Trebuie neapărat să duc cartea asta la mediatecă, așa că îi fac un rezumat aici. Desigur, pentru trafic și pentru a mă da rotund. Să nu care cumva să îndrăzniți să învățați ceva din condensatul meu.
Prezența celorlalți e un vector de influență socială. În 1935, un imigrant turc a pus bazele psihologiei sociale. Bine că nu l-au oprit niște polițiști americani pe șosea. Sau KKK. Deviez deja, dar nu vi se pare incredibil că rasismul e încă atât de prezent în SUA? Și, în general, în lume. De fapt, cred că e o reacție adversă la political corectness-ul pe care ni-l injectează societatea în venă. În public nu mai ai voie să faci bancuri cu negri, în privat îți crești o mică seră de rasism. Iar când ai ocazia, prin natura muncii și/sau când ai uitat să-ti iei Zoloft-ul, pac, îl calci pe negru pe jugulară.
Să revenim la Muzafer Sherif. Proiecta un punct luminos pe un ecran. Cerea oamenilor să aprecieze amplitudinea mișcării acelui punct luminos. Singuri, oamenii apreciau că punctul nu se mișcă. Ceea ce era adevărat. În prezența altor oameni, care ei – fiind actori angajați de psiholog – apreciau că punctul se mișcă, aceleași persoane apreciau și ele că punctul se mișcă. Grupul social (din care faci sau nu parte) are influență – pozitivă sau negativă – asupra ta. E valabil și în comentarii pe unele bloguri. Unii comentatori sunt dezagreabili pentru că alții au fost înaintea lor, și nu neapărat pentru că așa sunt ei. Primul comentariu aruncă cu rahat, urmează o avalanșă. Pentru că oamenii vor să se integreze, să nu facă notă discordantă. Să fie „în normele impuse de grup”.
Mulți ani mai târziu, Solomon Asch a dus mai departe experiența. A angajat actori care dădeau răspunsuri greșite la întrebarea „care linie albastră e mai scurtă, dintre cele 3 prezente pe ecran”. Când erau singuri, subiecții vedeau și arătau exact linia albastră mai scurtă. În prezența răspunsurilor intenționat greșite ale celorlalți, își schimbau și ei răspunsul. Chiar dacă era greșit! Cu alte cuvinte, în privat poți considera un raționament greșit – și el chiar este – dar în grup îți dai cu șutu-n ouă. Singur. Ți-e teamă să ramâi în afară grupului. Deci scuipi și tu unde scuipă ceilalți, că să nu pară că nu vrei să faci parte din acel grup. Un mic bemol: dacă raționamentul privește un aspect neutru, te conformezi mai ușor. Dacă e vorba de un raționament asupra unui lucru/obiect care are importanță pentru tine, nu te mai conformezi așa ușor grupului. Mai târziu, Deutsch și Gerard au concluzionat ceea ce se vede astăzi pe reddit sau alte forumuri: prezența fizică nu mai e importantă. Te poți conforma unui grup și dacă nu-i vezi componenții. Avem tendința să considerăm raționamentul unui membru al grupului că pe o sursă de informare reală, ceea ce influențează mai apoi propriul nostru raționament.
În ’58 Kelman a structurat diversele tipuri de conformism și a găsit așa: „suivism”-ul, care corespunde nevoii de a fi acceptat de grup/majoritate sau, atenție, de a nu primi vreo pedeapsa (care poate fi excluderea din grup, de exemplu). Practic, nu crezi neapărat în ceea ce zice grupul, dar nu vrei să fii dat afară de guru. Și atunci te conformezi; „identificarea”, atunci când vrei să păstrezi relații sociale și publice cu un grup atractiv. În cazul asta, motivația conformismului vine din nevoia de a te defini prin relația cu grupul (sau persoană de conducere); „interiorizarea”, atunci când vrei să faci parte dintr-o majoritate care este credibilă, în plus de a fi atractivă.
Kurt Lewin a demonstrat că atunci când vrei o schimbare într-un grup, trebuie să-i faci pe membri acelui grup să interacționeze, să vorbească despre schimbare, cu exemple etc. În timpul războiului, USA a încercat și reușit să convingă femeile că organele de animale sunt „mai bune” decât restul, ca să hrănească armata numai cu părțile bune din animale. Au reușit asta facându-le pe femei să vorbească despre rețete, despre cum reușeau ele să facă mâncaruri „alese” din organe. Dacă membri grupului nu participă activ la schimbare, e posibil să nu poți face schimbarea. Și aici aș face legătura cu alegerile și, în general cu participarea la ele și mai ales la referendumuri. Oamenii nu sunt pregătiți, integrați în procesul referendumului suficient de mult timp înainte, deci nu se simt implicați și nici motivați să meargă la vot. Sunt decizii luate de alții, oamenii se simt excluși, de ce să meargă la vot?
De ce cred unii oameni în extratereștri, ozn-uri sau reptilieni etc? În primul rând pentru că orice cultură are și propagă o mare parte de imaginar. Prin istorie (romanțată), romane, artă etc. E vorba de a crea un prezent mai frumos decât este el în realitate. Aici aș adaugă eu și succesul filmelor Marvel, sf, animații etc. Imaginarul ăsta era, mai demult, apanajul bisericii, prin poveștile din Biblie, povestite și repovestite la fiecare slujbă. Mai apoi, știința și ateismul ne-au adus cu picioarele pe pământ și am ajuns la concluzia că suntem niște furnici pierdute într-un univers din ce în ce mai mare și încă în expansiune, căruia puțin îi pasă de noi. Să ne imaginăm că ființe venite din spațiu, cu o tehnologie mult mai avansată decât a noastră, se interesează și vin să observe Terra (și pe noi) ne redă nouă, pământenilor, o importanță cosmică.
Apropo de fake news și conspiraționisti, în mod clar, pe Internet, adepții teoriilor complotiste sunt mai motivați să–și difuzeze „informațiile” decât specialiștii sau cercetătorii, a căror activitate principală nu e difuzarea publică a cunoașterii. Însă, în afară de cei care difuzează – și care eu zic că sunt relativ puțini – ce se intâmpla cu cei care citesc și aderă la teoriile respective? De ce o fac? Pentru că „într-o situație de incertitudine sau lipsa controlului, oamenii au tendința să adere la aceste teorii pentru a-și da impresia că pot controla situația„. „Credinciosul” (în teorii ale conspirației) se crede diferit și superior față de gloata care crede versiunea oficială. Iar a te crede superior este un magnet pentru om. Cu atât mai mult cu cât ești mediocru. Să crezi în complot, te face să–ți iei revanșa asupra celorlalți, să le arăți și tu lor, în sfârșit. Și cum nu era suficient, orice informație din surse credibile, care vine să refute teoria complotului, îl face pe fanatic și mai fanatic în credința lui. Și mai grav, dacă tu ești neutru cu privire la o teorie a complotului, dacă citești două studii, unul „pro” și unul „contra” acelei teorii, spre final ai tendința să crezi că un „ceva adevăr” poate există în teoria complotului. Deci, nu numai că fanaticul se fanatizeaza, dar chiar și tu te poți contamina, citind teorii ale complotului. E groasă, o să am de lucru în moderare și mai mult decât acum.
Cartea se numește „Des têtes bien faites” și îi are ca autori pe Nicolas Gauvrit și Sylvain Delouvée. Nu știu dacă e tradusă, dar m-ar mira. Nu e cine știe ce promovată pe aici, am găsit-o din intâmplare.
Lasa si tu un comentariu pe hamazon, sa-i mai ridici media: https://www.amazon.fr/t%C3%AAtes-bien-faites-D%C3%A9fense-critique/dp/2130816126#customerReviews
Zi ce ai de zis, nu încerca sa fii subtil ca nu-ți iese…
^ eu am inteles ca ce crea sa zica e sa lasi 5 stele pe amazon ca sa influentezi alti oameni care vin pe amazon.
pai ca tldr si ca m-am dus pe amazon sa vad ce-au de zis altii mai pe scurt, si erau de genul:
2,0 sur 5 étoiles Moyen
Commenté en France le 3 février 2019
Achat vérifié
Un peu déçu bien que j’ai apprécié certains textes (ceux de Gauvrit par ex.) Je m’attendais a quelque chose de plus piquant un peu comme celui de Baillargeon. Il y a quelque chose de subversif à remettre en cause des croyances. De plus l’axe est surtout sociologique. Pas de place (ou presque) à la philosophie ou aux sciences cognitives alors qu’elles sont essentielles dans la construction de l’esprit critique. Enfin il n’y a pas que les complotistes, les soucoupistes, etc. Quid des médecines parallèles, du milieu politique (gros morceau !), des autres pseudo sciences, de l’ésotérisme, la novlangue managériale, etc. Autant de terrains ou l’esprit critique a du pain sur la planche.
18 personnes ont trouvé cela utile
sau si mai rau:
1,0 sur 5 étoiles Du flan !
Commenté en France le 4 février 2019
On n’apprend rien. Des platitudes et du copinage corporatiste.
« Sous la direction de » et « la sous-direction de », aucune originalité, des clichés banals, des citations des copains pour faire documentés.
C’est à la limite de l’arnaque, Montaigne et moi sommes très déçus. Presque 20€ de perdus. Grrr !
14 personnes ont trouvé cela utile
Vezi F c-am invatat lectia si cu tine nu merge cu fineturi (ca doar am văzut cum dai cu barda îndărăt, inclusiv editând comentarii de-ale mele), dar M a inteles perfect ce vroiam sa zic.
Eu am inteles ca are recenzii proaste,
Deci, trei oameni comenteaza pe Amazon la o carte, ii fac o medie de rahat ==> cartea e de cacat ==> Fluture citeste carti de cacat ==> Fluture e prost.
E tot ce cauta Vlad pe aici. Sa arate ca Fluture e prost. Acum a gasit 3 anonimi pe Internet care ii sustin teoria. Si e bucuros nevoie mare.
Iată o recenzie care „refute teoria complotului” de parcă toate conspirațiile rămân pe Reddit sau în faza de teorie. Ce te faci când teoria sare peste probabilitate și devine certitudine, când acțiunile chiar sunt dovedite ulterior ca fiind premeditate, când oameni din instituții grele hotărăsc în spatele ușilor închise să îți vândă gogoși – și publicul, puletele află?
Vezi, printre altele, mărturia falsă a lui Nayirah cu privire la crimele irakienilor în maternitatea din Kuweit; armele (lipsă) de distrugere în masă ale Irakului; operațiunea Mockingbird (prin care CIA a controlat presa din SUA) sau – de pe meleagurile noastre – mizeriile din 1989 (e interesantă ultima carte a lui Mădălin Hodor & co. pe tema asta).
Cei care au spus (înainte de conflict) că americanii vând gogoși cu privire la armele din Irak au fost nebuni, conspiraționiști, proști? Dar vai, informațiile au fost din „surse oficiale”, de la stat, deci de încredere. Cei care au spus că Putin a aruncat în aer blocuri cu tot cu locatari înainte de războaiele din Cecenia au fost fanatici, mediocri care se voiau băgați în seamă?
Politkovskaia ce a fost? Aia a vorbit despre „teoria conspirației”. Și-a primit glonțul pentru că a rămas în sfera teoriei sau pentru că s-a apropiat de certitudine?
Nu crezi că generalizarea – chiar și atunci când are pretenții savante – e tot o eroare de judecată, orice ar vrea ea să… refută?
Intr-adevar, prezentat așa, toate teoriile complotiste devin adevărate. Bine ca am aflat acum de la tine, nu mai am nevoie (și poate nici voie, la cât ești de sigur) sa citesc nicio carte necum sa-i mai fac o recenzie…
Postarea asta o primeasca multe aprecieri, pare de incredere.
rv, spot on😀
Nene, aici discutam de lucruri marete si tu vii cu maruntisuri. Crimele irakienilor în maternitatea din Kuweit sau armele de distrugere in masa ale Irakului?? Serios?
Noi vorbim aici de cine l-a omorat pe Kennedy, de aterizarea falsa a americanilor pe luna, sau, mai recent, de virusul inventat de Bil Gates si de consoarta ca sa reduca populatia planetei cu 15%, sau de vaccinul inventat de acelasi malefic Gates ca sa ne bage nanobotii in vena si sa ne controleze sau de faptul ca de fapt virusul asta de fapt nu exista si ne imbolnavesc radiatiile antenelor 5G sau de leacurile minune descoperite de medici curajosi si patrioti, dar la care nu putem avea acces din cauza ocultei mondiala Pharma si asa mai departe.
Repet, tu vii la noi cu chestii legate armele de distrugere in masa ale Irakului si ne vorbesti de conspiratii? Te crezi la CNN?
Multumesc silicon_v pentru precizarea necesara si binevenita.
As mai remarca ca eu n-am vorbit de nicio anume teorie si n-am considerat ca una este mai buna decat alta. Eu am facut un rezumat la un mecanism de autoconvingere dintr-o carte, nu e nevoie ca cineva sa-l ia de bun sau ca pe un adevar absolut. De fapt, cartea este foarte mult despre construirea propriului sistem critic, nu despre « asta e adevarat, asta nu e ».
intotdeauna trebuie pornit de la premisa ca orice teorie oficiala e o prelucrare a materialului sursa, o simplificare sau o favorizare a unor aspecte in defavoarea altora.
Niciodata nu trebuie crezuta o varianta oficiala mai mult decat o teorie a conspiratiei, fara studierea datelor brute.
sunt 2 aspecte aici:
1. durata in timp si perceptia asupra unui eveniment: faza cu Irakul este old news pentru un om contemporan, dar la acel moment era o teorie valida, acum putem spune pe bune ca Amurica si-a inventat inamici, dar la acel moment exista o tensiune legata de variantele oficiale si reale ale unui eveniment; apoi perceptia inspirata de media, de obicei ei prezinta variante facile de conspiratii, pe blogurile dedicate „serioase”, chestiile ca acel Covid sau 5G samd sunt tratate mai mult din perspectiva incapacitatii sistemului de guvernamant de a interactiona cu populatia si de a rezolva o problema ( agende diferite de interesul general al populatiei)
2. diferenta intre variantele oficiale si cele reale ale guvernului asupra unui eveniment sau fa ce spune popa nu ce face el: in acest aspect sunt relevante petrecerea cu whisky a lui Orban in plina pandemie (si aici sunt de acord cu CTP, omul de rand ii vede pe aia petrecand in timp ce striga in gura mare lupul si aplica restrictii pe orice si nu mai crede ca boala este pe bune) si o noua tentativa de reforma a unui sistem de catre un om devenit relativ popular peste noapte (Nelu Tataru), in timp ce el insusi isi angajeaza rudele prin sistem;
Pentru cartea asta m-aș băga să învăț franceză. Am o opinie similară despre conspirații, despre faptul că oamenii văd un temei de superioritate în ele sau că vor să se simtă în control. Spre exemplu, virusul acesta a fost răspândit de Oculta Mondială (nu e liniștitor să crezi că cineva are butonul să-l oprească?). Chiar mă bucur să găsesc opinia asta pe placul experților. În legătură cu rasismul, îți împărtășesc opinia: lumea e mult mai rasistă decât arată. Trump are și el consilieri și statistici cu privire la ce vrea majoritatea să audă, nu a zis degeaba că poate deschide focul împotriva ălora din Minneapolis. Și nici măcar nu e o comunitate întreagă în Minneapolis care susține cauza, 80% (din declarațiile primarului) sunt din afară. Și printr-o analogie forțată pot spune că multor americani nu le pasă, deși internetul abundă de mesaje în favoarea mișcarii. (doar o supoziție se dragul conversației)
Fluture, ce spun e că trebuie plivită buruiana. Sunt teorii ce rămân la faza de teorie (fantezii cu reptilieni) și teorii ce se dovedesc comploturi pe bune – mai ales în sfera politică, uneori după ani, alteori după decenii, la desecretizare.
Abordarea asta „all in” mi se pare nocivă. Dacă după atâtea cărți pui totul în aceeași oală, spune-mi ce citești, ca să evit. Altfel, mulțumesc de recomandarea de lectură.
Arata-mi unde, mai exact, in text, am spus ceva de « all in » cu privire la toate teoriile? Chiar crezi ca e necesar sa enumar teoriile conspiratiei ca sa nu cumva sa aiba cititorul impresia ca le lovesc pe toate de nulitate?
Si inca ceva. Cred ca textul meu e fix despre plivirea buruienii despre care vorbesti tu. Acum imi dau seama ce titlu bun ar fi fost « Pliviti-va buruienile ». O spun fara ironie.
Se apropie bine de mirajul cultural al masti-lor web. Bun comentariu. Trebuie citit! Nu va „contaminati” intre voi!
Eu am o teorie cu conspiraționiștii ăștia care nu se satură.
Oamenii au nevoie să creadă că cineva e tot timpul în control. E cumva în noi, setea asta după un lider, după stabilitate.
E greu de acceptat că societatea noastră este așa de fragilă. Ne-am obișnuit să nu mai murim de boli simple ca acum 100 de ani, ne-am obișnuit să zburăm prin aer cu 900 km/h ca și cum e ceva normal, fără să pățim nimic. În orice domeniu, siguranța vieții primează (cum e și normal) și cumva, parcă am ajuns să ne credem invincibili.
Oamenii asociază tehnologia consumeristă gen smarthpone, cu tehnologia în domeniul medicinii, care da, e avansată față de acum 100 de ani, dar totuși, abia am zgâriat suprafața, încă nu am decodat complet genomul uman, avem poate câteva principii de bază ale funcționării corpului uman și cam atât. Ca să ajungi medic faci 10 ani de școală, și încă tot trebuie să rămâi constant la curent cu tot ce se descoperă ca să poți avansa.
Toți idioții cred că un vaccin se face așa, te uiți la microscop, vezi cum arată virusul, tastezi niște chestii și dai print la vaccin.
Că sigur îl au ei, și de-aia au declanșat virusul, ca să poată vinde vaccinul. N-au habar că fiecare om poate reacționa extrem de diferit la aceeași stimuli, e aproape imposibil să faci boala perfectă cu antidotul perfect care să fie 100% controlabil și fără efecte secundare. Prea multe filme luate prea în serios.
Guvernele tac mâlc, pentru că și ele profită de pe această imagine de ‘elită cu control absolut’, când în realitate orice guvern e de fapt la 5 minute de o lovitură de stat dacă suficient de mulți oameni se duc peste ei.
E greu să acceptăm fragilitatea umană.
Ca sa n-o mai accepti pune mana si citeste AntiFragile: https://en.wikipedia.org/wiki/Antifragile
Interesantă cartea o să mă uit.
Am citit de pe Wikipedia, se merge pe ideea celor care bagă la sală, dacă stresezi și forțezi oasele sau mușchii, se întăresc.
Corect și înțeleg paralela. Și aici Covid dacă era lăsat liber fără nici o măsură, pe cine afecta? Fix pe cei mai slabi, bătrânii (aveam o ușurări serioasă a sistemului de pensii) pe cei cu boli cronice, diabetici, etc. Făceai o curățenie a rasei umane de toată frumusețea, o selecție naturală cât 3-4 generații.
Dar fix asta ziceam în post, lumea nu mai e obișnuită să accepte moartea așa ușor. Le zici oamenilor că o să moară 1% dintre ei, se instaurează panica.
Înainte dacă din 5 copii îți mureau 3, era parte din greutățile vieții. Azi dacă moare unul singur e o tragedie (cum e și normal).
Tocmai pentru că nu se face atât de ușor, cu toate procedurile de la retortă la farmacie, nu o să existe niciodată vreun vaccin anti-coronavirus, așa cum nu a existat ptr SARS, MERS, Gripa Spaniolă, Gripa HK etc. Până apare vaccinul, dispare virusul. Restul e prosteală pentru mase și lupta pentru piață a companiilor care pretind că mai au un pic și gata, au vaccinul.
@manu144x,
1. au murit și/sau s-au îmbolnăvit și au tras-o destul de nasol inclusiv oameni tineri, fără boli asociate. virusul ăsta a fost o imensă necunoscută pt toată lumea, inclusiv pt medici/specialiști/cercetători. așa că partea cu selecția naturală e un kk pansat.
2. până să moară aia bătrânii de care zici tu, ar fi fost tratați, pt că vezi tu, cam pe nicăieri în lumea asta nu mai poți lăsa pe cineva să moară la prima tuse și un strop de febră; de fapt, în cele mai multe societăți de-a lungul istoriei au încercat mai întâi să trateze oamenii indiferent de boală, vârstă și cam ce îi ducea capul că ar fi însemnat tratament. ar fi blocat sistemele de sănătate dpdv financiar, dar și fizic, se umpleau spitalele de bolnavi de covid și mureai tu, ăla tânăr și fără boli de apendicită, sau că ți se infecta un picior fracturat pe care nu puteai să-l tratezi.
3. faptul că-ți mureau 3 copii din 5 făcea parte din greutățile vieții. dar și faptul că mureai de pmeumonie în floarea vârstei și a vigorii fizice, sau pt că ai călcat într-un cui, sau că mureau milioane de femei la naștere sau din cauze asociate nașterii, tot din greutățile vieții făcea parte, dar nu cred că ar mai fi lejer acceptabile azi. data viitoare când te rănești nu spăla rana (sau nu te duce la medic pt un antitetanos/antirabic dacă ai călcat într-un cui/te-a mușcat o javră), face parte din greutățile vieții, lasă selecția naturală să-și urmeze cursul. nu mai fă niciun vaccin, nici ție nici copiilor, nu te mai du la medic pt nimic. aia e selecție naturală adevărată.
4. este în natura și-n adn-ul uman ideea de ai îngriji pe cei mai slabi/bolnavi. a) puiul de om este îngrijit de adulți până cel puțin în adolescență când ajuge oarecum capabil să se îngrijească singur (dpdv fizic, nu și social), ia compară cu un iepure/căprioară sau mai știu eu ce, la care puii stau pe picioare și se mișcă la câteva minute sau ore după naștere.
b) citeam la un moment dat că niște cercetători au descoperit rămășițele unei comunități de neandertalieni sau altă specie umană super-extra-mega veche. unul dintre schelete avea deformări ultra-nasoale și au concluzionat că avusese niște handicapuri fizice foarte urâte și n-ar fi fost capabil să se îngrijească și să supraviețuiească singur. totuși comunitatea aia ultra-rudimentară, pt care medicina era o glumă extrem de proastă și pt care moartea și bolile făceau parte din greutățile vieții mai mult decât au făcut vreodată parte din viețile bunicilor și străbunicilor noștri îl îngrijiseră p-ăla și-l ținuseră în viață când n-ar fi avut nici cea mai vagă șansă.
oamenii s-au împotrivit întotdeauna greutăților vieții și nu le-au acceptat așa ușor. e absolut normal să nu o facă și acum, când societatea și medicina au evoluat.
de fapt, tocmai d-aia există medicină, pt că oamenii nu au acceptat greutățile vieții.
@A: „de fapt, tocmai d-aia există medicină, pt că oamenii nu au acceptat greutățile vieții.”
Las’ c-acum este internetzi si anti-vacshii pot sa zburde in voie.
pe mine m-a plictisit mereu acest cocon de siguranta in care am fost introdusi post WW2 – combinatul celor mai bogate momente pentru omul de rand cu transformarea intr-un porcusor de guineea slab si inofensiv, care si-ar taia singur capul in loc sa ridice furca contra autoritatii; un continuu du-te-vino intre „sa sara guvernul sa-mi rezolve orice problema” si „guvernul este rau, hai sa-mi linistesc psihicul fragil spamand aiurea cu confratii de conspiratii”, cand solutia le este in fata ochilor – revolta
Știința poate sa ne fi adus un pic cu picioarele pe pământ. Dar la ateism cred ca te-ai pripit. Cineva foarte deștept ( nu i mai rețin numele) spunea ca, de fapt, e mai potrivit să „te dai” agnostic decât ateu.
Mie îmi place sa cred ca există Dumnezeu. Și că el ne-a creat. Nu sunt foarte inteligent, recunosc, și nu îmi explic complexitatea corpului uman. Adică cat de perfect funcționează toate în noi, de la creier, inima rinichi etc… Pană la milioanele de ” senzori” de pe piele… Poate îmi explică cineva
Dacă ar funcționa perfect nu ar mai exista boli. Ai văzut tu ceva perfect în aceasta lume/univers? Pana și atomul poate fi spart. Greu, dar se poate.
Dar pot sa răspund altfel. Luând-o logic și uitându-te în jurul tau, care sunt șansele ca cineva sa creeze ceva perfect de la început și nu prin milioane de ani încercări (și nereușite uneori) adică evoluție?
Nu stiu cum a vrut autorul sa se inteleaga pasajul ala din carte, dar eu l-am luat mai mult ironico-sarcastic. Am o parere mult prea proasta despre atei – aia agresivi, care vor neaparat ca babe sa nu mai pupe moaste, ca asa vor ei – incat si in lipsa credintei mele, voi fi mereu de partea celor care cred. Biserica, cu toate tarele ei, ajuta la nivel psihologic si psihiatric mult mai mult decat toti psihologii si psihiatri din lume.
nu știu dacă există Dumnezeu/creator, sau dacă a existat, dar evoluția explică cum funcționăm, ce am fost, cum ne-am dezvoltat și o face mult mai bine ca biblia evreiască. Tu vezi un corp care funcționează „perfect” dar care e de fapt un rezultat al sute de mii de ani de evoluție, omul în forma asta ( de gânditor) are cam 300.000-500.000 ani, perioadă în care s-a adaptat, a inventat, descoperit, acum descoperirile se fac mult mai ușor fiindcă se bazează pe descoperirile și invențiile generațiilor trecute, precum și eșecurile lor ( chiar și eșecurile sunt importante, fiindcă dacă sunt raportate că nu merg nu pierzi vremea cu ele).
Nu vreau sa fiu chiar complet cretin, mai ales ca nici n-am citit cartea respectiva, dar sunt cam satul de carti care trag concluzii ferme de natura psihologica plecand de la anumite experimente ce au fost facute intr-un anumit context. Cam asta-i specialitatea lui Malcolm Gladwell, de exemplu. Mi se par oportune pt a-ti primi doza necesara de sentiment de superioritate si cam asta-i tot.
Mult mai interesant mi se par de ascultat vocile critice legate de concluziile trase si generalizate ulterior ca fiind adevaruri fundantale (indiferent de context) – a se vedea, de exemplu, criticile legate de experimentul Stanford.
Adica odata ce mai toata lumea din jurul meu accepta ca fiind adevarate concluziile experimentului Stanford, mie nu-mi poate da un sentiment de superioritate decat sa analizez si sa ascult criticile aduse acestor concluzii.
Well, nu esti complet cretin. E o carte cu niste studii. Eu am facut un rezumat. Tu, nefiind complet cretin, nu iei ca pe niste adevaruri biblice ce scrie aici. Iei fix ce ai nevoie, daca ai nevoie. Daca nu ai nevoie, nu-i nici o problema, nu deranjeaza pe nimeni.
Si toata lumea face la fel si suntem toti o familie misto.
A ok deci ai revenit la vechea tactică, ștergi comentariile care nu-ti convin. Mi se pare un semn de mare desteptaciune.
Ti-am mai explicat, si tie si altora: nu incepe o discutie prin care vrei sa-mi spui ca sunt de cacat, aratând spre un loc in internet care sa-mi exemplifice cât de cacat sunt eu. Ai o varsta, daca pana acum nu ai invatat ce sunt review-urile pe Amazon/Tripadvisor sau alte Yelp, nu ai cum sa discuti cu oamenii mari.
Ca idee, orice carte, indiferent cat de proasta o considera 3 oameni din univers, iti aduce un plus daca o citesti. Inclusiv Mein Kampf. Important e sa o citesti si sa extragi esenta. Oricare ar fi aia pentru tine, nu pentru altii.
Si am mai zis de nenumarate ori: nu eu initiez discutiile, voi o faceti. Nu veniti apoi sa ma invatati cum se discuta cu « strainii » cu care eu n-am initiat nicio discutie. Si, mai ales, strainii care initiaza discutia cu « Fluture, am venit sa-ti spun (iar) ca esti de cacat ».
Ok, daca nu esti de cacat (mai zi-mi o data unde-am zis asta, e doar o impresia in capu’ tau) publica alea 2 comentarii in care zic fix asta ca nu-i asta scopu’ cu care-am venit. M-am abtinut foarte mult timp sa comentez pentru ca nu mi se parea c-ar fi fost ceva util de zis, acum am vazut titlul cartii, am zis hai sa vad pe amazon (nu de alta dar mediaticile la noi sunt inchise, deci nu ma puteam sa ma duc sa vad dac-o au) si-am vazut 2 comentarii pe care alte x persoane le-au gasit utile. Ti-am zis doar ca daca esti incantat de ea, ridica-i media. De unde si pana unde ai ajuns la ideea ca singurul meu scop e in viata e asta de zici tu c-ar fi?!? Oricum, nu exista interlocutor pe care sa nu-l iei la perpulis daca cumva indrazneste sa te contrazica cat de putin si pe departe. Hai spor la ce faci.
Te afunzi inutil. E suficient sa vezi cum ai inceput « discutia ». Primul comentariu e al tau. Tot ce ai vrut prin el a fost sa arati ca e o carte de cacat, pentru ca are 3 comentarii naspa pe Amazon. Nu ai vrut sa discuti, ai vrut doar sa faci o cauzalitate stupida care sa arate ca Fluture e bou. N-ai avut absolut nimic de zis despre ce am scris, ai vrut doar sa demonstrezi ceva despre mine. Dovada in celalalt comentariu in care ai facut si copy-paste la comentariile negative de pe Amazon.
Si nu e prima oara, ca nu esti la primul comentariu aici. Tu nu vrei sa discuti, tu vrei sa demonstrezi ceva, sa-l demasti pe Fluture, care, de la prima interactiune a vazut cine esti: un rasist imputit, ajuns in Franta sa critice imigrantii care ii dau lui paduchi si alte boli. Iar in acelasi discurs, ii critici pe « românasii care vin in Franta sa dea tepe la chirie ». Nu, nu te-am uitat, stiu exact cine esti.
În completare, dacă vreți să aflați mai multe despre conformism și obediență, vedeți experimentele lui Stanley Milgram și Philip Zimbardo. Asta ca să aveți o explicație atunci când într-o dimineață vă veți trezi într-o dictatură pe care voi ați clădit-o, PAS CU PAS, sub îndrumările de calitate ale unui grup de politicieni, acceptând toate măsurile aberante, dar aparent inofensive.
Mai căutați literatura despre „construirea consimțământului”, ca să vedeți cum, tot PAS CU PAS, științific, vă veți dori într-o zi să fiți ceea ce acum respingeți. Așa… ușor, mai întâi prin crearea unei controverse majore și polarizarea opiniilor, mai un film de la Hollywood pe Netflix, mai o emoție publică șamd. Hollywood este cel mai mare laborator de schimbare socială și de schimbare axiologică a lumii occidentale.
Apropo de Milgram, desi suntem la vreo 70 ani distanta de experimentele lui, criza asta cu coronavirus arata exact cum in acest moment suntem in mainile unor experti care decid absolut totul. Unii au zis ieri sa iei produse de igiena, oamenii au sarit sa le ia. Daca ne-ar spune sa ne administram singuri electrosocuri pentru a ne imuniza, sigur s-ar gasi destui sa-si faca asta.
Tehnocratia este la mare cautare in lume si intensa promovata cand apare o criza la noi. Stolojan, Isarescu si au venit la guvern pe modelul tehnocrat, altii au esuat dar si,au luat revansa la prezidentiale.
S-ar găsi unii să își administreze electroșocuri, s-au găsit unii să ia în calcul să bea dezinfectant că o astfel de idee a evacuat Trump pe orificiul bucal
Milgram zice ca 2 din 3 se supun până la urmă autorității chiar dacă e din zona nebuniei, doar fiindcă e autoritate. Mie nu mi se pare descurajator procentul, sincer. O treime din lume să fie lucidă și cu șira spinării dreaptă. Păi unde n-am avea noi așa ceva…
@fluture
Și ar fi și mândri că și-au administrat electroșocurile.
@rv
Mitul tehnocrației a murit demult. Dacă era la mare căutare, nu ar mai fi existat guverne politice. Și e foarte bine așa, pentru că deciziile importante în stat trebuie să fie politice. Tehnocrația duce la dictatura specialiștilor. De exemplu, există un buget și niște nevoi publice, să zicem un spital și o groapă de gunoi. Ambele sunt la fel de importante, dar dacă aloci fonduri pentru unul, nu rămân pentru celălalt. Aici decizia trebuie asumată politic. Tehnocratul (specialistul, managerul, doctorul etc.) știe CUM se fac lucrurile, dar dacă greșește nu plătește decât cu funcția. Politicianul are de dat socoteală și către electorat și către partid. Un exemplu mai concret este cel cu planul lui Streinu Cercel, al tehnocratului, dacă se aplica era ca-n filme, norocul a fost că politicienii de la putere nu și-au putut asuma măsurile alea și bine au făcut. Locul specialiștilor este, în ordine decizională, cam după secretarii de stat.
În altă ordine de idei, teoretic și guvernul Roman a fost tehnocrat, erau doar vreo doi miniștri cu apartenență politică. Practic, nu știu câți erau fideli vreunei doctrine sau vreunui partid la acel moment, când tot teoretic FSN nu era încă partid. Cât despre Cioloș, las-o așa.
N,am vrut sa politizez discutia, am folosit niste exemple (auto)marketate ca atare si cunoscute pe plan local. Chiar Barna l-a numit deunazi pe Ciolos “tehnocrat”.
„Este o glumă continuată. Faptul că Dacian mai face astfel de glumițe este un lucru bun. Și tehnocrații sunt oameni. Am avut o discuție cu Dacian în care râdeam cum momentul pe care l-am creat a devenit viral. Pare că a încercat să devină și el viral. Este savoarea unui dialog politic”
Ciolos era ultimul exemplu
Va propun urmatoarele asertiuni.
There is no knowledge without belief.
Nu exista cunoastere fara credinta.
There is no knowledge, only belief.
Nu exista cunoastere, exista doar credinta.
Ce credeti?
De ce nu trimiti un articol la redactorul sef ?
Mi-e lene.
Si as vrea sa ma bage la recomandari, ceea ce nu cred ca se va intampla (99% sure)
Nu m-aș fi gândit.
Nivelul discuției s-a ridicat atât de sus că sentimentul meu de superioritate obișnuit e doar o simplă mediocritate aici.
Da ce zic ăia în cartea aia pare să facă sens, sper că sunteți de acord cu mine.
Mie unuia mi-ar fi mai simplu sa fiu de acord cu ce par sa zica aia in cartea aia daca ar fi totul prezentat sub o forma de povestioara tembela si vag antrenanta.
Problema e ca Fluture vrea sa scrie despre orice. Omul chiar are talent la „jurnale de calatorie”. Nu putem sa fim toti Eco, stick to your strenghts….
„Face sens” sucks!
make sex:))
Faceti sex, nu sens!
Pe de alta parte, nu dau eu de un conspirationist din asta sa-i vorbesc in fata rastit si raspicat: ” Tocmai am iesit de la Matei Bals!”. Dupa care sa ma duc linistit la antena mea 7G de pe bloc.
Sunt interese mari la mijloc!
Boom. Bun. Mai bun decat 99% din one linerele lu’ baiatu ala cu multe one linere.
încep să am senzația că Fluture face ceva experimente sociale sau ceva de genul, dar eu una încep să mă plictisesc și să mă enervez.
orice ar zice/scrie, despre orice, 95% din comentatori îi sar în cap, ba chiar îl fac prost cu toate cuvintele (și apoi se bășică de ce le șterge comentariile).
plm, a făcut un rezumat de 2 pagini A4 la o carte de 3-400 de pagini. n-a dat o lege, n-a decretat o axiomă. nu vă convine, citiți cartea și contraziceți-l, citiți altă carte și contraziceți-l.
@Fluture, eu tot cred că, cel puțin în România, politicul ne afectează viața.
Ia zi A cu cuvintele tale unde-l facui pe Fluture prost? Si asta fara sa te enervezi
A si vezi c-ai o contradictie intre „eu una” si „plm”. Numa’ zic.
Vlad, te rog frumos sa incetezi. Serios.
”pzm”. e mai bine?!
@Vlad Il „facui” cand il „facui” (despre tine vorbesc), eu m-am oprit la „facui”, pentru ca 2 prosti nu pot fi aici in acelasi moment. Serios? Facui?
ps: locuiesc intr-o zona in care oltenii si moldovenii nu sunt chiar atat de multi, dar unde am colegi care sunt mutati aici din acele zone de 10ani +, care nu se zgarie singuri pe urechi atunci cand vorbesc asa, inca is frapat, serios, chiar si in scris vorbiti asa?
@RazvanCG: Culmea știi care e? Ca l-am folosit expres, tocmai pentru ca nu vorbesc așa, sunt nascut in București, dar crescut in Ardeal, dar tocmai pentru ca n-ai persoana in fata, pot sa scriu oricum, cu fusei si ma dusei, si uite ca tu te-ai împiedicat de asta. Si chiar dac-as fi vorbit asa, care-i baiu’? Ca graiu e diferit în funcție de zona. A sau daca „ie” olteni e naspa, doar nu stiu, arghielenii / banatenii care-s fruncea is ocoshi, miticii sau moldovenii „ie” nasoi?
@Vlad, arată-mi, te rog, unde am scris eu ”Vlad îl face pe Fluture prost cu toate cuvintele”.
eu mă refeream așa, la modul general, la toate articolele lu’ Fluture.
@Vlad ce te face sa crezi ca numai facui ma zgarie pe urechi si nu si „ie” sau multe altele?
Eu ma refeream cum de il poti folosi si in scris! A, ok, l-ai scris intentionat? Inseamna ca a fost o alegere si nu o gresala? Multumesc!
Omul nostru face o recenzie unei cărți. Scrie ceva comentarii pe temă. De ce comentează oameni care nu au citit cartea și probabil nu o vor citi?
E ca și cum un ar intra la un club de carte unii care n-au nicio treabă dar își dau cu părerea despre comentariile la ea și că nici coperta n-a fost reușită.
Mulțumim de recomandare. Bună seara!
La tot ce spui tu as ma adauga ceva bazat pe ce vad in jurul meu. Tinerii si adolescentii din ziua de azi sint nu sint invatati sa dezbata sau sa aiba pareri personale. Ei doar preiau ce spune liderul grupului. Asta face ca sa fie foarte greu pentru ei (aproape imposibil) sa aiba pe cineva in grup cu pareri diferite. In momentul in care apare o persoana care gindeste diferit este rapid exclusa din grup.
Fenomenul creaza un fel de tensiune interna unde oamenii sint obligati sa-si ascunda parerile persoanle pentru a nu fi exclusi. Din pacate gindera aceasta se extinde inclusiv la viata profesionala. Ai o parere impotriva curentului gerneral? esti impins afara.
stii, exista un proces a priori si un proces a posteriori – ca in legendele olimpului, ai zei cu calitati umane si oameni in carne si oase care dobandesc o poveste divina; aici intra si imaginatia – ai dorinta de imaginatie dar ai si capacitatea de a-ti imagina diverse; iar imaginatia iti poate schimba viata fiind un proces subconstient, mereu m-am mirat cum diversi „sfinti” din evul mediu aveau vedenii sau chiar ajungeau la performante yoghinice, puteai sa spui ca acea carte are anumite „puteri” sau, cel mai probabil, oamenii au anumite potentialitati latente care apar dupa o anumita concentrare (acelasi lucru il pot spune si despre posedare, dar acolo intram deja in simbolistica lui Jung si as avea nevoie de multe alte comentarii pentru a ma face inteles); intr-un final un articol bun care mi-a trezit interesul, tine-o tot asa
Interesante recomandările de autori cu privire la psihologia sociala :). Mulțumim!
Cred ca cu toții am observat diferențe între felul în care reacționam când suntem singuri și atunci când facem parte dintr-un grup. Este foarte frustrant când alegerile grupului sunt total opuse alegerii personale și mai rău de atât când trebuie sa te supui alegerii grupului.
Referitor la mutarea psihologiei de grup în online, aceasta mi se pare și mai periculoasa. In primul rand fiindca nu cunoști in viata reala membrii grupului, nu le cunoști intentiile. De asemenea, in scris pot exista erori de interpretare a mesajului, tendința, cumva naturala, de a judeca pe ceilalți comentatori, de a umple spatiile goale cu interpretări personale.
Și aici, bineînțeles, sunt personaje care vor sa fie lideri, sa fie apreciați, urmați, citați de ceilalți. Cei mai nesuferiti dintre aceștia mi se par cei care combina agresivitatea mesajului doar cu argumentele care le susțin lor teoria.
Ah, și mai sunt unii, nu neapărat cu stofa de lideri, dar care din diverse motive (vor sa fie apreciați, au o problema in viata reala și aici refuleaza, se plictisesc sau se distreaza) își găsesc o țintă predilecta sau un anumit tip de discurs, în general acceptat la nivel de grup, și îl exploateaza la maxim, pana la saturație, iar din nefericire, am observat o anduranta imensa a grupurilor astfel create la idei, imagini, expresii care se repeta la nesfârșit.
Fluture este un exemplu, de mai bine de doi ani de când scrie constant aici și încă mai exista oameni care vin special sa îl atace și alții special sa vada spectacolul. Cel mai probabil si unii și alții au niște probleme nerezolvate în viata lor, chiar dacă unii par oameni ok și la locul lor.
fuck! sunt 2 ani de când scrie Fluture?! 2 ani?! când, cum și unde s-au dus acești 2 ani?!
F sunt 2 cetateni care m-au intrebat lucruri, pot sa le raspund sau nu?
Nu face pe victima, te rog.
Dacă o sa am cea mai mica nelamurire, o sa-l intreb direct pe Sylvain Delouvée, pe LinkedIn.