România 2004-2009

În 2004, am votat ca să scăpăm de Năstase. Am explicat aici de ce. Euforia avea să se termine câteva luni mai târziu. Nu învăţasem nimic din guvernarea CDR. Două partide nu pot co-exista, mai ales cu Traian Băsescu. Ce s-a întâmplat în ultimii 5 ani?

  • Nu s-a realizat nici măcar un kilometru de autostradă. Starea drumurilor a depins în mare parte de contractele obţinute de camarila PDistă.

  • Nu a ajuns în faţa judecătorilor nici un caz de mare corupţie, din cele multe pe care PNA, DNA, MAMA le aveau pe rol sau în cercetare. Ministra independentă venită din zona ONGurilor nu a făcut decât să agite un pic frişca din paharul Justiţiei, înainte de a fi mătrăşită.

  • Nici un progres în eliminarea birocraţiei. Toată lumea e de acord că e o problemă, şi a rămas aşa.

  • Bordurile din oraşe se schimbă de fiecare dată când Adriean Videanu primeşte un nou transport de granit din China. Străzile erau plinde de gropi, dar bordurile erau schimbate anual.

  • Avem parte de cel mai dezastruos ministru al Sănătăţii. Eugen Nicolăescu. Care adânceşte bulibăşeala din sistem.

  • Avem parte de cei mai stupizi prim-miniştri. Tăriceanu promite, pe post de agent electoral, mărirea salariilor cu 50%, deşi ştia că nu există bani pentru asta. Boc e mai deştept şi, pe modelul Văcăroiu, nu face nimic.

  • Preşedintele propune mărirea salariilor unora dintre bugetari cu 50%, deşi nu existau bani pentru asta.

  • Avem parte de un sistem de vot nominal creat special pentru liderii momentului. Culmea, prim-ministrul Tăriceanu nu reuşeşte să intre în Parlament decât după ceva ajustări de cifre în favoarea sa.

  • Avem parte de unul dintre cei mai stupizi miniştri de externe. Istoricul Adrian Cioroianu reuşeşte să se facă de râs cu fiecare ocazie când deschide gura. E întrecut în gafe şi prostii doar de preşedintele Băsescu.

  • Sunt retrocedate puţinele spaţii verzi ale Bucureştiului, în mare parte în circumstanţe dubioase.

  • CNSAS e redus la stadiul de “adunătură de târlani” după ce dezgroapă notele informative date la securitate de afaceristul Dan Voiculescu. Ne uitam la televizor hipnotizaţi cum avocatul său explică notele, spălându-l de absolut toate păcatele. Aflăm că Voiculescu economisea diurna primită pe vremea când lucra la ICE Dunărea, diurna din care au fost pornite trustul Intact şi grupul Grivco.

  • Doi foşti ministri sunt surprinşi cu mită. Nu păţescu nimic. Remeş si Mureşan sunt liberi şi acum.

  • Omar Hayssam, singurul terorist al României, fuge din ţară nestingherit, deşi era supravegheat de toate serviciile secrete posibile. Încă un succes al preşedintelui.

  • Bucureştiul nu face faţă invaziei maşinilor şi se transformă într-un moşneag obosit. În 5 ani nu s-a realizat nimic pentru a elibera traficul din Bucureşti.

  • Poliţia s-a demilitarizat de formă. În lipsa unor legi, poliţistul rămâne acelaşi mămăligar inutil de pe vremea lui Năstase. Cu concursul poliţistului, România devine ţara suedejilor şi şmecherilor, după ce fusese ţara baronilor locali şi a camarilei ministeriale. E perioada în care România se umple, cu ajutorul agenţilor corupţi ai RAR, de maşini de mâna a 14a şi de limuzine. Nimeni nu poate justifica sau opri asta. Poliţiştii se uită neputincioşi, politicienii ies la TV şi se declară îngrijoraţi, dar nimeni nu face nimic.

  • Sunt cheltuite aiurea sume mari pentru promovarea turismului.

  • E perioada în care se construieşte haotic în Bucureşti şi România. Aprobările dubioase sunt date pe bandă rulantă, lângă biserici, lângă drum, lângă pod, lângă aeroport. Nu e găsit nici un vinovat.

  • Soţia senatorului Păunescu este găsită vinovată de uciderea din culpă a 3 persoane, dar nu păţeşte nimic. La fel şi Sorin Ovidiu Vîntu. Justitia este foarte preocupată de soarta termopanelor lui Năstase, termopane identificate ca fiind sursa coruptiei din România.

  • Ministrul Orban loveşte un copil pe trecerea de pietoni. Nu păţeşte nimic.

  • Prin Guvern se perindă probabil cei mai incompetenţi ministri din ultimul deceniu. Berceanu, Videanu, Copos, Şereş, Motreanu, Iorgulescu, Sulfina, Cioroianu, Chiurariu, Păcuraru, Remes şi altii pe care pixelul nu îi suportă. Guvern care a trecut cu ajutorul prietenilor de moment Voiculescu & Co. E ca un duş cu apă rece pentru cei ce au votat un partid decent (PNL) şi unul de oportunişti sadea (PD).

  • Probabil cea mai mare greşeala a guvernelor Tăriceanu şi Boc este laşitatea cu care au lăsat deoparte problema bugetarilor, îndopându-i cu salarii şi sporuri care apăsau pe bugetul de stat (la fel a făcut Iliescu cu minerii, dacă îşi mai aduce cineva aminte de mineriadele din ‘99 şi de “pacea de la Cozia”). România se împrumută de la FMI pentru a plăti salariile, dar nu face nimic pentru a aduce bani la buget.

  • E perioada în care apare la TV cel mai sinistru cuplu al ultimilor ani (deşi Tociu şi Palade luptau pentru titlul ăsta). Gâdea-Stan. Da, e tot vina lui Băsescu. Scăpaţi de jugul năstăsian, presa se dezvoltă în libertate. Prea multă uneori. Decenţa ia locul înjurăturilor, iar jurnalismul devine o profesie mai puţin demnă decât prostituţia.

Am lăsat la sfârşit factorul Băsescu. Care nu s-a înţeles cu nimeni în 5 ani, lucru care n-ar fi aşa mare problemă dacă ar fi contribuit cu ceva la dezvoltarea României.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

73 comentarii

  1. nu vreau sa-i iau apararea aiurea lui Tariceanu, dar NU EL a promis marirea salariilor, asa cum nici Vosganian NU A SPUS ca sunt bani… asta a fost minciuna obosita inventata de PSD si/sau PDL.
    Tariceanu a spus de la inceput ca NU SUNT BANI si ca nu se poate da marirea.

    https://www.realitatea.net/

    Cel mai oribil aspect legat de legea aia a fost faptul ca parlamentarii au votat-o IN UNANIMITATE, chiar si cei de la PNL, din cauza ca au fost LAŞI. Urmau alegeri parlamentare, iar sindicalistii au asistat la dezbaterea si votul legii, si au amenintat ca ii vor urmari pe cei care voteaza impotriva si vor veni peste ei in campania pentru „uninominale”, ca sa le faca scandal si sa-i dea de gol.
    Romania, Land of Choice …

    00
  2. Felicitari pentru „retrospectiva”. Sunt sigur ca daca o postai inainte de a se vota multi care te citesc isi schimbau opinia electorala … insa niciodata nu e prea tarziu.

    PS: Eu tin cu toti, toti imi sunt simpatici … nu era normal sa-i votez pe toti, nu!?

    00
  3. concluzia ar fi ca „nimeni nu face nimic”

    00
  4. şi totuşi, Geoană ?

    00
  5. „E perioada în care apare la TV cel mai sinistru cuplu al ultimilor ani (deşi Tociu şi Palade luptau pentru titlul ăsta). Gâdea-Stan. Da, e tot vina lui Băsescu. Scăpaţi de jugul năstăsian, presa se dezvoltă în libertate. Prea multă uneori. Decenţa ia locul înjurăturilor, iar jurnalismul devine o profesie mai puţin demnă decât prostituţia.”

    Nu uita un alt cuplu sinistru: Diaconescu-Lazarus. In rest, ai mare dreptate cu fraza de mai sus.

    00
  6. Oarecum off-topic, ar fi misto sa se faca o retrospectiva condensata ca asta facuta de cei de la newsweek –

    00
  7. sa inteleg ca te-ai razgandit si votezi cu geoana? :-)

    00
  8. Partea „funny” este ca asa o vom tine si peste 5 sau 10 ani de acum incolo, daca nu intervine o schimbare radicala, mai ales in mintea proasta si in coaiele romanilor. Adica este clar ca nimeni din clasa politica nu face si nu va face ceva bun pentru Romania si ca depinde pana la urma de noi sa schimbam ceva, daca vrem sa traim macar decent, daca nu bine.

    00
  9. Ai facut un bilant scurt dar extrem de cuprinzator al perioadei 2004/2009.
    Am ramas foarte dezamagit cand am aflat ieri primele rezultate. M-am simtit tradat de catre romanii care au preferat sa-si vanda tara in mana hotilor pentru o pomana electorala.
    Imi vreau Romania inapoi!

    00
  10. N-ai spus nimic de Dolănescu. Altfel, subiectivă dar interesantă trecere în revistă.

    00
  11. Propun ca pe buletinele de vot din 6 decembrie sa fie trecut asa:
    – Traian Basescu
    – Mircea Geoana
    – doresc sa emigrez :(

    00
  12. Zoso, un singur cuvant. Respect.

    00
  13. Prietene,

    1. avem VU (schimonosit de Tariceanu). Va trebui facut VU dur, in doua tururi.
    2. Avem un referndum validat, pentru modificarea Constitutiei.
    3. Avem un PDL peste PSD la nivel de tara.
    4. Avem un PNL care e in jur de 15%, dupa ce a coabitat 2 ani cu PSD-ul.

    Ti se pare ca nu am progresat?

    Nu vezi padurea din cauza copacilor.

    00
  14. Hmm… Acum ai bulversat o grămadă: cu Geoană nu ții, cu Băsescu nu… Dar cine te plătește? :D

    00
  15. Si totusi orice rau e rau dar cu Iliescu sa mai controleze politica din Romania, in plus sa-i mai aiba si pe Vanghelie si Mazare langa el… Totusi
    Nu-i perfect marinaru, dar NUUUUUUUU Iliescu si Vanghelie!!!!!

    00
  16. Nu ca n-as fi de acord cu cele de mai sus, dar asa imi place mie sa fiu avocatul diavolului. Parca in 2007 am intrat in UE, asta nu e o realizare de politica externa?

    00
  17. NOU
    #18

    mah mincinosule….”Nu s-a realizat nici măcar un kilometru de autostradă. Starea drumurilor a depins în mare parte de contractele obţinute de camarila PDistă.” hai la cj sa vezi…nu un km ca peste 40
    „Nici un progres în eliminarea birocraţiei. Toată lumea e de acord că e o problemă, şi a rămas aşa.” in cat timp iti ridici acum pasaportul? dar nr de la masina? dar buletinul? dar?dar? dar?
    „Sunt retrocedate puţinele spaţii verzi ale Bucureştiului, în mare parte în circumstanţe dubioase.” si ce vrei mah comunistule? sa le tina statul cum le-a tinut atatea zeci de ani?
    nici nu-ti citesc toata lista de afirmatii atent gandite … (de pesedei)….incercati sa intoxicati opinia publica, nu v-ar fi rusine

    00
  18. ain uitat de numirile de sus pana jos a oamenilor incompetenti (fara studii, fara experienta, fara valoare) in functii din ce in ce mai mari. si asta in toate guvernarile.

    00
  19. Am senzatia ca iar ma duc sa-mi anulez votu….eu nu traiesc in autocarele partidelor.

    Apropo de Basescu, ai uitat sa precizezi ca a candidat independent sustinut de un partid. Asta cred ca e una din cele mai mari marlanii, oare de ce? Mai putine semnaturi?

    OMG…Geoana isi citeste discursurile de pe foaie? WTF? Ce cauta Iliescu,vanghelie sa vb de Geoana?

    Politic fail…..Cautarea dvs „candidat bun pentru presedinte” a esuat.

    00
  20. Oameni buni in tara asta se construiesc autostrazi, se lucreaza din greu. Am trecut pe langa Timisoara si acolo e santier pt autostrada, am vazut A3 Bucuresti -Ploiesti din avion. La Cluj sunt gata 42 de kilometri si sunt pe bune. La Bors se lucreaza de asemenea . Centura Sibiului e in stadiu avansat. Centura Ploiestiului de asemenea. Eu zic ca se lucreaza mai mult ca niciodata. In urmatorii 3 ani trecem de 500 de kilometri de autostrada in tara asta. Haideti sa nu mai fim negativisti si sa vedem realitatea.

    00
  21. Perioada 2000-2004 pare totuşi cu mult mai neagră. Asta şi pentru că dimensiunile dezastrului Băse-PD se vor vedea mai bine când ei nu vor mai fi la putere.Adică peste 5 ani …

    00
  22. Cei care aplaudati acest articol pentru ca vorbeste de rau perioada 2004-2009 (in care a fost presedinte Basescu), chiar nu ati observat ca majoritatea numelor odioase mentionate in articol sunt ale reprezentantilor partidelor pe care le sustineti? Aica, nu conteaza ca se vorbeste despre ce oameni de cacat sustin eu, daca articolul are tenta anti basescu, atunci sunt de acord cu el.

    00
  23. Deci sa inteleg ca ai votat cu Crin sau cu Oprescu?

    00
  24. @tetelu tu chiar ai impresia ca am intrat in UE sau in NATO ca am vrut noi?

    dulce naivitate…

    00
  25. Si totusi… decat PSD… mai bine asa/

    00
  26. Eu continui sa pun accentu pe-un lucru care se trece mult prea usor cu vederea. Pe cresterea economica, CONSTANTA, in perioada 2000-2004. N-a fost extraordinar de mare, 6-7%, dar a fost!

    Vin inca o data si repet, ceea ce-a facut Guvernul boc in ultimul an, nu e deloc greu, oricare dintre noi, e-n stare sa guverneze o tara cu imprumuturi externe. Atata timp cat fmi-ul pompeaza bani in romania, e normal sa te doara-n basca.

    00
  27. Mai oameni buni. Anul asta toata planeta a intrat intr-o recesiune fara precedent. Acest fapt , cel putin in Romania nu se datoreaza lui Base care… cred ca a facut destule pentru a nu o duce chiar si mai rau in perioada asta.
    In rest… pentru perioada anterioara 2004-2008 nu putem spune ca am dus-o rau de loc. Am avut si avem de castigat destule de pe urma mandatului sau.Criza asta nu o sa dureze la nesfarsit si consider ca pana in 2011 vom uita capitolul asta negru in care suntem.
    Iar acum sa-mi exprim parerea pentru turul 2 in care sa spunem ca iese invingator Geoana.
    Romania va fi condusa de un analfabet , de un bombonel si de un mogul.
    In spatele lui Geoana se afla fara doar si poate : Ion Iliescu , Vantu , Nastase si in ultimul rand Vanghele.
    Oare asta ne dorim pentru Romania in continuare ?
    Eu nu-mi doresc asta. Eu il votez tot pe marinar.

    00
  28. NOU
    #29

    @Tudor Constantin ..

    Decenta ar trebui sa te faca sa taci si sa nu protestezi…Asa cum Zoso a fost obiectiv cu perioada 2000-2004, este obiectiv si acum….Pana la urma, daca in epoca lui Basescu ar fi fost impliniri majore, nu ar fi fost o diferenta atat de mica in primul tur de scrutin intre el si Geoana..Oricum, bunul simt trebuie sa faca in asa fel incat sa nu votam sapca stahanovista a lui Iliescu, privirea de sub coviltir a lui Vanghelie si zambetul rozaliu al lui Hrebenciuc..Pe de alt parte, decenta ar trebui sa ne lase sa amendam orice derapaj al lui Basescu care a gresit fundamental indepartandu-si intelectualii de langa el si s-a vazut ca procentajul votantilor cu studii superioare a fost extrem de scazut..

    00
  29. Asta cu Tariceanu care a propus marirea cu 50% a salariilor… de unde ai scos-o?
    Io imi aduc aminte ca el a fost exact impotriva acestui lucru fix pentru ca stia ca nu-s bani…

    00
  30. As aminiti de:
    Cota unica de impozitare => reducere a birocratiei
    Scoaterea „steguletelor” de la diferite ministere in perioada pre-aderare.
    Videanu e primul primar care a fost acuzat ca „prea a inceput sa le faca pe toate in acelasi timp”

    Totusi TB a avut un guvern de opozitie jumatate din mandat, iar daca nu exista problema crizei mondiale nu cred ca se punea problema cine ajunge presedinte.

    p.s. In 2004 am fost la un miting al Aliantei DA. Atunci TB tinadu-se de mana cu CP-T spunea: „Voi fi primul critic al guvernului, un presedinte jucator”. Prin votul meu am girat acest comportament, deci nu am dreptul sa il critic.

    00
  31. Stai ca n-am inteles… „Am lăsat la sfârşit factorul Băsescu.” inseamna ca o sa ai un episod si despre el? .. sau tot scandalu la care a fost parte 5 ani e redus la o mini fraza?

    00
  32. Zoso, articolul acesta si precedentul din serie imi plac la nebunie si jos palaria in fata obiectivitatii autorului. Daca esti tu autorul, jos plaria in fata ta. Daca nu l-ai scris tu, jos palaria ca ai publicat.

    Daca mi-e permis sa fac analiza pe text, numarand criticile fata de una sau alta dintre parti, coroborand si cu articolul precedent, pot sa concluzionez ca esti consecvent in a-ti argumenta (tu sau autorii tai) preferinta pentru un anume candidat, pe care ai facut-o publica in paginile tale.

    Eu continui totusi sa cred ca exista niste autori, pentru ca, ma tem ca te jignesc, articolul e prea bun. Daca totusi ai fost capabil sa scrii asa, atunci te rog nu mai scrie in stilul celalalt, mult mai slab.

    00
  33. Basescu merita sa fie presedinte ,deoarece este mai bun decat toti.In timpul mandatului sau Romania a avut parte de atentia europenilor,presedintele avand nenumeroase intalniri pe plan extern,introducand pensia minima de 350 de lei,etc.Dar Iliescu ce-a facut?!

    00
  34. Ca sa nu devin prea subtil:
    – in turul 2 sunt Base si Geoana
    – articolul acesta critica PNL si PSD, precedentul PSD si CDR; aici numai Boc si Videanu sunt nominalizati de la PD, dar numai pasager si se pierd intre ceilalti; restul sunt amintiti fara a da nume
    – zoso a marturisit cu cine voteaza

    Ergo, articolul e pro-Base, daca ai ochi sa vezi si minte sa intelegi.
    Subtil, zoso, foarte subtil. Felicitari!

    00
  35. Mi-as permite cateva observatii:
    – nu Calin Popescu Tariceanu a promis cresterea salariilor cadrelor didactice cu 50%, ba din contra;
    – l-ati omis pe Razvan Ungureanu, cel mai bun Ministru de Externe al acestei tari in ultimii 20 de ani;
    – in acesti ani, Romania a devenit totusi (da, cu chiu cu vai, impinsa de la spate) membru al UE.

    00
  36. Mai oameni buni, astia care o tot tineti cu autostrazile… mai cititi si voi ziarele. Ati afla astfel ca portiunea din autostrada Transilvania, care va fi inaugurata (cica :D) pe 1 decembrie, e de fapt… impracticabila. Se va taia panglica SI ATAT, accesul nu va fi permis. Iar din tronsonul asta (de 42 km), care oricum e impracticabil, 9 km nu exista :D Nu s-a dat nici macar o data cu harletul acolo :))
    Da’ ei inaugureaza, ce naiba :D

    Deci, cum spuneam… mai cititi, mai informati-va, ca nu strica…

    00
  37. PS: Zoso, excelente articole. Amandoua.

    00
  38. @add: Da, eu sunt naiv ca mentionez o realizare care va influenta viata multor generatii de acum inainte, care din intamplare s-a petrecut in perioda aflata in discutie. Nu sustin ca a fost cea mai buna perioada dar de aici si pana la a face liste in care sa scoti in evidenta numai partile negative, e totusi cale lunga.

    00
  39. cred ca o sa urmeze un al 3-lea post in care o sa scrii doar ca suntem PA !

    00
  40. Sper sa nu iasa totusi Geoana ca am dat de dracu si de tot neamul lui.
    Prostanacul ala manevrat de cei din spatele lui nu este in stare sa spuna ceva decat daca este scris pe foaie de altcineva. Pana si acel obsedant „eu cred” il citeste, folosind cuvinte de maniplat masele credule.

    00
  41. @Cristina. Nimeni nu-l acuza pe Basescu de criza mondiala. El e aratat cu degetul pentru ca n-a gasit solutii pentru a scoate Romania din criza. Am mai zis-o, si ma repet, in an de recesiune guvernul isi batea capul cu legea unica de salarizare. Asta e exact ca si cum, eu de maine lucrez cu juma’ de norma, ca atare incasez mult mai putini bani, si in loc sa-mi bat capul cum sa fac sa castig mai multi, sa-mi bat capul cum sa-i cheltui pe aia putini. Ca atare, Romania e printre tarile cu cele mai putine masuri anticriza. Spui ca a fost bine in vremea lui Basescu, pana la criza de anul trecut si anul asta. Perfect de acord, si totusi nu avem 1km de autostrada. Da, stiu, vor inaugura un tronson de 40 si ceva de km, care dupa inaugurare va fi din nou inchis, pentru ca nu e terminat. Unde s-a mai pomenit asa ceva? Sa mai zic de soseaua de centura din Gherla, care dupa 1 saptamana de la inaugurare de piticul Boc a fost inchisa.

    Si zoso, nu Tariceanu a majorat salariile profesorilor cu 50%, el a fost impotriva, lucru pe care il admir. Atunci a avut o pozitie total nepopulista, dar cat se poate de realista. Majorarea salariilor cu 50% a venit din partea celor de la PDL si PSD. O bila neagra pentru ambele partide.

    Pana la urma, oricum o dam ajungem la concluzia ca niciunul dintre candidati n-ar merita sa castige scrutinul din 6 decembrie. Si pana la urma, sa fim seriosi, pacat ca nu se poate guverna tara in paralel, sa avem o guvernare pe bune, si una virtuala, pentru a constata dupa 5 ani, ca in ambele cazuri lucrurile stau aproape la fel.

    N-a pomenit nimeni de loganurile politiei de 70 de mii de euro. N-a pomenit nimeni cum i-a inaintat in grad Base pe Ontanu, Iordanescu si pe Gabriel Oprea, pe care, ATENTIE, la alegerile din 2004 il acuza de frauda electorala.

    00
  42. Zoso, daca nu scria ceva rau si de ei, cum mai puteam sa zic ca e obiectiv? Ar mai fi fost credibil? Ar fi avut impact asupra publicului tinta, cel cu mai multi neuroni decat postacul de serviciu? Scorul general al seriei de articolule este insa pro. Pentru simplul fapt ca acum alegerea este doar intre cei doi, nu exista alte optiuni. Ce cauta PNL-ul aici, dupa? Ei acum nu mai conteaza. E doar antiteza, modul mai subtil de a sublinia teza.
    E o acuzatie? Nu, e o constatare. Pozitia ta e deja cunoscuta, eu nu o contest, pur si simplu analizez textul. Vezi, in comentarii scrii tu, zoso pe care-l stim. Mai bine il lasi pe cel care a scris articolul, scrie mai subtil.

    Nu ai intentionat acest efect? Atunci, a aparut din gresala. Poti sa-i spui o sclipire de geniu. Sper sa nu ramana numai o sclipire unicat.

    00
    • @MiniMe: obiectivitatea nu are ce cauta aici, pe blogul meu personal. plus ca deja mi-am declarat intentiile politice. daca ma ascundeam, era ok, puteati sa va dati cu fundul de pamant ca manipulez. dar cand treaba e pe faţa, nu are rost. ideea a pornit de la diversi bloggeri care nu stiau cum a fost inainte de 2004. dupa care am zis sa nu fiu magar, sa scriu si ce nu mi-a placut la basescu-pd-pnl. nu e bine? daca scriam doar anti-pd era bine?

      come on, am inteles, ai o problema, las-o asa, nu insista mai mult, pentru ca nu mai e discutie, ci indoctrinare.
      as vrea sa vad o urma de luciditate din asta, proasta si partinitoare ca a mea, pe blogurile si in presa pesedista. sa fie ciulamaua completa.

  43. zoso=minime, foarte subtil :)

    00
  44. Spunea cineva mai sus de VU. Vot uninominal, daca inteleg bine, adica nu pe liste. O intrebare atunci: cu ce ma incalzeste pe mine votul uninominal, daca alesii, odata ajunsi in parlament, tot cum le dicteaza partidul vor vota? Da, inteleg, nu mai votam lista, votam omul. Insa cu ce il face asta mai responsabil pe castigator?

    00
  45. Mie mi se pare hilar cum, pe tot parcursul campaniei electorale, Crin s-a batut cu pumnul in piept ca el nu s-a aliat niciodata cu comunistii, nici cu psd, nici cu Fsn, ca e curat ca maica tereza iar acum…la 20 ore dupa deja il ia in brate pe Geoana. Unfuckinbelievable.
    Asa mult m-as bucura sa le-o traga iar printre picioare Base…is momente in care cred ca dictatura nici n-ar fi prea rea pt romani.
    La 20 ani ei inca se mai gandesc daca sa dea vot lu Iliescu…doamne !

    00
  46. Observ cu mult interes toate discuțiile de ceva săptămâni încoace. Discuții de neni intelectuali, neni maniplați, neni fără carte și chiar neni în brațele lui Bachus….
    Observ și gândirea lui zoso și a altora din breasla lui. Copii, toți avem probleme și semnalăm alte probleme. Dar când mergem la vot, dacă mergem, cerem mai mult. Păcat ca noi ne furăm singurei! Cum? În primul rând votând pe cel ce dă mai mult, dar te întrebi de unde dă? mai apoi noi suntem primii care încercăm să fentăm pe cât mai mult posibil T.V.A.-ul și alte taxe minunate, încercăm să-l fraierim pe țăran la rest și tot așa. Asta este mentalitatea moștenită de la răposații lui Iilici, și atunci cum să arunc cu votul in Geoană? mai degrabă arunc cu ouă!
    Pe urmă PNL-ul se aliază cu PSD-ul!!! da ce alianță fac? poți oare pune lupul cu oaia în aceeași odaie? nu cred, iar Crinulețul ce „om politic” este? eu încă nu am înțeles nimic din ceea ce spunea zilele trecute, pe lângă faptul că abia s-a căsătorit tocmai in penunsula Italică naș fiindu-i nenea de la RomPetrol. *cică în România sunt prea multe gropi și nu sunt castele frumoase*
    Marinarul pe jumătate orb are tupeu și nu pupă mult dosurile, face interesele lui și ale slugilor sale dar…. cine a ridicat tonul la rusnaci în Europa? cine a luptat pentru independența energetică a României? și alte multe minuni ?
    Dragi copii, rău cu rău dar se poate și mai rău, deci, merg pe mâna marinarului aproape orb!!!

    Succes tuturor. Semnat un român care a votat de 10 ani numai în diasporă.

    00
  47. Ba totusi au ajuns in instanta dosarele lui adrian nastase, ale lui dinu patriciu, care a stat si in celula o noapte, ale lui remes, mitrea etc.

    00
  48. Din doua rele, trebuie sa alegi raul care e chiar si cu 0,1 la suta mai putin rau decat celalalt. Si acela pe care il voi alege, si probabil cu gandirea mea sunt si milioane de romani, este Mircea Geoana, care chiar daca nu este stralucit, e mult mai bun decat Basescu, dictatorul. Macar pentru faptul ca il va numi pe Klaus Iohannis premier, primul premier independent, un manager extraordinar.

    00
  49. As vrea cu base:(
    La tzara la bunikmea o venit unu d la PSD si io aratat lu bunikmea unde s voteze pe motiv ca ei nu sunt culti.
    Stii cat as vrea sa ajung sa filmez/.:)
    Deci dc vrea geoana romania? ca sa o faca kk!
    De aia:) ca nu asa se obtzin voturi ca de aici iti dai seama d ce intentzii au. saracul basesc se lupta cu toti:-j
    Dc zic sarac? pai gandeste’te la iohannis asta.
    cum de in 2H! s’au pus toti de acord cu elX(?
    cum?:) din cauza lu patriciu care are legaturi si la psd
    ROMANIA NU avea datorii la revolutzie. dupa 2004 a ajuns datoare vanduta. are datorii de … si ne’am mai facut si acum cu fmi-ul.
    si gandeste’te logic!
    IN 2004 nastase vroia la cotroceni. nu a intrat dar noi ce am aflat dupa?:) CA A FURAT% O GRAMADAAAAA!’
    asa se va descoperi si despre geoana;) psd-ul e.;-j
    Bunicamea e in moldova si in moldova oamenii s corup usor. d aia voteaza aia din ardeal cu basescu. aia nu s lasa pacalitzi;)

    00
  50. @Marinaru-mort: deci tu te duci sa votezi primul ministru? Si daca Klaus nu isi va face bine treaba in urmatorii 5 ani, nici o problema, mai organizam niste alegeri prezidentiale!

    00
  51. @Marinaru-mort Cum poti sa zici ca raul mai mic este Geoana. Cu Geoana presedinte tara va fi condusa de Nastase, Hrebenciuc si Vanghelie! Iohannis premier? Intradevar a facut treaba foarte buna in Sibiu dar asta nu il recomanda pt postul de premier.

    00
  52. Unii d’aici n-au absolut nicio logica.

    Treaba sta in felul urmator, la cum arata voturile din parlament, niciun partid nu poate guverna singur. E nevoit sa faca o alianta. Exista 3 variante de aliante. PSD + PNL, PSD + PDL, PNL + PDL. Buuuuun.

    Daca in locul lui Geoana ar fi iesit Crin, ei bine, voi astia de o tot dati cu liberalii, in turul doi odata cu votul pentru Crin, i-ati fi votat implicit si pe cei din PSD, pentru ca 99% ar fi facut alianta, asa cum au facut-o si-acum.

    Iar voi astia, de-o dati in sus cu marinarul sef, nu uitati ca el i-a adus la guvernare pe comunisti, pe vanghelie, pe iliescu & co. Asta, salvatorul poporului, al mai drept si mai cinstit dintre romani.

    Asa ca, oricum o dai, numa’ ei au de castigat. Acu’ ideal ar fi ca noi s’avem de pierdut cat mai putin.

    00
  53. las’ ca si Boc era un manager bun, cel putin asa spun toti clujenii.

    daca johannis are sprijinul lui crin.. de ce dracu’ sibiul a fost tot in favoarea lui basescu?

    00
  54. Am votat si o sa votez cu Basescu in continuare. Pentru ca Geoana pentru mine e inexistent, nici nu ma intereseaza persoana lui atata timp cat el e o fatada frumos imbracata a lui Iliescu&co. Tocmai prin nepoplaritate m-a castigat Basescu, prefer sa se fure in galagie si sa mai aflam si noi de unul si de altul, decat sa se fure in liniste ca pe vremea Bunicutei. Si la urmasii lui Ceausescu sper sa nu mai revenim niciodata!

    00
  55. praf! praf praf !

    00
  56. dar perioada in care a fost iliescu presedinte nu mai conteaza acum? corect, doar ascultam ce zice geoana, „nu conteaza trecutul”..psd-ului. doar al adversarilor si doar atunci cand este de rau!

    00
  57. Daca le zici asa bine cind nu te plateste nimeni… ma intreb ce stii sa faci pentru bani =))))).
    Mai adu-le aminte la ciumetzi.

    00
  58. Ma amuza cei care ii reproseaza lui Basescu ca n-a gasit solutii pentru a scoate tara din criza!!

    Oameni buni, nu stiu daca sunteti constienti dar in ultimi 20 ani economia romaniei (cu tot cu cresteri) a trait pe muchie de cutit, cea ce nu-i cazu unei Germanie sau Franta. Aia au solutii sa faca fata crizei si sa iasa cat mai repede din ea, criza nu ia dat in doua, pe noi da! Nea sfasiat

    nene, pe oricine ai pune in fruntea statului sau guvernului, NU POATE face miracole! Criza se va estompa incet incet de la sine. Asta-i economia de cacat pe care o avem.

    00
  59. Cine crede ca Geoana o sa il puna prim ministru pe Johanis e naiv. Cum sa puna la carma guvernului un om pe care PSD-ul nu il poate controla? Isi fac singuri viata mai grea, iar interesele lor nu permit asta.
    De scos din criza, nici un guvern nu are cum sa ne scoata. Poate doar sa mai amelioreze efectele ei, sa nu mai puna si el bete in roate (ex. blocajul financiar datorat intarzierii platilor de la stat catre firme). Intre Geoana si Basescu clar il votez pe Basescu. Cand il aud pe Prostanac ( dupa cum insusi tatucu’ l-a numit) ca vorbeste el de coruptie, camarila policita si alte nereguli, dar uita sa spuna ca toate au aparut pe vremea guvernarii PSD, ma apuca durerea de cap. Insa ma gandesc si la viitorul guvern in cazul victoriei lui Base: daca iar ajunge Pogea la finante ne-a terminat definitiv orice speranta de ameliorare a crizei.
    Referitor la km aia de autostrazi, pai cu ce sa ii mai construiesti cand toti banii alocati transporturilor se duc pe autostrada Behtel, ca urmare a fenomenalului contract incheiat de Mitrea!? Ar fi putut alege varianta de traseu care ar fi trecut prin Sibiu si Arad, pt care am fi obtinut si finantare de la UE (se finaliza coridorul nu-stiu-cat paneuropean) dar interesele au ales varianta americana, ca la asta se putea fura.

    00
  60. @annie
    doamne, daca o mai aud pe asta cu datoriile romaniei…datoria externa e sub 30% din PIB, ceea ce e foarte putin. stii ca sunt tari dezvoltate care au datoria peste 100% din pib? asta e mentalitate de taran din ala incuiat, cum avea si ceausescu – hai sa ne platim datoria, sa nu mai avem datorie la boieri! (spusa cu scuipat curgandu-i din gura, vb lui badea) si pentru fixurile lui i-a tras-o in cur romaniei la greu, scuzati-mi limbajul, prea bland pt ce a facut ceausescu in anii 80. in schimb polonia avea datorie de 40 de miliarde de dolari, care i-a fost stearsa total sau partial, nu mai stiu, in 1990. iar dupa chestia asta, saracii de ei nici acum nu si-au revenit. doar au avut anul asta crestere economica de vreo 1% cand toata europa era pe minus.
    @thed – e complicat, asa fac sibienii. desi johannis e certat cu pdl de vreo 2-3 ani, pdl castiga la parlamentare si prezidentiale, iar johannis la locale. totusi, acum in sfarsit a reusit johannis sa creasca votul pt pnl din oras. antonescu a luat 32,5% iar basescu 38%. eu as fi votat cu antonescu, dar am gandit altfel decat cei care poate au votat cu pnl pt ca au observat pana la urma ca johannis e cu ei. am preferat sa nu ma duc la vot tocmai pentru ca nu am vrut sa contribui cu mana mea la eventuala plecare a lui johannis la bucuresti. sibiul are nevoie de el si imi pasa mai mult de sibiu decat de romania. de fapt singurul motiv pt care imi pasa de romania e ca sibiul e in ea.

    00
  61. Am votat si o sa votez Basescu.Imi pare rau ca sunt persoane care il acuza de criza financiara .Nu a fost vina lui , a fcut tot ce se putea face.Cu putina rabdare vom iesi din criza.Pentra a se intampla acest lucru cat mai curand trebuie sa alegem corect si sa-l votam pe Basescu!

    00
  62. Eu o sa votez cu Geoana desi il detest, fara suparare trebuie sa fii retard sa il votezi iar pe SuperBase.

    00
  63. Si eu il voi vota pe Geoana. Sunt convins. Basescu mi se pare raul cel mai mare din politica romaneasca.

    00
  64. Apropo de finalul articolului tau: toti se plang ca Basescu (care are desigur bubele lui) a facut numai „scandal” si „dezbinare”. Dar ce, era mai bine cu concordie, cand cand toti dansau cum canta Ilici?! Sa fim seriosi, aveam nevoie de cineva care sa vina si sa zgaltaie sistemul. E dezamagitor ca Basescu doar l-a zgaltait, nu a si facut ceva (a se vedea lunga lista din postul tau), dar macar i-a facut pe Voiculescu si Ilici sa-si piarda somnul ;)

    00
  65. Ascultati si va minunati! http://victor-roncea.blogspot.com/
    Nene Crin..esti un CRETIN!
    @Keos: mda, eu zic ca trebuie sa fii cretin sau sa ai un coeficient de inteligenta mai redus sa votezi cu Geoana.

    00
  66. Chiar atunci cand ai dreptate si tu te miri ca nu stii de ce. Ma rog sa observi e una sa pricepi e alta. Asa ca nu o sa fiu prea dur, in nici un caz mai dur decat sistemul despre care vorbesti. Realitatea este ca sunt prea putini oameni care gandesc si au curajul sa actioneze corect in folosul comunitatii. Atunci cand vom reusi sa iesim din logica: „sa moara capra vecinului” atunci tuturor ne va merge mai bine. Nu vreau sa vin cu sugestii electorale, dar daca nu poti mai mult: UITA-TE CA PROSTUL „REALITATEA” GANDESTE PENTRU TINE!

    00
  67. progresezi maestre..cate un pas mic dar sigur

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.