quickies

  • azi încep dezbaterile în procesul privind dreptul exclusiv de producere a salamului săsesc, după ce SC Cristim SRL a atacat decizia prin care instanţa inferioară a dispus anularea acestei mărci înregistrate în favoarea sa.
  • pe platourile de filmare a noului film James Bond a fost zărită o nouă maşină. TT. Audi TT. Iar? Vând Aston Martin, puţin folosit, cu kilometrajul dat înapoi, pentru filmări.
  • Bram Cohen şi-a pierdut minţile, lansând un serviciu de pay and play relativ ieftin. Deisgur, presa românească nu a înţeles nimic, iar cea străină priveşte iniţiativa cu scepticism. Serviciul e disonibil US only. (pentru deştepţii de la newsin, bittorrent e o metodă mai degrabă decât un site. întrebaţi-l pe Mateescu, el ştie, deşi neagă tot)
  • greva angajatilor de la metrou s-a rezolvat. bine. cineva zicea că ăia muncesc în condiţii deosebite în subteran. Da’ noi, că nu sunt sincronizate trenurile şi pierzi minute cu zecile aşteptând să vină altul, că pe asta l-ai ratat cu 10 secunde? Hai să le plângem de milă. Să vina alţii, că sunt destui şomeri care pot fi învăţaţi să conducă un vehicul în subteran şi s-au plictisit că viaţa nu mai e aşa frumoasă de când nu mai fac excursii la Bucureşti
  • stopbadware nu e o idee aşa bună. link
  • cum să aveţi un comportament decent pe yahoo messenger? link
  • o reclama la zune.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

6 comentarii

  1. iar TT ?! cind a mai folosit audi james bondul ?!
    oricum masina initiala a fost un aston martin.. si a ramas asa mult timp.. apoi a fost bagat laba de z3 din motive de $$$ :D

    00
  2. Unii au scris ca au fost vazute si o Dacie Solenza si Daniela Nane:))

    00
  3. NOU
    #3

    pai trenurile nu sunt sincronizate din cauza lor? or sta si ei in plus la depou vreo 2-3 minute sa faca un pipi lung si sa traga o tigara scurta dar tot din cauza noastra nu merge sincronizarea… ca suntem multi, multi! la Romana sta vreo 5 minute pana pleaca… nu’i mai opreste nimeni pe copiii care dau la ASE?

    00
  4. Stii zoso, incep sa cred ca tu esti genul de om care ar pune mitralierele pe grevisti, cum se intampla pe la inceputurile secolului XX, in america si aiurea…

    G.

    00
  5. Constantin Nimigean, la Romana se sta asa de mult pentru ca statia este curba si nu exista vizibilitate de-a lungul trenului. Nea gigel trebuie sa faca o tura pana la jumatatea lui pentru a se asigura ca nu e vreun tampit prins intre usi :B

  6. NOU
    #6

    Stiu pig. Si de asta… si de faptul ca e stramta statia si dureaza mult pana coboara/urcacaca latorii. (ce’mi plac scuzele astea cand faci o cacofonie)
    Si chiar daca, tot nu e vina lor ca intervalul de timp nu se respecta.
    zic si eu ca zoso nu are dreptate.
    si hai sa nu ne cacam pe noi ca 22 de lei pe luna nu e mult, si ai incluse metrou sigur la 11:30 in Unirii spre ambele directii si siguranta mai mare fata de RATB.

    00

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile