reflecţii imobiliare

A scris Mănac, a apărut studiul MdC (care a generat o serie de articole în toate ziarele, inclusiv reacţii adverse pe bloguri), a scris şi Cristi Banu, şi eu.

Eu sunt în vâltoarea evenimentelor, încercând să vând un apartament. Mă doare. 20 de agenţii au sunat de la apariţia anunţului (prima tanti chiar la 8am), după aia mormânt. A venit o domnişoară (90-60-90, corporatistă, ipod) să vadă apartamentul şi a zis că revine. Şi eu am crezut-o.

Ceea ce e trist în povestea asta e că fata spunea că pentru 75.000€ trebuie să ia credit pe 35 de ani. Auch! 35 de ani şi tot un apartament vechi? Nu bun.

Trebuie.

Preţurile apartamentelor vechi trebuie să scadă. Că va dura 6 luni sau 2 ani, vor scădea. Valoarea lor ca bunuri scade pe zi ce trece. La fiecare gaură dată. La fiecare ploaie. La fiecare inundaţie. La fiecare erodare a instalaţiei.

Provincia.

Videanu spunea că nu intenţionează să facă din Bucureşti un oraş ieftin. Corect. În 2000-2002, mulţi concediaţi de la uzinele închise din oraş s-au mutat înapoi la sat. E mai greu însă să dai cu sapa decât să chiţăi de foame şi să te uiţi la teve.

Probelma e însă mai delicată. Un apartament de 3 camere în Giurgiu e în jur de 50-80.000€. Dar ce fac în Giurgiu? Se găseşte de muncă acolo? Prizonierii Bucureştiului vor rămâne aici, cu salarii mici/medii pentru Bucureşti dar mari pentru provincie, cu maşini în rate, cu trafic aglomerat şi cu speranţa că într-o zi vor deveni propritari.

Ansambluri noi.

Apropos, ştiaţi ca nici ansablurile noi nu o duc prea bine?

TenBlocks de pildă, de care vorbeam aici, au mai săltat preţul cu 10.000€, tot fără să vândă apartamente în plus faţă de acum 2 luni şi tot făra să aibă o justificare. Dar preţul creşte. Presimt că o să se numească 5Blocks în curând.
Sau, şi mai amuzant, WestPark Rezidenţial s-a rebranduit. Se numeşte Lake Towers Residences. IMG1 vs. IMG2 (mi-a dat de bănuit când în loc de reclamele cu westpark au aparut cele cu laculmorii.ro). M-am uitat la WestPark când au apărut prima oară reclamele. E la mama naibii. De la 178 mai mănânci o pâine până ajungi. Asta, desigur, dacă n-ai maşină, că dacă ai e uşor. Maniu şi Podul Grant te aşteaptă. Şi decât să circuli cu 178, mai bine îţi iei barcă şi vâsleşti până la Metrou Crângaşi. Ca să nu mai vorbim că a face ceva pe marginea Lacului Morii e o încercare îndrăzneaţă, dat fiind faima lacului (chinezi, chimicale, maşini şi alte minuni care se pot găsi în apă).

Stagnare.

Revin la ce zicea Manole, românii ţin la preţ. De la Cora Militari până la Gorjului sunt vreo 3 agenţii imobiliare. Unele au în geam aceleaşi anunţuri de jumătate de an sau mai mult. E unul care mă distrează în special. Un apartament mai mic decât al meu, fără îmbunătăţiri, mai scump cu 10.000€. Care e acolo de aproape un an. Proprietarul încă mai speră.

Asta spune în mare şi analiza Magazinului De Case. Că lucrurile stagnează. Preţurile. Achiziţiile. Construcţiile. Nu se cumpără pentru că oamenii nu vor să dea bani mulţi pe un apartament vechi decât dacă n-au încotro (nevasta, copii, chestii). Nu se cumpără pentru că se aşteaptă ca preţurile apartamentelor vechi să scadă, odată cu darea în folosinţă a celor noi. Lucru care nu se va întâmpla curând, după cum observa şi Cristi Banu, pentru că nu se construiesc destule. De ce nu se construiesc destule? Pentru că lăcomia constructorilor nu are limite în urcatul preţurilor aiurea. Fluture mă îndemna să îi mai las pe ăia de la TenBlocks câteva luni şi după aia să mă duc să îi întreb dacă vor cu 80K apartamentul care acum este 99K. Ce pierd? Eu nimic. Ei banii blocaţi în construcţii neterminate şi nevândute.

Aşteptam…

Poza din dreapta sus este făcută dintr-un apartament de 100m² cu 3 camere, achitat înainte de construcţie cu 80.000€. Acum un an jumătate.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

34 comentarii

  1. Abia astept sa se sparga „bula imobiliara” si sa o suga toti bisnitarii care au facut avere….

    00
  2. in cazul de fata as schimba „lacomia constructorilor” cu „lacomia dezvoltatorilor”

    00
  3. Chiar imi povestea mai demult un coleg ca o cunostinta de-a sa si-a cumparat in 94′ 4 apartamente (2 de 4 camere, si 2 de 3 camere) in Bucuresti aproape pe nimic.Acum valoreaza peste juma de milion de euro :D

    00
  4. ” Mazgalici a scris pe 28 Mai 2008, 10:20 am Reply to this comment

    Abia astept sa se sparga “bula imobiliara” si sa o suga toti bisnitarii care au facut avere….”

    bisnitarii care au facut avere nu or sa o suga, pentru ca deja au banii la tescherea!!…..

    00
  5. mazgalici: „Abia astept sa se sparga “bula imobiliara” si sa o suga toti bisnitarii care au facut avere….”

    pai daca DEJA au facut avere, cum o s-o mai suga? frate, nu mai postati la ore d-astea matinale cand aveti muci in loc de creier…

    00
  6. Ce haox ai facut cu posturile astea doua.

    00
  7. Ce-mi place ca toata lumea da vina pentru cresteri pe agentii, pe proprietari lacomi, pe constructori, pe muncitorii plecati la capsuni, etc. si nimeni nu se uita la adevaratii vinovati: bancile.

    Toata bula a inceput in momentul in care s-a dat liber la credite. Inainte stateai cu 2C la 10k de $ si te rugai de cumparatori 6 luni pana sa vinzi. Dupaia se vindeau apartamente la 10/10 in ferentari in ziua in care apareau pe piata. Cele mai mari cresteri au fost in perioadele in care bancile au gasit artificii sa dea cat mai multi bani la acelasi venit (avans mai mic, durata mai mare, etc.)

    Iar anul asta sistemul bancar a dat de un hop, legat de scumpirea banilor pe international. S-a marit dobanda de referinta, s-au inasprit conditiile de acordare. Imediat au aparut si stagnarile si scaderile de preturi pe piata imobiliara. Chiar nu vede nimeni legatura?

    Cand bancile vor gasi o metoda sa treaca peste acest hop (redresare economica, relaxare internationala, reducerea rezervelor obligatorii, rezultate bune in agricultura) vor incepe iar sa creasca si preturile la imobiliare, pentru ca va reveni cererea lichida, alimentata de credite.

    PS: ca sa evit comentariile de gen „tu vrei sa vinzi si de-aia speri sa creasca” trebuie sa spun ca eu vreau sa ma mut asa ca sunt si vanzator si cumparator, deci evolutia preturilor ma lasa rece.

    00
  8. De ce Videanu nu intenţionează să facă din Bucureşti un oraş ieftin? Daca se pot gasi solutii pentru a cumpara apartamente mai ieftine, lucru apreciat de locuitori, de ce nu ia masuri? De ce sa platesti mai mult doar ca stai in Bucuresti?

    00
  9. NOU
    #9

    Eu detin o garsoniera in Bucuresti (construita in ’76, deci inca nu e foarte veche). Ma gindesc ca sint linistit, fiindca in prezent scot bani pe ea din chirie. Asa ca deocamdata nu ma intereseaza ca pretul ei de vinzare scade. Pretul la chirie nu va scadea sub nici o forma in urmatorii 5-10 ani, din contra.
    Stiam asta. E normal sa scada preturile la blocurile comuniste. Nu e normal insa sa nu fie reglementata mai strict piata constructiilor noi, in sensul sa nu mai stea blocate atitea si atitea case noi. Si oricum se construieste foarte putin. Da, evident, totul pleaca de la patronatele din constructii. De acolo se dicteaza tendinte.

    00
  10. care poza? aia de sus de tot din dreapta e de la un bloc comunist

    00
  11. NOU
    #11

    @helena: Se plateste mai mult ca sa stai in orice capitala din Europa (Londra, Paris, Dublin, Bucuresti, etc) fiindca e concentrat un univers de servicii mai ridicate decit in restul oraselor, infrastructura, economie, etc..Si pentru ca in orice capitala din Europa salariile sint mai mari cu macar 5% decit in rest.

    00
  12. Auzi, eu cumpar apartament. Cu cat il dai pe-al tau si cate camere are? :-D

    00
  13. @Adrian B: suprapune imaginile si ai sa vezi.

  14. @Cristi Roman: Bloc din ’76, nu e foarte vechi? Si mai ales ca e construit inante de cutremurul din ’77 cand nu se aplicau norme minime de rezistenta la cutremure..

    00
  15. in cel mai bun caz, preturile nu mai cresc. n-o sa cumparati in toamna apartamente la jumate de pret, stati linistiti.

    00
  16. @Laurici: are 2 camere. pretul e mai sus.

  17. NOU
    #17

    @Bogdan: Am zis nu foarte vechi:)). Vechi e, normal.

    00
  18. Oare de ce-mi aduce aminte situatia asta de ’29, Statele Unite? In 5 ani preturile crescusera de 5 ori. Bula. Cat de familiar… Crash!

    00
  19. @Adrian B: e posibil. poate se simte cineva si ne spune.

  20. @big
    Daca ai bani multi, sa zicem ca banca iti da bani multi pe credit, tu esti dispus sa platesti de 5 ori pretul real al unui bun (imobil sau nu) numai asa ca ti-a dat banca credit usor, doar cu buletinul?

    00
  21. Prieteneste: cand piata sta, stai si tu, daca ai de vanzare. Cum ziceam ieri, nu face tranzactii de anvergura asta in graba, febril si maniplat.

    00
  22. laculmorii.ro pare sa fie un alt proiect, in Giulesti, pe malul opus al lacului fata de West Park (sau cum s-o mai numi).

    00
  23. 35 de ani?????!!.
    si mie 20 mi se parea mult

    00
  24. Ma uitasem aici: . Pare altceva decat in pozele din articol.

    00
  25. NOU
    #25

    bun subiect, bine tratat.

    Acum toti nehalitii morti dupa Bucuresti sa isi bage un deget in gura si sa se duca la culcare. Pentru ca voi spune ceva pentru baietii destepti, cu coaie si pentru corporatistele flexibile:

    Coaie si ovare, altfel spus, doamnelor si domnilor,
    lasati fixatia cu statul la bloc si nu mai puneti botul la cei care mananca borsul ca numai bogatasii se muta de la bloc la casa. Lasati obsesia cu statul in Bucuresti, fiti pregatiti pentru cate-o plimbare de o ora si ceva pe zi cu masina si scoateti-va din cap cretinismul cu nordul Bucurestiului, care e un rahat noxat, pentru milionarii fara imaginatie si stil.

    Interesati-va de sudul Bucurestiului, unde preturile sunt infime fata de nord, luati-va la circa 35 de km de capitala o casa acceptabila, nici de demolat, dar nici noua (ca alea noi sunt teapa si costa cat nu fac), o casa asa cu 800 de mp de pamant, la vreo 20-25000, mai bagati in ea 20 de mii, o consolidati nitel, puneti acoperis nou, faceti fosa si incalzire centrala, si ajungeti ca la pretul de 50 – 60 000 de mii sa aveti o super casa la liniste. Si mai luati si 2 masini.
    Pana in Buc faceti nici o ora si stati in liniste, fara manele si bormasine, cu curtea voastra, cu garaj si cu banii pe care iti iei un jeg de apartament in Buc ai conditii de bogatas si liniste ca de pensiune.
    Iti faci o data pe saptamana cumparaturile mari, de vineri seara pana luni dimineata esti boier.

    Dar romanul nu face asta. ca e comod, ca nu sta el cu meseriasii pe cap o vara intreaga, prefera sa faca ce fac toti prostii si sa plateasca o viata.
    ________________________

    Poveste adevarata: un prieten de-al meu, necasatorit, are o casuta amarata in damaroaia si i s-a propus pe partea lui de casa sa primeasca 200 000 euro.
    I-am zis: coite, nu mori daca conduci in fiecare dimineata 40 de minute pana in Rahova si dupa aia te duci unde ai treaba ca si cum ai sta in Rahova. ia banii si fugi cu ei, ca te invat eu pas cu pas, merg cu tine si te alegi cu o super casa la 35-40 km de buc, iti utilezi casa cum trebuie, iti iei doua masini si un motor si mai pui si bani la banca. Dar nu. el a vrut sa ramana in damaroaia. Ok. :)
    ___________________________

    de acord, variata asta nu e pentru oamenii cu copii sau e, dar mai greu. sunt scoli si gradinite cu program prelungit sa iti tina copilul pana scapi de la serviciu, dar intr-adevar e mai greu.

    _______________________
    dar mai bine ramaneti la bloc, sa nu se aglomereze pe aici pe la mine, sa va vad in fiecare week-end cu grataru in curte si sa-mi faceti balamuc :p

    00
  26. NOU
    #26

    Bogdan, aia este o prostie, daca nu a respectat normele in 76, cum de a rezistat in 77?
    Preturile la apartamentele vechi nu cred ca vor scadea prea mult. Probabil ca lipsa banilor le va trage foarte putin inapoi, dar apoi vor ramane acolo.
    De ce?
    Cu cat un apartament este mai vechi, cu atat valoarea lui ar trebui sa fie mai scazuta. Insa Bucuresti este un oras in crestere continua, care aduce dupa sine si cresterea tuturor preturilor. Cele doua tendinte se vor compensa probabil. Odata insa cu evolutia asta vor creste si salariile, asa ca apartamentele vor deveni mai accesibile, dar nu mai ieftine.
    Mai mult, pe masura ce se va extinde, zonele actuale vor deveni treptat „centru”, deci iar un factor de crestere.

    00
  27. Ce-mi place amagirea in care-si ingroapa multi capul, de teama de a face fata realitatii. Crunte, e drept. Si foarte simpla: mai repede sau mai incet, preturile locuintelor din oras VOR CRESTE. Nu va exista nici o scadere. Naivitatea cu care unii isi inchipui ca locuinte situate la 2 pasi de centru vor avea preturi mai mici decat cele situate la 30km (de unde trebuie sa iei trenul sau sa faci ore pe autostrada sa ajungi in oras) e chiar hilara. Asa cum este celebra comparatie a Bucurestiului cu Ile de France (numai creierele fara A/C pot compara un oras cu un judet sau aglomerarea de judete), ie. preturi din Militari/Dr Taberei cu preturi din Essone , adica un fel de periferie Ploiesti.

    Deci nu se va sparge nici o bula, caci balonul e in stare fleasca chiar. Mai e destul de umflat. Dar vorba aia, dai un ban, dar stai central.

    PS: Am stat eu in Londra si Paris in niste cocioabe centrale, de zici ca Ceausescu a fost marinimos pana la cer cu ce lux a creat pana si in blocurile lui de la periferie. So, treziti-va !

    00
  28. NOU
    #28

    Prea puneti toti botul la orice circulă prin presă.
    Vreți opinii autorizate? Use common sense people. :)
    Nu aveți? Atunci vedeți ce zic _observatorii_ pietei imobiliare, nu jucătorii de pe piață.

    Și de ce credeți într-un raport de piață întocmit hilar cum este cel de la magazinuldecase.ro când puteți citi un raport serios cum este cel de la Colliers?

    00
  29. Si eu vreau sa cumpar un apartament, nu ma bag doar in seama. Poti sa dai mai multe detalii sau link catre un anunt? Pret, marja de negociere, zona, eliberarea etc.

    00
  30. De ce nu prăbuşeşti tu preţurile, dacă tot ai la vânzare =)) ? Să vedem puterea exemplului :P
    Cu doar vreo 10% „sub preţul pieţei” îl vinzi instantaneu.

    00
  31. Cu masina nu iesi de la West Park residential spre Crangasi decat daca ocolesti „metroul usor” pe la Lujerului…
    We ♡ Bucharest

    00
  32. @s_ogius: da-mi un semn pe prv si discutam.

  33. m-am saturat tot sa aud terenuri de milioane de euro, tara noatra are teren de putem muta toata china aici dar nu la preturile astea, acu 10 ani pretul terenului era undeva la 30% din valoarea casei, acu cred ca a depasito, afacerea cu teren este urmatorul caritas al romaniei, o sa isi aduca aminte de afacerile cu teren cu nostalgie ca si dupa bani de la caritas. Sper sa se revina la preturi normale.

    00
  34. Chestia asta cu marele studiu al mdc e penibila. Si am mai vazut si pe la altii cum au preluat studiul. Graficele par a fi generate cu argus-ul si atat. Oricum am o parere proasta despre mdc , sunt mari mincinosi si atat. Am vazut ca ai tot avut parteneriate cu ei , sau poate sunteti prieteni , dar de spamul care l-au tot facut cum de nu ai scris nimic ? In schimb , mai nou a devenit un trend ca toata lumea sa scrie despre imobiliare chiar daca are sau nu are habar.Se stia ca se va ajunge aici de ceva vreme. Si pana acum ar fi trebuit taxati deontologii curului care au maniplat oamenii din naivitate (unii) sau din lacomie.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)