Protestele apolitico-politizate

Foarte bună retorica lui Ciprian Șiulea:

Al doilea lucru prost care s-a întâmplat cu protestele este că ele s-au politizat. Asta nu e prost din cauză că protestele ar trebui să rămână apolitice etc. Dimpotrivă, ar fi bine să fie cât mai politice, dar în cazul nostru s-au politizat apolitic, ca să spunem aşa, adică pe vechea axă perdantă a antipoliticii, a respingerii mecanismului politic ca atare, a ideii că politica este inerent coruptă şi mizerabilă etc. În mod deloc surprinzător, această orientare a fost încurajată de oamenii de bine de care vorbeam, pentru că intelectualii, jurnaliştii şi chiar politicienii de genul ăsta prosperă enorm prin acest tip de discurs. (sursa)

Și lovitura de grație:

…să nu uităm niciodată cât de splendide dar lipsite de efecte au fost protestele de la începutul lui 2012. Cui foloseşte căderea unui prim-ministru, dacă asta nu aduce nici o schimbare politică reală? E doar o insignă sclipicioasă inutilă, o mostră de idealism de alt tip decât cel necesar în militantismul social care trebuie neapărat să ajungă şi la politică.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

10 comentarii

  1. mihai neamtu se stieee

  2. Heil Neamțu!

    00
  3. Este o prostie ce spune nenea ăla şi ce susţii tu. Fiindca dacă problema este că întreg sistemul este putred, atunci trebuie să-i dai jos pe reprezentanţii acelui sistem găunos. Şi dacă nici următorii nu vor fi mai breji, next. Şi tot aşa. Scheletul îl păstrezi, în schimb.

    Apoi, cum credeţi că poate apărea vreo schimbare dacă politicienii nu-şi respectă promisiunile elementare!? Toţi, dar absolut toţi din ultimul deceniu (de când urmăresc eu treaba) au ratat sistematic promisiuni importante. Luaţi programul de guvernare al lui Boc sau al lui Ponta şi vedeţi ce SF pare totul când te uiţi la promisiunile lor.

    Number 3: vezi aici ce zice nenea Anghel din ZF. De-asta trebuie să ceri demisia unor oameni şi să te revolţi:
    https://www.zf.ro/opinii/un-fapt-banal-un-primar-condamnat-se-intoarce-triumfator-din-puscarie-la-primarie-unde-e-stirea-11366063

    00
  4. fara securitatea statului ar fi anarhie

    00
  5. Prostovanii din piata inca nu si-au dat seama ca fara partide politice nu se poate dmocratie. Sa ai un parlament de 500 de independeti politic ar fi pur si simplu anarhie.

    00
  6. „vechea axă perdantă a antipoliticii, a respingerii mecanismului politic ca atare”
    Păi parcă în democraţie poporul are dreptate, nu?
    Sau are dreptate doar când alege cine să îl jefuiască în următorii patru ani?
    Dacă nu vrea să fie jefuit e perdant?

    00
  7. NOU
    #7

    arhi despre mihai neamtu. hai ca-i buna ! stim, e basist si trebuie impuscat. patru. urmatorul…

    00
  8. Am citit tot articolul. Întreb și eu, pe retorica autorului, dar cui foloșete în funcție un prim ministru care pierde actele cheie, în momentele cheie? (giving a finger)

    00
  9. „… Cui foloseşte căderea unui prim-ministru, dacă asta nu aduce nici o schimbare politică reală?…”

    La noi, schimbari politice reale nu s-au intamplat nici in 22 decembrie 1989. Asa ca ce pretentii sa avem dupa manifestatiile de la inceputul anului 2012. Dar caderea unui prim-ministru este totusi o mare realizare, asa ca sa nu o bagatelizam. Da, nu a fost o schimbare majora politica fiindca i-a urmat un alt prim-ministru care a continuat pe aceeasi linie, dar peste putin timp s-au intamplat mai multe…

    00
  10. @androidul cu sobolani – dude, Neamtu e noul Vadim. Nu e vorba de orientare politica, e vorba de gesturi gen invartit funie de usturoi sau punguta cu doi bani care te fac sa te intrebi daca nenea e intreg la cap sau uita sa-si ia medicamentele. In alta ordine de idei, daca vorbesti cu 2-3 oameni din ‘partidul’ lui vei vedea ca e exact ca Vadim – eu sunt alfa si omega, voi sunteti niste loseri norocosi ca am intrat in viata voastra etc. Astept sa il aud spunand cum Ponta a luat mita 3 tone de aur ca sa-l numesc oficial noul Vadim – nu cred ca mai dureaza mult…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)