Răzbunare 2.0

Acum câţiva ani, iqads era celebru pentru că absolut toţi luzeraşii care bântuiau pe acolo aveau o idee mai bună despre o campanie decât ăia care făcuseră campania. Spotul trebuia filmat aşa, comunicatul de presă a fost slab, ideea copiată după una mai veche… Problema era evidentă pentru cine nu se bucura la afişările şi unicii generaţi prin asemenea discuţii: nici unul din experţii ăştia nu făcuseră vreodată o campanie de acel gen şi vorbeau ca să se afle în treabă.

Acum, în era web2.0, experţii de carton s-au mutat online. Şi avem aşa:

Cei care au ceva de pierdut:

Articole lungi şi pline de pilde, dar fără nume. Niciodată nu veţi găsi un nume în articolele despre clienţi proşti, developeri de rahat, vânzători idioţi, şefi cretini, mai ales dacă se semnează cu numele lor. Nu face bine la business să înjuri pe cineva, nu se ştie niciodată cum acel cineva va deveni client. Play it safe. Dar în acelaşi timp înjura industria în general şi se dau mari că ei pot schimba şi face lucruri mai bune. Când vine vorba să o şi facă, dau cu băţul în baltă la mare artă. Best example: Gabriel Curcudel (Krumel).

Cei care nu mai au nimic de pierdut:

De cele mai multe ori, nu mai au nimic de pierdut pentru că erau atât de sus încât şi-au spart capul când au picat la nivelul ruşinos de a fi nevoiţi să scrie pe blog. Nu se întreabă de ce agenţia la care lucrau a dat faliment sau i-a dat afară, ci continuă să fie la fel de idiot, în speranţa că unii dintre cei pe care îi muieşte îl vor angaja din nou să fie strateg sau manager. Articolele lor sunt pline de ură disimulată în sfaturi înţelepte despre chestii de care nu are habar (doar nu credeaţi că a fost dat afară degeaba). “Clientul este prost” este o sintagmă care răzbate prea des din ele. Best example: Bogdan Gavrilă.

Final

Viata e ciudată, de multe ori cei din categoria a doua ajung la mâna celor pe care îi înjură, iar cei din prima se metamorfozează în santajişti analişti competenţi.