De ce este România altfel #1

Pentru abilitatea noastră de a ne pune cu curul în potecă la absolut orice.

Așa ceva nu s-ar putea întâmpla la noi:

Bărbatul a alunecat, iar un picior i-a rămas blocat în spaţiul dintre peron şi unul dintre vagoane. Fără să stea pe gânduri, călătorii şi angajaţii companiei de transport şi-au unit forțele pentru a-l salva. Au înclinat vagonul, pentru ca bărbatul să se poată elibera. (sursa)

Pentru că cel puțin jumătate dintre cei prezenți ar fi avut o idee mai bună. Iar restul una mult mai bună. Și s-ar fi ofticat toți că nu e pusă în aplicare ideea lor.

 

La noi se întâmplă din astea:

romania altfel

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

31 comentarii

  1. dupa numere si masini nu pare sa fie la noi…

    00
  2. Iar jumatatea corporatista s-ar fi plans, ca de ce si-a ales sa alunece tocmai acuma, cand trebuie sa mearga ei la plantatie 😀 ….

    00
  3. Priceless! O fi avut omu’ permisul suspendat 😀

    00
  4. Dupa masinile Lada, dupa scrisul in chirilica de pe gard, eu zic ca nu-i de la noi, desi sunt convins ca la fel s-ar intampla si aici.

    Am vazut si eu clipul, si intr-adevar „noi” nu cred c-am fost vreodata atat de uniti.

    00
  5. Poza e din Rusia.

    00
  6. poza e din Rusia 🙂

    00
  7. @drax – Corect, Rusia ! 🙂

    si la noi pot fi solidari oamenii, hai sa nu ne blamam chiar pentru orice…

    00
  8. NOU
    #9

    Le dai EXEMPLU de BINE la bolovani.
    Ei te ia ca nu e de la noi poza.
    Rumani.

    00
  9. In urma cu niste ani s-a intamplat sa ploo mai mult decat de obicei.
    Un Gigel a reusit performanta sa inunde o strada intreaga pentru ca a fost suficient de cretin sa nu isi securizeze scurgerile din curte si risca sa fie inundat, dar i s-a parut lui o idee mai buna sa inunde toata strada decat sa faca sa fie bine pentru toata lumea. Dupa ce si-a luat poole in gura de la toti vecinii, lumea s-a pus pe treaba. Toata canalizarea de pe strada a fost regandita si refacuta in 1 zi.
    Cand s-a pus problema repararii strazii cu asfalt macinat, proaspat decopertat de pe drumul national aflat in reparatie, la fel… toti am pus mana pe lopata si s-a facut treaba buna.
    Hai ca daca va mai spun cum s-a muncit la biserica orthodoxa mana de la mana dupa ’89, o sa ma injurati. In sat cea mai mica biserica era cea romaneasca, pentru ca fuck you ungaria – erau 3 biserici unguresti mari in schimb. Acum cea mai mare si mai faina biserica e cea orthodoxa si e bine asa, macar se vede cine e sefu in zona.
    Munca obsteasca (la comun) este de traditie in Romania, rahaturile astea care ni se dau noua la ora 5 – traditie inceputa de ProsTV – e o manipulare de cacat. E adevarat ca spiritul obstesc s-a alterat puternic in locurile cu multi comunisti pe centimetru patrat – gen Sudul tarii – dar asta nu inseamna ca se poate extrapola la intreg.

    00
    • Ia iesi tu din satucul tau minunat si vei ramane uimit… Romanul, in special cel din zona rurala, asteapta sa i se spuna ce sa faca… Dovada mizeriei, incompetentei si a lenei o s-o gasesti in 90% din satele romanesti.. Ce spui tu e o exceptie, nici decum o regula in Romania unde marea majoritatea a taranilor inca-si duc gunoiul „in vale”…

      00
  10. Eee, eu asta n-am mai vazut-o niciodata.
    Nu imi vine sa cred ce vad…
    yOlo 😀

    00
  11. Cu MegaImage nu te joci :-)))

    00
  12. Concret din poza: un sef de santier e absolut idiot nelasand o iesire pentru masina (n-are scuza, fapta e „pe film”). Ipotetic: poate o fi bou si proprietarul masinii, dar nu ii cunoastem situatia.
    Zoso, de ce setea asta de a specula orice?

    00
  13. Deci am ras. Nu, serios, am ras!
    Asa ceva e imposibil, jur. :))

    00
  14. NOU
    #18

    la noi, cealaltă jumătate ar fi stat să facă poze și să pună pe facebook!:))))))

    00
  15. Mă oameni buni, o fi poza din Rusia, dar aia nu înseamnă că noi, ca și mentalitate, nu suntem tot acolo. Da, gîndim prost, asta vrea să zică Vali cu poza asta postată. 🙂

    00
  16. poza e din rusia

    00
  17. Sa fac eu un rezumat?

    Pasul 1. Se povesteste o intamplare care nu-i din Romania.
    Pasul 2: Se ia o poza care nu-i din Romania.
    Pasul 3: Se scrie un articolas inept despre cat de prost e poporul roman.

    Ma, sa-mi bag stanga daca uneori n-am impresia ca esti pe-un stat de plata undeva…Ca prea le dai cu sete si fara legatura, sa faci norma.

    00
  18. da la noi a aparut zilele trecute stire cu unii de sapau un sant si la fel, au ingropat un cielo. finutz

    00
  19. NOU
    #25

    Uite si una recenta de la noi pentru cine mai are indoieli:

    00
    • Ce e de vazut aici care ti se pare ridicol? Pur si simplu un sofer nu si-a luat masina de pe locul unui viitor santier si muncitorii si-au facut treaba, ocolind obiectul (adica au fost civilizati si nu i-au zgariat-o). Urmeaza ca omul sa iasa alta data de acolo, pentru ca are pe unde, nu e aceeasi situatie ca-n poza din Rusia. Eu, ca roman care-si respecta conationalii, iti multumesc: ai demonstrat ca romanii pot fi mai civilizati ca altii.

      00
    • NOU
      #27

      @obiectiv
      Era un exemplu de situatie similara: un berbec isi lasa masina intr-o zona in care se fac lucrari. Intamplator cunosc situatia de acolo, se lucreaza la strada aia de 6 luni. Au fost impuse restrictii de circulatie si interdictia e a parca acolo.

      00
  20. Click dreapta pe imagine apoi apasati tasta „s” . Se va face un search dupa imagine si toate misterele vor fi elucidate. Cu placere

    00
  21. nu o fi poza din Romania, dar nici la noi nu stau altfel lucrurile.  drept dovada asta sau asta.

    00
  22. Si care este problema? Eu in locul lor chemam politia sa o ridice.

    00
  23. cand ameninti ca ii dai cu liveru e clar ca si ala iti trage o teapa asa ca sa vezi ca nu are minte 🙂

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.