Nu știu dacă ați observat ce mișto reflectă industria cinematografiei preocupările societății. Gândiți-vă la filmele din anii ’80 de exemplu: majoritatea filmelor de acțiune din acea perioadă fac referire la modul în care poliția urmărește și reușește să aresteze un criminal. Asta denotă preocuparea publicului față de ceea ce era perceput în acea perioadă drept o amenințare la integritatea structurii societății: criminalul în serie care le poate lua oricând fiica drept țintă. Acțiunea este de cele mai multe ori limitată la urban, cu actori puțini și unul sau doi polițiști care rezolvă singuri cazul. Criminalul este de cele mai multe ori arestat, trecerea spre uciderea acestuia în mod reticent și în spiritul justițiarului făcându-se gradat spre finalul anilor ’80. Avem deci încă preocuparea pentru reguli sociale în comunitatea restrânsă a cartierului, respectul pentru autoritate/legi, preocupare pentru integritatea fizică.
În anii ’90 temele în cinematografia filmelor de acțiune devin corporația și amenințarea externă. Se face trecerea de la cartier la stadiul de amenințare care afectează întreg orașul: plasări de bombe, maniaci care otrăvesc resursa de apă, meteoritul care stă să cadă peste New York, gazul toxic. Echipa de intervenție trece de la stadiul de doi colegi polițiști la o întreagă echipă FBI. Cu cât avansăm spre începutul anilor ‘2000 amenințarea tinde să afecteze o populație tot mai vastă iar echipa de intervenție trece de la FBI la CIA la Interpol sau organizații care operează sub limita legii dar încă în interesul publicului. Amenințarea este deci de ordin extern, crește în magnitudine, nu mai afectează comunitatea ci societatea iar regulile legii nu se mai aplică. E un semnal clar că publicul e preocupat tot mai mult de global – trend care coincide cu răspândirea Internetului în lume, accesul tot mai liber la informație, globalizare și – nu în ultimul rând – creșterea rate infracționalității în mediul urban. Dacă cu un deceniu în urmă preocuparea era criminalul în serie văzut ca ieșit din tipar și îndeajuns de merituos pentru a fi reprezentat pe ecran, acum infracționalitatea de efect apropiat comunității e un lucru comun, răspândit, atenția căzând asupra a ceea ce ar putea afecta societatea.
În anii ‘2000 filmele SF prezintă tot mai des catastrofe de impact global: schimbări de temperatură care afectează întreaga planetă, molime, războaie planetare, cataclisme, molime care crează morți vii. Asta reflectă preocuparea publicului față de pericolele globale, cele la adresa comunității și societății trecând deja pe plan secund. De la ucigașul în serie din cartier sau banda de motocicliști care irită un orășel de provincie s-a trecut la întregi țări distruse, invazii extraterestre, zombi și supraviețuirea printre ruine. Trendul cinematografic se susține, premisa devenind tot mai sumbră. Pe la finalul primului deceniu al anilor 2000 problema nu mai este supraviețuirea în fața unui cataclism ci supraviețuirea de după acesta (”The Road” – ecranizarea după romanul lui Cormac McCarthy, ”I Am Legend” – reecranizarea lui ”The Omega Man”, apar seriale cu zombi precum ”The Walking Dead” sau ”Black Summer”). Filmele cu tentă postapocaliptică prind teren și-l mențin. Psihologia gustului pentru asemenea pelicule dictează că publicul e resemnat cu ideea unei amenițări externe ca fiind nu doar de necotrolat, dar și inevitabilă. Accentul se pune pe ”ce facem după”.
E interesant de observat cum de la o amenițare la adresa comunității (cartierul/orășelul cu populație redusă) se face trecerea la amenințarea ce vizează integritatea societății (orașul, metropola) la amenințări de o magnitudine ce nu mai poate fi controlată și la adresa întregii planete și – ulterior – la împăcarea vis-a-vis de gândul că această ultimă amenințare e de neevitat. Sociologic vorbind asta reflectă temerile populației ca pe cercuri ce se extind din jurul propriei persoane în exterior, dincolo de granițele calmului comunitar, spre societăți cu care nu avem nimic în comun dar pe care le recunoaștem ca fiind acum parte din ceva mai mare. Trendul cinematografic reflectă totodată că încrederea în Stat de a ține lucrurile sub control s-a erodat. Încrederea în forțele de ordine dispare și lasă loc haosului din filmele postapocaliptice care afișează o lume a dezordinii și a reîntoarcerii la Legea Talionului.
În anii ’40-’50 avem detectivul particular care rezolva probleme intra-maritale. Preocuparea societății de atunci era integritatea cuplului. S-a trecut la teama față de integritatea cartierului la cea față de integritatea orașului, apoi a țării, iar ulterior a planetei. Cu cât avansăm cu atât imaginea este mai sumbră: legea nu se mai aplică, scenariul denotă pesimism față de respectarea regulilor sociale și – în prezent – imaginea centrală e a singuraticului care încearcă să supraviețuiască după un cataclism într-o lume barbară, fără reguli, state, forțe de ordine.
Abia astept niste filme care sa reflecte “cancel culture” :)))))
Nu mai fac filme. Le folosesc pe cele vechi din care taie tot ce nu e potrivit cu gândirea marxisto-legebetechiuistă.
Numai pornachele e tot pe vechi😀
A inceput deja – james bond feminin, star-trek a bagat toate rasele/sexele …
pai nu incepura? https://www.digitalspy.com/tv/a850178/troy-fall-of-a-city-achilles-black/
Acum asteptam cu to(n)tii sa ne salveze un supererou
Chiar trebuie sa ne raportam tot timpul la temerile societății americane?
De ce nu te raportezi și la niște filme de acțiune românești. De exemplu „racolarea” (1985).
Presupun ca se clocește o noua temere la nivel global. Teama de nevaccinati.
Acum serios vorbind. Delumeau a murit cu puțin timp înainte de pandemia asta din păcate. Ar fi avut material pentru încă o carte.
@anonim: Filmele românești dinainte de 1989 erau puternic influențate de ideologia comunistă. Nu sunt reprezentative din acest motiv. Nu poți să spui că deoarece aveam multe filme istorice românii erau foarte pasionați de istorie și domnitori. Era pentru că Statul dicta în acea perioadă ce se filmează și ce nu.
Și la americani dictează statul
Ala paralel.
Uite un exemplu
https://www.timesofisrael.com/was-superman-a-hidden-jew-author-of-new-400-page-scholarly-tome-is-certain/
De acord ca filmele tind sa exprime niște temeri valabile la momentul turnării în tara respectiva. Ce mi se pare puțin deplasat e absolutizarea societății americane. Temerile americanilor sunt ale lor și nu sunt neapărat și ale romanilor
Și filmele românești de acum? Pare că toate au același subiect…
Blade Runner, Planet of the Apes, 12 Monkeys, The Last Man on Earth, The Omega Man, Logan’s Run, A Boy and His Dog , Soylent Green, The Terminator, The War of the Worlds, Stalker, Millennium , Invasion of the Body Snatchers, Dawn of the Dead, Mad Max – Road Warrior, Waterworld, The Postman, The Andromeda Strain, Silent Running etc.
Toate astea sunt filme post apocaliptice, majoritatea filmate înainte de 1990. Majoritatea filmelor post apocaliptice bune sunt vechi sau bazate pe scrieri vechi.
@ubercool: …acum compară numărul ăsta de titluri date de tine cu cele ce desemnează filme de acțiune cu bandiți, criminali în serie, furturi, home invasions. Din aceeași perioadă.
Voiam să zic că nu există un trend spre a face filme post-apocaliptice după anii 2000. Ele s-au făcut cam de la începutul anilor 1900. Nu se mai fac filme de acțiune ca înainte, pentru că nu mai sunt subiectele. Tehnologia a evoluat foarte mult, e greu să spargi o bancă acum sau să fii criminal în serie. Poliția are tehnologia necesară să te prindă mult mai ușor și mai repede.
are dreptate in mare autorul articolului doar ca ..filmele influnteaza la randul lor preocuparile iar alta chestie ar fi ca si tehnologia influenteaza ce tip de filme apar, e oarecum normal ca avand o tehnologie mai putin performanta erau turnate cu gramada filmele de actiune cu ‘pistolari’
Acesta este un articol de istorie în esență, stabilește o periodizare și urmărește evoluția în timp a unui fenomen pe baza unor observații personale – sau altfel spus pe baza istoriei personale. Experiența mea personală îmi spune că filmele cu zombi și post-apocalipsa sunt mult mai vechi. Un criteriu lăsat pe dinafară este evoluția tehnologică: capacitatea de producție a filmelor a crescut exponențial în ultimele decenii, de aici și invazia de seriale. Când poți produce mult mai mult ai tendința să îți diversifici paleta de abordări. Apoi nu prea sunt de acord cu transpunerea istoriei unui fenomen în concluzii sociologice, nu fără o cercetare cantitativă pe baza căreia să se poată ajunge la concluzii calitative. Observațiile personale pot constitui o ipoteză, dar nu le-aș considera concluzii. Altfel da, cantitativ vorbind post-apocalipsa a devenit un produs de masă de la Cantata pentru Leibowitz încoace.
Ei – acum gândește-te de ce de la Cantică pentru Leibowitz a venit puzderia de filme pe această temă și nu – să zicem – filme cu tematică utopică.
Răspunsul la întrebarea ta e chiar în cartea lui Miller: teama de apocalipsa nucleară. Și da, nu prea mai avem utopii, sau cel puțin nu în literatură, utopiile au fugit în politică de la Lenin încoace. Care utopii trnasformate în ideologii au adus inflația de distopii în literatură.
Yep – aici ai dreptate.
Sigur, nu e o cercetare în toată regula, dar ipoteze poţi formula, nu văd unde e problema. O ipoteză oarecum similară mi-a tunat şi mie prin cap acu’ mai mulţi ani, cînd am văzut evoluţia culorilor predominante în afişele filmelor de-a lungul ultimei sute de ani. E un marker destul de bun al gradului de optimism din societate, generally speaking, iar de prin ’80 încoace, the picture is getting bleaker and darker.
O altă observație interesantă e că cu cât filmele sunt mai optimiste sau „light” cu atât populația e mai tristă și măcinată de probleme iar inversul e la fel de valabil; se vede comparația dintre anii 90, când SUA era în fruntea planetei dpdv militar, economic și cel mai important, dpdv cultural și perioada de acum.
În anii 90 era curentul de „90’s edge”, filme grele, filmate realist care prezentau subiecte tabu sau ne-confortabile pentru omul de rând.
După 2008, de când Americanii au realizat că sunt în declin ai doar filme în still Marvel, ușurele, cu băieții buni și băieți răi clar definiți (eroii Marvel nu omoară copii cu drone).
Că disclaimer, asta nu e o conspirație de a pacifica populația, Hollywood a căutat tot timpul să dea populației ce vrea la nivel emoțional.
Când oamenii sunt bine și se împliniți și în siguranță atunci caută instinctiv pericol și îl amplifică în capul lor. (De asta leftiști radicali sunt predominant upper-middle clasa din California unde vremea e perfectă tot timpul. Pt. ei pronumele greșite sunt cea mai mare problemă cu care s-au confruntat vreodată), pe când în vremurile de acum când totul e de kkt lumea caută să scape din realitate în filme fantastice care fac referire la problemele actuale într-un mod superficial și mereu rezolvabil. Când a fost ultima dată când a-ți auzit de o dramă serioasă ieșită din Hollywood?
Foarte bine punctat, mai ales partea cu vremea din California! Cunosc cazuri personale, nu întru în detalii, pur și simplu oamenii de acolo vad lumea prin bula lor, și au impresia ca pe restul planetei e la fel ca la ei în CA tocmai din prisma asta.
În prezent, trendul e mai ca să-ți bage pe gât PC, SJW, BLM, feminism etc.
Mă întreb cum ar reacționa de-alde ăștia, dacă mâine s-ar inventa mașina timpului și ar fi trimiși, să supraviețuiesca câteva zile, pe vremea inchiziției, de exemplu sau secolul trecut, în timpul celui de-Al Doilea Război.
Hmmm. Nu sunt sigur ca vad legatura atat de clara intre ce filme se fac si temerile societatii. Si nici nu vad cauzalitatea asa clara pe cat o afirmi tu. Ba chiar s-ar putea sa fie fix invers, ca teme si temeri (hehe) sa vina dupa lansarea unor filme. Vezi numarul de cazuri raportate de rapiti de alieni, cautati in fund, si alte cele, dupa ecranizari la war of the worlds, ET, si alte asemenea.
M-as mira sa existe o relatie atat de directa si simpla de cauzalitate intre ce simte poporul american si ce filme se fac, dupa ce-am citit chestii despre industria lor de film. Americanii au bagat la greu propaganda, atat interna cat si externa prin „holywood”. Mira-m-as sa nu fie fix pe dos concluziile tale, si sa apara teme pentru ca astea erau „pericolele” la moda in propaganda tarii.
Ma bazez aici pe observatia ca pentru fiecare film „anti-curent” pe care-l ai pe generatie (Rambo de ex) ai zece altele cu propaganda level over 9000. Topgun a fost probabil cea mai buna campanie de recrutare din istoria airforce.
> „The head of the Office of War Information was Elmer Davis who said, ‘The easiest way to inject a propaganda idea into most people’s minds is to let it go through the medium of an entertainment picture when they do not realize they’re being propagandized,'”
si
> It wasn’t until four decades later, when Cold War historian Tony Shaw was going through archives about the classic novel, that it came to light that the CIA secretly purchased the film rights, and subsequently turned the story into a propaganda project, entirely revising the ending so the pigs — who represent communist masters — are overthrown by the other animals on the farm.
Un alt fenomen care pare a exprima mai degraba film => parerile oamenilor este unul observat de procurori, si numit „the CSI effect”. Niste procurori din US au observat ca din ce in ce mai multe jurii se asteapta la probe ca in CSI. „Unde-s amprentele, unde-i adnul, unde-i imaginea termala din satelit”. Astea nu au aparut in CSI pentru ca oamenii si le imaginau, au aparut pentru ca e „good TV”. (bine, good in ideea de ieftin, usor de produs, procedural, repetitiv si produce RoI bun)
E romantic sa te gandesti ca artistul e artist, si el arata trairile din mijlocul poporului. Problema e ca Holywood a fost, este si va fi o industrie. Si ca orice in orice industrie, profitul e rege. Fix ca la manelisti. Ia baga ma cu jale, stii? Stiu, boss, cum sa nu stiu.
Oamenii nu si-au dorit / imaginat StarWars, pana la Lucas. Avatar e cea mai jenanta poveste, spusa si ras-spusa de la pocahontas incoace. Cu toate astea, niste aiuriti au intrat in depresie ca lumea aia e faina, si de ce nu traim si noi acolo.
N-am o concluzie. Dar nu m-as arunca sa zic ca a => b. E putin post hoc ergo propter hoc, dupa parerea mea.
Uneori Hollywood anticipează niste chestii, cum ar fi wag the dog ( Clinton și monica) sau contagion ( pandemia din prezent), de cele mai multe ori insa nu e altceva decât o mașină de propaganda. Top Gun si Rambo – exemple de studiu în acest sens! Anii 70, când la Hollywood au venit regizorii de pe coasta de Est, gen Scorsese sau De Palma, au fost cei mai buni ptr. Industria filmului.
Foarte bune observatiile, cu o singura remarca: nu sunt preocuparile proprii publicului, ci sunt (pre)ocuparile care i se dau publicului.
Răzvan, ca si trendurile din muzica, trendurile in cinematografie sunt major influentate de posibilitatile tehnologice ale decadei. Major. Abia după aspectul asta, in plan secundar, mesajele din muzica si povestile din filme reflecta intr-o oarecare masura preocuparile sociale.
Ai avut (in ordine cronologica) filme mute, filme cu dialog, pentru ca erau usor de făcult, filme cu cowboys (cine era interesat social de o decada de filme cu cowboys in anii 60? :)) ), filme cu urmariri cu masini, filme cu explozii, si productie sonsisyenta de filme cu nave spatiale, roboti, abia cand tehnica CGI a fost suficient dezvoltata. De vreo 10 ani filmele si serialele sunt cu de toate pentru ca accesul la tehnologie de cinema avansata il are oricine chiar si cu un buget redus.
Cărțile in schimb, complet altă poveste, nedepinzând de tehnologie.
Da’ obsesia cu zombie de unde vine? 🤣🤣🤣🤣
A fost mizeria aia cu TWD pe care o lăuda toată lumea.
Recunosc că m-am uitat la Resident Evil, dar am făcut-o doar pentru Milla Jovovich. 😍
De ce ar fi TWD o mizerie? Au deja 10 sezoane cred, pe mine m-au pierdut prin 8-9, irrelevant, dar de ce l-ai numi mizerie? A prins la public, are prequel si sequel a generat o gramada de bani. Chiar sunt curios de ce crezi ca e o mizerie… primele sezoane au fost reusite
Pentru că, dpmdv, este o mizerie.
Zice Coloja de temeri & co. Înțeleg temerile în legătură cu foametea, războiul, sărăcia, epidemii șamd, dar unde ai văzut tu zombi în afară de filme? Unde corespunde realității? 🤔
De văzut ce a explicat și Tarantino în emisiunea lui Joe Rogan despre diferența dintre anii 80 și 90.
Da să nu zici.
Ce ne poti spune despre trend-ul actual cu filme cu supereroi? Infantilizarea publicului? Dorinta de a crede in ceva, orice, care e mai puternic decat tine si deci poate rezolva problemele pe care tu, cu puteri limitate, nu le poti rezolva? Inlocuirea conceptului.de Dumnezeu cu mai multi dumnezei specializati, cu puteri supranaturale? Stiu un copil care se inchina la Spiderman si il invoca atunci cand avea nevoie de ajutor (la teme, de exemplu). E interesant de vazut ce e in capul adulților. De unde atractia pentru personajele astea? E doar entertainment sau raspund unei nevoi psihologice?
E interesant cum zici ca, de la temeri privind integritatea cuplului, s-a ajuns la temeri privind integritatea globala a lumii. Deci, de la mic la mare. Si este adevarat. Daca familia este celula de baza a societatii, atunci se explica totul. Strica nucleul (familia) si vei strica societatea. Iar lupta impotriva familiei este o tendinta puternica a zilelor noastre, avand ca motivatie o democratie prost inteleasa.
Pai de la postapocalipsa la ce mai putem trece ?
SUA 2021=gunoi