Săniuș și sănii 2017

Ieri am ieșit cu sania la treabă. Sania fiind cea clasică, ramă de fier, pat de lemn. Peste 3Kg. Greu de tras, greu de alunecat. Așa că am dat o fugă la Decathlon și am luat ceva ieftin și ușor la 50 lei.

După care am pus-o la treabă toată seara. Azi am repetat experiența, prilej pentru câteva observații:

  1. eu credeam că aveam o sanie grea, dar nu, sunt unele mult  mai grele. copiii le aduc, se dau de câteva ori cu ele, obosesc trăgându-le, se enervează că strică pârtia cu șinele subțiri de fier, le lasă baltă și se dau pe fund. prilej pentru părinți și bunici să facă panaramă, că urlatul e mai bun decât priceputul că sania aia de fier e grea, nene!
  2. pătura pe sanie ține loc de pantaloni de zăpadă, mănuși, căciulă și orice. nu, serios, vii cu pătura de acasă și o pui pe sanie și te aștepți ca copilul să nu se ude.
  3. boala românului de a sta în drum e vie și prezentă peste tot.
  4. cea mai bună băutură pentru copiii încinși de la săniuș e un suc răcit în zăpadă.
  5. e uimitor câți părinți își lasă copiii să își rupă curul, ca să plece mai repede acasă. cam 1/3 așa. Du-te pe pârtia abruptă, hai, du-te! Și la un moment dat s-a cântat bingo, când unul dintre copii a dat cu capul de sanie și și-a spart dintele.

Ne-am pus un ceai la termos, ne-am luat mănușile de scandal, izmene pe sub pantalonii căptușiți și ne-am distrat până am obosit.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

43 comentarii

  1. NOU
    #1

    RECLAMA

    Cel mai tare ceai ! pacat nu se se mai gaseste la auchan , daca il gaseste cineva pi undeva sa lase vorba in sat..

    00
  2. NOU
    #6

    Subaru sania aia nouă?

    00
  3. Asta e esenta blogului – sa ai ce haterii si dupa ceva aparent inocent ca saniusul. Nu stiu daca este esenta blogului sau a varstei inaintate…

    00
    • Nu cred. Mai degraba matale demonstrezi esenta troll-ului roman: inviti omul in sufragerie dupa care se plange gazdei ca n-are gust, ca tabloul nu se potriveste cu persanul.

      00
    • Lasa-l asa ca mie-mi place. Cand prinde ceva cu ochii aia de administrator de bloc zice bine.

      00
  4. >>hai, bucureșteni, la dezăpezire, mâine tre să plecati la munte!

    Cât de mult mă enervează twitterul şi verificarea lor pe telfon, că mi-aş fi făcut cont. Oofff…

    pătura pe sanie ține loc de pantaloni de zăpadă, mănuși, căciulă și orice. nu, serios, vii cu pătura de acasă și o pui pe sanie și te aștepți ca copilul să nu se ude.

    Asta-i greşeală de novice. Poate a fost pt prima oară sau… cine ştie.

    boala românului de a sta în drum e vie și prezentă peste tot.

    Dacă erau străini, toţi s-ar fi dat la o parte.

    cea mai bună băutură pentru copiii încinși de la săniuș e un suc răcit în zăpadă.

    Nu uita ‘Mecul’ care le distruge ficatul de la vârstele ăstea fragede în curs de dezvoltare.

    e uimitor câți părinți își lasă copiii să își rupă curul, ca să plece mai repede acasă. cam 1/3 așa. Du-te pe pârtia abruptă, hai, du-te! Și la un moment dat s-a cântat bingo, când unul dintre copii a dat cu capul de sanie și și-a spart dintele.

    Eu am mai zis asta şi cu alte ocazii, pe alte platforme, şi am şi dezvoltat: părintele român nu e părinte. Noi nu am avut, în psihicul nostru, conservatorismul acela care promovează -pe bune- grija de familie şi autconservarea. Aş scrie mai multe dar ar fi deviere de la subiectul principal. Se vede, cum ai scris tu acum câteva luni în urmă că, timp de 26 de ani ne plouă în casă… nimănui (nici măcar alor noştri când erau ei mici) nu le pasă de viitorul propriilor odrasle. Nu le pasă. Şi sunt din cauza presiunilor sociale.

    Ne-am pus un ceai la termos, ne-am luat mănușile de scandal, izmene pe sub pantalonii căptușiți și ne-am distrat până am obosit.

    Foarte bine.

    00
  5. Cand eram copil imi aduc aminte ca era mare rusine sa vina parintii cu tine la sanius. Nu era picior de parinte pe acolo. E adevarat, in fiecare iarna se lasa cu noada rupta, capete sparte, degete prinse printre sanii la trenulet. Macar acum se distreaza si parintii. Apropo, model d-ala de sanie grea am avut si eu. Tot timpul imi rupeam pantalonii si imi faceam ditamai zgarieturile din cauza celor 2 fiare din fata.

    00
    • Acum copiii sunt in stare sa intre pe internet, sa butoneze tableta dar nu pot veni la scoala singuri desi casa e la 10 minute de scoala.

      00
    • nu cred ca asta e vina copiilor neaparat

      00
    • Cu cat sania mai grea, cu atat viteza mai mare la coborare….deh parinte :/

      00
    • NOU
      #18

      sigur .. ca greutatea copilului sigur e mai mica decat a saniei.

      00
    • Cine a facut sania aia cu cele doua fiare în fata e un prost. Sanie asemănătoare a eram și eu când eram mic, dar fiarele alea erau sudate de restul cadrului și nu rămâneau asa cu vârful în aer.
      Oricum, acum 20 de ani nu era Decathlon, asa ca ne mulțumeam cu cele de fier grele, ajungeam în vârful dealului și stăteam 10 minute sa ne revină respirația :))
      La fel, ce părinți la sanie, mai ales ca stăteam la țară. Părintele venea doar dacă nu mai dădeai pe acasă o jumătate de zi și știa ca de la sanie te poate pune lejer pe sarma la uscat.
      Pe lângă asta întratul în șanțuri și garduri era ceva normal. Mai primeai și o bătaie ca ai ajuns plin de zgârieturi pe fata de la spinii în care ai întrat (mergeam pe burta pe sanie…) dar pana a doua zi uitai și ieșeai iar afara.
      Sora mea și-a rupt piciorul în doua locuri la sanie, fratele meu era să-și scoată ochiul, a reușit doar sa ajungă la spital cu pleoapa sparta, dar nu am văzut niciun părinte sa oprească copii sa iasă la săniuș.

      00
  6. Se ia una bucată saltea de tipul ăsta, https://www.decathlon.ro/saltea-pilates-100-marimea-s-id_8131781.html?search_query=+saltea+&results=70#/17-235-_ , un sac de polietilenă groasă, se așează în patru salteaua, se introduce în sacul de polietilenă și se folosește așa:
    Afară erau -12 grade, panta avea 45 de grade, nu am văzut un copil obosit, doar adulți epuizați.

    00
  7. „copiii le aduc, se dau de câteva ori cu ele, obosesc trăgându-le…”
    Futu-i sania ma-sii! Cand eram copii erau numai sanii „grele”, frate!

    00
    • Asta cam așa e. Că acum, copiii sunt obișnuiți să părinți numai cu chestii ușoare. Maxim de plăcere cu cît mai puțin efort. Mă mir că nu se dau cu sania pe tabletă. În casă, la căldură, să nu pățească puiul chestii.

      00
    • Nu-i departe ziua aia. Deja fetiţele fac goblen pe tabletă. Cross-stitch World :P

      00
    • si bunicu era prin transeu la razboi, bunica nu avea cisme iarna, futu-i …… hai sa umblam desculti si eventual sa sapam cate un transeu sau sa o facem de pe tableta.
      Trebuie sa intelegem ca lumea evolueaza si o sanie de plastic aluneca mai bine, prinde viteza mai mare, e mai usor de controlat.
      Strainii merg la „snow tubing” o camera de cauciuc de masina umflata cu aer ca nu simti denivelarile de pe partie si nu te doare curul. Dupa ce ajung la baza partiei merg pe laterale la urcare ca nu dea altul peste ei sa le rupa picioarele.

      00
    • Mosule, am spus eu alteceva?
      Eu m-am referit numai la „greutate”: cat rahat sa aiba o sanie incat copiii sa nu poata sa o traga la deal, sania alunecand pe zapada?

      00
    • @dw: cum controlezi sania aia din plastic in care tii si picioarele (numa’ intreb, ca n-am avut niciodata). Cu sania de fier, pe care stai calare, virezi ca si tancul, franand usor pe stanga sau pe dreapta dupa caz. De aici si picioarele rupte, si ochii vineti, ca unii viram mai mult decat putea sania aia sa duca.

      00
  8. Ala e derdelus? Pana si aia din Braila au mormane de zapada viscolita mai mari. Drumul vechi Poiana, Livada Postei, in capat Racadau, etc.

    00
  9. Dezamăgit de articol, citisem sânii nu sănii

    00
    • O blonda , la cabina de la baza partiei :
      -buna ziua, pot sa-mi las si eu silicoanele aici ?
      -da’ ce-ati patit ?
      -pai , scrie mare pe afis : INTERZIS CU SANII PE PARTIE !

      00
  10. Ascuțit spirit de observație dom’le… Eu când am fost cu piticul meu la derdeluș în parcul Floreasca, n-am observat decât fericire în jurul meu. Poate și că vreau să văd în general frumosul în tot ce mă înconjoară. Sau poate e cum zicea Băsescu, ardelenii nu-s ca miticii. Noi, miticii, fiind de căcat, „se știeeee”

    00
  11. Nici săniușul numai e ce a fost

    00
    • Cand eram in clasa a 4-a si ieseam afara cu sania imi dadeam seama cam cat de „distractiv” sunt printre copii in functie de cati veneau la sania mea,sa se dea cu ea/sa ii dau. Un fel de metoda de validare sociala. Acum pui poze pe facebook si astepti like-uri. Eu eram ceva gen echivalentul a 100-200 like-uri la poze in ziua de azi. Adica mergeam cu sania afara,ma dadeam 1 ora cat imi bagau prietenii in seama si sania mea,dupa aia o duceam acasa si ma bagam la „trenulet” pe saniile alora cu 3000 like-uri constant.

      00
  12. Eu tocmai am aflat de ce stranga Zoso atatea cutite….
    Sa aiba cu ce sparge mingile copiilor care nu se joaca regulamentar pe strada, pana la adanci batraneti!

    00
  13. Pe derdelușurile alea din poza nici nu merită să te dai cu altceva decât ceva plastic sub fund. Atâta poate brașovul ?

    00
  14. te-ai ramolit. erai odata tanar, luptator…

    00
  15. @Vali recomanzi sania respectiva? Maine as da o fuga pana „la tara” si Decathlon e in drum :)
    Merci!

    00
    • Depinde de varsta juniorului. Daca se da singur pe derdelus e cam dubioasa ca nu poti sta decat in fund si ca marime e cam pt 2-3 ani. Pe fimea o trag ptin zapada si fiind mai mica are tendinta sa traga de franele alea negre.

      00
  16. La pietrele lui Solomon ai fost?
    Să vezi acolo distracție, anul ăsta e foarte bună pârtia (drumul vechi).
    Anul trecut cu sania clasică de fier nu prea mergea, dar acum prindem o viteză…

    00
  17. Cand eram pici aveam acolo la blocun deal…. toti aveam sanii facute de diversi oameni si niciuna nu cantarea sub 5 kile… pe atunci nu era problema ca ne udam sau ca se strica partia… ajungeam acasa vineti la buze si cu oole supte in burta de la gacii uzi. parintii sunt vinovati, dimineata la scoala cu masina, la ora 2-3-4 la fel in masina, de iesit nu iesi decat daca e vai doamne infofolit, de facut baie doar la strand ca nah, vara+munte+apa rece ca gheata nu da bine la cv… pizdificarea barbatului se face de la varsta frageda

    00
  18. Intotdeauna se intampla cate o nazbatie la derdelus. Asta este, face parte din viata. Viata este frumoasa!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.