prezentarea, primul lucru de care ne lovim…

Chiar dacă ne place să negăm, prima impresie contează. Aspectul exterior este primul lucru de care ne lovim când luăm contact cu cineva. Dacă are şosete de culori diferite şi pantofi murdari, lucrul ăsta se adaugă la multitudinea de criterii pe care ne bazăm când ne formăm o părere despre o persoană.

În ultima vreme, s-au înmulţit persoanele care mă abordează pentru diverse chestii, de la propuneri de afaceri până la colaborari dezinteresate. Şi cum e mai greu să îţi faci o părere vizuală despre persoana respectivă dintr-un email sau dintr-o discuţie pe ym, criteriile devin altele.

Mulţi au observat că am o problema cu limba română. Nu am excelat în domeniu, dar ştiu să scriu corect în limba maternă (chiar dacă nu e chiar aşa de maternă, fiind nevoit să învăţ o limbă pe care părinţii mei o vorbesc, dar bunicii cu care am petrecut primii 3 ani de viaţă nu). A mă exprima corect în româneşte în discuţiile cu cineva, pe stradă sau în corespondenţă, mi se pare un semn de respect, în primul rand faţă de mine şi mai apoi faţă de interlocutor. Am vazut probabil zeci de cazuri de „afacerişti” care îmi propuneau diverse chestii, şi mă simţeam eu jenat de faptul că ei scriau prost româneşte.

Pe internet, şi în special pe bloguri, mi se pare un semn de respect faţă de cititor. Zilele trecute mă aborda cineva să facem schimb de linkuri. După ce am citit 3 rânduri de pe blogul în cauză, i-am spus că nu fac schimb de linkuri cu analfabeţi. Probabil s-a simţit jignit, probabil a crezut că sunt o jigodie, dar dacă s-a dus şi şi-a revăzut mesajele de pe blog şi le-a corectat, atunci a avut de câştigat de pe urma discuţiei cu mine.
Acum câteva luni, pe un canal de irc, cineva îmi spune că verifică el subtitrarea la filmul X, pentru a o pregăti de inserarea pe DVD. În acea frază, făcea 2 greşeli simple de limba română. Este cel puţin îndrăzneală să te oferi să faci ceva, ajutandu-te de o unealtă pe care nu o stăpâneşti bine, respectiv limba română.

Citesc cu plăcere multe bloguri, sunt abonat la peste 50 de bloguri în limba română, dar, oricât de interesant şi de folositor ar fi conţinutul blogului tău, atâta timp cât în posturi se găsesc analfabetisme, atunci vizitatorii vor fi cei pe care îi meriţi. Şi, decât 2 analfabeţi, mai bine un educat.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

8 comentarii

  1. vezi ca ai un „?In”

    btw, ce limba vorbeau (..-esc) bunicii tai? rusa, maghiara, turca?

    00
  2. ?In ala e greseala de tastare , se accepta :)

    00
  3. Nu te agita. In 10-15 ani tu o sa vorbesti gresit limba romana iar astia micii or sa vorbeasca o romana foarte corecta din punctul de vedere al editziei XX a DOOM.

    00
  4. am ultima versiune(cred) de doom ?n care am g?sit modific?ri ciudate, am r?mas masc? la unele dintre ele :P

    00
  5. mikutzu, da „m-am dus la piata” tot asa se va scrie.

  6. nu fi atat de sigur, am auzit de la un profesor ca cei de la academie ar vrea sa scoata toate cratimele :))
    poate e doar un zvon

    00
  7. N-as baga mana in foc pe chestia asta. In scoala generala am avut un profesor de lb. romana care, daca ma vedea scriind cam ca in DOOM-ul nou, ma lasa in mod sigur corijent.

    00
  8. *corigent ;)

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)