“Românii au fost foarte buni la matematică; cred că încă mai sunt”

M-am dus zilele trecute la profesorul de matematică cu nişte întrebări. În pauze profesorul nu prea părăseşte sala, studenţii îl pot întreba chestii care le-au rămas neclare în timpul cursului.

Mă întreabă:

  • Tu eşti român, nu? Cum de nu vorbeşti italiană, că limbile au foarte multe puncte comune!

Când eram eu student, în biblioteca universităţii aveam multe cărţi de matematică, foarte bune, primite din România. România era foarte bună la matematică pe vremea aia: fiica preşedintelui… Ceauşescu, parcă, nu?; fiica lui avea legături cu matematica, şi părinţii ei au investit mult în domeniul ăsta. România a fost foarte bună la matematică, cred că încă mai e. Primeam cărţi din România şi înţelegeam aproape toate textele. Bine, eu am studiat şi latină la şcoală…. voi aveţi câteva litere mai ciudate, adică se pronunţă altfel că la noi, „ş”, „ţ”, altfel limbile sunt cam la fel.

În ’90, aveam 24 de ani, am fost la o şcoală universitară de vară, în Perugial; acolo vin  numai pasionaţii. Când am fost la şcoala de vară, venise şi o echipă de studenţi români. Ştii, anii ’90, libertate, lumea voia să călătorească să vină la conferinţe, cursuri… Românii erau foarte buni. La şcoala de vară venise şi o echipă de profesori din State, şi ofereau burse la universităţile lor de prestigiu dacă erai competent – se dădeau multe teste.

Peste jumătate din românii veniţi au plecat de la Perugia, în State, luaţi de universităţi americane. Foarte buni, îţi spun. Cu câţiva am rămas prieteni. (scoate telefonul să-mi arate agenda). Acum cum mai e cu voi? Mai fuge lumea din ţară?

  • Nu prea. A fost un val, atunci, când au plecat în masă, acum mai rar.

  • Păi da, şi au rămas copiii singuri (spune asta cu voce tristă), cu părinţii muncind prin Europa.

  • Cam aşa e…

  • Doamna care are grijă de copilul nostru e româncă. Toată ziua citeşte din Biblie. Am luat-o cu noi în excursii, ştii, în concediu, toată ziua cu nasul în cărţi sfinte. Chiar aşa de religioşi sunt oamenii pe la voi? (râde)

  • Depinde…

  • E din… Bacău? E bine „Bacău”?

  • Da, Bacău. Moldova. Moldova românească. În zona Moldovei lumea e mai religioasă decât în restul ţării.

  • Eu am vizitat România, am fost la Cluj, Timişoara. Atunci, în anii ’90, era un val puternic de libertate. Gorbaciov a făcut o treabă bună.

  • Am mai observat o chestie (râde): de că vă schimbaţi numele când plecaţi prin alte ţări? Am avut un băiat care mi-a renovat apartamentul, îl cheamă Liviu, dar el se prezenta Livio. Şi nu numai cazul ăsta, mai cunosc români care se prezintă cu alt nume decât al lor.

  • Numele meu e Cristian. Nu aş avea de ce să mi-l schimb, e la fel şi în italiană.


Cine a fost Zoia Ceauşescu

Licenţiată în matematică a Universităţii din Bucureşti, specializarea ”Analiză matematică”, Zoia Ceauşescu a absolvit facultatea în promoţia 1971, cu media 9,75 şi a promovat examenul de diplomă cu media 10,00.

A obţinut titlul de Doctor în matematică la Universitatea din Bucureşti cu teza ”On Intertwining Dilations”, sub îndrumarea profesorului Ciprian Foiaş, deşi conducătorul oficial a fost profesorul Ion Colojoară.

A publicat mai multe lucrări dintre care 22 sunt înregistrate în baza de date a American Mathematical Society (AMS) şi s-au consemnat 41 de citări ale acestora (numai a celor contorizate de către AMS).

După 1989 a fost reţinută împreună cu fraţii săi, Nicu şi Valentin Ceauşescu, şi anchetată pentru subminarea economiei naţionale, ulterior ei fiind cercetaţi în stare de libertate. A fost eliberată la 18 august 1990. La începutul lunii ianuarie 1990 a fost reţinut şi soţul ei, Mircea Opran, profesor universitar la Universitatea Politehnică, care a fost ţinut în închisoare până pe data de 8 august 1990. Zoia Ceauşescu şi Mircea Opran au fost apoi evacuaţi din vila în care locuiau. A urmat o perioadă în care cei doi au fost nevoiţi să stea la prieteni sau pe la rude.

Fiica soţilor Ceauşescu a făcut demersuri pentru a se reîntoarce la INCREST, însă a fost refuzată de conducerea de atunci a institutului. Zoia a dat în judecată instituţia, dar procesul nu a fost încheiat. Într-un final, a decis să înceteze lupta şi să se pensioneze. În toţi anii scurşi de la revoluţie, Zoia Ceauşescu a dus o existenţă retrasă, ferindu-se aproape complet de presă. În august 2006 a fost internată la Spitalul Universitar din Bucureşti, secţia Oncologie, ea suferind, de trei ani, de cancer la colon. Nu a fost prima afecţiune gravă de care suferise. În octombrie 1997, Zoia mai fusese operată de un cancer pulmonar, în urma operaţiei fiindu-i înlăturată o tumoare malignă.

A murit in 20 Noiembrie 2006.

vaccarino

Foto: Profesorul de matematică Francesco Vaccarino, PoliTO

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

67 comentarii

  1. NOU
    #2

    Zgomotul si furia

    00
  2. Îmi pare rău că doar din cauză că taică-su și mă-sa au omorât, jefuit și băgat în foame câteva zeci de milioane de oameni a trebuit să sufere și ea.

  3. Ce chestie, domnule, să ajungi să decontezi la un moment dat viața de huzur primită cadou și construită pe chinurile ălorlalți…

    @guest_author: ești pe etnobotanice sau pe ciupercărie?

    00
    • Ce prost e ăsta, impreuna cu ăia 41 de „likes”.
      Articolul e despre nivelul matematicii in Romania, acum 30-40 de ani.
      Țugurlanul atat a inteles – „viața de huzur primită cadou”, nu a citit altceva in articol.

      00
    • @Cristi: gresesti, articolul e despre Zoia, partea cu matematica e doar introducere.
      Daca ar fi fost doar despre matematicieni, atunci a doua jumatate de articol ar fi fost o singura fraza de genul : „Zoia C are 22 de lucrari in AMS si 42 de citari.”

      00
    • Cristi

      Înțeleg, ești intelectual, folosești țugurlan în loc de ghiolban. Eu îl citez pe M Preda din alte cărți, dar acum mă gândesc la o replică din Bulgakov, Maestrul și Margareta: „Puișor, cine ți-a zis că brânza e verde, te-a mințit!”

      Și acum să îți traduc ce am vrut să zic: Ia mai marș în pula mea, japiță ce ești!

      00
  4. hrebenciuc jr, tu esti?

    00
  5. Wtf did I just read?

    00
    • N-ai de unde sa stii. Va uitati doar la rahaturile de la televizor.

      Acum un an, undeva in Dubai, intr-o parcare dintr-o zona de birouri din Dubai, un arab batran, dupa ce i-am spus ca sunt din Romania, mi-a povestit cum acum multi ani, adolescent fiind, a vazut-o Nadia la televizor, la Olimpiada de la Montreal, cand a luat primul 10 din istoria gimnasticii, si a ramas impresionat pe viata.

      00
    • Explicatie pentru Leo: textul este foarte incoerent, nu are inceput, nu are sfarsit, dar aprecize comentariul tau de genul „nu ai mancat salam cu soia”.

      00
    • @Ciprian – Unde in comentariul meu ai vazut vreo afirmatie de genul asta? De fapt, ca sa nu mai pierdem timpul: macar stii ce inseamna “nu ai mancat salam cu soia”?

      00
    • „N-ai de unde sa stii. Va uitati doar la rahaturile de la televizor.” nu am de unde sa stiu ce? Ma uit doar la televizor la ce? „Voi nu stiti cum e aici in Romania Socialisa, nu ati mancat salam cu soia. Noi vrem o democratie originala, sa nu vina strainii astia cu papion!”

      00
    • @Ciprian – si am avut dreptate. Va uitati la rahaturile de la TV. Nicio legatura cu salam cu soia. Astia sunteti cei crescuti cu televizorul: ati ajuns sa aproximati prost sensul cuvintelor.

      Ca sa iti dai seama cat de mult bati campii, afla ca la Revolutie eram copil, si daca faci un simplu calcul matematic, o sa te prinzi pana la urma ca nu am cum sa fac parte din generatia salamului cu soia.

      00
    • @Ciprianj – ca fapt divers, nici nu eram nascut cand Nadia lua 10 la Montreal.

      00
    • @Leo nici nu stiu ce sa iti mai zic :)) nici eu nu eram nascut la revolutie. Cauta un pic pe internet despre expresia „nu ai mancat salam cu soia” si o sa intelegi, sper, ce am vrut sa zic.
      Greu la Ploesti acolo, cred ca ti-au pus aia de la primarie ceva in cafea dimineata, ca in general ne intelegem.

      00
    • @ ciprian. Nu ai de unde sa stii, cu partea asta sigur are dreptate Leo. Nici eu nu am de unde sa stiu ce tocmai am citit.
      Asta pt ca Este ceva intr-adevar incoerent, jumatate este ca o discutie (nivel bodega) cu un italian despre moasa/sa din Bacau, in care omul e privit cam condescendent de italian (intrupare si ingemanare a celor doua calitati vadit apreciate de romanasii noatri: domnul superior care vb cu noi ca de la egal si domnul strain),
      iar jumatate este despre Zoia despre care stim ca a suferit boli, pt care sincer compatimim, bolile sunt rele, dar pe a carei contributie stiintifica efectiva nu o putem aprecia, dat fiind bias-ul asta cu parintii, dintre care unul era Academician!!!!!!!. Maica-sa a publicat si ea foarte mult, in revue rom de chimie (șimii’), asadar si ea o autoare pe care o gasesti in bazele de date “calificate”.
      Asta nu spune insa nimic despre pternitatea lucrarilor. Dar nu cred ca daca erai conducatorul de doctorat al copilului dictatorilor nu simteai sa te implici trup si suflet!!
      Dar nici articolul nu spune nimic despre asta, in general nu spune nimic, oricum

      00
    • Comentariul meu era despre cum strainii ne stiu prin prisma unor performante din trecutul mai mult sau mai putin indepartat. Nicaieri nu am sugerat ca acele performante sunt legate de conditiile mai mult sau mai putin grele, gen mancatul de salam cu soia. Daca as fi spus asta, s-ar fi vazut de pe Luna. Ma bucur ca ai imaginatie.

      Referitor la Ploiesti, si la jocurile mele olimpice cu primaria si cu altii, stai linistit, ca nu m-a otravit nimeni. In alta ordine de idei, ar fi interesant de vazut cine altcineva din cei care au comentat pe aici mai face ce am facut eu. Si da, pentru asta ar trebui sa mi se ridice o proverbiala statuie. Mai explic ce inseamna proverbial, sau ai pregatit deja betoniera pentru constructie?

      00
    • Un pic de istorie…….reteta faimosului salam de soia……a fost furata de securitate de la o fabrica americana de mezeluri din New Jersey……
      Cind am emigrat in US in 1994 in prima vizita la un supermarket erau in galantare 7 soiuri de salam din soia…….saracii capitalisti dau salam cu soia

      00
  6. Intr-o tara in care diversi tortionari isi traiesc linistiti batranetile si isi incaseaza pensiile militare sau chiar speciale, in care beizadele comuniste apar in show-uri TV, in care nomenclaturisti senili conduc camere ale parlamentului, e cumva natural ca fata dictatorului sa moara de durere in cur.

    00
  7. Desi executia sotilor Ceausescu e destul de socanta, dati voie sa va amintesc ce a patit familia regala ruseasca,
    deci garda lor personala i-a aduna pe tsar si familia sa plus servitorii lor in pivnita, unde i-a impuscat, dar din cauza ca astia purtau haine din alea regale de matase germana, astia au supravietuit asa ca i-au injunghiat cu baionetele.

    00
  8. Asta i fluture sa moara frantz(a)!

    00
  9. Românii au fost foarte buni
    România era foarte bună
    România a fost foarte bună
    Românii erau foarte buni

    Bai, tu vrei sa ne speli creierul?

    00
  10. Apropo de literele mai ciudate. În limba română diacriticele corecte sunt cele cu virgulă.

    Sedilele de aici de pe blog nu sunt cele corecte. “ş”, “ţ” vs “ș”, “ț”

    00
  11. „Prin actiunile sale autorul nu a spus clar ceva rau despre romani/ Romania , aducand atingere idealurilor europene astfel facand loc in mintea cititorilor unor idei reactionare precum ca romanii chiar ar fi michteaux . Cu satisfactie remarcam activarea imediata a celulelor de criza progresiste ce au reusit cu succes ( sic) contracararea propagarii ideilor mai sus mentionate .
    Dar tovarasi ! Sa nu ne culcam pe o ureche ,dujmanul nu dormeste , daca intelectualii ar fi reactionat mai acid si mai din timp conform pregatirii lor aceasta nu ar fi fost o problema!”
    ( aplauze prelungite , pe fundal a 9-a pe ritm de malene 2019 d’alea de festival )

    00
  12. Nu e niciun secret ca pe vremea comunismului se punea baza foarte mare pe stiintele exacte. Nu e secret nici ca Valentin nici ca Zoia (ambii scoliti pe-afara si crescuti de consuli) au studiat pe bune fizica respectiv matematica si ca cunostintele lor in domeniile studiate nu se compara cu „conostintele” mamei lor.

    E bine stiut si faptul ca cei doi nu au fost niciodata in gratiile parintilor care oricum nu s-au implicat deloc in viata lor personala (decat poate Elena pentru a-i spiona pe toti iubitii Zoiei si eventual a-i trimite cat mai departe de ea) si ca nu au agreat niciodata politica dusa de parinti, motiv pentru care au refuzat sa devina membri de partid si sa detina functii in aparatul de stat. (Probabil si Nicu ar fi fost la fel daca batranii n-ar fi considerat ca au gresit cu primii doi, pe ultimul scolindu-l in tara in doctrina marxista.)

    In concluzie, doar pentru ca regimul comunist a avut si aspecte pozitive nu inseamna ca era mai bine, la fel cum nu inseamna ca daca ai fost copil de criminal esti si tu vinovat si ca trebuie sa fii judecat din perspectiva faptelor parintilor. (Decat in Coreea de Nord.)

    00
    • Pai, normal că se punea accent pe științele exacte: or ești inginer, maică, or ești pleava societății.

      00
    • de un ai informatiile astea ? si-au exprimat dezacordul public/scuze inainte sau dupa 1989 ? Valentin e acelasi cu omul care conducea Steaua Bucuresti ? tablourile/cartile si piesele de arta pentru care s-au judecat cu statul roman au fost cumparate din bani castigati cinstit ?
      “E bine stiut si faptul ca cei doi nu au fost niciodata in gratiile parintilor care oricum nu s-au implicat deloc in viata lor personala (decat poate Elena pentru a-i spiona pe toti iubitii Zoiei si eventual a-i trimite cat mai departe de ea) si ca nu au agreat niciodata politica dusa de parinti, motiv pentru care au refuzat sa devina membri de partid si sa detina functii in aparatul de stat. (Probabil si Nicu ar fi fost la fel daca batranii n-ar fi considerat ca au gresit cu primii doi, pe ultimul scolindu-l in tara in doctrina marxista.)

      00
    • @Marian asta era o consecinta foarte nasoala pentru cei care nu aveau inclinatie spre ce considera partidul ca trebuie sa inveti pentru a construi socialismul.

      00
    • right, si faptul ca facea trafic de influenta pt steaua nu avea nici o treaba cu parintii, ii mergea pt ca stia fizica

      00
    • @vasile99 e discutabil cat trafic de influenta a facut el pentru steaua si cat a facut pentru fotbalul romanesc in general. oricum (fara sa incerc sa-i iau apararea in vreun fel si fara sa neg faptul ca a fost un privilegiat al sistemului) a fost adeptul deciderii rezultatelor pe teren si fara interventia arbitrilor. (ca in ministerul apararii sau in ministerul de interne erau foarte multi carora le placeau jocurile de culise si sa obtina victoriile cu orice pret e si asta adevarat dar e o alta discutie).

      00
    • pleava societății putea câștiga mai mult decât un inginer. De exemplu un sudor experimentat.

      00
    • pleava societății / sudor experimentat

      Alege una

      00
  13. Am „sarit in ochi” si am fost admis la o facultate nord-americana (program de PhD, cu domeniul respectiv in top 10, profesori cu Nobel, etc) tocmai pentru ca eram roman.

    Normal, scorurile de la GRE (general si subject), TOEFL, notele din facultate si scrisorile de recomandare si intentie au contat si ele, dar a contat si faptul ca unul din membrii comitetului pentru admitere stia ca romanii sint buni matematicieni si isi dorea unul pentru grupul lui de cercetare.

    In final, mi-am ales alt indrumator si alt program dupa admitere, „computer aided drug design”, dar am reusit sa ii confirm parerea.
    Am fost singurul non-chinez sau indian care nu a trebuit sa dea examenul de calificare la matematica, luand un minunat „A” la cursul de matematici superioare din primele 2 semestre.

    Romanii inca trec drept matematicieni si informaticieni buni, „peste ocean”.
    Silicon Valley are destui de multi romani, peste nivelul de spaghetti coders. La un moment dat, exista un grup de romani, angajati in IT, care duceau studenti pentru practica pe timpul verii, la diverse firme de acolo (nVidia, Google, etc).
    Unii au revenit cu oferte de munca, sau la doctorate. Deci ma gandesc ca au facut impresie buna.

    00
  14. Salut,
    Articolul a vrut sa fie un „contrapunct” la articolul de acum vreo doua saptamani, cu sistemul de scoala din Italia. Tot eu l-am scris.
    Atunci au sarit toti „patriotii” sa comenteze ca romanii sunt si ei super-tari, salile de lectura italiene nu sunt la nivelul celor de la Cluj (la fel de pline sunt si cele din Cluj, sambata?), in general comentariile erau de tipul „a doua limba vorbita la Microsoft”, „dacii!!”, „limba latină e limba dacă”.
    Textul de azi e tot o intamplare din PoliTO, unde un profesor de matematica isi aduce aminte de cat de buni erau romanii la mate, intr-o o tabara de vara pentru matematicieni.
    Acelasi profesor a spus ca isi procura carti de specialitate din Romania, pentru ca fiica presedintelui de atunci „era cu matematica”, iar presedintele investea in chestia asta, ajungand ca o tara comunista, rupta-n cur, sa aiba dotari la nivel international in domeniu.
    Textul este separat de o linie, dupa linie fiind o mica descriere a cine a fost Zoia Ceausescu, text luat de pe wikipedia.
    Imi plac comentariile despre salamul cu soia, fragmentul „Peste jumătate din românii veniţi au plecat de la Perugia, în State, luaţi de universităţi americane. Foarte buni, îţi spun.”, fiind citit in diagonala.

    00
    • @Cristi: problema mea ( si poate si a altora ) e ca ce numesti tu „mica descriere” e aproape la fel de mare cat restul articolului. Puteai pur si simplu sa pui „fiica preşedintelui… Ceauşescu” sa fie link spre wiki – si primeai un feedback complet diferit

      00
    • asta imi aduce aminte de Ion Iliescu “Nu au avut nimic de-a face cu socialismul ştiinţific, au întinat nobilele idealuri ale comunismului”

      00
    • Problema cred ca este urmatoarea: din toata lista aceasta https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_matematicieni_rom%C3%A2ni tu scrii un text despre fiica unui dictator…

      00
    • Și legenda cu românii buni la matematică s-ar putea datora domnilor Pompeiu, Barbilian, Țițeica, Moisil, Marcus, Petrică și Gheba, Niță și Năstăsescu etc.

      Mai puțin Zoei C. De-aia se ambalară oamenii.

    • 2 anecdote:

      Prima, referitoare la „dotarile de nivel international in domeniul matematicii”: un administrator de universitate americana se plangea de cheltuielile mari de la dept. de fizica si chimie. „Pai domle, aia de la matematica au nevoie doar de pix, hartie si cos de gunoi iar aia de la filozofie nici macar de cos de gunoi”. Noi eram dezvoltati cu mate tocmai fiindca eram rupti in cur si nu aveam dotari gen acceleratoare de particule si reactoare nucleare experimentale.

      A doua, cu Zoia lu’ nea Nicu. La un examen la faculta i s-a pus in vedere profesorului ca domnisoara Ceashca trebuie sa ia 10. Si a luat…dar proful a notat de la 1 la 20. Aparent tipa nu era chiar somitate in domeniu.
      Asta a doua o stiu pe surse, nu am confirmarea ca e adevarata.

      00
    • si care erau alea, como se dice, dotarile la nivel international?!

      00
  15. Spune-i ca ș e sci și ț e zz

    00
  16. regimul comunist ”crestea” olimpicii la stiinte cu scop propagandistic ca pe sportivii de performanta, ca sa-i trimita sa ia medalii la olimpiade.
    impactul acestor performeri asupra economiei a fost minim, pentru ca deciziile erau in pixul activistilor de partid. atunci un olimpic nu se putea angaja la o multinationalasau sa-si deschida propria afacere decat daca reusea cumva sa plece din tara.

    00
  17. Am citit fix pana la fraza : „În ’90, aveam 24 de ani, am fost la o şcoală universitară de vară, în Perugial; acolo vin numai pasionaţii. „.
    Pentru cei ce au 25-40 de ani, la cati dintre voi, parintii pasionati de ceva, au fost la scoli de vara universitare prin Europa de Vest in anii 90 ?
    Fun fact: stiati ca prin tarile nordice exista o comunitate destul de maricica de romani ce au primit azil politic in anii ’90-’91, inainte ca tarile respective sa isi modifice legislatia cu privire la fostele tari comuniste? Oare cine a avut banii, resursele si cunostintele necesare sa faca o vizita pe acolo si sa ceara statut de azilant politic in perioada aia? Or fi fost aia ce strigau jos comunismul ?

    00
    • Cred ca se referea la profesorul italian. E ca si cum ai fi spus ca mergi la Pașcani la noi.

      Guest authorul e injiner in devenire, tre’ sa ii iertam plimbarea de la un interlocutor la altul fără linie de dialog.

      00
    • @Rumbu : da, vorbea profesorul , dar studentii cu care s-a intalnit profesorul …

      00
    • a fost o perioadă pe la începutul anilor ’90 cu burse Soros, cu o anumită deschidere. cu un pic de noroc, puteai să ajungi pe undeva.

      00
    • Si eu am fost in anii 90 in Franta. Eram la liceu in clasa X-a. Francezii voiau să vadă maimuțele din Europa de Est si m-a găzduit o familie la ea acasă 2 luni. Ne-au luat pe olimpicii la chimie vorbitori de franceza si 2 luni am fost la un fel de „ne e mila de voi, veniți sa vedeti cum e in lumea civilizata”. Nu aveam treaba cu partidul sau ceva, a fost pe bune. Prost am fost ca m-am intors :)

      00
    • Sa inteleg ca nu e o coincidenta faptul ca tatal unchiului meu ce a studiat in state si a condus toata viata banci a avut epoleti si inainte si dupa 89?

      00
  18. Nicusor Dan a fost bun la matematica :)

    00
  19. In anii 90 a existat o mare deschidere a tarilor de a invita studenti, tineri in general dar si oameni din diverse culturi sa participe la chestii. „Ororile” destainuite prin presa despre ce se intampla in Romania a creeat un val de simpatie si curgeau invitatiile si bursele la orie.

    00
  20. asteptam si articolul „Romanii au fost foarte buni la fotbal; cred ca inca mai sunt”, ar merge la final un scurt text despre Valentin Ceausescu, tocmai a reaparut in atentia publicului.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile