Radiografia unui accident

Subsemnatul Puştan Ardeleam Gelat, circulam pe str. Posada la volanul autoturismului personal marca, BMW 318 coupe, an de fabricaţie 2001, culoare normal neagră, serie motor – nu ştiu (era ştearsă când l-am luat) dimpreuna cu alţi 4 prieteni (Gelat Cocalar, ProprietarDeCeasDeMarca Fals, AscultătorDeMuzicăLaTelefon DeşiAvemBoxeÎnMaşină şi BlugiCuZorzoane DeCarePoartaDoarPizdele) mergând înspre a mamii.

Dupa ce s-a terminat, strada, am ieşit în bulevard. Dupa ce am ieşit cu jumătate de maşină, mi-a dat prin, gând, să mă asigur, că nu vine nici o maşină din stânga. Înainte să mă apuc să mă uit am fost izbit de o maşina de teren (desi eram în oraş) de marcă Toyota LandCruiser gri, care circula regulamentar cu peste 100km/h. În urma accidentului portiera stânga a maşinii mele (beamveul) nu s-a mai, putut deschide, aşa că am fost nevoiţi să ieşim cu toţii prin dreapta. Din Toyota a coborat o domnişoară care a luat un taxi fără a-i reţine numele. Şoferul, dl. MoşBurtos, a coborât cu greu din maşină, nu pentru că ar fi fost rănit, ci pentru că e greu şi maşina e înaltă, rău.

După, ce am constatat acidentul şi am primit două după ceafa, regulamentar, de la dl. Burtos am sunat la poliţie. Prietenii au plecat fără mine la disco, eu rămânând să completez acest proces verbal, şi să îmi găsesc de muncă pentru a repara maşina, deoarece nu posed asigurare tip casco.

(nu, nu e primită pe mail)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

14 comentarii

  1. wai, cat de penal :))

    00
  2. Mane, ti-ai luat LandCruiser? Lulz. :D

    00
  3. Doamne nu se poate asa ceva =))

    00
  4. @PigBrother: nu, nene, eu eram martorul care a vazut accidentul.

  5. Vezi ca trebuia sa scrii ca s-au dat jos prin dreapta nu prin stanga.

    00
  6. Bine ma :) felicitari pt cruiser si imi pare rau pt tipa ca te-a lasat balta :))

    00
  7. NOU
    #7

    Regulamentar cu peste 100 km/ora? In oras?!

    00
  8. NOU
    #8

    nu pot sa cred ca cineva poate sa scrie asa la modul cel mai serios …cred ca e o gluma!

    00
  9. LOL, meserie! mai zi i ca zici bine.

    00
  10. La misto. Inca nu cred ca se mai poate intampla asa ceva.

    00
  11. Chiar daca e scris la misto e super tare, personajele sunt al naiba de reale si pot fi intalnite oriunde pe strada. Am vazut pe A2 cativa cocalari de astia cu BMW-uri din 1900 toamna, doi erau pe banda de urgenta cu motorul fiert si unul se tara cu 100 la ora fiind depasit si de daciile 1300.

    00
  12. Se spune „complectez”, mă alfabetule!

    00
  13. Hahahahha … foarte tare naratia :))))

    00
  14. What? A facut blogatu’ accident?

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube