M-am întâlnit zilele trecute cu cineva care a plecat de la o companie măricică, că era sătul de cât de mult se trăgea mâța de coadă și cât de încet se rezolvau problemele pe care compania le avea în departamentul ăla. Profesionalismul în departament era cam așa, mi-a indicat articolul ăla, a zis că i-a mers la suflet.
Frustrarea (și demisia) lui izvora din două situații care au apărut la știri, din departamentul lui, pe care el le semnalase, dar a căror rezolvare rămăsese în aer. Ambele probleme ușor și rapid de rezolvat, dar care, iată, puteau cauza probleme.
După al doilea incident a făcut un pas în spate, a analizat ce se întâmplă și a preferat să plece, pentru că nu era genul “timpul trece, leafa merge”, mai ales când, a subliniat din nou, sunt probleme ușor rezolvabile.
Și acum partea care ne interesează pe noi, clienții companiei, indiferent de produs. Omul care pleacă știe că sunt probleme. Le comunică șefilor lui. Le comunică colegilor. Le comunică HR-ului când pleacă. Nu știu dacă să cred că fazele de genul ăsta trec neobservate, la modul “ah, e doar un prost care pleacă, nu e problemă, ce a reclamat el e aiurea”. Cred că se contabilizează undeva, într-un excel, pe o foaie de hârtie pe un colț de masă sau ceva asemănător.
Și până nu se întâmplă ceva, nu se va repara. Că nu are nimeni chef să fie proactiv, că tuturor angajaților li se pare că sunt neapreciați și prost plătiți.
Soluția e Bolojan director la întreprindere, CAP, Vodafone sau unde lucra ăla?
Pai nu se schimba ceva in companie pentru ca cei ramasi vad altcumva situatia, ei vad ca rutina a fost intrerupta de un rebel care nu s-a putut adapta ceritelor locului de munca.
Life goes on.
100%. Și cât timp ești acolo cu ei, tot rebel ești, că nu îți vezi de treabă, ai mereu ceva de comentat, ești veșnic nemulțumit etc.
Ca sa repari ceva, trebuie intai sa recunosti ca pute treaba, ai oameni care o ard si nu fac nimic, iar managementul nu e eficient.
Binenteles ca asta nu se poate pentru ca saptamana viitoare avem „Be Thankful Day” unde HR a pregatit o sesiune in care ne putem aprecia reciproc cu biletele lasate pe birou.
Pai de recunoscut trebuie sa recunoasca, printre altii, si managementul. Ai vazut tu manageri sa recunoasca faptul ca sunt imbecili, prosti manageri si incapabili? E ca la parlamentari, cum sa votam noi fara penali in parlament sau te miri ce alte chestii? Adica sa necdam singuri un sut in oua?
Nu am actiuni, nu e firma lu’ tata. Sunt doar un negru pe plantatie. Nici macar nu e firma romaneasca. Ce vrei sa fac?
Cu cat firma este mai mare cu atat sunt proceduri implementate care nu fac decat sa complice lucrurile cat mai mult. Poate pentru ca procedurile sunt facute de unii in birourile lor din stratosfera fara sa aiba nici cel mai mic habar de lumea reala.
Pe urma nu exista flexibilitate ( nu prea ai voie sa te departezi de procedura standard ca ti-o iei peste bot) si nici initiativa ( care oricum – daca ar exista , ar fi imediat inabusita fix de procedurile lu’peste).
Treaba asta demoralizeaza pe oricine cu un minim de initiativa. Cine nu vrea sa se scalde in supa asta calduta gen „timpul trece leafa merge”isi cauta altceva si cu asta basta. Majoritatea insa prefera supa calduta.
Per total, firma fiind foarte mare – sunt putine sanse sa cada doar pentru atat ( sunt contracte mari in spate care sunt acolo de cand lumea si vor ramane for ever).
Asa ca nu exista un impact negativ asupra firmei si prin urmare lucrurile nu se schimba.
The end. Traiasca globalizarea.
Eu cred că multe astfel de probleme s-ar rezolva în firme dacă oamenii ar fi responsabilizați cu bani – în ambele sensuri. Ai fost tembel și ai ignorat X plângeri de la clienți cu același subiect? Iei un salariu mai mic luna asta. Ai fost nesimțit și ți-ai bătut joc de scula care ți-a fost dată să o folosești la muncă? Iei un salariu mai mic luna asta (sau plătești reparația/ achiziția unei scule noi – unde e posibil). Ai fost proactiv, ai venit cu idei sau ai intuit o problemă și ai rezolvat-o înainte ca ea să afecteze clientul? Iei mai mulți bani luna asta.
Problemele cu sistemul ăsta ar fi că el nu poate fi aplicat chiar în orice activitate și în orice situație. Și, foarte important, ar trebui aplicat în toate firmele, și ar trebui să fie și legal. Codul muncii de la noi spune că angajatorul nu are voi să aplice amenzi angajatului.
Aia cu excelul si interviul de plecare e fix pix. Nu rezolvi nimic. Sanatos mintal este ca atunci cand ai decis sa pleci sa pui punct si sa nu te mai gandesti la cei de la care pleci.
La interviul de exit spui, vorba romaneasca „despre morti numai de bine”.
Cei de la HR inteleg ceva, transmit mai departe, cel pe care il identifici ca fiind problema in firma rezolva „din interior” valurile create si, pe termen lung, singura reusita este ca ti-ai creat niste dusmani.
Da clar, niciodata sa nu pleci cu „pizma” dintr-o firma. HR-istii vorbesc intre ei, la fel si managerii, te trezesti respins dintr-o job dorit ca esti catalogat ca si rebel/hater.
@Ciocanul: Sa stii ca sunt firme pentru toata lumea si faptul ca unii de la o firma vorbesc cu altii de la o firma si te resping ca „esti rebel”, in realitate iti fac un bine, pentru ca exista sanse mari ca firma unde ai aplicat sa fie cam la fel cu aia de unde ai plecat.
@sin Nu iti fac un bine, doar iti fut timpul aiurea cu interviuri dupa care nu te mai suna nimeni si nu stii de ce. Poate daca ai bafta iti spune vreo HR-ista ca scrie naspa de tine pe vre-un site la care au acces doar ei. Si uite asa, ajungi sa cauti de lucru la firme obscure, unde nu a auzit nimeni de tine.
@Zero: si solutia ta care e?
Solutia e sa vezi cum merg lucrurile in mai multe lucruri ca sa poti face diferenta intre fantezie si realitate. Daca esti destul de bun ajungi sa mergi pe la conferinte si sa iti dai cu parerea pe diverse teme, ca atunci chiar te intreaba lumea ce parere ai. Altfel, gasesti un loc linistit, unde faci ce ti se cere maxim 8 ore pe zi si iti dai cu parerea doar cand te intreaba seful sau la betie. Evident, e loc destul si intre, dar trebuie sa ai ceva soft skills.
La fostul angajator am avut o relatie extrem de toxica cu managerul direct. Nici eu nu am gestionat poate cel mai bine situatia, dar nici el nu era chiar cel mai comod interlocutor. Si stiau toti asta, pe linie ierarhica (macar si ca ne auzeau certandu-ne incontinuu, ANI de zile). La un moment dat, am rupt pisica si am gasit (nesperat de repede, o aliniere fericita de planete) in alta parte.
Am anuntat ca plec (ca asa e frumos, nu lasi demisia pe masa fara explicatii), linia de management de care apartineam brusc au devenit deosebit de interesati „da’ de ce pleci? e din cauza lui X?” . Cum ei stiau (si nu au luat masuri cand au asistat la episoade conflictuale), nu am confirmat sau infirmat nimic. Le-am zis sec ca nu ma mai regasesc in cultura organizationala si e momentul sa fac un pas mai departe.
Si HR ul la interviul de exit a avut fix, dar fix aceeasi intrebare. Deci stiau toti, doar ca nu le pasa ca omul respectiv era toxic. L-au mai pastrat o perioada prin companie, nu stiu exact cum si cand a plecat, nu cred ca a luat cineva vreo masura dupa interviul de exit. Dar nici nu m-a mai interesat.
@Zero: capul plecat nu e chiar o strategie de succes.
Are dreptate. Intr-o companie, varfurile sunt repede anihilate de mediocritate si softskills bat hardskills.
Eu am patit ceva similar cand am primit un job foarte bine platit intr-o companie bogata non IT(dar pe job de IT). Mi s-a spus ca sunt supracalificat pt ce aveam de facut si sa nu fortez lucrurile. Banii erau multi deci… Cand am incercat sa-i ajut in sensul sa le simplific munca prin a le automatiza rapoartele m-am lovit de reticenta si unii chiar au zis ca nu e bine sa ne automatizam prea mult ca poate avem probleme. 
Dar e ok, trebuie vazuta partea buna a lucrurilor, nu trebuie mereu sa fortezi. Cu lucru de acasa poti sa dormi la pranz, sa mergi la sala in timpul programului, sa faci mancare, „lectii” si timp mult liber. Nu trebuie sa-ti propui mereu sa imparatesti lumea. 
Si dupa ce te-ai „odihnit” cativa ani si plictisit poti sa cauti in alta parte, sunt si firme racheta pe model american unde bagi la greu. De tine depinde ce cauti.
Dupa plecarea ta, cine se putea ocupa de mentenanta automatizarii tale ?
Vezi, aici e problema. Rulajul oamenilor(cel putin in IT) este mare pentru ca multi au ambitia sa avanseze in domeniu si treaba asta nu este posibila in cadrul aceleasi companii.
In compania in care lucrez acum, am intalnit treaba asta de multe ori. Tot felul de solutii dezvoltate BUNE/Folositoare dezvoltate de Gigel, care a fost angajat pentru altceva dar a decis sa fie proactiv, sa fericeasca din colegi, sa mai primeasca o marire.
In momentul in care a plecat, treaba aia mai functioneaza pana se schimba ceva, gdpr, update de windows, alte cerinte etc.
Mi-am luat-o eu si managerul direct cu o faza. Personal am facut un algoritm pt. sistemele de camere pe masini, util pt. imbunatatirea multor functii. Eu flower power, sa imbunatatim, sa facem…m-am dus la „aia de mai sus sus” sa le arat, sa le zic ( motivatia mea era sa primesc si un bonus baban daca implementeaza aia). Au fost deranjati, unu din aia „de mai sus” l-a certat pe managerul meu ca „ma duc eu asa, aiurea si vorbesc cu aia…”. El m-a luat pe mine la suturi.
Nu mai fac din astea in plus de capu meu, ci exact ce se cere pe proiect si atat. Singura motivatie sa mai fac asa ceva, e sa iau un bonus, castig mare…altfel nu.
Acusi e ora 12, ies la o plimbare…fuck it.
In schimb, mi-ai dat o idee buna cu compania bogata non it, m-as baga sa-mi fac plinul
Pana acum m-am gandit doar ca vreau sa ma dezvolt, ca vin banii apoi. Adevarul e ca dupa 2 ani n-am rezolvat nici una nici alta.
E cu dus si intors treaba. De ce? Lucrurile sunt dinamice in IT si daca ramai prea mult la un loc din asta, ai sanse mari sa pleci foarte greu. Depinde de ce vrei. Un an maxim 2 e ok de „slow down”.
Acum daca esti fun firme de outsourcing aka body shopping, e OK, gasesti din astea cu duiumul. Daca vrei ceva mai interesant, cam greu.
„După al doilea incident a făcut un pas în spate, a analizat ce se întâmplă și a preferat să plece”
ohh ce emotie! ce zbucium interior! practic noobul s-a terminat in primele 30 de secunde de s3x cu corporatia :))
Altul care a crezut ca o corporatie = un cuib de Einsteini.
bai baiete, ca sa fi profesionist in orice domeniu trebuie sa fi pragmatic. Toti suntem profesionisti pana cand vedem ca nu prea suntem….poor little whining b**ch!
firma mare. conteaza doar pe cine cunosti si te ajuta.
se fac interviuri la plecare din companie pt ca asa zice procedura, nu se schimba nimic.
Nimeni nu vrea sa iti auda parerea ta sincera.
Sa te pisi impotriva vantului, e cel mai sigur mod sa iti faci jobul (mai) greu.
Astia cu puterea de decizie asupra – ce se face sau ce nu se face, sunt de obicei foarte motivati sa mentina lucrurile asa cum sunt si sa zica ”nu” celor cu idei, doar de dragul de a-si mentine posturile de manageri si pentru a nu-si asuma riscuri in plus. E un baiat destept pe yt care a zis ca corporatiile sunt doar despre ”conformance, not performance”.
In viata mai sunt situatii in care lucrurile nu se pot schimba de azi pe maine, schimbari care pot cauza probleme unde nu te astepti. Faptul ca X sau Y are o idee nu inseamna automat ca ideea respectiva este si buna.
Exista intotdeauna posibilitatea sa iti faci firma ta pe care ti-o conduci exact cum crezi. Pornesti de jos si cerul este limita.
În multinaționale, e clar că deciziile și schimbările au un flow mult mai lent, însă în companiile mici, acolo unde sunt și am tot fost, schimbarea (de multe ori în bine, evident!) se oprește în ego-ul și barba managementului. Am fost copil rebel, am spus uneori cu mai puțin tact, alteori pe șleau, ce nu este ok și de ce acțiunile unor colegi pun bețe în roate activității întregii echipe sau chiar vânzărilor. Dacă big boss avea încredere în mine și judecata mea (aveau că discuțiile au avut loc când aveam + 2 ani și jumătate în companie), să zicem că exista o aprobare tacită, însă de cele mai multe ori, m-am fript la prima ocazie. Cel puțin de la unul mi-am luat o mega țeapă cu răzbunare gen te-ai-lins-de-banii-pentru-cursurile-alea pentru că îl luasem în vizor pe brand manager, un domn care lucra 8h de luni până vineri, deși aveam program de mall. Și omul a recunoscut-o că da, a vrut să-mi întoarcă cumva obrazul pentru că i-aș fi cumva judecata și deciziile la îndoială. Am plecat de acolo cu prima ocazie, după 3 ani și un pic.
Problema asta este foarte ușor de rezolvat printr-o procedură nouă: la fiecare sfârșit de zi, fiecare angajat completează un formular în care specifică, pe o scară de la 1 la 5, cât a fost de proactiv în ziua respectivă. Cei care trec un punctaj mai mic de 4 trebuie să dea explicații la HR.
Orice se poate repara de un baiat (apud Teo).
Orice, in afara de baza de date CNAS.
Am mai multe locuri de muncă notate in CV, majoritatea au dat faliment după ce am plecat eu.
Sunt atât de bun? Nu, doar mă interesează munca. Echipa. „Sa fim buni”, „sa învețe alții de la noi, nu noi de la ei”.
Nu imi era frică sa-i fac proști dacă erau proști. Ma certam, dacă era cazul, inclusiv cu managerul general.
Os în gât, asta sunt.
Am plecat, am și fost dat afară. Peste jumatate din firmele unde am lucrat au dat faliment după ce am plecat eu.
Asta pentru că managementul este atât de orb încât nu vede un om pasionat de meserie, nu vede ca angajatul vrea ca treaba sa fie bună.
La ultimul loc de muncă „stabil” m-au chemat intr-o zi sa imi spuna ca nu mai au nevoie de serviciile mele, ca au gasit pe altul. OK. Ăla „altul” a stat 3 luni apoi si-a dat demisia. A venit „altul altul”, care a stat vreo sase luni, apoi si-a dat demisia pentru ca „nu suporta volumul de lucru”.
Cristi e nasol, el comentează, se ceartă, dar nu își da demisia când e greu sine volum de muncă, caută rezolvari si optimizări. Nu s-a văzut asta „în culise”.
Ultima data când am auzit de ăia, nu aveau pe nimeni în fostul departament al meu. Cautau om (oameni). Plecaseră toți. Oare de ce?
tot eu: Este foarte fain sa ai niste bani economisiti (zoso, unde e articolul săptămânal despre economisire?)
Acum vreo 10 ani ma certam cu unii, ajunsesem la managerul general sa explic ca nu se poate face treaba cu managerul de departament, ca e incompetent si leneș.
A fost o conversație:
– Da’ tu cum iti permiți sa ai gura mare, ai cumva altă sursă de venit?
– Da. Am si amte surse de venit.
– A….
Au tacut.
I-am spus CEO-ului:
– Vreti sa-l păstrați pe incompetentul ăsta, treaba voastră. Doar ca, in cazul asta, mai aven nevoie de un om. El e inutil. Pastrati-l, treaba voastră, noi mai avem nevoie de un om.
Nu au făcut asta, nu au angajat un om.
La vreun an mi-am dat demisia. „ca mai aveam si alte surse de venit”.
La vreo sase luni după ce mi-am dat demisia, l-au concediat pe managerul ăla incompetent. Cu scandal, l-au facut de porc, l-au dat afară aproape im șuturi.
Fain? Să mă bucur?
Nu. Îmi pare rău că nu au facut mișcarea cat eram eu acolo, ca… cine știe?
După ce am plecat eu, la mai puțin de trei ani au tras obloanele, s-a desființat firma.
Coincidență? Nu. Când un angajat pasionat de meserie, competent, îți spune ca e nasol, ascultă-l. Ia in calcul ce zice, că nu mănâncă rahat aiurea…
Eu il admir ca are coaie pentru asa ceva si inca mai crede ca sunt unicorni pe lumea asta. Ca o proasta care si-a „asta” zeci ani de viata crezand ca i se ridica statuie, maritata cu un alt bou care a facut frig pe santierele patriei 20 de ani, sa-i faca pe altii cu „portofelul” mare .. va sfatuiesc pe astia mai tineri ceva: lucrati cat se poate si TRAITI-VA VIATA!
Nimeni nu va ridica statuie, nimanui nu-i pasa de chinul vostru, de viata fututa, de familia pe care o vedeti in weekend, de reumatisme si divorturi.
De asta ma amuz cand vad fatuci ca nu vor familie, ca trebuie sa aiba cariera. Sau barbati care nu se insoara, ca intra in conflict cu viata profesionala.
In momentul in care nu mai serviti compania mama, ii doare la basca pe toti. Am vazut-o cu totii cand ni s-au inchis firmele la care lucram, cand a fost criza si s-au dus dracului toate, acum pe pandemie, cand se duce somajul la cer.
Iubiti, calatoriti (OK,dupa pandemie), faceti copii. Eu imi voi da toata viata suturi in dos ca am fost o vaca proasta si am facut copil prea tarziu. As mai fi facut unul, dar asta este, cand visezi calatorii si afaceri, desi am facut mai multi kilometri si bani cu copil decat inainte.
Nu va mai faceti inima rea, luati-va salariu, faceti o treaba decenta si vedeti-va de familie si de fericirea personala