Nu e nici o mirare. Nu o să vă zic acum că știam sau că am văzut-o venind. Nu trebuie să o vezi venind. Știu că e acolo, cu toții știm că e acolo.
Unde credeați că duce venerarea unor personaje precum Anamaria Prodan, Sorin Constantinescu, Dorian Popa, Jador, Feraru, Dani Mocanu, Ceușan, Sânziana etc? Unde credeți că duce apariția și validarea unor repere morale gen Mihai Morar, Dan Puric sau Mandachi? Unde credeați că duce acceptarea în societate a unor oameni gen Maticiuc?
Unii dintre noi i-am scos din viețile noastre, dar alții i-au îmbrățișat, în ciuda tuturor semnelor. Și alarmelor. Și societatea a continuat să funcționeze, ba chiar oameni toxici și faliți moral au primit mai mulți bani de la companii și oamenii care decideau bugetele.
Si iată-ne aici. Societatea nu s-a însănătoșit. Vai, elevii nu mai respectă profesorii? Oare de ce? Intelectualii adevărați fie au dispărut, fie sunt luați în râs? Oare de ce? Unii dintre ei au ajuns să facă mizerii ca să supraviețuiască. Oare de ce? Îi ascultăm pe Buhnici sau pe Morar când ne învață chestii pe care ei nu le aplică de 10 ani și suntem la fel, și noi și el. Oare de ce?
Nu există legătură. Deloc.
Până nu scăpăm măcar de jumătate dintre ei nu se va schimba nimic. Până nu încetăm să ne uităm la ei, să îi discutăm pe la mese, să luăm în considerare ce zic nu se va schimba nimic. Copiii lor vor crește și vor deveni călăii copiilor noștri, cum zicea sloganul ăla.
Conjurația imbecililor.
„Romania educata” a fost un real succes ?
Are Vali o sectiune, „CE MAI CITESC ALTII” si jur ca e din ce in ce mai elocventa pentru ce vremuri traim, azi 2 decembrie e cam asa (cititi si radeti/ingroziti-va):
porsche cayenne autoutilitara
cum pot sa evit impozitul la o masina cu motor de 4500 cmc
delia matache goala video
Care sunt toate telefoanele nokia mp4 cu butoane şi fără youtube?
elevenbpg
backpackyourlife onlyfans
rss news
biletele de autobuz si tranvai sunt aceleasi?
ji bei ci
logan ruginit
@mulea – nu vazusem link la ala cu delia, si nici macar nu mai e pe net :)) mi-ai stricat ziua :))
Link cu Delia? :))
@sase
Ei, lasă că o privatizeaza USR-ul si o sa ne luminam toți.
Voi mergeți la vale și apăsați viteza. Îngrășați și voi porcul pe ultima sută de metri.
Ba bajeti și fete. Voi trăiți pe alta lume. Ce vina au vedetele astea din Romania ? Asta e doar începutul. Cine credeți că va avea cel mai mult de suferit în urma dezmățului pe bani publici ? Micii antreprenori, care au și ei cate 2 sau 3 angajați. La ăștia o sa li se pună piciorul pe cap. Atunci o să vedeți , daca o să-i înfuriați. La următoarele alegeri o sa va mănânce cu fulgi cu tot , cu toată caterinca asta de stânga sau dreapta orchestrată securistic. O să spuneți că nea Geo a făcut o glumă cu voi astăzi.
Daca nu votați Lasconi o să scadă bursa. Vineri eram așa de speriat că am vrut să vând tot de pe BVB. Noroc că mi-am amintit vorba „lu domnu bufete” care cică, zicea că trebuie să cumperi când este „sânge” in piata. Zis și făcut. Am luat la ieftineala niste acțiuni de 4 mii de ieuro. Ghici ce, azi au crescut bine, bine. La banca îți dă 5% dobânda pe an.Eu am făcut 5% in 2 zile.
Pentru mine e un mister cum un om ca Sorin Constantinescu poate fi asociat cu Damian Anfile si Catalin Oprisan. Din acest grup de 3 oameni, 2 sunt mega cititi, culti, cu notiuni clare despre istoria Romaniei si care nu au dat semne, pana acum, de vreo forma de extremism sau de notiune tampite. Si totusi, cel putin pe Damian Anfile, S.C. l-a adus in prim plan si l-a promovat. Ma fascineaza acest aspect. Sigur si prin alte familii se intampla asta, cand unul e un pic ciudatel dar restul il accepta asa cum e si pentru cei din interior e totul ok, pentru exterior se vede ciudata alaturarea. Si da, in continuare, recomand si Damian Anfile si Catalin Oprisan.
BANI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ăia mureau de foame, că banii se duc la păcănele, nu pe cărți, nu pe pastă de dinți, nu pe nimic altceva.
tu crezi că eu fac reclamă la licențe pentru că fac 3K pe lună și zic „nu e de ajuns”?
Ok, ipotetic vorbind ce ar trebui facut in situatia celor de mai sus ?
Mai urmarim Oprisan/Anfile ?
In teorie ar trebui sa nu, ca pacanale si asociati cunoscuti.
In practica avem nevoie si de o alternativa. Si ma refer la o alternativa apropiata de ceea ce fac ei, usor de urmarit, relaxant si cu informatie
Pentru ca pe Damian Anfile nu il sustin sponsorii care vezi doamne vor sa se asocieze cu oameni de bine, ci trimit banii pe la Dorian Popa, Ceusan, Morar.
Asa ca a venit Sorin cu niste bani si pentru Damian, l’a ajutat sa capete vizibilitate iar el a reusit sa faca sute de mii de vizualizari pe fiecare clip. Marii oameni de marketing de pe la companii au zis ca doar prostia vinde, atat de oameni de marketing sunt respectivii. Si oricum ei nu se gandesc real la impactul in societate, conteaza doar Excel-ul de la finalul lunii, trimestrului, anului.
Iar cum Damian Anfile nu a avut alternativa la Sorin Constantinescu, a decis sa mearga cu el. Si bine a facut.
Simplu.
@dny: eu urmaresc in continuare si Damian Anfile si Catalin Oprisan. Mi se pare ca aportul lor in ceea ce inseamna istorie si cultura este muuult mai mare si important decat raul potential facut de asociatii lor. Pana la urma, probabil nu as fi auzit de Damian Anfile fara S.C. Simt ca as fi pierdut…Dar da, oamenii au nevoie de bani pentru a putea produce emisiuni culturale care, probabil, la tv, in 2024, nu ar fi vandabile sau nu ar produce suficient rating incat sa stea pe post la ore de prime time.
Se numeste mecenat, bai culturistilor.
Dai bani ca sa sustii o cauza culturala, dar de care beneficiaza intreaga societate.
Asa isi mai spala pacatele si Constantinescu.
E de aplaudat si de incurajat astfel de initiative.
La maimutele care se balangamesc pe tichitoc, nici vorba de asa ceva.
Acolo e vorba de tranzactii comerciale.
Dai niste bani ca publicul tinta sa auda de produsul/serviciul promovat si sa il cumpere.
Pare ca multi si-au format perceptele despre viata doar din filmele americane din anii ’80. Lumea nu e formata doar din mega-villains si supereroi. Si la tom si jerry daca v-ati fi uitat mai mult, ati fi inteles asta.
După câte știu, Damian Anfile este complet atehnic și aerian, iar S.C. a găsit o oportunitate.
sorin constantinescu a aparut prima data pe yt dupa ce i-a platit o cazare la inter unui tip de pe yt – „marian adventures” (am ajuns la el de la un clip de la zoso :)) si are momente chiar faine), apoi s-a lipit de alt vlogger „marian borcea”, apoi a mai chemat cativa la el la ferma/vila/casa whatever, cateva live-uri de acolo si toti care treceau pe la el il luau cu „domnul” si gata lumea, a fost convinsa.
i-a batut pe astia 2 ca nr de abonati, parca si sotia lui s-a apucat de blogging
Anfile e absolut bestial ca prezentari, mai ales ca nu vine din zona de istorie, e doar pasionat de istorie
Si eu ii urmaresc pe amandoi Oprisan/Anfile atunci cand imi place/ ma intereseaza subiectul,
Dar dupa retorica lui Vali din ultimul timp ar trebui sa nu.
Eu doar am dezvolatat un pic subiectul.
oamenii vor avea păreri în funcție de cine îi plătește.
Care anume este problema cu Sorin Constantinescu? Am vazut cumulat probabil 30 de mintue cu nenea, omul a facut bani din pacanele, nu ascunde asta si in acelasi timp nu mi se pare ca incearca sa se prezinte ca fiind ceva om superior sau model de nimic, e un fel de Prigoana, un smecharas mai spalat decat altii.
Nu spun ca omul este ceva decent sau pozitiv insa nu inteleg care este problema exacta cu un om care exista vs ceva gen Tate sau Mr Beast care incearca sa isi construiasca o imagine ca sa vanda ceva. Cumva similar este si Becali – altii il fac mare si vizibil, nu cauta el asta in mod special.
oral maca maca, pe la spate face lobby pentru păcănele in continuare.
Face lobby pentru pacanele in sensul ca spune oamenilor sa joace la pacanele ca este bine sau ca sustine ca este o industrie din care faci bani? Ca eu l-am vazut de multe ori spunand clar ca nu ai nici o sansa sa castigi bani intr-un cazinou.
Ca afacere este fix o afacere si sigur ca renteaza, exact cum alcoolul este o afacere desi distruge multi oameni si multe familii.
lol. nu. uite ce face https://www.google.com/search?hl=ro&lr=lang_ro&q=ciolacu+pacanele+sorin&sout=1
Problema mea cu SC nu sunt pacanelele, n-am nici o pb. cu ele, iar omul chair era bun pe ce facea cand facea, l-am cunoscut trecator acu cativa ani.
Problema e ca omul pare f. inclinat spre opiniile moscovei, probabil si din cauza lu’ fi-su care e prins cu popimea si biserica, deci direct din scoala kgb/fsb.
Azi clar sunt prost pentru ca tind sa ii dreptate omului. Inteleg ca s-a trezit brusc Ciolacu ca vrea sa interzica pacanelele sau jocurile de noroc, asta in 2023, dupa 2-3 ani de guvernare, avand majoritatea. Adica pana acolo nu a realizat, doar brusc. Constantinescu ii spune ca e o petarda electrorala si nu se poate face aia brusc, dupa un an de zile Ciolacu nu a facut nimic – asadar cine a avut drepate, Ciolacu sau Constantinescu?
Nu am fost in cazinouri, nu am incercat pacanele insa zau nu inteleg de unde sunt ele brusc o chestie negativa cand toti stim de Las Vegas si este ceva romantat, de cand ma stiu eu in filme masculii alfa joaca poker pe mize uriase, de minim 10-15 ani sunt case de pariuri care sponsorizeaza echipe de fotbal (retin bwin pe tricourile Real Madrid) si de niste ani absolut toti fac reclama caselor de pariuri in Romania si in US au aparut de cca 1-2 ani cazinourile online si ai vedete mari care le fac reclama de genul Cristiano Ronaldo, Ben Affleck, Drake, Jamie Foxx, Michael Jordan si tot asa.
Nu musai whatabout insa mi se pare asemanator cu bautura – e super misto sa bei 2 degete de wiskey si asocierea cu asa ceva este de bon ton insa sa bei alcool ieftin si sa fii beat zi de zi este negativ. Insa nu am auzit pe nimeni sa spuna ca industria alcoolului este negativa in esenta ei si trebuie sa luam masuri pentru asta, sunt de regula disociate cele doua aspecte.
La fel si in jocuri – slot machines sunt de cand lumea si pamantul, nu s-au pierdut averi la asa ceva, alea s-au pierdut la poker, ca in Romania si alte zone ai o patura ramasa in urma care se hraneste cu AUR, CG si cheltuie tot salariul in prima zi la pacanele, beti cu alcool ieftin in speranta ca o sa castige foarte mult si o sa traiasca mai bine – poate problema este mai complexa si nu tine de acele pacanele.
Nu de alta, cand eram eu mic si nu existau pacanele oamenii jucau barbut sau rummy pe bani si tot se descurcau sa isi piarda banii.
@Bigbear dude, inceteaza sa fii rupt de realitate. Pacaneaua e boala curata pentru multa lume. Iti fac eu rezumat daca tot refuzi sa intelegi:
– ala face lobby pentru pacanele
– pacanelele distrug vieti
Ai inteles?
@Carlitto – nu sunt chiar asa rupt de realitate cum vrei tu sa crezi. Tu joci la pacanele? Rudele, prietenii, joaca? Daca nu, de ce?
Sau este vorba de educatie, etc?
Pe acelasi principiu, ce crezi ca face accesul liber la alcool liber? Cauta pe net de la vax populi clipurile despre alcool la tara si vezi ce bine o duc aia.
Si din nou – banii aia grei se pierd la chestii gen ruleta, poker, etc – nu in aparate.
In nici un caz nu spun ca sunt benefice insa atata timp cat statul le permite mi se pare ciudat sa dai vina pe ala care face ce i se da voie legal, in loc sa te iei de cine face legile. Nu am vazut nici un tanar din asta care e constient de problema pacanelelor sa spuna ca este o prioritate politica.
Amin!
dada!
Deturnez comentariu ca sa spun ca:
Zoso are dreptate si nu tocmai.
In norisorii fantezisti exista influenceri buni si ideali si totdeauna pe adevar, dreptate, lectura buna, responsabilitate, educatie de calitate, si toate astea.
Iar pe de alta parte exista influenceri totdeauna toxici, mincinosi, lacomi si toate alea rele.
IN REALITATE apa e amestecata cu vin si vinul cu apa. Si FIECARE din noi trebuie sa facem efortul sa luam ce e OK de la Zoso si GB si Maticiuc si nush care. Si probabil chiar asta facem chiar si cei care citim pe aici.
Unde mai pui ca TOTI suntem in permanenta formare la creieras, si ne formam opinii in mers de la cine ni se pare (sper) mai onest. Da, zoso pare mai onest, ca nu e platit sa ne livreze baliverne pe ascuns. Cinstit, luam licente si de pe emag si bautura. Altii or fi mai dubiosi, ascunsi, dau rateuri des, si atunci clar, ar fi bine sa fie marginalizati. (Eu nu ii urmaresc pe cei de care scrie aici zoso, sunt si mai dubios, ca am interes pentru barbosii cu religia – incerc sa aplic aceeasi reteta – cei onesti, care raman strict la teologie nu baga nationalisme, putin, CG, sharia crestina etc).
Este infricosator ce se intampla. Va fi un urias val de emigrare a celor care mai au un dram de ratiune. Nu exista vindecare in aceasta tara.
daca iese domnu Kremlin G. nu mai emigreaza nimeni.
Hai să fim serioși, nu va exista nici un val de emigrare. Nimeni nu emigreaza că a ieșit Ciucă, Cârțu, Câciu ori alt C prim-ministru sau președinte, oricât de neo-legionar/neo-comunist ar fi.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Nu va mai speriati asa usor, obisnuiti-va, asta e lumea in care traim.
Emigrezi unde? Germania lu AfD? Franta lu Bardella si Le Pen? Italia lu Meloni? Ce te face sa crezi ca in Danemarca sau Suedia nu va fi la fel peste citiva ani?
Trebuie doar sa iesim din zona de confort si sa exploram alte niveluri de existenta
@Octtavyan ai scapat de pe tik-tok? Votantii lui nu vor sa asculte nimic, nici daca le pui toate interviurile lui in bucla. A zis foarte clar multe gogomanii dar voi refuzati sa le vedeti/ascultati!
Deea, din moment ce lumea a ales pesedei si penelei (din nou!) doar ca asezonati cu aur+sosoaca+pot, inseamna ca lumea ASTA isi doreste. Asta cu emigratul de la noi e ca si cu emigratul vedetelor americane dupa victoria lui trump, adica vor pleca, dar nu acum!
@Octtavyan: Cu alte cuvinte, votantii lui Kremlin G se comporta ca niste copii de 5 ani carora li s-a luat acadeaua si acum nu vor sa doarma de ciuda. Asta vrei sa ne transmiti?
le dau eu acadeaua!
eu ma tem ca, daca vor stapani suveranistii, ni se intorc ”valorile”.
@Octtavyan….aham…nu a spus nimik omul – atunci de ce sectarii lui guru au o problema ca lasconi va duce la razboi, ca razboiul nu exista , dupa cum a spus guru la un post tv? vrei protectia intelepciunii rusetsi – ok, pastreaz-o ca unii se vor tira din rromanica celor care jubilau pe tik-tok ( vazut clip cu un „afumat” din clanul duduienilor). suntem la gara …
Deea, e mult mai simplă soluția, și se numește Bricolaj.
Găsești pe YouTube tutoriale de noduri, frânghie și vaselină la Dedeman, iar copac, Slavă Domnului, că doar nu i-or fi tăiat ungurii pe toți.
Hai să nu confundăm tragedia cu bufeurile de la menopauza.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Cool story bro. Si ai job pregatit in alta parte? Chirie sau chiar proprietate? Bani la ciorap seriosi pana te asezi? Cealalta jumate tot asa? Adica gen ai un plan concret in familie si e realist si implementabil sau doar fugi asa ca sa ajungi ajutorat de stat pe la altii si sa intri in statisticile alea cu „romanii e naspa”? Daca nu ai un plan concret si realist, asta e doar o fenta de copil mic de tip „uaaa uaaa ma dau cu fundul de pamant ca x”. Unde fugi? In vestul Europei mai nou extremist carora li s-a luat de ciciunghezi si alti colorati si care nu fac diferenta intre noi si „valorile” noastre prea usor? La Cheeto H? In Canada unde sta sa bubuie rahatul si unde de fapt nici nu te primeste daca vii asa floricica? Japonia unde fara bani, calificari top si job lined up nu ai ce cauta? Sa fim seriosi… Daca nu esti cu adevarat in vreun grup de risc ci doar o basic white, te agiti degeaba
„Ce face duamna LAsconi daca UE ne impinge in razboi se opune decizie? Da sau Nu
Daca din vest ramane mizeria ca copiii isi pot alege genderu ea se opune? Da sau Nu
Toata propaganda lgbtawrft? Da sau Nu?Mergem cu mizeria eco/bio/electrificare fortata cand noi avem wcul in fundu curtii si tb sa ne dezvoltam pe baza de petrol? Da sau Nu? Avem voie sa comentam decizile UE?”
Din aceste intrebari care va framanta, mie mi se pare ca acest UE e chiar iadul pe pamant. Am si eu o intrebare: daca domnul presedinte Calin Georgescu face referendum sa iesim din UE, cum ati vota? Da sau Nu?
Am ajuns aici pentru ca avem o separare a oamenilor in functie de venituri.
Mai degraba o segregare.
Avem o mica parte din romani care sunt in corporatii multinationale sau care sunt antreprenori (mici sau medii).
Avem o parte din romani care sunt in relatie feudala cu stapanii PSD si PNL.
De aia iese PSD tot timpul primul.
Si avem o mare parte din romani care nu sunt nici in corporatii/antreprenoriat si nici la stat.
Aia cu buda in fundul curtii, cu „scoala vietii”, etc.
In astia e o furie de nedescris.
De aia pun botul la „ni se da, ni se va face”.
Vor redistribuirea averilor castigate cinstit si necinstit.
Cand toata lumea are dreptul la un vot, atunci iese ce avem acum.
Daca USR se pune sa fie curva PSD si a PNL in perioada 2025 – 2028, atunci vom avea AUR, +SOS+POT, ca presedinte si principal partid in 2028/2029.
Necris, plus 100.
Distribuirea neuniformă a bogăției și corupție endemică, ‘capitalism’ de tip rusesc.
Iar cei din corporații și micii întreprinzători sunt și ei pe muchie …daca ești concediat din corporație pe la 45-50 ani, ești foutut, brusc în mizerie….
Discursuri după parlamentare: marcelinho, cum îl știm, nu ai ce să aștepți de la un băiat cu scoala vieții (Grindeanu rânjea pe acolo), Lasconi a avut un discurs asemănător cu Sososaca …sorry, dar nu o pot vota…nu mai mă duc duminică…mai coerent a fost Simeone…cel mai decent, Kelemen…
@car: Mai poti manca cacat? N-ai explodat inca?
Adică ? Ia zi ce am spus fals. Fără să jignești.
minți cu polonicul. ăia cu fundul curții/școala vieții care sunt furioși au 2 probleme majore:
1. ori sunt ticăloși/ipocriți pentru că și nivelul lor de trai a crescut, dar mor de ciudă pentru capra vecinului, genul bombardieri care în școală scuipau semințe pe maidan și dădeau capace la tocilari, iar astăzi tocilarii câștigă de 10x cât ei. ei bine, ce vor ei este comunism, egalizare în sărăcie, și trebuie loviți cu țevile peste dinți
2. ori chiar sunt săraci lipiți cu wc în fundul curții, caz în care ar trebui să-și miște curu să se mute din satele sau orașele moarte și să facă niște eforturi să evolueze. ăștia sunt loaze care trebuie lăsați să moară
Flat, cu mentalitati de genul ăsta s-a ajuns la rezultatele de acum…da, sunt destule lepre, dar sunt și multi care au salarii mici și muncă kklau…angajati la supermarket, la curățenie, mentenanță, șantieriști, multi bugetari (aia care chiar fac munca celor aduși politic) etc
Și frustrarea lor crește când văd tot felul de interlopi care o duc bine, care se fataie in mașini scumpe, care spală bani, care prosperă.
Nu te văd sa fii la fel de înverșunat spre pulitie, servicii, aparatul de ‘justitie’…mai ales că au o grămadă de privilegii, deci ar trebui cu atât mai mult să își facă treabă…sau, avem la nivel de societate,rămășițe de mentalitate de rural românesc, de tip ‘aia au școală domle, sunt puternici, nu te poți lua de ei’ ?
@car: da, clar. Nu e problema ca am dat ca prostii in cei ce vor sa schimbe ceva.
Problema e ca am incercat sa ii explicam bombardierului ca e bombardier. Eu zic ca trebuia sa il ridican in slavi. Sigur ne vota.
Buey, daca era vorba de saracie de ce nu a votat lumea cu „fara taxe pe salariul minim”? Iti zic eu, ca nu e vorba de saracie.
Ahh, si nu ma pot abtine.
Deci problema lumii era ca nu functioneaza justitia, ANAF, etc. Iar USR a tacut din gura pe tema asta, aia e?
Tu esti pe bune acum? Lumea l-a votat pe Becali ca sa se scape de interlopi ce se fataie in masini scumpe.
Cosmin, bombardierii și interlopii există pentru că li se permite, pentru că , cotizează. Reluăm ideea de pe aici, că polutia arestează doar consumatorii, niciodată nu merge pe fir ?
Ei, Simeone, a spus asta in campanie, a gâdilat orgoliul…’a noastră’ ii dadea lui geonica replici cu baselu…
AUR spune că economia e de fapt în pioneze…crezi că găsesc/nu ecou la cei cu salarii mici și care văd scumpiri lunare ?
Să vedem daca USR se bagă la alianță cu pesedeaua…daca se întâmpla asta, bag plua în el de vot ever la romanika…sper sa nu faca greșeala asta enorma sa-i lase pe PSD cu PNL cu UDMR și cu dubioșii aia de la POT
@car asta e realitatea, întotdeauna am să le spun în față viermilor ce cred despre ei
sărăcia e relativă, nu cred că există român astăzi să moară de foame, chiar și ultimii lucrători la curățenie își permit carne pe masă, bere și eventual un logan vechi. hai să nu ne căcăm pe noi că e vorba de sărăcie, e vorba de invidie și prostie. universul lor este pe tiktok și văd acolo mirajul, influenceri penali, așa că ei ar vrea BMW marafei și vilă cu etaj în sat.. nu se poate ce vor ei.
așa mulți se spetesc cu munca de a trebuit să importăm milionul de asiatici să facă muncile alea. în timp ce suveraniștii sparg semințe în față la păcănele și înjură UE. hai mai taie din ele că nu e de la sărăcie deloc chestia asta. sărăcie o să vadă ei cu Simeon și diliul ălaltu, aproape că am orgasm când o să fie alergat cu furci și topoare golanul :))
@Flat: Ești parte din problemă pentru că nu înțelegi cât de jos poate să fie jos. Dacă ești necalificat și nu ești priceput peste medie la ceva, șansele să te muți dintr-un oraș mic într-unul mare sunt aproape nule. Îți faci Provident cu gagică-ta ca să te muți în alt oraș să lucrezi pe salariul minim + 10%. Iei 6000 salariu împreună și 2500 îi dai pe chirie și utilităti, trăiește nene cu banii ăștia! În situația asta sunt mulți români, sute de mii, milioane.
Aici îl condamn pe Iohannis, putea să-i cheme pe colegii lui din USL la o ședință de negocieri și să spună că va clipi cu atenție și îngrijorare când vine vorba de celelalte ministere cu condiția ca ei să-și ia labele de pe învățământ astfel încât să poată fi adus la standardele moderne. Își numea ministrul, își luau vreo zece Funeriu consultanți și se puneau pe treabă. A preferat să se plimbe prin străinătate cu jeturi private.
Car : e 200 lei ziua de muncă cu mâncare, bautură și țigări. Fără calificare. Umbrarescu umblă după oameni cu bani în mână . Și tu spui că dacă ești dat afară la 40 de ani ești mort…. Toate putorile plâng când sunt prinse că nu fac nimic….
@FLO – „Dacă ești necalificat și nu ești priceput peste medie la ceva” – cu chestia asta nu prea traiesti nicaieri in lume, munca necalificata este platita foarte prost peste tot si este o chestie de perceptie.
Munca este cu atat mai bine platita cu cat este mai greu de gasit cineva sa o faca, nu are legatura directa cu cat de greu este fizic. Oamenii trebuie sa inteleaga asta si sa caute sa se califice in ceva, indiferent ce este, ca sa aiba o sansa la un salariu mai mare decat ala minim.
@Fisherman, spui asta de parca ai spune 200euro, pai atat era(in lei) si inainte de megainflatie cand abia mirosea a covid.
bula asta ‘smart’ ignora prea mult prostul de rand si il condamna fara a veni cu solutii, rezultatu e majoritate pro-suverana si surprized pikachu face
Fisherman, te bagi la muncă fizică ? Doar nu ești putoare nu ? Sau arte de ‘telectual’ nu ? Deci aia care nu vor să ia 200 lei pe zi, și preferă sa stea toată ziua, s-au dus buluc sa voteze ? Chiar de 2 ori ?
Foarte plauzibil…
aha deci
200 lei e prea puțin, românul vrea 300, 400, 500
srilankezul (rasă inferioară conform suveranilor) face munca pe 200
românul votează fasciști să gonească/ucidă srilankezul
munca devine 1000 de ruble (sau vreo 50 lei)
concluzie – auristul care voia de 2-3x mai mult ajunge să muncească pe 2-3x mai puțin
bravo
Și pe toți, dar absolut pe toți din toate 3 părțile, ii freacă maxim grija despre cât castiga celalalt și cum defapt nu merita sa câștige atat, ca nu e la același nivel de valoare…
babaietz, in Arad chiria e ieftina mai ales daca nu vrei mari conditii si gasesti de munca cacalau.
Daca tu vrei de munca de pe canapeaua nespalata si pui vina pe politica daca iti pute lenjeria de pat, atunci da.. viata e grea.. Poate ar trebui sa renunti un an la bautura si tigari pana-ti recladesti putin viata. Sau macar nu te mai imbata la 12.
Da, da, stiu.. din cauza mea voteaza astia asa. Nu are treaba cu oameni ce o duc chiar decent spre bine ce sunt invidiosi, frustrati sau, justificat chiar, au o frica de ce se va intampla.
P.S. Sub nici o forma nu spun ca nu exista si oameni saraci ce sunt prinsi in saracie fiindca trebuie sa si aibe grija de cineva, sau sunt in scaune cu rotile, sau .. te mai miri ce.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Intrebare: de ce crezi ca ai luat minusurile?
Zi drept, ai luat textul asta despre Chuck Noris si ai facut search & replace.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
@Alex Da
@Lecter.. poti sa dai un raspuns din capul tau? Intrebarea a fost simpla … adica nu filosofie de Instagram, citate de pe FB..
de la Eftimie, twitter
„Oameni care ați votat cu SENS sau REPER: Priviți acum democrația, și cum voturile voastre ajung la PSD și AUR prin redistribuire.
Cu voturile voastre au mai intrat 1,5 pesediști și un aurist în parlament.”
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
@Omul, suferi de anxietate climatica?
Vine Presada sa iti faca vreo 10 magistrale de cale ferata.
O nu, cai ferate! Nuuuuuu!
Culmea e ca sunt si direct vizat de impozitarea progresiva si cu toate astea tot sunt dispus sa ii votez – ca sa imi fie putin mai rau si mult mai bine in acelasi timp.
prostii trebuie separati de banii lor!
Pai Eftimie e trist ca s-au irosit 1,5 locuri pe pesedisti, el ar fi dat inca 1 loc la AUR si 0,5 la POT
eftimie ar fi luat alea 1 la aur si 0.5 la pot si le-ar fi transformat in 3 la bor.
educatia, de aici cred eu ca pleaca
Și cum facem ‘educatie’?
A mai incercat /lăudat unul și uite unde am ajuns. E ceva vizibil schimbat în bine in ultimii 10 ani în educație?
Păi cei din ‘bula’ își fac mutație și dau șpagă, sa aibă plozii la școlile ‘bune’…așa facem ‘educatie’… Și la alegeri se miră că ce prosti sunt aia care votează dilimache…
Regula de bun simt: Daca un om nu e 100% impecabil din toate punctele de vedere, nu-i acordam atentie. Doar asa #nefacembine
La cati romi sustin legionarii din Romania, mai ca mi-as dori sa iasa.
+ la cate fripturiste botoase si mantzocari cu jordansi in picioare sustin comunismul, mai ca mi-as dori sa simta niste mizerie de genul. sa fie toti alinitiati cu halat de uzina, fara mega si alte fonfleuri capitaliste.
Oare gelu sunday o sa abordeze subiectul asta sau se va trage pe cur zicand ca e vina gagiilor?
@ Casnica – a woman of culture. Nu, probabil ii vine si greu si Garoyului Dimanche sa explice cum de etnia lui a votat cu unul care face apologia legionarilor in Romania. Oricum lumea s-a prins ca Georgescu abereaza, ca daca ar exista un feeling ca el chiar simte ca Zelea in ceea ce priveste o anumita etnie cred ca ar lua peste 79 la suta. Si Valerica l-ar vota asa low key.
Eu am o mare nedumerire, nea Sorinel, de la ce serviciu este? SIE? SRI? Eu eram convins ca e de la 2:15, ca probabil sifona de prin cazino tot.
Nu s-a tras deloc pentru campania asta. In afara de bannere online cu Elena Lasconi n-am văzut mare mișcare de la „ai noștri”. Tu, Faiar, Tudor Dunks și atât. Nu mă miră rezultatul.
Cum nu? Toti din bula ne-au aratat pericolul de a schimba ceva in sanatate. Pai voi vreti sa ajungem ca America.
Atat de pe langa comentariul tau. De parca oamenii astia ar fi cauza si nu efectul. Oamenii intotdeauna isi vor cauta repere pe intelesul lor. Ii banezi din mainstream apar pe tik tok. Atat de simplu
Am fost dsstul de aproape cu procentele ieri dimineata, cu exceptia SENS si DREPT care au fost înlocuite cu PUT. Atât s-a putut.
Patapievici si Plesu nu-s pe Tiktokk…
nici evolutionismul.
Suntem aici, dragi cititori, pentru ca votul nu e vot. Multi se vor pacali, crezand ca votul este vot. Dar nu. Asa cum apa pare sa fie H2O si votul pare sa schimbe ceva. Ati fi tentati sa credeti ca apa, cade pe pamant datorita gravitatiei, dar nu, ea cade pe pamant pentru ca e normal sa se intoarca de unde a plecat. Asa cum ne vom duce cu totii in pizda mamii noastre, cand nebunul asta o sa conduca tara.
Zi drept, te-a patruns revelatia divina dupa ce te-ai imbracat in fusta
M-am trezit încă în democrație și vă mulțumesc tuturor celor care ați contribuit .Hai la fel și cu prezidențialele.
Felicitări pentru rezultat.
V-ați dorit victoria mai mult.
Sper să faceți lucruri bune pentru oameni și pentru țară.
La treabă.
simt ca parca traiesc ultima parte a cartii ”Ceausescu se intoarce”, de Silviu Iliuta
a cam sosit momentul decontului.
decade de batut joc de educatie… decade de mizerii, decade de si de.
sper ca psd se va reforma si dar , sincer, nu cred.
pnl vad ca incearca cu Bolojan.
uSR trebuie sa creasca.
trezirea!
Îmi pare rău să zic dar și tu, ca influencer, ai partea ta de vină.
O grămadă prostii despre mulți proști scrii pe-aici.
Același căcat, altfel ambalat.
Eu dau vina pe Zeihan.
Da bă, Zoso, sa iti fie rușine ca ii plesnești pe X și Y, arătând cât de mojici, rupți de foame sau lipsiți de valori morale sunt, într-o țară în care tot ce conteaza e câți bani, mulți făcându-si idoli dintre aceștia.
Rușine, încă odată!
știu. vinovat.
Ca și la georgescu, cu cât vorbești mai mult despre el, negativ, pozitiv, nu contează, cu atât îl ajuți mai mult.
Dar te înțeleg, zoso, nu te judec, dacă n-ai mai scrie trivialități, n-ai mai avea vizitatori.
Că ăștia suntem, proști, vrem trivial, vrem să ne arăți pe alții proști, ca să ne simțim bine.
Nu vrem să ne educăm sau să învățăm nimic.
Nu e o problemă, o problemă e acest post ipocrit.
Și tu ai partea ta de vină în prosteala națiunii.
da, eu scriu ce scriu ca să am trafic.
Cred ca singura solutie este sa ii platim pe astia pe care i-ai enumerat tu. Cat ne-ar costa sa il facem pe Dorian Popa sa vorbeasca despre Lasconi? Cat ne-ar costa pe Dani Mocanu? E buna si educatia dar educatia isi arata valoarea dupa 10-20 de ani si si aia daca a fost facuta in conditii bune si neintreupt.
Solutia e sa nu ne mai doara in fund de ceilalti. Ca pana acum am mers pe ideea daca imi este bine, pe restul poate sa ii ia dracu, remember discutiile alea individualiste de la articolele lui Vali despre imobiliare ?! Si ne-a convenit ca educatia e cum e: concurenta mai mica pe posturile mai bine platite, angajati mai ieftini daca esti antreprenor si ai nevoie de slab calificati, audienta careia ii poti oferi un entertainment mai slab (aici bagam de toate de la tv, influencereala, youtube etc.) si lista poate continua.
Sau paote ar trebui sa intelegem ca oamenii au niste pareri si raman la ele de cele mai multe ori.
Am ajuns din intamplare pe un reddit despre Range Rover, un nene intreba cat de fiabil este si ca se gandeste sa isi cumpere nu stiu ce model. 5-7 raspunsuri ii spun clar ca nu este fiabil si ii fac recomandari gen Audi, Mazda, etc, la final dupa 1-2 luni omul revine si spune ca si-a luat Range Rover.
Acelasi topic, distanta de mai mult de un an, un nene cu aceeasi problema, sa cumpere un Range pt fata lui de 18 ani. Iar pareri ca e masina nefiabila, dupa ceva timp omul revine si spune ca i-a luat acel model de Range fetei.
Incep sa cred ca se aplica in multe locuri, nu doar masini – oamenii aud si primesc informatii insa le ignora si raman la parerea lor.
Media extremistilor in vest e tot pe la 30-40%. Problema nu e la influencerii amintiti, ei fac parte din imaginea romaniei, imaginea omului care taie coloana, care se cearta pe locuri de parcare, care arunca mizerie pe jos, care nu are canalizare sau wc la scoala. E vina partidelor pro europene ca au uitat de acesti oameni, sa fie bine pentru corporate, dar de nenea de la sat care lucreaza cu ziua nu mai stiu nimic. De toti oamenii care nu au facultate nu se mai stie nimic. Ei iata ca exista si voteaza si nu ai de ce sa le spui ca is prosti atat timp cat sistemul i-a uitat cu totul.
Mult spor sa te nasti intr-un sat la marginea craiovei si sa ajungi olimpic.
Nu stiu boss, eu n-am auzit de oamenii aia decat aici. Adica pur si simplu nu ma invart in cercurile in care ei exista, asa ca nu imi dau seama cum as putea sa contribui la a scapa de ei.
Adica da, de acord, daca vrei sa mergi pe fir de la efect la cauza, dai de gigei ca astia pe drum. Dar nu e ca si cand ai avea ce sa faci sa ii opresti, atata timp cat vand ce prefera majoritatea.
Plm, poate problema e mai simpla: romanii au fost mereu diferiti de tine si asa vor fi in continuare.
100.000 afișări per clip https://www.youtube.com/@DorianPopaHatz/videos
100.000 afișări per clip https://www.youtube.com/@fainsisimplu/videos
30.000 afișări per clip https://www.youtube.com/@ConstantinescuSorin/videos
clipul cu buhnici și borțul pretinzând că ei nu prea știu cine e geoană are 170.000 afișări.
cineva face afișările astea, și nu sunt boți.
e bine că nu te uiți. altcineva se uită.
Te cred, asta ziceam si eu. Sunt cunoscuti in afara bulei mele si n-am ce sa fac in legatura cu asta. Si nici tu sau altcineva de aici n-are.
Nu stiu, poate sunt eu prea acru, dar am impresia ca multimea cetatenilor romaniei se imparte in 3: romanii adevarati, cei care si-au dat seama ca romanii adevarati sunt de rahat si cei care nu si-au dat seama inca.
Trebuie si reglementata activitatea asta de „influensereala”. In Franta influencerii nu au voie sa recomande:
– produse naturiste/proceduri si alte kkturi care sunt prezentate ca si cum ar putea inlocui tratamente medicale adecvate
– interventii chirurgicale estetice (botox si alte kkturi)
– produse financiare (vezi cursuri cum sa devii bogat, investii in crypto)
– pariurile de orice tip (pacanelele)
– iqos si alte kkturi de fumat
Nu mai zic de publicarea chestiilor fara a le marca ca-s advertoriale. S-ar mai curata piata asta de tot felul de aberatii gen ala care juca pacanele de pe patul de spital, sau milionari din astia de carton care vand cursuri.
@car Zici ca Lasconi a avut discurs de Sosoaca si tot eu trebuie sa demontez ineptia asta? Pai zi tu cu link si timestamp unde seamana cu Sosoaca. Si cica sa nu te jignesc.
nu boss, am ajuns aici din cauza ca unii se cred elita. daca nu-ti place sa sugi pula esti un taran. daca vrei sa mergi la biserica esti un idiot. daca comentezi contra curentului esti spalat pe creier. daca tii la tara in care te-ai nascut esti nazist. etc etc. e deja dictatura, doar ca de partea pulii care ne convine noua. cum zicea un clasic, prafrazez, ca nu stau sa-i caut prin aberatii. „daca esti de alta parere sa-mi suga doamna ma-ta pula. se stie”
oameni needucati exista peste tot in lume. si prosti. si nemultumiti. ii bagam pe toti in aceiasi oala si ne miram cand face poc. ne miram cand sunt impinsi in extrema cealalta. plm, specie de cretini.
exact, dovada e ce vezi si aici la unele comentarii cu manute rosii, bula ‘smart’ e atat de smart ca gandeste la fel ca aia cu georgescu si ‘anti-globalisti’
Bă da o fi aterizat americanii pe Luna? voi ce ziceti?
@nicu, pai unde crezi ca a fost gerogescu sa discute cu extraterestrii?
Rezultatul de ieri al alegerilor reprezinta decontul ultimilor ani. Stabilitatea propusa de partidele stat PSD/PNL ne-au adus in punctul in care oamenii sunt disperati si voteaza orice nu e PSD/PNL. Rezultatul este destul de dur PSD+PNL ar avea cumulat 36%, daca mai vin si cei de la UDMR ar salta pe la 42-43%. Mesajul romanilor fiind destul de simplu ne-am saturat de voi plecati, asta in conditiile in care prezenta a fost una de peste 50%. Restul a fost luat de partidele anti-sistem care au stiut sa fructifice greselile facute de partidele clasice plus au exploatat fricile oamenilor de rand la maxim. Cu este mai diferit ca astia ne scot din UE si din NATO si primesc rusii fata de LGBT care o sa ne fure copii sau uite cum ajutam pe ucrainienii care vin cu ultimele suv-uri in tara? Sunt niste teme de campanie care au rulat din partea USR, dar si AUR,SOS,POT. S-a sesizat cineva? A incercat cineva sa mai domoleasca situatia? Atunci nu cred ca are rost sa ne miram de rezultat.
Partea cea mai interesanta insa o sa se intample dupa ce nebunia se va termina si nota de plata va trebui achitata. Recte o sa fie foarte interesant cine o sa faca guvernul care efectiv va trebui sa propuna niste masuri fiscale nepopulare. Si brusc uite cum niste partide anti-sistem ar putea sa fie invitate sa faca diverse chestii. Daca PSD/PNL ar avea un minim de inteligenta politica ar sta in opozitie in urmatoarea perioada lasand nou-venitii sa faca curat. Macar asa am inchide ciclul frumos si am sti clar la ce sa ne asteptam…..
la ce kkt ajuta decontul asta? eu o sa supravietuiesc, aici sau in alta tara. si o s-o duc ok in continuare. crezi ca ala de a votat de saracie cu aur o s-o duca mai bine? sau o s-o duca mai bine ala de-a manipulat saracu, in cunostinta de cauza?
@semeketh
Oricum ai vrea sa te uiti pe rezultate la o prezenta de peste 50% romanii au mers pe partidele anti-sistem. Eternele partide PSD,PNL,UDMR au acum un 42.96% insumat, dupa redistribuire vor sari pe la 45-46% din locurile disponibile in parlament. Partidele tinere anti-sistem: USR,AUR,SOS,POT au insumat 44.7%, dupa redistribuire se vor duce in 47-48% din locurile disponibile in parlament. Ca USR nu este inclus in zona extremista pentru ca este pro-UE, pro-NATO este o discutie care o sa fie pusa pe tapet peste ani, dar nu acum.
Decontul asta ajuta pentru ca forteaza pe ceilalti din scena politica sa se aplece la problemele oamenilor de rand. Unii vor imprumuta discursul nationalist, altii vor imprumuta idei daca se pliaza pe agenda lor. Categoric nu o sa fie vreo mare diferenta intre viata de inainte de alegeri si viata dupa, dar prin acest vot s-a eliberat niste presiune si vom putea face una alta.
Realistic cel mai bun lucru pentru tara, ar fi ca aceste noi partide anti-sistem sa propuna un guvern, care sa inceapa sa implementeze diverse reforme. Reforme care vor fi nevoite a fi implementate pentru ca in 2025 vina nota de plata. Aici lucrurile fiind destul de simple, fie vor rupe norii, fie se va dezumfla povestea si probabil ca ne intoarcem la anticipate. Insa este greu sa se intample intrucat partidele clasice s-au obisnuit cu ciolanul si parca nu vor sa-l dea.
Asa ca o sa urmeze o perioada galagioasa unde nu o sa se faca mai nimic si presati din exterior o sa se taie in carne vie gen 2010. Insa toata povestea asta o sa dea apa la moara partidelor anti-sistem si nu este exclus sa mai apara si alti jucatori in zona asta.
@Asdad2005, poate ai dreptate. poate e un experiment necesar si care trebuie facut. ori iesim din kkt ori ne scufundam de tot. si daca pt a iesi e necesar sa-l inghitim… be it. ca-n ultimii 30 de ani tot l-am molfait.
Or fi ele partide tinere antisistem dar cel puțin la nivel declarativ sunt incompatibile. Cum să formeze un guvern împreună?! Altfel argumentația e bună, am văzut ce le poate pielea vechilor paride, să vedem ce fac ăștia noi.
Salut Vali,
Tot ce ai scris in textul de mai sus ti se aplica perfect si tie. Si tu aduci in fata o gramada de nulitati si le prezinti cititorilor tai. Chiar si sub forma de bascalie, contribui si tu la aducerea in prim plan si promovarea nulitatilor. Unii cititori ai tai vor exact asta: cancan, pizdareala, chiloteala. Si le-ai dat. De când ai pus „Influencer fun” sub Patreon, ai primit câteva sute de euro in plus pe luna. Acesti cititori – nu zic de toti cititorii tai! – n-ar fi platit niciodata sa citeasca texte „grele” de-ale tale sau ale invitatilor tai. Dar sunt ok sa plateasca pentru mediocritate.
Iar când a fost sa alegi sa continui (si) cu textele „grele”, ai zis ca nu e ok sa-ti deranjezi cititorii cu autori care ii pun pe ei – ci câteodata si pe tine – in fata idiosincraziilor lor. „Lumea nu are nevoie de incrâncenare, de insulte intelectuale, cititorii mei au nevoie de lejeritate, superficialitate, vedetism luat in derâdere etc.”. In loc sa faci educatie cu o parte din cititorii tai, ai ales sa dai educatia la o parte si s-o inlocuiesti cu mediocritate sub un paywall. Si functioneaza!
Si tu faci parte din raspunsul la intrebarea din titlul acestei postari, chiar daca nu in aceeasi masura ca altii.
O sa ne tot miram de asta – de lipsa educatiei, de politica mizera, de… – continuand sa facem trafic mediocritatii in detrimentul… normalitatii pe care toti clamam ca ne-o dorim.
promovez nulitățile. cred că de aia mă dau în judecată, că nu au înțeles că demascare = promovare.
Sa fim corecti, Vali nu mai promoveaza nulitatile de un an si jumatate.
Cumva autorul comentariului s-a întors in Romania?
Ar trebui sa ii răspunzi si tu cum facea el la orice argumente cât de cât valide când scria pe aici, în această ‘balta de mediocritate’ . Si sa ii pui mânuțele la loc 😂
@Avionaru: sau si mai bine, sa-i șteargă pur si simplu comentariul.
Doar mie mi-e dor de Fluture??
vali s-a corijat singur si a eliminat nulitatile.
si doar ca idee, abonament pe patreon platesc exact de atunci. iar in timpul asta cred xa am deschis vreo 3 articole de sub paywall. si sunt convins ca nu sunt singurul.
in rest… ce sa zic, daca intre calin georgescu si ciolacu votez ciolacu, intre calin georgescu si fluture votez calin georgescu. e mai normal.
Mai nene nu mai conteaza cum voteaza, problema la baza e ca nu voteaza.
Cine vrea sa ajute Romania aduce lumea sa inteleaga ca o societate civilizata voteaza. Atat. SA VOTEZE!
Asta va aduce mari schimbari.
Tu ai avut vreo materie legata de statistici ? Acolo te invata ce e aia marja de eroare.
Cand voteaza 1 din 2 romani eligibili pt votare, votul e reprezentativ. Tu faci greseala sa presupui ca cei care au ramas acasa nu ar fi votat in mare parte la fel ca cei care s-au prezentat. Ok, poate mai lua partidul X 3%, altul -2%, dar in mare alcatuirea parlamentului tot aia ar fi fost. Sens spre exemplu tot nu ar fi intrat in parlament.
Puțină matematică (nu se recomandă la tiktokari și KG că oricum n-o pricepe, că-s prea proști): SENS (2,84) + FD (1,88) + REPER (1,37) + DREPT (1,23) = 7,32
Șapte virgulă treizeci și doi la sută.
Adică mai sus de UDMR și cât SOS…
Adăugați asta la USR și erau al al doilea partid din România.
Adăugați asta la PNL și CÂȘTIGAU ALEGERILE.
Concluzia 1: cât de bleagă a fost dreapta românească…
Concluzia 2: iar de tras ponoasele, vă las pe voi să ghiciți cine le trage…
Singurul calcul care imi da putina speranta e ca AUR + SOS + POT au luat mai putine voturi decat cele luate de Georgescu + Simion. Cu peste 400.000 mai putin.
Asa si PSD daca nu avea PSD-urile de pe temu, care au copiat numele / sigla luau undeva la 25%.
Îţi dă speranţe degeaba, oricum parlamentarele au reprezentat un vot fragmentat. Vezi şi tu USR, că partid s-a dus pe copcă. Iar majoritatea votanţilor PSD nu vor vota cu Lasconi si nici o parte din PNL. A greşit în declaraţii, trebuia să fie mai cumpătată, mai ales cu Ucraina până la capăt. Deh, femeie şi o ia gura pe dinainte. Când nu este, nici nu ai de unde să ceri. CG1 va lua pe Putin 60% lejer. CSF. Romanii nu vor să fie salvaţi de către o muiere. Over and out.
Bhai, daca era Maia Sandu, o votam cu ambele mâini…
Greşeşte şi ea când îi face campanie lui Lasconi. Înţeleg solidaritatea intre membrele sexului slab, dar parcă ura e mai mare.
Rudele mele au votat AUR. Motivatia lor fiind hotia celorlalti si frustrarea ca dupa ani de munca s-au trezit cu pensii mici. Propaganda astora de la AUR si SOS a prins bine, oamenii din bula asta nu au cum sa gandeasca pe termen lung, frustrarile lor sunt legate de ziua de azi si trecut. Viitorul e irelevant, nimic bun nu o sa fie, cum nimic bun nu a fost nici pana acum. Chiar daca au prins comunism, simt la ei tentatia autoritarismului si dictaturii. Confiscari, puscarie, altii ne-au furat, altii ne folosesc, nu se baga NATO, ce atata UE, las ca pe vremea lui Ceausescu s-a facut si s-a dres. Oameni indeajuns de destepti si de inchistati incat sa nu incline in nicio parte dar voteaza sictiriti si cu furie. Oameni care dupa ani de munca, vad cati bani invart atat politicienii cat si bombardierii, ce pensii si salarii au parlamentarii si si-ar dori sa ii vada matrasiti, chiar daca dau foc tarii. Eu am votat cu USR si le-am batut obrazul. M-am gandit dupa ca totusi, din pozitia mea e simplu sa le zic ca nu e ok ce fac. Frustrat sunt si eu dar castig destul incat sa nu simt inca lipsuri. Peste 30 de ani insa, dracu mai stie. Nu e ca si cum cand am vazut panarama aia pesedista de la Nordis si atatea alte panarame nu m-au apucat dracii stiind cate mii de lei las impozit la stat si nu mi-am dorit si eu sa ii vad batuti cu pietre.
Vezi să nu ți se zică pe aici că mănânci rahat 😀
@Claudiu „dar castig destul incat sa nu simt INCA lipsuri” la acel INCA nu se gandesc multi votanti USR relativ tineri care din pozitia de angajati la corporatii stau cu piata libera in gura si vor privatizarea sistemului de sanatate, nu se gandesc cum o sa fie de la 50 de ani incolo.
Claudiu, eu știu că PSD a tot mărit pensiile constant. De ce s-au trezit cu pensii mici? Mici în comparație cu ce? Ce salarii au avut, cât au lucrat? Este cumva prima generație de rebeli „nu mă interesează pe mine de pensie, lucrez la negru că iau banu în mână”??
Trebuiau să se gândească la pensii când aveau 30, 40 de ani. Și apropo, cum anume le aduce extremismul AUR pensii mai mari, vor fi iarăși pensii în milioane de lei ca în anii 90, doar că 1 milion = 10 euro, asta e planul lor?
nu a propus nimeni o privatizare, deja exista sistem privat pe scara mare.
s-a propus ca o parte din cass sa poata fi directionat catre un asigurator concurent cu casa de sanatate monopolista de stat, astfel incat ”corporatistul” care plateste acum cass degeaba sa nu mai scoata bani suplimentari din buzunar cand are o problema de sanatate, cum se intampla in prezent.
@flat, au lucrat legal, pe salarii nici mari, nici cele mai mici. 2400 de lei pensie dupa ani de munca, este putin oricum o dai. Eu sanatos fiind nu as trai decent o luna cu banii astia. Nu se asteapta sa le dea AUR pensii mai mari, au votat din razbunare contra PSD si PNL si a tututor celor care au furat la greu. Nu ii aprob dar pot sa ii inteleg. Ca ei sunt destui, frustrati si furiosi ca in timp ce s-au zbatut pt fiecare leu, cei din partide sunt plini de bani furati. E si invidie acolo, e si suparare, sunt multe si e un mix periculos. Cand ajung sa gandeasca ca nu le mai pasa, mai rau nu are ce sa fie, pe omul ala l-ai pierdut atat pe calea ratiunii cat si a logicii. Eu de bine de rau vad si aspectele bune evolutia lenta dar fara indoiala prezenta, fata de anii 2000-2010 si consecintele pe termen mediu si lung. Nasol este ca ne inchidem in lumile noastre bune sau rele si pierdem contactul. Politicienii se injura intre ei, promit cacaturi neverosimile si nimeni nu are mesaje rationale catre acesti oameni radicalizati sau sedusi de simion si georgescu, nici USR nici altii. Ne asteptam sa voteze intr-un anume fel by default si ne speriem cand nu o fac. Nici nu stiu daca e bine sau rau ca nu avem procente de 70-80% prezenta la vot 😅.
Noroc ca nu erau tampitii de la SENS in zona acum 20 ani ca din pula pilonul 2.
Cat despre pensii, ele sunt foarte ok daca ai vechimea necesara. Ai mei au amandoi pensii MULT mai mari decat au avut vreodata salarii. Asta pentru ca au stagii de cotizare de 44 ani.
@Claudiu – de acord cu tine, insa ar trebui ceva mai multa publicitate pe subiectul pensiei. Ajungi la o varsta la care poti sa muncesti legal si daca totul e firesc la un moment dat ajungi la o varsta la care iesi la pensie. Ceva imi spune ca formula de calcul a pensiei este publica sau poti deduce si ar trebui sa fii constient ca o sa iesi la pensie cu venit de X, probabil mai mic decat salariul, poate 70% din salariu.
Nu de alta, dar pensiile au fost mici de cand ma stiu, eu nu prea retin mai mult de 10-20% din oameni sa spuna ca sunt multumiti cu pensia sau ca le ajunge si ramane.
@bigbear, ar trebui decenta in clasa politica. Cum spunea si Vali, cand ai borcanul cu miere mai bagi si tu un deget. Cred ca asa este peste tot chiar si in tarile alea ca afara la care visam. Baga un deget dar nu baga polonicul. Eu am discutat cu diversi oameni si toti vor cam aceleasi lucruri: justitie functionala, spitale unde te duci cu incredere, educatie moderna si de calitate pentru copii, investitii in orase, sate si infrastructura, mediu previzibil pentru antreprenori si alte lucruri de bun simt. Pensiile sunt mici pentru ca tinem in spate un aparat de stat captiv si capusat, ca platim salarii mari unor paraziti care rad de noi si isi umplu conturile cu banii nostri. Plus masa de asistati social si cate alte gauri in care se arunca bani. Cu ce i-ar incalzi discutiile despre pensii cata vreme pentru fiecare leu primit, scumpirile le iau inapoi 1 leu si jumatate? Sau faptul ca stiu cu aproximatie cat le va fi pensia, pentru o mare parte din populatie, e doar o informatie. Nu toti putem fi IT-isti, medici, bugetari, interlopi, bombardieri, antreprenori, judecatori sau politicieni. Mare parte a populatiei munceste pe salarii mici sau medii pentru ca nu pot mai mult sau nu e loc de mai mult. E usor sa spunem ca e vina lor, nu au vrut mai mult sau nu i-a interesat. Eu consider ca dupa 40 de ani de munca, orice pensionar merita o viata decenta si o pensie actualizata constant cu inflatia. Daca la 30-40 de ani poti trai semidecent astazi cu 4000 de lei, la 65 de ani ar trebui sa ai o pensie cam tot pe acolo. Pensia nu inseamna finalul vietii si stat in casa cu fiecare leu dramuit la sange. Ar fi frumos ca toata clasa politica sa traiasca macar 5 ani cu 2500 de lei. Am muncit si eu la inceput pe bani putini dar au fost 1-2 ani de inghesuiala cand ma mai salvau ai mei cu niste bani sau o oala de mancare. Vad batrani la cumparaturi cum urmaresc fiecare pret si cumpara lucruri ieftine. Oameni cu haine vechi carora le tremura mana pe portofel. Ma uit la cosul meu de cumparaturi si mi-e mila. Ajut pe unde pot dar nu pot ajuta toata lumea. Ori aici apare furia, cand zi de zi iti dramuiesti fiecare leu, cu un pumn de retete si fara prea multe bucurii si ciolacu iti vorbeste de neam, credinta si alte cacaturi. Cred ca daca lumea ar trai decent si clasa politica ne-ar privi ca fiind oameni nu vite utile bune doar pt mult voturi si taxe, am fi toti mai relaxati si AUR sau SOS nu ar avea priza. S-ar gasi cativa care sa puna botul dar ar fi atat de putini incat nu ar conta. Eu sunt satul sa votez raul cel mai mic dintr-o adunatura de incompetenti. Ei sunt satui sa fie satui de aceleasi probleme cu alte fete.
Intreaga lume vestica a ajuns aici, nu doar noi.
Despre noi as putea spune ca am intarziat la petrecere un pic.
Cred ca mare parte din vina o are lipsa educatiei care in ultimii 15 ani s-a acutizat. Pe langa asta asa adauga o pandemie si o criza a migratiei si cocktailul e gata.
Pentru a scapa basma curata cred ca avem nevoie de o resetare. Ce fel de resetare? Habar n-am dar intreg occidentul pare ca sta pe un butoi de pulbere gata sa ia foc.
Cred ca doar dupa ce va exploda acest butoi vom avea parte de liniste.
N-o sa scapam noi de ei, o sa scape ei de noi intr-un fel sau altul.
Suntem 10% din tara fie ca ne place sau nu. Restul ori au votat altceva, ori nu-i intereseaza ce se intampla.
Sa iau familia si sa plec?
da
Daca cei 20k votanți Orban puneau stampila unde trebuia…
E bine ca Ciolacu a inteles dupa scorul PSD ca „trebuie sa ne protejam identitatea, valorile nationale si credinta” – cum ar veni a identificat el ca de aia a scos PZD-ul 22%.
Ar fi trebuit sa realizeze si sa spuna pe gura ca ar trebui sa facem lucruri, sa indreptam justitia, administratia publica, clasa politica, sa nu mai frecam plua si sa facem numai combinatii.
Asta era de inteles. Dar el a mutat atentia pe nationalism diliu si identitatea nationala care nu inseamna literally nimic din simplul motiv ca nimeni nu atenteaza la chestiile astea. Oamenii vor sa vada ca li se rezolva lucrurile, ca orasele lor functioneaza, ca sistemul fiscal este echitabil si predictibil, iar ca justitia rezolva cazurile cu celeritate.
Ca tot s-au terminat alegerile parlamentare e timpul sa trecem din nou „de la fapte la vorbe”(Ciolacu – Wannabe President).
Cum am ajuns aici e foarte simplu. Scindarea totala dintre oameni provocata de propagandele gretoase diseminate de unii si de altii. Stiu ca nu va asumati, nici tu si nici restul…dar sunteti si voi o mica parte la hora asta a aruncatului cu rahat total amboulea. Preluare de clisee propagandiste cretine, ca aur e cu rusii, ca nu stiu cine e cu fascistii. Niste aberatii atat de cretine injectate non stop incat nu a mai existat loc si de discutii normale la cap, cum ar fi ce vrea unu si altul sa faca CU ADEVARAT. Nu ce zice USR ca vrea sa faca AUR sau ce zice AUR ca vrea sa faca USR. La dementa asta totala s-a ajuns. Nu ne mai intereseaza ce zice unu si altul, ne intereseaza ce zice propaganda despre ce a zis unu si ce zice alta propaganda despre ce a zis altul.
Pana nu se calmeaza toti din aberat si nu incep sa vorbeasca normal si civilizat, sa isi prezinte programele, planurile pt tara…vom avea 10 partide intrate in parlament fiecare cu cateva procente si mult noroc in formarea unei majoritati care chiar sa conduca tara. Cretinii de politicieni s-au pus singuri in pozitia de a nu mai putea sa faca o majoritate cu alte partide pt ca au aruncat cu atata mizerie stupida in capu lor incat s-ar compromite singuri daca ar cadea la o intelegere. ATAT de prosti sunt politicienii nostri.
Presa, influencerii, toti guristii din spatiul public au dus lucrurile fix unde suntem acum. Au condus discursul public in cele mai abjecte directii. Ca i-a impins cineva sa faca asta, ca au fost platiti, ca au fost doar extrem de prosti si usor influentabili, ca au fost disperati dupa audienta/afisari/vizualizari…greu de stiut.
Adauga faptul ca in ultimele saptamani s-a virat la greu pe frica ca uite ce fac unii sau altii. Eu sunt foarte curios de cum o sa guverneze partidele anti-sistem daca ajung acolo. Mai precis ce planuri au, dar pe concret. Caci daca nu au ceva stabilit emotia se va duce repede.
Deci de vina e toata lumea, hai ca am inteles.
P.S. Propaganda ruseasca a fost si este reala si continua in Romania, ea a fragezit binisor poporul in ultimii ani pe teme sensibile. Nu te amagi ca absolut toata propaganda e interna si e facuta din idiotenie.
Ne dezbinam noi ,ne mai dezbina si ei ….
Ce aveti cu Jador, Dani Mocanu, Feraru si altii de teapa lor? Ca daca erau invitati la Untold sau alt festival/concert(mai putin Mocanu, avand in vedere dosarele) lumea ar fi in extaz.
Ba io nu cred ca Jador ar avea loc la Untold. Dracu nu cred ca are 3 piese toate
Normal ca nu e nicio mirare, eu eram si mai pesismist decat a iesit.
Jador nu e pt lista aia, e chiar „ca lumea” ca om (penultimele „40 de intrebari” au fost cu el).
Istoria se repeta, cum nazistii pareau niste mari salvatori in opinia unor categorii sociale in Germania in detrimentul guvernarii incapabile de la vremea respectiva asa si la noi acum, lumea s-a saturat de PSD/PNL si au ales altceva. USR nu va putea sa obtine mai multe voturi de la omul simplu si frustrat pe clasa politica actuala, si mai au si ei buruienile lor.
La urmatoarele alegeri parlamentare o sa creasca si mai mult extremistii, mai alea ca vom avea niste vremuri grele din punct de vedere economic.
Prosti au fost dintotdeauna dar reletele de socializare i-a strans gramada si catalizat. Sunt si facil de folosit, de accesat, nu exista control. Oamenii cauta explicatii simple si le gasesc in smecheri sau alti idioti care le ofera. Si prostia si nestiinta se propaga.
–
Acum la alegeri abia am vazut cat de departe s-a ajuns cu teoriile si sursele „alternative” si cat pot sa capitalizeze.
–
Educatia ar trebui sa fie solutia dar mi se pare ca e deja prea tarziu.
Baaaah, a comentat Fluture ca si aici se promoveaza nulitatile. Ce ironic, nu a inteles ce incearca Zoso cu influencerii lui spanac prajit.
Insa, tot are dreptate, el chiar a fost nulitatea promovata aici.
Asta ziceam si eu, oameni care ar fi niste chelneri excelenti s-au facut influentatori si li s-a urcat la nas.
Ups. L-ai descoperiut pe Carlin abia acum. Îmi vine greu să cred asta. Cred că aici am găsit link-ul https://www.youtube.com/watch?v=07w9K2XR3f0
se intorc antonioro si danc in tara acum. si-au luat tara inapoi :)))
Eram sigur ca o sa se intample asta
https://www.facebook.com/share/v/KxGq6TM4yCMurvoW/?mibextid=WC7FNe