Două din online: SATI și plata la 90 de zile

Acum câteva săptămâni a fost o nouă ședință SATI sau BRAT, nu știu care sunt cum și mă interesează extrem de puțin. Eh, la ședința asta mă așteptam să văd sânge și mațe pe covor, mai ales la cât de tari în gură erau niște conducători de destine din online la adresa spammerilor ciorditori de la ROL.ro. Surpriză, nu s-a întâmplat nimic, ăia fură și spamează în continuare și ăștialalți restul stau ca pămpălăii și fluieră a pagubă. Da, normal era să îi zboare de acolo și să se consoleze că măcar nu le măi văd moaca jegoasă prin ședințe și prin rezultate. Dar nu s-a intâmplat nimic.

Pe scurt, SATI este azi o unealtă inutilă, devenind o cooperativă tipic românească, unde ne mai certăm, ne mai împungem, dar la final o dăm la pace.


A revenit plata la 90 de zile. Serios. Practica o credeam dispărută prin 2010, dar nu, ea încă există și se practică în forță, din ce îmi dau seama. Pentru cei care nu știu, ea e cam așa: eu îți muncesc ție azi, mâine, luna asta și tu îmi plătești peste TREI LUNI, invocând piața, producția, cash-flow-ul, o bunică cu reumatism sau alte minuni.

Eh, faza și mai amuzantă e că toată lumea susține că e o practică de rahat, care distruge companii și agenții, dar nimeni nu renunță la ea. Toți ar vrea să renunțe toți în același timp la ea, dar sunt foarte puțini care și fac asta. Și fix pe asta mizează toată lumea: sigur se va găsi o agenție care chițăie de foame și va accepta plata la 120 zile. Sigur vor fi unii destul de imbecili să lucreze cu Opel, care plătea într-o vreme de două ori pe an, că…așa e la noi. Muriți mă!

Și da, încă mai sunt oameni care spun: ca blogger, vreau plata la 30 de zile, ca om de companie/agenție plătesc la 90 de zile.

 

fun-dream

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

6 comentarii

  1. Eh, uite de asta nu prea mai scriu pe bani, nimic. Desi n-am cine stie ce trafic si sunt irelevant, m-am saturat de firme care vor sa profite cat pot. Vrei reclama, platesti. Acum, nu maine.

    00
  2. Metoda platii la 90 de zile tocmai pe asta se bazeaza: e foame mare si se gaseste cate unul sa accepte porcaria asta. Insa, incet-incet, pe masura ce economia isi revine si antreprenorii se maturizeaza, aia care impun metode de genul asta o sa fie ocoliti si daca vor promite plata in 90 de secunde.

    00
  3. Exista Legea 72/2013 care reglementeaza acest aspect si care prevede termen de plata 30 de zile (cu exceptii, maxim 60 de zile). Dar cine sa o respecte?

    00
  4. ANV: asa e, doar ca in lege se spune clar ca poate exista contract valabil intre doua parti prin care se stabileste de comun acord orice termen de plata. O lege care sa stabileasca termene de plata intre persoane juridice e gresita din start. Statul are alte lucruri pe care sa le regleze, un intelegerile dintre persoane.

    00
  5. NOU
    #5

    Ceea ce tie nu iti place sa spui este faptul ca SATI/BRAT se ocupa doar de masurare si statistica, nu are in atributiile sale sa imparta isi membrii in Spammeri NOI si Spammeri Vechi! Ar ramane fara membri!

    Abia au scapat de teama: ala fura la trafic, ala cumpara trafic.
    Acum toti au afisari sa se spele cu ele pe cap, ca nu au cui sa le vanda!

    Cat despre plata la MAX 90 de zile ar fi mare chestie daca s-ar baga, pt ca de cca un an, realist platile intarzie mai mult de sase luni, ba chiar catre un an.
    Asta de cand ordonanta Intact a distrus o industrie si asa in coma.

    Oricum, asta e o propunere optimista, facuta de publisherii disperati, nu ca agentiile ar sustine acest demers. E democratie domnle, votul majoritatii!

    Sunt realmente 2-3 regii acum, care in acelasi timp si… publisheri.
    Cine imparte, parte isi face, spune o vorba din trecut…

    Ca publisher ce sa alegi? Vanzari directe?
    Cam toti care au sarit in vagonul asta au esuat.

    Prin urmare stai, inghiti, injuri bagi mai multe banere decat content si amani pentru Craciun prima de Paste :(

    E usor sa arati _|_ virtual, dar in viata reala, nici macar bine la ten nu face.

    Problema este ca nu prea ai ce sa faci, ba chiar mai platesti si TVA la stat pe facturile taiate…

    Sa ceri insolventa? Sa executi… ce?

    Ii salvezi! Ca tot ce „au” e un laptop, 3 angajati creativi si o chirie!

    Si uite asa chiar si Agentiile mici al caror invariabil raspuns „cool” este: blog & social media vor disparea, iar blogerii „A list” vor ajunge iar sa isi faca probleme cum platesc chiria.

    P.S. In tot acest timp observi ca incetisor brandurile mari merg timid catre Adsense, unde platesc fix minimul pt Romania, adica 3 centi/click.
    Mai stim pe unul care intretine Rolist, iar odata instalat ad-blocker, adio reclame (exceptie cele de pe site-urile prietene) !

    00
    • @adevaruri triste: ma bucur că nu e nici o legătură intre validarea unor spammeri ciorditori și miliardele de afișări nevândute.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)