Residențiale: Sunnyville Brașov

Am decis să cumpăr un apartament la Sunnyville Garden din Brașov. Blocurile se află pe str. Carpaților lângă complexul Magnolia. Am bătut palma cu ei în decembrie 2017, iar ei au promis că termenul de livrare va fi în martie 2019.

Le-am spus că doresc să cumpăr apartament, loc de parcare și boxă la subsol. Ei au spus că momentan facem contract pentru apartament, iar pentru parcare și boxă mă vor contacta peste câteva luni.

Am plătit tarif de rezervare, iar în ianuarie 2018 am fost chemat la notar să semnăm antecontractul. În momentul în care am ajuns la notar, pe contract scria termen de livrare luna august 2019. Când le-am atras atenția mi-au spus că și-au luat o marjă de eroare, dar sunt încrezători că vor termina mai repede. Când i-am întrebat despre parcare sau boxă mi-au spus că mai durează puțin și mă vor contacta.

Abia în august 2018 am fost contactat să îmi aleg boxa. Erau câteva boxe mari (4mp) și mai multe mici (2mp). Majoritatea boxelor mari erau deja date, însă am reușit să prind și eu una. Dacă întârziam puțin aș fi rămas cu o boxă mică. I-am întrebat din nou despre parcări și mi-au spus că mai durează.

Când am vorbit inițial despre parcări, mi-au spus că vor fi unele subterane (aprox. 5.000€) și altele supraterane (aprox. 2.500€). Am decis că nu are sens să îmi iau subterană și le-am spus ca voi dori supraterană. Între timp, ei au început să vândă cele subterane, dar pe mine nu m-au anunțat deoarece doream supraterană.

În contract era trecută o singură clauză în legătură cu termenul de livrare de august 2020. Aceea era că dezvoltatorul nu are voie să întârzie mai mult de 90 de zile fără să anunțe. Însă nu era stipulată nici o acțiune care va fi luată dacă această clauză este încălcată, nici o despăgubire. Desigur, timpul a trecut, iar dezvoltatorul a depășit acest termen și nu a anunțat nimic. Nu a putut nici măcar să dea un email să spună "sorry, vom întârzia cu predarea" astfel încât să poată spune că a respectat clauza.

În luna mai 2019 a fost o inundație pe șantier deoarece canalul Timiș s-a spart. Acest lucru a fost relatat de mai multe site-uri de știri locale. Am salvate 5 bookmarkuri cu acest incident însă 4 din ele au fost șterse după câteva luni. Singura știre rămasă este aceasta: https://brasovmetropolitan.ro/2019/05/un-dorel-a-facut-o-lata-in-cartierul-valea-cetatii-a-sapat-pe-sub-canalul-timis-provocand-o-inundatie-in-cartier

Știrea spune că dezvoltatorul a făcut o intervenție ilegală la canal și că a fost amendat. Dezvoltatorul nu ne-a anunțat deloc despre acest incident, iar când l-am sunat să cer explicații peste 2 săptămâni mi-a spus că intervenția de fapt a fost plănuită, că ei au lucrat împreună cu SGA (Sistemul de Gospodărire al Apelor) să refacă porțiunea aceea din canal deoarece era veche și deteriorată. De asemenea au spus că pe un șantier se întâmplă multe lucruri și ei nu consideră că trebuie să anunțe clienții de fiecare dată când se întâmplă ceva neprevăzut.

În luna iunie 2020 au spus că se pregătesc să predea apartamentele și m-au chemat să fac o inspecție și să semnez o foaie în care scrie (în mare) că totul e ok la apartament. Doar 3 dintre cele 4 laturi ale blocului erau anvelopate. Una din laturi a fost lăsată fără izolație și fără tencuială deoarece ei s-au decis să construiască alt bloc lipit de cel existent, iar acel perete urma să fie peretele comun. Pe acea foaie era și un tabel, un checklist cu tot ce trebuia să fie verificat. Un item din acel tabel era "anvelopare și izolație". I-am spus că eu nu pot semna acea foaie atâta timp cât blocul nu e anvelopat și nu are izolație. Mi s-a spus că nu contează ce e în afara blocului, că apartamentul e tencuit pe interior. De asemenea, mi s-a spus că "aerul e cel mai bun izolator", la care eu i-am atras atenția că atunci ar trebui să dea jos polistirenul și tencuiala de pe celelalte 3 laturi ale blocului. Până la urmă au pus polistiren și pe acea latură dar nu au tencuit-o deloc.

Deoarece ei s-au decis să construiască alt bloc acolo, nu au mai fost disponibile parcări supraterane deloc. Până la urmă am luat o parcare subterană deoarece era singura opțiune disponibilă. Desigur, nu la prețul de 5000 eur din 2017, ci la prețui de 7000 eur, din 2019. Dar din cauză că se construiește un nou bloc și este șantier, nimeni nu are acces la parcarea subterană. Nici măcar nu s-au construit rampele de acces. Dezvoltatorul a închiriat parcări la Magnolia și le-a repartizat locatarilor care au parcare dar nu au acces la ea. Deci blocul e plin de oameni care au plătit parcare subterană dar nu au acces la ea de 2 ani încoace. Când îl întrebăm pe dezvoltator mereu ne spune "mai durează câteva luni", "va fi gata în primăvară", "va fi gata la toamnă", etc.

De asemenea, din cauza șantierului, există o singură cale de acces spre bloc care e destul de lungă și ocolește destul de mult. Calea de acces este doar pietonală, nu se poate intra cu mașina până în fața blocului. Dacă ai de cărat ceva trebuie să oprești pe banda 1 pe Carpaților. Ca să ducem gunoiul trebuie să ne plimbăm cu el în mână pe Carpaților vreo 10 minute până ajungem la tomberoane. Dacă nu ar fi șantierul am avea cale de acces mai directă prin spate.

Pe lângă toate aceste probleme au fost și unele mai mici: inundație la subsol din cauza unor probleme la canalizare, mucegai la subsol la începutul verii din cauza ploilor și izolației necorespunzătoare. Pe planurile originale era o cameră la subsol pe care scria "parcare biciclete". Ulterior ni s-a spus că acea cameră va fi un spațiu tehnic pentru generator iar ei vor face un suport de biciclete undeva lângă un perete. Probabil sunt și altele de care am uitat între timp.

Un lucru de care nu am uitat: unii vecini (nu știu câți) au o clauză în contract care spune că ei nu au voie să aducă afirmații negative la adresa dezvoltatorului în presă, pe internet, etc. La mine în contract nu există clauza aceasta. Nu știu dacă au omis-o din greșeală sau nu.

Per total pentru mine a fost o lecție bună de viață. Ar fi trebuit să accept toate aceste lucruri? Sigur că nu, însă ele au apărut una câte una și eu nu mai vroiam să stau în chirie. Am vorbit și cu un avocat care mi-a spus că aș putea să îi dau în judecată dar când am făcut un calcul nu aș fi ieșit pe plus chiar dacă aș fi câștigat procesul.

Pot să spun că apartamentul este ok pe interior. Dar toate celelalte probleme mă fac să spun că nu este un loc ok unde să locuiesc în continuare. De asemenea, nu aș mai cumpăra de la acest dezvoltator niciodată.

Urmăresc în continuare materialele tale legate de imobiliare și cu siguranță voi fi mai exigent în viitor.

 

imobiliare-2022-10

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

94 comentarii

  1. Morala? Nu mai cumparati din stadiu de proiect. Sub nici o forma. E piata plina de apartamente deja construite.

    Comentariu apreciat.3026
    • asa este. ai dreptate. dar dezvoltatorul ii ademeneste cu un „deal” bun. Cumperi cu 800E/mp din faza de proiect fata de 1200E/mp cand e totul gata. Si stii cum suntem „toti”. Nu poti rata asa ceva. Faci o cruce si iti spui in gand „mie nu mi se poate intampla”.

      Comentariu apreciat.1664
    • Problema cu asteptarea sa se finalizeze blocul e ca „apartamentele bune” de obicei nu mai sunt disponibile. Eu cand am cautat ceva nou in 2020, a fost aproape imposibil sa gasesc ceva gata care sa fie ce imi doream (atat ca suprafata utila, impartire si locatie).

      Cu cat era mai avansat un proiect, cu atat cresteau sansele ca apartamentele care imi placeau sa nu mai fie disponibile.

      Nu zic sa cumperi cand un proiect la la faza „de groapa” (nu as face asta niciodata), dar sa astepti ca un proiect sa fie gata are propriile dezavantaje.

      Comentariu apreciat.5724
    • NOU
      #4

      Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 6895
    • NOU
      #5

      @Gogoasa, calcul simplu, aparent, 800 de oiro e mai bine decat 1500 de oiro, dar comfortul tau psihic? stresul acumulat in cortex? problemele care reies din „oportunitatea” asta, ca tu stai cu „e gata pana in primavara, 100%, va garantez, sa mor io” in brate si altii deja isi aleg perdelele la casa lor noua? un mare si puternic pas, cum zic englejii… diferenta aia de bani, imi asum, o dau, si stau linistit eu si cu rata mea pe zeci de ani cu dobanda mea salbatica de fundul europei de est, ca la stresul meu contribuie destul politicianul roman si ideile lui economice nebunesti…

      Comentariu apreciat.575
    • @Gogoasa – corect …. dar daca oamenii n-ar cumpara din stadiul de proiect, nu s-ar mai face proiectul (si daca s-ar face, n-ar cumpara nimeni la 1200E/mp dupa ce se mai afla ce scurtaturi a luat dezvoltatorul, ca si-a mai tras niste hartii pentru inca un bloc la 2m distanta, etc).

      Daca vreun muncitor ar vrea sa scoata niste bani buni, face un deal cu un influencer care scoate pe canal toate marsaviile vazute pe santier.

      224
    • @ Ion Marius Ionut .

      Vinde-le acum cu 90-100.000 . Ca tot e ‘crescuta’ piata imobiliara . #sarcasm

      Comentariu apreciat.607
  2. Nu esti primul nici ultimul care cumpara rezidenz cu altfel de finalizare

    Comentariu apreciat.564
    • finalizare fără happy end

      Textul este scris cam alandala , dar m-am lămurit care este treaba. Omul a aceptat pe rând tot felul de cacaturi pe ideea ca ‘poate asta e ultimul’. Proasta idee. Dar așa se întâmplă cu multe chestii pe la noi. Și contract cu termen dar fără penalizări dacă se depășește termenul cu mai mult de 3-6 luni (sa zicem) este așa, ca sa fie.

      Comentariu apreciat.574
  3. I feel you …similar și la mine, București, tot amâna sa semnam pt parcare subterană, ca să ne dam seama de ce : nu a mai făcut parcare la subsol ci a închiriat la MegaImage, ca e mai rentabil… nu am reușit sa mobilizez vecinii sa il dam în judecată ; ce au făcut ei in schimb- si-au activat pilele la primăria de sector, sa poată participa la licitațiile pentru locuri de parcare de resedinta…aceeași primarie la care am trimis n sesizări și nu au făcut absolut nimic, deși au semnat la receptia de la terminarea lucrărilor…sau își lasă masinile pur și simplu pe trotuar, sau ocupa o banda din strada îngustă din fata blocului…șpagă, coruptie, țigănie, taranie….asta e romanica…

    Comentariu apreciat.1044
    • zi si zona unde e blocul :)

      Comentariu apreciat.281
    • sau măcar mașinile.

    • Zona nu mai contează, pentru ca s-au vândut toate apartamentele
      Mașinile, sunt mișto, de bugetari : BMW uri seria 3 și 5 , Passat CC etc

      Indecis. Tu ce zici?2043
    • @Car, ba conteaza si zona.

      Daca e in S4 sau S3 o sa zica lumea normal, doar e la Baluta/Negoita in ograda, daca in schimb e in S1/S2 e mai delicat.

      Comentariu apreciat.503
    • lrpx sa stii ca pe aici avem parcari. a desfintat baluta tot ce se putea desfinta sa faca locuri de parcare si rezidentialele n-au un petic de verdeata, dar au parcari.

      Problema la noi e la trotuare si spatii verzi de fapt. (s4)

      113
    • Sector 3, la neacoita proxenetu bordurist, el însuși mare ‘dezvoltator’ de viitoare ghetouri in zone fără trotuar și străzi foste drumuri prin terenuri agricole….
      As vrea sa fiu la anu’ in situatia in care cand o sa vad poza cu firea-neacoita-baluta, câștigători la bucale, sa pot sa spun, fuck it, am plecat din țigănia asta….

      Indecis. Tu ce zici?275
    • @Car, daca au reusit sa isi ia locuri de la primarie in S3 ei stand in bloc nou atunci inseamna ca au pile foaaarte bune.

      Si asta ti-o zic ca am vecin de parcare un nene de lucreaza la primaria de sector de avea 2 locuri de parcare si a ramas doar cu unu cand au dat drumu sistemu online de parcari. Si inca nu are 2 locuri de parcare, ca ii vad loganu de munca parcat pe diverse locuri libere din apropierea blocului.

      70
  4. In afara de inundatie, ca nu pe sub toate residenceurile trece un canal, pare cam aceeasi experienta pe care am avut-o si eu in 2 locatii, dar si ce au mai patit prieteni. Am senzatia ca asta e standardul in domeniu, sa minti, sa prostesti oamenii pe fata, sa nu oferi aproape deloc predictibilitate…
    Noi ne-am dat in judecata prin intermediul asociatiei dezvoltatorul ca nu a finalizat lucrarile (de ex instalatii de siguranta nefunctionale). Ni s-a respins cauza ca nu are calitate procesuala asociatia. :))

    Comentariu apreciat.693
    • Dacă făceați statutul cum trebuia, ar fi avut calitate procesuala. Spor în continuare. Dacă toți se lasă de contestat rahaturile astea, doar ‘dezvoltatorii’ câștigă.

      Comentariu apreciat.481
    • V-au respins pentru ca avocatii sunt prosti facuti gramada.

      31
  5. Cand se cumpara o locuinta in faza de proiect se merge cu contractul la un avocat sa il verifice.

    Ar trebui sa fie in contract termene clare si penalizari de intarziere sau nerespectare, clauze de incheiere a contractului si, foarte importanta si niciodata vazut nicaieri, garantii din partea dezvoltatorului.

    Toata lumea stie si considera normal cand ia un credit bancar ca e necesar sa aduca o garantie si garantie colaterala (sot, sotie, imobil, depozite, etc…). Normal dezvoltatorul ar trebui sa aiba o scrisoare de garantie bancare girata in favoarea cumparatorilor care sa acopere absolut orice scenariu potential. Daca acestea renunta sau sunt penalitati (de orice fel) – sa primeasca banii de la banca care gireaza. In plus dezvoltatorul ar trebui sa aiba si o asigurare suplimentara. Practic absolut orice scenariu ar trebui sa fie acoperit, actele in regula, PUZ, autorizatii, etc…

    Comentariu apreciat.7416
    • Vorbesti din carti. Vino in lumea reala, unde dezvoltatorul negociaza pe principiul take it or leave it, ca sunt alti prosti disperati sa cumpere.

      Comentariu apreciat.14511
    • @Catalin eu de asta am renuntat sa mai cumpar de la dezvoltator. Sunt atat de multe clauze gresite trecute in contractul care ti-l pun in fata, incat ajunge sa fie o loterie sa te poti muta fara probleme la termenul pe care il estimeaza ei.
      La un apartament deja construit, macar esti constient de la inceput in ce te bagi.

      Comentariu apreciat.552
    • nu e deloc adevărat. negociezi cu dezvoltatorul la notar, bagi acolo ce clauze trebuie.

      de exemplu, dezvoltatorul îți va impune avans și dacă la predare când termină el blocul nu vii cu restul de bani (nu te mai încadrezi la credit), pierzi avansul. corect, să zicem.
      dar dacă el nu termină la termenul asumat? ciuciu. nu nene, pui clauză, avansul înapoi plus daune materiale egale cu avansul, deci 2x avans, astfel sunteți pe poziții egale. orice notar responsabil ar trebui să verifice asta și să te informeze

      dacă semnezi ca primarul fără să citești e doar vina ta

      Indecis. Tu ce zici?4327
    • @Catalin deci tu ești prost pentru ca POATE sunt alții prosti după. Buna treaba

      Indecis. Tu ce zici?2511
    • @Flat, nu (cred ca) accepta nici un dezvoltator sa bagi clauze. Am avut eu 3 clauze de bagat si nu a vrut.

      Comentariu apreciat.357
    • @Flat Dezvoltatorul o sa zica nu vreau. Iti convine bine, nu-ti convine iar bine.
      Zice bine Dan.

      Comentariu apreciat.522
    • @Flat nu știu de la ce dezvoltator ai cumpărat tu care a acceptat clauzele tale. Cel puțin în cazul meu și al cunoștințelor mele, toți dezvoltatorii au zis nu la clauzele pe care le doream noi în contract. Și de ce ar accepta ei așa ceva când momentan au poziția avantajoasă în negociere?

      Comentariu apreciat.346
  6. „Aerul e cel mai bun izolator” :)))) sigur, si fraierul cel mai bun cumparator.

    Comentariu apreciat.1981
  7. Cauti apartamentul ceausist cel mai distrus din zona din oras pe care o doresti , cu banii economisiti ti-l aranjezi mai frumos decat „dezvoltatorul”. Stai relaxat si te uiti la tv si razi de reclame tembele cu proiecte green spanac rahat.

    Comentariu apreciat.10814
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 26106
    • @Toma – sigur ca da. la residence-urile noi ai „sanse” mult mai mari sa dai de videochatiste / escorte si alte nebunii… vezi MResidence

      Comentariu apreciat.786
    • @Toma, sa vezi ce discutii am investit pana i-am lamurit pe toti Giurgiuvenii Calarasenii si Constantenii ca dupa 10 nu se da drumu la muzica….fun stuff.

      De obicei se calmau cu scandalul cand vedeau ca imi pocneste o vena pe frunte si ca mai am putin si ii strang de gat. Cu politie cu tot tacamul. Pur si simplu cu voia buna si cu va rog frumos nu mergea.

      Bloc nou, tineri. Ai zice ca ai cu cine sa te intelegi. Nope, cei 7 ani de acasa i-au facut prin vreo chirie pe undeva pt ca lipsesc totalmente.

      Comentariu apreciat.633
    • @Nicu – ai dreptate insa ramane problema locului de parcare inexistent la un bloc vechi.

      48
    • @Gabi: ok, si vreo parte negativa nu ai de zis?

      31
  8. Cand cumperi la faza de proiect obtii evident un pret mult mai bun si poti sa alegi etaj, pozitionare, mici concesii din partea dezvoltatorului la compartimentare, plan electric, etc.

    Cei mai multi dezvoltatori refuza modificari ale contractului si atitudinea generala este „take it, or leave it” deci nu te ajuta cu nimic nici angajarea unui avocat, poate doar cat sa intelegi mai bine toate riscurile pe care urmeaza sa ti le asumi.

    Noi ne-am asumat riscul asta, am cumparat in faza de proiect in 2017, si nu am fost deloc feriti de neplaceri. Intarzieri imense la livrare(peste 200%, adica livrat in 3.5 ani in loc de 1an), pereti interiori de rigips in loc de caramida cum era specificat in contract, finisaje executate mediocru, desi pretul era premium+, parcare promisa verbal la pret X si cumparata la 2X, intarziere la darea in folosinta a parcarii subterane si rezolvat doar dupa reclamatii pe la institutii etc.

    Per total, totul a fost mai prost si mai lent ca la semnarea contractului, dar cu toate astea, in cei 6 ani de atunci preturile pe mp s-au dublat si toti cunoscutii regreta ca nu au luat si ei, pt ca acuma si daca ar fi dispusi sa plateasca dublu, nu mai poti sa cumperi decat ce a ramas, gen compartimentare oribila, pozitionare proasta samd.

    Nu stiu ce incerc sa zic in final, dar achizitia in faza de proiect este un pariu urias. High risk, medium gain as zice. Poti scade un pic riscul facand due diligence pe dezvoltator, dar deja piata ne-a aratat ca nimeni nu mai „too big to fail” anymore.

    Indecis. Tu ce zici?1736
    • cunoscutii regreta ca nu au luat in faza de proiect sau ca nu au luat un ap deja construit la momentul 2017? e o dif majora intre cele doua.
      nu as sta 3.5 ani dupa nici un cascaravete d’asta dezvoltator nici sa ma tai. d’aia am luat in bloc vechi si la ultimul etaj ca o saraca ce sunt.

      Comentariu apreciat.476
    • rezidentialul este foarte ravnit acuma cand este deja finalizat. toata lumea ar vrea sa cumpere azi, cand totul e construit si poti sa vezi cu ochii tai ce cumperi, poti sa pui mana, poti sa te muti maine la o adica. doar ca vor la pretul de acum 6 ani, fara riscurile implicate, fara asteptarea lunga. dar in viata reala asa ceva nu exista.

      puteti sa dati oricate minusuri, eu nu tin partea dezvoltatorului, eu am fost clientul lui.

      si sigur ca acum 6 ani am cautat si rezidentiale finalizate ca sa ne putem muta pe loc fara sa asteptam nu stiu cati ani, sau sa intampinam surprize neplacute, dar in viata reala asa ceva nu exista. tot ce am gasit la stadiu finalizat era deja 95% vandut, ramanand doar apartamente foarte scumpe si foarte proaste pe care nu le-a vrut nimeni.

      Indecis. Tu ce zici?1617
    • Mi se pare interesant cum oamenii pot sa nege realitatea, efectiv sa inchida ochii si sa repete „eu vreau, eu vreau, doar eu”.

      Ca sa cumperi un apartament la nivel de proiect inseamna o groaza de riscuri, practic dai un avans azi si speri ca peste 2 ani o sa fie totul bine. Toti cei care dau minus nu vor sa accepte ca exista un cost de risc, ca este firesc ca ala care isi asuma azi riscul sa obtina un discount pentru risc fata de cel care intra in apartamentul construit dupa 2 ani, il poate vedea, analiza, etc.

      Evident ca daca eu sunt primul care semneaza contract pot sa imi aleg ce apartament vreau, gen etajul 1, pozitionat sud etc si in acelasi timp daca dau un avans mai mare o sa am si ceva discount din pretul initial.

      Nu, oamenii vor fie acelasi pret pentru cei ce au zero riscuri si sa aiba sansa sa aiba un apartament frumos cand din pacate in realitate ai ce iti permiti, nu ce vrei.

      1311
    • sa construiasca blocul la timp si sa fie conform planului/legii NU ar trebui sa fie considerat un risc. doar despre asta e vb, nu de dat avans mare vs mic, discounts si alte balarii cu care va frecati pe mandrie.

      Comentariu apreciat.294
  9. Am avut un moment in care am vrut sa achizitionez o casa. Era la gri. Am vorbit cu „dezvoltatorul”. I-am cerut actele(dosarul tehnic, autorizatia de constructie, proiectul tehnic). A zis pas, „take it or leave it” ca eu am cui sa o vand. Pana la urma a vandut-o, deci a avut dreptate. In conditiile date, eu nu am cum sa cumpar nicio casa/apartament. Mi se par foarte scumpe, de calitate indoilnica, eu am pretentia ca lucrurile sa fie facute corect, iar pe la noi nu prea se fac… si-atunci prefer sa imi vad de viata mea, asa cum pot si daca, vreodata, va aparea posibilitatea sa cumpar ceva asa cum vreau eu, cumpar, dar altfel, prefer sa dorm intr-o dubita, macar nu-s sclavul nimanui.

    Comentariu apreciat.1013
    • Cumparatul ‘la proiect’ e o loterie oricum ai privi-o.
      DAR, cele mai bune metode de a ameliora riscul este sa soliciti:
      – dosar tehnic complet, autorizatii, proiect. Investesti putine sute de € si le dai unor specialisti (de incredere) pt evaluare. Feedbackul lor poate fi make or break pt a merge mai departe cu achizitia.
      – draftul de contract pentru a-l studia in avans. Nu e nevoie neaparat de avocat daca ai o oarecare experienta in intocmire/negociere contractuala, sau mai strici 250-300€ si ti-l verifica un avocat. Chestia e ca doar tu stii ce elemente ale tranzactiei au prioritate si importanta mare pt tine deoarece in nicio negociere nu vei obtine tot ce ti-ai propus. E bine sa-ti determini aceste prioritati minimale care, daca nu sunt atinse, you walk away from the deal.
      Comportamentul dezvoltatorului fata de aceste doua cerinte este definitoriu, deasemenea. Daca nu considera normale/indreptatite cererile tale de a consulta proiectul si draftul de contract si se eschiveaza sau pare irirat de solicitare, da-i bataie si keep walking.

      Faptul ca nu prea mai exista dezvoltatori cu atitudine decenta si o doza minima de respect fata de client si nevoile lui se datoreaza legilor de kkt ce guverneaza domeniul, muntilor de bani disponibili si clientilor prea multi si -ma scuzati- prea needucati si naivi.

      Comentariu apreciat.341
    • Daca ‘dezvoltatorul’ te ignora cand ai pretentii la contract cum crezi ca te va trata mai tarziu cand vei avea reclamatii dar banii i-a incasat?
      Walk away!!!

      Comentariu apreciat.331
  10. Genul acesta de situații a crescut de fapt bula imobiliară la Brașov. Mulți oameni veniți din alte zone ale țării au acceptat orice mizerie imobiliară, a existat și ceva cash în piață plus creditarea mai accesibilă. Astfel că se cumpăra la propriu în prostie. Prețurile au crescut enorm în ultimii 3 ani, nejustificat. Pe niște apartamente de o calitate îndoielnică dpdv materiale utilizate și compartimentare a spațiului. E mai bună compartimentarea sapțiului de locuit în blocurile comuniste decât in cele noi. Vă spune asta un om care prin natura meseriei merge frecvent în casele oamenilor. Și care constată uimit că are bucătarie și sufragerie mai mari în ap comunist de 2 camere decât în rezidențialele noi.

    Sub presiunea lui „nu vreau să stau în chirie, că rata e cât chiria au cumpărat și oameni care au intuit mizeriile imobiliarilor, dar au mers cu valul. Și uite așa bula a crescut și a tot crescut. Pentru că s-au acceptat mizerii și contracte ca cel din articol, iar dezvoltatorului imobiliar i s-a rupt la propriu de clienți, corectitudine, calitate în construcții și alte bla bla-uri. Că doar nu locuiește familia lui pe-acolo.

    Acum sunt curioasă cum vor evolua lucrurile, costuri mari ale creditelor, ăștia mai au apartamente nevândute, suntem în recesiune deși nu recunoaște niciun guvernant. Probabil că nu o să avem scăderea din 2008, dar de crescut nu cred că mai e loc.

    Prețurile pe site-urile de imobiliare sunt în continuare mari (e și asta o strategie disperată), dar în realitate nu cred că mai tranzacționează nimeni la acel preț.

    Sper că există un loc în iad rezervat pentru toți dezvoltatorii imobiliari care își bat joc de clienți. Sau măcar o karma mică.

    Cât despre Sunnyville numai faptul că trece canalul Timiș pe dedesubt mi-ar da de gândit.

    Comentariu apreciat.772
    • Prețurile pe site-urile de imobiliare sunt în continuare mari (e și asta o strategie disperată), dar în realitate nu cred că mai tranzacționează nimeni la acel preț.

      https://www.olx.ro/d/oferta/vand-casa-de-vacanta-IDgrJl5.html?isPreviewActive=0&sliderIndex=6
      200K, de fapt 180 negociabil. crezi că dacă ii ofer 150 zice săru-mâna?

    • @Vali, care ii schema sa lase pretul de lista la 200k euro, iar in anunt sa scrie la final ca ii 180k?
      Nu cu pret mai mic atragi?

      51
    • probabil furat cu tot cu descriere de undeva. naiba știe.

    • „Mulți oameni veniți din alte zone ale țării”

      … exact, de 35 de ani încoace lumea continuă să se mute de la țară la oraș, și din orașele mici spre orașele mari. Ăsta e motorul care a dus la creșterea continuă a prețurilor în orașele mari.

      Dezvoltatorii au știut că au avut o sursă interminabilă de viitori proprietari la oraș, așa că și-au permis tot felul de mizerii, pe care dacă nu le acceptai nu era problemă, găseau ei pe altcineva care să le accepte.

      La un moment dat acest motor se va opri, dar când? Dacă e să mă iau după World Bank, România e pe la 54 la sută rată de urbanizare (2021), ceea ce mi se pare un pic subestimat, dar oricum. Media în UE este 75 la sută; pe acolo sunt țări ca Ungaria sau Cehia. Deci, pare că nu s-a terminat încă.

      „nu vreau să stau în chirie, că rata e cât chiria”

      E un argument bun, e logic să vrei ca banii pe care-i dai să mai ducă și înapoi în buzunarul tău, nu doar al altcuiva.

      201
    • @Vali – 150 de mii pe ce, o casuta mica cu dormitoare in mansarda, intr-o zona de deal? Nu neg piata imobiliara insa mansarda aia joasa nu am inteles-o niciodata, daca ma duc 2 zile la munte vreau sa stau ca un om normal, nu intr-o mansarda unde trebuie sa ma dau jos intr-o parte din pat, ca daca ma ridic in fund dau cu capul in tavan.

      De inchiriat la turisti mi se pare greu, pentru un moft de vasa de vacanta mi se pare aberant sa dai 150 de mii de euro pe asa ceva, doar daca stai la o ora de ea si iti permiti sa te duci 2 weekenduri pe luna acolo.

      121
  11. In 2021 am dat avansul la o casa in un ansamblu de case aflat in stadiul de proiect , cu asigurarea verbala ca executia va incepe imediat. Suntem in 2023, a venit un razboi, au venit scumpiri de preturi la materiale etc etc etc – nici macar groapa de fundatie nu e facuta, practic nu s-a început nimic. Sunt promisiuni ca in primavara. Conform ante-contract, proiectul trebuia finalizat cel tarziu la finele lui 2023. Dezvoltatorul este destul de serios, sunt convins ca totusi se va face pana la urma, probabil nu-mi voi retrage avansul la începutul lui 2024 cand as avea dreptul sa fac asta. Insa, as mai lua vreodata ceva ce vad doar pe o plansa ? Categoric NU, stresul din perioada asta a fost prea mare pentru unul ca mine.

    817
    • ce scrie in contract, penalizări dacă nu livrează la timp?

    • Pai tu il mai consideri serios daca a intarziat atat?.
      daca vrei sa-l cataloghezi neserios (nu hot) ce aspecte iei in considerare?

      Comentariu apreciat.392
    • Nu fii convins. Preturile au sarit mult de atunci, acum ti-as face casa in pierdere. E posibil sa iti dea poate avansul si sanatate buna. Sau poate nu… se poate sa nu iti mai dea nimic si sa bage firma in faliment. Te-a trecut macar in CF-ul terenului ?

      103
    • Daca nu-ti ceri avansul inapoi o sa-l ceara altii, apoi ala isi baga faliment. Pa si la gara !
      Ce ti-e dom’le si cu psihologia asta :)

      211
    • Din 2021 ti-a dat termen pana la final de 2023? wow… o casa ti-o face constructorul in cateva luni de zile. Hai sa zicem 1 an. Ca interesul lui e sa ruleze banii cat mai mult.

      191
    • Eu in locul tau as cere banii inapoi. De ieri. Din spusele tale, pare ca inca tragi nadejde ca o sa fie gata ceva, candva, si ca o sa cumperi la pretul stabilit in 2021. La modul realist, si daca ar vrea sa faca, nu mai are cum sa pice pe preturile de acum 2-3 ani, iar sansele sa dea faliment sunt mult mai mari. Cu cat ceri mai repede banii inapoi, cu atat ai sanse mai mari sa ii si recuperezi. Promisiunea de vanzare a fost notata in cartea funciara, nu?

      141
  12. Nu mai cumparati apartamente. Ori iei apartament si esti la cateva minute de transportul in comun, de gradinite, scoli, magazine, ori iti iei un teren si construiesti o casa de 70 mp, ca nici apartamenul acela nu cred ca are mai mult. 400 de mp teren si casa cu amprenta de 90 mp, un singur etaj. Decent, frumos.

    Comentariu apreciat.6211
  13. De ce ti-ai lua apartament intr-un bloc de birouri? Pereti de sticla inseamna lipsa respiratiei, dependenta 100% de HVAC, estetica discutabila.

    Indecis. Tu ce zici?1615
    • E izolat cu polistiren transparent si tencuit cu tencuiala invizibila deci cine stie ce proprietati are, poate nici nu mai trebuie incalzire

      122
  14. Se intampla asemnea mizerii peste Carpati si nu la miticii din Bucuresti? No, nu-mi vine a crede

    Comentariu apreciat.348
    • Brasovul devine incet-incet un mic Bucuresti.

      262
    • Asta e doar una dintre ele. Au fost și cazuri în care dezvoltatorul s-a făcut nevăzut cu banii sau a „uitat” să îi racordeze pe locatari la canalizare si curent.
      De ditamai cartierul nou fără grădinițe și creșe nu mai vorbesc. E mișto că are mall lângă. Nu contează că se stă câte 30 de minute în trafic la oră de vârf ca să iesi din zonă și să ajungi la școală cu copiii. Pe tinerii care s-au mutat acolo i-a încântat că e cool si e mall-ul aproape. Acum se plâng că nu au școli în zonă…
      Oamenii ăștia au cumpărat cu ochii închiși, dezvoltatorii imobiliari s-au bucurat, au mărit miza la ilegalități, au mărit prețurile si tot așa.

      231
  15. Eu am in contract ceva gen „n-am voie sa chem politia, sa reclam chestii legate de santier (praf, zgomot, etc). ”
    Cand au vazut 2 avocati contractul se prapadeau de ras. N-au mai vazut asa ceva. Oricum nimeni nu poate impune sa apelezi la autoritati publice, intra la abuz.
    N-au vrut sa scoata asta din contract.

    Oare sa-ti scriu si eu cum e, cu ce ne-am ciondanit ?

    Comentariu apreciat.642
  16. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 360
    • Toate ‘amanuntele’ alea ar duce la filtrarea pietii, si disparitia dezvoltatorilor neseriosi. Ar impinge in sus calitatea constructiilor.

      Acum orice habarnist ceva cheag devine dezvoltator, pentru ca ROI-ul este foarte mare.

      231
  17. Daca predarea a avut loc in 2019, atunci mentiunile anului 2020 din text trebuie inlocuite.

    61
  18. Zi merci ca locatia este totusi buna si nu cauti apartamente acum la residence-urile din Tractoru

    102
    • .. cu vedere la blocul de vis-a-vis.

      131
    • Fundația blocului peste canalul Timiș? Nu îmi sună bine în niciun scenariu. Iar priveliștea e de vis, bloc în bloc, nici nu știu dacă se respectă distanța minimă. Noroc că pe o parte e strada Carpaților si niste blocuri de 4 etaje. Că partea aia frumoasă cu priveliste spre Tâmpa e blocată toată de alte blocuri înalte. Despre care dezvoltatorul a uitat să menționeze când vindea în faza de proiect.

      221
  19. Ok. E de înțeles că la dezvoltator nu merge faza cu negociatul contractului, cel puțin nu în perioadele de boom imobiliar. E logic că în perioada actuală, cu imobiliarele pe val, dacă vrei să cumperi ceva finalizat, nu mai găsești decât apartamentele nedorite de alții. E clar și că prețurile au crescut constant în ultimii 8 ani și că există presiunea psihologică de a cumpăra mai repede decât mai târziu, la un preț mai mare. E de înțeles și că având de ales între a sta în chirie și a plăti rată la bancă, preferi rata la bancă și să rămâi cu apartamentul.

    Dar nu e de înțeles de ce oamenii merg, de regulă, pe calea extremelor. De ce trebuie să te gândești că vei sta toată viața în chirie? Poți alege să stai în chirie doar o perioadă scurtă, până aduni un avans ceva mai mare. De asemenea, dacă nu îți surâde chiria, poți face pașii mici spre casa/apartamentul visat. Mai ales dacă nu ai copii la început, poți pleca gradat de la garsonieră, la 2 camere, la 3 camere, 4 camere, casă. Poți cumpăra ceva mic pentru început, poate chiar într-un bloc vechi. Și dacă nu poți face asta fără să te îndatorezi, măcar o faci pentru o sumă mai mică. În paralel mai strângi cureaua, mai aduni, mai evoluezi profesional, poate treci la un job mai bine plătit.

    Dacă anticipezi un boom imobiliar care se întinde pe 10-15 ani, de ce să nu mergi și tu cu valul, în pași mici? Sau dacă vei cumpăra la momentul greșit, piața o ia la scurt timp în jos, în cazul ăsta măcar nu ai făcut greșeala de a cumpăra un imobil cu valoare mare pe vârf de preț. Ai făcut o achiziție mai mică. Dacă în paralel vine recesiunea și rata crește, cum e situația actuală, nefiind îndatorat la maximul posibil, nu îți nenorocește bugetul.

    Chiar dacă modelele imobiliare ale părinților și bunicilor sunt perimate, poți avea de învățat unele lucruri și de la generațiile anterioare. Bunicii își construiau casele ani la rândul. Exact cu politica pașilor mici. Strângeau bani, construiau pe etape. Da, vremurile s-au schimbat, dar principiile sănătoase pot fi preluate și adaptate. Facilitatea creditării și mirajul de a te vedea proprietar pe ceva ce părinții/bunicii nici nu visau pot duce ușor la decizii greșite.

    62
  20. se pot trece in contract clauze care incalca anumite drepturi (nu drepturi fundamentale) cu conditia ca cel care vrea sa fie respectate e sa plateasca pentru perioada in care drepturile sunt limitate.

    alta conditie e ca trebuie sa fie definit in clar perioada pe care se limiteaza drepturile cu acordul partilor si cuantumul, care uzual e minim 50% din valoarea totala.

    92
  21. Hai sa o luam incetisor asa.
    Terenul pe care ai tu blocul construit a stat liber mai bine de 30 de ani deoarece nu putea primi nimeni aprobare sa construiasca acolo. Era mlastina in permanenta. Au fost mai multe proiecte care au esuat. Acolo s-a vrut a fi „urmatorul mare mall” al Brasovului prin 2010, dar n-au primit autorizatie din cauza faptului ca nu piteau opri infiltratiile de apa de la timis. Blocul tau e construit pe apa , cel mai posibil in mod ilegal. Inainte sa te ingrijorezi de peretele neizolat, vezi ca s-ar putea sa se darame literalmente in mai putin de 15 ani sau la un cutremur serios. Nu as sta acolo nici gratis (nu nu e exagerare sau metafora)

    Ai anumite lucruri la care minti dar o sa amintesc doar 2 mai mari.
    1 Nu ai doar un drum de acces auto ci 2 care vin literalmente pana in fata scarii.
    2 ai ghena de gunii lipita de bloc, nu mergi nicaieri 10 minute sa arunci gunoiul.

    Comentariu apreciat.304
    • Ooh shit. Ii dai panica.
      E in aceeasi zona in care se chinuie de cativa ani sa construiasca si zenit?
      Ar fi interesant de facut o lista cu constructiile facute de dezvoltatorii astia care iti promit vise si livreaza tot vise. Bine, ai putea numara pe o mana dezvoltatorii seriosi din bv desi nici la ei nu e totul 100% in regula.

      121
    • NOU
      #79

      Într-adevăr, eu nu știam că a fost mlaștină înainte. Asta am aflat abia după ce am cumpărat. De asemenea, nu știam că a vrut să fie mall. Au fost unele probleme cu infiltrații de apă dar s-au rezolvat. Nu sunt foarte îngrijorat că blocul s-ar putea să cadă, dar nici du plănuiesc să stau aici atât de mult timp aici.

      Cât despre acuzațiile de minciuni, vreau să te asigur că nu sunt adevărate. Primul lor bloc are într-adevăr două drumuri de acces auto până în fața scării și are ghena foarte aproape. Eu locuiesc în al doilea bloc de unde trebuie să ocolești mult până să ajungi la ghenă și unde nu există încă acces auto până în fața scării.

      154
    • Te ajut cu niste poze

      2009
      https://imgur.com/a/uRzQLx2

      2014
      https://imgur.com/a/7bB7Cdx

      Nu, nu s-a rezolvat intre timp nimic. Au adus cateva zeci de tiruri cu pamant si au „pus peste” ca sa inabuseasca scurgerile. Ce e dedesubt, dumnezeu cu mila. Am locuit in blocurile de vis-a-vis pana in 2018, stiu tot ce se intampla acolo.

      211
  22. Stai, cum?
    Termenul contractual de livrare e la finalul lui 2023 si termenul de eliberare a avansului/garantiei in caz ca nu livrat nimic e in 2024?!
    Presupunand ca nu va livra niciodata nimic, cati ani a avut la dispozitie sa se joace gratuit cu banii tai si ai altor clienti, cca 1.5-2M€ in total banuiesc, vreo 3 ani?
    Si daca nu ridica nimic si a jucat banii la Superbet la CMF Qatar 2022 si i-a pierdut, voi faceti notificare cu avocati, el baga firma in faliment si deschide in 2 ore alta, curata si placut uscata si mai vinde o data planurile alea altor clienti de buna credinta? Voi ce faceti, cu ce il aveti la mana?
    Superbiznis!

    222
  23. Am fost aproape sa cumpar in al doilea bloc, dupa ce ezitasem la primul. Mai era un singur apartament in bugetul meu. Am intrat si inauntru dar nu mi-a placut chestia cu al treilea bloc care sincer nu vedeam unde ar putea incapea. Mai tarziu am vazut ca e lipit de al doilea.
    Pana la urma am gasit tot pe Carpatilor la Alphaville(deja construit).

    Si la primul si la al doilea bloc majoritatea apartamentelor s-au dat dinainte de sapaturi. La al treilea nu am mai urmarit.

    122
  24. am ametit intre date. E 2019, e 2020. Emotii si traume.
    Altfel am ras.

    111
  25. Dupa atatatea milioane de tepe mai exista prosti care sa cumpere apartamente care nu sunt construite inca?! Pare ca da :)))

    137
    • Ia da-ne exemple de oameni d-astia destepti. Spre exemplu, tu. Ai cumparat apartament nou si te-ai mutat imediat in el?

      50
  26. Tot inainte… ca inainte era mai bine. Sper sa ti iasa ok socoteala la final. Cand citesc articole de genul ma fac sa ma simt norocos, sper ca nu pui la suflet Am luat in Subcetate in Sanpetru de la stadiul de proiect acum 2,5 ani. 48k(prima casa) 53 mp+ 10 balcon + parcare. A fost livrat inainte de termen si ce probleme am avut au fost rectificate de dezvoltator. Doamne ajuta!

    31
  27. Ar fi misto unul, doua guest posts de la niste dezvoltatori.

    91
    • Dezvoltatorii nu au timp de asa ceva, ei fac bani. Motto-ul lor este ca doua lucruri sunt in cantitate nelimitata pe pamant: aerul si fraierii, iar de aer nu sunt foarte siguri.

      80
  28. De ce sunt atât de mulți idioți pe aici care se miră că lumea cumpără la stadiul de proiect? Problema nu poate fi generalizată, fiind cazuri variate. Spre exemplu poate dezvoltatorul nu e la primul proiect imobiliar iar cele anterioare au avut succes. Sunt atât de multe variante încât nu poți spune că știi tu mai bine cum stă treaba fără să cunoști detaliile proiectului respectiv.
    Nu aștept raspuns, mulțumesc!

    39
  29. Cum ii zice la institutia aia care protejeaza consumatorii de practici comerciale incorecte?
    Aia cu legea 193/2000.

    00
  30. Articolul asta m-a salvat de o mare teapa Sunnyville Plus. Stie cineva un dezvoltator decent, cu un istoric verificat si clienti multumiti in Brasov? Doar de tzepari dau.

    00
    • Pare ca nu exista niciun dezvoltator ok in Brașov care sa construiască în alta zona decât Tractoru.

      Singura varianta e sa iei doua camere cu 170k(tva inclus) de la Cosmopolit, sau bloc vechi.

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.