In anii 80 a fost migrarea la oraşe. Tinerii din satele de pe lângă Bucureşti au ales să se mute în Capitală. Aceste sate au rămas în paragină. In satul părinţilor mei, pe o rază de 20 de case în orice direcţie, am numărat 2 familii tinere. Una mutată din alt sat, iar una evacuată dintr-o casă naţionalizată. Mă uitam la terenurile rămase în paragină, la bătranii din poarta caselor, la casele care stau să se dărâme.
Acum 2-3 ani mă uitam la un reportaj care reda întoarcerea acasă a unora dintre tinerii plecaţi acum 30 de ani la oraş. După 30 de ani de stat la cutie, satul nu este un loc prietenos. Iar să trăieşti de pe urma pământului nu este chiar uşor.
Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$
normal ca nu e usor, mai ales cand statul nu ii sprijina deloc pe cei de la sate…acu’ le mai taie si gainile (;) haz de necaz…de), pe de alta parte, ei raman totusi cu linistea de acolo…tot e bine, noi ramanem cu smog pe haine, injuraturi si claxoane in trafic si un stres continuu…bine ca avem fibra noastra ce de toate zilele