România pitorească #8751

Problema cu autostrada e că de urgență trebuie un nou studiu de fezabilitate, că s-au mișcat munții naibii, nu se știe dacă mai sunt acolo

Până la finalul lunii ianuarie vom lua o decizie. Cred că trebuie făcută pe finanțare din buget, nu pe PPP. Trebuie revizuit de urgență studiul de fezabilitate și pornită licitația și finanțată din buget. Asta e soluția mea, care e cea mai simplă. Sunt cei mai mari indici de trafic pe DN1. (sursa)

Multă gargară, zero fapte, ca de obicei. Studiile de fezabilitate nu cer de mâncare, nu intră nimeni la pușcărie că a mai făcut un studiu din ăsta.

Pentru că traversa prea încet pe trecerea de pietoni, un șofer a coborât, i-a dat cu AXE în ochi pietonului șef, care era și cu familia, după care s-a suit la volan și a dat cu mașina peste el. Partea interesantă vine acum:

Victima a fost transportată la spital, cu fracturi la picioare şi traumatisme la cap, dar a refuzat acordarea de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul etilotest a indicat că acesta era în stare de ebrietate, valoarea indicată fiind de 0.37 mg/l alcool pur în aerul expirat, informează baiamare24.ro.

Omul era băut și nu prea a simțit că avea ceva oase rupte. De aia i-au pus fiola, să vadă cât de anesteziat era de fapt. Da, vreau poze cu amândoi idioții, și cu pietonul și cu șoferul, ca să judecă precum Judge Barry situația.

Am căutat și n-am găsit încadrarea faptei. E tentativă de omor? A fost arestat 30 de zile? A fost confiscată mașină?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

15 comentarii

  1. un tramvai mai lipsea

    00
  2. Intr-o tara normala soferul era deja la bulau. La proces se discuta doar de durata cat are de stat la bulau si de cuantumul despagubirilor.

    00
    • Arest? Poate ca da. Inchisoare, nu!
      Orice om are dreptul la un proces corect, cu aparare, cu probe, cu tot ce trebuie. ALtfel, ne intoarcem la Evul Mediu, cand daca exista marturia unui boier sau a 10 tarani se considera suficient si se dadea sentinta pe loc.

      00
  3. Ultimul studiu pe autostrada București Ploiești Brașov datează din 2002, actualizat în 2006.
    Doar legislația de mediu a suferit modificări majore începând cu 2010 când s-a armonizat cu UE.
    Apoi, legal vorbind, orice investiție de la buget trebuie să aibă studiu de fezabilitate, cu indicatori tehnico-economici aprobați prin hotărâre de guvern.

    Simplu.

    00
  4. Statul român aka Infractoru’ Puțămoale își dă din nou în petic. Aștept să schiaune cățelul numit guvern că nu-i lasă olandezii să facă autostrăzi.🤣🤣🤣
    P.S. Sper ca Bolojan să „cucereasca” Transilvania prin autostrăzi făcute din fonduri europene. 🤘🤘🤘

    00
    • Bolojean ăla al vostru ar trebui să își schimbe tactica, următorul program de finanțare UE, 2021-2027, va considera autostrăzile drept factor generator de poluare deci mai subțire cu banii.

      00
    • @Vali: 🤣🤣🤣
      Da, Germania, Franța, Olanda și Austria au hotărât să demoleze autostrăzile și să închidă fabricile auto. În locul acestora se vor ridica grajduri pentru cai și locații în care se vor construi căruțe. În „cincinalul” UE 2021-2027, se va umple Europa de balegă și noroi pe motiv că nu poluează.
      🤣🤣🤣🤣🤣

      00
  5. Dar de ce l-au testat si i-au facut publica alcoolemia?

    00
  6. A fost confiscată sticla cetățeanului?

    00
  7. NOU
    #11

    Încadrarea ar trebui să fie simplă: ăla a dat cu mașina peste el, intenționat = tentativă de omor. La fel cum ar trebui să fie orice depășire (pe linia continuă sau discontinuă) când vin mașini din față. Orice chestie de genul ăsta surprinsă pe camera de bord, ar trebui încadrată la tentativă de omor.

    00
  8. Au gresit aia in articol si acum au corectat, nu are fracturi si de asta a refuzat ingrijirile medicale.

    00
  9. Tentativa de omor se numeste. Soferul ar trebui sa ajunga la inchisoare.

    00
    • Ca sa fie tentativa de omor, trebuie ca viata aluia sa fi fost pusa in pericol. Ceea ce nu s-a intamplat.
      Stiu ca haosul din trafic naste frustari si dorinta de „mitraliati toti pe stadion”, dar ne jucam cu focul. Ca altfel sunt pline orasele si de idi*oti care stau pe trotuar si se uita dupa tramvai, tu incetinesti, ii faci semn sa treaca, il vezi ca nu vrea si fix cand sa treci peste trecere el o rupe la fuga (probabil ca sa prinda loc pe scaun). Intentie? DA, ca i-ai facut semn sa treaca si apoi l-ai lovit. Minim 5 ani de racoare, boss.

      00
    • Deci o plimbare de cativa zeci de metri pe capota e relax nu tentativa ? Genial .. poate pui de o afacere. Plimbari pe capota, adrenalina la max.

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube