Deși oficial școala s-a terminat, pe unele grupuri de fb ale claselor e forfotă. Citisem și eu, ca voi restul, că vacanță școlară, că nu au bani să dea părinților să stea acasă, și am fost surprins să văd că școlarul familiei era luni pe laptop, cu alți colegi. Nu se face oficial școală, se dau fișe, să aibă copiii activitate în vacanță. Și copiii vor, nu toți, dar destul de mulți.
Iar părinții sunt surprinși. Am scrollat prin grupul lui și am văzut destui părinți mirați că există dorință, de parcă nu ar fi logic că vor să se mai vadă și să se mai audă, după atâtea luni de stat singuri.
Luați-vă copilul în brațe mai des în perioada asta. Are nevoie.
Aparent, fără legătură. Acum vreo 15-20 de ani, mergeam la tenis cu un puști mai mic cu 4 ani decât mine. El era în clasa I și luni făcea tenis, marți șah, miercuri dansuri, joi înot, vineri ceva instrument. Mama lui era așa de mândră de copilul ei și cât de multe face el. Copilul era din ce în mai obosit și mai sictirit, dar mergea înainte, fără să comenteze.
Si acum e tenisman, sahist in timp ce danseaza in piscina dupa care trage un pian?
Sau freaca un excel la un birou?
E boschetar
a luat-o pe alcool si droguri si pa pa
Nu mai știu, au trecut anii. Ce m-a șocat, era cât de fericită era mama lui, când juca tenis. Copilul părea foarte trist și stresat, mama era în culmea fericirii. Plecau acasă, ea fericită, el deloc. Antrenoarea lua banii și aia era. Tot ce îmi aduc aminte e că antrenoarea a zis o dată că e obosit și că nu mai faci față. Dar după nu ne-am mai intersectat.
Extrem de mulți părinți vor să facă din copilul lor un mic briceag elvețian. Și asta cât mai repede. Cursuri de șah ”să fie deștept”, de pian, balet, dans de societate, judo, robotică, germană, tir… Practic copilul ăla are viața calculată la secundă și nu se mai poate bucura de ea. Am văzut vreo două rezultate din acestea ajunși adulți, pe la 22-25 de ani. Oamenii nu-s OK deloc. Stimă de sine scăzută, tulburări de personalitate, anxietate crescută, depresii. Și toți sunt super-confuzi și nu pot funcționa în societate, că părinții au fost prea preocupați să-i convingă să țină vioara regulamentar decât să-i lase să socializeze cu covârstnicii, să deprindă de la ei ”social cues”. După care tot aceiași părinți se miră că e ceva în neregulă cu ăla mic și nu pricep de ce; doar uite – câte i-au oferit ei. Dar hei – ce mișto cântă ăla micu’ la vioară…
Mie îmi lasă un gust amar ipocrizia unor părinți. Pe vremuri, școala pentru ei reprezenta chiulangeala, ștocăreala, uitatul la sânișorii mici și fermi a colegelor, fumatul în WC-uri.
Nu generalizez, tocmai de aia am ținut să precizez ,,unor,,. Mai erau și care veneau la școală să învețe ceva.
Și exact așa se văd odraslele obligate să facă toate rahaturile de care nu a fost curios nici tac-su, nici mă-sa.
Obosite, palide, fără chef, cu mintea în cinci părți. Să facă multem, să fie om mare.
O discuție sinceră cu ce vrei să faci, fă ce îți place , dar fă nu te trage pe hemorizi, că altfel ajungi un looser că mine, cred că e mai de efect. Un instalator bun e de preferat unui boem cu TBC și ciroză la 40 de ani.
Am auzit asta direct din gura unei mămici : eu nu am vreun talent și nu am făcut vreo activitate extrașcolară când eram de vârsta ei, acum vreau ca fata mea să facă tot ce nu am putut eu să fac.
in cercul meu de parinti discutia e alta: copiii sunt mici si se prefera sa li se faca cate o activitate zilnica la modul „hai sa incercam si asta” ca poate ii place sau nu. Aia normali la cap abandoneaza/schimba activitatea daca copilul nu are nici o placere dupa 4-5-6 sedinte sa zicem de … tenis. Alternativa e ca copilul sa stea la tv/calculator/telefon in timpul in care nu ar avea o activitate. Si vorbim de 1h/zi…are rest cacalau in restul timpului din zi sa faca si altceva gen jucat cu prietenii in parc. So.. ideea de a-l duce zilnic undeva nu e neaparat rea, dar sa nu ai pretentia de a-l face campion la ceva-ul ala. E vorba de activitate si obisnuita cu un program si o rutina samd
Ce te-a pacalit scolarul cu fisa de activitati 😅
Erau toti online pentru ca voiau sa organizeze un meci de Counter
Rocket League, numai moșii mai joacă CS
Bun si asta, doar este vacanta. Cred ca Vali ar fi mandru de junior daca ar baga un Counter asa de 2-3 ori pe saptamana.
Fortnite
CS joaca nostalgicii, mai nou Tarkov, Fortnite, Call of Duty
@G., Tarkov-ul ala nu e chiar asa de usor. :))
Deloc
Paradoxul 1342235143 in educatia romaneasca: parintii trateaza scoala ca un loc unde scapa de copil 8 ore pe zi, dar se asteapta sa iasa olimpic international, premiant si devreme acasa.
Si am observat ca cu cat e parintele mai nemultumit de situatia profesionala, cu atat preseaza mai mult copilul. Alcoolicul care doarme in sant bate copilul pt ca nu e bun la scoala. A se vedea arhetipul parental romanesc, Ilie Moromete
Stai putin ca Ilie Moromete e mult mai subtil decat atata.
Dimportriva, pentu Ilie Moromete scoala are importanta mai mica decat munca pamantului, ceea ce e taman pe dos de „asteptarile” mentionate de colegul mai sus.
Pe urma, Ilie nu e adeptul bataii decat in situatii limita. II bate cu ciomagul pe Paraschiv si pe Nila tarziu in film, cand ii ajunge rabdarea la capat, cand ramane fara argumente in a lupta cu prejudecatile pe care sora-sa Maria le baga in capul celor doi prostovani.
Si in final il duce pe Niculaie la internat, asta ca sa nu pomenim de cat de mandru ramane cand, surprins, isi da seama ca baiatul sau are talent la invatatura si ia premiul I (ii da palaria lui! stim doara ca palaria aia il defineste) „Uite-l ma cum sta cu palaria aia, nici nu stie s-o poarte, ca n-a avut pana acum palarie”. E o scena emotionanta pentru un tzaran cu maini aspre.
Deci l-as plasa pe Ilie Moromete mult deasupra tzaranului tau mediu.
In Morometii I totzi tzaranii cu care interactioneaza Moromete sunt interesanti, de prosti vocali dam doar in Morometii II (Bila, Mantarosie – prototipul prostilor agresivi).
Morometii e o fresca faina si n-am putut sa las necomentata opinia ta, mai ales vazand ca strange plusuri
Hash interesanta digresiune
Mi-a placut Marin Preda, Morometii cel mai putin pt ca era „obligatoriu” , si personal daca imi impui ceva cu japca, mai rau ma intarati :)) tin minte vag despre ce e vorba, mai mult m-a marcat Delirul, continuarea de la Morometii, cu fratii care devin bloc-agii
Am remarcat total empiric cati Morometi sunt printre noi si astazi. Anyway, nu mi-a placut umanul si se vede :))
Sunt curioasa cum va evolua generatia de azi peste 30 de ani
@Sab: ar trebui sa recitesti Morometii cu ochii de adult. Ilie Moromete e un personaj inteligent, profund, n-ar fi rau deloc daca ar fi multi Morometi printre noi.
Al doilea “i” din “atentii” grinds my gears…
Ia o votca si se rezolva. Nu gramatical, dar nu iti mai pasa
S-a rezolvat cu ficatul intact. Vali tine la sanatatea mentala a cititorilor.
Abia astept sa mai creasca ala mic si sa scriem cod C++ impreuna. Si sa dam ./configure, make && make install pentru a recompila kernel-ul.
Eu maine particip cu al meu la un training de machine learning cu scripturi python. C++ stie deja, olimpic la info. E clasa 9-a.
Eu am poștit un joint cu fi-miu la 18 ani. Suntem mai săraci cu duhul, nu ne știm cu ce ai pomenit tu mai sus. E periculos ?
Poate seamănă cu mama și scăpa 😀
@Paco nu e asa periculos, dar daca nu stii ce faci cu pointerii o sa iti dea multa bataie de cap
@Skyler, din ce zonă geografică sunt ăștia din Clanul Pointerii ? Să îi recunosc după accent.
Mie mi-a plăcut fizica, așa că i-am canalizat și pe copii cu laboratoare ad-hoc.
– principiile de bază ale mecanicii: trasul cu praștia
– undele sonore: râgâitul
– optica: aprinsul frunzelor cu lupa
– macanica fluidelor: tub și cornete
@Gupi, când o să aibă 16+ ani, grijă mare la mecanica fluidelor. Sunt niște capitole acolo, mamă, mamă, mai ales orele de laborator.
mda, alea doua capitole grele: diluția şi poluția!
Gupi, corect. Datul la buci = principiul actiunii si reactiunii, forta de frecare, ceva fenomene termice si, cum zice adyzah, mecanica fluidelor, poti sa studiezi doua-trei carti acolo
Pleznitul feselor – unde sonore, in fine, nu mai insist 
Cum bine spune un antecomentator: „briceag elevetian”! Bai toti, dar toti din bula mea isi imping copii la maxim. Copii care de la varsta de 3-4 ani sunt impinsi/fortati catre nenumarate activitati – engleza musai, inot (e bun, dezvolta corpul), pian, tambal sau ce mai trece prin capul parintelui, echitatie e la moda pe la corporati, etc. Toate deodata. Frustrarile se neimplinirile din tinerete ale puriilor de acum se rasfrang asupra copiilor. Copilarie un pic furata. Cu supraveghere, copilaria trebuie lasata sa fie copilarie. Cu inocenta si naivitatea ei. Copii impinsi spre maturitate prea devreme.
Țambal? Mamă! Acum îmi dau copilul, unde sunt cursuri?
Bine remarcat. Si ai meu au incercat, nu prea le-a mers pt ca i-am luat drept contra-exemplu. Nu am copii, daca as avea i-as duce la teste de aptitudini si as marja pe asta + un hobby la alegere . Tot ce vreau sa realizez fac eu, copilul cu visele lui
Ma, poate nu toti aia trimisi zilnic la ceva sunt nefericiti…. mai sunt si unii activati, si vorbesc aici din experienta mea de fost copil.
Jack of all trades, master of none…
Pur si simplu aveam atentia scurta si vroiam sa incerc de toate…si aia …si aia…Doar ca mi se parea mie interesant. Vedeam un campionat de ..orice… la televizor?
Eh….cine vroia de luni la” insert activitate dubioasa aici”.
Problema e ca dupa 2-3-6 luni cand disparea factorul de noutate, invatam bazele si pe urma incepea partea aia cu munca…Hop, imi pierea si mie cheful.
Noroc ca pe vremea mea mersul la sporturi era oarecum gratis, ca-i aduceam altfel pe ai mei la sapa de lemn. Pana la urma s-au enervat si mi-au zis ca daca nu ma tin cel putin un an de o chestie altceva nu mai pup inca un an….
Inca regret ca n-am invatat de mic sa cant la un instrument, ca deh…aia chiar costa si se gasea greu plus ca aveam vecini sensibili.
Problema e ca am ramas cu meteahna si la maturitate, si adun incet incet tot felul de angarale pe care le folosesc de 2-3 ori si se umplu de praf.
De-aia zic…or mai fi si din astia.
Python-ul ăla nu-i periculos ? Începeți cu o șopîrlă ceva 😀
buna duma asta. O sa o tin minte
… pe de altă parte, se întâmplă o chestie cu copii noștri (și nu cred că e doar al meu, că am auzit de la mulți aceeași problemă). Au atât de multe oportunități, încât nu fac mai nimic cu plăcere. Noi și dacă suflam un cornet de hârtie toată ziua, băi, în mintea noastră eram Rambo. Dacă băteam o minge, apăi dădeam în ea până pocnea, alergam de ne scuipam plămânii.
Cei de acum se plictisesc repede, și aici apare problema părintelui: cât tragi de el ca să nu fii genul ăla care vrea să-l facă bun la toate? Eu trec prin chestia asta și v-aș sugera să nu fiți chiar ăla care zice ”eh, dacă nu vrea, asta e”. Al meu a avut întotdeauna de ales, gen ”Vrei să încerci aia?” și zicea ”da”, dar la început parcă se ducea doar ca să bifeze cartela, o blazare soră cu leșinul. Am insistat și la tenis și la ski și de abia după câteva ședințe a făcut ”click” și a început să tragă puțin de el. Dacă eram prea relaxat, aș/ar fi abandonat și ar fi avut doar de pierdut.
Citeam acum cativa ani un articol al unui psiholog, si zicea acolo o chestie care m-a frapat: copiii au nevoie sa se plictiseasca, pt ca atunci li se trezeste mintea creativa, isi inventeaza jocuri, isi descopera pasiuni. De-aia e o tampenie sa-i organizezi fiecare minut al zilei, pana si joaca, cum se joaca/cu cine se joaca e organizat si supravegheat de parinti. Poti sa duci copilul la o activitate, hai doua, in special daca si-a manifestat dorinta si e interesat de chestiile alea, dar mai mult zau ca nu are sens.
@deea, da, știu teoria și pot să fiu parțial de acord cu ea, poate blazare era cuvântul mai potrivit (un fel de plictiseală rea). Se apucă de niște lucruri și apoi își pierd interesul, deși erau semne că exista ceva conexiune acolo. Și chestia asta mă seacă pentru că te gândești ca părinte că așa o să fie toată viața.
Avea 8 ani, m-am uitat cu el la un canal de YT al unui tip care făcea hărți pentru jocuri. Băi, după 20 de minute, îl văd că dispare în camera lui și după o oră vine cu o chestie de m-a lăsat paf, noi în familie având talent zero la desenat. A fost așa de mișto că i-am trimis-o și ăluia, am zis că poate-s eu subiectiv. Ei, s-a mai prostit pe tema asta vreo câteva zile, după aia s-a plictisit, oricât i-am mai băgat eu apropouri. Genul ăsta de ”plictiseală”.
@Adyzah, e cumva valabil și pt adulți, cu cât ai mai multe opțiuni, cu atât e mai greu să alegi.
Și parcă te-ai imprăștia în 10 chestii să încerci cât mai multe.
sunt curios dintre cei care comenteaza cati au copii … de gimnaziu macar …desi ideal a fi liceu
Ce relevanta are? Realitatea e diferita cand ai copii, sau ce? E ok sa-ti proiectezi propriile lipsuri asupra copilului, sa ai un copil nefericit si imbuibat cu enspe cursuri, sa il inscrii in competitii pe care nu le-a solicitat, doar ca sa te simti tu mandru, ca parinte (prost) ce esti?
ai dreptate, nu are nicio importanta, totul e sa stii in teorie cum stau lucrurile …si sa-ti dai cu parerea despre asta
Si cu comentariu asta ai caractrerizat 90% din cititorii de pe aici (dovada si minusurile luate). Oameni care se pricep la tot, 90%nativ, 10% de pe net.
Azi as fi luat in brate asistenta unui medic. Ma gandesc ca e si ea copilul cuiva …
Cand eram mic imi doream sa am un tata caruia sa-i placa sportul mai mult, ca sa ma impinga de la spate cum vedeam la colegii mei. am facut multe sporturi in copilarie iar cu doua am excelat pana la nivel de juniori (15-16 ani). si cred cu tarie ca altfel ar fi fost destinul meu daca macar unul dintre parinti ar fi fost implicat mai mult in pasiunea asta a mea pt sport, sa ma impinga mai mult de la spate. nu, nu am avut parinti indolenti, doar ca puneau accentul mai mult pe invatatura, pentru ca ”tu poti, mama, mult mai mult decat arati”.
mie mi-ar fi placut sa fie in sport sustinerea asta. ‘nfine, asa o fost…am crescut mare, am avut io copii si o fost randul meu sa-mi arat sustinerea fata de ei. pe primul, aveam de gand sa-l imping spre toate sporturile posibile si imposibile, sa-si aleaga unul care i-o fi placand, apoi il sustin, numa sa-l vad ca vrea. la fotbal, pe la vreo 5-6 ani, toti fugeau sa dea gol numa al meu statea portar. :)))) privea floricelele de pe teren intocmai ca si Ferdinand. a fost relevant pt mine, ca pe copchil trebuie sa-l lasi sa faca ce-si doreste, tu doar sa-l canalizezi, sa-l incadrezi, sa-i arati sustinerea ta. peste 2 ani, si-o ales singur basketbalul si a excelat pana la nivel de colegiu in NA. cu asta micu’ o fost mai usor, ca-l avea deja model pe fra-su mai mare si nu a mai avut nevoie de nicio impingere, nicio canalizare. a venit de la sine. sa vedem pana unde…ce voiam sa zic? copiii trebuie lasati sa-si aleaga singuri ce le place sa faca, si nu impinsi pt ca asa trebuie, trebuie doar sustinuti, incadrati si daca ei sunt motivati si talentati vor ajunge exact cat de sus pot sa ajunga. nici mai mult nici mai putin.
eu am facut balet si pian de la 4 ani, ambele semi-profesionale. mergeam sambata dimineata la lectia de pian, apoi la repetitii balet la pranz. eram rupta in gura si ai mei credeau ca asta e directia buna pentru un copil. nu puteam sa ies afara, pentru ca aveam de repetat partitura de Diabelli, sau trebuia sa ma odihnesc pentru a ca doua zi dimineata eram unul din fluturasii din baletul ‘flautul fermecat’.
fii-mea are 3a10l. ea a cerut singura la inot si dans acum 4 luni, pentru ca la gradi avea copii care se duceau la inot si ea nu intelegea de ce nu poate. a venit acasa urland ca vrea sa inoate si sa danseze si a doua zi am inscris-o.
pana atunci, nu avea nici o alta activitate in afara de miscare multa afara. multi parinti m-au intrebat: ‘si nu o dai la balet/inot/gimnastica/pictura/insert any activity here’? la 2 ani!! i-am intrebat inapoi de ce isi duc copiii la toate activitatile. iar raspunsul unanim a fost: ‘tre sa il tinem ocupat, altfel vine peste noi si ne oboseste si nu avem mereu timp de el’.
In familia in care am crescut, parintii mei, oameni simpli, au fost mult prea increzatori in sistemul institutiilor de educatie, ca si cum era de ajuns sa urmaresc parcursul scolar ca sa am cel mai mare succes in viata. Nimeni nu m-a invatat sa realizez ce imi place. In clasele primare a trebuit sa fac o criza ca sa ma lase la tenis si in generala tot criza ca sa pot accede la examenul de intrare intr-o clasa de engleza intensiv. Ce stiu despre viata si lume am cam aflat pe cont propriu si am realizat destul de tarziu ce inseamna educatia individuala. Cred ca e bine cand copilul e indrumat de parinti la varste fragede sa expermineteze cat mai multe activitati. Va sti la un moment dat ce sa aleaga, sau de ce nu a ales nimic. Copii nu trebuie obligati sa urmeze cu strictete o disciplina de la varste fragede, chiar daca in unele cazuri asta ar putea fi benefic pentru cei mai inzestrati, dar cred ca scopul parintilor este sa ofere ‘Hrana afectiva’, siguranta si sa participe la crearea unui skillset de baza cat mai cuprinzator, care sa ii serveasca progeniturii in viata personala.