Scheme ale polițiștilor

La articolul ăsta, unde un polițist mințea ca să obțină informații, au fost oameni care au dorit să începem o discuție despre schemele pe care le fac polițiștii ca să sperie oamenii. Unele dintre ele sunt auzite, altele sunt testate de mine pe pielea mea.

Faza e că multe din schemele astea merg pentru că nu toată lumea are un prieten jurist sau avocat sau minimul creier să caute pe net legi și să le citească și să încerce să le înțeleagă. Sau să întrebe oameni mai în vârstă care au avut interacțiuni cu justiția.

Pus cătușele în public

Nu știu dacă se mai întâmplă asta, dar prin anii 90 veneau doi sectoriști la locul de joacă și aveau ei niște clienți cărora le făceau asta. Bine, unul era fratele mai mic al unui interlop, dar ideea în sine, de a-i pune cătușele de față cu toată lumea unui minor și de a-l speria un pic era eficientă. Până când vedeai că i le scot și se cară.

“Dosar penal pentru orice”

Nu vrei să dai buletinul? vezi Că-ți fac dosar penal! Nu vrei să spui nimic despre nimic? Vezi că dosar penal pentru complicitate!

Oamenii normali, când aud asta, se sperie, că mulți nu au avut de-a face cu justiția, alții nu au bani de un avocat și așa mai departe. Plus tineri sau oameni fără prea multă educație.

“Pușcărie pentru orice”

Am văzut asta de câteva ori pe mine. Interacționam cu niște isteți de pe stradă și băieții imediat săreau cu “dar să știți că pentru asta se face pușcărie, e decizia dvs.”, pentru că știu că oamenii se sperie când aud asta, pentru că, ce să vezi, oamenii nu vor să meargă la închisoare. Și mai ales merge la oameni care nu știu pe ce lume sunt.

Băut pe stradă? Pff, pentru asta se face pușcărie dacă faceți figuri.

“Scrie acolo asta, că nu contează, știu eu ce s-a întâmplat de fapt”

Pățit asta în 2001, când s-a furat o cameră foto foarte scumpă dintr-un birou în care intrasem eu și un coleg. Isteții insistau cu “hai că voi ați luat-o, scrie acolo ca să terminăm, chiar dacă nu ați luat-o, nu pățiți nimic”. Și colegul chiar era s-o muște, venise și cu mă-sa, aia era speriată de bombe, la fel, ăla cu arma la vedere.

Pățit o gagică. A fost la un party la firmă, am venit să o iau, am plecat la mine, la câteva ore după, șefa firmei nu și-a mai găsit geanta, și avea în ea bani, acte, diamante, salarii, un Monet. Deși aia spusese că a mai umblat în geanta după ce plecase gagica, polițistul tot insista să scrie în declarație că de fapt nu e așa.

“Dă în gât pe cineva, ca să-ți fie bine ”

Am pățit asta la renovarea care mi-a adus un dosar penal, soluționat cu NUP. Subinspectorul care cerceta cazul tot insista să îi zic eu lui cine mi-a zis că pot renova fără autorizație de la Ministerul Culturii. Eu o țineam cu “mergi pe stradă, nene, vezi câte case au tablă pe ele, alege pe oricare”, el o ținea cu “nu, dar scrie tu pe foaie un nume”.

A insistat, m-a chemat de 3 ori la el în birou, m-a ținut pe la ușă în timp ce făcea investigații serioase, și-a scos pistolul și l-a pus în sertar, ca să pară serios.

”Te-am chemat ca martor, dar poți deveni oricând acuzat”

La fel, altă schemă folosită pe oameni speriați. Ah, devin suspect? Bun, dar dacă nu am făcut nimic, de ce mă sperii cu rahaturi din astea? Că poate știu ceva si nu vreau să-ți spun ție? Walk the bear.

 

Mai completați și voi…

 

police-politia

Image by frimufilms on Freepik

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

82 comentarii

  1. Eu n am avut interactiuni cu politia, dar daca sunt vreodata anchetat as prefera sa nu declar nimic la politie, chiar daca sunt obligat sa ma prezint. Citisem in lege ca exista dreptul la tacere si de a nu te incrimina, dar nu stiu daca chiar functioneaza.

    Daca sunt retinut sau luat la intrebari, pot sa refuz sa declar orice dincolo de a ma identifica?

    Comentariu apreciat.4111
    • Dupa mine, cel mai indicat e sa refuzi sa declari orice initial si apoi sa dai o declaratie doar dupa ce consulti un avocat. Am intalnit numeroase cazuri in care suspectii, din nestiinta sau indemnati de cei care le luau declaratiile, afirmau chestii ce nu ii avantajau.
      Pe de alta parte, desi poti sa nu declari nimic, in momentul in care ajungi in instanta, aceasta atitudine „de necooperare” te poate costa la final.

      Indecis. Tu ce zici?1218
    • nu te costa nimic. ai dreptul legal de a nu declara nimic in fata organelor de ancheta, pentru a evita auto incriminarea. daca se ajunge la proces, vorbesti acolo.

      Comentariu apreciat.379
    • Legea romaneasca este un pic perversa.. cand esti chemat ca martor esti obligat sa dai declaratii iar cand ai calitatea de suspect, nu…drept urmare..prima data esti chemat sa dai declaratii in calitate de martor.. dupa care se schimba incadrarea in suspect..schema

      Comentariu apreciat.926
    • Art. 118 CPP – Declaraţia martorului nu poate fi folosită în cursul unui proces penal desfăşurat împotriva sa.

      Comentariu apreciat.535
    • @Vasile…Man..aici vorbim de cazuri practice nu de teorii..cam asta este topicul articolului..ce mizerii mai fac purtatorii de cashcheta si rudele lor mai smechere de la procuratura .. been there, done that ..asa ca articolul citat este valabil pentru cine nu a avut de-a face in priza directa cu acesti indivizi

      119
    • @andrei si ce se intampla daca refuzi sa dai declaratie ca martor?

      53
    • @George..esti pasibil de incadrare pe „marturie mincinoasa”..care este infractiune..adica tu, ca martor, ai obligatia legala de a declara tot ce stii…orice omisiune sau deformare a adevarului…rezulta „marturie mincinoasa”.. se poate dovedi prin orice mijloace..declaratiile altor martori, probe directe..etc

      39
    • @andrei, e bine sa stii teoria, sa nu ti-o iei la cazul practic.

      35
    • Poate fi marturie mincinoasa daca spui „nu-mi aduc aminte”?

      „Asta e domne, asa sunt eu mai emotiv din fire, cand ma intreaba organu’ ceva, ma blochez si uit tot”

      Comentariu apreciat.313
    • Nu vrea sa declare ca martor? Declaratie mincinoasa! Si in ce constă minciuna? E minciună prin omisiune. 6 luni bulău.

      29
    • Poti sa mu declari nimic, nu exista pedeapsa pentru ca esti uituc.
      Aaaam uitat, domle…

      81
  2. mai sunt si fazele pe invers:
    „degeaba declari asta ca oricum nu se intampla nimic”
    „noi ne facem meseria”
    „stiti, avem si noi sefi”
    „asa este sistemul”
    „nu este in atributia noastra”
    „noi va intelegem, dar nu putem face nimic”
    „stim cine v-a furat bicicleta, dar nu avem dovezi”
    „puneti-va grilaj daca vreti sa nu se mai fure”
    „dar stiti cine este domnul, nu?”
    etc

    Comentariu apreciat.1243
  3. Se poate inlocui „politist” cu „procuror” si valoarea de adevar a celor de sus ramane aceeasi.

    Comentariu apreciat.771
    • Exact. Scosul cu catuse din DNA al acuzatului era la un moment dat distractia lor favorita. Si a publicului care urmarea momentul in direct cu popcornul pregatit. Nu stiu de ce au renuntat la ea.

      Indecis. Tu ce zici?267
  4. Voi ati facut evaluarea de risc la securitatea fizică?

    254
  5. 2012, lucram ca menajera la mai multe familii. Una dintre tipele pentru care lucram s-a gandit sa ma acuze ca am furat din casa ei mai multe bijuterii din aur.
    Venit politia la usa, nu o sa uit niciodata, inpectorul D. de la sectia 14 parcă, m-au luat din casa si hai la sectie. Nu va zic spaima, m-a lovit cu mana de masa un coleg de-al lui cerandu-mi sa las telefonul, sa nu sun pe nimeni. Perchezitie la piele, de parca daca le furam eu as fi umblat cu ele in sutien.
    S-a dovedit foarte repede ca madam in cauza le vanduse chiar ea ca sa acopere nu stiu ce gaura financiara facuse un presupus amant care avea boala păcănelelor si ca sa nu afle barbata-su a dat vina pe mine.
    Ideea e ca da, politia a incercat sa ma intimideze si sa ma faca sa scriu in declaratie ca eu le-am luat si ca nu o sa pațesc nimic

    Comentariu apreciat.1591
    • si cum s-a aflat ca le-a vandut ea?

      Comentariu apreciat.571
    • Barbat-su pusese camere se supraveghere in casa, pentru ca banuia ca nevasta-sa este infidela.

      Comentariu apreciat.492
    • probabil barba’su s-a prins de faza si a inghesuit-o pe aia.

      cei mai multi nu suntem mari psihologi si nu stim sa ne controlam precum in filmele cu detectivi.

      Comentariu apreciat.331
    • Pai sa va explic: politia cum era de asteptat, a luat la rand casele de amanet in speranța ce eu, presupus hoață, m-am dus cu ele sa le valorific. Supriza a fost cand pe camerele uneia din aceste case de amanet a apărut cucoana in cauza. A fost simplu pentru ei, dar foarte traumatizant pentru mine.
      Doamna planuise atent faza asta, mai ceva ca un detectiv: ma pusese cu insistentă sa curăt sertarele comodei unde iși tinea bijuteriile astfel ca amprentele mele erau peste tot, inclusiv pe cutiile cu bijuterii. Sa fim sinceri, intre o menajera si o doamnă cu pretentii, pe cine ati crede?

      Comentariu apreciat.651
    • Daca doamna cu pretentii e siliconata si/sau botoxata, clar pun si casa ca menajera e nevinovata.

      243
    • si ce a facut ”doamna” nu este fapta penala?
      nu puteai obtine niste despagubiri in instanta?

      70
    • Dosar penal chiar se (poate) face din orice. Acu’ ca iti iei NUP sau nu e alta treaba, dar tot dai cu subsemnatul pe timpul si banii tai. La fel si cu mersul prin tribunale pe civil. Are unul boala pe tine si mult timp liber, mergi si interactionezi cu justitia romana de 1000 de ori pe banii si timpul tau. Cumva majoritatea oamenilor doresc sa evite asta, ca poporul roman e maestru la exectuat „pozitia ghiocel” mai ales in fata ….autoritatilor statului.

      Iar aia cu turnatul, pai altfel cum sa isi faca domnii gabori treaba?

      20
  6. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 691
    • dar nu o face, pentru că…

    • NOU
      #27

      da’ sa nu zici la nimeni, sa tii in tine sa aduni, sa le faci teanc pana se transforma si rabufnesc, in trafic, la servici, acasa, in social media…

      Comentariu apreciat.487
    • Sa nu va plictisesc nu de alta.
      Incepand de la unii care faceau ceva schema gen accidentul si m-am dus cu nr de tel de pe care ma sunau aia. Nu stiau cum sa scape de mine mai repede. Le explicam ca eu nu am picat, dar poate un batran…
      Cu masina in trafic – o tanti nu mai avea banda si s-a gandit sa imi stearga putin stanga spate (bara+aripa). Opresc sa ma uit – ea blana. Pornesc si eu, o urmaresc 2-3 strazi, ma las pagubas. Ea era ca la raliu, depasea coloane de 10-15 masini etc. Am zis ca nu merita.
      Ma duc la politie. Declar ce se intampla. Ala imi pune fiola, nimic. Scobeste el pe undeva pe calculator si incepe: „Pfoai d-nule conducator auto. Nu aveti RCA. Amenda 2000 de lei. Etc. Eu spun ca am. Cumva nu se „propagase” in sistem. Am sunat brokerul la care am facut asig, mi-a dat ala o copie pe Whatsapp.
      Cu greu am scapat de amenda asta eu fiind nevinovat.
      Trec 3 luni aproape, nu se intampla nimic.
      Vad masina ei parcata pe „avari boss”.
      Ma duc la geam, maica-sa si fiisa de vreo 6 ani in masina. Doamna era la magazin. Ii spun doamnei sa imi dea nr fiicei pt ca mi-a lovit masina. Imi da nr si ma duc la politie.
      Dupa nr. aflu si de la un prieten dentist si de pe net ca ea este dentista, are cabinet dentar si ea fuge cu masina ca nebuna. Din informatiile mele am aflat ca doamnei ii cam placeau bauturile bahice si sa conduca sub influenta probabil. Probabil era beata cand m-a lovit si a facut rally prin Bucuresti.
      A doua zi dupa ce le-am dus numarul ma suna politia. Sa ne prezentam si eu si doamna la ora x in ziua y. „Pentru ca au gasit-o” 🤦‍♂️
      Adica dupa ce le-am dus eu vinoavul de mana ca sa zic asa.
      Acolo la politie la accidente usoare dau ochii cu politistul la care am facut plângerea, tanti betiva si ceva văr de-al ei. Vroiau cumva dragii de ei sa ma faca din nou vinovat de ceva. De accident de data asta.
      In momentul ala scot filmarea de pe camera de bord si le-o arat. Le pica fața. Gaborul incearca sa o dea la intors ca sa retragem plangerea, etc., iar eu fiind mic si prost accept.
      Gaborul a sunat pe unii la un service ca sa ma bage cu prioritate sa imi faca masina. Asta asa ca sa „sweeten the deal”. Ce e drept masina arata perfect, dar mi-e ciuda ca am fost fraier si nu am facut mai mult. Nebuna aia sigur va mai face ce a facut, probabil un Andronache 2. Nu stiu.
      Si mai sunt intamplari care m-au facut sa stiu cu siguranta ca politia e degeaba.
      (Scris de pe tel in drum spre munca, deci sorry pt alineate lipsa, posibile greseli, etc)

      Comentariu apreciat.1319
    • Facusem o ditamai povestea dar a disparut cand am dat trimite. 🤦‍♂️

      93
    • Scris in drum spre munca… de la volan?

      Indecis. Tu ce zici?2123
    • @unsirb – din metrou. Nu scriu de la volan. 👍

      Comentariu apreciat.250
  7. Pune articolul asta „sticky” pe prima pagina pentru cateva zile/saptamani, sa aflam mai multe despre cum lucreaza „siguranata si incredere”. Ce zici?

    Comentariu apreciat.805
  8. „bun, scrie: m-a îmbrâncit…” „dar m-a lovit, nu m-a îmbrâncit” „bine, atunci scrie: m-a împins…”

    Comentariu apreciat.603
  9. Sau cand dai declaratie, dar de fapt o scrie politistul. Spunandu-ti la final sa o semnezi. Ce o mia turbat cand i-am zis ca nu semnez pentru ca nu o scris tot ce am declarat, iar pe deasupra o mai si bagat de la el :-)

    Comentariu apreciat.603
  10. am un loc aici la mine la bloc unde se aduna gunoaie, toti vin si depoziteaza acolo. in decursul anilor, stau aici de 7 ani, am facut nenumarate plangeri la adp/sector/locala etc plus cerere pt montat camera video (in alte locuri s-au pus) si un panou d-ala de atentionare („pentu deseuri amenda de la xxx la xxxx lei”). nimic. la fiecare plangere gunoiul se strange cam in 2 saptamani. e si o policlinica care la cativa ani renoveaza si arunca sacii de moloz acolo, vecinii cu canapele de arunca, saci cu gunoi menaje, etc, ca la bucuresti.
    ultima data cand am chemat locala m-au sunat sa cobor cand au ajuns, dupa vreo 2-3h, nici nu se dadusera jos din masina si m-au luat tare de la distanta: dumneavoastra ati arunca?
    nu nene, eu v-am sunat, eu va sun mereu! uite, sunt adresele pe cutiile astea de carton, sunt oameni din blocul asta.
    locala: „aaa n-am ochelarii la mine, nu vad ce scrie, masina asta e a dvoastra?” (era un volvo suv)
    nu, nu e a mea, conteaza? va dictez eu adresa de pe cutie.
    „stiti ca nu aveti voie sa parcati aici ca e traf de cartier, va dau amenda”
    „nu e masina mea!!!! adresa de pe cutie….”
    „trebuie sa mergeti cu noi la usa la respectivul, in calitate de martor, daca nu va dau amenda”
    „nu pot, am programare la dentist in 30 min si trebuie sa plec acum”
    wtf?! au sunat la respectivul, ca avea si telefonul scris pe cutie, si i-au zis sa vina sa ia gunoaiele, a fost o tiganeala, ca respectivul a inceput ca „dar toti arunca acolo, cine v-a chemat?”
    ma mir ca nu i-au zis numele meu…intr-un final au plecat si s-a rezolvat: „nu se poate”
    m-am cam lecuit sa chem locala, dialogul a fost incredibil si inca si acum dupa aproape 4-5 luni ma frustreaza maxim cand imi aduc aminte

    Comentariu apreciat.1013
    • Pățit recent cu locala. Tactică să te descurajeze să-i mai deranjezi pe viitor. Pare că au reușit.
      Și maica-mea a pățit cu poliția de la secție de data asta. A reclamat un salon de evenimente că deranjează noaptea. Au chemat-o la secție să facă plângere scrisă..
      Mi-e silă complet de inutiliția română / rutieră / locală /animalelor. SILĂ!

      Comentariu apreciat.502
    • @Cipper – trebuia luata o cartela pre-pay si un „burner phone”, sunat la politie si ziceai ca esti de la salon. Injurai de 2-3 ori si apareau aia la usa salonului in 5 min. 😁

      52
    • Dap. Mizeria asta cu locala care te cheamă să faci TU plângere scrisă când ei vin și-l văd cu ochii și urechile lor pe idiotul care deranjează tot blocul cu manele la 3 dimineața. După plângerea scrisă, ghici cine este citat la tribunal pentru că idiotul a făcut contestație la amenda primită?
      Și plus că după vreo 2-3 apeluri la ei în zile diferite, nervoși probabil că-i tot deranjam îmi zice unu:
      – Da de ce nu-i fwți două în gură că te văd mai mare ca el?
      – Da de ce nu-i fwteți voi o amendă că de vorbă bună nu înțelege?
      – Nu putem decât dacă faci reclamație scrisă cu un vecin ca martor.
      Și am pus botu.

      121
  11. „semnează aici că refuzi sa semnezi” ,,

    Comentariu apreciat.832
  12. Dupa articolul ăla misto despre la ce e buna o firma de asigurari, lovesti din nou cu un Best of. La fel de bun ca un film politist bun, si cum e scurt si la obiect, de doua ori mai bun.

    253
  13. 1. 15-16 ani (~2000 anul) ma oprește la 20m de scara mea și ma legitimeaza. Nu aveam buletinul la mineca veneam de la fotbal din ior. Ii dau toate datele din buletin si scrie meticulos intr o agenda numele, adresa si ora apoi trece la amenințări cu amenda, ba chiar scoate un chitanțier + o mica perchezitie pe la buzunare. Nu m am speriat știam ca la circa 13 sunt numai jegoși.
    2. Accident auto mic (șters ușor bara unei jegoase care a făcut stanga de pe banda 2 deși b3 era dedicata stanga. Am tras pe dreapta și a venit și a început sa ma înjure și etc. Pentru ca nu m am putut înțelege cu ea, am plecat la secția de accidente ușoare unde politistu a bagat o paia clasica: lovire din spate = vina ta. Scrie ca esti vinovat! Am zis pas și am scris ca s a produs din vina ăleia ca nu s a încadrat corect. A oftat a zis ca I fac viata grea dar mi a dat dovada pentru reparație.
    3. Luat amenda pentru ca am mers 50m pe DN cu luminile oprite.
    Pe de alta parte am mai fost prins de radar cu 10 15 km peste sau fără centura printre blocuri și pentru ca vorba dulce mult aduce, am scăpat cu avertisment

    Comentariu apreciat.497
  14. „Scrieți dvs o declarație și vă sunăm noi când aflăm ceva”. De vreo trei sau patru ori, chestii grave, cu oameni ajuns în spital cu oase frânte, dat cu mașina peste unul intenționat, cu martori, tot tacâmul. N-a mai sunat nimeni niciodată. După ce ai stat ore în șir să dai declarații de trei-patru ori și nu s-a întâmplat nimic, prost să fii să-ți mai pierzi timpul cu neamul lui Garcea. Dar e mișto când îi auzi că „au nevoie de sprijinul populației, dacă cetățenii nu vorbesc cu ei nu-și pot face treaba”. Am vorbit și nimic, să-și găsească alți cetățeni.

    Comentariu apreciat.726
  15. O singura interactiune am avut cu politia. In spatele blocului la vreo 30 de metri a retrocedat un nene un teren. Si s-a apucat bobita sa-si faca un pseudo bloc in regie propie. Numai ca el dadea tepe muncitorilor, nu-i mai platea si astia se intorceau si furau scule.

    Si politia a venit si m-a chemat pe mine „martor”. Si i-am zis politistului, okey pai ce e de facut pt ca eu n-am vazut nimic. Nu stau eu sa-i pandesc lui geamurile. Si mi-a zis scrie si tu acolo Eu subsemnatul bla bla bla n-am vazut n-am auzit si nu suspectez pe nimeni. Fair, asa am scris. Halal investigatie:)). Mai cheama inca 2 prosti ca mine si dupa zice am investigat n-am gasit nimic.

    Politistul are dureri la banana, nu el trebuie sa-si ia liber in mijlocul saptamanii ca sa dea cu subsemnatul.

    Comentariu apreciat.354
  16. Timișoara, 2009-2010. În trafic, inițial m-a oprit pentru că am făcut stânga de pe bandă de mers înainte, deși el venea de pe o stradă perpendiculară ușor în curbă. Când i-am spus că nu e adevărat și că nu aș fi avut vreun motiv să fac asta, fiind a 3-a mașină din coloană și că ce face el e un abuz, pe procesul verbal m-am trezit că „am trecut pe roșu”. Când i-am cerut explicații de ce face asta, că e o mârlănie ce face, că nu avem nimic de împărțit pentru că nu ne cunoaștem mi-a răspuns „tocmai pentru că nu ne cunoaștem”. Am mers apoi la secție, voiam să vorbesc cu un superior al lui.
    Naiv, la 22-23 ani, i-am dat în judecată. Am pierdut procesul. Nu am putut demonstra că nu era așa cum spunea polițistul.

    Comentariu apreciat.464
    • Asta este oarecum logic ca nu poti da pe cineva in judecata daca nu ai cel putin un martor de partea ta. La tribunal este cuvantul tau impotriva cuvantului unui politist. Daca ar fi atat de simplu, oricine ar contesta orice amenda (chiar daca are dreptate sau nu).

      197
    • Ceea ce inseamna că polițiștii sunt niste mici dumnezei. Ar trebui ei sa aiba dovezi ca ai facut ceva. Nu doar ca ei sunt „supra-oameni” si au credibilitate mai multa decât un om.
      Camera de bord este esentiala si la faze cu politia, nu numai la faze cu colegi de trafic.

      61
  17. Am N exemple de intimidare și am avut și câteva procese împotriva poliției, gardienilor publici/poliției locale și jandarmeriei, toate pe cazuri de abuz. Printre altele, în 2001, am fost amendat de trei ori pentru același lucru: STĂTEAM pe loc pe bicicletă în Piața Sfatului și vorbeam cu niște prieteni, a venit Garcea Comunitarul să flexeze mușchiul și să mă dau jos, am zis că nu, că nu încalc nici o lege, iar el a chemat două echipe de poliție pentru întăriri, ”ca să păstreze ordinea și liniștea publică”. Erau ăia clasici: polițist plus jandarm cu AK. S-au enervat cu toții că râdea un țacan de ei și mi-au dat toți amenda. Eu i-am reclamat pentru abuz. După ce i-am reclamat, m-am întâlnit cu unul dintre polițiști pe stradă și a venit la mine ”să mă întrebe ceva”. I-am spus ”domnul Rădulescu, purtați uniformă, de unde deduc că sunteți în timpul serviciului, suntem amândoi părți într-un potențial proces ce ține de un abuz, sunteți sigur că vreți să continuați?” A făcut doi pași în spate, s-a scuzat, ancheta a durat toată vara, ăia un pic stresați.

    Dar cel mai recent caz e de acum o lună. La mine pe stradă construiesc jegurile de la Cosmopolit și o fac în totală bătaie de joc. I-am tot reclamat pentru mizerii, poliția locală a tot venit și cel puțin a mimat că muncește. Acum o lună întâi au bulibășit-o de la un departament la altul, ba că e la disciplina în construcții, ba că e la rutier. Eu am insistat și de la disciplina în construcții mi-au spus cu subiect și predicat că ăia NU AVEAU AUTORIZAȚIE DE CONSTRUCȚIE, deși turnau betoane grupa mare (lucru confirmat vinerea trecută în conferința de presă a primăriei). Până la urmă, vine un echipaj; eu mergeam spre croitor, după colț, mă bucuram că totuși mișcă ceva. Revin de la croitor, ăia mă așteptau la intersecție și au început să mă mârâie că dacă-i mai chem pentru treaba respectivă, îmi dau mie amendă. Dap, ăia m-au luat de pe stradă, nu au sunat și nu m-au așteptat la adresă, deși lăsasem datele la dispecerat; le spusese lor un băiat de la șantier de acolo. S-au purtat ca niște căței ai Cosmopolit, întâi au spus că nu ține de poliția locală felul în care se transportă pământul, că stai să vezi, apoi au început să-mi explice de ce sunt ăia okay și de ce transportă ca lumea. I-am rugat să mă amendeze atunci, să am ce contesta. Au dat-o în diverse, că nu, că ei sunt miloși. Mi-au zis la mișto să fac reclamație la Directorul Poliției Locale, probabil gândindu-se că n-o s-o fac niciodată. Doar că eu am făcut-o, și una și la primărie. Am primit un răspuns de râsul curcilor de la Poliția Locală, un fel de ”stați liniștit, poliția locală lucrează pentru dumneavoastră, aveți încredere în noi”, fără nici un răspuns la întrebările mele punctuale. Primăria m-a înștiințat că au luat la cunoștință și am dedus că încep o anchetă pe subiect. Dar schema clară e asta: poliția locală e mână-n mână cu dezvoltatorii și cu alți fripți și probabil ia bani pe nașpa de la ei. Cum altfel să ocupe terasele de pe Republicii și din Piața Sfatului aproape tot locul, dacă nu închide un ochi cel care ar trebui să aibă grijă de respectarea regulilor?

    Mx

    Comentariu apreciat.743
    • un alt caz simpatic a fost cand nu au putut sa verifice daca construiesc conform autorizatiei de construire pentru ca nu exista autorizatie. Si nu este nici o reclamatie ca nu este autorizatie.

      170
  18. A făcut o profă de la universitate niște mizerii și-am făcut valuri. Tpa s-a speriat și a depus o plângere penală pe numele meu la poliție; așa – la intimidare. Cu tot felul de aberații tip ”e hacker” care au făcut dosarul să fie clasat repede. Doar că doamna nu s-a oprit aci ci a apelat la o pilă de-a ei din Poliție care mi-a trimis un SMS cum că s-a emis un ordin de restricție pe numele meu și – prin urmare – vreme de 7 zile trebuie să mă țin departe de doamna în cauză. Am trei avocați în familie așa că n-a fost greu să deducem că ordinele de restricție se emit doar în cazul în care e vorba de membri de familie. Dar am așteptat să treacă alea 7 zile și m-am dus să-l caut pe om. I-am cerut să-mi dea actele aferente ordinului. S-a albit ăla, că actele nu existau. A încercat și el pasența cu ”dar să știți că s-a depus plângere penală pe numele dumneavoastră” la care i-am răspuns calm că eu pot depune plângere penală și pe numele lui Michael Jackson, God rest his bones, că este permis. Făcea omul pași prin secție ca leul în cușcă, așa că mi-am sunat avocatul și i l-am dat la telefon să se bâlbâie și cu el. Depus sesizare la mai-marii lui, mi s-a dat placa cu ”va fi aspru sancționat”, l-am fiert vreo 6 luni cu plângere la Parchet și sesizări la sediile centrale IPJ și concluzia e că atunci când faci un favor de-ăsta unei doamne nu mai dormi calm o vreme după aceea. Și încă n-am terminat, că urmează și o sesizare la DNA și doi-și-un sfert, așa – să transmit un mesaj clar.

    Comentariu apreciat.1097
  19. Pentru cine are 45 de minute, recomand acest clip – https://www.youtube.com/watch?v=d-7o9xYp7eE

    TLDR: oamenii simt nevoia sa vorbeasca si sa isi dovedeasca nevinovatia, crezandu-se destepti si siguri pe ei, dar stau de vorba cu niste oameni a caror meserie este sa obtina informatii prin orice mod posibil. De asta oricat de nevinovat ai fi cel mai sfant este sa iti tii gura pana nu vorbesti cu un avocat.

    Comentariu apreciat.311
  20. Daca te cheama telefonic e legal, daca politistul/procurorul face proces verbal. „Art. 257. Modul de citare
    (1) Chemarea unei persoane in fata organului de urmarire penala sau a instantei de judecata se face prin citatie scrisa. Citarea se poate face si prin nota telefonica sau telegrafica, incheindu-se in acest sens un proces-verbal.”

    Majoritatea „chemarilor” se fac prima data telefonic, ca e cel mai rapid pentru ei.
    Poate fi vorba de reclamatie, plangere pe numele tau sau al altcuiva cu care ai legatura(sot, sotie, frate..), sau dosar penal in lucru.
    Daca ignori sau nu te prezinti vei fi citat la adresa, iar daca tot nu te prezinti vine sectoristul nervos dupa tine si te poti alege cu alte batai de cap.

    La telefon, intreaba si de 2 ori si noteaza, politistul de multe ori te cheama”la discutie”, sau „sa lamurim”, „o declaratie”: cine te-a sunat, de la ce directie, in ce calitate esti chemat !!! martor, faptuitor, invinuit, inculpat, intimat(aici probabil stii, din moment ce ai facut plangere) si in ce problema( daca nu vrea sa-ti spuna problema insista, ca poate trebuie sa mergi cu avocat). In afara de cazul de martor si intimat, in rest obligatoriu cu avocat.

    In functie de ce e in dosar, te poate suna de la sectie sau de la diverse directii care suna impresionant: Directia (pt prevenirea, ma rog)Crimei organizate, Investigatii criminale, Ordine publica, Arme explozibili sau substante periculoase(daca te joci cu airsoft si un oarecare te reclama), Protectia animalelor etc.

    Vei da o declaratie. In functie de situatie, de cat de tare esti implicat, de ce iti spune avocatul, poti raspunde linistit sau daca nu stii sau nu iti mai amintesti: nu imi amintesc. Declaratia e sub juramant, pe biblie sau nu. Daca ulterior se va dovedi ca ai dat fals in declaratie poti fi acuzat de altele.
    Nu inseamna ca daca mergi ca martor nu ti se poate schimba incadrarea.

    Pe cat posibil mergi pregatit, politistii NU sunt prietenii tai, nu esti acolo „sa-i lamuresti”. Daca nu ai nimic de ascuns tot poti sa o musti !

    Comentariu apreciat.492
  21. Incetati sa mai dati sfaturi bazate pe legi americane!
    Ca si in US, si in RO politia iti poate face dosar penal pt ORICE (asa cum scrie si in articol).
    Diferenta e ca in US arunca acuzatiile destul de rapid. Asemanarea e ca in ambele o sa pierzi o gramada de timp si de bani cu avocati.

    Comentariu apreciat.343
  22. Nu stiu dacă își are locul aici sau poate greșesc eu.
    Ma duc pana la capitala , facut frumos rezervare pe booking la locație plătit elegant.
    Totul a mers uns pana când am ajuns la locație când am descoperit ca totul era închis.
    După 2 ore am sunat la politie si supriza răspunsul ca nu tine de competentă lor.
    Rezolvați cu booking și o zi buna.
    Deci o tentativa de înșelăciune nu tine de competentă poliției.

    Indecis. Tu ce zici?2012
    • Tentativa de inselaciune ar fi daca nu ai primi banii inapoi. Dar in situatia ta, sunt convins ca cei de la Booking au rambursat suma in totalitate.

      98
    • Mi-am primit banii după 20 de mailuri și aproape 2 săptămâni.
      Nu am zis asta.la mine înșelăciunea înseamnă sa plătești pentru un serviciu care nu exista.
      Și la cazarea aia așa a fost.
      Am plătit pentru ceva ce nu a existat.
      Ca mi-am recuperat banii tot a fost efortul și timpul meu.

      106
    • @Vlad, nu conteaza ce inseamna la tine inselaciune. Important este ce inseamna inselaciune din punct de vedere legal.
      Iar in cazul tau, singura varianta era sa faci o plangere impotriva Booking, o companie cu sediul social in Regatul Tarilor de Jos (a.k.a. Olanda). Daca s-ar fi deschis un dosar, ar fi fost nevoie sa te prezinti de mai multe ori sa dai declaratii legate de ce s-a intamplat si de ce crezi tu ca a fost vorba de o frauda intentionata.
      Iar in aceste conditii, din punct de vedere legal nu cred ca putea sa primesti banii inapoi pana la finalizarea cercetarilor.

      10
  23. Alte chestii mișto cu poliția:

    – s-a dus o prietenă la un chef. Au dat ăia muzica tare, un vecin a anunțat poliția, s-au prezentat agenții la ușă. Doar că ei știu că n-au voie să-ți intre în casă neinvitați, așa că au stat în prag, le-au spus să termine și – atenție – să plece toți acasă. După care i-au așteptat pe toți după bloc și i-au luat pe rând, le-au cerut actele și le-au dat câte o amendă de 2000 de lei pentru tulburarea liniștii publice.

    – s-a dus o tipă la poliție să reclame o tentativă de viol (sau hărțuire sexuală?). După ce s-a dus din nou după 2-3 luni să vadă stadiul cercetărilor s-a dat la ea un polițist care era pus pe caz. Cu ”hai să ieșim la o cafea”, cu încercat de pipăit de după umăr, cu ochi dulci, cu ”să știi că eu te pot proteja”.

    – făcea o vecină cu demență scandal prin bloc. După ”n” reclamații m-au chemat pe mine și alți vecini să dăm declarații. Ni s-a pus o foaie de hârtie în mână și polițistul a început să-mi dicteze cu glas grav și plictisit ce să scriu. Așa – silabisind cuvintele ca la școală. I-am zis că declarația mea e a mea, sub semnătură, așa că pot scrie și fără dictare. Mi-a zis că nu – așa se face. I-am zis că ba da – nu se face așa și câtă vreme eu semnez și eu declar, tot eu concep textul, nu el. A țâfnit, a pufăit, așa că i-am scris acolo vreo 5-6 pagini A4 numai de-a dracului, să trebuiască să aștepte după mine să termin. Cu detalii, cu parafrazări, cu lungit povestea cât mai mult. Fun times.

    Comentariu apreciat.663
    • La prima faza au fost chiar smecheri.

      Comentariu apreciat.321
    • In ce oras prietena de la prima faza?

      42
    • @cineva: În Oradea, acum vreo 10 ani parcă. A contestat în instanță amenda și a scăpat până la urmă de ea.

      83
    • @Razvan T. Coloja – nu ar fi corect ca si cel ce „emite” o amenda care se dovedeste a fi inutila, sa primeasca ceva pedeapsa? Gen 50% din acea amenda ea zic. Ceva. O rigla la palma barem.

      104
    • @Stefan P.: Așa mi s-ar părea și mie corect. Din păcate nu trăim într-o democrație ideală, așa cum trebuie aplicată democrația.

      43
    • Nu înțeleg de ce polițiștii când scriu sau dictează o declarație, o fac așa silabisind ca la clasa întâi la școală. Parcă au un grad sever de retard.
      Mă duc la secția de poliție a doua zi după ce murise mama în accident de mașină, ca să revendic lucrurile mamei găsite la fața locului. Îmi întinde o pungă mare neagră de gunoi să aleg eu lucrurile care cred că au aparținut mamei și să le las pe cele ale celorlalți pasageri, morți și ei.
      După ce caut în sacul ăla de gunoi ca un boschetar, pe holul secției, urma să scriu o declarație cu ce lucruri am luat. Dar nu am scris-o eu, a scris-o o femeie agent de poliție sau ce grad avea, habar nu am. A trebuit să îi dictez pe litere numele și prenumele meu și tot nu a fost în stare, i-am întins buletinul ca sa copieze mai bine decât să îi dictez eu, evident nu știa să scrie după dictare. Când scria silabisea cu voce tare, și cât mai detaliat posibil. De genu, O UM-BRE-LĂ MI-CĂ NEA-GRĂ de parcă nu era suficient să treacă acolo doar umbrelă, chiar nu avea importanță. Am stat minim 30 minute doar silabisind la declarația aia, cu lucrurile mamei în mână.
      Cred că un test de logică și scriere după dictare nu ar strica agenților de poliție, trecut anual.

      232
  24. „E bine sa ne intelegem omeneste cu toata lumea, mai ales cu vecinii”. Citat aproximativ din gura organului. Vecinii fiind un club care dadea basi la tot cartierul.

    Comentariu apreciat.352
  25. eeeee…. ia sa fi fost ruda cu militianu, se punea problema altfel,nu ?
    Mie mi-au spart casa. Cand au ajuns cautau motive sa se ia de mine, nici o amprenta nik. Bineinteles ca nu au gasit faptasul…
    Oricum nu aveam asteptari…

    Respect pentru acei politisti care totusi isi fac treaba si de obicei sunt pusi la gramada( cred ca ii poti numara pe degete)

    Profesionalism, incredere si demnitate nu o sa gasiti voi la institutiile statului care sunt acaparate de tradatori de tara, sa fim seriosi!

    nu sa schimbat nimic si nu o sa se schimbe nimic.

    213
  26. Acum 2 ani, stăteam seara în casă când am început să simt un miros puternic de fum. Se alarmează și soția, ies afară pe palier să văd de unde vine fumul, mai ies și alți vecini, mirosul devine tot mai puternic.

    Sună soția la 112, explică că care e faza cu fumul, este foarte clară în a zice că se simte doar miros de fum și că nu am identificat vreo sursă a fumului; trec vreo 5-6 minute, auzim mașinile de pompieri și sună la ușă un polițist supărat care ne ia cu: „haideți domne, miroase doar a bețisoare parfumate, am blocat toată strada cu mașinile de intervenție și să știți că sunteți pasibili de amendă”.

    Explic calm situația, cum că a fost un miros puternic de fum și că am preferat să chem pompierii decât să ard ca prostul în casă; dacă ăsta e motiv de amendă, so be it. Și mai supărat, domnul polițist începe să țină un discurs despre cazul Caracal, cum de atunci trebuie să intervină ori de câte ori sunt chemați altfel riscă măsuri disciplinare, cum din cauza asta trebuie să îi amendeze pe oameni care cheamă poliția în mod nejustificat…noroc că a venit un pompier la domnul polițist și i-a zis ca da, întradevăr se simțea un miros de ars la un etaj inferior și cum probabil ceva a luat foc într-un apartament, iar locatarii au deschis ușa ca să scoată fumul pe scara blocului.

    Se uită domnul polițist la noi și ne zice sictirit: „bine, vă las cu un avertisment verbal, data viitoare riscați amendă dacă mai chemați poliția aiurea”.

    Comentariu apreciat.392
  27. „Dar să știți că dacă depuneți plângere, se deschide dosar penal și veți fi implicat și dumneavoastră!”

    „Ați adus hârtie și pix pentru plângere? Că știți că noi, după tăierile astea bugetare…” (mi se furase bicicleta din holul blocului și vroiam să depun plângere)

    „Scrieți aici numărul dvs. de telefon. Dar să știți că ar fi bine să mai treceți pe la secție din proprie inițiativă, să verificați dacă nu a aparut bicicleta, că colegii noștri mai recuperează…”

    „Pe ce parte a drumului vă aflați? Pe stânga sau pe dreapta? Pe sensul de mers spre Drumul Taberei, da? Ah, păi acolo începe sectorul 5, noi nu avem atribuții. Trebuie să mergeți la colegii de pe 5 să depuneți plângere!” (fusesem acroșat de un șofer, apoi bătut, eu fiind pe bicicletă)

    242
  28. „Stiti de ce v-am oprit, da?”
    „Sa stiti ca permisul se obtine greu, dar se pierde usor… Acuma ce sa facem in cazul asta?” (wink wink)
    „Cel care v-a furat bicicleta e minor, din familie dezorganizata, nu avem ce-i face, nu raspunde penal, bicicleta a vandut-o si a cheltuit banii…” (intr-adevar, aveau cativa „clienti” minor pe care-i ridicau de pe strada o data la cateva luni si-i puneau sa semneze declaratie ca e ei sunt vinovatii in toate dosarele de furt pe care le aveau deschise)

    201
  29. Am fost amendat o singura data in viata si atunci pe nedrept, iar cand am completat PV, mi-a zis politistul, pai acolo nu scrie ca nimic cum ca ai incalcat legea… i-am zis pai ati zis sa scriu ce s-a intamplat, fix asta s-a intamplat… pur si simplu au tot pus presiune, ne-au luat amprente de zici ca eram ultimii infractori ca la final sa scriem ca am facut galagie si am baut pe holul caminului studentesc, ceea ce nu era adevarat… dar acoperea mirobolanta amenda de 100 de lei.

    PS: Sincer daca stiam care e faza, nici nu ma duceam…

    71
    • Faza era ca ne ameninta ca ne da maximul de amenda, cred ca s-a schimbat de atunci legea si acum platesti jumatate din minim parca… asta daca platesti in 24 de ore sau cat e termenul.

      22
  30. De vreo 7 sapte ani ma judec cu un primar din Arges, dupa ce a desfiintat o livada clasica, a infiintat una intensiva si a facut el ce a vrut acolo, fara autorizatie, fara nimic, luat fonduri APIA pe ochi frumosi, plus multe altele.

    I-am facut plangere penala si pentru tulburare de posesie si imi vine hartie de la DNA Pitesti sa ridic deciza de clasare. Cand ajung acolo, sunt luat peste picior gen „Ce vii dom’le sa ne deranjezi, ca uite, avea contract de arenda cu tatal dumneavoastra. Asta e speta civila”.

    Habar nu aveam de vreun contract. Dus la primarie, facut cerere pentru copie a contractului respectiv. Ce sa vezi. Dom’ primar a semnat atat la arendator, cat si la arendas si a pus o serie si numar de buletin complet diferita fata de ce avea tata. Sa nu mai zic de faptul ca acel contract era de fapt o copie in arhiva primariei, nu original si numarul de inregistrare de pe el nu era acelasi cu cel din registrul agricol, unde era fix ultimul trecut.

    Facut contestatie la DNA Bucuresti impotriva clasarii. Respinsa. Facut plangere impotriva solutiei de clasare la Tribunalul Arges unde mi se aproba. Judecatorul a constatat ca DNA nu si-a facut treaba fiindca s-a multumit sa ceara cateva hartii, asa ca le-a trimis dosarul inapoi.

    Sunt chemat in calitate de martor la DNA Pitesti si mai sa ma transforme in acuzat si altceva nu, cu replici de tipul „Dumneavoastra stiti ceva si nu vreti sa imi spuneti. Stiu eu. Nu imi spuneti tot”. La un moment dat, iese din sala, sa aduca o hartie. „Ia uitati ce scrie aici”, doar ca arata o parte din document, ce ii convenea lui. Noroc ca aveam si eu documentul ala si i-am aratat ce a „omis”.

    Comentariu apreciat.550
  31. Am facut un accident usor, din vina mea, dar nu m-am inteles cu omul si am mers amindoi la politie si am declarat accidentul. In timp ce scriam imi zice ca sa am grija ce spun acolo ca altfel imi face dosar penal pentru declaratie mincinoasa.
    La vreo 2 saptamini ma cheama sa dau alta declaratie. Ajung acolo si el vorbea cu un coleg de-al lui, ii zicea aluia ca eu nu spun adevarul si ca nu stie ce sa faca cu dosarul meu la care ala „fa-i, ba, dosar penal pentru declaratie mincinoasa ce stai atita la discutii”.
    Initial m-am, speriat, dar am vorbit apoi cu un prieten avocat care mi-a zis sa stau linistit ca asa se dau ei mari si ca poate sa-mi faca dar o sa fie clasat.
    La final mi-a aratat filmarea si mi-a dat amenda minima.

    180
  32. Gasit masina in parcare cu capota si aripa indoita, cineva a facut parghie pe aripa sa deschida capota in ideea de a fura bateria?!? presupun. Mers la politie, venit, luat amprente, lasata moarta, dupa 5 vizite la ei deja ma luau cu „lasati-ne dom’le cu masina aia, avem altele mai grave de rezolvat”.

    Om de pe strada sare la bataie si imi baga mana in gat ca merg pe strada pe care a mostenit-o de la apartinatorul sau matern – il calmez rapid, sun la politie – pai, nu mai e urgenta, o sa trimitem de la sectia din zona, cand au venit aia voiau sa ma amendeze pe mine pentru ca am sunat degeaba la politie, ca doar omul nostru plecase in casa dupa ce si-a revenit.

    Rutiera e alta treaba, ai crede ca sunt alta specie, te intelegi cu cei mai multi dintre ei, am fost eu oprit de cel putin unul care m-a inteles si mi-a dat doar avertisment pentru 68 in localitate, ca nici el nu ii suporta pe cei cu banda 2 pe persoana fizica.

    102
  33. Făcut un progrămel pentru cineva. Ăsta îl vindea la niște gagici care erau plătite cu ora, dacă înțeleg ce zic….

    Cumva, printre gagicile alea era și un „business” ceva mai complicat. P’ăia i-a luat pt. proxenetism… pe „amicul” meu la fel. Eu că făcusem programul, m-au chemat și pe mine ca să… „declarații”.

    Eu deja certat cu legea, cu cazier pentru altele

    Polițiștii cu vrăjeli:

    – știi pentru ce foloseau astia programul?
    – nu, nu-mi pasa, n-am intrebat
    – stii ce bani le lua?
    – nu, nu-mi pasa, n-am intrebat, eu am cerut 50 de lei per persoana la care-l vinde
    – dar stii că a făcut o gramadă de bani
    – nu stiu, nu-mi pasa
    – dar știi ce faceau fetele alea…
    – nu stiu, nu-mi pasa
    – dar pe ala cu multe fete, il stii?
    – nu stiu, nu-mi pasa

    2 ore pierdute de-an pulea, am plecat linistit si n-am mai auzit de ei de-atunci, dar insistenta lor sa ma prinda cu ceva era de-a dreptul amuzanta. Pana la urma s-a prins că „nu eram la primul rodeo” si si-au bagat picioarele.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube