Sclavul e sclav pentru că așa vrea el

Încă un isteț de pe Republica ne povestește cum a refuzat, bravă, un job de sclav la o companie, deci companiile e rele, deci oamenii e sclavi, deci nasol:

Aşadar, doamna din faţa mea, rimelată si cu zâmbetul pe buze, îmi spunea senină ca un cer de vară că timpul de lucru este de 8 ore de luni până vineri, plus sâmbăta de la 8 la 19, plus duminica de la 9 la 17. Şi, cireaşa de pe tort, după ce m-a întrebat dacă am copii, mi-a răspuns fericită că, neavând cine să mă plângă acasă, nu crede că ar mai fi vreo problemă din partea mea să accept.

Te-ai gândit vreodată dacă nu cumva eşti un exemplu prost pentru copiii tăi şi dacă nu îi pregăteşti să devină sclavii lumii moderne de mâine, ca şi tine? Sau poate zicala românească potrivită generaţiei părinţilor noştri „capul plecat, sabia nu-l taie” îndeamnă tocmai la supunere totală şi doar atât? (sursa)

Aww.

Pisoi, toți ăia care acceptă o fac pentru că le e foame. Dacă ar avea puși deoparte salariul pe 6 luni și un set de aptitudini minime, ar putea negocia lejer cu angajatorul. Când ăla spune “vii 12 ore pe zi, 7 zile pe săptămână pe 400€ și tu îi dai cu flit, și următorul îi dă cu flit, ce va face? Inițial va angaja unul nepriceput care va face pagube, după care va da din nou anunț. Și vor veni iar oameni civilizați care nu vor accepta să fie sclavi și iar va angaja un prost. După ce îl va da afară și pe ăla va regândi un pic politica de angajări. Poate nu e ok să îl alerg 12 ore. Poate nu e ok să îl țin 7 zile la serviciu.

Așa se civilizează piața muncii. Nu scriind pe net prostii, ci refuzând să faci pe sclavul când ți se oferă. Demnitatea nu se câștigă, ea există și se păstrează fără a fi oferită de cineva.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

57 comentarii

  1. „Capul plecat sabia nu-l taie” dar nici soarele nu-l vede.

    00
    • Pai si ce sa faci cu fata arsa de soare? :)

      00
    • Capul ce se pleacă paloşul nu-l taie,
      Dar cu umilinţă lanţu-l înconvoaie!
      Ce e oare traiul dacă e robit?
      Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?
      Viaţa şi robia nu pot sta-mpreună.
      Nu e totodată pace şi furtună.

      Dimitrie Bolintineanu – „Daniil Sihastrul”

      00
    • Titlul nu are nicio legatura cu concluzia autorului ! Aratati-mi-l pe ala care e sclav ca vrea el! Omu, a dat un exemplu concret de interviu, de situatie.

      00
  2. Pai si ea nu asta a facut?

    00
  3. Plm e bine ca macar deschid gura. Nu mai invrajbi oamenii, ia si tu si pune un strat de panselute ca tot omu gospodar…

    00
  4. Asta suna un pic a vrajeala. Nicaieri (legal) nu pot sa iti impuna un program de genul asta.

    00
    • Când ți-e foame..

      00
    • am auzit de cazuri cand semnau contract de munca si nici nu aveau habar ce au semnat si acolo scria ca sa muncesca sambata si duminica pentru 5 lei/zi iar in timpul saptamnii ore suplimentare 8-12 ore pe zi.
      Sa ne uitam la cei din turism si confectii ce program au.

      00
    • Normal ca e vrajeala articolul din republica, mai ales in multinationala unde se rezpecta totusi dreptul muncii

      00
    • @dw: existã legislaţie, prevederile legii „bat” orice ar scrie în contract. Unii oameni acceptã din comoditate(da, e mai usor sã roboţesti 12 ore ceva ce ştii decât sã faci efortul de a învãţa ceva nou) şi alţii n-au alternative.

      00
    • Cred ca legal exista un numar maxim de ore pe care un angajat il poate munci. Si la asta se adauga un numar maxim de ore peste program platite mai bine decat orele de program efectiv. Aia care il incalca flagrant pot fi reclamati pe la vreo institutie ceva.

      00
  5. Tu zici ca n-ar trebui sa accepte nimeni asa ceva, e angajatorul de cacat si sa-si regandeasca politica de angajare.
    In articol nu scrie acelasi lucru? Sau problema e ca scrie si pe net, spre deosebire de tine carr scrii pe…?

    00
    • in ambele cazuri s a publicat pe net ca au vrut.Cine face bani pe postarea asta?El nu e sclav ca publica asa ceva pe NET .Din asta traieste si nu isi da seama.

      00
  6. Păi, pisoi, si ce a zis fata? Exact asta, să nu accepți sclavageala și joburi de cct că există viață și după ora 17. Cu ce i-ai dat perversa, cu ce o contrazici?

    00
  7. Care demnitate,unde,cand la noi asa ceva?Sunt destui care in fata iti spun ca nu accepta si apoi il vezi angajat.Cand il intrebi ce si cum garantez ca iti zice ca aprimit ceva diferit de tine.Dar noi stim ca nu e asa.

    00
  8. Well, din pacate ca angajat nu prea poti negocia. Cel mai bine sabotezi firma din interior ! Ii scuipi in cafea sefului etc.

    00
    • Asta crezi tu ca nu poti negocia, sau poate vorbesti din perspectiva unei persoane fara nici o calificare si fara nici un fel de experienta.
      Eu unul le spun din start care sunt asteptarile mele salariale, dupa care putem avea unul sau mai multe interviuri in asa fel, incat sa nu ne incurcam unii pe altii degeaba.

      00
    • astia ca tine sunt o ciuma a societatii.
      de curiozitate: dupa ce ca nu faci nimic sa imbunatatesti situatia, si sabotezi, te mai si plangi pe urma ca „in romania nu poti face nimic domne ca e mafie”?
      ei bine surpriza: tu esti parte din mafie

      00
  9. Pana n-ai un pic de experienta in piata muncii sau o diploma in ceva ce se cauta ca painea calda (data science, de exemplu), n-ai ce veni cu pretentii. Tragi cum poti sa-ti fie bine in viitor, sa poti bate cu pumnu in masa. Generatia instant gratification prea le vrea toate din prima. Muieti is posmagii, o ba?

    Ia jobu, dovedeste ca ai coloana si poti muncii si cand e momentul, cere-ti drepturile. In rest, take it or leave it!

    00
    • Cu dezavantajul ca daca dovedestii ca poti muncii prea multii anii asa, nu maii aii timp de scoala.
      Sezi mumos or leave it. 7 zile pe saptamana nu rezisti mai mult de o luna-o luna jumatate. Si mori tarandu-te sau iei capul aluia de pe plantatie. 50-50.
      Nici aia de-au scris biblia nu erau atat de prosti prosti. Dar mno, pe net e gratis.

      00
  10. Programul de munca in Ro e de max 48 ore/săptămâna. Daca din start firma te anunta ca vrea sa eludeze legea pai cauti alta mai serioasă nu? E foarte probabil sa te fenteze si la plata, conditii de munca & oportunități de avansare.

    00
  11. La firma la care lucrez, orele suplimentare trebuie motivate si justificate cu rapoarte. De lucrat sambata sau duminica nici nu mai vorbesc. Daca nu iti iei pauza legala de o ora, sar cu gura pe tine. Astia nu se joaca cu codul muncii.

    00
  12. Nu stiu ce sa zic. La multinationala la care prestez in București, e drept, sefa ne zice „hai acasă” la 17:59

    Si se chinuie sa găsească oameni. Au ajuns sa le dea teste de personalitate, doar ca sa se convinga ca nu sunt total cretini cei care vin la interviu (in realitate e un test de limba romana si un pic de reality check)

    00
  13. Asa s-a intamplat in bihor. Sunt zeci-sute de posturi vacante la productie dar bihorenii si-au dat seama ca e mai bine sa gasesti un serviciu mai prost platit dar cu 8 ore de luni pana vineri si in timpul liber sa iti cresti un morcov, un patrunjel, o gaina, o rosie. Criza personalului este atat de mare incat au incercat sa ii aduca pe ungurii de langa granita in locul nostru dar nu au avut cu cine, au incercat o vreme cu moldovenii si dupa ce le-au platit cheltuielile transport si cazare majoritatea s-au mutat sau au trecut granita la cules de fructe.
    Ghinion cum s-ar zice.

    00
    • Subscriu la cele de mai sus cu mentiunea ca la fel e si in Arad!

      Unguri adusi de peste granita, platit cazare, masa, salariu, din cauza lipsei de personal roman.

      00
    • Poate romanii se duc in ungaria? Mai ales daca sunt si unguri

      00
    • In Sibiu sunt adusi muncitori din Gorj, Arges si alte judete din sudul tarii.
      Stau un timp si apoi pleaca.Li se promite marea cu sarea si apoi cand dau de realitatea cruda
      salariul minim pe economie din care firma de recrutare isi ia si ea comisionul
      pleaca spre zari mai bune !

      00
  14. un isteț […] a refuzat, bravă

    Call me grammar nazi …

    00
  15. NOU
    #35

    Io zic ca 400 iepuroi net pt. un 9 to 5-er e beton, de luni pana vineri, program de 7 ore, am I right or am I wrong, you capitalists?

    00
    • Depinde in ce oras. In Bucuresti termini salariul asta in mai putin de 1 sapt dupa ce l-ai luat.

      00
    • Ai sa fii surprins, dar Bucurestiul e ieftin in comparatie cu alte orase din tara. Iar dcaa tu cheltui 400 de euro in doar o saptamana, intr-un oras destul de ieftin si cu nenumarate oportunitati… Ghici ce. Mai iesi din oras si mai vezi si tu cum arata alte locuri, ca poate mai inveti niste notiuni gen „nu cheltui 400 de euro pe saptamana pe prostii, ca prostu, ca iti vinzi viata. invata niste economie”. Unii reusesc sa tina cate o familie intreaga cu astia 400 de euro si chiar ok. Ma-ntreb cum. :)

      00
  16. Radem, glumim, dar decat sa angajezi in Romania (mai ales generatia 92->2000) mai bine te duci in padure si tipi. Te capiaza. Pe bune.

    00
  17. Ok. Deci genul asta de somer scrie pentru republica? Pai n-ar fi mai bine initial sa faca ceva experienta .. in viata … in job .. in general si dupa aceea sa se apuce sa scrie pe internete?

    00
  18. cu demnitarea mori de foame in anumite contexte taica.

    eu am dat faliment personal in 2009 si m-am reangajat pe 500 lei/ luna + „bonusuri de performanta”, de la 1300 eur/luna + beneficii.

    daca ma luam dupa sfaturile voastre, adica sa fiu demn si sa refuz joburi pe care le consideram sub pregatirea mea sau platite foarte prost si cu multa munca, zaceam in saracie si acum.

    nu ii mai judecati la gramada pe oamenii aia care sunt platiti prost pentru ca unii aleg asta, altii sunt in contextul asta.
    pentru mine aia a fost situatia si am considerat ca mai bine pun osu la treaba decat sa imi plang de mila si sa imi suflu in cur ca sunt special si merit mai mult.

    demnitatea ti-o permiti de la un anumit nivel de viata in sus.
    e usor sa ai standarde cand ai matu plin.

    00
    • Iti mai dau un plus .Comentariu de nota 10.

      00
    • Din cauza oamenilor ca tine nu se poate negocia salariul in Rumanistan.

      00
    • bai andrei, ai dat sentinta asta ca si cum eu vin cu tine la interviuri si iti stric combinatiile :))

      daca esti bun, du-te si ia ce e al tau si nu mai da vina pe altii pentru viata si alegerile tale.
      nu te mai plange si apuca-te de treaba.

      ps: iti propun sa te duci diseara la cei dragi si sa le zici ca azi nu e nimic de mancare, dar sa stea linistiti, ca tati e demn :)

      00
    • E o faza faina in Filantropica, unde e explicata demnitatea.
      Si vorba aia, oricand iti poti face blog.

      00
  19. Eu nu acceptam sâmbăta și duminica niciodată. Nici când era pe ore suplimentare, veneau tiruri cu piese etc. Le spuneam de la început că eu lucrez și în weekend la un prieten.
    Asta o puteți face și voi.
    Week e pt dat la buci și tăvălit bicla.

    00
  20. La fel cu munca in 3 schimburi sau de noapte: daca omul era facut sa lucreze noaptea in loc sa doarma, aveam toti ochii unei feline! Munca de noapte nu e sanatoasa pentru organism!

    00
    • De noapte, dar se face cu lumina aprinsa :) de aia n-avem ochi de felina
      Trebuia sa bagi si tu ca creste deficienta de vitamina D daca ziua dormi si noaptea lucrezi. Numai ca, cu lucrul la birou, nu prea e mare diferenta…

      00
  21. „Nu scriind pe net prostii, ci refuzând să faci pe sclavul când ți se oferă.”

    Este un pic ironic ca autorul/autoarea articolului de pe republica a refuzat sa faca pe sclavul cand i s-a oferit, iar tu esti cel care scrie pe net (nu neaparat prostii).

    Nu am inteles cu ce nu ai fost de acord din articolul ei, si ce incerci sa corectezi cu ideile expuse.

    00
  22. Sincer, mie imi lasa impresia ca jobul ala era cu ture de weekend – adica, lucrezi un weekend, ai alte 2 zile libere si tot asa. Ceea ce nu mi se pare aberant atata timp cat vrem servicii si in weekend, cineva lucreaza in mallurile, magazinele, call-centerele alea fara de care nu putem.

    00
  23. toti pisoii astia sunt moldoveni veniti la lucru in Bucuresti, si care considera ca daca primesc dublu decat la Chisinau l-au prins pe Dumnezeu de picior

    00
  24. Unii angajori nu se invata minte .Si daca o fac e posibil sa fie prea tarziu .
    Cand orgoliul si ambitia de a fi mai presus si de necontrazis sunt mari ,nu mai conteaza daca ‘sclavul’ accepta sau totusi mai astepata,ca vine altul .
    Cei ce accepta oferte de genul de mai sus ,sunt oameni carora le e foame,cum a spus cineva mai sus .. si pe care nu-i asteapta nimeni acasa.
    Ei sunt vanati .

    00
  25. in 2003 am fost la interviu la Ina Schäffler. Atunci era doar o firma mica, cu vreo 10 angajati, activitatea se desfasura intr-o hala de pe fosta platforma Tractorul. A doua intrebare a fost daca sunt dispus sa semnez contract pe 5 ani. M-am ridicat si am plecat.
    Dupa 10 ani m-am dus iar la interviu, aceeasi intrebare. Am zimbit si i-am povestit fetei ca daca in urma cu 10 ani am spus nu de ce credeti ca acum voi spune da? Apoi i-am aratat omului de la „tehnic” ca una din intrebarile la test are doua solutii bune, am vazut cum se chinuie sa gaseasca un raspuns, mi-am luat rucsacul si m-am carat, oricum salariul oferit nu-mi ajungea nici pentru naveta zilnica de 80 km.
    Nu stiu daca e intentionat sau doar intimplator, dar majoritatea oamenilor din pozitiile de top ai firmelor romanesti sunt dusi cu sorcova.

    00
  26. Mda, republica, ăia care au autori fondatori și… CONTRIBUTORI. Ce plm e aia contributor?!

    00
  27. Stau acasa de 2 luni.

    Da, sunt calificat pe doua domenii, telecom si securitate (vorbim de certificări pe bune, examene, legislație + experiență, nu povești). Locuiesc într-un oraș dominat de un producător de cablaje auto, 3 schimburi, bonuri, lucrat la bandă. 90% din oameni lucrează acolo si 10 la sută, au plecat dincolo.

    Posturi, pe ce fac eu? Da, vreo 10 chiar. Salariul? Programul? N are rost sa povestim.

    Navetă? Da, la 120 de kilometri, unde i primul salariu acceptabil. Am făcut asta 6 luni.

    Nu, nu mă mut. Stau dracului acasă și fac curat, de mâncare și plimb câinele.

    P.S. am peste 40 de ani, n am moștenire, copii sau mașină scumpă. Bag plua în Kaufland, Lidl sau alți multinaționali cu program de Egipt si sclavi.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.