Prostiile lui Cristici: Deștepții trebuie să comunice mai bine către proști

Mai fac voluntariat când mi se oferă ocazia (a ajuns greu să faci muncă voluntară pentru copii). O tipă a scris pe facebook că e nevoie de un meditator la fizică pentru clasa a șaptea, și… măcar fizică de clasa șaptea m-oi pricepe să explic.
Folosesc metoda fostului meu profesor de fizică din liceu, care te făcea să deduci singur răspunsurile la întrebări, punând alte întrebări. Nu e simplu. De fapt, simplu ar fi, dacă ai răbdare și timp la dispoziție. Mult timp, pentru că… un creier de copil ridică multe ipoteze, destul de interesante (revin pe tema asta cu altă ocazie: de ce e nevoie de copii, de creiere noi).
Acest copil, dintr-un sat de la marginea unui județ, care „vine” (online) la meditații după ce termină munca câmpului, deduce singur fizica. Ajutat de manual, de profesor, și de mine, reușește să deducă logic fizica.

La teză a crezut că a greșit, nu era sigur pe el, iar după o discuție cu mine de vreo două ore, a întrebat:
– Atât de simplu era?
– Da. Nu-i așa că a fost simplu?
– Ba da.
– Dar acum gândește: Cine a rezolvat problemele? Eu? Ți-am spus eu vreun rezultat, am rezolvat eu pentru tine? Eu doar ți-am pus întrebări. Am vorbit eu altceva decât întrebări?
– …
– Tu ai rezolvat teza. Tu singur. Eu doar te-am ghidat, prin întrebări, către răspunsuri. Le-ai dedus tu.

Era nevoie de această introducere mai lungă pentru a exemplifica un fel de oameni, printre care mă aflu și eu, de data aceasta în poziția elevului. Covid. O boală nouă, despre care nu se știe/știa mare lucru.
Iar în antiteză cu exemplul de mai sus, cei care mai știu au comunicat foarte foarte prost. Poate de aceea, sigur de aceea, toți conspiraționiștii au prins curaj.
Ieri am stat la masa cu doi medici, întâmplător unul din ei fiind specializat pe studii clinice. El având răspunsul la temerea mea că vaccinul nu a fost suficient testat. Eu știam că unui vaccin îi trebuie cinci ani pentru a fi testat. Acesta este este un adevăr, dar informația care îmi lipsea mie – pentru că nu sunt medic specializat în studii clinice – este că din acești cinci ani, majoritatea sunt pierduți cu aprobări, căutări de fonduri și alte birocrații. Eu credeam că cinci ani trec din momentul în care medicamentul (lichidul, vaccinul, pastila, zeama) este pe piață gata de a fi testată. Nu. Cinci ani trec din momentul în care se apucă unul de scris un dosar. Iar în pandemie, când tot mapamondul dorea problema rezolvată cât mai repede, aceste dosare „au sărit peste rând”, au fost tratate cu prioritate zero. Alt mult timp este pierdut căutând fonduri. Idem: având prioritate zero, fondurile au fost aproape nelimitate.
În concluzie, aceasta este una din explicațiile pentru care vaccinul a apărut atât de repede, și a fost aprobat atât de repede.
Dar eu de unde să știu, dacă nu mi-a explicat nimeni ca la proști?

Sunt un om de bună credință, respect legile Statului Român (le înjur, votez să fie schimbate, dar cât sunt în vigoare le respect), m-am supus tuturor regulilor pe timp de pandemie, am încercat chiar să susțin prin argumente regulile impuse de la Guvern – de pildă, faptul că port o cârpă la gură nu îmi oprește din libertatea de exprimare (lol) – dar eu nu sunt specialist, iar logica mea este limitată la informațiile pe care le dețin.

În discuția de ieri, destul de agresivă cu medicul acesta – enervat că suntem atât de proști și nu înțelegem – am încercat să explic că nu înțelegem pentru că nu ni se spune în termeni de a-i putea înțelege. Iar corpul medical, guvernul, și toată… să îi spunem „Big Pharma” (pentru a mai alimenta niște paranoici) ar trebui să aibă un departament de comunicare structurat și pentru prostime. Este foarte important ca prostimea să fie educată prin/cu limbajul ei. Medicii aceștia doi ne făceau șoșoci pe cei nevaccinați de la acea masă. Nu e o metodă corectă de abordare.  Nu, nu sunt șoșoacă, dimpotrivă, dar informațiile pe care le-am compilat au fost limitate, și mi-au generat această rezervă față de vaccinare.

Precum eu explic fizică unui copil de clasa a șaptea, la fel medicii și specialiștii ar trebui să explice ce și de ce trebuie făcut într-un anumit fel. Limbajul și tonul discuției de ieri aproape că nu m-au convins să mă vaccinez.
Medicii sunt plictisiți și sătui de prostime. Tot ei nu își explică cum de apar atât de multe teorii ale conspirației. De asta, pentru că ăia care știu „sunt plictisiți să tot explice”.

Cât costă un departament bun de comunicare – pentru guvern sau pentru companiile Big Pharma – dar nu plin de informații comunicate „elevat”, ci un departament de comunicare care să aibă puterea mentală (în primul rând) de a lua fiecare teorie a conspirației să o demonteze, atenție, în limbaj la fel de jos ca acela al publicului țintă al „șoșocilor”? Este o muncă titanică, știu, prostia umană este infinită.

Dacă unul ca mine (voluntar, neplătit) are răbdare cu un singur elev de clasa a șaptea, ar trebui găsit ușor o echipă „de salariați” care să facă același lucru pentru o țară. Să aibă răbdare să explice, să demonteze orice inepție, oricâte ar apărea.
AUR și Soșoacă câștigă teren tocmai pentru că cei deștepți nu au răbdare. Iar acest lucru am încercat să îl explic acestor medici… care mă făceau pe mine prost. Expresii de tipul „Tu câți ani de Facultate de medicină ai, fraiere, de îți permiți să ai păreri!?!??” nu funcționează când încerci să-ți impui un punct de vedere.


Un gif animat tradus de mine pe 22 martie 2020… la cât timp de la declararea pandmiei?

 

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

81 comentarii

  1. Cum definești un om deștept? Nu e doar un alt prost dar cu multă carte?

    00
    • Un om prost este un om care in 2021, cu toate resursele la dispoziție, cu exemple de la altii, vezi Israel, are nevoie de o discuție cu un medic la o bere pentru a se vaccina. Bine totusi ca a discutat cu un pro vaccinist, sunt enorm de multe cadre medicale care “nu cred” in vaccin :)

      00
    • Asta e definitia pe care o atribuie complexatul.

      00
    • „sunt enorm de multe cadre medicale care “nu cred” în vaccin” – asta dovedește că nici corpul medical nu este complet de acord cu o chestie. O breaslă întreagă nu se pune de acord, iar tu „dai definitia prostului” cum îți convine ție.
      „cu toate resursele la dispoziție” – inclusiv cu resursele de medici (!) care spun că vaccinul e moartea?
      Apropo, unul din cei doi medici de ieri, anul trecut pe vremea asta, când abia apăruse Covid, spunea: „Care, mă, vrăjeală!”. Apoi a fost detașat în linia întâi la lupta cu Covid, apoi a făcut Covid, apoi familia lui a făcut Covid…
      Eu „credeam în Covid” înainte de a „crede” el în Covid. (cand traduceam eu gif-ul de mai sus, el spunea că e vrăjeală Covid, e răceală banală). Nu e amuzant?

      După război, mulți viteji se-arată.
      Voi ce credeați în martie anul trecut despre Covid?

  2. NOU
    #5

    Cum e cu aia ca nu ma duc in parc sa arunc gunoi? Daca nu este cos de gunoi sau e plin e bine sa arunci pe jos? Cand devine imposibil ambalajul de tinut in buzunar, la cate secunde dupa ce ai terminat cola? E mai usor sa transporti o sticla plina de acasa in parc sau goala din parc pana acasa?

    00
    • Te referi cumva la articolul meu despre gunoiul din Unirii? Ăia din Unirii vin cu cola de acasa, desteptule? (asta apropo de prosti si destepti)
      Sa nu mai spun ca, du-te prin Franta si Germania si explica-le ca n-au nevoie de cosuri de gunoi incapatoare, ca isi pot cara cojile de banane acasa, in poșete…

    • NOU
      #7

      Hei, hei incet ca iti dadeam dreptate. ;) ma refer la Apuseni unde sunt semne ca „daca nu ti-a fost greu sa aduci bidonul plin pana aici poti sa il duci gol pana jos”. Ma gandesc ca e similar cu excursia in parc. Si locuiesc prin zona aia de care zici si fix asa fac. Daca nu e cos de gunoi imi duc coaja de banana acasa. Eventual fac o cerere la primarie. Dar pana nu e cos nu arunc gunoi.

      00
  3. Tu ai impresia ca conspirationistii se uita sau s-ar uita lace spune Departamentul de Comunicare pentru Prosti? Nu asa functioneaza creierul acela. Analogia cu copilul nu e buna pentru ca copilul inca mai raspunde autoritatii, adultului care se ocupa de el. Adultul (prost, conspirationist) nu asculta de nimeni si nimic. Si in nici un caz de un departament al statului care le ascunde lor diverse chestii.

    Apropo de cei cinci ani ai vaccinului. Tu aveai informatia asta – a fost recurenta la toti care refuzau cumva vaccinarea fara sa fie conspirationisti -, iar informatia cu « pandemie, bani fara limita, mobilizare planetara etc » e pretutindeni. Dar chiar si tu, care esti mai rasarit, ai trecut pe langa ea si te-ai ratoit la domnul medic. Dar tu vrei un departament de comunicare mai bun. Ca sa nu-l auda nimeni.

    • Nu m-am ratoit la nici un medic. Acum cateva luni am vorbit cu alt medic (medic – tare, nu?) a carui specializare nu e studii clinice. Inclusiv lui i se parea suspect ca a fost aprobat prea repede.
      S-a inteles ceva din ce am scris in text? Daca nici medicii nu sunt complet informati, ce se doreste de la publicul larg?

    • Medicii sunt si ei oameni. Nu sunt toti educatori, nu sunt toti inteligenti sau comunicatori. Au si ei conspirationistii lor, se inchina la icoane desi au facut 10 ani de medicina. Tu ai pretentia ca ei sa fie « perfecti » ca populatia sa fie educata (si) de ei.

      Orice text in care se cere sa se faca ceva de catre stat ca oamenii sa fie asa si pe dincolo ma zgarie pe creier. Sa se faca, domne, de ce nu se face? Conspirationistii nu duc lipsa de surse de inforamatii, ei aleg doar sa le ignore. Asa ca un departament ale carui comunicate sa le citesc doar eu, nu, multumesc.

      Tu, om mai deschis, ai ales sa crezi ca vaccinurile nu sunt suficient testate, desi aveai toata informatia si chiar fara, cu putina logica ai fi inteles. Dar ai ales sa rostogolesti ideea asta cu insuficient testat, un fel de conspirationism moderat. Dar hai sa mai inventam un departament, ca ne pasa de oameni, ca sa fim mai buni, mai educati.

    • „desi aveai toata informatia si chiar fara, cu putina logica ai fi inteles.”
      Sistem de ecuatii:
      1. unui vaccin ii trebuie 5 ani pentru a iesi pe piata. (true)
      2. vaccinul anti Covid a iesit intr-un an. (true)
      Rezolva sistemul acesta de ecuatii, fara informatii suplimentare.

      „Pretentia” pe care o am e sa fie folositi toti absolventii de „Comunicare si Relatii Publice”, ca e plin de ei. In loc sa faca videochat sau sa vaneze Poponeți, gagicile de la SNSPA chiar sa-si faca meseria, sa aiba unde lucra. Si asa o ard pe Instagram, cu public tinta din categoria celor descrisi in articol… acum chiar sa faca ceva util.
      Sa existe 2-3 angajati la fiecare spital (sau in fiecare oras), la „Biroul de comunicare cu spitalul”. Dar sa nu se ocupe cu alimentarea presei cu „ce s-a mai intamplat ieri in spital, cine a mai venit taiat de interlopi” (am lucrat in presa, stiu cum se umple un ziar), ci sa se ocupe PE BUNE de „comunicare si relatii publice”.
      Sa adune saptamanal intrebari, „stiri”, „teorii ale conspiratiei”, vinerea sa discute cu corpul medical despre ele, luni sa scoata un set de articole.
      Nu e greu, nu ar trebui sa fie nici scump (3 salarii), iar acei angajati chiar ar putea avea senzatia ca fac ceva util cu viata lor.
      Win-win.

      P.S.: dar de unde stiu eu ca unui vaccin ii trebuie 5 ani pentru a aparea pe piata? De la un medic (sic!). Care medic, s-a vaccinat? Nu. De ce? Pentru ca el stie ca unui vaccin ii trebuie 5 ani pentru a aparea pe piata, si nu e convins ca acesta e suficient testat. Medic. Ceva copchil, proaspat absolvent? Nu. Medic cu 15+ ani de experienta.
      Repet: daca nici medicii nu comunica intre ei, in limbajul lor(!), de la noi, prostimea, ce pretentii sa aiba?

    • Cristi prim-ministru!
      Pana acum nu-mi dadeam seama de asta, dar acum e clar. Incredibil cat de multe pierde guvernul României ca nu citeste textele de pe blogul asta.
      Niciodata win-win-ul nu a fost mai simplu!

    • „1. unui vaccin ii trebuie 5 ani pentru a iesi pe piata. (true)
      2. vaccinul anti Covid a iesit intr-un an. (true)”

      3. daca eu as fi fost factor de decizie, intr-un caz de pandemie, tot intr-un an ar fi iesit. Pentru ca nu iti permiti sa pierzi 5 ani.

      00
    • Ironia face ca idolul conspirationistilor din univers, Trump insusi, s-a dat mare ca a facut asa incat vaccinul anti covid sa fie facut cat mai repede, adica sa treaca peste tota birocratia obisnuita cat mai rapid dar in cele mai sigure conditii. Ca a alocat sume enorme, ca a trecut peste birocratie rapid etc. Nimeni nu a mai facut asta inainte de mine, se lauda Trump. Si s-a laudat pe intelesul tuturor prostilor din lume, cu alea 200 de cuvinte pe care le cunoaste.

      00
    • Chiar doream sa zic ca se stie de anul trecut ca toate capetele luminate medicale (si o zic fara ironie) s-au pus la treaba, s-au alocat fonduri fara numar etc. Este normal ca atunci cand se depune un efort la nivel planetar aproape, sa scoti repede un vaccin (mai multe in cazul nostru), pentru ca nu e x companie care face un medicament, y companie care face altul etc.

      Aia care au certitudini nu dau doi bani pe ce zice un medic. Si mai e o problema: sunt medici dobitoci care spun ca nu e OK sa te vaccinezi ca etc. Medicul de familie al lu’ tata-miu ii spunea astuia sa nu se vaccineze, ca a luat acum 1 an anticoagulante. ACUM UN AN! I-am zis lu’ tata-miu ca, daca acum nu e pe medicatia in cauza, sa se duca naibii la vaccin. S-a dus la maratonul ala din Timisoara si e bine merci.

      Si ca vita aia de doctorita sunt destui.

    • @dojo ești medic?

      00
  4. @Cristici, se pare că de fapt adevărata problemă sunt deștepții, adică aroganța și infatuarea cu care abordează situațile în care au competențe. Că altfel, dacă îi scoți din domeniul lor sunt la fel de proști ca noi ceilalți (dacă nu chiar mai mult). Supralicitarea deșteptăciunii proprii doar pentru că excelezi într-un domeniu nu te scutește de a fi cât se poate de prost în rest, măcar comparativ cu alții.
    Autosuficiența asta se traduce în felul în care ei înțeleg să-și împărtășească cunoștințele și să se raporteze la ceilalți.
    Ai putea spune că în exemplul tău, nu tu erai „prostul”, că nu știai că din 5 ani de testare a vaccinului majoritatea erau de fapt birocrație, ci ei, că au lăsat să circule ideea asta pe piață.

    00
  5. Fain gif.ul de la final

    00
    • A fost făcut când se recomanda statul in casă, carantinarea voluntară.
      Este o dovadă că nu am fost capos deloc in cazul Covid, respectând inclusiv recomandările (non invazive) de la Guvern. În nici un caz nu o ard „sosoaca”, sau mi se pare ca mi se răpește libertatea dacă stau in casă ori port o cârpă la gura.
      Mai mult, pot înțelege inclusiv sincopele sistemului medical, care nu a experimentat pandemie mondială, e cam prima, in timpul vieții noastre.
      Cu mască, fără mască… fac ce spune Guvernul, ca nu mi-e greu.
      Vaccin e mai delicat, e mai „greu” cumva. Totusi, cand zilnic mai sunt vaccinati milioane pe Glob, incep sa am incredere. Din ce in ce mai multă.
      Articolul e valabil si pentru viitor: lipsa de comunicare îngreunează mult treaba. Lipsa de comunicare din piață, din piețe, cu limbaj de piețar.

      00
  6. Clar e o problema de comunicare. Dar nu e singura. E parte a ecuatiei, formata pe langa problema de comunicare si de incompetenta/coruptia liderilor (politici).

    Problema de comunicare ai identificat-o destul de bine. Dar ramane problema de incompetenta/coruptie. Intr-un fel e un pic de copilul care a strigat lupul. Am fost martori de atata timp la atatea minciuni si greseli si exagerari ale liderilor politici, incat, acum cand lupul e pe bune, nu prea ii mai crede lumea. Practic, si-au subminat increderea sistematic, astfel incat in cazuri grave, ca aceasta pandemie, nici cea mai buna echipa de comunicare nu poate rezolva problema asta pentru noapte.

    Insa cel mai grav, e ca acesti lideri, persista in incompetenta/coruptia lor. Cred ca oamenii sunt prea prosti si de asta nu se rezolva problema. Nu vad ca rezolvarea trebuia sa inceapa de la ei. Se pare ca si ca sa-ti dai seama cat de prost esti, trebuie sa fii un pic destept. Si prea putini sunt.

    00
  7. Din pacate este o problema de infatuare, dar ea, din cate am observat, e generalizara. Oricum, e pacat sa vezi cum cei care ar trebui sa reprezinte una dintre cele mai rasarite paturi de intelectuali, medicii, nu reusesc in general mai mult decat a incropi un argument de autoritate. Eu din asta inteleg ca de fapt nu sunt stapani pe stiinta pe care o alega, altfel ar putea putin mai mult de un argument ilogic.

    00
  8. Succesul conspirationistilor (și al AUR) vine de la faptul ca vorbesc „pe limba” publicului lor spre deosebire de ‘elite’.

    Pe de alta parte dacă urmareai puțin mai atent știrile ai fi auzit de programul Warp Speed prin care guvernul SUA a finanțat cercetarea, studiile clinice si a netezit acele praguri birocratice despre care vorbeai. Dar proiectul fiind prea strâns legat de americani, despre care știm cu toții ca sunt niște imperialisti inculți care nu știu unde este Baicoiul pe harta, și mai ales de numele lui Trump, care știm cu toții cât de rău a fost, nu se putea populariza foarte tare…wink wink.
    UE și alte tari bogate au participat la acest efort, nu a fost exclusiv american.

    Cu tot respectul fără de meseria de medic, poate ca ar trebui sa exerseze și ei un pic de modestie. Atunci când se trage linie contează rezultatele și nu anii de școală. Iar în România rezultatele sunt la nivel de lumea a treia: nosocomiale, rata de mortalitate, coruptie, spirit de casta (vezi ce a pățit Burnei sau doctorița de la Oradea care a zis ca a vindecat 1000 de oameni de covid în timp ce protocoalele MS ii omoară cu zile). De aceea încrederea populației în sistemul medical e asa scăzută și în mod clar nu e vina populației ca nu știm noi care e erou și care un șpăgar incompetent… dar ei știu și nu fac nimic vizibil sa schimbe lucrurile.

    00
  9. Excelent.

    00
  10. Sincer ma obosesc discuțiile astea despre vaccin și cum fiecare e expert în domeniu mai nou. Dacă TOATA planeta se vaccinează crezi ca o sa descoperi tu vreo smecherie, vreun chip, vreun Bill Gates în vaccin? Eu am următoarea teorie: trăiești în societate? Dacă da, te supui unor reguli, vezi aia cu confortul tău personal nu este mai presus de confortul colectiv, care se aplica aici perfect.

    00
    • NOU
      #25

      Realizezi ca in afara de cateva canale de youtube, NIMENI, da ABSOLUT NIMENI n-a incercat sa explice nimic legat de vaccinul asta intr-un mod usor accesibil si celor fara diploma de facultate?

      Ori la 1 canal de youtube al unui medic bine intentionat au fost 20 de canale de conspirationisti.

      Iar canalele astea au fost in limbi straine. Medicii de la noi, CEL MULT, au regurgitat o traducere proasta (ca subtitrarile filmelor) a comunicatelor OMS. Care n-a fost tocmai basma curata in pandemia asta si a ales de multe ori sa ascunda lucruri.

      Au aparut aproape in fiecare luna noi tratate legate de eficitenta diverselor tratamente, despre riscul si beneiciile reale ale vaccinurilor dar medicii de la noi nu se uita peste ele, asteapta sa le traduca cineva „mura-n gura”. Jurnalele astea medicale, sau cel putin „sumarul” lor sunt accesibile oricui are conexiune la internet si sunt indexate de google. Fara a fi nevoit sa scoti un ban din buzunar.

      Iar presa de la noi preia de pe RT si da copypaste prin google translate. Si atunci la ce te astepti.

      00
    • Deși mi se pare prea infatuat, a explicat foarte bine pe pagina lui de Facebook doctorul Gabriel Diaconu.

      00
  11. NOU
    #27

    Sunt foarte mulți medici care sunt foarte slab pregătiți și care așteaptă să îi lămurească alții despre ce e în domeniul lor în loc să caute ei despre ce e vorba și să se informeze. Pur și simplu așteaptă, iar dacă nu li se spune nimic merg pe partea conspiraționistă.

    Cât despre “Tu câți ani de Facultate de medicină ai, fraiere, de îți permiți să ai păreri!?!??” i-aș spune simplu: Data viitoare când mergi în piață să iei fructele și legumele alea stricate pe care ți le bagă vânzătorul în față pentru că tu, ca medic, nu faci agricultură să îți permiți să îți dai cu părerea despre cum trebuie să arate un fruct. Sau la restaurant să nu comentezi că o friptură nu e făcută pentru că nu lucrezi în domeniul gastronomic.

    00
  12. Un om de știință (categorie din care fac parte și medicii) nu știe lucruri. Cercetează, testează, trece prin filtrul pregătirii și experiente apoi formulează o concluzie la ipoteza inițială. Mediciul care ți-a zis că „știe” el cum e cu vaccinurile și cât timp se testează, folosind ca argument anii de „experiență” e idiot.

    00
    • „Cercetează, testează, trece prin filtrul pregătirii și experiente apoi formulează o concluzie la ipoteza inițială”. Da, boss, iar concluzia aia o „știe”, iar restul medicilor nu mai trebuie să repete toți pașii, pentru că „știu” că concluzia e corectă, deoarece toți pașii au fost respectați.

      00
    • @alunelu Concluzia o „stiu toti” ca e corecta cand vorbim de fizica si alte stiinte exacte (apa fierbe la 100 de grade Celsius, Pamantul e rotund). Cand vorbim de medicina sau orice implica statistica si probabilitati (diagnosticare, sociologie sau decizii politice la nivel de tara pentru a scurta procesul birocratic de testare– in cazul de fata), nu e asa simpla treaba.

      Concluzia aia poate fi considerata la randul ei o ipoteza, nu un adevar absolut de repetat ca papagalul de cel cu care rezoneaza. Poate te-ai simtit vreodata rau si ai fost la vreo 2-3 medici diferiti, care ti-au stabilit fiecare cate un diagnostic diferit. Care diagnostic nu este nici el o concluzie, ci o ipoteza, ca sa vada cum reactionezi la un tratament. Medicii aroganti care „stiu ei” lucruri sigure nu mi se par competenti in meseria lor.

      Anyway. In era post-truth gasim orice, chiar si medici care sa spuna pe Internet ce noi deja ne-am hotarat sa credem, deci pana la urma nici nu mai conteaza :-) Fiecare e pe cont propriu.

      00
  13. Citat
    „ar trebui să aibă un departament de comunicare structurat și pentru prostime. ”

    Avem asa ceva si se numeste Biserica Ortodoxa Romana. Din pacate pentru noi agenda guvernului nu a coincis cu cea a BOR de data asta. Sunt sigur ca daca se negocia se putea folosi biserica in ajutorul societatii. Daca se virau niste milioane pentru finalizarea catedralei neamului era alt discursul preotilor. Inca odata vedem ca politicienii nostri nu stiu negocia.
    Se vede pe harta vaccinurilor ca in zonele cu cele mai multe manastiri si biserici sunt cei mai multi nevaccinati, nu e o coincidenta.

    Scopul declarat al bisericii si al statului e binele neamului nu? Cum poti vrea binele neamului cand tu ai pareri si recomandari diametral opuse?

    00
  14. Si dr. Mengele a fost un medic genial, pacat ca nu a avut un departament de comunicare bun.

    00
    • Dacă tot o arzi interesant, îți spun cine a avut un departament de comunicare excelent: Hitler.
      Asta pentru că pare ca nu înțelegi importanța unui departament bun de comunicare.
      A, tu voiai doar sa mananci rahat, ai auzit un nume de medic nazist si voiai sa pari interesant? Nu prea ti-a iesit (cel puțin pe mine nu m-ai amuzat)

      00
    • NOU
      #34

      Reductio ad hitlerum? Pe bune?

      00
  15. Gratarul de ridica, gratarul te omoara, ce manea misto ar iesi, daca ar explica Salam care e treaba, in 2 luni se termina cu covidul in Romania!

    00
  16. NOU
    #36

    Hai ca sa mai imi iau oleaca de muie: Tara arde si baba se piaptana. Din mai multe documente mai mult sau mai putin leakuite (ca Pfizer si AstraZeneca sunt companie publica) se contureaza o imagine de ansamblu destul de murdara.

    Desi era ditai criza, prioritatea zero a companiilor astora a fost protectia patentelor. Pentru ca PLM n-au decat sa crape 2-5% din oameni, important e sa ai proprietate intelectuala. Vaccinul nici nu trecuse de primele teste si Pfizer isi facea planuri de incasari pentru vaccin. Ca asta ardea cel mai tare.

    Odata cu pandemia au iesit la iveala si multe alte mizerii din sistem. Tratamentul pacientilor din mai toate tarile din Blocul Estic si din India (surpriza, nu doar la noi au fost legati pancienti de pat, intubati si sedati pana la bip lung continuu).

    Apoi faptul ca mai toti ceilalti pacienti cu boli cronice existente au fost lasati la mila sistemului privat de sanatate pe principiul fiecare ptr. mamaliga lui.
    Mai avem si PNL-ul care de doi ani tot da inainte cu sistemul de sanantate privat, ca noi romanii ne si permitem asa ceva. Asta in timp ce in alte tari s-au oferit masti si teste PCR gratuite (in cantitati limitate, gen 1-2 pe luna, dar nu nimic).

    Planul RO: Spalatzi-va pe maini jegosilor! Purtatzi maska! Shi nu mai fitzi saraki, coae!

    E bine ca avem vaccin, e bine ca se face coada la centrele drive-in fara programare.

    Dar si mai bine era sa realizam ca e criza pentru toata lumea (boala asta a omorat literalmente si printese si cersetori) in loc sa ne futem unii pe altii ca sa „iesim mai bine” dupa pandemie.

    00
    • Ma simțeam un pic rău într-o ședință și colegul dintr-o țară normală din Europa mă întreabă foarte natural ce rezultat mi-a ieșit la testul PCR. Nu am stat sa ii explic ca aici nu sunt centre de testare gratuita fără programare, ca ar fi trebuit sa ma programez la un test pentru care sa plătesc eu din banii mei, apoi sa sun la DSP, apoi să… N-avea rost, nu cred ca ar fi putut concepe asa ceva.

      00
    • Era de așteptat ca la orice criză locală sau mondială, mică sau mare, bogații să iasă mai puțin sifonați din ea?

      Da, se agitau toți pentru profit pentru că în lumea aia asta contează. Trist și imoral dar așa e.

      Pe de altă parte, fără companii de genul, mânate de profit, când am fi avut un vaccin? Ca să fii pe cutting edge să ai specialiștii, echipamentele, know-how-ul și toată infrastructura pentru a scoate un vaccin în câteva luni înseamnă niște ani de experiență în spate și niște miliarde investite.

      Dacă e imoral nu zic nu, dar alternativa e să trăim ca acum sute de ani, când murea cine apuca aia e.

      Ziceam și la idioții antivaxxeri: uitați-vă în ce țări cine și cu ce se vaccinează. Dacă vaccinurile ar fi proaste și inutile, s-ar da prima oară la țările sărace. Dacă sunt bune, vor merge la țările bogate iar celelalte mai la urmă.

      Și aici așa o să fie, europa și sua vor fi redeschise total, granițele închise, pașaport vaccinare (cine crede că o să mai între în sua sau ue nevaccinat se înșală) iar țările sărace vor fi lăsate s-o ardă 100% natural cum pretinde olivia steer că trebuie.

      Și când se va trage linie după 5 ani se va vedea diferența.

      Apropo parca india rezolvase problema cu medicamentul ăla de malarie și celălalt ce se dă la câini. Ce se agită atâta să se bată pentru oxigen nu înțeleg, parcă protocolul cu oxigen era greșit.

      00
  17. NOU
    #39

    Bun. Recomand distribuirea pe fb-uri.

    00
  18. Eu chiar nu pricep o chestie: de ce să vină să-ți explice ȚIE cineva ceva și nu te duci tu să întrebi? Copilul acela a cerut parcă el să fie educat. Tu însă ceri să vină cineva (Statul, whatever) să îți spună. Ai X canale de informare, de la radio la TV la presa scrisă la cărți de specialitate. Nu că ai avea nevoie de ele în condițiile în care ar cam trebui să pleci urechea la ceea ce spune un medic virusolog (că de-aia e virusolog și nu videochatistă), dar le ai. Efectiv sunt acolo. De ce să vină Statul să-ți explice ție chestii într-un fel definit de tine? De ce trebuie să-mi explice mie electricianul bazele curentului electric, diferența dintre AC și DC, ce e voltajul și cum trece el prin sârmă atunci când vine să-mi instaleze un bec? Nu știu – obișnuia careva dintre voi să întrebe despre țesuturi și anatomie atunci când mergea să se opereze de apendicită? Poate nu pricep eu prea bine, dar DE CE SFINTE CĂCAT SĂ-ȚI EXPLICE CINEVA CUM ÎȘI FACE TREABA? Scriu cu All Caps, că e important: de ce – mă – să-ți explice ție, Gheorghe din Văleni, ăla de la RDS când îți bagă Internet, care sunt bazele TCP, ce e cu SYN și ACK și cum funcționează serverul lor? Când mergi la brutărie să cumperi pâine ceri rețeta? Ceri detalii? Poate ceri detalii când mergi la dentist? Sau când îți cumperi un costum vrei să afli procesul de producție?
    Băi oameni buni – explicați-mi și mie logic de ce vreți să știți cum acționează un virus, care e dimensiunea lui față de bacterie, ce e familia SarS și care e mecanismul de transmisie? Băi – efectiv nu vă înțeleg; jur. Vin X oameni din întreaga fucking planetă și vă spun să purtați mască pentru a evita o infecție și voi ce faceți mă? ”SĂ NE EXPLICE NOUĂ CINEVA!”. Voi nu sunteți întregi la minte? Repet – voi chiar nu sunteți cu toate țiglele pe casă?
    De ce ar fi nevoie să explice cineva în detaliu, ”ca pentru proști”, chestiile astea? Ca să ce? Să evităm cu succes un plan malefic? Să nu ne tragă virusologii în piept? Care ar fi scopul suprem în a purta mască FFP2, altul decât acela de a te proteja de ceva infecțios? Elita întunecată? Să vi se explice vouă ca ”să nu cădeți pradă manipulării”? Să nu vă prostească cumva pe voi cineva să purtați cârpe pe nas?
    Cui – Sfinte Sisoie! – i-ar păsa de Gheorghe din Văleni și masca lui chirurgicală? Ce ALT motiv logic aparte de ”nu vrem să mori/murim fă” a putea avea cineva în a-l îndemna pe bietul Gheorghe să își acopere fața?
    Dar nu.
    Gheorghe știe că e DREPTUL LUI să se întrebe. Să fie informat. Să vină cineva să-l informeze așa – ”ca la proști”. Gheorghe nu trebuie să înțeleagă rețeta șaormei ori tehnica tunsului ori cum acționează celulele canceroase când se duce la raze la plămâni. Dar Gheorghe TREBUIE să știe de ce trebuie să poarte el mască.
    Vai de plm…

    00
    • This

      00
    • Nu eu vreau vaccin, tu îmi spui ca vreau vaccin, ca îmi trebuie vaccin.
      Înțelegi asta? Cam nu…

      00
    • Nu eu vreau vaccin, tu îmi spui ca vreau vaccin, ca îmi trebuie vaccin.
      Înțelegi asta? Cam nu…

      Înțeleg, că doar de-aia-s psiholog de profesie: să înțeleg de unde vin chestiile astea. Problema e că nu contează dacă eu aș înțelege sau nu de unde izvorăsc astea dintr-un om. Pentru că dacă vine un om cu fobie de ace și-mi spune că el nu vrea injecții asta nu înseamnă automat că eu îl las să hălăduie toată viața lui prin lume fără să-și facă vaccinurile doar pentru că aș înțelege ce e cu fobiile. Fobia lui e mai preos de binele social. La fel cum ceea ce crezi tu despre cât de malefice ar fi vaccinurile e mai prejos decât viața altora. Faptul că ai o părere puternică despre ceva nu înseamnă automat că restul planetei trebuie să se conformeze. Și nu – aici nu intră libera alegere și ”eu sunt cetățean liber”. Nu asta înseamnă democrația – să faci ce și cum te taie pe tine capul, în funcție de ce crezuri ai. Că la urma urmei nu va veni un dement ca mine într-o zi să le impună celorlalți să dărâme toate bisericile pentru că el e ateu și crede cu fermitate că alea trebuie să dispară. Libertatea aia pe care o tot vehiculează plebea nu e haotică și nu e totală. Nu te vaccinezi – nu mai intri la școală, supermarket, nu mai mergi la teatru, nu mai mergi la iarbă verde și ori de câte ori te legitimează poliția iei o amendă grea, să n-o uiți rapid. Cam acolo e libertatea ta cu ”nu îmi trebuie”. Altfel decid și eu într-o zi că nu îmi trebuie centurid e siguranță la mașină; că e mașina mea, banii mei, fac ce vreau – eu fiind dac.
      Râdem de free inhabitants care nu vor buletin, dar ”vai – vaccinarea e alegerea noastră”.
      Dacă v-ați respecta semenii așa cum vă respectați drepturile…

      00
    • @Răzvan T. Coloja
      De ce trebuie sa scrie pe tigari ca „Fumatul poate produce cancer”? Sau pe marginea drumurilor „Viteza ucide”?
      E interesul statului e ca sa se vaccineze cat mai multi ca sa poata da drumul economiei si sa relaxeze sistemul medical. Informarea s-a facut insa nu pe un limbaj calibrat pt toata lumea. Cel mai indicat era ca statul roman sa combata fakenews-ul si sa-l demonteze intr-un limbaj pe care Gheorghe din Valeni sa-l inteleaga. Cam cum a incercat sa faca Presura… Sa nu uitam ca 42% din romani cred ca soarele se invarte in jurul pamantului.

      00
    • @coloja
      Un pahar de rațiune, in lumea asta de copii nematurizati („e dreptul meu…vreau”)
      Mai, Răzvan !
      Sanatate

      00
    • @coloja
      Problema de autocorecție: citește” Mersi, Răzvan”

      00
    • într-o oarecare măsură ai dreptate.
      și eu tot așa am gândit. niște oameni care studiază d-astea (virusuri, vaccinuri, chestii) de o bună partea din viața lor îmi zic să mă vaccinez, să port mască, să chestii, apoi port mască, mă vaccinez, etc.
      nici eu nu aș putea să explic de 10000 ori pe zi o chestie din domeniul meu într-o manieră extrem de simplistă pt că nu am timpul necesar și uneori nici nervii necesari.
      față de mulți oameni din același domeniu din jurul meu chiar fac asta, explic simplist de ce, dar jur că uneori îmi vine să zic ”d-aia, în morții mă-si, d-aia faci cum zic eu, că d-aia am studiat 4 ani și lucrez de 15, ca să știu”. dar n-o fac. :)
      dar în cazul ăsta oamenii s-au confrutat cu ceva complet nou și neașteptat, foarte puternic, care le-a întors viețiile cu curul în sus și le e frică.
      a mai zis Fluture, cred, la un moment dat. le e frică. cu siguranță știi că oamenilor le e frică de ceea ce nu cunosc. ceea ce s-a întâmplat acum le-a exacerbat toate fricile, a fost frica fricile.
      gândește-te că cei din țările civilizate s-au confruntat cu ceva ce credeau că lăsaseră cu 100 de ani în urmă sau ceva ce puteai întâlni prin țări din africa, asia, america de sud unde mulți încă trăiesc ca acum 100-200-x sute de ani.
      maică-mea s-a vaccinat (și ea, și tata), dar tot are o strângere de inimă că poate vaccinul a ”ieșit” prea repede. i-am zis zilele trecute ceva ce citisem și eu pe undeva ”gândește-te că virusul ăsta se cheamă sar-cov 2, a mai fost și 1 mai demult, în zone mai restrânse și n-a luat-o razna așa, dar ăștia cu vaccinurile deja lucrau la ceva contra a ceva similar de mai mulți ani, acum pentru ăsta cu nr. 2 doar au mai tricotat un pic la el, l-au adus la zi, nu au luat munca de la început ca și cum n-ar fi știut nimic despre genul ăsta de virus”. mi s-a părut că o ajută informația.
      nu știam faza despre care vorbește Cristici în articol, o voi folosi data viitoare când voi avea de-a face cu un ”aștept să văd efectele secundare, că vaccinul a ieșit mai repede de 5 ani”.

      00
    • @Psionics:

      Pe pachetele de țigări scrie ”Fumatul poate produce cancer”? pentru că niște tipi isteți au dat în judecată niște companii producătorare de țigări spunând că ei nu știau chestia asta. Și-au câștigat în instanță. Pe cupele de cafea de la ”Starbucks” scrie ”Atenție – fierbinte” după ce s-a ars una în Starbucks cu cafeaua, a dat în judecată compania prin anii ’90 și-a câștigat niște milioane daune morale. A fost și-un episod în Seinfeld la vremea aceea, cu Kramer arzându-se cu cafea într-un lanț de restaurante și acceptând cafea gratis de la ei în loc de bani, de bătea ăla toate locațiile lor și bea cam 30 de cafele pe zi, gratis, până arăta gata să se urce pe pereți.
      ”Viteza ucide” e parte a unei campanii de responsabilizare din UE, așa cum e și aia cu ”Consumul excesiv de sare, zahăr și grăsimi…”. E o chestie așa – ca placa memorială pe bibliotecă.
      Toate astea nu-s pentru că oamenii-s chiar atât de tâmpiți încât să nu priceapă că lichidul dintr-un pahar din plastic fierbine e și el fierbinte. E ca acele companii care produc jucării mici de tot să nu fie date în judecată de părinții ai căror copii s-au sufocat cu LEGO. De-aia scrie pe LEGO niște chestii, nu că ar fi capabili ăia de 2 ani să citească ci ca ăia să-i poată arunca în instanță tatălui că ”nu – nu primești milioane de la noi; scria pe cutie”. La fel cum EULA din Windows nu e citită de nimeni la instalare dar e acolo că trebuie să fie: din motive pur legale.
      În altă ordine de idei – da: e în interesul Statului să vaccineze cât mai mulți. Dar o poate face și altfel decât reducând spoturi publicitare la interjecții de urangutan. Poate impune amenzi și legi și alte chestii care-l fac pe om să se vaccineze și fără să știe imunologie. La fel cum Statul nu e nevoit să-ți explice ție la ce presiune atmosferică explodează motorul în contact cu un alt autovehicul când gonești cu 230 la oră pe autostradă. În schimb îți poate interzice să obții viteza aia prin limitatoare, poliție și alte chestii.
      Dacă ar fi ca Statul să educe cetățenii în fiecare chestie de care ăia se lovesc și n-o pot rezolva singuri atunci am avea educație formală până la 90 de ani. Postdoctorate în schimbat becuri, gen. Că mereu se găsește careva isteț să nu priceapă că manelele date la maximum la 4 dimineața nu încântă pe nimeni. Dar nu-l duce la școală pentru a nu se repeta faza ci îi arde o amendă, să-i treacă prin cap să-și cumpere căști. E mult mai eficient. Că dacă-l educi pe ăla că ceea ce face e nasol poate pur și simplu nu-l interesează. Dar de teama amenzii va sta în liniște.
      Cam așa și cu antivaxxerii: nu trebuie educați; n-ai cum să-i educi. Acolo e deja ideologie, nu ”părere neinformată”. Le tragi niște amenzi, le scoți copiii de la grădiniță, le tai accesul la tot ceea ce-i social și se vaccinează ei și fără să fie de acord cu asta.

      00
    • ai si tu dreptate, daca explici prea mult prostului, el tot va zice „ce ne tot bat astia la cap, sigur au astia interesele lor” si se vor lega de orice amanunt (daaa vaccinul are doar 95% eficienta, ce ne mai vaccinam daca tot faci)

      00
    • @Răzvan T. Coloja
      Daca erai tu statul, faceai ceea ce e de facut, fara a da explicatii intr-un limbaj accesibil maselor* si obligandu-i** pe cei ce nu vor?
      maselor*=populatiei dovedit majoritare care nu stapaneste termeni de baza din domeniul stiintei.
      obligandu-i**= facandu-le viata dificila pe o scara de la 1 la 10 la peste 8.
      PS: sunt de acord cu tine dar is curios de solutiile cu care vii valide pentru lumea reala si nu cea utopica, in lumea in care democratia da dreptate cantitatii si nu calitatii, in aceea in care votul tau este egal cu cel al lui Gheorghe din Valeni si in care stii tu bine ca sunt multi mai multi Gheo. decat Razvani T.C.

      00
    • Razvan T. Coloja, de ce trebuie sa puna fiscul pe site instructiuni cum sa completezi declaratia de venit nu stiu care, cand fiecare cetatean se poate duce personal la fisc si poate intreba cum se completeaza?

      00
    • @Psionics:

      PS: sunt de acord cu tine dar is curios de solutiile cu care vii valide pentru lumea reala si nu cea utopica, in lumea in care democratia da dreptate cantitatii si nu calitatii, in aceea in care votul tau este egal cu cel al lui Gheorghe din Valeni si in care stii tu bine ca sunt multi mai multi Gheo. decat Razvani T.C.

      Soluții valide? Ai 3 luni să te vaccinezi ca cetățean. Nu te-ai vaccinat – nu intri la grădiniță, la școală, în universitate. Lucrezi în sistemul de sănătate și nu te-ai vaccinat – nu mai ai ce căuta la lucru și punct. Se cotează ca absențe nemotivate și nu mai încasezi salariu. Ambele pe motiv că ești pericol pentru sănătatea altora. Vrei în restaurant, cinema, teatru, hotel? Prezinți adeverința de vaccinare la intrare altfel nu intri. Ții chef în pandemie? Ții nuntă cu 300 de oameni? Te-am prins fără mască pe stradă? 5000 RON amenda la prima abatere. Fără discuții, fără târguieli.
      Au trecut 3 luni și nu te-ai vaccinat dar ai prins flagelul? Plătești spitalizarea: oxigen, pat, medicamente – tot. Pe cheltuiala ta, că vorbele sunt gratis.
      Împrăștii fake news cu medici plătiți să infectez eoameni și nanoboți 5G în vaccin? Amendă usturătoare de fiecare dată.
      Știi cum spală chestiile astea ideologia? N-ai idee.

      @Gamblin:

      Razvan T. Coloja, de ce trebuie sa puna fiscul pe site instructiuni cum sa completezi declaratia de venit nu stiu care, cand fiecare cetatean se poate duce personal la fisc si poate intreba cum se completeaza?

      Pentru că e o operație complexă ce trebuie efectuată regulat iar informarea asupra efectuării ei se poate face și prin canale electronice (Internet). Nu ar rost să mergi personal acolo pentru atâta. Dar FISC-ul te învață cum să faci o operație, nu îți explică economia din spatele ei. La fel cum Statul îți spune unde și cum să te vaccinezi, dar nu-ți explică bazele imunologiei.

      00
    • „Vaccinati-va, ca eu vreau sa merg in concediu!” La asta se reduce majoritatea „expertizei” alora care nu lucreaza direct in cercetarea vaccinului.
      Am mai auzit „Ești egoist că nu te vaccinezi, și astepți să vezi efectele pe alții„. Nu, pulă, TU esti egoist, ca vrei sa mergi in concediu, si ai fi in stare sa te vaccinezi cu zeama de mici pentru asta. Iar cu tine, sa se vaccineze toti, ca altfel nu ai tu liber la bulgari.
      Cacat.
      Repet ce am scris in articol: eu personal respect legile Statului Roman (masca, distantare, nu iesi dupa ora 22… nu am comentat la absolut nimic). E vreo lege cu vaccinarea? Cand va fi, am sa ma vaccinez. De ce nu se da lege?

      Intr-un final am sa ma vaccinez. Dar unde ne grabim? Ce nu e ok?
      Sunt ok sa nu merg in concediu anul asta, sunt ok sa nu ma duc in spatii publice aglomerate, sunt ok sa nu calc la terase, sunt ok sa mananc mai putin – mai ales ca eu sunt direct afectat de pandemie, lucrez cam 30% din ce lucram, am venituri 30% din ce aveam… sunt ok si cu asta. Sunt ok sa… sa ma asigur eu personal (cu creierul meu plat) ca e ok inainte de a face vaccin. Cand am să văd toată comunitatea medicală pusă de acord, am să mă vaccinez.

      Mai e o serie de amuzanti, care imi spun ca sunt in viata acum pentru ca am fost vaccinat cand am fost mic. Da, bineinteles ca de asta traiesc acum, aveam sanse enorme sa mor pana la varsta asta daca nu eram vaccinat. (eu era sa mor si la nastere, daca nu erau niste medici care sa ma salveze – a fost ceva complicat, cu transfuzii de sange)
      Dar… cand au aparut vaccinurile clasice, comunitatea medicala a fost le fel de divizata ca acum? Si revenim la titlu si la articol…

    • @cristici
      Antivaxerii sunt la fel de greu de convins ca și vaccinisti. De fapt cam asta e problema ca sunt 50/50 sau pe-acolo.
      Mai nasol e când niște vuvuzele vaccinale precum doctori Marinescu și Rogoz dau cu mucii în fasole și furnizează argumente antivaxerilor:
      https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24784959-medicul-adrian-marinescu-testarea-anticorpilor-devenit-sport-national-din-pacate-facem-mult-mai-des-decat-trebui-esentiala-testarea-acelasi-laborator.htm
      Ce zic acolo? Ca imunitatea la coronavirus e greu de corelat cu numărul de anticorpi. Or tocmai numărul anticorpilor generați de vaccin a fost criteriul urmărit în studiile care au stat la baza aprobării vaccinurilor cu pricina.
      @razvan T coloja (cred ca mai am pe acasă câteva reviste mylinux :) )
      Ca psiholog cred ca nu ar fi indicat sa ai abordări de genul acesta hai sa pedepsim, hai sa impunem. Consider ca autoritățile trebuie sa lase liberul arbitru al fiecăruia sa aleagă dacă se vaccinează sau nu în funcție de datele puse la dispoziție. Și tocmai aici e problema, calitatea datelor și informațiilor puse la dispoziție de autorități în sprijinul vaccinării este foarte proasta. Și în România și în alte tari inclusiv în Israel (mult lăudatul exmplu).

      00
    • @cristici:

      E vreo lege cu vaccinarea? Cand va fi, am sa ma vaccinez. De ce nu se da lege?

      Hai că pot și eu: ”e vreo lege cu spălatul sub braț? Când va fi, am să mă spăl sub braț. De ce nu se dă lege?”

      Mai e o serie de amuzanti, care imi spun ca sunt in viata acum pentru ca am fost vaccinat cand am fost mic. Da, bineinteles ca de asta traiesc acum, aveam sanse enorme sa mor pana la varsta asta daca nu eram vaccinat. (eu era sa mor si la nastere, daca nu erau niste medici care sa ma salveze – a fost ceva complicat, cu transfuzii de sange)
      Dar… cand au aparut vaccinurile clasice, comunitatea medicala a fost le fel de divizata ca acum?

      Comunitatea medicală era de vreo 50 de ori mai divizată decât este acum. Existau fel de fel de sceptici și ani mai târziu (vezi mijlocul anilor ’80 cu isteria ”vaccinul provoacă autism” și studiul din ”The Lancet”, retras ulterior).

      Impresia mea e că ești un fel de antivaccinist sub acoperire: îl ai acolo pe ”dar” al tău – ”io nu zic că… DAR de ce să mă dacă…”.
      Argumentele tale pur și simplu nu țin de logică. Țin de teamă irațională.

      00
    • @Cristici, și eu m-am vaccinat din motive egoiste. am plămânii praștie (deși nu e o boală să mă fi băgat în față) și mi-am dorit să mă protejez de efectele cele mai nasoale ale covidului.
      mi-ar plăcea să plec și în vacanță, și probabil o să plec (în România), (anul trecut n-am fost), dar nu vacanța a fost motivul pricipal.
      cât despre chestii experimentale, am povestit și la Vasilescu zilele trecute: am stat de vorbă cu o persoană sceptică, că vrea să vadă efectele pe termen mai lung, că a ieșit prea repede vaccinul, că miau, că bau (sincer, având în vedere alte idei ale omului, exprimate cu alte ocazii, eu perpect asta ca pe un pretext din partea lui). cu aceeași ocazie a povestit că atunci când era bebeluș a făcut pneumonie aproape imediat după naștere, era super rău, părinții deja cumpăraseră coșciugul. doar că de puțină vreme se inventase penicilina. medicul a propus părinților să încerce și penicilina, deși era ceva nou și nu se cunoșteau efectele pe termen foarte lung, dar copilul e ca și mort și, în caz de efecte foarte nașpa, ori moare de efectele penicilinei, ori moare de pneumonie, de murit, tot moare. și părinții au acceptat, omul e azi tată și bunic, a văzut viața.
      el băga în față faptul că penicilina a avut totuși efecte nașpa, i-a cauzat o miopie destul de zdravănă.
      eu însămi posesoare de miopie serioasă (-8) i-am zis că, deși efectele penicilinei au fost cam nașpa, efectul nefolosirii penicilinei mi s-ar fi părut și mai nașpa. :)
      a intervenit și maică-mea în discuție cu specificația că înainte ca ea să se nască bunicilor mei le-au murit 3 copii la vârste mici (2-4 ani), din care 2 de pneumonie, chiar a zis că și-ar fi dorit ca un medic să le fi propus părinților ei penicilina.

      nu știu care vor fi pe termen lung efectele vaccinului, dar știu că pentru mine e foarte posibil ca efectul covidului să fi fost moartea. eu personal d-aia m-am vaccinat.

      00
    • @anonim:

      Ca psiholog cred ca nu ar fi indicat sa ai abordări de genul acesta hai sa pedepsim, hai sa impunem.

      Am mai spus-o de vreo 20 de ori – o mai zic o dată: profesia nu se extinde în viața personală. Dacă sunt psiholog în cabinet nu înseamnă că-mi practic profesia peste tot, după ce ies de-acolo. Doi la mână: nu sunt preot; sunt psiholog. Io-s de-ăla cu ”comportamentul și mintea umană”, nu cu morala supermă. Trei: pedeapsa are rolul ei în societate. Dacă-s psiholog asta nu înseamnă că scuz pe oricine necondiționat, fie asta și-n cabinetul meu privat. Patru: ”hai să pedepsim, să impunem” se extinde și-n mediul penitenciar. Sper că mi se îngăduie să afirm ca om că alți oameni merită pedepsiți pentru faptele lor. Pentru că repet: sunt psiholog și nu preot. Iertarea necondiționată nu mi se aplică, că nu-s apostol, nici zen, nici capabil să iert pe oricine.
      Imaginează-ți că tu lucrezi în IT și vin eu și-ți spun că n-ar trebui să ai telefon fix, doar smartphone. Că doar lucrezi în IT. Sau că ai fi muzician rock dar n-ai avea părul lung și apar eu și-ți spun să-ți lași părul lung, că fără el nu ești rocker. Ori că ești plăcintar și-ți bat obrazul că nu mănânci plăcinte la masă. Că doar ești plăcintar și n-ai voie să mânci ciorbă.
      Cam așa și chestia cu ”păi… ești psiholog”.

      00
    • @razvan
      „profesia nu se extinde în viața personală” – deci ii înțelegi și pe medicii care nu se vaccinează.
      PS: între timp a mai apărut o informație cum ca Uniunea Europeană nu va mai achiziționa vaccin „sigur” și „eficient” de la astra zeneca.
      Ps2 sars nu e familie de virusuri. De aia e bine sa te informezi din cât mai multe surse și sa cântărești argumentele pro și contra atunci când iei o decizie cu implicații gen vaccinarea

      00
    • @anonim:

      “profesia nu se extinde în viața personală” – deci ii înțelegi și pe medicii care nu se vaccinează.

      În opinia ta ocupația principală a medicilor este vaccinarea – nu? Gen… pentru tine sunt toți imunologi, nu? Și nu asistenta dă vaccinul ci medicul – corect? Ergo tu ai tras concuzia că îi înțeleg pe medicii care nu se vaccinează, da?
      Bun.

      00
  19. Ai jumatate de dreptate.
    Este treaba statutului si a specialistilor sa comunice bine si clar. Dar cu pretentiile de la stat nu putem exagera, iar breasla doctorilor e destul de divizata si oricum nu sunt obisnuiti, marea majoritate, sa explice ceva pe intelesul publicului larg.
    Cealalta jumatate e asta: daca organizatiile internationale mari (incepand cu OMS), guvernul, organizatiile profesionale (colegiul medicilor), tot felul de voci respectabile (eu ma uit la Fauci, dar sunt si in Romania cativa ok) zic ” ba, vaccinati-va ca asta e solutia, e groasa altfel”, eu, ca cetatean cu doi neuroni interconectati, as merge pe varianta asta, nu m-as face cecetator de facebook sa descopar apa calda si inadvertentele din prospect si mai stiu eu ce.
    Pe de alta parte, daca creierul meu toaca doar rahaturi, la TV, online, in discutii cu prietenii, o sa ma basic, o sa am opinii cretine, o sa ma uit in gura tuturor maimutelor disperate dupa atentie.
    Deci e si o responsabilitate individuala la mijloc.

    00
  20. NOU
    #61

    Suntem in era, unde informatia abunda pe toate canalele si prin care cunostintele se pot imprastia foarte usor. Sa pretinzi ca ar fi nevoie de niste oameni sa comunice cu oamenii privind pandemia si cum poate fi ea combatuta, este un pic gresit.
    Odata, ca daca vrea careva sa afle cum sta treaba cu virusul poate gasi foarte usor pe youtube filumelete explicative si bine facute, nu numai maneaua lu Loredana. In acelasi timp omiti simplul fapt ca in cazul unora anumite alegeri sunt facute in mod deliberat desi inteleg/constientizeaza situatia.
    Sa fi prost in ziua de azi, in foarte multe situatii reprezinta o alegere personala, dar asta nu inseamna ca alegerile unuia sau altuia nu vor avea consecinte.

    00
    • „Sa fi prost in ziua de azi, in foarte multe situatii reprezinta o alegere personala”
      Avem cel mai mic IQ mediu din UE pentru ca „am ales” asta?
      Gândește, reflectează la „alegerile personale” intr-o mare de 1 destept la 1000 de proști.
      Asta cu „alegerile personale” poate merge prin alte parti, unde nu sunt X cabale de știri, din care X-1 au manele, lautari, Sosoace. Cauta niste canale de știri din Germania, Austria, Elvetia, si compară subiectele dezbatute cu ce se dezbate pe canalele de știri de la noi… CE „alegeri personale” la Cucuietii din Deal?

      00
    • Apropo, se scrie „sa fii prost”. Explică „alegerea personală” pe care ai facut-o folosind un singur „i”.
      Iar aici nu fac mișto de tine, doar îți arăt niște chestii.

      00
    • Vrei sa bag in mine un ser experimental, eu fiind un conspirationist subuman?

      Ok.

      Atunci ai face bine sa vii cu carioci si expertii tai cei mai buni ca sa ma convingi.

      00
    • NOU
      #65

      @Cristi
      Hai sa lamurim niste lucruri foarte simple. Traim intr-o era, unde accesul la informatie si cunoastere este liber si universal disponibil. Sunt pe youtube o gramada de clipuri video educative gratis(nu numai manele si altele). Vrei sa inveti ceva mai special ai ceva alternative unele cu bani altele fara: coursera.org, edx.org, brilliant.org. Practic avem o gramada de informatie la discretie si trebuie doar sa vrem s-o folosim si sa ne dorim sa folosim creierul.
      Cu toate acestea sunt o gramada de cetateni ce aleg varianta confortabila de a se uita la diverse emisiuni de o calitate intelectuala sa-i spunem discutabila sau faca share pe facebook la o gramada de chestii cretine si teorii conspirationiste. Ei bine oamenii aia au niste pareri foarte bine definite despre cum functioneaza lumea si au ajuns asa pentru ca la un moment dat in viata au ales sa faca asta. Sigur exista cazuri punctuale unde oamenii sunt izolati si nu au acces facil la informatie si cunoastere, dar sunt cazuri izolate unde prin voluntariat si altele se poate face ceva util.
      A doua mare problema pe care o ridici privind coeficientul de inteligenta, este una sa-i spunem discutabila. Coeficientul ala mediu de inteligenta este decent pentru tara noastra, numai ca nici un ministru al educatiei post-decembriste nu a stiut sa lucreze cu acesta. Si din pacate in situatia de fata nu totul sta in acel coeficient. Pentru ca una este sa nu te duca mintea si sa faci niste alegeri proaste si alta este sa te duca mintea insa tu sa faci niste lucruri deliberate pentru a-ti valida anumite valori sau sistem de credinte.
      Sunt perfect de acord ca este nevoie de o comunicare mai buna, dar odata ce pandemia se va fi terminat, poate ca este nevoie catre o deschidere mai mare a noastra catre educatie si catre acest proces.

      00
  21. Sa luam cateva exemple:
    * la inceputul pandemiei, Cercel spunea ca spirtul nu e bun ca dezinfectant impotriva covid19
    * la fel, la inceput Fauci cand a fost intrebat direct intr-un interviu daca sa se poarte masti, a spus fara echivoc ca nu, ca doar creaza un sentiment de siguranta. Ulterior, a recunoscut ca a mintit si dezinformat deliberat cu scuza ca la inceput era criza de masti si nu voia ca populatia sa ia din stocul necesar medicilor.
    * OMS la inceput a spus ca nu recomanda mastile, apoi ca le recomanda, desi nici recomandarile lor curente nu sunt aplicate la noi: „In areas where the virus is circulating, masks should be worn when you’re in crowded settings, where you can’t be at least 1 metre from others, and in rooms with poor or unknown ventilation.” „When outside, wear a mask if you cannot maintain physical distance from others.”
    * recent un studiu a stabilit ca indiferent de distanta la care stai in interior, rata de transmisia nu e afectata, fapt ce contrazice gandirea initiala

    In conditiile in care din sursele cele mai oficiale si competente au fost lansate informatii eronate, contradictorii si chiar uneori intentionat inselatoare, e oare surprinzator ca oamenii pot sa nu mai aiba incredere in sursele oficiale, autorizate? Cata vreme nimeni din cei ce au raspandit informatii gresite, poate cu buna credinta, nu isi asuma raspunderea si nu platesc, unii oameni pot considera ca si alte informatii sunt poate gresite, inexacte sau inselatoare, si normal ca increderea nu poate fi maxima.

    Ca exemplu personal, eu am purtat masti de la inceput, cand ziceau ca nu sunt indicate, pentru ca era clar dupa cum oamenii din Asia purtau si in trecut masti pentru prevenirea bolilor transmisibile ca acestea chiar au un efect. Dimensiunea efectului e partea mai controversata, dar decat nimic, orice-i mai bine.

    00
  22. NOU
    #67

    Eu totuși sper să scap de 1 miliard de chinezi și 1 miliard de indieni. Oricum trăiesc degeaba.
    P.S. Muistul de Victor Orban i-o suge acum și lui Xi Jinping, nu doar lui Putin.

    00
  23. De trăit, toți trăim degeaba…

    00
  24. NOU
    #70

    Nu asa functioneaza omul.

    Cu cat te indepartezi de experienta individuala imediata*, cu atat e mai greu sa ai un consens.

    Nu e nevoie de explicatii mai „simple”, „accesibile”, „dumbed down”, ci de oameni care sa CONVINGA.

    *daca nu pui frana cand trebuie ajungi in ala din fata – implica o descriere fizica destul de complexa, pe care insa nu trebuie sa o intelegi pentru a o crede, Autoritatea ultima esti chiar tu. La fel se intampla si cand bagi degetul in priza.

    00
  25. ” Nu, nu sunt șoșoacă, dimpotrivă, dar informațiile pe care le-am compilat au fost limitate, și mi-au generat această rezervă față de vaccinare.” Hai las-o balta, informatiile sunt peste tot, si pro si contra. Doar ca tu ai ales informatiile care voiai sa-ti confirme parerea ta. Si acuma, pentru ca tot nu esti 100% convins ca e decizia corecta dai vina pe altii ca n-au comunicat destul de bine… Da, e mai simplu sa dai vina pe altii… dar fii corect cu tine… nu te-ai vaccinat pt. ca ti-e frica… frica de ceva nou.. nu ca n-au comunicat altii mai bine!

    00
  26. NOU
    #72

    Consider că cele 3 jeguri umane ar trebui castrate-n stil Hannibal Lecter.
    Dați-mi un clește ruginit și un kil de sare, vă rog.

    00
  27. Un comentariu de pe Slashdot care mi se pare foarte relevant:

    Public health isn’t about disseminating the truth or protecting the health of any individual, it’s about manipulating human behavior to achieve a desired (health) outcome. This messaging has nothing to do with changing science and everything to do with spreading the „right” amount of actual FUD (fear, uncertainty, and doubt) to get (least-common denominator) people to do what the public health „experts” want.

    6 months ago talking up airborne transmission and lack of safety at 6 feet would have led to panic. Now the message can be used to push the vaccine as the only solution now that vaccine supply exceeds demand in the USA.

    There’s a long history of this throughout covid:

    Mask shortage? Tell people masks don’t work and stop buying/wearing them.

    Public hopelessness that there is nothing we can do? Tell people to wrap a handkerchief around their face and call it a mask because it might reduce transmission by a few percent.

    Too much mobility? Fear-mongering „stay at home” or „safer at home” orders.

    Too many people going shopping to do home improvement projects and gardening while they are stuck at home thanks to the above? Governor (Michigan) bans home improvement stores from selling paint and garden seeds (just before 2020 planting season).

    Too many people enjoying the outdoors with no data saying it is „safe?” (also no data, anecdotal or otherwise, saying it is unsafe) Close beaches and put police tape on playgrounds.

    Too many people traveling for the holidays? Institute communist-level travel logging and quarantine policies for interstate trips even if those trips are zero risk (e.g., going out of state to hike in the woods, or going to your own vacation home with your immediate household and even bringing your food from home)

    Too many private gatherings in homes because other (safe) places like outdoor parks are closed (see above)? Throw out 1st Amendment Freedom of Assembly, institute draconian home gathering limits, and set up a state-wide rat-line for busybodies to notify authorities of large parties.

    Not enough people wearing masks? Mandate them even outside at long distance (i.e., alone at a park). When criticized for this policy, our public health officials basically admitted the outdoor mask mandate (regardless of distance) was about messaging, not science.

    Trouble getting enough vaccine uptake? Emphasize the scarcity of the vaccine to make people want it more. Refuse to give the vaccine to out-of-state residents or college students (actual NH policy for a while).

    00
  28. Consider ca nu medicii ar trebui sa faca comunicarea, ci niste specialisti in comunicare.
    Medicii sunt buni pe o treaba, dar la comunicare mai mult incurca.

    00
  29. Daca pentru fiecare navaccinat 2 medici pierd cate o ora, munca de convingere, de cati medici e nevoie ca Romania sa ajunga la 5 milioane de vaccinuri?

    De fapt autorul cauta o justificare a faptului ca nu s-a vaccinat, alta decat aceea ca e fan Sosoaca, Haur and CO. s-ar putea sa ii fi iesit, de aceea eu il intreb direct: acum, ca e vaccin pe toate drumurile, de ce nu te vaccinezi, Cristi? tu chiar vrei sa ajungi la mana sistemului sanitar din Romania (locul unde intri cu o boala si iesi cu 10) ?

    00
  30. Trebuie sa acceptam ca vaccinurile împotriva covid sunt în continuare niște produse experimentale cu reacții adverse necunoscute pe termen lung. Ca tot veni vorba de fizica, Bohr spunea ca e greu sa faci predicții, mai ales despre viitor.
    În ceea ce privește comunicarea părerea mea este ca autoritățile (și în România și în alte părți) au făcut-o foarte prost și doar dau argumente antivaccinistilor. Sa luam exemplul vaccinului astra zeneca. Mai întâi problema dozei: cică da protecție mai mare daca doza inițială e mai mica (descoperire din greșeală, ca la penicilina…). Apoi se poate administra „sigur” doar la persoanele pana în 50-55 de ani (februarie 2021). După 2 luni e viceversa, e sigur la vârstnici). Între timp unele tari cu scaun la cap îl arunca la gunoi (adică îl trimit în tarile subdezvoltate – Danemarca). Injectare cu bucluc, vaccin balamuc! Cu asemenea informații una din doua persoane are reticente în a se lasă inoculata. Și e normal. Fără sosoace sau teodosii, oricum negationistii sunt o minoritate. Majoritatea sunt ezitanti/rezerviști.

    00
  31. NOU
    #77

    Medicul “ conspirationist” chiar a avut dreptate-perioada de studiu a unui vaccin este de 5 ani.Si asta nu include birocratia,aprobarile,asa cum ti-a spus “ medicul cel bun “.Numararea celor 5 ani incepe de la inocularea primului voluntar,nu de la scrierea primului cuvint in dosar.Se cheama “ faza clinica”.Pe baza observatiilor ulterioare,se determina efectele secundare si eficacitatea vaccinului sau medicamentului.La rezultate contradictorii,faza clinica se poate prelungi la 10 ani.Cum a fost la vaccinul de poliomelita.Este obligatoriu ca in faza clinica sa fie folositi drept “ cobai” persoane tinere,fara comorbiditati,in stare de sanatate buna.(de regula,aceste persoane sint olatite sau semneaza un affidavit de genul “ right to try”).Companiile farmaceutice sint liable(responsabile si raspunzatoare) pentru efectele secundare(sau moartea subiectilor) si,de multe ori platesc sume exorbitante ca despagubiri.Efectele secundare pe termen lung nu apar mai devreme de 2 ani.In cazul vaccinurilor anti-covid cu vector genomic(mRna),nici macar nu se intuieste care ar putea fi efectele adverse,pentru ca n-au mai fost incercate niciodata en-masse.Vaccinurile anti-covid ramin,in continuare vaccinuri experimentale,pina la sfirsitul anului 2023.Pot fi folosite pe baza unui Emergency Health Plan care poate fi intrerupt oricind daca se constata ca au efecte adverse.Companiile farmaceutice au fost absolvite de liability si nu raspund daca ceva rau se poate intimpla.Pfizer si Moderna explodeaza pe bursele americane,iar UE comanda inca 1.8 miliarde de doze pina in 2023(sintem la inceputul lui 2021!).Obsevati ca din toate statisticile cu “ cazuri de infectare) zilnice lipseste un lucru esential-dintre cei infectati,citi erau vaccinati?OMS aproba vaccinul chinezesc Sinovac,acelasi vaccin cu care s-a vaccinat aproape intreaga populatie din Seychelles si Chile.Tari in care,acum,infectiile cu Covid fac ravagii,mai mult ca inainte de vaccinare.Cumva,China trebuia sa fie si ea la masa covid,prea multi bani in joc,chiar daca fabrica vaccin tip apa de ploaie.Pasaportul covid inlesneste calatoriile si socializarea celor vaccinati,desi e stiut ca un vaccinat se poate infecta si transmite virusul.Alte tari nu tin cont de vaccin si cer test tuturor.Vaccinatii poarta in continuare masca si respecta distantarea sociala.Isteria pasaportului covid incepe fix cind incepe sezonul turistic in lume-nu ca ar fi vreo legatura.Indiferent ce cred fanii vaccinului,exista multa lume educata care-si pune toate aceste intrebari si calculeaza riscul.Pentru ca asta e instinctulnde conservare.Prea multe intrebari fara raspuns despre boala si vaccin ca sa te arunci orbeste in necunoscit.Cit despre “ sa avem incredere in guvern”-ti-a fost vreodata guvernul prieten?Totul duhneste a interes politicianist,economic,financiar,social ca sa crezi ca-ti vrea cineva binele special tie.Prevad un fiasco urias in ceea ce priveste turismul in aceasta vara,ceea ce va insemna schimbarea din temelii a planului actual cu inlesniri vacciniste si alte pasapoarte.Daca vara asta turismul da chix,in toamna incepe marasmul economic,social si politic.Si-o sa se ridice urgent orice restrictii pentru toti,vaccinat sa nu.Pentru ca riscul este ca,in loc de covid,sa murim de foame,de depresie sau dind foc palatelor cu politicieni.Watch!

    00
  32. Un articol lung prin care autorul isi gaseste justificari de ce nu s-a vaccinat. Nu rezulta ca s-ar vaccina, probabil e nevoie de un al treilea medic sa sa confirme ce au spus cei doi.

    Atitudinea „Nu m-am vaccinat pentru ca nu cred ca vaccinul e sigur” este diferita un pic de „Nu ma vaccinez pentru ca imi baga astia un cip”, dar efectul in societate este acelasi – multe persoane nevaccinate desi vaccin este din belsug. Daca ar fi fac o harta, l-as pune in zona de influenta a Oliviei Steer, oricum departe de madam Mahler…
    Dar din experienta Israelului, care a platit dublu si a vaccinat si antivaccinistii, iar cifrele au scazut dramatic din februarie, nu tragem nici o concluzie?

    00
    • NOU
      #79

      Concluziile le stie doar Israelul,la tine ajung concluziile care trebuie sa ajunga.Asa cum(poate) doar guvernul Romaniei cunoaste,cu adevarat,proportiile infectiei de covid in Romania,insa la tine ajung,zilnic,in jur de 1000 de infectati.Ca sa fie bine,sa nu fie rau.In ritmul asta,o sa ajunga Romania sa aiba mai multi morti decit infectati la 100.000 de persoane-deja e pe acolo.Deci,tot ce ai de facut e “ trust the process”.Oare?

      00
    • Dar e bine ca stii tu ca Israelul minte…

      00
  33. cred ca am scris si eu aici, cel putin de doua ori, motivul pentru care cei „5 ani” s-au terminat intr-un an. Aparent daca ai multi bani, birocratie mica si multi voluntari treaba se duce mai repede.
    Si asta a fost o informatie gasita rapid, printre 3 hugeloluri si 2 taskuri. „Vai, dar nu ne-a zis nimeni”. Pai plm, vi s-a zis. De zeci de ori. Pe zeci de siteui si comentarii.
    Dar…unii nu citesc, altii nu asculta, pe altii ii intereseaza mai mult ce e in nutela

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube