E plin tiktoku și instagramu de căcănari care se întreabă “unde-i uraganul Ashley”. Primul imbold e să îi duci la Galați și să îi bagi cu nasul în nămolul din casele oamenilor de la Pechea.
Dar eu văd altceva aici. Văd că de fiecare dată când un căcănar a fost prins nepregătit de o ploaie, ninsoare, furtună ceva, el de fapt știa că urmează să vină, dar a fost căcănar și nu s-a pregătit deloc. Și, fiind căcănar, a și început să mintă că nu știa și să se plângă când au venit cu camerele de filmat. Că așa e natura căcănarului.
Dacă sunteți tineri, ați ratat două momente de aur în televiziune. Primul, ceva ninsoare puternică, s-au dus oamenii să sape și să deszăpezească. A3 era pe val, lache ăla de Badea și cu încă unii săpau de zor la o casă, transmiteau în direct, mai avem puțin și ajungem, iată, am ajuns la ușă, deschid ușa, înăuntru trei bărbați în putere fumau plictisiți. Sfârșit de transmisiune. A doua, tot ninsoare, sunau oameni care fuseseră salvați din zăpada mare. Unul plecase în șlapi și tricou, că doar era în mașină, alții, o tanti contabilă și șofer, au stat toată noaptea în frig ca doamna era un pic corpolentă și nu a vrut să meargă câteva sute de metri pe jos până la benzinărie căreia îi vedeau luminile.
Reiau ideea principală: românii văd știrile că urmează urgia, dar nu fac nimic pentru a se pregăti.
Tot pentru aia tineri, semnalizează, te rog, ca ca A3 e Antena 3, nu Autostrada 3.
Mie imi place ca se ajuta la necaz, doneaza…
Iohannis si-a donat setul de crose pentru golf unei familii de sinistrati din Galati.
Eu am citit, nu mai știu exact unde, că le-a donat și niște găuri…acum totul depinde doar de ei…
@Alin(a) – găurile le-au aruncat, că le tot cădeau copiii în ele, crezînd că sînt wc-uri.
In alte bule oamenii doneaza si chiar pun mana pe lopeti.
Pentru cei din Pechea au donat 200.000 euro printr-o aplicatie bancara, iar banca a dublat suma.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
eu: ăia dau declarații la TV
tu: nu cumva au murit de la noxe?
eu: ba da, și după aia dădeau declarații in direct!
Deci reporterul este Tămăduitoarea Morfina, care vorbește cu lumea celor drepți.
Lawyer: „Doctor, before you performed the autopsy, did you check for a pulse?”
Witness: „No.”
Lawyer: „Did you check for blood pressure?”
Witness: „No.”
Lawyer: „Did you check for breathing?”
Witness: „No.”
Lawyer: „So, then it is possible that the patient was alive when you began the autopsy?”
Witness: „No.”
Lawyer: „How can you be so sure, Doctor?”
Witness: „Because his brain was sitting on my desk in a jar.”
Lawyer: „But could the patient have still been alive nevertheless?”
Witness: „Yes, it is possible that he could have been alive and practicing law somewhere.”
E oleacă de nuanță aici, „Reiau ideea principală: românii văd știrile că urmează urgia, dar nu fac nimic pentru a se pregăti.” eu dacă acasă îmi fac cât mă țin puterile… și autoritățile nu consolidează digul – vine urgia și mă ia cu tot ce am reușit eu să mă pregătesc (duc vitele într-un loc sigur, mut aparatajul scump la etaj, topoarele la fel le pun în pod, atunci cine e căcănar?
Ăla care a votat!
poate dacă am vota mai mulți și mai bine n-am mai fi atât de căcănari… 🤔 vise dom’le…vise.
@Laur, ai ratat partea in care articolul era despre cei care nu s-au pregatit deloc.
Despre cei care locuiesc pe malul unui rau, dar nu si-au dus animalele undeva la inaltime.
Despre cei care stiau ca sunt sanse sa le fie inundata gospodaria, dar nu s-au gandit sa faca un mic baraj din saci umpluti cu nisip nici macar in dreptul usilor de acces in casa.
Ahaa, ăia sunt românii căcănari… oricum a fost cu schepsis de aia nu m-am prins.
cea mai buna pregatire a romanului pentru inundatie e insistenta de a-si construi salasul in zona inundabila.
O fi frumos sa pui link-uri de tik-tok cu inudatii si titlul „acum in bucuresti” si ele sunt postate ieri cand erau 30 de grade ?
Cum ar zice G. Becali: ”Păi deontologic nu vrei tu să…. deontologic, normal că deontologic”.
Uite aici probleme reale : nu mai poate suedezu’ să își bată nevasta : https://www.reddit.com/r/romaniacrazy/s/5LOi1jZJ8r
ti’ai dreaqu cu cultura voastra woke si dictatura corectitudinii politice! pai dupa ce ne ati bagat cip uri in vena acum nici sa ti bati nevasta nu mai ai voie? pai ce e asta? unde o sa ajungem in felul asta?
s-a suit scroafa in metrou si a zburat cu tot cu polițist de pe gard.
Ai uitat un al treilea moment: Prin 2014-2015 pompierii s-au dus intr-o localitate sa faca diguri din saci cu nisip, iar localnicii ii priveau de la carciuma
Galati*
cele 2 categorii atotstiitoare: cei care stiu cum sta treaba pt ca au auzit ei in ceva podcast si predecesorii lor cei care folosesc experientele empirice din batrani + neaga orice nu au vazut cu ochii lor.
Bun, in Galați la 22.00 a intrat codul roșu. Pechea, partea inundabilă, a fost evacuată. Toată. Oamenii și-au luat strictul necesar si bunurile de valoare, respectiv actele si au plecat la rude prin alte părți. Alții s-au mutat in mașină, la capătul străzii să poată fugi in caz de ceva. Alții la căminul cultural unde sunt niste paturi.
Vine un coleg din tură de zi si se plânge că a trebuit să meargă s-o ia pe maică-sa la el acasă, că toti erau evacuați. Pai si a fost mai bine data trecută când ai luat-o la 2 noaptea doar in chiloți de a trebuit să-i cumperi haine a doua zi? Nu, n-a fost mai bine. Atunci ce-ai fi vrut? Na, să nu mai plouă dacă s-ar putea. Păi a ieșit Teodosie cu crucea să se roage, poate nu mai plouă. Știu că m-a înjurat, dacă nici eu n-am treabă…
Oricum,ideea e că nu plouă, doar bate vântul tare, dar pe de altă parte sunt în oraș, nu știu cum o fi in Pechea.
Țușca… love you.. kiss you… românii e căcănari!
Poate nu fac nimic pentru a se pregati, dar se pragatesc ca sa nu faca nimic!
Fiecare nație are căcănarii ei, americanii îi au pe redneckși, noi îi avem putorile noastre. Îi cunoști rapid, bugetul de băutură și țigări e mai mare sau aproape cât cel pentru hrană. Mie chestia asta îmi dă foarte multe informații referitor la omul respectiv.
eu cred ca rednecsii sunt cu cateva clase peste lasfierbintii nostri, nu are rost comparatia
@zedicus – nu-s cu câteva clase mai sunt, sunt doar mai bine înarmați. La fel de proști, dar cu semiautomate.
Stai sa vezi cand o sa vina criza aia nasoala si toata lumea o sa planga dupa zilele in care au dat banii pe pumpkin-dream-latte-mokka indulcita cu miere de albine hranite cu stevie de la Starbucks.
PS- si albinele erau crescute in casa
Iti iei life sub pe Noaa sau cv echivalent daca exista si nu esti surprins.. da, poti face si misto de arahat ca vine urgia cand stii ca nu vine dar are dreptate la partea cu evacuatu, daca vine valu si-ti ia calu, mori cu scroafa in cotet, ghinion, sa-ti dea dumnezeu sanatate
Maestrul Gichin Funakoshi cu tatami-ul în taifun.
Doua intrebari referitor la oamenii din zonele traditional expuse la inundatii:
– De ce nu pun mana pe furci si coase (sau trimmere, ma rog, or mai gasi ei o coasa veche in sopron), sa se duca acasa la primar sa-l forteze sa faca sisteme de canalizare si drenare in comuna?
– A doua e intrebare generala in tara lamentatilor, de pus pe tricou: Cu cine ati votat, tu sau parintii tai, in ultimii 35 de ani?
Au votat cu sticla la gura, asta lasa mostenire si urmasilor, sincer daca dispar aia de acolo nu e nicio pierdere la fel ca si aia din orientu mijlociu ori cam toata africa
cu un primar gospodar, pentru el.
NIX, din Africa să rămâna doar aia care sapă cu mâinile goale după metale rare, da ?
Metale cu care să ne facă chinezii mașini și electronice pe care sa le cumpărăm noi ca niste responsabili și utili omenirii, ce suntem, nu ?
@car, ti se pare ca fac lobby la masini sau masini electrice? Ca sunt ceo de firma ce foloseste resurse aduse de pe alt continent? Desi e cam bigotism o sa o bag pe aia a lu morgan freeman aici ‘ the bus leaves every day’ si totusi majoritatea africanilor alora si sand niggershilor aleg sa se bata pentru nimic. Nu spun ca le doresc raul ci doar ca atunci cand vine nenorocirea peste ei nu prea ma ia niciun sentiment, sau ma ia sentimentul ala de: well, anyway..
> de pus pe tricou: Cu cine ati votat, tu sau parintii tai, in ultimii 35 de ani?
Men, asta nu tine, sorry. De la ilici 2 incoa, eu am tot votat, dar ei tot au ales. Nu mereu ies aia pe care-i vrei tu, ca vorba aia, cititorii bloggerului de tec sunt mai multi.
Ploua infernal si noi ne iubeam prin mansardeee, sub cerul ferestrei, sub cerul oval noi ignoraaaam roalerte vibranteee..
Daca erati la mansarde erati mai in siguranta.
Bine ca nu verificati colectia de toporasi si topoare in beci.
Tot pentru aia tineri, mai e o faza stereotipica de la inundatii. La fel, viitura, trist, stiri lacrimogene, filmare dintr-un sat. Au adus astia jandarmii (pe vremea cand stateau in cazarma si nu gazau pletosi). Jandarmii sapau, puneau saci, faceau chestii pe ulita satului. Camera trece de la astia, peste gard, si-l filmeaza pe taranul Ghita. Om in putere, stand rezemat de o coada de cazma, care se uita din curtea proprie la astia cum ii munceau pe ulita. El se uita.
Daca statea „IN COADA DE CAZMA” atunci inseamna ca facea ceva la un moment dat.
Aia din stereotipuri stateau LA BIRT!
Spre deosebire, la vecini in Budapesta o iesit lumea din confortul locuintelor la umplut saci de nisip cand a inceput sa se umfle Dunarea si o auzit ca vine viitura, cot la cot cu cine a fost trimis de autoritati sa faca aceasta treaba.
Si totusi…
Duminica la ora 10 am zis sa plecam de la munte, ca vine urgia. Am plecat pe soare, sa nu ne prinda viitura pe DN1.
La fel au facutnsi ceilalti romani, pentru ca am luat niste cozi nemaivazute pe Sinaia -> Bucuresti. La fiecare giratoriu am stat o gramada.
Apoi 5 telefoane au inceput pe rand sa urle, cand eram in masina, la Bucuresti.
Acum toate telefoanele au alarma Ro-Alert dezactivata.
Eu la RoAlert am lasat bifata doar optiunea „Cand moare Iliescu”.
Eh…când ești aproape de 0 cazi de jos. Iar fenomenele naturale sunt greu de controlat. Dar lucruri gen diguri nu se fac. Plus că ne scapă un aspect balcanic, zic eu: multi rămân acolo că sa nu le fure vecinii lucrurile. Ce? Pai inclusiv geamurile bârne de lemn, perne…orice.
Sau:
– nu au unde sa se duca
– agoniseala unei vieti chiunuite e acea casa si ce e in ea.
Vina principala e a televiziuniolor cu A3 si D24 in frunte.
Ieri rula digi 24 pe fundal in casa. Bai frate, dupa ce spuneau aia si ce afisau, urma ca Bucurestiul sa fie pur si simplu inundat in totalitate.
M-am uitat pe site-ul oficial al alora cu vreamea si ei progrnozau vreo 40,50 L/mp adica o canitate rezonabila ptr o ploaie de toamna
Pai sa nu le iei mortii undeva alora de la televiziuni?
Nu e ok nici cu cacanari care nu fac nimic sa se pregatesca, dar nici sa sune ro-Alertul si sa bage spaima in toti pentru o ploaie obisnuita. Si aici ma refer la Bucuresti, ca in restul tarii nu stiu ce a fost.
Întrebarea rămâne validă, „unde-i uraganu’?” care-l anunțau cele DOUĂ alerte de la RoAlert pe care le-am primit ieri în timp ce afară bătea vântul cât să ridice un pic praful de Pantelimon. „Vine uraganul, pregătiți-vă” sună un pic diferit față de „ne așteptăm la ploi abundente”.
…dar e schema perfectă:
„Shit, a fost ditamai uraganu, nu puteam să evităm inundațiile”
„Coae, a plouat mult, 20 de ani ați furat bani de diguri și nu ați făcut nimic, ați avut și fonduri de la UE, ce pula mea?! acum vii cu niște saci de nisip”
„Nu te pui cu puterea lui Dumnezeu, ntzntz ditamai uraganu”
Or sa dea Roalert si la concertele lui Țancă Uraganu.
O doamnă de la ANM zicea azi dimineață că nu există ciclonul Ashley. Cel puțin nu încă. Cică la nu știu ce institut din UK, că ăia dau ora exactă nu doar la ceas, ci și la uragane, e lista cu numele viitoarelor uragane și cicloane, iar primul pe listă e Ashley, dar care încă nu a fost alocat. Doar că jurnaliștii, ca guriștii (ok, doamna a fost mai elegantă), au auzit că vin ceva ploi cu vânt, s-au uitat pe listă, au văzut Ashley în capul listei (sau în capu la listă, cum se zice la mine-n sat, în fața blocului) și ne-au dat-o așa, cu Ashley în sus, Asley în jos.
cum să fii idiot util: https://republica.ro/isteria-cu-ciclonul-din-ultimele-zile-are-efecte-dupa-alarmele-false-din-ultima-vreme-oamenii-nu-vor-mai
adică oamenii oricum pretindeau că ignoră avertizările, dar de la o singură avertizare falsă gata, increderea s-a dus. aham.
care Ashley bre? paci prin vest ciclonu fu, da probabil fu sub acoperire ca nu-l prea vazu nimeni, amu țârâie ca-n novembrie, mâlul de la Pechea nu-i de acum, vezi ca se supara Boris, p-acolo mâl o fost, este și va fi, si nu-s semne de schimbare. Credibilitatea sistemului oricum tinde spre zero, da’ trebuie sa recunosc, scenografia e bine lucrată, să vază bizonul ce grijă are de el organul de partid si de stat, in rest televiziunile chelălăie după evenimente senzaționale, da’ cam canci las că-i bun și ăla din Florida, in lipsă d-altceva…
Mesaje panicarde ale autorităților, mult prea multă mobilizare a autorităților în declarații și prin articole de presă, raportat la situația din…teren. Probabil pentru că e campanie electorală și e bine să pară că sunt preocupați și că le pasă de populație. Ce m-a frapat a fost declarația anonimă, pe surse a unui meteorolog militar care a spus că nu a mai văzut atâta ploaie pe radare, în ultimii 20 de ani. Ditamai articolul în ziar quality. Nu mă deranjează avertizările Ro Alert, nici cele inutile de alertă de urs (inutile pentru locuitorii unui oraș obișnuit cu urșii). Avertizările de tip now casting salvează vieți. De data asta însă m-a frapat cât de pregătite au fost autoritățile în presă și în declarații. Cu astfel de „alarme” oamenii neîncrezători vor lua și în mai derizoriu eventualele alerte pe bune.
Eu inca n-am primit mesaj Ro-Alert meteo care sa fi fost necesar sau justificat. Ba erau intarziate (dupa ploaia torentiala), ba erau panicarde.
Pentru un oras ca Bucuresti, nu mi se pare necesar sa ne urle telefoanele ca vine furtunta. Nu cu Ro-Alert rezolvi problema, ci ocupandu-te de problemele de infrastructura care fac ca mereu si mereu aceleasi zone sa fie inundate.
Altfel riscam sa ajungem ca in bancul cu baiatul care a strigat „lupul”; sa nu te mai creada nimeni cand chiar vine.
las asta aici 😂😂😂 https://vm.tiktok.com/ZGd1QFvhC/
Mai nou orice ploaie de toamna e uragan. Mnokei.