Premierul Șică în vizită de lucru

Un fiu al Brașovului, plecat de-aici de tânăr să muncească la capitală, premierul Șică se întoarce în această dimineață în oraș, să vadă cum mai stau lucrurile.

Nu e prima oară când revine, la un moment dat a fost ministru al transporturilor și în această calitate a venit în localitatea natală și a promis drumuri expres și autostrăzi și, aparent, le-a și realizat, că a ajuns din simplu ministru un ditai prim-ministru.

E, și cum vizita unei asemena personalități legendare e un eveniment măreț, ziariștii locali au primit de ieri seară avertisment că trebuie, „din motive de securitate”, să existe un tabel cu jurnaliștii care vor participa la treabă.

Vei zice, „ce mare chestie, boss?” iar eu voi zice că Șică nu e primul premier care a trecut pe-aici. Năstase a trecut prin Brașov, „Arogantul”, și n-a trebuit tabel cu jurnaliștii. Călin Popescu Tăriceanu, șeful lui Șică, dacă mai țineți minte, a trecut prin Brașov fără să aibă nevoie de liste cu ziariști. Chiar a băut o bere cu lumea la terasa aia care era pe vremuri la Rectorat. Emil Boc trecea frecvent, și cu treabă și să-și ia copii de la bunici, că soacră-sa stătea la mine pe stradă. Era o mașină de SPP cu doi băieți pe-acolo, dar cam atât.

Băi dar în cazul lui Șică trebuie liste „pe motive de securitate”, făcând și el o premieră în aroganțe de-astea. De ce naiba i-ar fi frică premierului de presa pe care a hrănit-o cu mâna lui, în loc să investească bani în sănătate, că tot e pandemie acum? A, că poate vine să inaugureze spitalul modular ATI de la Brașov, care e atât de gata cât e ăla al lui Firea. Ăla a mai fost inaugurat de Arafat cel cinstit, Tătaru și alți eroi ai guvernării și e încă șantier. Mai mult, nici măcar nu e ideea lor, aparent proiectul și ideea e tot a unui ONG, am impresia că „Dăruiește Viață” sau ceva similar. Apropo, ca idee, CJ-ul știe ce jurnaliști vin la așa ceva, n-ar avea nevoie de listă, e pentru șeful de la București.

A, și de ce s-ar aduna această listă de securitate la Consiliul Județean, autoritate locală ce n-are treabă cu Guvernul și face, ceea ce un procuror ar numi „uzurpare de calități oficiale”, articolu’ 258 CP, 6 luni la 3 ani pușcărie? Poate pentru că la CJ e tot un coleg de partid de-al premierului, iar acel coleg e și el în campanie. Îl știți pe pesedistul la de la sectorul 1 care se lăuda cu un spital imaginar și CNA-ul tocmai i-a interzis reclama la TV? Ei, uite-l pe omologul lui de la Brașov.

În spatele lui e Aeroportul Internațional de la Brașov. Chestie pe care a promis-o premierul Șică încă de pe vremea când era ministru al Transporturilor și aparent a făcut-o deja, că nu apare nicăieri pe poza aia vreun avertisment că ar fi cumva trucată.

În fine, am o bănuială că premierul nu vrea să fie deranjat de întrebări de genul „de naiba costă, bă, 332 de milioane de lei, aproape 70 de milioane de euro, cinci kilometri de ocolitoare, ați tras Covid pe nas?” . (0,4 Catedrale ale Neamului, să înțeleagă și prietenii IT-iști suma). Și mai am o bănuială că atunci când a inaugurat recent un șantier de autostradă cu artificii, și Ministerul Transporturilor a zis că nu știa, cred că au mințit. Cred că preierul Șică a cerut artificii, că are o părere foarte, foarte bună despre el.

Și, tot ca o comparație, și premierul Năstase dădea bani la presă, poate să vă povestească jurnalistul CTP, că din aia a trăit, dar parcă nu erat atât de hoț și atât de arogant. Îți dai seama, am ajuns să-l dau exemplu de decență pe Năstase.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

56 comentarii

  1. CTP nu știe, a jucat tenis cu Enoiu toată guvernarea aia.

    • Am citit știrea asta în Cațavencu, pe vremea când directorul publicației folosea batistuța pentru SOV nu pentru Liviu Dragnea.

    • CTP-ul lauda spiritul civic al minerilor care au venit la București să golească piata Universității de golani.

      00
    • nu era scris de el articolul, era semnat curajos „redacția”.

    • @Vali – au fost și articole semnate chiar de ctp in care își manifestă disprețul față de manifestanti, că nu degeaba s-a ales cu porecla de groparul pietii universitatii:

      Prostii si Desteptii” publicat pe 18 mai 1990, Cristian Tudor Popescu: “In discutiile de prin restaurante sic, o parte din intelighentia romana insulta cu o virulenta pe care n-as fi indraznit sa mi-o imaginez, pe toti cei care nu fac parte din lumea buna. Lumea doimaistilor, a clientilor restaurantului Chinezesc si ai Poienii Brasov. A celor care se screm sa-si exhibe extazul vizavi de un Tarkovski, sau Wajda, un Antonioni, pe culoarul de panta al iesirii din Cinemateca. Cu o nonsalanta buimacitoare, cei ce se pretind intelectuali calca regula de temelie a intelectualului: relativizarea. Noi suntem posesorii adevarului suprem, toti ceilalti sunt niste minti confuze care ar face bine sa ne urmeze, altminteri va fi rau de ei. Tot ce se spune (se urla) in Piata Universitatii e bun si frumos, inclusiv scandarea dincolo de bestialitate: Iliescu du-te acasa, Ai nevasta canceroasa.

      00
    • CTP – Spirala Violentei

      „Ca pe 13 iunie a avut loc in Bucuresti o tentativa de lovitura de stat este un fapt a carui negare nu poate fi discutata decat in termenii cretinismului sau candorii, dupa cum se exprima dl. Razvan Theodorescu. Oricine s-a aflat in acele ore la Televiziune, la Interne sau la Politie poate rememora mirosul salbaticiei si fricii care pluteau in aer. E lesne de inteles ca imaginile din seara aceea, transmise de TVR, si mai ales lipsa oricaror imagini, vreme de 40 de minute, pe micul ecran, au creat, inevitabil, o stare de tensiune, de panica, in intreaga tara. Ceea ce s-a intamplat a doua zi in Bucuresti, incepand cu primele ore ale diminetii, a fost o reactie tot atat de inevitabila; spirala violentei, odata initiata, urca intruna. Aceasta reactie s-ar fi produs si in lipsa apelului prezidential, care a avut ca principal efect diminuarea creditului de care se bucura Presedintele si Guvernul. In aceste conditii, comportamentul grupurilor mineresti si muncitoresti nu a fost, nici nu avea cum sa fie, pasnic.”

      CTP – interviu 2010

      „Aţi fost în Piaţa Universităţii în aprilie 1990. Cum a început totul?

      Aţi fost în Piaţa Universităţii în aprilie 1990. Cum a început totul? A început la 22 aprilie, dar nu ca o mişcare a societăţii civile, a oamenilor de pe stradă. A fost clar o mişcare politică de opoziţie a activiştilor ţărănişti care au ocupat în mod ilegal carosabilul de la Universitate. Asta e grav! Nu ceruseră aprobare pentru nimic. În jurul acestui nucleu au început să se strângă diverse categorii de oameni. Eu am văzut Piaţa Universităţii în mai multe momente ale ei. Piaţa a fost o fiinţă care a arătat în diverse moduri. De la 30-40 de inşi care au ocupat carosabilul, până la aproape 40.000 de oameni. După care, în faza finală, după alegeri, a rămas o adunătură de declasaţi. Nu s-a intervenit împotriva oamenilor care au format fenomenul „Piaţa Universităţii”. După pierderea alegerilor de către partidele de opoziţie, chiar liderii informali ai pieţei, cum ar fi Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Stelian Tănase, au spus: „Ajunge! Nu mai avem ce să facem. S-a votat, asta e, mergem acasă!”. Partea civilizată a Pieţei a plecat şi au rămas nişte declasaţi, sub 100 de inşi, persoane de o condiţie extrem de dubioasă, care stăteau în nişte corturi, fără niciun Dumnezeu, în faţa hotelului Intercontinental”

      https://adevarul.ro/news/eveniment/cristian-tudor-popescu-In-90-ion-iliescu-insemna-mine-1_50ad9a017c42d5a66397f9d6/index.html

      00
    • Printre acționarii minoritari de la Adevărul era un tip pe nume Sergiu Andon, cunoscut publicului pentru articolul „Fir-ai al naibii, Majestate!” (pe care toți lingăii și retardații presă îl numesc înjurios, nu e, citiți-l, e chiar decent după standardele de azi) care a povestit cum în 1990 un anume Dan Voiculescu a făcut „un gest absolut dezinteresat” și le-a oferit ziariștilor de la Adevărul un credit fără dobândă, să-și cumpere acțiuni la ziarul ce urma să fie privatizat prin metoda MEBO.

      E și o carte scrisă de istoricul Matei Gheboianu, în care CTP își aduce vag aminte de faza asta dar spune, ca de obicei, că nu l-a cunoscut pe ăla și nu l-a văzut în viața lui, dar le-a dat 50.000 de dolari în câteva zile. O afirmație identică face despre Fathti Taher, omul care i-ar fi dat bani lui Dumitru Tinu să cumpere, printre altele, 70.000 de acțiuni pe care CTP le-ar fi avut la ziarul Adevărul la prețul de doi dolari bucata.

    • da, CTP nu știa nici de afacerile colegilor lui de la Adevărul, nici după ce apăruseră în clar, cu nume și poze într-o broșură editată de Săptămâna Financiară, unde și el dăduse interviu/informatii.

    • Discuție între Bogdan Chireac, redactor șef la ziarul Gândul (acționari Cristian Tudor Popescu și Mircea Dinescu) și Codruț Sereș prin 2006.

      (…)
      Șereș: Mă ocup cu conferința de presă cu partidul (Partidul lui Dan Voiculescu – n.mea).
      Chirieac: Te-am văzut. Noi dăm cu foarte mare… chestiile astea despre tine.
      Șereș: Foarte bine.
      Chirieac: Fiindcă, bă, nu se pupă prea multe lucruri, mă.
      Șereș: Nu ies, da. Păi eu ți-am spus atunci, când mi-ai zis că..
      Chirieac: Beton, și am văzut ultimele două lucruri, ți-am spus: uită! Ha, ha, ha! Uită de ele, dragule, că nu sunt așa. M-ai cunoscut și eu nu fac lucruri din alea tâmpite.
      Șereș: Păi am văzut și eu. Azi la conferința de presă nu m-a mai întrebat nimeni nimic. Ha, ha! Deci azi nu m-a mai întrebat nimeni nimic.
      Chirieac: Nu. Păi, nu e cazul de întrebare mânca-ți-aș.

  2. JOS Shica. Traiasca fiul poporului adrian nastase condamnatul politic numara-i-am oauale.

    00
  3. NOU
    #11

    I-auzi pula mea vrea listă cu jurnaliștii. Bine ca nu a întrebat și cine a călătorit in „occident” in ultima vreme. Gașca PNL de la Brașov incepe să semene din ce în ce mai mult a PSD Vrancea sau ceva.

    00
  4. O fi pe bază de Covid. Așa cum îți cer datele când bei o bere la terasă.

    00
  5. Lui Bombo nu-i trebuia lista, ca toti erau cumparati.

    00
    • Si asta i-a cumparat. Numai ca probabil vrea sa stie ce a cumparat. Sa aiba inventar exact.

      Cred ca lui Bombo nu-i ardea de inventar din moment ce limbile continuau sa-i stearga partile intime, conform planului.

      00
  6. Sau poate din cauza de pandemie careva se uita pe lista aia sa vada daca nu e vreunu depistat bolnav. E cam nasol sa trimiti in spital guvernul in perioada asta.

    00
    • I-auzi, plm, mai nou testele de corona se fac pe baza seriei si numarului de pe buletin. Si astia prosti prin spitale, testele tot pe probe biologice le fac…

      Dar da, nasol sa trimiti guvernul in spital, ar veni altii sa fure, iti dai seama ?!

      00
    • Păi nu trimisese guvernul in vacanta + jurnalisti tot un dobitoc de-al lor din PNL?

      00
  7. Bine că nu a cerut și lista conturilor de pe rețele sociale, cu ID și parolă, să intre doar cine slăvește prea măritul penele…

    00
  8. Cine a trimis mesajul ?

    00
  9. Puterea corupe. Puterea absoluta corupe absolut. Lumea s-a bucurat ca PSD-ul a fost infrant fara sa inteleaga un lucru de baza. E de preferat sa ai doi hoti care se bat intre ei decat unul singur care poate sa fure in voie, fara nicio concurenta. Evident, lumea, proasta cum e ea, a crezut gogosile ca doar unul e hot. Celalalt e bun. Ei iaca, nu e. Sunt amandoi la fel de hoti, iar acum cand a ramas unul singur, hotul o sa aiba grija sa fure si sa imparta usor acolo in punctele esentiale. Prin presa de exemplu, ca lumea proasta sa nu afle ca a furata pe fata.

    PS. Nu e ciudat cum la DNA nu mai vedem niciun mare corupt de vreun an de zile asa? Deodata in guvernul PNL nu se mai intampla niciun furt. A disparut coruptia. PNL a eradicat coruptia. Eu zic ca e motiv de iesit in strada sa-l adulam pe marele sef de stat, domnul dulap pentru performanta aceasta deosebita. Evenimente pe stadion sa facem zic. Iar portretul lui sa-l punem in orice clasa.

    PPS. Pe de o parte sunt tare mahnit sa vad involutia din tara asta. Pe de alta parte, sunt si eu un pic incantat. Vedeti bai prostilor ca am avut dreptate? Ati crezut ca scapati de un hot si ati pus alt hot. V-ati inselat ca prostii. Dar degeaba va zic, ca voi inca sunteti in disonanta cognitiva, nu acceptati nici acum realitatea sumbra.

    00
  10. probabil din motive de pandemie si sa poate face ancheta epidemiologica in caz de ceva, vezi negoita care a tinut sedinta fara masca si apoi a fost depistat pozitiv

    00
  11. Eu am lipsit la ultimele ore, îmi dă și mie cineva lecția?

    1. De ce i se spune Șică?
    2. De ce i se spune Mandolină?

    Dau fundă.

    00
    • De fiecare dată când unii ajung la putere, se activează porecle care să îi facă mai simpatici.
      Apogeul a fost atins de Mândruță, în genunchi în fața lui Năstase.
      Dar erau alte vremuri.

      00
    • Găsit pe vice:

      La început a fost porecla. Pasiunea pentru chitară i-a adus proaspătului premier Ludovic Orban un nickname frivol: Șică Mandolină. „Așa mi-au spus cei din familie până în prima parte a facultății“, a povestit liderul PNL.

      Explicația poreclei ține de etnie. Orban are tată maghiar și mama româncă. În limba maghiară, Ludovic se traduce prin Lajos. Iar de la asta la românescul Laioșică n-a mai fost decât un sufix. „Pur și simplu vine de la Lajos, Laioșică“, a explicat succint Orban. Ludovic, Lajos, Laioșică, Șică.

      00
    • Nu mai e Vadim in viata, ca ala se pricepea la porecle. Guzgan rozaliu ma face si acum sa rad.

      00
    • NOU
      #34

      „Guzganul Rozaliu” e a lui CTP.

      00
    • @Un om simplu din popor
      As fi jurat ca e Vadim. De pe vremea cand citeam Romania Mare il loc de Academia Catavencu, ca era foarte umortistica.

      00
  12. E simplu, a invatat de la taicasu, general de securitate, ca e bine sa ai o lista cu toti, sa vezi care face probleme, care trebuie eliminat, care e bun de pus in prima banca, etc.
    Mai trist e ca la Brasov domina o lancezeala si sentiment de automultumire ca PSD nu ajunge la butoane, in timp ce Vestea/Scripcaru jupanesc intr-un fel de ii fac invidiosi si pe aia de la Teleorman, iar presa din zona este in mare majoritate aservita.

    00
    • Același lucru e la Cluj – boc cu finul tise fura într-o veselie de la vrajelile cu studii de fezabilitate pt.metrou până la groapa de gunoi care nu exista.

      00
    • Taică-su a fost căpitan de securitate (în rezervă), că nu existau generali pe vremea aia pe toate străzile. În Brașov cel mai înalt grad militar era de colonel parcă (excepție ar fi Mociulschi, dar ăla, fusese arestat de oameni ca tata lui Șică, că era element ostil RPR). Era locțiitorul șefului securității pe Brașov.

      Fun fact, Mociulschi și cu Emilian Teacă (știu ăia cu judo și jiu-jitsu cine e) au spart cu bătaia câțiva unguri la birtul Gaura Dulce prin ’41 că ăia au aveau impresia că dacă au ocupat ardealul toți rumânii sunt slugile alea care mai măcăne și-acum cu ce bine ar fi să fie granița la Predeal.

      Imi Orban a fost dat afară din structuri că făcea parte din gașca veche, aia de comuniști super-nasoi (ăia de dăduseră brașovul numele de oraș Stalin). A fost o epurare atunci printre foștii securiști. Tac-su a ajuns să lucreze la spălătoria din oraș, ceva nasol.
      Pe faza asta Șică zice, la fel ca un alt membru al găștii vechi, șeful libertății-filosoful Șora, că a suferit în comunism.

      Tata lui Șică și-a revenit prin 2007 când în calitate de reprezentant al proprietarilor a cerut 1,5 miloane de euro pentru grădinița nr. 18 (58) din Brașov. La vremea aia primarul Scripcaru a zis „de banii ăștia facem două grădinițe de la zero”. Alte sume pe vremea aia.

  13. (the average total cost per km is around 11 million euro for motorways and 6,2 million euro, i.e. 43 % cheaper, for express roads)

    Pret probabil fara despagubiri … poate vrea sa faca centura aia la profil de autostrada

    00
  14. Prin mijloace specifice , am intrat in posesia adevaratului mesaj pentru pregatirea intalnirii lui Sica cu ziaristii si care suna cam asa:

    Stimati colegi, din motive de Securitate ne-a fost solicitat un tabel , de colegii de la Bucuresti, cu jurnalistii care participa la eveniment , datele acestora si detalii cu privire la venituri, opinii politice , originea sanatoasa, membri de familie , orientare sexuala etc. plus ca ne-au fost transmise o serie de recomandari

    La aparitia Premierului cu aplauze sincere, este recomandat ca sa se scandeze spontan
    ” Orbanul apare, soarele rasare!” sau ” covid, covid, te-a invins un Lucovid”

    Pe timpul servirii aperitivelor si de gustarilor, jurnalistii sub NICIO forma nu- si pot da masca jos

    Dupa alocutiunea live a Domnului Presedinte Iohannis, de pe skype, TOATA sala in mijlocul aplauzelor prelungite va scanda cu toata forta:
    ” Iohannise te iubim, cacat tine nu gasim!” „Lider regional!” ” Iohannise sa fii tare cum a fost Stefan cel Mare!”

    Daca pe timpul intalnirii cu jurnalistii apar totusi diferite elemente declasate, retrograde cu intrebari provocatoare despre traseismul politic, autostrazi sau cat a furat guvernul PNL, acestea vor fi extrase discret din sala sub diferite pretexte cum ar fi : incendiu la autoturismul proprietate personala, suspect de covid, gasire de valuta la o perchezitie sumara, etc

    Rog confirmati receptionarea ordinului

    Direcţia Regionala de Securitate Braşov Mr. Moldoveanu

    00
  15. …„de [ce] naiba costă, bă, 332 de milioane de lei, aproape 70 de milioane de euro, cinci kilometri de ocolitoare, ați tras Covid pe nas?” . (0,4 Catedrale ale Neamului, să înțeleagă și prietenii IT-iști suma).

    Propun generalizarea conversiei în Catedrale ale Neamului a tuturor cheltuielilor publice!

    00
  16. vorbind de cat de mizerabili sunt PNL, in Iasi i-au pus pe aia de la TNL sa faca conturi fake pe Fecebook din care lauda orice postare a lui Chirica

    00
  17. deci o sosea costa 70 de milioane de euro si ti se pare enorm. catedrala costa 175 si ti se pare ok. in conditiile in care soseaua este utila tuturor platitorilor de taxe, catedrala doar catorva.

    bine, stiu ca nu ti se pare si stiu si ca nu o sa publici din simplul motiv ca atat te duce capul. logica, argumente, bun simt, canci. sau bine, de fapt nu o sa publici pentru discutia este „retardata”. evident, my dear watson, ca este retardata cat timp asta este nivelul la care o duci.

    00
    • soseaua este utila tuturor platitorilor de taxe

      Catedrala e utilă tuturor neplătitorilor. Care-s mai mulți. Și la ăștia se mai adaugă și un procent însemnat dintre plătitori.

      00
    • cum poate fi o catedrala utila (tinand cont ca nu va fi o atractie turistica internationala)? ce sa va schimba in viata romanilor dupa ce va fi terminata?

      00
    • @thebblack Mi-e foarte greu să cobor la nivelul tău intelectual, tu vorbești de utilitatea unui obiect cultural.

      Tu, și primitivii ca tine, sunteți Tănăsie Lolescu care a vrut să dărâme Coloana Infinitului cu tractorul să ia locul I la reciclat deșeuri, că a calculat cât valorează aia în oțel și fontă și doar atât.

      Ești genul de vită încălțată care se uită la Gioconda și calculează câți bani ai scoate dacă ar fi a ta și ai putea s-o vinzi, să-ți iei mașină, vilă, o muistă cu buze mari și să dai la copiii tăi retardați bani de buzunar, să nu mai pută neamul tău a sărac. Ești atât de pigmeu că nici nu înțelegi cât de urât te-am înjurat.

    • eftimie pana la capat. ai dreptate maestre, eu sunt pigmeul. desi tu esti cel caruia ii sare basca din cap si scuipatul din gura jignind un om pentru incalificabila ofensa de anu fi de acrod cu tine.

      „evident, my dear watson, ca este retardata cat timp asta este nivelul la care o duci.” QED.

      PS de unde pisicu lu hector stii tu exact ce cred eu despre coloana infinitului sau mona lisa (ca asa ii spune, nu gioconda)? ai dat in bobi? ai pipait testicolele tapului? ti-a spus mama omida? sau doar presupui tu asa, singurel, in tristetea frustrarilor pe care le afisezi la aproape fiecare articol si raspuns la comentarii? ah, nu, stiu, ai avut o viziune de la dumnezeu. ma inclin. pe alocuri esti chiar mai amuzant ca fluture. dar mai ai de tras.

      00
    • ah, si aproape am uitat. ma cam bate gandul sa plec din tara. imi vreau banii de catedrala inapoi.

      00
  18. Ce, credeati ca nu poate exista ceva mai rau decat epoca Dragnea? 😂😂😂

    00
  19. Ma omoara aia cu ‘seria si numarul cartii de identitate’. Tam-nesam la TOTI le trebe asta in Romania. La ce plamea le-ar trebui asta pt o simpla formalitate? Daca esti asa de VIP, fa un sistem de acreditari jurnalistice, nu te lega de buletin/date personale.

    Am fost s-om fi… prosti :(

    00
  20. Costa din 2 motive:
    1) Terenul Romaniei nu e foarte bun pentru autostrazi. La bani marunti si un calcul corect, 10 km de autostrada la noi ar costa cam cu 18-22% mai mult decat in alte tari din UE.

    2) Șpagă, mită, parandărături. Care dubleaza, triplează, etc. prețul. Plus fazale unde baronii locali nu se înțeleg cu cei de la centru, ca ei au negociat altă șpagă, etc.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)