Cum recunoaștem hainele de calitate

Dacă anul trecut am făcut mai mult bricolaj, poate anul ăsta facem mai mult feșăn, pentru că e nevoie (nu neapărat pentru că bloggerițele de fashion și de beauty nu au cultura necesară pentru asta, ci pentru că oamenii normali au nevoie de câteva idei pe tema asta).

De ce e nevoie de ghiduri pe tema asta, eventual și în românește? Pentru că oamenii fie nu știu, fie nu vor să accepte realitățile hainelor. Am mai vorbit aici un pic despre fast fashion (haine ieftine, care arată ca naiba și se destramă după câteva purtări) și cred că subiectul merită explorat.

Așadar, recunoaștem hainele de bună calitate:

  1. cusăturile sunt bune. adică drepte, fără fire ieșind din ele și relativ trainice. fetele care se pricep recomandă să tragem un pic de cusături sa vedem dacă sunt bine făcute sau se destramă. vedeți aici o listă cu ce spune o tipă despre cusături, întărituri, găuri de nasturi și altele.
  2. croiala și materialele sunt decente. tricourile de 20 de lei sunt din alt material decât cele de 90 lei, chiar dacă sunt amândouă din bumbac. gecile de 300 lei vin mai bine pe corp decât cele de 100 lei.
  3. prețul. aici e delicat, dar după câteva secunde de gândire ne putem da seama dacă produsul pe care vrem să îl cumpărăm cu prețul de pe etichetă are cum să fie bun la prețul de pe etichetă. sigur, pentru asta avem nevoie de un pic de discernământ, dar cred că se poate.

Două clipuri pe tema asta: unu, doi.

Și mi-a plăcut tare de tot ideea asta: să dăm mai mulți bani pe mai puține haine, pentru că vor fi mai de calitate și le vom putea purta mai mult. Dacă vrem asta.

cusaturi-haine

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

80 comentarii

  1. Unele chestii le înveți și din experiență.
    Încălțămintea la 80 de lei te ține doar câteva luni. Încălțămintea peste 200 de lei te ține de la un an în sus. Sunt și excepții care țin de material sau oferte. În decembrie 2014 am dat 169 de lei pe o pereche de ghete din Decathlon, le-am purtat în fiecare iarnă și încă arată ca noi.

    Doar din treaba asta pot concluziona că încălțămintea scumpă are un randament mai mare și mă costă mai mult să mă îmbrac ieftin.

    00
    • Da,incaltamintea buna e scumpa. Dar incaltamintea scumpa nu e neaparat buna. Exemplu: Pantofi din Zara,329 lei. In 5 luni au cedat. Pantofi din Marelbo,195 lei. Ii am de 8 luni si inca tin. (Ambele perechi de pantofi au/au avut acelasi mod de purtare/ingrijire)
      Cel mai mult m-au tinut(si inca tin) o pereche de pantofi de piele cumparata cu 40 lei din bazar.(second-hand cum ar veni,ceva nerecomandabil la incaltaminte,dar am fost surprins de calitatea pantofilor)

      10
    • Când spuneam de încălțăminte de 80 de lei mă refeream la Deichmann. Cam tot ce am luat de pe acolo a fost doar sezonier.

      Știu că nu e relevant factorul prețului, pot fi și chestii scumpe care nu țin dar pot fi și chestii ieftine care țin. Asta e experiența mea după ce am testat încălțăminte din Deichmann, Decathlon și BMXMagazin. Deichmann are prețuri mici și încălțăminte de scurtă durată iar ultimele două au încălțăminte care rezistă bine la uzură.

      00
    • Cum cacat sa cumperi incaltaminte din zara/HM/etc ? Exact ce zice Vali, e nevoie de educatie. E zara vreun producator consacrat de incaltaminte ?

      00
    • Pe ce te bazezi cand spui ca incaltamintea de 80 de lei musai tine 2 luni si ca ai nevoie sa platesti de la 200 de lei in sus sa te tina mai bine de 1 an ?
      Vali spune bine ce spune aci. Belesti ochii la produs daca intri in magazin. Daca il cumperi online te uiti de unde cumperi si la marca, daca o cunosti. Pretul te poate pacali. Si conteaza ce vrei sa faci cu produsul pe care il cumperi in aia 2 ani sau doua luni.

      Pe astia i-am luat la 23 de EUR in 2015 si inca ruleaza.1.5 Ani.
      Pe astia tot asa si inca ruleaza. Acum sunt 62 de EUR dar asta e alta treaba. Se numeste ca in alte parti reducerile sunt pe bune.
      Pe CATurile astea am dat 21 de EUR in 2014. Mai merg 2 ani.

      Proba 1, ca sa nu fiu acuzat de minciuni .
      Toti astia sunt de calitate decenta, nu transpiri in ei cand e cald, nu iti e frig daca ii porti de la 0 grade in sus, nu te uzi la sosete doar ca ai calcat pe asfalt ud, nu am facut bataturi.
      Nici n-or sa tina 10 ani, nici nu-s de mers cu ei la Polul Nord, sau de alergat in ei 30 de km pe zi, dar nici nu i-am luat pentru asta.

      Pe de alta parte , am luat in fuga o pereche de pantofi la 90 de lei din Deichmann – cei mai ieftini, ca nu aveam timp de pierdut cu alesul , ca mi se taiasera aia din picioare in ceva stanca si au tinut si aia mai bine de un an. Ii am si acum dar nu prea ii port. Ca daca sunt mai mult de 15 grade afara transpir in ei indifirent ce sosete as purta, daca sunt mai putin de 10 grade mi-e frig la talpi, daca e strada uda, nu balti, talpa absoarbe umiditatea si mi se uda sosetele si-s cam inflexibili, mi-au ros calcaiele in primele zile.

      00
    • si incaltamintea de 169 lei e una scumpa. ca la 80 de lei nici nu pot gandi.
      nu-s snob, da’ ce naiba poti lua de 80 de lei?
      si daca alternezi perechile – e-o treaba, daca tocesti numai una…plm! cat sa tina?

      00
    • Bă, nu e adevărat ! Am cumpărat din târg de la Vitan niște nike-uri cu 50 lei, furate, și m-au ținut 4 ani. De asemenea sunt niște teneși la 25 lei pe care mi-i cumpăr de când aveam 10 ani și îi port la fotbal, alergat și alte activități extracuriculare. Mă ține cam 1-2 ani perechea.

      00
    • de unde știi că erau furate? avea încă piciorul victimei in ei? :)

  2. Eu sunt un om simplu:
    – blugi maxim 50-60 lei. Mi-am luat cateva tepe cu blugi de 100-150 lei care la prima spalare au avut deja materialul slabit asa ca sorry. Cand se strica ceva la ei ii donez.
    – tricouri – maxim 20 lei daca-mi place modelul. In rest am tricouri de la conferinte sau primite cadou.
    – camasi – 50-60 lei Sunt mult mai comode decat tricourile, esti mai aerisit si poti sa le porti de mai multe ori pana cand sa necesite spalarea.
    – Geci – H&M are reduceri semnificative uneori, am reusit sa-mi iau doua geci de iarna OK la 100 lei bucata (cica reducere de la 300 lei)
    – incaltamite – Sketchers

    00
  3. Cred ca punctul 3 merita mai multa vorba.

    Ce faci cand haina proasta e la acelasi pret cu haina de calitate? Am un prieten care numai dupa pret se ghideaza, daca e scump e automat mai bun. Mancare, haine, ce vrei.

    Fun fact: am dat in bucuresti 450lei pe niste ghete, pe care le-am gasit in provincie la 300lei, identice. Acelasi producator. O pereche o port eu, cealalta tata. Dupa 2 ani de uzura, arata la fel ambele.

    O cunostinta avea un chiosc cu margele si multe chestii handmade. Vindea gen 10 lei o chestie si tin minte ca se chinuia sa vanda. A facut un experiment urcand pretul cu 1000%, vanzarile i-au crescut mult si a tinut pana cand s-a futut moda cu handmade.

    Eu am obiceiul sa investesc multi bani in incaltaminte (sa iau chestii durabile) si nu o data mi-am luat teapa. :)

    Concluzia ar fi sa nu condamni lucrurile ieftine, ci sa te educi in a nu da mai multi bani decat face.
    Ca daca e ieftin e prost.
    Ca daca e scump e calitate.
    Hai sictir. :)

    10
    • tu îmi dai muie in al doilea paragraf, hai coae, prețul nu contează, poți cumpăra chestii proaste la preț mare, ca la final să spui că trebuie sa ne educăm să nu fii idiot, ca tine. pana mea, de aia nu ajungem nicăieri, că vin idioți și spun „nu, doi plus doi nu e patru”. dar cât e? „păi, pătruu, dă-te dracu, hai sictir”.

      ps: „hai sictir” e așa, ceva ce folosești la masă, cu familia, nu pe blogul meu. merci.

    • Ideea mea este sa nu condamni lucrurile ieftine, ci sa cauti sa condamni produsele care nu fac cat cer.

      „Coae”, tot ce-am facut e sa completez cu opinia mea. Si sictirul pt toata lumea ca prietenul meu. Nu sa dau muie la blogari. Cum zici si tu, fiecare cu ce am fost invatati.

      00
    • NOU
      #17

      buble: poate nu faci diferenta intre

      1 „coae pendula pizda fut cacat muie” care sunt cuvinte ok

      si

      2 „hai sictir/du-te-n pm(1 si 2)/ma kc in…” care sunt expresii de neam prost

      exista un fel de cod intre baetzi in legatura cu care cuvinte pot fi folosite fara sa insulte si care sunt deja insulte pe bune

      00
    • @bubble: vorbesti prostii nenicule!

      1. Diferenta intre 300 si 450 lei nu intra la ieftin vs scump, ci scump vs mai scump. Era altceva daca o pereche de ghete costau 450 si a 2-a pereche era 100… la un moment dat intervin alte costuri. Brand, logistica, stoc, regiuni etc.

      2. Degeaba le-ai luat de-odata cu tactu’, ca uzura nu e la fel. Daca nu umblati amandoi pe acelasi drum (in aceleasi gropi si pe aceeasi vreme), uzura e total diferita, deci nu poti trage nici o concluzie din asta.

      3. hai sictir!

      00
    • Mi-am luat eu pantaloni de la Massimo Duti cu 300 lei și se descoase fiecare cusătură. Geacă de 1100 lei tot de la ăștia și mi se descos nasturii. O geacă de piele din târgurile ambulante e de 100 de ori mai calitativă (inclusiv pielea, care e top grain), față de cele fashion.

      Asta cu prețul nu înseamnă nimic o spune și băiatul căruia i-ai dat link mai devreme:
      https://qz.com/823607/pro-tips-for-buying-clothes-that-will-last-years-not-weeks/

      Așa că nu te mai căca pe tine, când țe contrazice cineva.

      10
    • Daca si incaltamintea de 300 de lei e scumpa la voi, sunt curios, cu ce rahat va incaltati? Slapi de cauciuc? O pereche de Adidas-uri cu o talpa decenta si design ok e in jur de 300 lei la reduceri. Tin macar un an de purtare non-stop, de cele mai multe ori si cate 2-3 ani, daca nu jucati fotbal cu ei. Rebuturile Adidas pe care nu le ia nimeni din cauza urateniei si a calitatii de rahat sunt sub 200 lei. Sa o alegi pe cea de 200 de lei in detrimentul celei de 300 de lei inseamna sa fii un scartar de prima clasa. Plm, e vorba de confort si e vorba ca un design ok te ajuta sa combini mai usor ce ai in picioare cu textila pe care o pui pe tine. Ce faceti cu banii ramasi? Ii puneti deoparte si ii investiti pe Wallstreet?

      01
    • Nu. Eu scot din buzunar 120 de lei la ~18 luni pentru o pereche de papuci cu piele intoarsa. Buticul este afacere de familie, sunt produsi in oradea mai putin pielea care presimt ca pleaca din romania, ajunge in italia, este stantata de italia si se reintoarce in tara cu stanta piele de italia la alt pret si sunt comozi. Talpa este din cauciuc, sireturi lungi si rezistente, culoare rezistenta, nu miroase piciorul.
      Nu pot sa pun poze direct asa ca las link aici cum arata dupa 18 luni. Uzura talpei aproape zero si sunt genul care daca are de mers 2 km in oras mai bine merge pe jos decat sa ia masina
      https://postimg.cc/G9KrgH0w

      00
  4. Feșăn fara poze e ca nunta fara muzica

    00
  5. Asteptam si un articol despre pantaloni si sacouri. Lungimea pantalonilor * incluisiv blugi care trebuie sa fie pana la jumatatea tocurilor pantofilor.
    Se ajusteaza mai usor decat am crede, cu vreo 15-20 de lei la croitorie dar obtii niste blugi pe care nu-i tarsai pe jos sa se destrame ca un cur.
    La sacouri trebuie sa fim foarte atenti cum „cade” pe noi. La modul paradoxal textilele din componenta hainelor barbatesti trebuie sa fie de o mai buna calitate decat cele din componenta femeilor. Femeile pot trisa o rochie care nu le vine perfect cu o esarfa, un sal, niste agrafe bijuterie.
    La barbati sacoul e definitoriu, noi ne infatisam in el asa cum suntem.

    00
    • textilele din componenta hainelor barbatesti trebuie sa fie de o mai buna calitate decat cele din componenta femeilor.
      😊😊 funny asta.
      Sper la cat mai multe articole de fesan pe aici, nu doar pt ca imi amintesc de un post in care pusesesi poze cu blugi si un sacou super funny, de unde vedem ca te pricepi:), ci pt ca majorit comentariilor sunt facute de barbati.
      Deja am ras o gramada, i hope there’s more to come.

      00
  6. Fascinant! But still, ai dreptate doar la punctul 1.

    De exemplu daca iti cumperi tricouri Guess de 200+ lei poti sa te stergi cu ele la cur dupa 10-20 de spalari. Si nu sunt doar eu in situatia asta ca sa zici ca e nevasta-mea dobitoaca si nu stie sa foloseasca masina de spalat. In schimb am tricouri Jack & Jones pe care am dat 60 de lei si inca sunt in stare foarte buna, dar le folosesc sa dorm in ele, ca doar nu le port pana imbatranesc. Am tricouri de la Pull & Bear sau Zara care rezista mai mult decat orice tricou Guess am avut sau am.

    Gecile de 300 de lei or veni mai bine decat alea de 100, dar cine isi ia geaca de 100 de lei nu isi permite sa se gandeasca la fashion, ci are bani doar pentru geaca aia de 100 de lei. Si e valabil si pentru alea de 300 de lei. O geaca (nu jacheta), care e la pret intreg 300 de lei e tot un rahat de geaca oricum ai privi lucrurile. O geaca decenta si calduroasa, pe sub care poti purta in toiul iernii doar un tricou, porneste de la 400-450 de lei la branduri micute cum e Cropp. O geaca fashion, calduroasa si rezistenta nu e mai ieftina de 1000-1200 lei.

    Pretul. Aici trebuie sa tii cont care este punctul forte al brandului, pentru ca brandul nu garanteaza si confortul la toate articolele pe care le produce. De exemplu daca iti cumperi tricouri sau pantaloni Ted Baker poti spune ca ai luat ceva de calitate. Daca dai 600-800 de lei pe incaltaminte de la Ted Baker roaga-te la inger ingerasul tau sa te vindece de bataturile si durerile pe care ti le provoaca.
    Daca iei tzoale CK ai garantia ca arata bine pe tine si se mentin impecabil o perioada mare de timp. Cumpara-ti incaltaminte sport CK cu pretul de peste 400 de lei si o sa fii nemultumit de rigiditatea lor. Vrei garantia de calitate maxima la preturi mai maricele? Asteapta reducerile sezoniere de la Armani si te-ai pricopsit cu haine sau incaltari bune, comode, frumoase, care se mentin in stare buna ani de zile, fara a se demoda. Multi oameni nu stiu ca si la noi in tara incaltamintea casual Armani este redusa de la 600-800 lei la 250-400 lei si este foarte comoda si rezistenta.

    00
    • Hai ca ai dat-o in bara cu CK. Am luat haina de iarna de la ei cu 250$ redus de la nu stiu cit. In prima saptamana s-a rupt o capsa. Mers la magazin si schimbat haina. La prima spalarea 2 fermoare s-au rup. Arata bine dar calitatea lasa mult de dorit.

      00
    • Daca tu consideri ca din cauza unui singur articol vestimentar cu viciu de fabricare poti trage o concluzie pertinenta in privinta unui brand destul de mare, well… cine sunt eu sa te contrazic?

      00
    • NU.

      Adevarata problema in industria hainelor nu este sa tina caldura la interior, ci sa permta corpului sa respire. Pentru bicicleta am o geaca reflectorizanta de protectia muncii Newport Bomber de 130 de lei, replica la cele din echiparea politiei. La cat e de subtire, geaca aia nici nu caraie la -10*C pe munte, nici macar cand adie vantul. Problema e ca o data ce incep sa transpir pot s-o storc, in maxim doua ore sunt ca in curu’ gol.

      Pe de alta parte, geaca de ski ce a costat de vreo 1200 de lei (e ca noua dupa 5 ani) e la fel de subtire, rezista la fel la frig insa cu aia pot sa ma dau 4 ore lejer, schimb bluza de pe mine, beau un ceai si ies iar pe partie.

      00
    • NOU
      #31

      @mihai
      Ba, dar destept esti daca speli geaca de iarna la masina. De curatatorii de haine, ai auzit? Ai citit in viata ta eticheta unei haine? Hieroglifele alea spun cum sa o speli, cum sa o pastrezi…

      00
    • Unele se pot spala fara probleme la masina, dar e de preferat oricand curatatoria chimica. Iti dai seama ca daca omul a dat o singura data in viata lui 250$ pe o haina de firma nu avea de gand sa mai dea si alti bani ca sa o curete. La banii astia sa se curete singura, frate. Pai ce facem aici? Ne luam geaca CK ca sa o spalam tot noi?

      00
  7. Da, am cumparat haine ieftine si dupa o luna nu mai aveam chef sa le port, ca incepeam sa vad teapa.

    Chestia e ca e plin de marfa proasta in minunatele magazine de mall, cred ca trimit in Romania toate mizeriile care nu merg in alte parti.

    00
    • Pai trimit mizeriile pentru ca astea se vand. Pe roman nu l intereseaza sa tina mult hainele,ca in 2 luni deja expira duma cu”Cocaina&Caviar”. Trebuie sa i vinzi alta sapca. Asa ca de ce sa i faci una sa tina 10 ani,n are rost. Si asa aia pe care i intereseaza calitatea au o doamna Geta vecina croitoare de mica careia ii duci un palton de a lu tataia din stofa de dorobanti si iti face o pereche de pantaloni si o fusta lu nevasta ta din el.
      Si la fel sunt hainele si in alte tari. Doar ca aia au bani destui incat sa nu ajunga cu tricoul sau camasa la numarul de spalari la care se decoloreaza sau se desfac cusaturile.

      00
  8. Deci intădeauna tre să-ți strînji brăcinarii bine la nădraji!

    01
  9. Eu tot nu am gasit un magazin ca lumea de unde pot sa imi iau niste pantaloni barbatesti, de calitate si nu niste slim fits hipsteresti de Zara. Help?

    00
  10. 95% din haine imi cumpar de la C&A. Am incercat sa-mi cumpar si lucruri mai scumpe in ideea ca sunt mai de calitate, de exemplu jeansi originali Levi’s, dar au tinut tot atit cit si cei de la magazinul amintit mai sus. Singurul obiect unde pretul se reflecta in calitate sunt pantofii, insa si aici trebuie avut grija la lucrurile pentru cocalari, de obicei pantofii sport Adidas, Nike, etc.
    Tot in categoria hainelor bine facute si durabile intra si cele militare (cele originale nu imitatiile ieftine). Mai cumpar cit-un bocanc sau haina si din aceste magazine. La hainele militare imi place utilitatea: buzunare multe, incapatoare, tesaturi si fermoare durabile in timp.

    10
  11. SH nimeni nu mai poarta?

    00
  12. Toate ca toate, dar sa nu dai sfaturi despre cum sa ne luam ghete, ca o sa aiba juma de Romanie ghete… splendide!

    00
  13. Daca se apuca Zoso de fasan de asta, sigur sa ingrasa, ca toate domnsoricile care fasioneaza pe net sunt mai implinite, asa, mai adipoase. :)

    00
    • anul trecut am ajuns de la 67 la 70, sunt pe drumul cel bun.

    • Daca-ti pui si silicoane, sigur devii o muza. :)
      De la 67 la 70? Eu cred ca am aproape atat la 1,47 m inaltime.
      Mai putin si ma rostogolesc. Am multe site-uri, dar nici un blog. Crezi ca e cazul sa-mi fac unul cu boieli si smacuri? Sa stii ca ma incadrez, sunt urat cu spume, cred ca la nevasta i s-a facut mila de mine si m-a luat.

      00
  14. Sint cazuri in care cele vindute ca falsuri sint facute in aceeasi firma care face produsele originale de aceeasi oameni si cu aceleasi materiale. Diferenta e ca pentru produsul original firma mama ia grosul profitului iar pentru cele „false” ia producatorul. Am pus ghilimele pentru ca in conditiile in care sint produse e greu sa le denumesti false.

    00
  15. deocamdată au mare trecere magazinele sh și asta chiar în orașe mari, cu venituri mari. vezi pe stradă oameni îmbrăcați relativ decent, însă multe din hainele alea sînt luate de la sh pe bani de nimic. ok, să zicem că o geacă, un sacou, treacă meargă, nu-i așa grav. poate are un defect la o cusătură, poate e purtată puțin. o dezinfectezi cu hexi farma și o porți. însă unii cumpără și încălțăminte. inconștiență totală. mă întreb dacă există vreo statistică cu ciupercile sau problemele la coloană pe care le au românii din cauza încălțărilor sh.

    00
  16. Acu vreo 20 de ani imi spunea un prieten roman in State: „sant prea sarac ca sa-mi cumpar chestii ieftine”.
    Ideea lui cam ce zice Boss aici – trebuie sa te informezi bine inainte sa vezi calitate/pret, sa te feresti de impulse-shopping etc.

    E milionar omul acuma in US$, mbine au muncit si inca muncesc tare.

    00
  17. Eu m-am bucurat la tricouri de 3 lire de la h&m, dupa nici jumate de an arata de zici ca sunt pijamale. Am tricouri vechi de cativa ani de la zara luate la reduceri cam la acelasi pret si arata decent in continuare. Cred ca secretul la haine este sa le lasi cateva zile impachetate in sifonier dupa ce le speli.

    00
  18. Eu sunt de parere ca hainele mai scumpe sunt mai bune. Sau cel putin, stii ca ai dat mai multi bani si incerci sa ai mai mare grija de ele. Sa le speli separat, pe culori, la temperatura de pe eticheta. Sa fii mai responsabil ca nu e ceva de duzina, pe care poti oricand sa-l inlocuiesti.

    Acum daca cumpar o camasa de la C&A/H&M/Waikiki (60-90 RON) cu una care incepe de la 300 RON in perioada reducerilor (US Polo, TH, Gant)…cred ca se vede diferenta si din modul in care se calca.
    Concluzia e una simpla, fiecare isi alege ce si cum vrea. Nu de putine ori am fost criticat ca nu am mai multe haine sau de ce imi cumpar lucruri scumpe in loc sa am mai multe perechi, la preturi mici, pe care sa le rulez. SIMPLU: Pentru ca oricate haine ai avea, daca sunt de proasta calitate…la fel vor ramane. Ma refer la croiala, la cusatura, la modul in care se usuca,etc.

    00
  19. Exista o problema cu hainele in RO: multe sunt exagerat de scumpe fata de alte tari. In Coresi am vazut o camasa ce-mi placea la US Polo – 450 lei – am probat-o, am retinut marimea iar peste vreo cateva zile am platit 30 de lire la Amazon UK pentru doua bucati. O data la doua-trei luni ajung baietii din UK cu plasuta pentru mine, dau si eu o ciorba si aia e.

    Ce e mai trist e ca o parte din aia care dau 100 de lei pe o camasa fake ar da si 200 pe original, dar pana la a da 4-500 e cale lunga.

    00
  20. tricouri Fruit of the Loom, 10-15 lei în depozit. 17 lei daca sunt din gama „Premium”.
    Cu 200 de lei iți cumperi toată paleta de culori. Uni, le imprimi cu ce vrei, daca vrei.
    Bumbac 100%.
    Port asa ceva din 2009. Abia recent am facut pijamale din cateva. :)

    00
  21. Vad ca lumea confunda calitatea cu bradurile, sunt branduri care fac geci bune dar papuci de foarte proasta calitate, tricouri bune dar pantaloni de proasta calitate.
    Din pacate si pe afara calitatea la toate brandurile a scazut in ultimii ani, ca in orice domeniu fiecare alearga dupa costuri mai mici.

    00
  22. În 2009 mi-am luat cizme de piele de la târgul de la ITC, făcute de o firma românească.
    Am dat 400 de lei pe ele. Și acum le port, s-a tocit talpa dar în rest sunt că noi.
    Dacă mi-aș aminti cum se numește firma ce bine ar fi.
    Blugi și cămăși mi-am luat de la Reserved, o pereche de blugi are 2 ani si e OK, doar buzunarul tocit de telefon.

    00
  23. Luat haine pentru copil de la Lidl (initial am zis ca nu iau de la ‘supermarchet’, dar a luat barbatu’ niste pantaloni, cand avea ea vreo 3 luni si am ramas masca de cat de misto aratau si cat de bine au rezistat la spalare). Asa am trecut la cumparat masiv de la ei, de la tricouri si pijamale, pana la geaca de iarna sau nadragi de ski. Mentionez aici si Auchan si Carrefour, am luat zdrente si de la ei si arata absolut impecabil.

    Le-am spalat de le-a luat naiba si, cand a iesit din ele, au plecat la alti copii in stare excelenta.

    M-a mancat iar in dos sa iau ceva ‘de firma’ acu’ niste luni, asa ca am luat bluze Lee Cooper. Dupa 2 spalari aratau de parca le-ar fi smotocit cainele.

    Incaltari am cautat pentru ea numa’ de piele, am luat si chestii turcesti, care s-au tinut bine, si pantofi de firma. Is uimita de calitatea de la CCC, poarta al doilea an bocanci de la ei si sunt minunati. Mi-am luat si io o pereche si se tin bine.

    Cat despre chestiile reduse, iar e cu dus-intors. Mi-am luat tricouri de la C&A, vreo 2 arata de parca am spalat pe jos cu ele. Alealalte, luate la acelasi pret (dar alt model/material), arata impecabil.

    La fel si nadragii de trening: am luat de la Terranova si arata ca dracu’ (am luat si 3 perechi ca proasta), am luat de la Adidas si arata ca noi. Cu Adidas inca nu am dat gherle, port Superstar de la ei, plus diversi nadragi, dar am avut surprize placute cu marci de supermarket (alea mentionate la inceputul articolului).

  24. Nu vă mai păcășiți, în România nu contează cât plătești. I-a cumpărat mama unui prieten o cămașă de la un magazin din Ro. Ăsta trăiește în Franța, i-a trimis-o și era mare. S-a dus la magazin, a vrut să o schimbe și i-a refuzat-o, când a văzut că e de la noi. Motivul: diferă calitatea.

    00
  25. am ras ca ai dat share pe fb la postul lui eftimie. dupa ce l-am citit am ramas cu concluzia ca zara rulz. lol again.

    00
  26. Succes Vali in abordarea acestei teme

    00
  27. Ce parere ai despre tricourile Los Galvanni de pe emag la pretul de 899ron?

    00
  28. Daca esti mai haplea ca mine iti iei pantofi de 600 lei si ii zgarii la a 2-a purtare. Apoi vine iarna, iti iei ghete de 850 lei, zgarii iar pielea in urmatoarele 3 saptamani (a 5-a purtare) … sooo am zis ca in viata mea nu dau mai mult de 100 – 200 lei pe ele, le zgarii/rup, nu mi se mai rupe sufletul … sau renunt la piele … am inceput sa ma uit si dupa alte materiale :(

    00
  29. Nu zice nimeni sa cumparati neaparat scump, cumparati calitate, daca gasiti haine de buna calitate, cu 5 lei, luati-le! In realitate este destuld e greu sa gasesti asa ceva, poate doar la magazinele second hand.
    Dar exista magazine de fabrica, outleturi, in Bucuresti exista cateva magazine Miniprix, care au haine de la firme cunoscute, de calitate, la preturi mai mici. Nu trebuie sa iti cumperi saptamanal ceva nou, cum povestesc toate doamnele pe grupuri „daca nu imi iau ceva nou in fiecare saptamana, fac atac de panica” :)

    00
  30. Păreri?

    00
  31. NOU
    #77

    punctul 2 il spui de parca ar fi o certitudine, si nu cred ca e

    Trebuie „sa ti-o iei” de cateva ori cu hainele ca sa inveti ce si cum, si nici atunci n-ai cum sa ai o rata de 100% produse bune.
    Btw, 4 ochi sunt mai buni decat 2.

    00
  32. Eu am un sistem infailibil. Iau numai haine originale. Din decathlon, Kenvelo , Reserved si H&M. Ultimele 3 chiar la reduceri. Ghici ce? Functioneaza. Nu dau mai mult de 50 de lei pe un tricou si cei mai scumpi pantaloni ai mei sunt sub 200 de lei. La incaltaminte cheltuiesc un pic mai mult dar nici acolo nu rup portofelul. Stiu ca sunt oameni pe lumea asta care vad hainele ca o investitie sau ca pe un suport al imaginii. Mai sunt si unii care fac din haina un obiect de fala. Pt mine hainele sunt consumabile. Asa ca iau ceva comod care cand se degradeaza il schimb si imi vad de ale mele. Acuma nu tre sa faca toata lumea ca mine. Fiecare cu „piticii lui” . Sau spiridusii.

    00
  33. Prefer oricand o geaca , blugi sau incaltaminte mai scumpe si in general pe care pot sa le port mai mult de 1 an in detrimentul celor care dupa 2 spalari sunt bune de aruncat.
    Am cumparat o geaca de la Superdry, o port de 2 ani, asta e al treilea si arata impecabil. Geaca cumparata de la Koton a cedat dupa o luna – fermoar rupt si buzunare gaurite. Pretul incomparabil, una o costat 500 lei, cealalta 90 in perioada de reduceri.
    Incaltaminte port doar din piele si sunt foarte multumita. Ghete si cizme de la Emu Australia, ceva mai ieftine decat UGG-urile originale dar isi fac treaba foarte bine de 3 ani, Timberland sau Firetrap.
    Am incercat sa cumpar din Miniprix, C&A sau altele asemanatoare dar hainele de acolo nu se „lipesc” de mine. Croiala aiurea si materiale care nu sunt tocmai pe gustul meu. Asa ca prefer mai putin si mai bun. O geaca in loc de 3, doua perechi de cizme in loc de 5, etc.

    00
  34. Tricou polo assn de 300 de lei made in Istanbul……..păi dacă vrei banii ăştia vreau şi eu să scrie pe el made in u.s.a.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube