Prostiile lui Cristici: Zeul Celibidache

Prima dată când am auzit de Sergiu Celibidache a fost prin anii ’90. Un interviu/reportaj la TVR cu el, în care îi făcea proști pe români.

E posibil sa fie chiar interviul acesta:

Mi s-a pus pata că e un nenorocit, iar treaba asta a durat până anul trecut.
Ironic, nu?, când eu însumi îi fac azi proști pe români.
Diferența între mine și Sergiu Celibidache, pe lângă faptul că eu sunt un nimeni, este că eu argumentez foarte mult de ce îi fac proști pe români. El nu prea. Sau nu înțelegeam eu ce spune. De fapt, asta era, nu înțelegeam ce spune.
Au trebuit să treacă 25 de ani peste un copil pentru a înțelege, pentru a crede că înțelege ce spunea Sergiu Celibidache.

În pandemie, căutând algoritmul perfect de compresie a fișierelor din FLAC în m4a, am dat mai mult de muzica clasică. Era pomenită acolo ca un etalon de muzică “cu range mare de frecvențe”, unde algoritmul de compresie e foarte important. La muzica tip mumble rap poți compresa și cu un cartof, că nu se prinde nimeni, dar la muzica clasică e altă poveste. Atât de altă poveste încât am abandonat ideea de a compresa muzica clasică.
Dar nu despre asta e vorba acum (pot scrie un mic text si despre asta, două săptămâni tot am citit și urmărit tutoriale).

Descoperindu-l pe Sergiu Celibidache, altfel decât prin interviurile și reportajele de la televiziunile din România, îmi dau seama ce mare om era.
Despre opera lui de dirijor știe toată lumea, eu vorbesc de el ca om.
Avea o răbdare extraordinară cu orchestra, cu elevii, iar asta spune enorm despre el.
Iar dacă te face prost Celibidache, zi mersi că te-a băgat în seamă, că oarecum contezi pentru el; are Sergiu Celibidache opinii despre tine! Deja e un plus.

Îi făcea proști pe toți. Apoi spunea “Nu sunt fatalist, sunt realist.”

 

Aș vrea ca Sergiu Celibidache să mai trăiască, aș vrea să merg personal la el, să mă milogesc pe la uși să îl conving să dea voie să îi înregistrăm opera.
N-a vrut. “Experiență sălii nu se poate înregistra pe ceva stereo, nu e suficient. Avem zeci de instrumente, nu ajung două difuzoare pentru a descrie experiența mersului la concert în sală. Eu nu dirijez, eu creez o experiență.”
Aveți dreptate, maestre, dar acum suntem în 2021, avem Dolby Atmos!
Ce veți lăsa urmașilor!?!?

Dacă nu era înregistrat clandestin, fără acordul lui, nu ar fi rămas decât vorbele, nu și arta.

Sergiu Celibidache e un încrezut care îi face proști pe români!” – așa gândeam în anii 90.
Totuși, atât de plin de el încât să nu “se laude”, încât să nu ardă de nerăbdare să se dea rotund peste timp, înregistrând ca un grandoman orice ar fi făcut?

Într-un interviu a fost întrebat ce va rămâne după ce moare el?
“Nimic”, a spus. “Acesta e cursul vieții. Va rămâne nimic.”
Apoi a întrebat-o pe reporteriță:
“Dar din frumusețea matale ce va rămâne? Poze. Amintiri. Acesta este cursul vieții.”

Sergiu Celibidache a fost printre primii dirijori – dacă nu primul – care nu lucrau cu partitura în față. Dirijau din memorie. Acum e normă “clasică”, obligatorie, să dirijezi fără partitură. S-au luat după zeul Celibidache.

Avea două unități de măsură: “cât cere dirijorul” și “cât poate orchestra”.
Spunea: “Această orchestră, dacă ar cânta la maximum cât poate ea de bine, ar fi cam 60% din cât e nevoie, de fapt.”
La un moment dat era fericit că a scos 110-120% din ce putea orchestra, dar era 70% din cât și-ar fi dorit el: “Atât pot ei. Sunt mulțumit, am scos mai mult decât puteau ei.”
Văzându-l cum explică muzica, cum îi învață pe tineri cum să cânte, mi-am dat seama că nu am avut niciodată un profesor la fel de bun.
Eu îi credeam pe italienii care mi-au predat “politehnica” cei mai buni profesori. Nu. Nu sunt. Diferența între ei și Sergiu Celibidache, ca profesor, este ca Celibidache își dorea foarte mult să NU scoată “roboți care cântă”. Lucra și lupta cu oamenii să simtă, nu să reproducă.
Da. Și la matematică se poate la fel. Dacă am simți matematica și fizica, am fi genii. Am crea ceva nou.
Noi la școală suntem niște roboți care învață ceva, cu ideea de a reproduce cândva. Nu. Un profesor bun nu face asta. Un profesor de mate nu te învață mate, te învață cum să gândești. Un profesor de fizică nu te învață fizica, te învață să vezi lumea…
—-
45 de minute pe care trebuie(!) să le ascultați.
Și nu vorbește numai despre muzică, eu am auzit ce spune el ca o discuție despre tot poporul român.
După aceste minute am gândit că drama poporului român este că nu avem exemple de urmat. Creangă, Eminescu, tot ce învățăm în școală sunt oameni morți de peste 100 de ani.
Dar azi, acum, ce facem, ce pregătim pentru generațiile următoare? Cine va popula cărțile de istorie, de literatură, peste 50-100 de ani?
Se plânge lumea că poporul român dispare, că scade populația.
Întreb sincer: Ce mai e poporul român? Unde mai e, cine e?
Gândiți sincer, fizic, realist… Ce e românesc, în afară de sângele vostru? Atât? Cam puțin. Uitați-vă în casă, ce aveți din România? Uitați-vă la conținutul media: ce e din România? Ce procent de muzică pe care o ascultați e românească? Cât film românesc? Câtă literatură română citiți?
E grav, e dramatic, e trist.
—-
Ravel – Boléro. Sergiu Celibidache 1971  (catalogată “cea mai cea” interpretare a Boléro de Ravel)*
Prokofieff – Classical Symphony (Rehearsal) – Celibidache, MPO (1988) (mostră de profesor/dirijor)  comentariu – Rehearsal without score is something of a stunt. Impressive!
—-
Până căutați alte interviuri și înregistrări – care sunt cel puțin la fel de valoroase cât și muzica dirijată de el – las un text luat de pe pagina lui Nicolae Uszkai:
S-a întâmplat în 28 iunie1912: S-a născut dirijorul Sergiu Celibidache (n. Roman, județul Neamț- d. 14 august 1996, La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret, Franța); a dirijat pe toate marile scene ale lumii; director al mai multor orchestre de prestigiu: Berlin (1945-1950), Stockholm (1962-1971), Stuttgart (1972-1982) şi München (1979-1996); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992).

La șase luni de la nașterea sa, familia Celibidache se mută la Iași – unul dintre cele mai importante orașe culturale ale României. La vârsta de 4 ani, Sergiu Celibidache începe să cânte la pian, iar mai târziu ia și lecții, nivelul său școlar fiind unul excelent. La vârsta de 18 ani s-a produs ruptura de tatăl sau, Demostene, un influent ofițer de cavalerie şi prefect al regiunii, care prevăzuse pentru fiul său, înzestrat cu o inteligență ieşită din comun, o carieră politică. Însă Sergiu Celibidache voia cu orice preț să devină muzician.
În cele din urmă, Celibidache părăsește casa părintească pentru totdeauna.
A studiat matematica, filozofia și muzica în Iași, iar după despățirea de familia sa și-a continuat studiile la București, câștigându-și existența în calitate de pianist corepetitor la o școală de dans. După stagiul militar (1935), Sergiu Celibidache se mută la Paris și își continuă studiile acolo.

Într-una din zile, ascultă la radio un cvartet de coarde de Heinz Tiessen și este într-atât de entuziasmat încât compune propriul cvartet de coarde și i-l trimite lui Tiessen. Tiessen, profesor la Facultatea de Muzică din Berlin, remarcă potențialul muzical deosebit al lui Celibidache şi îl invită la Berlin. Celibidache dă curs invitației lui Tiessen și învață în cel mai scurt timp limba germană, urmând apoi să se înscrie, în Berlin, la Facultatea de Muzică a Universităţii Friedrich-Wilhelm.
Printre profesorii săi se numără Tiessen (compoziție), Hugo Distler (contrapunct), Kurt Thomas și Fritz Stein (teorie), Eduard Spranger și Nicolai Hartmann (filozofie), Arnold Schering și Georg Schunemann (muzicologie), Walter Gmeindl (dirijat). Curând, Celibidache începe să urmărească concertele și repetițiile lui Wilhelm Furtwangler în Berlin.

Un alt contact marcant pentru Celibidache în Berlin, în 1939, este întâlnirea cu preotul budist, germanul Martin Steinke (Dao Jun), care îl introduce în budismul-Zen și de care îl va lega o frumoasă prietenie. Sergiu Celibidache este nevoit încă de tânăr să se întrețină singur și pentru a-și câștiga existența în 1940 lucrează, printre altele, ca pianist corepetitor al unui dansator, acompaniindu-l în turneele sale. El se dedică însă în continuare compoziției propriilor lucrări, dar începe și să dirijeze; pentru început, corurile lucrătorilor feroviari și ale controlorilor de tramvai. La acel moment, el se consideră întâi de toate compositor.

Primul lui angajament ca dirijor permanent l-a primit în anii 1941-1942 la ansamblul de amatori „Orchester Berliner Musikfreunde” („Orchestra prietenilor berlinezi ai muzicii”), cu care a susținut cel puțin 7 concerte publice și căruia i-a dedicat și o compoziție de probă.Încă de la început, Celibidache uluiește prin memoria lui extraordinară, el cunoscând toate lucrările dirijate pe dinafară. În plus, Celibidache a organizat concerte camerale sub bagheta să cu un ansamblu de studenți ai Facultății de Muzică din Berlin – printre altele s-au interpretat atunci Concertele Brandenburgice de Bach. Realizările sale impresionează încă de timpuriu, dat fiind că profesorul său Heinz Tiessen specifică, într-un interviu al acelor timpuri, că dirijorul său preferat, pe lângă Furtwängler, este Sergiu Celibidache!La finalul anilor de studiu, Celibidache scrie o lucrare de doctorat despre „Elementele formative în tehnica de compoziție a lui Josquin des Preş” („Formbildende Elemente în der Kompositionstechnik Josquins des Preş”).Condițiile de trai în Berlinul celui de-al doilea război mondial au fost pentru Celibidache, sărac aproape dintotdeauna, deosebit de tensionate; nu avea bani aproape deloc, slăbise extrem de mult și a făcut față acelor vremuri doar mulțumită ajutorului altruist al cuplului de lucrători de tramvai, de la care primise de ani de zile o cameră (în cartierul Berlin Halensee, în Eisenzahnstraße 26a). Sergiu Celibidache era considerat un student cu aptitudini speciale în țara sa natală, România, astfel că nu a fost chemat de la Berlin pentru a lupta în război. I s-a permis continuarea studiilor la Berlin pe durata celui de-al doilea Război Mondial.

Cum profesorii au fost nevoiți să-și părăsească posturile din cauza războiului, Sergiu Celibidache a predat chiar propriilor colegi diverse discipline.
În această perioadă, a dus o luptă pentru supraviețuire, fiind lipsit de hrană și făcând slalom printre bombardamente.
Prima apariţie semnificativă a lui Celibidache după război ca dirijor este într-un concert din 11 august 1945 cu Orchestra de Cameră din Berlin. La scurt timp după, ia parte la un concurs de dirijat, organizat de Orchestra Radio din Berlin (Rundfunk Sinfonieorchester Berlin) pe care îl câștigă cu brio, având pe atunci doar 33 de ani.În acest timp, Orchestra Filarmonicii din Berlin se confrunta cu faptul că dirijorul șef Wilhelm Furtwängler fusese exilat până la terminarea procesului său de denazificare iar dirijorul interimar, Leo Borchard, decedase recent. Astfel, fiind în căutarea unui dirijor deopotrivă competent și fără implicații politice, orchestra îl remarcă pe Celibidache și îl invită la un prim concert pe 29 august 1945.
Orchestra a fost convinsă de modul de lucru ambițios al tânărului român, alegându-l în octombrie 1945 ca noul său director muzical. Din această colaborare au rezultat finalmente 414 concerte atât în Berlin, cât şi în turneele întreprinse în toată lumea.În 1946, în prima stagiune cu Orchestra Filarmonică din Berlin, Celibidache a dirijat nu mai puțin de 108 concerte. În același an are loc și prima întâlnire cu Wilhelm Furtwängler în Berlin, concomitent începând corespondența dintre cei doi. Celibidache începe să predea la Institutul Internațional de Muzică din Berlin.În 1948, Celibidache conduce pentru prima oară o altă orchestră de vârf – London Philharmonic Orchestra.
În acel an are loc și primul turneu de după război în Anglia al Orchestrei Filarmonice din Berlin.De asemenea, în acel an s-a semnat și primul (și singurul) contract de înregistrări al lui Celibidache cu renumitul producător Walter Legge. Din acel moment, după ce a ascultat sunetul fad, Celibidache nu a iubit niciodată înregistrările, preferând caracterul direct al concertelor live. El considera că înregistrările împiedicau implicarea ascultătorului în muzică și nu puteau oferi decât o reprezentare deformată a realității.
Începând cu 1949 Celibidache este dirijor-invitat, căutat în toată lumea, el dirijând orchestre în Austria, Italia, Franţa, dar și în America Centrală și de Sud. În același an se presupune că i-a fost oferit postul de dirijor al New York Philharmonic Orchestră, Celibidache refuzându-l din considerente artistice.
La cinci ani după încheierea procesului de denazificare, Wilhelm Furtwängler preia în 1952 din nou oficial poziția de dirijor șef al Orchestrei Filarmonice din Berlin, iar Celibidache rămâne atașat orchestrei.
În 1953 Celibidache primeşte Premiul Berlinez de Artă pentru Muzică („Berliner Kunstpreis für Musik”). În acelaşi an are loc ultimul lui concert cu Orchestra Scala din Milano, precum şi penultimele din cele doar cinci înregistrări ale lui Celibidache,Un an mai târziu, în 1954, pentru meritul său la refacerea Orchestrei Filarmonice din Berlin după război, Celibidache este onorat cu o decorație specială, Crucea de Merit a Republicii Federale Germania. Dar acest an avea să marcheze și o lovitură bruscă în cariera lui Celibidache. Pe 29 și 30 noiembrie a mai dirijat un concert cu lucrări de Ravel, Bartok și Heinz Tiessen (Viziuni) cu Orchestra Filarmonică din Berlin, dar acesta avea să fie ultimul concert cu orchestra din acea perioadă. Căci după moartea lui Wilhelm Furtwängler pe 30 noiembrie, orchestra nu l-a ales pe Celibidache, ci pe Herbert von Karajan ca nou dirijor șef care nu avea nicio problemă în a imortaliza concertele sale, dimpotrivă, le susţinea… Pentru Celibidache începe de acum o perioadă care a durat decenii, în care a lucrat cu orchestre din toată lumea, preferând să nu se asocieze cu instituții unde s-ar fi confruntat cu rutina ci să aleagă orchestre care îi ofereau libertarea de a își pune în aplicare toate ideile sale și viziunea muzicală.
În 1955, Celibidache primește Premiul Uniunii Criticilor Germani și continuă activitatea concertistică predominant în Italia, unde dirijează de la Orchestra Scala din Milano, la Orchestra Academiei Santa Cecilia din Roma și Orchestra Radio a RAI. De asemenea dirijează concerte în calitate de dirijor-colaborator în Israel şi Anglia.Celibidache se întoarce în 1957 în Berlin dintr-un motiv special pentru el şi anume acela de a dirija.Dirijează concertul festiv în onoarea aniversării de 70 de ani a profesorului și mentorului său Heinz Tiessen cu Orchestra Radio din Berlin. Acest concert include lucrări de Tiessen precum și a 7-a Simfonie de Beethoven.În anul 1958 au loc primele concerte cu Orchestra Radio din Stuttgart, o orchestră care avea să-i rămână deosebit de dragă.Sergiu Celibidache rămâne un drumeț neobosit între multe orchestre diferite, începând în 1960 o colaborare cu Capela Regală Copenhaga. Cu această orchestra întreprinde în anul 1961 un mare şi mult apreciat turneu în Germania.
În 1963 devine dirijor invitat și director artistic al Orchestrei Simfonice a Radioului din Stockholm. Pe lângă concertele din Stockholm au loc turnee în Suedia, Danemarca, Germania, Elveția, Spania, Finlanda, Austria, Olanda și România.
În anul 1965 Celibidache se căsătorește cu Ioana Procopie Dumitrescu, o pictoriță pe care o cunoștea încă din copilăria lui petrecută în România, iar pe 19 iunie 1968 se naște unicul fiu al lui Celibidache, Serge Ioan.
În anul 1966 are loc și prima colaborare cu Arturo Benedetti Michelangeli, care interpretează Concertul pentru Pian de Mozart în re minor, KV 466, la Bologna cu orchestra Teatrului de acoloPentru angajamentele sale în Suedia și Danemarca, în anul 1970 este numit Cavaler al Ordinului Vasa în Stockholm și i se acordă în Copenhaga Premiul de muzică Leonie-Sonning de către Danemarca.

În 1971 dirijează la pupitrul orchestrei Radio din Stuttgart concertul jubiliar cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la fondarea orchestrei. Un an mai târziu devine dirijor permanent și director artistic al acestei orchestre și o dirijează în turnee prin Germania, Iugoslavia, Spania, Franta și Austria, până în 1983.
Preia în continuare și alte invitații dirijorale, ca de exemplu în 1973 la Orchestra Națională ORTF în Paris. În 1977, în urma unor neînțelegeri, renunță la postul de director artistic al Orchestrei Radio din Stuttgart, rămânând însă atașat ansamblului ca și „dirijor permanent”. El continuă și cursurile sale de dirijat, care au loc inițial la Trier iar mai târziu la München.
În 1978 revine pentru scurt timp în patria sa România, unde dirijează în acel an precum și în următorul, Orchestra Filarmonica George Enescu din București. Tot în același an dirijează și Orchestra Simfonică Yomiuri din Tokyo și în Europa susține concerte cu London Symphony Orchestră și Orchestra de Stat din Rheinland-Pfalz.Tot în 1978 este numit profesor onorific la Universitatea Johannes-Gutenberg din Mainz, unde începe o lungă activitate pedagogică.
Celibidache a fost numit în iunie 1979 dirijor șef al orchestrei și totodată director general de muzică al orașului Munchen. Din 1980 începe să susțină și în Munchen cursuri de dirijat.În anul 1982 are loc primul turneu în Germania cu Filarmonica din Munchen, urmând alte turnee prin Franta, Italia și Spania și concerte la Săptămânile Festive din Berlin. Debutul lui Celibidache în SUA are loc în anul 1984, cu un curs de orchestră și un concert cu Orchestra de Studenți a Institutului Curtis, din Philadelphia, la Carnegie Hall în New York.

În noiembrie 1985 se dă în folosință nouă locaţie a Filarmonicii din Munchen, Filarmonica Gasteig din Munchen. Celibidache dirijează cu acest prilej și Muzică Funebră „Musikalischen Exequien” a lui Heinrich Schutz.La vârsta de 75 de ani primeşte Moneda Aurită de Onoare a oraşului Munchen, apoi Nettuno d’oro în Bologna şi Acul Aurit de Onoare al oraşului Milano.Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut al simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel.
Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cât pasajul muzical era mai bogat şi mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri. Numai după moartea sa și cu acordul familiei, EMI Classics și Deutsche Grammophon, au putut face disponibile publicului o parte din cele mai faimoase înregistrări live.
Interpretările sale intense, de un fin echilibru și de o trăire interioară puternică l-au făcut pe Celibidache să devină unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului al XX-lea. În 1992 revine pentru scurt timp în țară unde este numit membru de onoare al Academiei Române iar în 1994 este numit cetățean de onoare și Doctor Honoris Causa al Academiei de Artă din Iași. Printre alte distincții importante, în 1993 primește Marele Ordin German de Artă „Maximilian”, iar în 1995 este numit Comandor al Artelor și Literelor de către Guvernul Francez.Sergiu Celibidache a trecut la cele veşnice la 14 august 1996, la reședința sa din comună La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret, în apropiere de Paris.

Surse:
Celibidache, celălalt maestru de Klaus Umbach, traducere Sanda Munteanu, Editura Vivaldi, București, 1998
Sergiu, altfel… de Ioana Celibidache, traducere Sanda Munteanu, Do-minoR, Iasi, 2001
Sergiu Celibidache privit prin cortina de fier de Ioana Raluca Voicu Arnăuțoiu, Editura Ars Docendi, București, 2012
Despre fenomenologia muzicala. Editura Spandugino, București, 2012,
Celibidache. Intalniri cu un om de exceptie. Texte reunite de Stéphane Mϋller si Patrick Lang, Editura Spandugino, București, 2012
—-
* tușesc ăia în sală de începi tu din fața computerului să te enervezi.
Maestre, pe noi cui ne lăsați? Nu, serios, noi ăștia, pulimea care n-avem cum să ajungem la concertele dumneavoastră, că ne-am născut cu 50 de ani după, cui ne lăsați!? De ce nu doriți înregistrarea? De ce!? Aveți o datorie față de posteritate, domnule Celibidache. Aveți un anume geniu, pe care alții nu-l au. Nu e corect să îl păstrați numai pentru dumneavoastră.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

63 comentarii

  1. F frumos textul, mulțumesc.

    Comentariu apreciat.893
  2. Zoso blog blog despre feșăn, topoare, mașini și imobiliare….. Și cultură!

    Comentariu apreciat.1084
  3. Mi se pare mie că cei mai importanți români s-au format intelectual și evoluat în vest?
    Avem o problemă majoră noi: dacă se ridică unul dintre noi se încearcă sabotarea lui.

    Comentariu apreciat.1006
    • Exagerezi un pic. Domnul președinte îi oferă imediat o medalie oricărei celebrități cu legături vagi în România. Imediat ce fosa septică numită jurnalism românesc îl depistează și-l scoate din anonimat pe John Wikenston, jucător american de curling cu stră-străbunicul român ( știre bombă, secretul a ieșit la iveală, nu o crezi cine e), domnul președinte îi mulțumește pentru serviciile aduse României. Asta cu întârziere, că ăla a aterizat la Budapesta.

      Comentariu apreciat.492
    • Asta vine si din faptul ca nu stim sa apreciem valorile adevarate – e nevoie sa fie intai recunoscut careva in vest incat mai apoi sa primeasca notorietate locala.

      Comentariu apreciat.263
  4. Chapeau! Cristici, frumos text

    Comentariu apreciat.533
  5. Felicitari Cristici pentru munca depusa, e de apreciat efortul necesar pentru un asemenea articol! Datorita articolelor tale am devenit mai atent cu mediul; e timpul sa devin si mai elevat cu gusturile muzicale.

    Comentariu apreciat.514
    • Nu e efort. Nu e efort pentru ca… reintalnirea mea cu Sergiu Celibidache a fost ca un torent. Un torent crescut si de faptul ca “l-am nedreptatit” timp de 25 de ani.
      Au fost zile intregi (in pandemie) cand nu am iesit din casa urmarind si cautand ORICE gaseam despre Sergiu Celibidache. Pot face aproape foileton, am ascultat aproape toate “pirateriile” inregistrarilor lui – de la diverse firme – unele foarte cunoscute (el nu a autorizat nici o inregistrare, niciodata). Daca are lumea chef, pot pune mostre de sunet, sa ne dam cu parerea unde au pus aia microfoanele – aceleasi piese se aud altfel, in functie de casa de discuri.
      Am cautat si am urmarit tot ce mi-a picat in mana, inclusiv lectii particulare filmate de elevii lui, absolut tot ce am gasit despre acest om, am citit, ascultat, urmarit.
      Indraznesc sa cred ca as putea mentiona unde era nervos, pe ce anume piese, ca nu baga orchestra ce trebuie. In unele concerte treaba decurge mai smooth, in altele nu. Nici un concert nu e la fel (asta e valabil la toti dirjorii).
      Iar daca ascultam aceleasi piese, dirijate de mai multi dirijori, abia atunci intelegem cine a fost Sergiu Celibidache. 🙂

    • Din pacate nu sunt un cunoscator al muzicii simfonice si de Sergiu Celibidache stiu prea putine. Promit ca voi incerca sa ii acord atentia meritata. Astept cu interes orice material postat de tine.

      122
  6. Citisem pe undeva că a fost întrebat de ce nu merge și-n America, iar răspunsul a fost fermecător: ,,nu merg căci aia nu știu adagio”..

    150
  7. Foarte frumos scris și structurat.

    53
  8. Mulțumesc!

    85
  9. merci .

    65
  10. NOU
    #15

    Oare cum o fi să ajungi să fii un zeu în domeniul tău și să îți dai seama că restul par să fie mediocri, dar să continui să activezi sperând că la un moment dat o să dai peste unul ca tine? Omul era oarecum resemnat. Cam la fel de resemnat îl vedeam și pe Iosif Sava în emisiunile lui. Dorea să aducă în fața oamenilor cultura. Dar oamenii care ascultau erau extrem de puțini.

    Comentariu apreciat.454
    • Da, chiar, cum e, Vali?

      1013
    • încerc să nu mă gândesc la asta, că mă agăț în pod.

    • Era o întrebare capcană!

      64
    • Ia vărsați un milion de coco la patron, să îi treacă depresia lui Vali 😋

      146
    • Povestește Dan Negru undeva, că s-a-ntâlnit la TVR in lift cu Iosif Sava care i-a spus: Domnu’ Dan, chiloțareala nu duce nicăieri.

      Comentariu apreciat.364
    • NOU
      #21

      @ovidiu
      Se pare că au trecut cuvintele alea pe lângă Negru cum trece TGV-ul pe lângă baba care stă la poartă așteptând pensia de luna viitoare, a doua zi după ce a primit-o pe cea de luna asta. A auzit doar niște cuvinte, neînțelegând despre ce era vorba, dar s-a gândit că o să pară inteligent dacă povestește despre asta.

      Comentariu apreciat.253
  11. “Experiență sălii nu se poate înregistra pe ceva stereo, nu e suficient.”

    Adevarat ce spune Celibidache. Eu prima data cand am mers la un concert de muzica clasica cu orchestra de vreo 30 de instrumente si fara amplificare, am intarziat vreo 5 minute, incepusera sa cante deja. Eram cu prietena mea care era violonista.
    Eram in spatele unei usi mari de lemn, se auzea muzica normal cum o auzisem eu in boxe. La boxe asculti muzica doar cu urechile. Mai fusesem pana atunci doar la concerte de muzica cu maxim 2 instrumente gen pian si vioara.

    Cand am deschis usa sa intru, parca a intrat o sulita in burta mea si a iesit pe partea din spate a corpului. Efectiv am simtit undele sonore a 30 de instrumente trecand prin mine, facand matele si organele sa vibreze si le simteam de parca ies undele pe partea celalalta inspre coloana. Simteam muzica cum intra prin mine, trece si iasa pe partea celalata, nu mai simtisem niciodata muzica asa. Tot corpul vibreaza odata cu muzica.

    Dupa o vreme te obisnuiesti cu senzatia si nu mai ti se pare atat de spectaculos, dar primul contact cu o orchestra mare e ceva deosebit.

    Comentariu apreciat.543
    • de acord. eu nu pot sa ascult muzica clasica acasa, sau in masina. doar live. pur si simplu altfel nu se leaga.

      15
  12. Mersi Cristici. Teribil articol, a mers ca uns pentru weekend. Inregistrarea de la repetitii, mai ales secventa de la min 9:34-10:55 , arata care ar trebui sa fie atitudinea corecta a unui profesor in relatia cu elevii.

    154
  13. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 338
    • Rapul ala prost, cu un singur vers, despre rapul ala vorbești?

      Comentariu apreciat.264
    • no e simplu. de ce sa folosesti un cartof de 10 euro cand poti folosi un ada, urmat de add, mai bagi si un mixer, ceva autotune, o armata de tehnicieni, un regizor si o brigada de trepadusi, ceva spre 200k de euro?

      73
    • Rap-ul poate sa fie din ala extrem de destept si din ala incredibil de idiot, dar fiecare are rolul lui. Poate avea un text care sa te faca sa gandesti, sau un singur vers care sa transmita un vibe. Daca vibe-ul ala e pe bune, exprima “high level ignorance”, dar baietii sunt sinceri in demers pot fi admirate amandoua. Esenta rap-ului e “to keep it real”, si daca se intampla asta e totul ok.
      Prea mult jargon, sau se intelege?

      518
    • rap-ul si “keep it real”….

      singurul care a keptuit-o real a fost tupac…. si posibil biggie.

      89
    • @theblack ceva imi spune ca astia doi si Eminem sunt singurii rapperi pe care ii stii. Posibil si niste romani, si cam atat. Si Dr Dre.

      510
    • acel ceva iti spune aproape bine. eu sunt pe metale grele si in special plutoniu.

      dar cum zic si mai jos am citit si auzit multe. din nefericire tupac si bgiie sunt reprezentanti ai genului pentru ca, ei bine, sunt reprezentanti.

      nimic din astea nu schimba realitatea faptului ca pentru hiphop ai nevoie de fix un cartof pentru a face o inregistrare de calitate. pentru ca, asa cum pretind exact ei, mesajul e important. si la majoritatea dintre ei mesajul nu are nici o legatura cu realitatea, cu exceptiile notabile tupac si biggie… si posibil altii, pe astia ii stiu din cultura generala, nu pentru ca le-am aprofundat opera, atentie la verbul folosit, exact asa mi s-a parut cand am incercat sa ii ascult, ca ma afund intr-un fund.

      117
    • Discuțiile astea mă enervează la culme. Cine este mai ‘telectual, care ține degetul mic mai sus când bea cafeaua, sorry ceaiul de la ora 5 și cine are buzele mai țuguiate.

      Cred că și aici a fost o discuție identică despre artă.

      Nimeni nu poate spune că Michael Jackson, pronunțați Mișel Jegso’, nu a fost un bun cântăreț – că-ți place ție muzica lui sau nu!

      Eu de expl. nu pot să ascult Jazz, intelectualitate la grămadă cu moț. Eu, personal, urăsc Jazzul. De la Dixi la experimental, sunt dpmdv cacofonii de unde sonore incredibile. Urăsc jazzul, dar nu am să zic niciodată că nu este muzică sau “este prost”. Am să zic că nu-mi place – atât! (BTW. dacă as putea scrie ca domnii de aici, v-aș povesti cum am șocat o grupare de intelectuali extremiști când le-am zis că nu pot să ascult jazz. Le-au căzut trabucurile din gură și au vărsat uischiuerile — losers!

      159
    • Vrei sa fac un articol și despre hip-hop? Nu ca ar conta faptul ca mi se spunea “rapperul” in liceu, si am activat un timp (scurt) la un post de radio local, după liceu. Fără legătură cu asta.
      Să fac un text cu niste rap japonez, turcesc, sud american, pe lângă cele “clasice”?
      Da, rapul poate fi compresat cu un cartof, că nu ai tu acolo mare “range” de frecvențe.
      2. Rapul de după 2000 e un cacat, orice ar spune toti proștii care cred ei ca “stiu care e treaba”. Ca vând toti papagalii, toți au devenit milionari cu un singur vers, asta spune doar cât de lipsită de pretenții a ajuns societatea.
      E ok sa faci manele din rap, dar păstrează decența sa nu-i mai spui rap. Zi-i cum vrei, nu rap. Nu pune semnul egal între Public Enemy și… nu știu, care e mai tatuat și “dințat” dintre “rapperii” actuali? Cand “show-ul” tau e sa apari in curul gol pe scenă, ăla nu e rap, ăla e porn. Zi-i porn și e ok, nu rap.

      135
  14. NOU
    #34

    Multumesc.

    Si atat.

    174
  15. Nu vreau sa sune că o critica, ci doar o constatare – chiar nu mai este astăzi niciun dirijor și nicio orchestră care sa cânte bine care sa fie lăudat într-un articol ??

    Adică am citit mai multe articole de-ale lui Cristici și este evident că lui îi place viața de acum 30-40 de ani – dirijorul de atunci, cum se servea dulceață atunci, cum se îmbrăcau oamenii în filmele vechi etc.

    Am văzut și comentariile apreciative, ceea ce este ok, însă fraților, apreciati-i și pe cei din zilele noastre, că nu am văzut pe nimeni în comentarii să spună – Da, Celibidache era bun dar eu l-am văzut pe X care este extraordinar, mergeți să îl vedeți (unde X este un dirijor din zilele noastre)

    Am mai văzut lucruri similare pe la Romanii au talent (înainte de pandemie) unde venea cate unul și cântă muzică de opera sau canta la pian o piesa de pian de aia complicata dar nașpa și oamenii se ridicau in picioare și apludau, unii plângeau, ce mai, era ceva extraordinar cat de mult le plăcea.

    Dar ce sa vezi, dacă e de mers la un concert sau de uitat pe YouTube brusc oamenilor le trece cheful de opera sau pian și revin la de astea comerciale – Bieber, Ariana Grande, Smiley, manele etc.

    226
    • Da exemplu de conci dirijori români care ar putea impresiona un ignorant.
      Mai mult, da exemplu de trei dirijori români care să fi apărut în mass media “clasică” in ultimii cinci ani.

      810
    • Nu pot sa dau exemplu de dirijor că mie nu îmi place tipul ăsta de muzică.

      Am înțeles că ție îți plac lucrurile din trecut, deci nu poți da exemple de astăzi, însă cei care au mai comentat sau au dat like ar putea da astfel de exemple.

      93
    • Cristian Mandeal si Cristian Macelaru, ca sa dau doi foarte cunoscuti, inclusiv in afara.

      Faptul ca ei nu se afla in presa clasica (desi numirea lui Macelaru in Franta a fost pe mai multe site-uri) nu inseamna ca nu sunt ei suficient de mari, ci ca cititi voi presa care nu conteaza.

      E usor sa spui ca nu « se da » cultura in presa clasica, cand tu esti zilnic pe Libertatea, Adevarul sau, mai rau, Cancan.

      Iar de Celibidache, hai sa luam cu lingurita, ca au fost si sunt cel putin zeci de dirijori mai buni decat el. Sau, hai, sa nu va ranesc moldoveanul, cel putin la fel de buni.

      Ps. L-ai ignorat 25 ani ca acum sa-i faci statuie dupa numai 2 luni de urmarit muzica clasica. Mai tarziu, cand o sa afli ca era cam porc misogin cand nu avea bagheta in mana, o sa fii dezamagit. Niciodata sa nu-ti faci chip cioplit ca sa te inchini lui.

    • Care e legătura cu faptul ca era molovean? Era, de fapt, francez, sau “naționalitatea” țării unde a trăit cea mai mare parte din viață. Scrie pe undeva prin text “românul nostru!!”? Ba mai mult, am lăsat două linkuri către două interviuri cu el în care spune exact ce gândeam si eu, inainte de a da de ele: românii sunt in majoritate niște prosti care se cred deștepți. De fapt, el o spune elegant: “Românii se cred mult mai deștepți decât sunt.”

      Despre dirijorii anonimi e mai simplu: cand Cristianii Moși Crăciun vor trece mai departe de presa “specializată”, am putea spune că sunt (suficient de) mari.

      Misogin… avea, da, anumite opinii despre instrumentisti. Am uitat acum exact ce nu-i plăcea. Nu voia femei la oboi, habar n-am acum ce nu-i plăcea.
      Tu vrei femei la infanterie, la pompieri?
      Nu era chiar misogin; de fapt, mai mult putem spune ca nu era SJW sau feminist.
      E un clip – nu il pot pune aici ca nu stiu cum- nu e pe youtube – unde chiar face glume și râde cu doamnele din cor – numai femei. Așa se comportă un misogin?

      1111
    • Banuiam ca o sa te triggeruiesti la “moldovean”. De aia am si pus cuvântul acolo.

      Anyway, daca asa masori TU faima – a aparut in presa “mainstream”, adica in presa de cacat -, nu inseamna ca asta e faima. Asta inseamna faima si talentul pentru tine. Continua sa cauti oameni talentati in Jurnalul National, in Libertatea sau Adevarul. Si apoi mira-te ca nu sunt si gasesti numai lepre. Si apoi mai da o tura-n dintii românilor/oamenilor prosti.

      A, si tu crezi ca un om, care in public face glume cu 3 femei, nu poate fi misogin? Mai avem mult de lucru, man. Mult. Si ma tem ca raspunsurile n-o sa le gasesti in “glumele” pe care le citesti (le salvezi, le repertoriezi, le difuzezi) in presa “clasica”.

      In general, când un dirijor sau o persoana talentata ajunge in presa clasica, nu e pentru faima sau talentul sau, ci pentru chestii absolut futile “a dirijat cu o bagheta de pâine”, “a pus un câine in locul lui si s-a dus la birt” sau alte chestii. Nu presa clasica descopera talentul cuiva, ea doar si-l apropriaza, apoi, cu titluri de cacat. Când un talent apare in presa clasica, aceea persoana e talent de multa vreme… Nu confunda talentul cu fetele de la pagina 5.

    • “Chip cioplit”… atitudinea lui “Celi” față de opiniile noastre despre el, și de “moștenirea” pe care o lăsa (adică, nimic, după cum spunea) spune cât de mult își dorea să ajungă “chip cioplit”. Mai precis, il durea la bască de opiniile noastre și de orice alte opinii despre el.
      Totuși, mi-ar plăcea să mai trăiască, să… de fapt, cred că nu ar fi auzit oricum de Cristian… cum? Care Cristian, mare dirijor, “cel puțin egal cu moldoveanul”? Ce filarmonici au pe mână, din ce orașe?

      911
    • Mi-ar placea sa ajung intr-o zi ca Celibidache, din punctul asta de vedere. Sa ma doara la basca de opiniile unor neaveniti. Dar, na, nu sunt budist ca Celibidache si nici asa talentat.

      Daca aveai putin interes, in loc sa te zgâiesti la mine si la Cristian Macelaru, ai fi gasit foarte usor asta:

      Currently in his second season as Chief Conductor of the WDR Sinfonieorchester, Cristian Măcelaru is one of the fast-rising stars of the conducting world. Appointed Music Director of the Orchestre National de France in Paris starting with September 2021, one of Europe’s leading orchestras, he actually started this position a year earlier, effectively on September 1, 2020.

      In January 2020, Măcelaru received his first-ever GRAMMY® Award for conducting the Decca Classics recording of Wynton Marsalis’ Violin Concerto with Nicola Benedetti and the Philadelphia Orchestra.

      Summer 2020 will commence Măcelaru’s first season as Inaugural Artistic Director and Principal Conductor of the World Youth Symphony Orchestra at Interlochen Center for the Arts. It will also mark his Fourth season as Music Director and Conductor of the Cabrillo Festival of Contemporary Music, the world’s leading festival dedicated to contemporary symphonic repertoire. He leads premiere-filled programs of new works by an esteemed group of composers. Among the 2020 season’s highlights are a dozen composers-in-residence including Sean Shepherd who premieres a new work for the Festival.

      In Europe, Măcelaru has been in great demand as a guest conductor with many well-known orchestras and festivals, among others the Bayerischen Rundfunk Symphonieorchester, Royal Concertgebouw Orchestra, Dresden Staatskapelle, Leipzig Gewandhausorchester, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, City of Birmingham Symphony Orchestra, Rotterdam Philharmonic Orchestra, Orchestre Philharmonique de Radio France, Hallé Orchestra, Scottish Chamber Orchestra and Danish National Symphony Orchestra.

      Măcelaru was the youngest concertmaster in the history of the Miami Symphony Orchestra and made his Carnegie Hall debut with that orchestra at the age of 19. He also played in the first violin section of the Houston Symphony for two seasons.

      Si multe altele pe http://macelaru.com/about/

      Dar tu ai devenit intim cu “Celi” si, momentan, ti-ai facut un rost in viata sa-l aperi pe el (na, moldovean de-al tau, aveti asa putini eroi incât e o datorie regionala sa-i aparati) de acuzatiile unui anonim (EU) pe net.

    • Daca as scrie un text despre cât de genial era Pitagora, ar apărea cineva sa spuna “Care, ma, dar de matematicienii actuali nu scrieți? Sunt și alți matematicieni, poate chiar mai buni decât Pitagora. Ai făcut tu un cult pentru Pitagora, ti-ai făcut un rost in viață să-l aperi pe Pitagora.” lol
      Am scris un text, unul singur despre Celibidache. Acum trebuie sa explic in jde comentarii care e duda, aproape cum de mi-a trecut prin cap sa scriu despre el! Atat, ca e moldovean, atât ar fi singurul motiv?

      Comentariile tale ce vor, imi bagă pe gat un alt român? Nu e amuzant?
      Românul tău e mai de soi, nu-i așa?

      179
    • Mai, omule, n-am reactionat la articol, ma bucur ca ai scris de Celibidache, ma bucur ca ai scris de muzica clasica, chiar daca in mare parte ai pus copy/paste, ma bucur ca oamenii au fost receptivi la ce ai scris. Orice articol despre muzica clasica, oricum ar fi ea prezentata e, pentru mine, de 10 ori mai bun decât un articol gen “Influencer fun”.

      Dar. Eu am reactionat la o fraza din comentariul tau de mai sus. Aia cu exemplele de alti dirijori români “mari”. Atât. Si ti-am dat. Si dupa ce ai cerut si ti-am dat, te-ai ofuscat.
      Nu-ti bag nimic pe gât, dar mi-ar placea sa-ti bag in cap: faptul ca tu l-ai descoperit pe Celibidache in toamna vietii tale nu-i face mai putin buni pe unii care exista astazi si au succes.

    • Dupa fluture, Leonardo da Vinci sau Michelangelo sunt zero dpdv artistic fiindca sunt cunoscuti peste tot, de la Paris la el la Ciocogarla.

      58
    • Fluture, oamenii care dau linkuri si copy paste sunt oameni care nu inteleg ce citesc :))

      48
    • @Cristi: „Da exemplu de conci dirijori români care ar putea impresiona un ignorant”. Un exemplu: Cristian Mandeal. „Dragă, n-avem șefi. Noi avem un singur talent directoral, [Cristian] Mandeal. Ăsta trebuie susținut cu orișice eforturi. Cu toate că școala lui – după părerea mea – nu este școala la înălțimea darurilor lui naturale.” Ghici cine era ”ignorantul” impresionat de Mandeal? Hint: piața Moghioros, cartierul Drumul Taberei……………..

      21
    • Eu nu mă bag pentru că habar nu am despre ce și cine vorbiți.

      Fluture a comis însă o imensă greșeală (sau fake news):

      “Orice articol despre muzica clasica, oricum ar fi ea prezentata e de 10 ori mai bun decât un articol gen “Influencer fun”.”

      WRONG, WRONG, WRONG! Acolo am șansă să văd tâțe de maimuțici cu cururile gata pregătite.

      Tâtele și fundul lui Celibidache, Măcelaru & Partners nu mă provoacă.

      37
  16. Am citit cam un sfert si mi-a sarit siguranta. TLDR… cimitirul e plin de oameni de neinlocuit. 😀

    Indecis. Tu ce zici?1121
    • Așa e. Ce legătură are asta cu textul? Hai sa fim proști, că tot murim? Care e legătura comentariului tău, cu textul?

      153
  17. Foarte frumos. Felicitări.

    51
  18. eu am o problema mai complexa. se vede inclusiv din comentariile de aici.

    de ce muzica clasica este considerata “cultura”. cum ar fi “nu esti un om cult daca nu asculti si nu apreciezi muzica clasica”.

    in opinia mea muzica clasica este o componenta, daca nu chiar nesemnificativa, totusi mica, a “culturii”. da, ascult si eu bucati clasice, dar nu as putea insira pe loc o lista de compozitii care ma incanta. compozitori as putea, dar iarasi, fara sa descriu mai mult decat in mod general exact ce au compus.

    “cultura” aia eu o vad ca un complex de cunostinte. stii si de muzica clasica, si de hip hop, si de rock, si de manele. nu trebuie sa iti placa toate, ci doar sa stii. de asemenea, pana la statutul de “om cult” mai e nevoie si de literatura (la fel, si clasica, si moderna, si romance, si sf, poate sa iti placa sau nu), si de sport(si fotbal si curling), si calculatoare (si hw si sw) si bloguri si fizica si statistica si topoare si gratare si medicina (alternativa sau alopata) si ceva dex si niscai gramatica si baut ceai degetul mic in sus sau bere din sticla si imbracat in costum sau in bermude si sah si table si alba neagra si sa stii ce e ala un dom geodezic si de ce zboara avioanele si exact cum se foloseste o trecere de pietoni si ……

    ok, unele pot sa lipseasca, dar majoritatea trebuie sa fie prezente. altfel risti sa devii unidimensional si efectiv plictisitor, si daca si pe dimensiunea aia dai rateuri, de-a dreptul hilar.

    nu, nu e ok sa fii monica țățoiu sau ion carstoiu sau cetepe si expert in toate, dar macar sa ai idee despre ce se vorbeste in jurul tau. si sa ai capacitatea sa recunosti public cand subiectul iti e strain si sa intrebi exact despre ce e vorba.

    bine, presupun ca deja cer prea mult de la prea multi…

    218
    • E un interviu cu Dan C. Mihailescu unde are un mic răspuns la ce înseamnă sa fii cult. Spune ceva de genul: “Sa stii, cand esti la masă cu niște tarani, si sa spargi o ceapă cu pumnul, să o dai apoi prin sare și sa manânci cu ei.”
      Interviul e pe YouTube, se numeste “Rostul lecturii in ziua de azi”; l-am mai pus pe-aici.

      101
  19. Văzînd clipul în franceză, mi-am adus aminte de un interviu în care Nichita Stănescu vorbea despre poeți și poezie.
    Oameni care ating o profunzime dincolo de talent, de studiu, de experiență, de orice, a ceea ce fac. Trăiesc acea artă.
    Mulțumesc și eu.

    132
  20. NOU
    #56

    Apropo de Celibidache, o intamplare reala.

    Anii 2000, filarmonica si corul din San Francisco se pregateau de Requiemul lui Brahms. La repetitii dirijorul era f nemultumit ca nu suna bine. Dupa multe incercari, vine o tanti din cor care mai cantase compozitia cu alta ocazie si-i spune timid ca ce incercau ei sa cante acolo nu prea suna a requiem, nu avea suficienta solemnitate, argumentand cu modul in care dirija maestrul Celibidache Requiemul, “domolind” tempo-ul in anumite momente-cheie chiar sub ce era pe partitura. Dirijorul american a fost receptiv la sugestii (probabil ca a contribuit si argumentul de mai sus). Vine seara concertului. De obicei, aplauzele de la sfarsit erau de un entuziasm modest. Acel concert a ramas in istorie, au fost 12 chemari ale dirijorului, sala aplaudand in picioare cu mai mult de 20 de minute fata de ce era obisnuit. Dl C ramane sursa de legende si post-mortem.
    (Am aflat povestea asta chiar de la corista cu pricina)

    Comentariu apreciat.340
  21. Cred ca bucata mea preferata de muzica e Requiem-ul lui Mozart… iar interpretarea lui Celibidache e ceva pe cat de diferit de orice altceva din “piata”, pe atat de special si emotionant. Multumesc de articol!

    71
  22. Celibidache=Dumnezeu. Restul e tăcere……..

    36
  23. Merci, prietene. M-ai trimis direct in amintiri. Am trait aceleasi lucruri cand l-am descoperit acum ceva timp. Au fost multi dirijori geniali, dar el a fost unic. Nu-mi permit sa elaborez ca sa nu plictisesc. Sa ma ierte Fluture, dar omul nu a fost deloc misogin. Episodul la care probabil se refera a avut alte dimensiuni. Sumarizand, e atata muzica misto de ascultat si de descoperit. In seara asta ascultam Cziffra (Cesar Franck, Variatiuni simfonice) a carui autobiografie este fabuloasa.

    62
  24. comprimi muzica, n-o compresezi.

    21
  25. Moldovean si Celibidache ca 99% dintre oameni de cultura romani 😉

    62
  26. Legat de muzicieni romani, vezi Yehudi Menuhin vorbind despre Enescu, iar daca aveti ocazia ascultati-l pe Enescu dirijand New York Philharmonic. Sau Daniel Barenboim povestind despre Celibidache si apoi ascultati-i impreuna in concert. Sau Ionel Perlea, Dinu Lipatti, Mihaela Ursuleasa, Constantin Silvestri, Clara Haskil.

    Revenind la zilele noastre, prea putina lume stie despre Radu Lupu, Dan Grigore, Lorenz Nasturica, Liviu Prunaru, etc.

    30
  27. Multumesc autorului pentru articol

    10

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube