Imobiliare: mi-am vândut mie un ceas de 1 milion

Am luat banii din buzunarul stâng și i-am băgat în cel drept, după care am făcut niște poze și am dat un comunicat că o duc atât de bine încât mi-am cumpărat ceas de 1 milion de euro. Îmi crește și mie cota, mă privesc altfel și săracii care vin cu Benz-uri la întâlnirile de afaceri, crește și prestigiul companiei.

Cam asta e schema pe care o face Delia când anunță că și-a luat apartament de 3 milioane de euro, dar cere ajutor de la stat pentru că artiștii au probleme financiare în perioada asta.

Citiți cu atenție știrea. Ea și soțul sunt investitori în proiectul ăla, e interesul lor să îi crească cota. De aici și anunțul ăla, că altfel n-ar fi ieșit să spună asta. Când și-a luat Range Rover n-a zis nimic, că nu e investitor în JLR sau Tata Motors.

Hai că nu e greu. E marketing. Doar că nu e marketing pentru oricine, e pentru cine trebuie, pentru cine are bani, pentru inițiați. Publicul stă și bălește, ziarele au făcut afișări, artista e invidiată, toată lumea e mulțumită.

Nu zic că Delia n-are banii ăștia, zic că it kicks at the eyes.

costica-vacaru

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

47 comentarii

  1. Orice ragalie care canta e artist acum. Si vai, avem drepturi. Dar banii nedeclarati pentru care nu au platit taxe nu se pun. Aia-s dreptul lor.
    In plus, suptul de la ugerul statului devine reflex. E greu sa te lasi.

    00
    • Am vazut ca si Cargo si Trooper au semnat chestia aia. Cam tristut ca si-au pus numele printre pseudoartistii aia.

      00
    • Sa vezi cati „artisti” suparati sunt pe facebook care blameaza virusul si sunt anti masca. Oare de ce?

      00
    • Sa nu uitam de steaua tarii, comoara Carpatilor, Marcel Pavel care nici dupa ce a avut covid nu crede.
      Din fericire vocea de aur nu a fost afectata de virus, dar portofelul plange.

      00
  2. cand o intrebau la radio, sejura pe moaste si scuipa in san ca ea nu a facut nici macar un milion. e greu cu impozitele astea la artisti.

    00
  3. Chiar stăteam azi-noapte și mă întreabam, din ce moment se consideră că ești artist și poți cere bani de la stat?
    Se face un audit al câștigurilor declarate din anii trecuți, ca să poți evalua anumite pierderi?

    00
    • Artistul roman e bugetar, statul stie cel mai bine cat a cheltuit anul trecut cu fiecare in parte. Tupeul maxim este sa ceri 10.000-20.000 coco pe o cantare de revelion/eveniment platit din bani publici si acum sa ceri ajutor de stat.

      00
  4. Si lumea-i înjură pe maneliști…aici se vede valoarea și demnitatea omului.

    00
    • Ar fi cerut și ăia, dar au înțeles că statul nu e chiar atât de prost și plătește conform veniturilor declarate care la ei probabil tind spre zero.

      00
    • Sper ca nu vorbesti de acelasi stat roman care da ajutoare sociale minoritarilor cu palate si masini de lux?

      00
  5. NOU
    #12

    E și Chirilă cu Vama. Asta nu zicea ca el nu a luat bani de la primării, că i-a luat nu stiu ce firmă? Acum de ce se bagă?

    00
  6. E la fel ca cei care au indemnizații de 8.500Lei/lună, sau cât este limita superioară. Dacă în trecut au făcut profit și au plătit impozit, mi se pare ok, dar dacă tu ai avut rulaje minime că ai făcut la negru, taci și înghiți.

    https://www.listafirme.ro/deliaevent-srl-30300913/ dacă aceasta este firma ei, așa cum am citit prin presă, are un profit declarat de 567.132€ pe 2018, probabil în 2019 a fost mai mare.

    Mai bine să ajungă bani la cei care au făcut profit și au plătit taxele decât la toți shawormerii cu evaziunea cât casa poporului.

    00
  7. Fain Vacheronu’ ăla

    00
  8. Ai zice ca oameni care castiga sute de mii de euro pe an au bani dar se pare ca m-am inselat. Fie ii baga in afaceri proaste, fie ii sparg aiurea pe case, masini, vacante, haine, servicii a proasta, etc. ? Unii sunt la a 2-a sau a 3-a casatorie si practic platesc pensii alimentare si intretin si alte „case”. Moara lor macina mult. Si uite asa se trezesc ca nu pot rezista nici un an din rezerve si latra de foame.

    00
  9. Daca n-as stii cata evaziune fac si astia…
    Acum sa vii sa ceri ajutor de la stat cand toata viata te laudai ca esti destept si nu prost ca noi restul care platim 2/3 din venit catre stat.
    Am asa o sila de nesimtirea unora de numa numa.
    Astept momentul ala cand vor incepe si IT-istii sa guite ca vor ajutor de stat dupa ce n ani la rand ei n-au platit impozit pe venit.

    00
    • Stii tu cu impozitele cum sti(i) si cati i sa folosesti.

      Un angajat nescutit plateste 42.8% impozite in total (cu CAS, CASS… intelegi tu)

      Un angajat scutit, aidca IT-istul ala care-ti sta in gat, plateste: 36.4%.

      Cauta tu despre aia din constructii, sa vezi acolo ce invidie te cuprinde.

      00
    • Eh, in Romania fiecare primeste cite ceva. Pensii speciale, vouchere de vacanta, pensii de serviciu, gratuitati pe transport, al 13 salariu, scutire de impozite si multe altele. Adica nu e ca si cum doar unii fura, noi toti ne furam unul pe altul. Doar ca unii te fura mai mult, iar tu, la rindul tau, ii furi pe altii mai putin. Aici ar trebui intervenit ca se se elimine inechitatea asta, adica sa ne furam unii pe altii in mod egal. Nu poti vietui in societate asta a noastra fara sa furi, sau cel putin fara sa te bucuri de anumite avantaje. Daca nu le-ai avut sau daca nu le ai acum, o sa le ai pe viitor.
      Exemplele sint multe si daca nu le vedem nu inseamna ca ele nu exista.

      00
    • cipcirip, tu ca IT-ist NU platesti impozit pe profit
      platesti doar taxe pentru serviciile pe care le vei consuma la un moment dat.
      gen pensie, somaj, asigurare medicala, concediu medical si alte cacaturi pentru confortul tau si al familiei tale.
      ca asistat social de lux, te astepti sa-ti platesc tot eu si pensia speciala nu? 😁

      restul prostilor pe langa taxele astea mai platesc si impozit pe profit.
      ca tu esti analfabet financiar si nu poti face diferenta intre taxe si impozite e alta problema.

      00
    • Martha,
      problema e ca multi nu primesc nimic, doar platesc impozite pentru bunastarea asistatilor social de lux.
      fiind o schema ponzi, e imposibil ca toata lumea sa castige.

      00
    • Da, așa e, sunt analfabet. Deși ai făcut o mare varză între impozit pe profit, impozit pe venit, de procente nu mai zic.
      Eu și familia mea am fi bucuroși să ne administrăm singuri viitorul și sănătatea. Până atunci însă, de CASul plătit de mine nu beneficiază familia mea, ci pensionarii aflați acum în plată.
      Și, așa cum ți-am arătat, marea aia scutire e de aproximativ 6%.

      00
    • cipcirip,
      impozit pe venit = 10%
      impozit pe care tu ca asistat social de lux, esti scutit de la plata

      CAS-ul platit de tine azi iti asigura familia ca in caz ca tu crapi, ei vor avea de maine o sursa de venit si nu vor ramane pe drumuri. deci da, te ajuta si azi nu doar la batranete.

      PS.
      200.000.000 coco e suma anuala pe care statul o investeste anual in bunastarea IT-istilor, probabil la fel de mare ca evaziunea facuta de artisti.

      00
    • @Cipper, 6% din net sau brut ? Fa un calcul la salariul mediu in IT sa stim despre ce vorbim. Daca e asa de nesemnificativ de ce nu renuntati la ea ? Vorbiti la USR sa o puna in programul de guvernare.

      00
    • @wtf – lumineaza-ma te rog, de unde ai scos aia 41 mil. euro.

      pentru un salariu net de 5000 lei , brut e 8550.
      taxele inseamna in jur de 3750 lei, iar aia 10% scutiti reprezinta 556 lei.

      pentru un IT-ist de asta, solutia e simpla: SRL, plecat din tara … cred ca mai sunt si alte metode de evitare LEGALA a platirii taxelor dar nu stau sa dezbat asta aici. iti doar un exemplu simplu: SRL.

      ca si SRL platesti 8% taxe (5% dividende, 3% imp pe profit).
      deci cum ar veni, in loc sa platesti 3700 lei taxe la salariul de mai sus, s-ar plati in jur de 684. hm… ce chestie :). da, mai e un contabil de platit una alta, dar la final ramai cu mai mult de 5000 de lei net, cat ai luat daca ai avea contract.

      la urma urmei, aia 10% se duce IT-istu si mananca la un restaurant, lasa bacsisi ( ca doar chelnerul nu o sa fie platit cu 2500 lei net si pe cartea de munca , nu ?) si tot asa… dar da, ne sacaie pe noi aia 10% vezi doamne pt. o mana de oameni. aia era problema, it-isti din tara asta ne fura domle, cu 10%. mama lor de calculatoristi.

      00
    • Spre deosebire de subvenția în agricultură, în IT statul nu investește nimic. Nu dă 1 ban de la buget. Doar încasează mai puțin. Toți cei din IT au negociat salariul net, deci vor primi aceeași sumă, dar voi scăpați din vedere cât de remote poate fi acest domeniu și cât de repede se vor reorienta firmele spre optimizări fiscale.
      Dacă eu mor mâine familia mea nu primește nimic. Pentru că pensia de urmaș nu funcționează cum aveți voi impresia.
      Cum ziceam, multă varză..

      00
    • noname,
      avem 100.000 de asistați social de lux în IT
      cu un salariu mediu net 7.800 lei
      ia vezi te pricepi sa rezolvi problema asta?

      cât privește justificarea cu consumatul banilor, nici măcar de ras nu e. de parcă noi ceilalți am cheltui banii 8n Maldive

      cipcirip,
      200 milioane de coco investește statul român în bunăstarea it-istului român.
      200.000.000 euro, în fiecare an.

      cei drept e ca e o suma mai mica decât pensiile speciale ale parlamentarilor

      Iar legat de cas, nu știi ce plătești, citește legea.

      00
    • @Cipper, Noname, Zici ca sunteti politicieni, cum ambalati voi frumos o „subventie” de la bugetul de stat pentru un domeniu in care se castiga foarte bine. Ca e doar 10%, doar 500 lei pe luna, statul nu pierde nimic. Hai avem toti o scutire de 10% ca sa evitam optimizari fiscale si sa sa ne perimite mai multe mese la restaurant.

      00
    • @Noname, 3% ăla nu e pe profit, ci pe venit (și parcă nu e neapărat 3%, poate fi și 2% și 1%, în funcție de angajați, norme, etc). Dar e din tot ce-ți intră.

      00
    • bine ma baeti. cred ca orice IT-ist e dispus sa plateasca 20% nu 10% impozitul, doar sa se intample urmatoarele lucruri, minime, de bun simt:

      – colectarea de catre ANAF a tuturor taxelor
      – digitalizarea ANAF 100%, nu ce e acum o mizerie sinistra. (ba chiar pt. asta cred ca ar fi si voluntari dar nu se poate fura deci nu e cazul.)

      00
    • Aia 10% nu sunt vreo forma de asistenta sociala sau cost pentru stat. Statul nu scoate nimic din buzunar, it-istii in cea mai mare parte nu-s facuti de „facultatile de it” ale statului. Nu e ca la subventia de caldura sau transport in comun din Bucuresti si alte orase unde primaria plateste niste servicii full catre terti, dar nu ia toti banii aia direct de la oameni dupa aia. Ganditi-va la aia 10% ca la un salariu negociat putin in minus ca fix aia e … it’istul dupa aia ii cheltuieste si banii aia intra in piata intr-un circuit normal si toata lumea are de castigat din asta. Nu suntem in gaura ca nu plateste it’istu 10% ci pentru ca niste oameni fura cea mai mare parte a banilor iar in conditiile astea aia 10% sunt un lucru foarte bun asa cum spuneam pentru ca nu ii mai fura nimeni ci ajung la menajera care fac curat dupa it’isti, la vanzatori de calculatoare, la soferi de uber, la glovo, la restaurante si la tot restul lumii in plm. Preferati ca in loc sa intre 1000 de ron in piata sa treaca intai prin mana lu’ domn primar, domn prim-ministru, domn parlamentar si domn presedinte si sa-si ia fiecare partea si sa ajunga in final 300 in vistierie? Sa mai cumpere niste masti neconforme la suprapret din ei? Sa mai faca o macheta de spital si clipuri pentru ea de sute de mii de euro si sa o prezinte in locul spitalului? Ca fix asta se intampla cu taxele noastre. Va cacati pe voi ca de ce voi nu sunteti scutiti. Pai faceti ceva pentru asta – it’istii fac mereu scandal cand se aude ca vor sa scoata. Voi de ce nu faceti sa va scuteasca si pe voi?

      Nu, nu-s scutit de 10%, btw.

      00
  10. Lipseste decenta. Las-o n pana mea, cum sa vrei bani de la stat cand ai facut milioane din muzica. Bravo tie ca i-ai facut dar caracterul aici se vede, cand vrei inca cateva mii de la stat ca esti un biet hartist.

    Bleah

    00
  11. Nu ca as vrea sa le iau prea mult apararea dar nu toti afiliatii artistilor sunt mega latifundiari. Cei care canta in trupa de pe spate, sunetisti, oameni de la lumini, roadies sunt si ei afectati. Fata vazuta a trupei probabil ca are cu ce plati ratele la penthouse dar pentru restul e nasoala rau.

    00
    • ai idee cat e deficitul de forta de munca in romania?

      doar ca e mai usor sa-ti pice in poala bani de la stat prin concerte de la primarie sau granturi

      00
    • ” „că existenţa sectorului cultural depinde nu doar de organizatorii de evenimente, ci mai ales de artişti. Vă rugăm să includeţi în schema de ajutor de stat şi această entitate ca beneficiar eligibil al sumelor destinate ajutorării sectorului cultural” – nu sse pune DELOC problema tehnicienilor ;-)

      00
  12. Am avut nenumarati colegi de facultate in Cluj cu apartamente cumparate cu banii jos de parinti, multe dintre ele destul de luxoase, in complexe noi, cu locuri de parcare si chiar 3 camere. Oameni cu masini noi, BMW seria 3/5, Audi A5, Suv-uri etc.

    Nu stiu daca mai e de actualitate, dar primaria Cluj subventiona o mare parte din factura la gaz (cred ca era 70-80%, nu mai tin minte exact) daca declarai ca nu ai venituri. Ei bine, foarte multi dintre ei mergeau in fiecare toamna la primarie si faceau exact asta.

    00
  13. Umbla vorba ca Razvan, sotul Deliei face bani din piatra seaca, iata ca se confirma inca o data cu o schema buna de marketing. Penthouse-ul ala oricum e luat aproape pe gratis pentru ca o sa umfle preturile dupa aceasta schema si o sa-si scoata banii de la ceilalti care cumpara pentru ca e o chestie de mandrie cand zici ca stai in acelasi loc cu Delia. Omul a fost implicat in Global Records, Untold, de aici si legatura Deliei cu umorul (iUmor) si restul aparitiilor.

    00
  14. Daca si-au platit impozitele, au tot dreptul la ajutor. Nu isi pot desfasura activitatea din cauza masurilor statului. Este ceva diferit aici fata de un chelner de la un restaurant?

    Ce fac Delia si restul artistilor mari de acolo este sa fie solidari cu restul, nu au nevoie de bani. Insa o scrisoare semnata de 3 formatii de care n-a auzit nimeni probabil nici macar nu ar fi aparut in presa. Arata doar ca le pasa.

    Industria nu este formata doar din cantaretii de pe scena.

    In rest, mult hate total aiurea.

    00
  15. Pai la investitie e si cu barba’su care e super bogat … la cerut bani e doar ea :) poate ca a pacalit-o sa bage in ONE si acum nu mai are bani de buzunar :)).

    Oricum mi se pare ceva bun sa ceara bani de la stat, macar nu mai au aia de unde sa fure atat.

    00
  16. Bloggerii stau și se uită? Nu facem și noi o petiție? Măcar un laptop acolo, că scriem de acasă :). Nu ar strica nici un telefon, că mai nou scriu articolele de pe telefon.

    00
  17. Evident ca in presa s-a spus ca Delia si Smiley vor bani de la stat dar petitia este despre toti artistii, de la cantaretii din bodegi pana la actorii care castiga de o cafea. Pana acum PNL a sprijinit doar firmele mari care se ocupau de festivalurile Untold sau Electric Castle dar au uitat de artistii mici.

    00
    • Si astia, mai putin artisti, cum sunt sprijiniti. Ca parca si eu mi-as schimba masina acum, nu peste 2 ani cand am programat fericitul eveniment si daca ma chinui putin mai gasesc 10 chestii pe care pot cheltui ajutorul de la stat, dar ghinionul meu, nu m-am nascut artist. Daca maine eu raman somer, stiu ca am rezerve sa stau linistit o perioada acceptabila, sa pot gasi altceva. La ei nu se poate?

      00
  18. Astept si BOR-ul sa ceara ajutor…

    00
  19. Va zic eu de ce sunt suparati! Vor si ei sa primeasca bani pentru dedicatii de la bombardieri, fara numar, de aia sunt ofuscati, nu vedeti ca toti s-au apucat de manele acum.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.