune.
Nu îți plăcea să citești pentru că literatura românească recomandată și obligatorie în licee este de căcat.
Seacă, aridă, tristă, plină de fomiști, de sărăcie, de luptă pentru pământ, de oportuniști de foame, numa tragedie și acțiune de sfârșitul lunii. Recunosc că nu îmi place beletristica, mi se pare că trag targa pe uscat. In schimb îmi plac cărțile cu aplicabilitate reală, cu informații practice din ce mă preocupă. Oricând prefer un tratat științific, atât cât reușesc să îl pricep, in fața unei roman. In schimb m-au atras clasicii ruși, foarte grei de citit, cu foarte multă încărcătură.
Mai nou citesc și învăț, la modul pop-science și pentru cultură generală despre alcoolism. Am terminat The Naked Mind și îmi place să răsfoiesc Reddit pe diferite subforumuri unde oamenii discută despre problemele cauzate de consumul de alcool.
Este o curiozitate. Tot timpul învățăm. Sunt bune preocupările diverse.
Altul!
Toată viața mea de om capabil să citească am citit mult de plăcere, dar
Literatura română, în special aia predată și/sau recomandată în școală e bleah. E bleah mai ales pt copii și adolescenți; uneori dacă ajungi la ea direct ca adult, s-ar putea să mai găsești ceva pe placul tău.
E o vorbă, nu există copil căruia să nu-i placă să citească, doar copii care n-au găsit ceva pe placul lor.
Frații fucking Jderi în plm, nu am reușit să fac nimic cu cartea aia. Iar altele care mi-au plăcut totuși, erau pe depresie maximă, parcă mă uitam la un film românesc pentru Berlinală.
Ce frumos era ca aceste insiruire de lucruri facute in paralel cu scoala sa cuprinda si episoadele cand ai dat rateuri.
Textul de fapt nu este despre mine ca persoana, ci un indemn la a nu inceta sa ne (auto)educam si sa gasim placerea din aceasta activitate.
Privit in retrospectiva, dupa 20+ de ani de la inceperea liceului realizez ca acea perioada este un „sandbox” perfect de fapt. Cat timp nu o dai pe droguri grele sau comiti crime, poti incerca orice cu riscuri minime de a ramane cu consecinte nefaste pe viata. Cat timp iei si Bacul, preferabil. Cu timpul intervine selection bias si ramai cu amintirile placute si reusitele, nu cu rateurile si regretele.
Regret ca nu am invatat sa cant la chitara in liceu, ca nu aveam bani sa imi iau una. Dar am recuperat in facultate
In primul rand, felicitari pentru alegeri si pentru deciziile luate. Privit din afara pare ca aveai un program „aglomerat”, dar de care ai reusit sa te tii de el. Cele mai importante lectii pe care le dai mai mult indirect sunt urmatoarele:
1. Nu trebuie confundat mersul la scoala cu educatia. Stiu ca pare ciudat, dar multi dintre concetani sunt 100% convinsi ca daca isi duc plodul la scoala, magie el ca parinte nu trebuie sa mai faca ceva.
2. Cat timp esti tanar elev este foarte indicat sa ai o curiozitate privind lumea si cum functioneaza ea. Din nou chestia asta se intampla mai mult acasa in familie si nu la scoala cum cred unii.
3. Ai nevoie de o oarecare disciplina in a face lucrurile, respectiv o perioada de adaptare privind sa afli ce iti place.
Acum privite din afara toate aceste lucruri sunt un pic mai ciudate pentru noua generatie pentru ca foarte multi au fost crescuti pe rezultat instant, iar procesul trebuie sa fie distractiv si fara sincope. Gandire pe termen lung?! nu exista eu vreau acum si asa trebuie sa se intample. Este prea grea problema?! inseamna ca nu e ce-mi trebuie ca eu trebuie sa ma distrez invatand.
Principala problema in Romania cand vine vorba de educatie nu a fost niciodata structurala ci mai degraba ideologica. Sa ne intelegem, toate sistemele educationale de prin vest au fost construite pentru mediocri si pentru a-i ajuta sa-si atinga potentialul. La noi intregul sistem educational mostenit de la comunisti a fost gandit ca toti suntem egali si ca toata lumea trebuie sa fie bine pregatita pe stiintele exacte, stiintele umaniste mai pot astepta. Si de aici au inceput mai toate problemele, pentru ca toate reformele astea in sistem au fost o spoiala si in mare sa dea o iluzie unora cum ca facem ceva.
Noile generatii ce vin din urma si au contact cu acest sistem se simt foare ciudat si-si dau seama ca nu se pot integra pentru ca realitatea lor e alta. Mai mult in epoca in care au informatii la discretie simt scoala ca o povara, nu ca un loc unde sa se formeze si sa inceapa sa inteleaga lucruri. Bineinteles mai exista si problema clasica privind faptul ca foarte putini parinti cu ai lor copii, pot gandi pe termen lung si sa inteleaga anumite trenduri si directii.
Mi se pare ca nu educatia este problema la noi ci mai degraba comoditatea. In fond este o scuza mai simpla sa spui ca sistemul e de vine, in loc sa te apuci sa muncesti si sa inveti pentru tine…
Minunat articolul. Eu in clasa a 8-a:
– Convins mama ca am nevoie de o imprimanta. Mers la Valcea (deh, la mine in oras nu era niciun Flamingo sau UltraPro), cumparat un Inkjet HP.
– „Imprumutat” bani din casa, plasat subtil surorii pentru a-mi cumpara … de la bogati…din capitala, Encarta si Britanica. Tiparit afise cu: Fac referate in Engleza. In prima luna am castigat 3x salariul tatalui (profesor – cum scrie si mai sus; nu este si nici nu era foarte greu sa atingi acel prag). Bineinteles ca atunci cand parintii mi-au gasit banii in buzunar dupa o luna de munca…nu au avut o reactie prea pasnica:)
In clasa a 9-a deja cumparam si eu compontente de PC, de oriunde apucam. Asamblam, instalam SO (pe dischete), orice numai sa iasa ceva.
– intr-a zecea deja invatasem bazele necesare punerii la punct a unei retele (traiasca dial-up)
– intr-a 11 mi-am facut gagica. QED:))
Ce vremuri, Win95 pe 36 de dischete… Si ale dracu’ oricat aveam grija de ele tot se demagnetizau, altii le trageau cu patentu’ din PC si mergeau ani de zile, la mine parca in ciuda mi se stricau… ca le tineam ca pe oua.
Ca toti cei care acum avem barba oarecum alba si lucram in IT, am trecut si eu direct de la suzeta la discheta. Am facut de toate, revista scolii, copiat CD-uri, incarcari de cartuse, asamblari de PC, evident depanari, mici tehnoredactari in Corel, instalari de Windows nu mai zic ca ma alearga Bill Gates mai ceva ca pe Sosoaca. Am avut BBS, nod de Fidonet, am dat lanparty-uri cu retea de 10Mbps – aia pe cablu coaxial la care curentau mufele. Era greu cu banii de buzunar pe atunci si componentele costau o gramada raportate la un salariu, cam orice componenta costa cat un salariu mediu pe economie.
felicitări
am fost tocilar
nu am fost capabil sa merg într-o direcție deși excelam la teorie la orice materie si aveam o memorie foarte bună
Dragut articolul, cumva rezoneaza cu experienta mea.
Multa materie, scoala de dragul scolii, premii 1-3 , oras si comunitate mica, parinte profesor , presiune mare ca “ne stie lumea si nu putem sa ne facem de ras”, mizerii de genul.
In cazul meu incliniatia spre stiintele exacte s-a transmis de la parinte la copil; nu erau nici atatea optiuni ca acum ca sa descoperi o vocatie a copilului dar asta nu a fost o tragedie. Acum, daca excelezi intr-un domeniu si daca acasa aceasi directie e incurajata si sustinuta, nu ai cum sa nu profiti pe parcursul vietii de asta.
Long story short: am facut o mie de prostii, de experimente, am fost rebel la varsta care nu trebuia, am invatat pe calea cea grea multe lucruri. Cu toate astea, acea ambitie de a gasi o solutie la o problema punctuala, acea gandire analitica, nevoia de cunoastere m-a dus in punctul bun in care sunt acum.
Am multe povesti dar le pastrez pentru iesirile la terasa sau pentru un comentariu in contextul povestii, daca apare momentul
Nu.
După ce-am terminat liceul am dat la Biblioteconomie. Eram 7 pe un loc la Litere, că pe vremea aia se dădea examen de intrare din 3-4 materii. Prin ceva miracol am intrat și în 1997 eram anul I. Am făcut pe adminul de rețea vreo 4 ani din care primii doi i-am irosit pe Starcraft în rețea. După doi ani m-am uitat înapoi și mi-am dat seama că rețineam doar o difuză partidă lungă de gaming, mi-a fost jenă așa că m-am pus pe rețelistică, programare și sisteme de operare. Alternam între BeOS R5 și Slackware Linux, făceam scripting în BASH și LISP, învățasem puțin C și ASM. Prin ’99 făcusem un joc cu niște tipi (”fRaBs”), făceam reverse engineering la programe BeOS punând câte un jmp în assembler înaintea casetei de înregistrare și aveam o colecție mișto de coduri-sursă viruși și alte chestii folositoare precum Jack The Ripper. Tot prin ’99 am făcut un curs de programare în inutilul FoxPro; pentru diplomă. Scris prima carte. Apoi Informatica la faculta de Științe. Apoi vreo 10 ani exclusiv Linux până prin 2012 când am dat la Psihologie. Publicat prima carte în 2009 după ce-a zăcut în sertar aiurea. Făcut un curs paralel în neuroștiințe, învățat SPSS. Apoi masterul de psiho, apoi doctorat în Sociologie, apoi direct în anul II la licență la Sociologie după ce-am înghețat doctoratul. Acum mai am un an de doctorat. Din 2012 am învățat singur R, programare de microcontrollere, făcut clustere, niște CISCO pe un router de mâna a doua, machine learning, niște Python, LoRa și electronică cu componente pasive. Acum sunt undeva pe la primul PCB cu componente SMD, fac un CNC de la zero, vreau să fac un braț robotic, mă joc cu tehnologie Lidar și CircuitPython.
Din educația formală de până prin 2012 am învățat mai nimic. La Info ne chinuiau cu FoxPro și Windows NT. La Biblioteconomie am făcut arhivistică și protejarea colecțiilor de carte veche și alte imbecilități. Am învățat mult între 2003 și 2008 cât eram la reviste de IT, că acolo trebuia să înveți chestii noi că voiai, că nu voiai; altfel nu aveai despre ce scrie. La criză am patinat glorios pentru că începusem să lucrez online și acolo găseai de lucru – făceam SEO la greu, scriam texte la comandă. Dar m-a pus pe gânduri și am zis că mai am nevoie de o specializare, pe când vine valul următor de criză. Așa că am dat la psiho. Anul I – curs de introducere în sociologie. Loved it. Din păcate fix atunci s-a desfințat sociologia la universitate din lipsă de studenți așa că a trebuit să aștept niște ani să se redeschidă. Făcut doctoratul în paralel cu facultatea vreme de un an jonglând și cu cabinetul și IT-ul între timp. M-a rupt de oboseală, dar acum că miroase a criză dorm liniștit.
Se poate învăța orice. Important e nici măcar să vrei, ci să-ți placă.
Încerci sa te afirmi prea flagrant pe acest blog.
@Vlad: Mi-am notat nemulțumirea ta în carnețelul meu cu nemulțumiri ale oamenilor pe care nu-i cunosc dar trebuie să-i mulțumesc. Sesizarea ta a fost apreciată și vă vom răspunde în termen de 30 de zile.
Chestia scrisă de Vlad mi-a adus aminte de colegii ăia de clasă care te interpelau în pauză și îți spuneau supărați s-o iei mai încet cu notele de 10 că – uite – ei au scos un 6 și un 5 și-i faci să pară proști. Genul ăla de om care nu se poate ridica așa că te trage în jos, să fiți amândoi la același nivel, că doar e democrație și toți suntem egali. Sau precum colegii de lucru care te iau semi-ironic cu ”ia mai odihnește-te și tu”, că știu că-i vede șeful și soluția ar fi să readucă norma la nivelul lor, nu să dea din ei mai mult.
Toți ăștia îl apucă de picior pe ”te lauzi fă!”, să nu le scadă stima de sine.
Hai – bahtalo!
Bai Razvan am intrat la tine pe blog, la primul „read more” pe care am dat click mi-a dat redirect pe un site dubios, ceva pariuri sportive
@Loft: hăhă – welcome to 2021. Ăla nu-l mai întrețin de vreo 4 ani; cam așa.
Razvan, cum vrei, dar daca tot iti pierzi timpul pe aici ca sa te faci cunoscut, nu mai bine sa iti asiguri si „cartea de vizita” pusa la punct?
@Loft: presupui eronat că eu îmi doresc ”să fiu cunoscut”. Cât despre site – pur și simplu îmi lipsește cheful să-l curăț și întrețin. Poate altădată.
@Loft
Tu n-ai dat click pe numele cu care comenteaza? Ca stii ca ala e link, nu?
Nu te mai ofusca așa domnule psiholog. Dacă nu aveai nevoie de atenție nu îți puneai numele complet cu poza și link către site-ul tău.
Pregătirea ta de psiholog nu te-a ajutat sa-mi faci un profil corect nici măcar in proporție de 1% .
In schimb despre tine se vede clar ca îți cauți refugiul in online ca in viața reala esti un terminat neagreat de nimeni.
Ce vrea să spună autorul e că degeaba faci școală, dacă nu ai școala vieții.
Lipseste un „si” in enuntul tau. Eu inteleg de la autor ” si scoala vietii”. Adica una fara alta nu se poate. Enuntul tau e „pe golaneala”. Hai sa nu mai invatam nimic ca ne facem „tik-tok-eri” si ” luam banii la fraieri”.
La Academia Cisco aveam un coleg care in clasa a 10-a era deja ceva olimpic la informatica national, pe la balcaniade… Nu exagerez cand spun ca daca ii dadeai drumul singur pe strada, nu stia si nu putea sa se descurce sa ajunga singur acasa. Mai erau colegi care in afara de invatat la program, nu faceau nimic altceva. Degeaba esti elev eminent daca nu inveti sa porti o conversatie.
Cumva e nevoie sa imbinam cele doua „scoli”. Bisnitul de PC-uri m-a invatat sa vand. Munca la McDonald’s m-a invatat sa nu mi-o iau in cap. Activitatile in reteaua de cartier m-a invatat sa interactionez cu clienti pe care sa ii fidelizez, sa rezolv probleme (cum tragem nene cablul asta?) si m-a ajutat sa cunosc multi oameni si sa leg prietenii (da, si fete, nu era doar despre munca, logic).
La „scoala vietii” e concurenta mare… nu degeaba „o face toti baietii”. E nevoie de ceva in plus care sa te diferentieze si care sa iti „creasca valoarea”. Cea mai la accesibila fiind educatia.
Levorius scrie și gândește ca un utecist. E dramatic având în vedere că are doar ~35 ani. Dar ce e tragic, e faptul că sunt mulți cititori comentatori pe aici care rezonează cu el
Explica mai detaliat pentru noi astia mai retardati.
E vorba de dezvoltarea multilaterală a omului socialist. Să faci chestii non stop de dragul prograsului, ca să fii membru util al societății – ideal ar fi și să nu vrei remunerație proporțională ca să nu fii mic burghez.
„Să faci chestii non stop de dragul progresului,i – ideal ar fi și să nu vrei remunerație proporțională” – se numesc hobby-uri; dupa ce devii bun la ele (daca devii), ceri remuneratie cat doresti si devii burghez. Nu am inteles nici eu paralela.
Eu doar explicam de ce (cred eu că) zicea omul de utecism. Nu am zis că nu sunt de acord cu hobby-urile plătite.
Ca fapt divers, Socialismul te vrea foarte activ (erou al muncii socialiste) dar nu proporțional remunerat. From each according to his ability, to each according to his needs. Adică dacă poți tre’ să bagi mai mult, dar nu primești mai mult decât ai nevoie. Genial, nu?
@ caposu: a explicat A. foarte exact, zici că suntem vorbiți
Altfel, faza asta cu falsa modestie exhibată condescendent de genul „noi ăștia retardații” e fumată demulticel. Nu că nu are haz (nu are, ia-o ca beneficiu de inventar) dar e chiar enervantă în orice discuție rezonabilă cum a declanșat Levorius
@A. : N-am faze de Pruteanu, dar îmi place mai mult cum sună mizeria în română – de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi
As fi spus ca munca de dragul muncii vine mai mult din etica protestanta a lui Luther si Calvin, care spunea ca munca te va mantui (cartea „Etica protestanta si spiritul capitalismului” – Max Weber e o lectura de referinta care compara mentalitatea capitalista- protestanta cu cea „socialista” – catolica). Mai ziceau niste baieti ceva despre eliberarea prin munca acum 75 de ani, insa ei erau fix opusul doctrinar ai socialismului. Bine deci ca ati zis de utecisti si nu de Hitlerjügend…
Utecistul era trimis la cules struguri in timpul liber, nu stiu cat de mult i-a folosit ca activitate formativa asta. E adevarat ca in liceu si facultate am prestat multa munca „pe gratis”, lucru care insa m-a ajutat pe viitor sa castig si bani din anumite activitati. Intai tatonezi ca sa afli ce iti place sa faci, apoi te concentrezi pe o directie ca sa devii bun in ceea ce faci, apoi esti si platit in 10% percentile pe acea activitate. Cam asa a functionat in cazul meu si probabil asa e de cand lumea, indiferent de mediul politic al momentului.
@ Levorius: ai ridicat nivelul discuției, dar overall tot aia rămâne – între stahanovism și teoria lui Weber cum că protestantismul a generat capitalismul prin chiar ascetismul său, sunt fix atâtea deosebiri câte asemănări. Caz de sumă nulă, același rahat învelit în staniol de culoare diferită…
Fiecare face cum simte și cum crede că e bine pt el, dar mie, om cu barba sură, hărnicia asta a ta exhibată tip show-off îmi sună ca ceva cunoscut, din păcate…am mai mestecat caramele astea
Articolul si unele din comentarii se incadreaza perfect in categoria „pe vremea mea maica”, pe care cineva din generatiile mai tinere nu va da doi bani.
Cineva neavizat trebuie sa stie ca atunci era o gramada de timp liber pe care nu prea aveai cu ce sa-l umpli, asa ca lectiile le cam faceai din plictiseala, plus ca inca se mostenise standardul din comunism, si pana si cei mai slabi colegi de liceu intrasera pe bune, triati de un examen de admitere destul de dur. Daca era un liceu de info sau mate-fizica, va dati seama ca toata lumea de voie de nevoie mancase culegeri pe paine. Asta nu inseamna ca le-a si placut.
Iar partea cu info, tocmai se bagase cablu, aveam colegi care dormeau fizic in server room si faceau rol de admin 24/7. Luau 10 doar la ce voiau ei, aveau si materii la care erau bata. Existau si colegi care dupa ce-au depus efort sa ‘intre’, s-au lasat pe tanjala. Ca in orice generatie.
Două cuvinte: Starcraft și Counterstrike. In generala aveam colegi care primeau bani de la părinți și în loc sa vina la școală de dimineață mergeau la internet cafe-ul de la colț, unde stăteau pana seara. Un coleg de facultate a rămas repetent după anul 1 în 2005 și s-a retras pentru ca juca World of Warcraft 12 ore pe zi. Fiecare generație a avut cu ce sa piardă timpul, nu cred ca acum e diferit. Doar că Tiktok și Insta in loc de jocuri.
Băi ce să zic, eu fac parte din categoria cealaltă („procrastinating lepră”) care nu a făcut chestii „utile” decât împins de la spate. Până la terminarea facultății în afară de un curs de engleză și ceva de calculatoare la începuturi nu prea am făcut altceva „extracuricular”. Am fost și olimpic la fizică dar tot forțat, nu făceam eu exerciții de dragul fizicii, aș fi preferat să fiu afară cu bicicleta. În schimb odată cu internetul m-am documentat pe niște subiecte pe cât de obscure pe atât de inutile, gen WW1-2 warships. De citit am citit doar cât trebuia de la școală, doar prin facultate m-am apucat de niște chestii legate de interesul meu. Chestia se extinde și acum, mă disperă că managerul mă fute la cap să îi zic ce traininguri fac anul ăsta. Prefer să citesc despre nutriție (acum, luna viitoare poate să fie altceva) sau să fiu prin munți sau nu știu, să dorm!
Acuma nu zic că ce fac eu e bine, doar că asta e starea mea naturală. Ce se întâmpla dacă eram și eu pe „hustle”? Greu de zis pentru că nu sunt omul ăsta, eu primii bani (dacă nu socotim bursele) i-am făcut la primul salariu luat după ce am terminat facultatea. Cine face asta, își dorește. E greu să te forțezi să îți dorești ceva. Mă rog, ce vreau să spun pentru cei care poate sunt tot în situația mea este că se poate și fără hustle. Doar că trebuie să te pricepi la ceva. Fără să faci nimic nu se poate (din păcate).
BGH pe Brood War ca băieții … aia cu minerale multe?
Big Game Hunters, da. Unde te dezvoltai pana la ultimul tier Battlecruisers vs. Carriers. Un joc de genul asta ținea mult și la Internet Cafe costa o pălărie de bani.
Ma, eu n-am avut _ATAT_ de multe preocupari si activitati cand eram la liceu. 6 ore la liceu, apoi inapoi acasa unde citeam, ma uitam la Discovery sau bagam jocuri pe TV sau pe o clona de Spectrum. Plus de 2 ori pe saptamana karate. Cluburile de tot felul (alea de la casa pionierului) cam disparusera deja, de internet nu auzise nici dracu… etc.
Cu toate astea, am ajuns bine, zic eu. Nu ca nu se putea mai bine – cata vreme nu esti Bill Gates, sa bagi microcip cu vaccinu’, e tot timpul loc de mai bine.
Nu-s in totalitate de acord cu articolul, nu cred ca ai succces doar daca faci cate 10 (sau mai multe) chestii pe zi pe langa scoala, dar chestia cu care sunt de acord e ca daca te bazezi doar pe ce inveti/faci la scoala, n-o sa faci mare scofala; o sa ajungi ca nea Gigu de la parter, inginer pensionar convins ca reptilienii conduc lumea din umbra, Iohannis e omu’ ocultei si Romania e tinuta in mizerie de Soros, ca altfel ar conduce lumea. Am fost la liceu de mate-fizica (in pauze ii faceam cu mana lu’ Dojo – probabil, liceul meu era langa pedagogicul din Timisoara), eram extrem de curios de informatica, dar liceul nu avea decat cateva clone de Spectrum, PC-uri vedeam prin poze, iar eu „invatam” despre calculatoare citind „reviste” printate pe cate o imprimanta matriciala. La facultate (n-am intrat la Calculatoare, ca acolo se cadea cu 9.50) am avut ocazia sa mai pun mana pe cate un PC (386) cate o ora pe saptamana, la ora de informatica, dar evident ca nu era suficient, iar pretul unui PC era in continuare prohibitiv. In plus, mai faceam cate un proiect pentru cate unu’ de la calculatoare, ca asa-i cand la examenul de admitere nu e o proba „de specialitate” (la examen era algebra si fizica sau algebra si geometrie).
Am inceput sa lucrez cand inca eram student, mi-am cumparat primul PC, am stat luni intregi cu nasul in PC-ul ala, m-am pus sa invat linux doar pentru ca intr-o seara, la un internet cafe, l-am vazut pe unu’ care nu incerca sa agate gagici pe mIRC si nici nu se juca jocuri in retea, nu, el pierdea toata noaptea in fata unui ecran negru cu litere verzi; cand l-am intrebat ce face acolo a dat-o superior, ca e linux, chestii grele, dar uite, poate sa dea pe cine vrea el afara din internet (da, stiu cum suna, inteleg acum ce facea el acolo, dar atunci habar n-aveam). L-am rugat sa-mi arate si mie, mi-a zis ca nu poate, ca el l-a platit pe unu’ sa-i arate asta… asa ca intr-o zi revista CHIP (pe care o cumparam regulat) a avut si niste CD-uri cu RH7, l-am instalat, m-am chinuit sa instalez driverul placii video (printam la lucru pagini intregi de documentatie + xorg.conf si apoi acasa incercam ce tiparisem la lucru), mi-am batut capul sa fac aia si ailalta in Linux, chestie ce m-a ajutat mai tarziu, cand am ajuns sa lucrez in IT.
In teorie, scoala nu m-a ajutat deloc, daca nu-mi bateam eu capul poate ca vindeam acum mere-n piata. In practica insa, m-a ajutat cu cateva chestii de baza – la liceu am invatat ceva electronica, cum sa folosesc un osciloscop, cum sa lipesc o rezistenta, asa ca acum pot sa fac niste chestii dragute cu un raspberry pi, niste motoare si niste drivere pentru motoarele alea; la facultate in nu mai stiu ce an am dat de AutoCAD, chestie ce ma ajuta acum cand am imprimanta 3D si-mi fac cine stie ce chestie din plastic; tot la facultatea m-a invatat ca nu-i o tragedie daca nu stii ceva, ca e imposibil sa stii totul si de aceea e important sa stii sa cauti informatiile de care ai nevoie.
„nu cred ca ai succces doar daca faci cate 10 (sau mai multe) chestii pe zi pe langa scoala”
Total de acord, in liceu si facultate m-am intins in prea multe directii pana sa imi dau seama ca pentru a evolua pe termen lung e mai bine sa te focalizezi pe una singura, hai doua. Dar ca sa aflu ce imi place sa fac a fost necesara si perioada asta de tatonari, pana a imi alege directia mai departe. Nu am fost genul care sa asculte prea mult de sfaturile bine intentionate (sau nu) a celor din jur, am preferat sa incerc eu si sa ma dau cu capul de pragul de sus. Ceea ce s-a si intamplat, nu de putine ori
De la bagat un bec de 2.5V in priza de 220V (aveam 5 ani) am progresat la a compila kernel-uri de Linux pe nenorocirile de 386 de la laborator in anul II. (la laborator bineinteles ca ne distram intrand remote pe calculatoarele colegelor – un mod diferit de a le trage de coditze, sau maltratind serverul de SMTP, trimiteam spam). Facusem si-un virus calarind intreruperea 21 din MSDOS, virus pe care tot eu am fost pus sa-l dau jos de pe retea, ca-l scapasem de sub control). Acolo citeam pagini de manual ca sa deprind script-uri bash. Bagau aia o teorie in noi, la politehnica, ca pentru specialistii care lucreaza in fabrica de microprocesoare (am invatat tot procesul ala, de la ecuatiile diferentiale pentru tranzistor la procesul de litografiere, cu trecut prin faza de design de circuite. O gramada de invatatura pe care acum n-o folosesc (am avut bursa), dar mi-a prins bine aparatul matematic (in anul I era standard sa facem in vacanta 400 de exercitii pentru anume examen de mate – umpleam un caiet A4. Ne mai si verifica). Basca stiam toata fizica ce e in spatele unui calculator. Am idee cum sa proiectez scheme cu microcontrollerre, tranzistoare, amplificatoare operationale. Si dupa ce-am invatat toate balamucurile alea, mi-am dat seama cat de putin stiu si invat in continuare ce am nevoie la job.
Scoala mi-a aratat cam cu ce se mananca domeniul; e ca un fel de cofetarie, incerci toate prajiturile alea invatand, sa vezi ce merge mai bine pe mintea ta. Daca in scoala nu inveti toate prostiile, nu-ti poti da seama 1. ce e pentru tine , 2. nu poti interactiona cu specialisti din alte domenii pentru ca-ti lipseste cultura generala si 3. mintea e un muschi care trebuie antrenat.
Am citit Don Quixote de La Mancha la 13 ani, Decameronul la 16 ani si tot nu pot sa citesc ceva scris de Camil Petrescu …
In rest, ca om care a facut liceul la inceputul anilor 2000, tin minte ca a fost o vreme de „vest salbatic” pentru oamenii cu aplicare spre IT.
Putine reguli, mult software la liber, multi oameni care isi doreau sa foloseasca un calculator dar nu aveau inclinarea necesara … tot ce trebuia sa faci era sa dai din coate sa inveti singur cum sa faci si aveai o deschidere.
P.S:
Si cablul UTP pe care l-am tras pe exteriorul blocului la 14 ani si pe care l-am sertizat cu un cutit si un patent, l-am dat jos dupa 18 ani de functionare neintrerupta.
„Important nu e cu ce sertizezi, important e cum sertizezi”
Elon Musk – 1997
Eu sunt un pic mai bătrân, leat ’75.
Cu banii câștigați mi-am luat cam tot ce a apărut pe piața de carte SF în primii trei ani de după Revoluția din ’89. Începând cu 1994, am vândut o parte dintre aceste cărți pentru a-mi plăti chiria ca student în București, în primul semestru al anului I. Din fericire, mi-am găsit job rapid în domeniul studiilor (tot pe baza culturii generale!), apoi am luat și bursă de merit și, treptat, mi-am refăcut biblioteca. Acum am peste trei mii de cărți (jumătate în engleză), dintre care o treime s-au strâns cu ocazia doctoratului și o treime sunt de literatură SF.
Am intrat la liceu în ’89, am făcut primul trimestru în socialism, apoi a venit Revoluția și au apărut oportunitățile.
Oricum, până la Revoluție, am profitat că eram primul nepot al bunicului din partea tatei (pe celălalt bunic nu l-a cunoscut nici mama, a fost prizonier la ruși și a murit imediat după WW2). Bunicul-de-tată era un bun meseriaș, fusese ucenic de la 12 ani și știa lăcătușerie, tâmplărie, strungărie, sudură, lucrase la întreținerea de locomotive cu abur și avea habar de multe alte chestii care se făceau într-o uzină de 4.000 de oameni, un fel de IMGB de provincie (uzină unde a ajuns, pe la 50 de ani, șeful CTC-ului pe reparații utilaje). În anii ’80, un elev de generală nu prea avea opțiuni de eptrecut timpul liber, mai ales în vacanțe: citit sau jucat pe-afară, cu „copiii de la bloc”. Eu am avut noroc nu doar cu bunicul, ci și cu tata, inginer electromecanic, genul care se băga la reparat aspiratorul/mașina de spalat/ televizorul pe lămpi ș.a.. Iar el și bunicul m-au tolerat pe lângă ei pentru că m-am dovedit un elev bun încă de la început, și nu și-au mai făcut probleme că aș pierde timpul cu prostii. Am o garnitură completă de diplome „Premiul I” din școala primară și gimnaziu, cu o singură excepție, în clasa a VII-a, când am luat premiul al II-lea în absența premiului I (neacordat pentru că am avut media 9,49 și regulamentul cerea 9,50). Succesul școlar a fost rezultatul combinației de memorie bună + pasiunea pentru lectură, combinație care mi-a dat încredere, de eram mereu cu mâna pe sus. Am citit, de prin clasa a II-a, cam toate cărțile pe care am putut să pun mâna, de la Verne la Twain și de la Balzac la Hugo și „1001 de nopți”. Părinții mei citeau și ei, așa că am avut acces, pe furiș, la cărți de care mi se spusese că „nu sunt pentru copii” („Cel mai iubit dintre pământeni”, „Pe aripile vântului”, „Decameronul”, „Craii de Curtea-Veche”, „Isprăvile bravului soldat Svejk”, „Shogun”, „Groapa” și „Principele” etc.). La un moment dat, prin clasa a VI-a, toți adulții din familie mă alimentau cu cărți (cadouri cu diverse ocazii), iar maică-mea profita de faptul că, fiind învățătoare suplinitoare, se tot rotea prin școlile orașului și avea acces aproape în fiecare trimestru la altă bibliotecă școlară. În clasa a VII-a am decoperit Anticariatul din oraș și am început să-mi cumpăr cărți fără grija vreunei cenzuri. Așa am dat peste romanele polițiste din colecția Enigma, peste cărțile de război ale lui Hassel, dar și peste SF-uri clasice și, mai ales, celebra Colecție de Povestiri Științifico-Fantastice aka. CPSF (am reușit să colecționez cele 465 de numere cu ajutorul unui unchi care avea cam jumătate dintre ele și mi le-a dat cadou de Crăciunul din ’88, iar restul le-am căutat, găsit și cumpărat una câte una până prin 1993).
Cititul pe lumină slabă mi-a provocat, în ’88, un tic la ochi (erau întreruperi de curent și citeam la lumina unei lămpi cu gaz!), așa că am fost nevoit să iau o pauză și, încurajat de părinți (care voiau să mă vadă la aer liber!) am căpătat pasiunea ciclismului. Tata avea o semicursieră sovietică, marca Sputnik, cumpărată de la un coleg de muncă și reușise să facă din bucăți luate de ocazie o a doua semicursieră. În două vacanțe de vară, ’88 și ’89, am bătut orașul (singur) și județul (cu tata) în lung și-n lat, de am căpătat și ceva mușchi (de găină, zicea tata, dar erau mușchi!
La liceu, după revoluție, mi-au prins bine cunoștințele tehnice, mai ales la orele de atelier. Mă rog, maistrului i-a atras atenția numele de familie, așa că a trebuit să arăt că sunt destul de îndemânatic încât să nu-mi fac înaintașii de rușine. Am ales liceul industrial patronat de uzina în care lucrau tata, unchiul și bunicul în ideea ca după bacalaureat voi face doi ani în producție, voi acumula cât mai multe calificări și apoi voi da examen la Academia Tehnică Militară (am renunțat la acest plan după Revoluție, fără regrete, căci mi-am dat seama că nu sunt croit pentru cariera militară). În liceu am intrat primul, la singura clasă de Electrotehnică. N-a fost nevoie să mă omor cu învățătura, în condițiile în care aveam colegi care (spuneau profesorii) nu ar fi trebuit să iasă din gimnaziu decât la 18 ani sau, și mai și, ar fi trebuit orientați spre școala ajutătoare încă de la clasa I! Pentru că renunțasem deja la ideea unei cariere tehnice, la materii precum Măsurări Electrice și Electronice sau Tehnologia Lucrărilor Electrotehnice doar citeam lecția din manual și vânam note. Pe cale de consecință, am avut timp destul să citesc și mai mult, căci după ’89 piața editorială explodase. Am reușit să fac bani oferind colegilor servicii de desen tehnic și respectiv de prelucrări prin așchiere la orele de atelier, când trebuia să facem niște piese pentru nota minimă și maistrul ne lăsa în voia noastră
Dacă ar fi să fac un calcul, aș spune că până la 18-19 ani am fost mai degrabă produsul lecturilor și al educației primite în familie și mai puțin al educației școlare per se. După ce am devenit student, lucrurile aflate la cursuri și seminarii au contat din ce în ce mai mult, inclusiv accesul la biblioteca universitară (unde am fost forțat să învăț rapid cât mai bine franceză și engleză, pentru că majoritatea cărților fundamentale erau în aceste limbi!). Cunoștințele căpătate la slujbă s-au adăugat și ele peste ceea ce acumulam la facultate, împreună cu experiențele de viață semnificative, gen evenimente/acțiuni de amploare în care am fost implicat, deplasări în țară și în străinătate, contacte cu oameni mai deștepți ca mine (mulți!) din diverse domenii etc..
Apoi m-am îndrăgostit de o colegă de facultate și am luat-o de soție după absolvire, m-am dus să muncesc prin țări străine ca să fac (mai mulți) bani și am crezut că era fericită, dar de fapt nu era, așa că am divorțat de comun acord după un deceniu de căsnicie. Dar asta este o altă poveste
(Scuze pentru textul prea lung!)
nu o sa inteleg niciodata asta si poate imi explica si mie cineva ca poate sunt eu prost.
mama e profesoara de fizica. scoala generala. grade performanta vechime bla bla 4500 lei pe luna.
voi stiti cat are o catedra? cat munceste un profesor intr-o saptamana? 16 ore.
cat muncesc eu? 40.
cata vacanta are un profesor? 2 luni doar vacanta de vara + vacanta de iarna + vacanta de paste + vacanta intersemestriala bla.
cat concediu am eu? 21 de zile pe an
de ce p*** mea le plangem atata de mila?
Salut @raw , textul de mai sus este predominant despre importanta educatiei, de lipsa careia se si plange multa lume in Romania ca motiv principal din care lucrurile ar „merge prost”. Este pacat ca, avand un profesor in familie, nu l-ai intrebat cate ore pe saptamana lucreaza de fapt si ai presupus ca, daca o catedra de fizica sustine 16 ore la clasa pe saptamana, atat are de lucru. Eu fara sa am vreo tangenta cu domeniul pedagogic sau cu sectorul public am intrebat totusi de-a lungul timpului, de curiozitate.
Norma didactica a personalului de predare din invatamantul preuniversitar cuprinde:
a) activitati didactice de predare-invatare, 18 ore pe saptamana;
b) activitati de pregatire metodico-stiintifica si activitati de educatie, complementare procesului de invatamant saptamanal:
– 9 ore de pregatire,
– 3-4 ore de activitati stiintifico-metodice,
– 2 ore de comunicare cu familiile elevilor,
– 4-5 ore de evaluare a elevilor, inclusiv prin participarea la consiliile profesorale ale scolii si ale claselor,
– 1 ora de dirigentie,
– 1-2 ore de serviciu pe scoala.
Iti recomand sa o intrebi mai exact pe mama ta cate ore pe saptamana lucreaza (vei afla ca cel putin vreo 35– profesorii de matematica, romana etc. au mai mult) si cat salariu ia in cele doua luni de vacanta de vara, dupa ce face pregatire cu clasele terminale pentru examene si merge la supraveghere si corectat. Gradele acelea nu se dau singure, se scriu si se sustin niste lucrari, se sustin niste inspectii la clasa, se testeaza aptitudinile de pedagogie.
Pe langa asta, fiecare elev trebuie testat cumva, iar lucrarile, tezele, compunerile nu se corecteaza singure. Apoi fiecare ora din anul scolar trebuie planificata, activitatea de planificare a programei anuale ocupa mult timp la inceputul fiecarui an scolar. Apoi, pentru fiecare dintre cei 200 de elevi pe care ii are un profesor cu catedra are- ce crezi? De interactionat cu parintii fiecarui elev (mama are muulte povesti amuzante de aici, nu are rost acum sa intru in acest subiect).
Si eu lucrez in mediul privat de 15 ani, dar nu ii urasc pe profesori. Eu cred ca tu stii lucrurile acestea dar, ca orice parinte care isi da copilul la scoala, preferi sa te faci ca nu stii si sa intelegi eronat ca articolul ar fi vreo apologie a profesorilor.
Spre reamintire ce am scris in articol este: „Nu știu dacă se poate compara, însă cu siguranță salariile profesorilor și atitudinea părinților (și, prin ei, a copiilor) reflectă cu exactitate calitatea educației dintr-o țară și viitorul acesteia.” Te asigur ca aceasta lipsa de respect fata de profesori si educatie in general ca in Romania nu vei intalni in tari ca Germania, Olanda sau tarile scandinave, lucru care se reflecta si in salariile lor. Sa stie ei ceva ce noi nu stim?
@Levorius nu e usor sa fii profesor dar si modelul de lucru din învățământul românesc e vai de p**a lui. Realitatea este că deși nu ar strica și nu sunt împotriva măsurii, simpla mărire a salariului profesorilor nu ar schimba cu nimic situația elevilor la sfârșit de an.
Eu am invatat franceza, geografie si istorie la scoala din placere. Am avut si profi beton. Mi se invartea elicopterul si la biologie si mai ales chimie, dar nu imi placeau asa tare, astfel ca eram mai lenes si luam note mai mici. Dar de stiut stiam.
Matematica si fizica – le-am urit cu abnegatie, sunt pamant la ele! praf!
Pe langa scoala, am facut cam ce-a facut si autorul articolului, am citit ciresarii, caragiale in prostie, ceva muschetari, istorie de-aia batraneasca, legionari, mi-a fost scarba de literatura romana asa ca m-am limitat la „lecturile obligatorii”. In schimb am citit Decameronul la 13 ani. Mi-a zis profa de franceza sa o citesc cand gat liceul, nu cand gat clasa a opta :)))
Eu reparam si ma jucam cu masinute cu motoras electric, ca n-aveam altceva…erau niste joagare aruncate de altii si eu tot reparam la ele cu fratii mei…
calculatorul a aparut mult dupa si eram toata noaptea pe red alert 2, cossacsk si heroes 3/4. aaa, si jucam fotbal toata ziua, dupa scoala si evident tooooaaaata ziua in vacanta. mai faceam ture lungi cu bicicletele, gen 20-40-50 de km intr-o zi, copil fiind, era mult. mergeam mai multi sa nu stie parintii, ca de obicei ne cam pedepseau daca aflau. asa am langanit-o cu bicicletele ani de zile si nimeni nu stia ce faceam si unde umblam. la noi in zona sunt cazemate multe si mergeam vara acolo si intram in ele, ca erau uscate…era bestial! in rest, cand nu jucam fotbal, mergeam in cimitir si frecam menta pe acolo.
o activitate care si mi-a placut enorm era sa mergem sa furam baterii de masini, expirate, sa topim plumbul si sa ne facem medalioane din el…practic turnam plumbul peste monede si astfel ne faceam si noi te miri ce medalioane de purtat la noi…
trageam cu carbid toamna si iarna sau puscam cu injectoare…periculos, unii se ardeau tare la maini, dar si mega distractiv
ardeam cauciucuri de tir noaptea si stateam la foc pana miroseam ca un furnal de la copsa mica. fiind la liceu mergeam sa ajut prietenii sa-si repare motoarele (nipru, CZ, MZ, panonia, eventual mobre, hoinar)…reparam la ele 5 zile, ne caram sambata, duminica se stricau iara :)))
am muncit relativ destul, cules vie, adunat prune si alte fructe, cules porumb, mers la fan o saptamana pe an, in fiecare vara, am mers doar la un curs de calculatoare, am invatat ms dos, norton si windows 98…oricum sunt doar utilizator de pc, nu stiu software deloc. insa, stiu singur sa desfac si sa configurez un pc cu toate piesele. macar atat
Reteta succesului este simpla:
1. Sa fii bun la ceea ce faci
2. Sa ai noroc
De asta avem foarte multi interlopi de succes.
Asa la o privire cursorie am atins cam jumate din ce-a facut autorul. Am participat si pe la niste concursuri. Am tot incercat diverse chestii pana am realizat ca sunt puțin cam prost și nici n-am cu ce să compensez. Așa că n-am mai incercat așa de multe lucruri.
Acum lucrez ca programator de mentenanță software la ceva internațională.